Albert Camus

Albert Camus (1913- 1960) romancier, eseist, dramaturg si filosof francez de

origine algeriana, cunoscut mai ales pentru romane ca Strinul (Ltranger, 1942),
Ciuma (La Peste, 1947) i Cderea (La Chute, 1956).
A primit Premiul Nobel pentru literatur n 1957. Este unul dintre parintii
existentialismului, doctrin filozofic caracterizat printr-o accentuare a individualit ii,
propagarea libertii individuale i a subiectivit ii. Existen ialismul i are originea n
lucrrile lui Kierkegaard, este dezvoltat de contribu iile lui Husserl i Heidegger,
devenind faimos dup sfritul celui de-al doilea rzboi mondial prin lucrrile lui JeanPaul Sartre i ale autorilor grupai n Fran a n jurul revistei "Les Temps Modernes",
Simone de Beauvoir, Maurice Merleau-Ponty. Existen ialismul cuprinde deopotriv un
sistem ideatic, o moral i o doctrin de aciune.
Acest curent din gndirea filozofic se leag i de numele unor scriitori care au
exprimat, n operele lor, un sentiment tragic al vie ii i ideea absurdit ii existen ei
(Dostoievski, Miguel de Unamuno, Kafka, Camus s.a).
Una din temele principale ale gandirii existentialiste este angajarea. Omul
nseamn libertate; pentru a-i construi viaa, el trebuie s opteze, s aleag n
permanen, s se angajeze n raport cu destinul su i cu al celorlal i. Alegerea fiind o
necesitate (faptul de a nu alege constituie, de asemenea, o alegere), este preferabil
alegerea contient, angajarea ntr-un destin personal alturi de ceilal i.
Libertatea uman este o eviden: aciunea este prin esen inten ional.
Libertatea este neantizarea n-sinelui. Suntem liberi n fiece clip, deoarece avem n
orice moment posibilitatea alegerii. Cnd nu alegem, nseamn deopotriv c am ales
s nu alegem. (Chiar i cel care este chemat la rzboi are ntotdeauna de ales ntre a
merge s ucida, a dezerta sau a se sinucide. Este la fel n orice alt situa ie uman:
avem ntotdeauna n faa noastr cel puin dou op iuni alternative, de unde eviden a c
suntem perfect responsabili - nu putem nvinui pe nimeni - de fiecare situa ie n care
suntem, i c tot ce se ntmpl, se ntmpl nu din exterior, nici din vreo obscur
"voin" a destinului sau a celorlali - acesta este punctul de vedere al relei-credin e -, ci
totdeauna cu consimmntul i responsabilitatea noastr.) Libertatea nu admite nici o
determinare anterioar. Trecutul nu poate servi drept motiva ie a unui act: actul liber
este gratuit. Omul e un ansamblu de proiecte, el face (ac ioneaz) i se face (se
construiete pe sine), el nefiind altceva dect ceea ce face din el. Omul nu este o
potenialitate, o sum de rezerve ("cu mai mult noroc, a fi putut ajunge..."), ci exact
ceea ce este.

In filozofia romneasc, putem regasi trasaturi existentialiste in opera lui Emil

Cioran, unde predomina tema singuratatii, unde fiecare fiin uman se simte solitar,
impenetrabil celorlali.
Gnditorul alege eseul i aforismul ca forme privilegiate de exprimare a ideilor
sale. Condamnai la o singularitate contingent, "singuri pe lume", cu sufletul tnjind
intuitiv dup absolut, luciditatea noastr ne livreaz pe "culmile disperrii". Solu ia nu
este investigaia ("m mir faptul c unii se mai preocup de teoria cunoa terii"), ci
trirea intens i lucid. "Trirismul" - variant romneasc a unui existen ialism de
nuan cretin i mistic - l recunoate n perioada interbelic drept unul din cei mai
notabili reprezentani ai si. Ieirea din condi ia tragic a omului ar fi cu putin prin
dou atitudini fundamentale: "cea naiv i cea eroic" (n Pe culmile disperrii, 1934).
Stabilit din 1937 n Frana, abandoneaz "trirismul" cu nuan e radical
mistice, abhornd angajarea n secol i orice ac iune ca pe o nefericire; important
rmne doar contemplaia lucid. Reuita, ca i e ecul, reprezint forme moderne de
manifestare a Neantului. Viaa nu are nici o valoare, este numai o solu ie de necesitate
pentru cei ce nu gsesc alt ieire din impasul tririi. Contemplarea, luciditatea,
detaarea i o stare permanent de hiper-con tiin ar putea atenua ntr-o via , pentru
om, dramatismul provocat de contiina neantului su i al lumii.
*
La doar un an dup naterea lui Camus, tatl lui, un muncitor srac de origine
alsacian, a fost rpus n prima btlie de pe Marna, n Primul Rzboi Mondial. Mama
sa, de origine spaniol, muncea ca ngrijitoare pentru a-i sprijini familia. Albert, fratele
su mai mare, Lucien i mama lor s-au mutat ntr-un cartier muncitoresc din Alger, unde
au locuit, mpreun cu bunica din partea mamei i un unchi paralizat, ntr-un apartament
cu dou camere.
Prima colecie de eseuri publicate de Camus, Faa i reversul (LEnvers et
lendroit, 1937), descrie decorul acestor primi ani de via i include portrete ale mamei,
bunicii i unchiului. O a doua colecie de eseuri, Nunta (Noces, 1938), conine meditaii
profund lirice despre zona rural din Algeria i prezint frumuseea natural ca o form
de bogie de care se pot bucura pn i cei foarte sraci. n ambele colecii, caracterul
muritor i fragil al oamenilor contrasteaz cu natura durabil a lumii materiale.
n 1918, Camus a nceput coala i a avut norocul s aib un profesor
remarcabil, Louis Germain, care l-a ajutat s obin o burs la liceul din Alger n 1923.
(n mod tipic pentru simul de loialitate al scriitorului, dup 34 de ani, discursul inut de
acesta la primirea Premiului Nobel i-a fost dedicat lui Germain.) A urmat o perioad de
efervescen intelectual, combinat cu o pasiune puternic pentru sport, n special
fotbal, not i box. Dar, n 1930, primele crize serioase de tuberculoz au pus capt
carierei sale sportive i l-au forat s-i ntrerup studiile. Camus a trebuit s
prseasc apartamentul insalubru unde trise 15 ani i, dup ce a locuit scurt timp cu

un unchi, s-a hotrt s triasc singur, lundu-i diferite slujbe, n timp ce studia
filozofia n cadrul Universitii din Alger.
La universitate, Camus a fost influenat n mod deosebit de unul dintre profesorii
si, Jean Grenier, care l-a ajutat s-i dezvolte ideile literare i filozofice i care era la
fel de pasionat de fotbal ca i el. A obinut licena n 1936 cu o tez despre relaia dintre
gndirea elen i cea cretin n scrierile lui Plotinus i ale Sf. Augustin. Candidatura sa
la agrgation (calificare care i-ar fi putut aduce o carier universitar) a fost ntrerupt
de un nou atac de tuberculoz. Pentru a-i reveni, a plecat ntr-o staiune din Alpii
francezi prima sa vizit n Europa - dup care s-a ntors n Alger, trecnd prin
Florena, Pisa i Genova.

Cariera literar
ntre 1930 i 1940, Camus i-a mrit aria de interese. A citit att clasicii francezi,
ct i scriitorii contemporani lui printre care Andr Gide, Henry de Montherlant, Andr
Malraux. Pentru scurt vreme, ntre 1934 i 1935, a fost i membru al Partidului
Comunist Algerian. n plus, a scris, produs, adaptat i jucat pentru Thtre du Travail
(denumit mai trziu Thtre de lquipe), al crui program era s prezinte piese
excepionale unui public format din muncitori. A nutrit o dragoste profund pentru teatru
pn la moarte. ns, din ntreaga sa oper literar, dramaturgia este cel mai puin
apreciat, cu toate c Nenelegerea (Le Malentendu) i Caligula, scrise n 1944 i
respectiv 1945, sunt piese reprezentative ale teatrului absurdului. Dou dintre cele mai
trainice contribuii dramatice ale sale ar putea fi considerate adaptrile dup Recviem
pentru o clugri (Requiem pour une nonne, 1956) a lui William Faulkner i dup
Demonii (Les Possds, 1959) lui Feodor Dostoievski.
Cu doi ani nainte de izbucnirea celui de-Al Doilea Rzboi Mondial, Camus i-a
fcut ucenicia ca jurnalist la cotidianul Alger-Republicain, ndeplinind multe sarcini,
printre care pe cele de editorialist principal, redactor, ziarist politic i scriitor de recenzii
literare. A revizuit cteva dintre lucrrile literare de nceput ale lui Jean-Paul Sartre i a
scris cteva articole importante despre condiia social a musulmanilor din regiunea
Kabylira. Aceste articole, republicate n form prescurtat n Actuelles III (1958),
aduceau n atenia publicului (cu 15 ani nainte) multe dintre nedreptile care au dus la
izbucnirea rzboiului algerian de independen n 1954. Camus i-a susinut poziia mai
degrab din motive umanitare dect ideologice i a continuat s vad un rol viitor al
Franei n istoria Algeriei, cu toate c nu a ignorat nedreptile colonizatorilor.
Camus devenise deja o personalitate literar important. Strinul (Ltranger), un
roman de debut genial nceput nainte de rzboi i publicat n 1942, este un studiu
despre alienarea sec. XX, avnd n centru un strin condamnat la moarte nu att
pentru c mpucase un arab, ci mai degrab pentru c mereu spune doar ceea ce
simte cu adevrat i refuz s se conformeze regulilor societii. Romanul face parte

din trilogia pe care Camus o va numi ciclul absurdului. Aceasta con ine un eseu
filozofic intitulat Mitul lui Sisif i piesa de teatru Caligula. Povestea este mprit n
dou pri: punctul de vedere al lui Meursault (narat la persoana I) nainte i, respectiv,
dup crim. Este vorba de un roman al crui personaj principal, misterios, nu se
conformeaz canoanelor moralitii sociale i pare nstrinat de lume i chiar de el
nsui. Meursault se rezum ntr-o naraiune apropiat de cea a unui jurnal intim (mai
puin analiza) la a face inventarul evenimentelor, poftelor i grijilor sale. Este
reprezentativ omului absurd descris n Mitul lui Sisif, absurdul nscndu-se din aceast
confruntare dintre dorina uman i tcerea nejustificat a lumii..
A doua parte a romanului l prezint pe narator renscut fa de lume i fa de
el nsui, ca i cum, moartea apropiindu-se, l-a fcut s simt ct de fericit fusese.
Meursault este prolix atunci cnd vine vorba de exprimarea sentimentelor sale i a
revoltei.
Stilul romanului, mai degrab neutru i alb, red ac iunea cu perfectul compus,
despre care Sartre va spune c accentueaz solitudinea fiecrei buc i de fraz,
punnd n centru solitudinea personajului n raport cu lumea i cu el-nsu i.
Fr ndoial, Camus, prin acest roman apar innd Ciclului absurdului, a
transpus n plan romanesc teoria din Mitul lui Sisif. La prima lectur a acestui roman, se
ajunge la concluzia pe care Sartre a tratat-o amnun it n Situations I, precum c
existena la acest nivel nu are sens. nln uirea evenimentelor este dictat de hazard,
lund forma unei fataliti n faa omului. De aceea, Meursault este rece i distant atunci
cnd inventariaz evenimentele, ca i cum acestea ar surveni independent i fr voia
lui.
Cu toate acestea, Meursault rmne un personaj pozitiv, care se pliaz perfect
acestui mod de a tri, de altfel, nici nu minte n fa a Mariei sau a tribunalului, nici nu are
un aer orgolios: pur i simplu, accept lucrurile aa cum sunt ele i nu vede niciun
interes n a-i mini pe alii i nici chiar pe el nsu i.
Ucigndu-l pe arab, Meursault o face ca urmare a unui instinct criminal,
comportndu-se ca i cum ar fi fost ghidat de soare i lumin. Astfel, crima prime te o
alur cvasimitic, mai ales c soarele i lumina sunt omniprezente n roman, avnd un
impact concret asupra faptelor naratorului-personaj.
Arestarea lui Meursault il obliga pe acesta sa reflecteze la via i la sensul
acesteia, contemplnd sporadic moartea. Se contureaz revolta fa de injusti ie,
revolta fa de o moarte ce survine mult prea devreme, ct i mpcarea cu lumea i cu
sinele. Urmrindu-i dezgustul fa de injusti ie i condamnarea la moarte, Meursault,
personajul pe care-l va construi mai trziu, va fi nzestrat cu acestea.

Opusul celui care se sinucide, scrie Camus n Mitul lui Sisif, este condamnatul la
moarte, pentru c cel ce dorete s se sinucid, renun , n timp ce condamnatul se
revolt. Iar revolta este singura atitudine pe care o poate avea omul absurdului: Extrag

din absurd trei elemente: revolta, libertatea i pasiunea mea. Printr-un joc de con tiin ,
din invitaia la moarte fac regula de cpti a vie ii refuz suicidul scrie Camus n
eseul su.
Totui, opera rmne ficiune, nu eseu; de altfel, Camus mrturise te c a scris
Strinul pentru a se destinde: romanul are un scop ludic i nicidecum filozofic, cu o
aparent legtur ntre ficiune i existen ialism.
ntr-un ultim interviu, Albert Camus se justifica astfel n ianuarie 1955: Am
sintetizat Strinul, acum ceva vreme, printr-o fraz de care-mi aduc aminte, deoarece
e paradoxal: n societate, fiecare om ce nu plnge la nmormntarea mamei sale
risc s fie condamnat la moarte. Voiam s spun c eroul romanului este condamnat
pentru c nu particip la joc. n acest sens, el apare ca un strin societ ii n care
triete, zbovete, rmne pe dinafar, n suburbiile vie ii private, solitare, plin de
voluptate. De aceea, cititorii au fost tenta i s-l asemene unei epave. Meursault nu se
supune regulilor jocului. Rspunsul este simplu: refuz s mint. ![] Cititorul nu s-ar
nela dac ar vedea n Strinul povestea unui om care, lipsit de orice atitudine
eroic, accept s moar pentru adevr. Meursault, pentru mine, nu este o epav, ci un
om srac i dezgolit, ndrgostit de soare, fr s lase umbre. Departe de a fi privat de
orice sentiment, l cuprinde o pasiune profund pentru absolut i adevr. Mi-a venit, de
asemenea, s spun, paradoxal, c am ncercat s descriu prin personaj singura
cruce/povar pe care o meritm. Se va nelege, din ceea ce am explicat, c, fr nicio
tent de blasfemie, doar cu o afeciune ironic, un artist i rezerv dreptul s- i
analizeze personajele din creaia sa

n acelai an a publicat un important eseu filozofic, Mitul lui Sisif (Le Mythe de
Sisyphe), n care a analizat, foarte subtil, nihilismul contemporan i contiina
absurdului. El ncerca s gseasc o cale de a nvinge nihilismul i al doilea roman al
su, Ciuma (La Peste, 1947) povestea simbolic a luptei mpotriva unei epidemii din
Oran, dus de personaje a cror importan st mai puin n succesul (ndoielnic) pe
care l au contra bolii i mai mult n aprarea demnitii umane i a fraternitii. Camus a
fcut astfel trecerea de la conceptul principal al absurdului la cealalt idee semnificativ
a sa cea de revolt moral i metafizic. Camus a prezentat acest ideal n contrast
cu revoluia politico-istoric, ntr-un al doilea eseu de mari dimensiuni, Omul revoltat
(LHomme rvolt, 1951), care a strnit animozitate n rndul criticilor marxiti i n
rndul teoreticienilor apropiai de marxism, precum Jean-Paul Sartre.

Celelalte lucrri importante ale sale sunt romanul genial din punct de vedere tehnic
Cderea (La Chute, 1956) i o colecie de povestiri scurte, Exilul i mpria (LExil et
le royaume, 1957). Acestea dezvluie o preocupare pentru simbolismul cretin i
conine o demascare ironic a formelor ngduitoare de moralitate umanist secular.
n 1957, la vrsta de doar 44 de ani, Camus a primit Premiul Nobel pentru literatur. Cu
o modestie specific, a declarat c, dac ar fi fost unul dintre membrii comitetului de
jurizare, votul su ar fi mers cu siguran ctre Andr Malraux. La nici trei ani dup
aceasta, a murit ntr-un accident rutier.
Critic
Ca romancier i dramaturg, moralist i teoretician politic, Albert Camus a devenit, dup
Al Doilea Rzboi Mondial, vocea generaiei sale i mentorul urmtoarei generaii, nu
numai n Frana, ci i n Europa i poate chiar n lume. Scrierile sale, care tratau n
principal izolarea omului ntr-un univers strin, alienarea individului fa de sine,
problema rului i apropierea apstoare a morii, reflectau cu acuratee nstrinarea i
dezamgirea intelectualului postbelic. El este amintit, alturi de Sartre, ca exponent de
prim importan al existenialismului. Dei nelegea nihilismul multor contemporani ai
si, Camus susinea c este necesar s fie aprate valori precum adevrul, cumptarea
i justiia. n ultimele sale lucrri a schiat un umanism liberal care respingea aspectele
dogmatice att ale cretinismului, ct i ale marxismului.
sursa: Enciclopedia Universal Britannica, vol. 3, B-C, Bucureti, Editura Litera, 2010,
p. 175-177
Albert Camus afirma ca fericirea si absurdul sunt doi copii ai aceluiasi
parinte. Ei sunt nedespartiti . Sisif este eroul absurd. Acest om, condamnat sa urce
neincetat o stanca in varful muntelui si apoi sa ii astepte coborarea este intruchiparea
eroului absurd, conform lui Camus. Repovestind mitul lui Sisif, Camus creeaza o
imagine extrem de puternica cu o fire imaginativa care insumeaza intr-un mod
emotional continutul discutiei intelectuale care o precede in carte. Ni se spune ca Sisif
este eroul absurd atat prin pasiunile sale cat si prin torturile sale . Dispretul sau fata
de zei, ura sa fata de moarte si pasiunea sa pentru viata i-au adus acea ingrozitoare
pedepasa in care intreaga sa fiinta este muncita fara niciun rezultat. Sisif este constient
de acest blestem, si tocmai in aceasta consta tragedia sa. Nu e adevarat ca, in timpul
coborarii, el nutrea speranta ca va reusi totusi, ca munca sa il va elibera de chinuri.
Tocmai aceasta constientizare lucida a destinului sau transforma chinul in victorie. Cu
aceste certitudini de baza asupra conditiei umane, Camus argumenteaza ca viata nu
are sens. El nu este de acord cu multi filosofi, care s-au jucat cu cuvintele si au
pretins a crede ca din a refuza sa ii acorzi vietii tale un sens rezulta ideea ca viata nu
merita sa fie traita. Viata nu are absolut niciun sens. Intre dorinta de sens si de

adevaruri eterne si adevratele conditii a ;e universului exista o prapastie care nu poate fi

umpluta. Confruntarea dintre inima umana, plina de dorinte si indiferenta universului
conduce la conturarea notiunii de absurd. Oamenii trebuie sa realizeze ca sentimentul
absurdului exista si ca il pot trai in orice moment. Omul absurd trebuie sa ceara sa
traiasca doar cu ceea ce cunoaste si sa nu includa in ecuatii nimic din ceea ce e
nesigur. Aceasta inseamna ca tot ceea ce stiu este ca eu exist si ca lumea exista si ca
sunt muritor. Experienta mea, pasiunile mele, ideile mele, imaginile mele, amintirile
mele sunt tot ceea ce stiu despre aceasta lume- si ele imi sunt suficiente . Omul
absurd poate spune in cele din urma ca totul este bine .
In Mitul lui Sisif gasim bazele filosofice ale strainului, doctorului. Acesta
constituie punctul de plecare pentru gndirea lui Camus. El este preocupat aici, ca si in
alte opere ale sale, cu oamenii si lumea lor, cu relatiile dintre acestia, si cu relatiile
dintre oameni si istoria lor personala. In Mitul lui Sisif el se opune rationalismului
filosofiei clasice care cauta adevarurile eterne si universale sau o ierarhie de valori care
este ncoronata de Dumnezeu; el crede ca adevarul se poate gasi printr-o intensitate
subiectiva a pasiunii; el sustine ca individul este ntotdeauna liber si nconjurat de
optiuni; el recunoaste ca oamenii exista n lume si sunt legati n mod natural de
aceasta; el este adnc preocupat de semnificatia mortii, de caracterul sau inevitabil si
de finalitatea sa. Absurdul este o revolta mpotriva zilei de mine si astfel se mpaca cu
clipa prezenta. Sinuciderea consimte ca absurdul este final si fara limite n timp ce
revolta este o lupta nencetata cu absurdul si aduce cu sine mntuirea omului.
Camus a afirmat explicit n nenumrate rnduri c nu aparine existenialismului: Nu,
nu sunt existenialist, spune el ntr-unul din interviurile sale (nov. 1945). Sartre i cu
mine suntem ntotdeauna mirai cnd ne vedem numele citate alturi.[] Amndoi neam publicat toate crile, fr excepie, nainte de a ne cunoate. Cnd ne-am cunoscut,
n-am fcut dect s constatm tot ceea ce ne desparte. Sartre este existenialist, i
singura carte de idei pe care am publicat-o, Mitul lui Sisif, este ndreptat mpotriva
filosofilor numii existenialiti. Iat de ce unii critici i istorici literari l situeaz pe
Camus ntr-un capitol aparte, intitulat, n mod vag, n marginea existenialismului. ntradevr, Camus se separ de Sartre printr-o idee fundamental, hotrtoare pentru
ntreaga sa gndire. Cci dac pentru Sartre existena precede esena, pentru Camus,
dimpotriv, exist o natur uman dat odat pentru totdeauna, valoare preexistent
ctre care omul trebuie s tind i criteriu suprem la care trebuie s se refere.
ntlnim i la Camus refuzul manifestat de toi filosofii existenialiti de a fi sistematici
(sistemul fiind rezultatul unui demers care afirm prioritatea raiunii), refuz afirmat n
mod peremptoriu ntr-un text antologic, n care scriitorul se declar a fi mai curnd
moralist dect filosof, circumscriind printr-o formul fericit locul primejdios i dificil de
meninut unde se situeaz gndirea sa: Nu sunt un filosof. Nu cred destul n raiune
pentru a crede ntr-un sistem. Vreau doar s tiu cum trebuie s te compori. i, mai
exact, cum poi s te compori cnd nu crezi nici n Dumnezeu, nici n raiune. Dar dei

pretenia filosofic este mai mic n cazul lui Camus dect n cel al lui Sartre, cei doi
scriitori au n comun acelai mod de a concepe demersul literar ca demers
complementar unei gndiri filosofice exprimate paralel prin eseuri de filosofie.
Caracterul mult mai explicit al eseului va pune n lumin sensul operei literare
conceput ca sens ascuns, simbolic -, n timp ce eseul se va mbogi el nsui cu viaa,
concret i misterioas, totodat, a operei literare gemene. Astfel, textul filosofic i
opera literar vor iradia unul asupra celuilalt, ntr-o indestructibil unitate.
n Mitul lui Sisif, Camus ncearc s stabileasc principiul fundamental al gndirii sale,
principiu de ordin ontologic care i apare ca avnd o eviden ce desfide orice
argumentare. Moartea apare ca o certitudine matematic (sngeroasele matematici ale
morii), rpind orice sens vieii, care, n aceast perspectiv, nu-i dect o aventur
inutil. Experiena aceasta atinge limita tragicului n cazul sinucigaului (deoarece
contiina individului angajat n ea presupune a fi atins limita tririi lucide i a
raionamentului lucid, tragicul rezultnd, pentru Camus, tocmai de aici: nu faptele ca
atare sunt revelatorii, ci acuitatea cu care sunt ele nregistrate de contiin). Iat de ce
ntreaga meditaie camusian pornete de la binecunoscuta sa afirmaie: Nu exist
dect o problem filosofic cu adevrat important: sinuciderea. (Mitul lui Sisif) Cci un
om care se sinucide rspunde negativ, prin chiar gestul su, la ntrebarea dac viaa
merit sau nu s fie trit. Camus ncepe toat discuia de aici i pentru c moartea,
prin iremediabilul ei, autentific n mod absolut gestul sinucigaului, importana
problemei i autenticitatea rspunsului. Sub acest raport, dar numai sub acest raport
pentru c scriitorul respinge soluia sinuciderea poate deveni tem de meditaie
profund i lecie pentru oamenii dispui s se pun n acord cu ei nii. A recunoate
c viaa nu are sens nseamn, implicit, a-i recunote absurditatea. Dup ce propune o
memorabil descriere fenomenologic a sentimentului absurdului i a cauzelor care l
pot declana i-l aduce n lumina contiinei, Camus ncearc definirea noiunii de
absurd pe planul inteligenei, aceast analiz a absurdului ca rsfrngere intelectual
sprijinindu-se pe raiune, dar pe o raiune considerat a avea puteri limitate. E o
tentativ de definire profund original, ea nemaiputnd fi ntlnit sub aceast form la
nici unul dintre gnditorii existenialiti. Pentru Camus, absurdul rezid ntr-un raport:
raportul dintre lumea iraional (adic o lume care scap principiului raiunii umane) i
contiina uman nsetat de claritate. Omul s-ar afla, aadar, n imposibilitatea de a
nelege universul supunndu-l unui principiu unic. Evidena postulat implic i o alta:
absena lui Dumnezeu, inexistena unei lumi de apoi, prezena unic a acestei lumi,
lipsit de orice transcenden. (mpria mea este acest lume.) Singurul rspuns
onest, care nu va eluda nimic la ntrebarea viaa merit sau nu s fie trit va fi
dup Camus, care respinge att soluia sinuciderii, ct i soluia religioas cel ce va
menine n prezen cei doi termeni ai raportului definitoriu pentru absurd (lumea
iraional i contiina), afirmndu-i n fiecare clip, obligndu-i s se confrunte.
Contiina lucid devine astfel binele unic i suprem, izvor al tuturor valorilor,

fundamentnd comportamentul omului absurd. Consecvena acestei atitudini

orgolioase i lipsite de speran poate fundamenta, n concepia lui Camus, o moral a
curajului i a unei fericiri aureolat de o tragic grandoare.
Este important s remarcm c toate operele lui Camus, construite invariabil ca opere
simbolice, oblig la descifrarea nu numai a unei atitudini de revolt metafizic, ci i la
descifrarea unui protest n plan social i istoric.
Omul absurd i revoltat [] va impune aadar un sens vieii, lipsit pentru el de orice
sens: responsabilitatea fa de ceilali. Ceea ce pentru Camus, adept al nonviolenei,
nseamn a combate suferina sau cel puin a nu o spori. Scriitorul ne propune n ultim
instan, o soluie de ateptare, cea a muncii zilnice, munc solidar i responsabil.
Dup modelul vechilor greci, Camus ncearc s gseasc un echilibru ntre natur i
devenire (istorie). Aceast gndire de Miazzi sau solar, fondat pe antinomii, este
expresia unei seninti crispate. Lipsei de msur, ea i opune msura care,
nscut din revolt, este un conflict constant suscitat i stpnit fr ncetare de
inteligen, pur tensiune a contiinei sisifice perpetuu confruntat cu lumea absurd.
Pentru a o nelege cu adevrat, cititorul nu trebuie s uite nici o clip c semnificaia
propriu-zis estetic a acestei opere este permanent dublat de o semnificaie etic.
Sisif este eroul absurd. Acest om, condamnat sa urce neincetat o stanca in varful
muntelui si apoi sa ii astepte coborarea, este intruchiparea eroului absurd, conform lui
Camus.
Repovestind mitul lui Sisif, Camus creeaza o imagine extrem de puternica cu o forta
imaginativa care insumeaza intr-un mod emotionant continutul discutiei intelectuale care
o preceda in carte. Ni se spune ca Sisif este eroul absurd "atat prin pasiunile sale cat si
prin torturile sale". Dispretul sau fata de zei, ura sa fata de moarte, si pasiunea sa
pentru viata i-au adus acea ingrozitoare pedeapsa in care intreaga sa fiinta este
muncita fara nici un rezultat" (p.89). Sisif este constient de acest blestem, si tocmai in
aceasta consta tragedia sa. Nu e adevarat ca, in timpul coborarii, el nutrea speranta ca
va r
eusi totusi, ca munca sa il va elibera de chinuri. insa Sisif este in mod evident constient
de dimensiunile propriei sale nefericiri.
Tocmai aceasta constientizare lucida a destinului sau transforma chinul sau intr-o
victorie. Aceasta trebuie sa fie o victorie deoarece insusi Camus spune:
il parasesc pe Sisif la baza muntelui. intotdeauna cineva isi poate gasi din nou povara.
insa Sisif ne invata ce inseamna adevarata fidelitate care neaga zeii si inalta stancile. si
el de asemenea trage concluzia ca totul este bine. Universul de acum inainte fara
stapan nu ii mai pare nici steril, nici inutil. Fiecare atom al acelei stanci, fiecare colt

mineral al acelui munte intunecat constituie o lume in sine insusi. Lupta insasi inspre
inaltimi este suficienta pentru a umple inima unui om.
Trebuie sa ni-l imaginam pe Sisif fericit (p.91). Viata si chinul lui Sisif sunt transformate
intr-o victorie, concentrandu-se asupra libertatii sale, asupra refuzului de a spera, si
asupra constiintei absurdului acestei situatii. in acelasi mod, Dr. Rieux este un erou
absurd in Ciuma, deoarece si el este condamnat la moarte, si el este prins intr-un chin
fara sfarsit si, asemenea lui Sisif, el continua sa isi faca datoria indiferent cat
nesemnificativa este actiunea sa. in ambele cazuri conteaza putin pentru ce motiv
anume ei continua sa lupte atata vreme cat aceasta sta marturie pentru increderea
omului in om si nu in abstractii si absoluturi.
Ideile care stau la baza acestei evolutii a eroului absurd sunt prezente in primele trei
eseuri ale cartii. in acestea, Camus trateaza problema sinuciderii. In stilul sau tipic,
socant si viguros, el deschide discutia cu afirmatia indrazneata conform careia:
Nu exista decat o singura problema filosofica cu adevarat serioasa si aceasta este
sinuciderea (p. 3).
El continua prin a descoperi daca sau nu sinuciderea este raspunsul legitim pentru
situatia funciar nefericita a omului. Sau, cu alte cuvinte: Merita viata sa fie traita acum
cand zeii au murit? Discutia incepe si continua nu ca una metafizica, ci ca o afirmatie
argumentata intemeiata pe o modalitate de cunoastere despre care Camus afirma ca
este singura pe care o avem la dispozitie din punct de vedere epistemologic. stim doar
doua lucruri:
Pot simti inima aceasta dinauntrul meu, si pot rationa ca ea exista. Lumea aceasta o pot
atinge si de asemenea pot conchide ca exista. Aici se sfarseste toata cunoasterea mea,
iar restul este deductie. (p. 14)
Cu aceste certitudini de baza asupra conditiei umane, Camus argumenteaza ca viata
nu are un sens. El nu este de acord cu numerosii filosofi care "s-au jucat cu cuvintele si
au pretins a crede ca din a refuza sa ii acorzi vietii vreun sens rezulta ideea ca viata nu
merita sa fie traita" (p.7). Viata nu are absolut nici un sens. in ciuda nostalgiei umane
irationale pentru "unitate", pentru absoluturi, pentru o ordine stabilita si pentru
intelegerea universului "de dincolo de mine", nu exista nici un astfel de sens in universul
indiferent si tacut. intre dorinta de sens si de adevaruri eterne si adevarata conditie a
universului exista o prapastie care nu poate fi umpluta. Confruntarea dintre inima
umana, plina de dorinte, si indiferenta universului conduce la conturarea notiunii de
absurd.

Absurdul se naste din confruntarea dintre nevoia umana si mutenia irationala a lumii.
(p.21) si mai mult decat atat.
Absurdul nu este nici in om, nici in lume, ci in alaturarea lor absurdul este singura
legatura dintre ei. (p. 21)
Oamenii trebuie sa realizeze ca sentimentul absurdului exista si ca il pot trai in orice
moment. Omul absurd trebuie sa ceara sa traiasca doar cu ceea ce cunoaste si sa nu
includa in ecuatie nimic din ceea este nesigur. Aceasta inseamna ca tot ceea ce stiu
este ca eu exist, ca lumea exista, si ca sunt muritor.
Nu se reduce oare aceasta la un haos inutil care este viata? Nu ar fi oare sinuciderea o
cale de iesire legitima dintr-o viata fara sens? "Nu". "Nu", raspunde Camus.
Desi absurdul anuleaza toate sansele unei libertati eterne, el mareste libertatea de
actiune.
Sinuciderea este "acceptarea la limita sa extrema", este o modalitate de a marturisi ca
viata este prea mult pentru om. Aceasta este singura viata pe care o avem; si chiar
daca suntem constienti, de fapt, de acest lucru in masura in care ii constientizam
absurdul, putem gasi lucruri de valoare in aceasta viata. Valoarea rezida in libertatea
noastra, in pasiunea si in revolta noastra. Prima schimbare pe care trebuie sa o facem
pentru a trai in aceasta situatie absurda este de a realiza ca gandirea, sau ratiunea, nu
este legata de nici o minte eterna care poate unifica si "face aparentele familiare sub
masca unui principiu maret", insa ea consta in:
...a invata tot timpul sa vedem, sa fim atenti, sa ne focalizam constiinta; a face din
fiecare idee si din fiecare imagine, in maniera proustiana, un moment privilegiat. (p. 20)
Experienta mea, pasiunile mele, ideile mele, imaginile mele si amintirile mele sunt tot
ceea ce stiu despre aceasta lume si ele imi sunt suficiente. Omul absurd poate spune
in cele din urma ca "totul este bine".
Eu inteleg atunci de ce doctrinele care imi explica totul ma deruteaza in acelasi timp. Ei
ma usureaza de povara propriei mele vieti, si totusi, eu trebuie sa o suport singur. (p.
41)
Camus urmeaza apoi conceptele sale pana la concluziile lor logice si insista ca oamenii
trebuie sa substituie cantitatii experientei calitatea experientei. Cea mai pura dintre
bucurii este "sentimentul, si sentimentul pe acest pamant". Aceasta afirmatie nu poate fi
folosita pentru a se invoca hedonismul deoarece filosofia de baza a lui Camus trebuie
sa fie gandita in legatura cu notiunea absurdului care a fost dezvoltata in partea de
inceput a eseului. Omul este muritor. Lumea nu este. Demnitatea unei persoane se

naste tocmai din constiinta mortii, o constiinta ca valorile si ideile ideale nu exista, si un
refuz de a ceda in fata ideii de speranta sau de a apela la ceva de care nu suntem
siguri.
in eseurile urmatoare, Camus prezinta exemple de oameni absurzi. Ni se ofera Don
Juan, actorul, si cuceritorul ca exemple de oameni care isi multiplica vietile in incercarea
de a trai din plin pe timpul vietii lor muritoare. insa mai important este Creatorul care
este discutat in eseul "Creatia absurda". "Bucuria absurda prin excelenta este Creatia".
Deoarece creand o opera de arta creatorul traieste dublu in masura in care creatia sa
este o viata separata. "Artistul se incredinteaza pe sine muncii si devine totuna cu
aceasta". Opera de arta devine, atunci, singurul mijloc pentru un om de a suporta si
sustine o constiinta lucida in fata absurditatii Universului.
Prezentul si succesiunea prezenturilor in fata unei minti vesnic constiente, acesta este
idealul omului absurd. (p. 81)
Arta este pentru Camus o activitate umana esentiala si una dintre cele fundamentale.
Ea exprima aspiratiile umane catre libertate si frumusete, aspiratii care fac viata
valoroasa pentru fiinta umana trecatoare. Arta sfideaza acea parte a constiintei in care
fiecare individ nu este mai mult decat o unitate sociala sau un pion neinsemnat in
evolutia istorica.
in Mitul lui Sisif gasim bazele filosofice ale strainului, doctorului, etc. Acesta constituie
punctul de plecare pentru gandirea lui Camus. El este preocupat aici, ca si in alte opere
ale sale, cu oamenii si lumea lor, cu relatiile dintre acestia, si cu relatiile dintre oameni si
istoria lor personala. In Mitul lui Sisif el se opune rationalismului filosofiei clasice care
cauta adevarurile eterne si universale sau o ierarhie de valori care este incoronata de
Dumnezeu;
el crede ca adevarul se poate gasi printr-o intensitate subiectiva a pasiunii; el sustine ca
individul este intotdeauna liber si inconjurat de optiuni; el recunoaste ca oamenii exista
in lume si sunt legati in mod natural de aceasta; el este adanc preocupat de
semnificatia mortii, de caracterul sau inevitabil si de finalitatea sa. Absurdul este o
revolta impotriva zilei de maine si astfel se impaca cu clipa prezenta. Sinuciderea
consimte ca absurdul este final si fara limite in timp ce revolta este o lupta neincetata cu
absurdul si aduce cu sine mantuirea omului.
Putem vedea acum de ce Sisif este eroul absurd. El este constient de dificultatea
situatiei sale:

Dispretul sau fata de zei, ura sa fata de moarte, si pasiunea lui pentru viata i-au adus
condamnarea de a rostogoli o stanca in varful muntelui pe vecie, si el nu apeleaza nici
la speranta si nici la vreun zeu nesigur. El este absurdul ultim, deoarece nu exista
moarte la capatul luptei. Totul nu este haos; experienta absurdului este dovada unicitatii
omului si fundamentul demnitatii si libertatii sale.
Tot ceea ce ramane este soarta al carei rezultat este fatal. in afara acestei singure
fatalitati a mortii, totul, fericire sau bucurie, este libertate. Ramane o lume in care omul
este singurul stapan. Ceea ce il lega era iluzia unei alte lumi. Rezultatul gandirii sale,
incetand sa fie fara speranta, infloreste in imagini.
Ea se bucura in mituri, cu siguranta, insa miturile cu nici o alta dimensiune decat
suferinta umana si de aceea ea este inepuizabila. Nu fabula divina care ii amuza pe cei
orbi, in fata si gestul terestru, si drama care insumeaza o intelepciune dificila si o
pasiune efemera. (p. 87) Oamenii ar trebui cu siguranta sa reflecteze la miturile
reconstruite in opera lui Camus.