Sunteți pe pagina 1din 26

METODE DE DEPOLUARE

Stadiul actual al procedeelor de depoluare


Aspecte tehnice
Procedeele fizice se bazeaz pe operaii care implic anumite variaii de presiune sau de
temperatur. In cadrul acestora se disting dou mari categorii de procedee: excavarea materialului,
respectiv evacuarea sau antrenarea (acestuia din urm i se mai poate adaug unul special, utilizat
pentru decontaminarea apelor poluate, osmoz invers).
Excavarea solurilor contaminate ramane inc procedeul cel mai simplu de pus in aplicare,
care permite suprimarea rapid a unei surse de poluare de pe un sit. In afara rapiditaii de executie,
el ofer i avantajul de a fi radical (operaia se consider terminat abia dup ce toat suprafata
poluat a fost excavat). Cu toate acestea ramn in discuie anumite dificulti, deloc neglijabile,
legate de viitorul terenurilor excavate. Apoi, in cazul unor poluri extinse ar putea fi vorba de
antiere foarte costisitoare. Ba mai mult, excavarea prezint intotdeauna si riscul extinderii polurii
att prin dispersarea materialului poluant in toate stadiile procesului (mai ales in timpul
transportului), ct i prin mobilizarea fazelor poluante, respectiv migrarea acestora in adncime,
chiar in momentul realizrii operaiei de excavare.
Procedeele de decontaminare prin evacuare sau antrenare au drept principiu utilizarea
fluidelor prezente in sol sau a unor fluide injectate - drept vectori de transport i extracie a
materialelor poluante: pomparea-separarea, pomparea urmat de un tratament, extracia sub vid,
injecia aerului (venting, stripping), spalarea solurilor in situ.
Pomparea-separarea presupune realizarea unor puuri si/sau tranee pentru pomparea
produselor organice care plutesc pe suprafaa pnzei freatice. Acest procedeu permite ins
recuperarea unor procente de doar 55-60 % din cantitatea total a poluanilor. De regul, el trebuie
asociat altor tehnici i este aplicabil mai ales pentru indeprtarea poluanilor grei care
contamineaz pnza freatic.
Pomparea urmat de un tratament se aplic mai ales pentru depoluarea pnzelor freatice.
Apa este pompat si tratat la suprafa, in funcie de tipul polurii, cu ajutorul procedeelor clasice.
Extracia sub vid nu se aplic dect in cazul polurilor cu produse volatile.
Injecia aerului se realizeaz la baza pnzei freatice, iar in drumul ctre suprafata aerul intr
in contact cu poluanii dizolvai sau adsorbii, antrenandu-i prin volatilizare. Limitele metodei sunt
legate de adancimile acviferului (din raiuni tehnice legate de funcionarea pompelor,
compresoarelor etc., acestea trebuie sa fie cuprinse intre 5 si 20 m), controlul injeciei,
omogenitatea terenurilor etc.
Splarea (antrenarea poluantilor in stare lichid) presupune utilizarea, in funcie de tipul
polurii, a unor soluii apoase acide, bazice sau tratate cu diversi ageni tensioactivi care,
infiltrndu-se in sol, vor antrena si agenii poluani. Plasarea unor puuri verticale sau orizontale la
limita zonei poluate permite extragerea fluidelor de splare si a poluanilor in vederea unui
tratament ulterior.
In general, interesul pentru aceste metode este relativ limitat in ceea ce privete depoluarea
solurilor i a subsolurilor i, in plus, ele sunt adaptate si adaptabile mai ales pentru produsele
organice uoare si mobile. Produsele grele si compuii poliaromatici nu pot fi tratai prin intermediul
acestor tehnici de evacure sau antrenare.
Procedeele chimice sau electrochimice urmresc distrugerea poluanilor sau transformarea
lor in produse mai puin nocive pentru mediul ambiant, prin provocarea unor reacii chimice intre

poluani i un reactiv ajutator, respectiv prin asigurarea migrrii ionilor pozitivi ctre catod prin
intermediul unei soluii apoase (tratamentul metalelor grele).
Chelaia poluanilor reprezint un procedeu de complexare i poate fi utilizat in cazul
polurilor cu metale grele sau cu actinide si plutoniu. Condiiile de utilizare sunt similare celor din
laborator (pH, temperatur, solubilitate etc.), iar moleculele complexante sunt specifice unui ion
sau unui atom.
Imobilizarea in situ a poluanilor se poate realiza prin introducerea in sol a unor produse
chimice care vor transforma poluanii, prin stabilizare, in produse mai putin nocive. Procedeul
este relativ simplu de pus in aplicare, costurile nu sunt prea mari, dar randamentul este
satisfacator doar pentru cazul solurilor permeabile. De asemenea, se pune i problema strii solului
dup tratament, intruct splarile cu soluii chimice reactive (acide) sau toxice (anumii solveni), ca
i efectul mai mult sau mai puin pronuntat al colmatrii (reducerii permeabilitii), pot altera
aceast stare intr-o proporie foarte important, cateodat chiar ireversibil. In fine, mai pot fi
amintite si riscurile migrrii necontrolate a polurii, lateral sau ctre straturile mai profunde ale
acviferului.
Extracia cu fluide "critice" se realizeaz cu ajutorul gazului carbonic, a propanului sau a
butanului lichefiat la valorile critice ale temperaturii si presiunii. In aceste condiii termodinamice,
caracteristicile de transfer de mas sunt cele mai favorabile. Dup ce temperatura si presiunea
cresc, volatilizarea poluanilor permite extragerea lor in faza gazoas. Este vorba de un procedeu
extrem de interesant dar, din pcate, foarte dificil de pus in aplicare i, totodata, foarte scump.
Reaiile chimice (apropiate de imobilizare) sunt rezervate, in general, produselor organice
puin volatile si dificil degradbile (solveni clorai, pesticide, hidrocarburi aromatice policiclice), ca
si metalelor grele (cromul, de exemplu). Se disting dou reacii principale: oxidarea si reducerea.
Ambele tehnici prezint un randament ridicat in cazul compuilor susceptibili de a fi uor
redui/oxidati dar, in cazul altor compui prezeni in mod natural in mediul ambiant, se manifest
acut lipsa de speciticitate. In acelasi timp, o alt dificultate care apare in cazul reaciior chimice
o reprezint dozarea corect a cantitailor de reactiv utilizat (in caz contrar depoluarea va fi
incomplet, ba mai mult, exist riscul crerii unei noi poluri). Pot avea loc, de asemenea,
reacii secundare, iar complexitatea polurii presupune atunci utilizarea unor reactivi multipli. In
termeni de cost se poate aprecia c, in general, sunt propuse puine estimri intruct acestea sunt
legate de fiecare caz in parte i de elementele lui specifice.
Procedeul electrochimic (utilizat de mai bine de 50 de ani pentru asecarea solurilor i pentru
creterea factorului de extracie al petrolului) privete toi compuii ionizabili i, in mod deosebit,
metalele grele. Procedeul trateaz, in acelai timp, solul si apele subterane, dar nu poate fi aplicat
dect in cazul unui mediu imbibat cu apa. El este eficace, cu precdere, pentru mediile poroase,
puin permeabile i poate fi aplicat att in situ ct si in cazul terenurilor excavate. Randamentele
obinute sunt relativ ridicate, depinznd, in mod deosebit, de energia electric cheltuit, respectiv de
durata executrii operatiei.
Procedeele termice se bazeaz pe principiul inclzirii materialului contaminat in vederea
extragerii ulterioare a poluanilor. Dac principiul, in aparen, este relativ simplu, metodele ca atare
presupun un grad inalt de tehnicitate, iar demararea, dezvoltarea si punerea lor in aplicare este foarte
complex.
Incinerarea const in utilizarea temperaturilor inalte pentru distrugerea produselor
poluante (acestea vor fi convertite in gaz carbonic,vapori de ap i diferite reziduuri de combustie,
care trebuie foarte bine controlate).
Vitrificarea reprezint un procedeu termic in situ apropiat de tehnicile inertajului i ale
stabilizrii. Aceast metod impiedic ins reapariia covorului vegetal pe suprafafa

materialelor devenite imperrneabile si inerte. De asemenea, el necesit un potential energetic


foarte important si deci foarte costisitor. In fine, reaciile la temperaturi inalte pot provoca i o
migraie a poluanilor catre exteriorul zonei, deci o extindere a polurii.
Procedeele biologice se bazeaz, in general, pe capacitatea de degradare a moleculelor
organice de ctre microorganisme. Compuii organici sunt transformai in gaz carbonic, ap
sau metan. Compuii minerali nu sunt degradai, dar ei pot fi transformai in produse care, cel
puin, au un grad de mobilitate si/sau de toxicitaie mai redus.
Exist, far indoial, o atenuare natural: microorganismele trebuie lsate s degradeze
poluanii din sol in mod natural, far vreo intervenie din exterior. Numai c aceast aplicaie
presupune un grad mare de pruden, cu demonstrarea prealabil a fezabilitii, respectiv cu
definirea unor dispozitive care s fie operaionale de-a lungul mai multor ani (in cazul unor
evoluii defavorabile trebuie prevzute diverse aciuni corective).
Convingerea noastr este aceea c toate aceste procese narurale pot fi optimizate prin
procedeele bioremedierii: bioremedierea in situ i bioremedierea ex situ (land-farming,
biopile, bioreactoare). Aceste procedee presupun avantaje certe, precum implantarea uoar a
instalaiilor aferente solului, capitaluri imobilizate relativ modeste, posibiliti de control
eficient al polurii etc. In plus, ele sunt i ecologice, deoarece utilizeaz rnicroorganismele
indigene, iar produsele rezultate in urma degradrii sunt inofensive.

Aspecte economice
Reabilitarea solurilor i a subsolurilor a devenit in Europa, per ansamblu, o prioritate in
cadrul proteciei mediului ambiant.
In cadrul studiului realizat de ctre Ageia European a Mediului [29] asupra a 18 ari
europene (Europa celor 15, plus cele trei ari asociate: Irlanda, Norvegia si Elveia), datele obtinue
nu sunt disponibile pe o baz naionala, dar exist anumite date regionale deosebit de interesante.
In acelai timp, pentru cteva dintre arile vizate a fost efectuat, cu o precizie mult mai redus,
desigur, i o evaluare a costurilor. In privina finanrii este aplicat, in general, principiul
poluator-plutitor.
In tabelul 1 sunt reunite datele colectate de Agenia European a Mediului [29]. Iar dac
factorul cost nu constituie singurul argument decisiv in cadrul demarrii unei operaii de
depoluare, nu este mai puin adevarat c el reprezint totui unul dintre factorii determinani. In
acelai timp, utilizarea diferitelor metode de tratament poate permite ameliorarea raiei costeficacitate in cadrul unei operaii de depoluare.

Tabelul 1. Evaluri financiare privind decontaminarea siturilor in Europa [29]


ara sau
regiunea
Germaiiia:
Bavaria
Saxa-Anhalt
Thuringia
Austria
Belgia/Flandra
Danemarca
Spania

Finlanda
Italia
Norvegia
Olanda
Marea Britanie
Suedia
Elvetia

Cost,
milioane
Euro

Specificarea estimarilor

Populatia
raportata,
milioane

Arie,
103 km2

2 500
1 600-2 600
178
1500
6 900
1 138
800

Cost total
Reabilitare la scara larg
3 mari proiecte
300 situri prioritare
Cost total
Cost total
Reabilitarea a 38 Mm3 de
sol i a 9 Mm3 panz
freatic
Cost total
1 250 situri prioritare
700 situri prioritare
Cost total

11,6
2,9
2,6
7,7
5,8
5,1
38,9

71
20
16
84
13
43
505

Tratament de l 0 000 ha

57,4

245

85,7
6,7

450
41

900
510
375-500
23 000-46
000
13 000-39
000
3 532
3 000

Cost total
Cost total

4,9
57,7
4,2
14,9

338 .
301
324
37

Responsabilul (pltitorul) operaiei poate cauta, in mod logic, s ating obiectivul de


depoluare propus i s-l menin intre limitele unui randament satisfactor. Dac nu este posibil cu
ajutorul tratamentului iniial pus in aplicare (tratamentul A), se poate avea in vedere revizuirea
opiunii privind gradul de depoluare a terenului contaminat, sau se poate aplica o alt tehnologie,
mai puin radical i mai puin costisitoare pentru terminarea tratamentului (tratamentul B:
tratament biologic in situ, de exemplu). Trebuie ins avut in vedere c aceast nou opiune poate
avea drept consecin intrzierea drii in folosin a terenului in cauz. Alegerea uneia sau a alteia
dintre metodele de tratament trebuie s fac obiectul unor comparaii economice riguroase, respectiv
a unui calcul de actualizare care s aib in vedere cheltuielile pe termen scurt, mediu si lung. In
acelai timp, pentru a conserva o rat cost-eficacitatc optim, poate fi interesant i combinarea
diferitelor tehnici de tratament.
Datele din tabelul 2 ofer un ordin de marime privind preurile practicate pe unitatea de
mas.

Tabelul 2. Tabel recapitulativ al principalelor metode de reabilitare (dupa Biobasic


Enviromtement).
Tipul de tratament
Pompaj

Principiul
Pomparea poluanilor flotani de deasupra
pnzei freatice
Extracia poluanilor volatili prin realizarea
unei depresiuni si/sau ventilaia forat a
zonei saturate

Costul aproximativ
15-80 Euro/ton

Stripping

Antrenarea poluanilor in faza gazoas

20 - 50 Euro/ton

Splare

Antrenarea poluanilor in faza lichida i


recuperarea lor prin pompaj;
Excavaie si recuperare ex situ

20 - 95 Euro/ton

Excavare si transport in afara zonei


Izolare prin perei etansi
Injectie de produse liante

600-915 Euro/ton
30- 155Euro/ton
20-185 Euro/ton

Incinerare in cuptoare rotative la


temperaturi inalte
Fuziunea solului
Biodegradare accelerat
Biodegradarea in stive a solului excavat

270 - 460 Euro/ton


(pan la 1100E/ton)
185-310 Euro/ton
15-50 Euro/ton
20 - 60 Euro/ton

Extractie sub vid

Izolare
Izolare prin bariere
Inertaj-stabilizare
Incinerare in afara zonei
Vitrificare
Bioremediere in situ
Compostaj-biopile

15-30 Euro/ton

20-155 Euro/ton

In acelai timp ins trebuie s privim cu oarecare prudent toate aceste estimri i s
pstrm o palet larg in privina preurilor, avnd in vedere c majoritatea acestora sunt legate de
condiiile locale i specifice ale fiecrui sit in parte.
Clasificarea metodelor de depoluare
Dup ce in paragraful anterior am realizat o trecere in revist a principalelor procedee de
depolure in contextul actual, in cele ce urmeaz vom prezenta mai multe detalii privitoare la
metodele principale de depoluare (descriere, aplicaii, avantaje i dezavantaje etc.).
Exist tot mai mult obiceiul de a clasa metodele de depoluare in dou mari categorii: metode
denumite ex situ i metode zise in situ [1-9, 26-31].
In cazul metodelor ex situ sunt dou tipuri de aplicaii. In primul caz - hors site - este vorba de
indeprtarea, prin excavare sau pompare, a materialului care contamineaza mediul natural, urmat
de transportul acestuia pan la o uzin fix de tratare (unde va fi tratat i, eventual, readus apoi pe
situl iniial, pentru refacerea solului respectiv) (fig. 1).

Fig. 1. Tratament hors site [4].


Aceasta reprezint soluia adoptat in mod curent pentru deeurile i materialele sau solurile
supuse unor poluri foarte concentrate. Ea se aplic i in cazul unor cantiti reduse de soluri sau ape
contaminate (cteva tone sau cteva zeci de tone), care nu se pot trata pe sit printr-un procedeu viabil
din punct de vedere economic.
Aceast tehnic performant ofer avantajul evacurii integrale a materialului care trebuie tratat.
in plus, uzinele specializate pentru aceste tratamente ofera i un grad de eficacitate greu de atins
atunci cnd se lucreaz pe sit. Intr-adevr, aceast metod faciliteaz controlul sigur al procesului de
degradare. Sistemele de control ale pH-ului, temperaturii, umiditii, coninuturile in nutrimente etc.,
sunt uor de pus in aplicare. "Amestecul" dintre materialul care trebuie tratat i microorganisme, pe de
o parte, respectiv nutrimentele, pe de alt parte, se realizeaz uor i eficace. In acelai timp, el se poate
aplica i pentru operaiile de aerare a mediului. Se pot determina si utiliza microorganismele cele mai
adaptate poluantului i mediului care trebuie tratat.
Condiiile optimale ale biodegradrii pot fi, aadar, atinse destul de rapid, fapt ce permite
scurtarea timpului de tratament i obinerea unor randamente corespunzatoare de decontaminare.
Totui, aceasta tehnica este relativ scump. Recurgerea la aceast variant presupune existenta unuia
sau a mai multor centre de tratament adaptate polurii in cauz [2]. Totodat, faptul c acest mod
de tratament impune excavarea i transportul materialului contaminat, inseamn i considerabile
creteri ale costurilor de tratare.
Tratamentul solurilor la faa locului conduce catre metodele denumite pe sit. Principiul
acestora const in ridicarea materialului contaminat (ca i in cazul tratamentelor in afara sitului) i
tratarea lor la faa locului cu ajutorul unor instalaii mobile de decontaminare.
In felul acesta se economisete costul transportului i se simplific problemele legate de
controlul i urmrirea proceselor de decontaminare (situaie similar cu tratamentul in situ) [26].
Cel mai adesea, tratamentul propriu-zis este precedat de un pretratament (mecanic, fizicochimic), care permite att o mai bun adaptare a acestuia la caracteristicile solului contaminat, ct i
realizarea unei omogenizri favorabile punerii in aplicare a procedeului propriu-zis. Totodat,
controlul eficacitii tratamentului cu ajutorul procedurilor de eantionare i ale analizelor specifice,
efectuate inainte i dup operaie, este relativ simplu.
Cu toate acestea, tratamentul pe sit necesit un spaiu de desfaurare adecvat i poate genera
zgomote sau mirosuri neplacute pentru zonele invecinate. Este nevoie, de asemenea, de o
procedur de autorizare care adesea este complex si de lung durat (de cteva luni). Pentru
procedeele care implic utilizarea unor instalatii grele (tratament termic, splarea solurilor, tratarea

apei etc.), aplicaia este viabil economic dac exist cantiti foarte mari de tratat (de ordinul
ctorva mii de tone).
Tratamentul in situ, deosebit de atractiv si seductor, ofer posibilitatea lucrului direct pe
sit, in mediul natural poluat, evitndu-se, astfel, operaiile costisitoare de indeprtare a prii
contaminate prin excavare sau pompare.
Aplicarea operaiei de bioremediere in situ prezint, in comparaie cu celelate categorii de
metode, trei avantaje majore: tratarea concomitent a subsolului i a apei din pnza freatic;
pstrarea funcionalitii sitului; costuri mai sczute [27, 28]. Tratamentul devine indispensabil
atunci cnd zona contaminat se afl in locuri inaccesibile (construcii civile sau industriale), sau
la adncimi mari.
O alt situaie favorabil pentru tratamentele in situ o constituie extensia lateral a unei
poluri cu produse petroliere (produsele contaminante se infiltrez in sol, sub aciunea gravitatiei,
pan la suprafata pnzei freatice, apoi se disperseaz lateral, uneori pe distane foarte mari) [26].
Reuita unui astfel de tratament presupune nu numai cunoaterea perfect a microflorei bacteriene,
ci i dinamica sistemului hidrogeologic.
Intr-adevr, caracteristicile specifice subsolului sunt strns legate, pe de o parte, de
hidrogeologia locului (permeabilitate, eterogenitate, grosimea acviferului), iar pe de alta parte, de
chimia solului (pH, prezena anumitor anioni, a unor metale grele etc.). Acestea sunt i motivele
principale pentru care studiile de fezabilitate aferente acestor tipuri de tratament trebuie s se
realizeze de la caz la caz.
Procedeul ca atare const in introducerea, in snul zonei contaminate, a unui aport necesar de
nutrimente (azot si fosfor) si a unui acceptor de electroni (oxigen, in general).
Aceasta se realizeaz prin injecia, in subsol, a unei cantiti de ap in care sunt dizolvate toate
elementele nutritive necesare. Sistemul necesar pentru efectuarea acestor operaii cuprinde dou
entiti distincte: instalaia de suprafat - mobila si reutilizabil (compresoare, tuburi etc.) - i
dispozitivul plasat in mediul care urmeaz a fi tratat (foraje, tuburi de injecie etc.). Acesta din
urm, schematizat in figura 2, trebuie adaptat fiecrui sit in parte [1,9, 27, 28].
Sondele pentru injecie i pompare asigur att fluxul necesar de nutrimente ct si eliminarea
produselor rezultate in urma degradrii. Apa de tratament poate fi reciclat, minimizndu-se astfel
rejeturile.

Fig. 2. Schema de principiu pentru o operate in situ (activare bacteriana) [10].


In acelai timp, diferitele metode de depoluare se pot clasifica si in funcie de principiul care le
guverneaz: fizic (decontaminarea cu ajutorul capcanelor), fizico-chimic, termic, biologic.

Metode fizico-chimice
Pompare-separare (skimming)
Aa cum am mai specificat, aceast metod (fig. 3) este destinat decontaminrii fazelor
lichide organice care plutesc la suprafata pnzelor freatice.
Procedeul const, in esent, in crearea unei depresiimi cu ajutorul unei pompe de rabatere
plasat in mijlocul zonei de acumulare. Poluanii sunt apoi aspirai cu ajutorul celei de-a doua
pompe (pompa de ecremaj) si tratai la suprafa (dup ce, in prealabil, au fost trecui printr-un
separator ap-uleiuri) [1,9, 18,21].

Fig. 3. Schema de pompare-separare [19].

Pentru accelerarea procesului de recuperare a poluantului, pe de o parte, respectiv pentru


realizarea decontaminrii fazei lichide (ap-poluant) recuperate, pe de alt parte, se utilizez adesea
un sistem de pompare combinat cu o unitate de tratare (fig. 4).
In acest caz, o parte din cantitatea de ap purificat este reinjectat in acvifer, ceea ce conduce
la o cretere a pantei pnzei freatice i, in consecint, la o marire a eficacitii operaiei.
Tratamentul apelor contaminate se realizeaz in continuu, la suprafat. Procentul mediu de
recuperare, in cazul contaminarilor cu produse petroliere, este de 30-70 % din volumul
hidrocarburilor flotante.

Fig. 4. Sistem de pompare cuplat cu o unitate de tratare a


apelor contaminate [9].
Interesul principal fat de aceasta metod rezid in relativa ei simplitate, respectiv in
rapiditatea cu care ea poate fi pus in aplicare.
Printre inconveniente se pot meniona: debite excesive i tratament continuu al apei
(problematic) in cazul rocilor cu transmisiviti mari (acvifere foarte permeabile); recuperare
aproape imposibil in cazul volumelor reduse ale acviferelor etc. De asemenea, se poate
meniona i ineficacitatea probabil in cazul in care sursele de contaminare nu sunt identificate
si tratate corespunztor.
Extracie sub vid si ventilaie (venting)
Procedeul const in realizarea unei depresiuni in zona nesaturat a solului contaminat urmat
de aspiratia, cu ajutorul unei pompe de vid, a agenilor poluani cu tensiune de vapori relativ mic
(fig. 9.5). Tratamentul fazei gazoase recuperate se poate realiza prin oxidare termic, oxidare
catalitic. sau prin adsorbie pe carbune activ [2, 9,18].
Procedeul d rezultate foarte bune mai ales in cazul recuperrii hidrocarburilor relativ
uoare (rata de depoluare ajunge la 95 - 99%). In plus, avndu-se in vedere simplitatea lui.
faptul c se aplic in situ si c nu implic utilizarea sondelor de injecie, costul tratamentului
asociat procedeului este diminuat.

Fig. 5. Procedeul extraciei sub vid [9].


Printre inconvenientele procedeului se pot totui meniona:
aplicare strict pentru cazul zonelor nesaturate in hidrocarburi;
nu se poate aplica in cazul solurilor cu permeabilitate redus;
este dificil de aplicat in cazul zonelor contaminate datorit gradului ridicat de eterogenitate.
O variant a acestui procedeu poart numele de extractie dubla sub vid. Ea const in
realizarea unei depresiuni foarte puternice in sol (in jurul a 20 kPa), graie careia se obine o
extracie simultan att a apei din pnza freatic, ct si a fazei gazoase din zona nesaturat.
Injecie i bulaj (sparging sau stripping in situ)
Procedeul const in introducerea aerului sau a vaporilor de ap in snul pnzei freatice (mai
exact, la baza acesteia), de aa manier inct s se produc fenomenul de bulaj (formarea de
bule). In drumul ctre suprafaa aerul intr in contact cu compuii toxici dizolvai sau adsorbii,
antrenndu-i prin volatilizare. Aerul incrcat cu poluani este evacuat de indat ce ajunge in zona
vdoas prin sondele de extractie (plasate in alternan cu cele de injecie) si dirijat catre un filtru
de aer cu carbon activ (fig.6). Injecia aerului se poate realiza fie prin sonde verticale sau
orizontale, fie prin tranee speciale [2, 3, 13, 15,29].
Un efect secundar interesant al acestui procedeu il reprezint stimularea activitaii
bacteriene aerobe prin creterea concentraiilor de oxigen in mediul respectiv.

Fig. 6. Schema de principiu pentru sparging sau stripping in situ [19].


Interesul procedeului rezid, in principal, in urmatoarele aspecte: aplicarea lui eficace in situ
att in zonele saturate ct si in cele nesaturate, decontaminare rapid, efecte benefice imediate
prin cuplarea lui cu procedeul bioremedierii.
Dintre inconveniente se pot meniona: adncimea acviferului trebuie s fie cuprins intre 5 i
20 m (ca urmare a unor probleme tehnice legate de funcionarea pompelor, compresoarelor etc.); se
pot obine rezultate bune in special in cazul terenurilor omogene i doar pentru contaminaii volatili i
semivolatili; in funcie de configuraia terenului, att controlul injeciei ct i recuperarea fazei
gazoase contaminate pot fi adesea foarte dificile.
Splarea solurilor
Principiul procedeului const, intr-o prim etap, in separarea poluanilor din sol, transferul
i recuperarea acestora in faz lichida respectiv, intr-o a doua etap, in tratamentul acestei faze.
In cazul poluanilor organici, prin adaugare de surfactani unor fluide de splare, se poate obine
dispersarea poluanilor in faz lichid prin solubilizare, formarea de emulsii sau microemulsii,
reacii chimice intre poluani si fluidul de splare s.a. [2, 9, 15, 23].
Procedeul poate fi aplicat att in situ ct i ex situ, dar numai pentru solurile permeabile.
Interesul pentru acest procedeu rezid mai ales in facilitatea aplicrii lui i in costurile moderate,
legate, in special, de cele ale fluidului de splare.
Ca inconveniente ale metodei se pot meniona: decontaminare incomplet in cazul solurilor
eterogene, tratament de lung durat, transfer preferential al poluanilor sau chiar o deplasare a lor
etc.

Adaptarea unui sistem de spalare la o problem dat de contaminare depinde mai ales de felul
in care contaminantul este asociat particulelor individuale ale solului (fig. 7).

Fig. 7. Diverse asociaii ale contaminanilor in sol [39].


In cadrul unui sistem de splare pot fi identificate mai multe etape, in cadrul crora sunt
utilizate diferite combinaii de echipamente: sitare, dezagregare, hidrociclonare, separare
gravitaional, separare magnetic, flotare, extracie fizic i/sau chimic in faz lichid,
extracie microbiologic, deshidratarea particulelor fine etc.
In urma sitrii (cernerii) sunt eliminate mai multe fraciuni cu o granulometrie specific.
Oricum, fraciile uzuale de pietri avnd diametre cuprinse intre 2 si 8 mm, respectiv intre 8 i 120
mm sunt, cel mai adesea, contaminate uor.
Dezagregarea const intr-o fluidificare si o amestecare a particulelor de sol in ap. In acest
etap sunt folosite diverse dispozitive de splare, dispozitive de curire i epurare cu intensitate
redus de agitare, jeturi de ap de inalt presiune etc.
Hidrociclonarea reprezint o tehnic de separare a particulelor din sol care se bazeaz, in
principal, pe diferenta de mas a particulelor. Fora centrifuga, creat intr-un hidrociclon de ctre
un curent tangenial, deplaseaz particulele grosiere (fraciile nisipoase) ctre deschiderea
inferioar a hidrociclonului, in timp ce particulele fine (fraciile mloase i argiloase) si o mare parte a
apei se deplaseaz ctre deschiderea superioar (fig. 8) [7, 32].
Cu ajutorul hidrocicloanelor, fracia relativ curat de nisip este separat de fracia fin in
cadrul creia contaminani, precum metalele grele sau compuii organici, sunt adsorbii in mod
preferential.
In cadrul separrii gravitaionale se utilizeaz, cu precdere, trei tipuri de separatoare: cu
sedimentare obturat, cu separare in spiral, cu separare prin vibraii (jigging).

Fig.8. Principiul hidrociclonului (schem) [32].

Separatorul gravitaional cu sedimentare obturat deplaseaz particulele uoare ctre


deschiderea superioar a coloanei, iar pe cele grele ctre deschidera inferioara (fig. 9.9).
Sedimentarea particulelor uoare blocat de contracurent, in timp ce particulele grele se pot
sedimenta.

Fig. 9. Separator cu sedimentare obturata (schema) [32].

Particulele in suspensie pot fi separate i cu ajutorul unei rigole spiralate (fig.10). Fora
centrifuga din cadrul separatorului cu spirale deplaseaz particulele grele ctre interior, iar pe cele
uoare, care rman in suspensie, ctre exteriorul rigolei.
Spiralele sunt adaptate separrii paiticulelor grele si uoare care au o granulometrie cuprins in
intervalul (4 0,04) mm. Separarea particulelor este eficient atunci cnd diferena minim de
densitate dintre particulele care se separ este de 1000 kg/m3 [16].

Fig. 10. Separator cu spirale (schem):


a - spirale Kool; b - spirale Humphrey [16].

Separarea cu ajutorul vibraiilor se realizeaz intr-un container inclinat, prevzut la baz cu


o sita. Vibraiile apei din acest container fluidific particulele de sol. Eficacitatea separrii
particulelor cu ajutorul vibraiilor depinde fie de raportul densitilor aparente, fie de diferena
dintre densitatea particulelor din sol si densitatea apei.
Pentru realizarea separrii magnetice se utilizeaz fie separatoarele magnetice de intensitate
joas (Low Intensity Magnetic Separation) care permit extragerea particulelor feromagnetice, fie
separatoarele magnetice cu gradient ridicat (High Gradient Magnetic Separation) - pentru
extragerea materialelor para- si dimagnetice, respectiv a particulelor de metale grele [11,12].
Prin aplicarea procedeului flotaiei, contaminanii sunt separai de particulele individuaie din
sol plecndu-se chiar de la lam. Diferena de tensioactivitate a particulelor din sol, respectiv a
particulelor contaminate este exploatat prin adugarea de detergent si de dispersani, urmat de o
aerare a lamului. Produsele tensioactive se ataeaz de particulele contaminate si modific
afinitatea particulelor pentru ap. Astfel, particulele contaminate devin hidrofobe i se ataeaz
bulelor de aer injectate in lam (fig. 11).
Un exemplu tipic de utilizare a procedeelor de splare a solurilor ar putea fi central DEME de
la Anvers (Belgia) (fig. 12) [32].

Fig. 11. Principiul flotaiei (schema) [5].


Extracia contaminanilor "ascunsi" pe particulele de sol, ca i punerea lor in suspensie se
realizeaz, cel mai adesea, prin separare molecular. Lichidul utilizat, in care sunt suspendai
contaminanii, trebuie s fie selectiv si s aib afinitate pentru contaminanii ce se vor extrage
(pentru a se realiza o extracie unic de contaminani). Exist o gam larg de reactivi specifici.
Astfel, extracia cu ajutorul acizilor se bazeaz pe adugarea unor acizi organici sau anorganici in
ap pentru extragerea metalelor grele. Extracia bazat pe agenii oxidani are in vedere, spre
exemplu, extracia cianurilor cu ajutorul H2O2 i HCIO2. Tot pentru extracia anumitor metale
grele se folosesc si agenii complexani.

Fig. 12. Instalafie specified de spalare a solurilor (Doc. Ecotetres) [32].

Extracia microbiologic stimuleaz transformarea bacteriologic a compuilor sulfurai


in acid sulfuric. Iar prin formarea acidului sulfuric sunt mobilizate metalele grele. Activitatea
bacteriologic este optimal intr-un mediu aerob i acid (pH < 4), cu temperaturi cuprinse in
intervalul 15-55 C. In fine, deshidratarea particulelor fine se poate realiza fie prin
centrifugare (separarea particulelor fine i a apei cu ajutorul forelor centrifuge), fie cu ajutorul
unei prese-filtru (fenomene de compactaj).

Metode fizice
Confinament
Procedeul (figurile 13 si 14) const in izolarea zonelor poluate de cele nepoluate cu
ajutorul unor amestecuri de materiale argiloase i sintetice: cuverturi, perei verticali i/sau
orizontali, injecii in sol, mascarea deeurilor etc. [1, 9, 24]. Geomembranele, folosite in tehnica
etanrii ca bariere antipoluante, sunt executate din raini polimerice i se prezint sub forma
unor folii de diferite grosimi. Condiiile de baz impuse geomembranelor, in afara
impermeabilitii, sunt rezistena la intemperii, la atacul chimic al diferitelor substane i la
coroziune.

Fig. 13. Izolarea unei zone poluate (schem)

Fig. 14. Confinamentiil unei zone poluate (schem) [37].

Geomembranele sunt sensibile la radiaiile ultraviolete si la oxidare, de aceea se impune


acoperirea lor cu materiale naturale protectoare dup instalarea in teren. De asemenea, asamblarea
lor trebuie facut prin sudura special, care este o operaie delicat si pretentioas.
Interesul principal pentru acest procedeu deriva din simplitatea sa i din posibilitatea utilizrii
unor materiale de izolare uzuale din cadrul diverselor lucrri publice.
Inconveniente: reutilizarea zonei poluate este relativ limitat; se impune o urmarire regulat a
zonei; solutia are, in majoritatea cazurilor, un caracter temporar.
Solidificare-stabilizare
Procedeul const in izolarea poluanilor in interiorul unei matrice artificiale obinute printr-un
amestec intim al solului cu diveri reactivi (produse cimentante, puzzolanice, polimerizante etc.).
Se utilizeaz cu precdere pentru izolarea deeurilor radioactive [2, 13, 21].
In fapt, solidificarea const in realizarea unui amestec dintre un liant, ap si solul poluat in
vederea obinerii unui material dur, foarte puin permeabil i stabil in timp, in snul cruia va fi
"ascuns" poluantul propriu-zis. Pe de alt parte, stabilizarea presupune reducerca mobilitii
poluantului din sol (fig. 15).

Fig. 15. Principiul solidificrii-stabilizrii (schem) [25].


Avantaje: aditivii i reactivii sunt produse care se utilizeaz in mod curent i nu sunt foarte
scumpi; metoda nu necesit un tratament ulterior; indeprtarea contaminanilor se poate face cu
maximum de eficacitate, far s mai fie nevoie de un alt tratament.
Inconveniente: depoluarea este limitat in adncime; amestecul nu se poate realiza dect in
anumite condiii legate de natura solului, condiiile fizico-chimice etc.
Tratamente chimice
Scopul acestor procedee de decontaminare il reprezint fie distrugerea poluantului, fie
transformarea acestuia in ali compui, de obicei mai simpli i, bineineles, nepoluani (de
exemplu, distrugerea compuilor clorai prin dehalogenare). Realizarea acestor deziderate
presupune stabilirea unor relaii chimice intre poluanii continuti in sol i reactivii adaugai. Prezena
unor reactivi neutilizati dupa tratament, ca i posibilitatea de a fi atacat matricea natural a solului
(posibil apariie de subprodui toxici) constituie probleme stringente asociate acestui tip de
tratament [4, 26, 27, 33]. Procedeele chimice de depoluare pot fi utilizate att in situ, ct mai ales
pe sit sau in afara acestuia.
Extracia chimica
Extracia chimica se bazeaz pe separarea poluanilor de mediul contaminat cu ajutorul unor
reactivi chimici adecvai tipului de poluare, cu recuperarea reactivilor i distrugerea poluanilor.
Extracia cu solveni are aplicabilitatea cea mai mare, fiind recomandabil numai in aplicaii
pe sit sau in afara sitului, in reactoare speciale.
Extracia acida este utilizat mai ales in cazul solurilor poluate cu metale grele i se poate
realiza in situ i pe sit. Principalii acizi folosii pentru decontaminare sunt: HC1, HN03, H2SO4.
Extracia bazic se poate aplica att in situ ct i pe sit i presupune utilizarea unor hidroxizi

pentru solubilizarea i recuperarea din sol a unor poluani specifici: cianuri, amine, eteri, fenoli etc.
Reactivul de extracie utilizat cel mai frecvent este soda caustic NaOH [22],
Oxidarea
Oxidarea este provocat de un oxidant puternic, care intr in reacie cu poluanii din materialul
supus tratarii. In practic sunt utilizai frecvent ozonul i apa oxigenat.
Ozonul poate fi utilizat pentru degradarea direct a unor compui organici din apele poluate.
Ozonul se fabric direct pe sit.
Apa oxigenat este un oxidant mai puternic dect ozonul i are o aciune multipl: degradeaz
compuii organici, modific mobilitatea anumitor metale si determin o cretere a coninutului de
oxigen in mediul contaminat.
Reducerea
Acest tip de decontaminare este utilizat pentru cazul poluantilor organici, reductorii folosii
in decontaminare fiind metale, ca fierul, care se administreaz sub forma de pudr.
Declorurarea
Decontaminarea solurilor i a apelor subterane prin declorurare urmarete reducerea gradului
de clorurare al unor compui chimici, precum solvenii clorai i policlorbifenilii. Solul contaminat
este excavat i pregatit pentru procesul de declorurare prin marunire i clasare volumetric, dup
care este introdus impreun cu reactivii de declorurare (baz tare i etilenglicol) intr-un reactor. Se
incalzete la 200 - 300 C, iar gazele degajate in timpul procesului de declorurare sunt captate i
tratate.
Metode termice
Metodele termice se utilizez esenialmente ex situ pentru decontaminarea solurilor poluate
cu materii organice uor oxidabile i convertibile, in cantiti apreciabile, in CO2 i H20.
Incinerarea
Incinerarea reprezint cea mai veche tehnic de depoluare, care se bazeaz pe combustia
deeurilor din sol (fig. 16). In mod obinuit, incinerarea se realizeaz in dou etape: volatilizarea
si, respectiv, distrugerea poluanilor. Volatilizarea se realizeaz intr-un cuptor rotativ la o
temperatur de circa 400 C, iar distrugerea propriu-zis la mai mult de 1000 C. Un dispozitiv de
control continuu al compozitiei fluxului gazos permite att o gestionare mai bun a procedeului ct
i deversarea in atmosfer numai a produselor netoxice (in principal C02 i vapori de apa).

Fig. 16. Principiul incinerrii [25].

Pentru multe cazuri, randamentele obinute in extracia i distrugerea tuturor compuilor


organici depesc 99%. In acelai timp ins costurile procedeului sunt foarte ridicate, ajungnduse la 380 euro pentru o tona de teren astfel tratat [9, 21].
Desorbtia termic
Desorbtia termic se realizeaz, de obicei, intr-un usctor (rotativ, cel mai adesea). Solul
poluat este inclzit si eventual agitat iar compuii volatilizai sunt antrenai, cu ajutorul unui
flux gazos (aer sau azot), ctre unitatea urmtoare (tratamentul gazului extras). Temperatura
utilizat variaz intre 250 si 450 C. Timpul de reziden in interiorul usctorului va fi modulat,
in funcie de cantitatea poluanilor volatili (el poate varia de la cateva zeci de minute, la cteva
ore) [4,21, 29].
Procedeul d rezultate bune in cazul solurilor contaminate cu hidrocarburi, cu condiia
supravegherii corespunzatoare a produciilor de SO2 i NOx. In majoritatea cazurilor, nivelurile
coninuturilor in astfel de produse, dup tratament, este inferioar limitelor aferente normelor in
vigoare.
Vitrificarea
Vitrificarea presupune transformarea unui sol contaminat intr-un material lichefiat inert,
prin ridicarea temperaturii (fig. 17). Fuziunea solului se realizeaz cu ajutorul curentului electric
obinut prin intermediul unor electrozi introdui la adncimea dorit (avnd tensiuni de ordinul a
4000 V), prin creteri mari de temperatur, de ordinul a 2000 C [4,21,29],

Fig. 17. Principiul vitrificrii [25].

Este vorba, aadar, de un procedeu bine adaptat solurilor care conin poluani de naturi diferite.
El ar putea fi utilizat i pentru eliminarea reziduurilor de pe siturile contaminate cu hidrocarburi dar
acest aplicaie rmne "delicat" atta timp ct ridicarea temperaturii poate volatiliza
hidrocarburile i deci poate reda operaia periculoas. In acelai timp rmne un procedeu destul
de costisitor, cu aplicaii foarte restrnse.

Metode biologice
Biodegradarea
Biodegradarea se bazeaz pe prezena, in cadrul subsolurilor, a microorganismelor capabile s
degradeze cea mai mare parte a produselor organice considerate drept poluante (un sol normal conine
106 -107 bacterii pe gram de sol) [10, 20, 30,34].
Diversitatea i adaptabilitatea fac din microorganisme o prezen natural in soluri, fixate pe
mediul solid ori in suspensie in apa rezidual a zonei saturate sau a apei din pnza freatic. Dup ce
metabolismul lor se adapteaz mediului, ele sunt capabile s degradeze o mare varietate de produse
naturale sau xenobiotice. Desigur, un singur microorganism nu posed toate enzimele necesare
degradrii unei multitudini de produse. In schimb, arunci cnd este vorba de o comuniune de
microorganisme, acestea vor actiona in complementaritate. In funcie de condiiile chimice si fizicochimice, microflora va cauta s metabolizeze poluanii. Se vorbete, in acest caz, de aa numita
atenuare natural [3].
Biodegradarea reprezint un fenomen natural. Astfel, ea poate fi definit ca un fenomen de
eliminare a produselor chimice poluante de ctre microorganisme.

In cazul compuilor organici, biodegradarea conduce la conversia carbonului, azotului, fosforului,


sulfului i a altor elemente care constituie compusul organic originar, in produse anorganice.
Aceast conversie a unui substrat organic in subproduse anorganice este cunoscut sub numele de
mineralizare. In condiii aerobe, mineralizarea elementelor organice conduce la formarea, in
principal, a apei (H2O) i a dioxidului de carbon (CO2). In cele mai multe cazuri, civa compui
organici volatili (COV), uor de eliminat prin evaporare, constituie, de asemenea, produi de
epurare. In condiii obinuite de temperatur si presiune (10 - 35 C i presiune vecin celei
atmosferice), nu exist un proces pur de reacii fizico-chimice care s conduc la rezultate
comparabile. Comunitatile endogene de microorganisme posed, intr-adevr, intr-un mediu natural, o
polivalen fiziologic uimitoare. In funcie de flexibilitatea lor metabolic i de capacitile lor de
adaptare, comunitatile microbiene pot realiza biodegradarea unor poluani organici foarte variai, in
numeroase tipuri de habitate si de mediu, in condiii aerobe i/sau anaerobe. Desigur, dac
necesarului de nutrimente se adaug i aer in zona nesaturat (bioventing) sau in cea saturat
(biosparging), atunci randamentul activitatii bacteriene aerobe va crete in mod semnificativ.
Tehnologiile acestea - bioventing i biosparging - (fig. 18) sunt puse in aplicare, cel mai adesea,
pentru decontaminarea solurilor poluate cu produse petroliere.

Fig. 18. Decontaminarea in situ prin hiodegradare si ventilaie [37].

Bioremedierea
Principiul bioremedierii
Biodegradarea reprezint, aa cum am specificat, un fenomen natural. Mai precis, el este
rezultatul aciunii microorganismelor (bacterii, ciuperci, alge) asupra moleculelor organice.
Microorganismele utilizeaz moleculele organice carbonatice drept substrat de cretere, iar oxidarea
carbonului drept surs de energie. Dezvoltarea biomasei presupune existena unui substrat
carbonatic (agentul poluant), alturi de un substrat mineral (azot i fosfor) - elemente care vor
participa la fenomenul de sintez proteic. Procesul de biodegradare produce molecule din ce in ce
mai putin complexe, pan se ajunge la produi simpli, precum dioxidul de carbon si apa:
Poluant + azot (N) + fosfor (P) + oxidant =
biomas + CO2 + H20

(1)

Principiul bioremedierii const, aadar, in accelerarea artificial a acestei atenuri naturale in


vederea mririi vitezei de reacie. Stimularea microorganismelor se realizeaz prin aportul unui
oxidant, introdus in mediul respectiv in cantiti suficiente, respectiv a unui supliment de
elemente nutritive.
Activitatea metabolic a microorganismelor prezente in sol poate fi aerobic sau anaerobic. In
consecin, dac oxidantul introdus in mediul ce urmeaz a fi decontaminat este oxigenul, atunci
degradarea va fi de tip aerobic, iar dac se introduc electroni de sulfat sau de nitrat (acceptorul
terminal de electroni), atunci degradarea va fi de tip anaerobic.
Activitatea aerobic este, in general, mai usor de pus in aplicare, mai uor de controlat i mai
eficient. Ea permite tratarea majoritii poluanilor organici, in particular a hidrocarburilor saturate
sau nesaturate, a hidrocarburilor aromatice monociclice (HAM) - benzen, toluen, etilbenzen, xilen
(BTEX) - si a ctorva tipuri de hidrocarburi policiclice (HAP) precum naftalina.
Pentru optimizarea acestui proces sunt necesare teste de biodegradabilitate, realizate in
laborator, pentru fiecare zon de reabilitare, astfel ca parametrii procesului s fie bine stapanii i
controlai: permeabilitatea solului, geochimismul, toxicitatea poluanilor, valoarea pH-ului solului si
a pnzei freatice, temperatura mediului etc.
In acelai timp, natura poluanilor, structura solului i condiiile hidrogeologice ale zonei ce
urmeaz a fi reabilitat constituie parametri foarte importani pentru oricare procedeu biologic de
decontaminare. Din aceste motive, studiul de fezabiiitate al unui astfel de tratament trebuie realizat
conform procedurii de la caz la caz.
Tehnici de bioremediere in situ
Bioremedierea intrinsec sau bioatenuarea reprezint biodegradarea natural a poluanilor de
ctre microorganismele aflate deja in sol sau in pnza freatic. Metoda in sine const, pur i simplu,
in a verifica prezena microorganismelor i capacitatea acestora de degradare a poluanilor.
Biostimularea rezid in accelerarea procesului natural de degradare prin adugarea unor
nutrimente (azot i fosfor), respectiv a unui acceptor de electroni (oxigenul, de exemplu). De
asemenea, pentru stimularea faunei bacteriene, pot fi adaugai i alti aditivi.
Biocreterea corespunde insmnarii unui sit cu o cantitate mare de bacterii i enzime adaptate
digerrii unui tip precis de poluant. Una dintre pistele cercetarilor actuale privete utilizarea
microorganismelor modificate genetic in vederea degradrii poluanilor recalcitrani.
Bioinjecia cupleaz injecia aerului sau a oxigenului cu activitatea biologic a
microorganismelor. Moleculele mari sunt mai inti fracionate, apoi antrenate in fluxul gazos.

Bioextracia const in cuplarea, intr-o manier asemanatoare, a activitaii biologice a


microorganismelor, cu extracia sub vid a poluanilor.
Biofiltraia reprezint o tehnic adaptat in mod special depolurii pnzelor freatice. Se
realizeaz, mai inti un filtru prin saparea unei transee de-a lungul frontului de deplasare a
poluantului in cadrul pnzei freatice, apoi traneea se umple cu un suport granular, cu suprafa mare,
insmntat cu microorganisme epuratoare specifice.
Fitoremedierea presupune utilizarea plantelor pentru reinerea poluanilor, cu precdere a
metalelor grele. Este vorba de o tehnic special, de mare viitor, intruct independent de fixarea
metalelor prin metabolismul plantelor, partea care privete rdcinile acestora este mult mai bogat
in microorganisme dect solul insui, iar cuplarea cu bioremedierea este, in acest caz, mult
favorizat.
Tehnici asociate: problema major intalnit in cadrul procedeelor biologice o reprezint
biodisponibilitatea poluanilor. In vederea ameliorrii contactului dintre substrat, poluant i
bacterii se pot utiliza surfactani i/sau biosurfactani. Aceste tehnici sunt, in permanena,
studiate i optimizate, intre altele, de firma Biobasic Environnement (Franca). In figura 19 este
prezentat schem de principiu a bioreactorului de ultim generatie de la firma Biobasic
Environnement.

Tehnici de bioremediere ex situ


Biodegradarea in stive este utilizat ex situ si poate fi imprit, in mod formal, in trei
categorii: epandare (impratiere), compostaj si biopil.
Epandajul este o metod veche care const in rspndirea unui strat foarte fin de sol poluat
astfel ca s se favorizeze aerarea natural. Problema principal o reprezint controlul eficient al
eventualelor migrri ale poluanilor in cadrul solului suport.
Compostajul presupune amestecarea solului poluat cu materiale organice, la temperaturi
joase. Ridicarea temperaturii i sporirea diversitaii microbiene vor favoriza biodegradarea
poluanilor.
Biopila reprezint un compostaj elaborat in care toi parametrii biologici i fizico-chimici
sunt perfect controlai. Materialele ce urmeaz a fi tratate sunt stivuite intr-o ordine precis, pe o
inalime de 2 - 4 metri. Intercalarea unor drenuri permite aerarea mediului atunci cnd se urmreste
realizarea unei degradri aerobe.

Fig. 19. Schema de principiu a unui bioreactor


performant (Biobasic Environnement)
In caz contrar este mai uor s se izoleze pila in vederea favorizrii degradrii aerobe, respectiv
dezvoltrii produciei de metan.
Toate aceste trei tehnici au ca numitor comun o relativ simplitate, dar costurile nu sunt
intotdeauna acceptabile si accesibile..

Bioreactoarele
Bioreactoarele reprezint sisteme perfect controlabile, utilizate cel mai adesea ex situ (v. fig.
19). Desigur, exist multe tipuri de reactoare utilizate industrial in procesele de biosintez sau de
tratare biologic, clasificate, cel mai adesea, dup modul de operare i dup forma constructiv
[23-26].
In general, pentru aceste tipuri de tratamente investiiile sunt foarte importante, dei timpul de
tratament poate fi mult diminuat. Aceast posibilitate ar putea fi avut in vedere mai ales atunci
cnd returul privind investiiile poate fi compensat prin durata de tratament si prin
industrializarea procedeului.