Sunteți pe pagina 1din 20

Referat

DREPT

Cuprins

Definitia dreptului.
Morala.
Obiceiul sau traditiile populare.
Structura interna (logico-juridice) a normei juridice.Analogie
Interpretare normelor juridice.
Conceptul de izvor al dreptului.Legea ca izvor al dreptului.
Actiunea actelor normative in timp
Subiectele raportului juridic. Capacitatea juridica
Dreptul de propietate
Societatile comerciale.
Prescriptia extinctiva
Sistematizarea dreptului. Fazele aplicarii dreptului
Statul.Conceptul. Forma de guvernamant a statului.Forma de
structura a statului.Regimul politic al statului.
Teoria dreptului natural.

1.Definitia dreptului.

Dreptul este sistemul normelor stabilite sau recunoscute de stat, in scopul reglementari
relatiilor sociale conform vointei de stat, a caror respectare obligatorie este garantata de forta coercitiva
a statului.
Dreptul poate fi asemanat cu un arbore din a carui simpla tulpina se desprind numeroase
ramuri care la randul lor, toate isi trag seva din tulpina si radacina de care nu se pot detasa. Dreptul ca
sistem al normelor juridice nu constituie un scop in sine. El este creat pentru a reglementa conduita
oamenilor Aceasta se realizeaza prin reglementari juridice ce obliga oameni sa se comporte dupa
anumite norme juridice. Aceste norme le dau oamenilor drepturi si obligatii. Dreptul ca sistem al
normelor creaza raporturi sau relatii juridice. Dreptul ca expresie a vointei de stat reprezinta un obiectiv
important al multor curente juridice si este privit ca un fenomen volitional sau nevolitional si il situeaza
in sfera normativului si/sau al ralatiilor sociale. Dreptul se przinta ca o unitate intre continut si forma.
Continutul conditioneaza formele de exprimare denumite: -izvoare ale dreptului sau izvoare formale ale
dreptului.
Formele de exprimare ale dreptului sunt acte normative si in primul rand legile, obiceiul juridic,
precedentul juridic, contractul normativ.
Dreptul cuprinde elemente de natura ideologica relationala si institutionala. Continutul
aparitia si dezvoltarea normelor ce sunt realizate prin drept, pot fi intelese numai prin cunoasterea
mecanismului factorilor ideologici, a politici. Prin drept sunt aduse la indeplinire cele mai importante
masuri politice formulate ca fiind ale statului. Dreptul, constiinta juridica si politica este un fenomen
social si psihologic complex de natura rationala, afectiva si volitiva. El reprezinta totalitatea ideilor si
sentimentelor cu privire la drept, dreptate legalitate. In cadrul constiintei juridice cel mai important rol il
are ideologia juridica. Aceasta este determinanta in furnizarea cunostintelor cu privire la fenomenele
juridice de valoare, si a atitudini fata de ele. Corelatia dintre constiinta juridica si drept constituie o
premiza de elaborare a dreptului. Continutul si forma dreptului este rezultatul mai multor factori si au
loc in conditiile impletiri acestora . Prin drept sun aduse la inplinire cele mai importante masuri ale
statului. Politica se realizeaza numai prin elaborarea dreptului si a normelor juridice.

2.Morala
Reprezinta un ansamblu de conceptii si reguli, cu privire la bine si la rau, drept sau
nedrept, permis sau nepermis. Normele de morala sunt creatia societati sau grupurilor sociale. Morala
este un ansamblu de norme izvorate din experienta societati pe parcursul dezvoltarii sale, in stransa
legatura, tot o data, cu gradul de cultura, civilizatie, avutie si chiar influenta asupra comunitati,
determinand tot o data conceptul despre bine si rau. Normele de morala indica conduita oamenilor in
societate si familie indica consecintele nerespectari acestora si sanctiunile morale si punitive. Mediul
social in speta institutiile grupurile sociale, familia, reactioneaza la faptele imorale si sunt un reflex al
consecintei imoralitati prin oprobiul public si prin sanctiuni de constrangere fizica. Morala si dreptul au
influentat gandirea in antichitate (Roma si Grecia Antica). Fiind gandiri usor diferite, Grecia antica nu

face o delimitare stricta intre cele doua norme sociale. Roma antica perfectioneaza sistemul juridic, mai
laborios, tinand cont si de de forma de guvernamant si experienta. In elaborarea doctrinei juridice s-au
intampinat greutati in a delimita dreptul de etic. Astfel dupa unele conceptii cele doua sfere ale dreptului
si moralei ar coincide, sau dreptul; ar avea, radacinile in morala. O alta grupa de autori, exclud legatura
dintre cele doua considerand ca cercetarea dreptului si eleborarea lui, trebuie ferit de influentele moralei.
Trebuie tinut cont ca sfera moralei este mai variata decat cea a dreptului. Dreptul fiind de sine mult mai
pragmatic, avand caracter tehnic dar cuprinzand aprecieri de ordin moral. Normele morale sunt de regula
nescrise si nu sunt in mod obligatoriu cuprinse in acte. Normele de drept in schimb imbraca forme
oficiale de stat. Normele morale nu sunt acte oficiale ce trebuie respectate si nu sunt garantate de forta
coercitiva a statului ci de factori sociali, opinie publica si gupuri sociale si se transmite in general prin
educatie.

3.Obiceiurile sau traditiiile populare


Putem consider c i nainte de apariia societii se poate discuta de existena unor
norme, a unor reguli, dar nu ca avnd un caracter juridic ci mai degrab unul social, deoarece nclcarea
acestora era sancionat de membrii societii. Aceste reguli, care mbrac forma obiceiurilor sunt astzi
considerate ca fiind prima cale de apariie a dreptului. ntinse pe o perioad de mii de ani din istoria
omenirii, ele sunt cele care au avut rolul de a reglementa relaiile sociale de cstorie, de munc sau de
proprietate ntre oamenii care abia atunci descopereau aceste relaii. Nscute din observarea naturii i
din dorina de supravieuire, aceste reguli erau nescrise, fiind transmise pe cale oral, bine adaptate
locului unde luau natere i avnd ca sanciune suprem excluderea din cadrul colectivitii, o excludere
ce echivala cu moartea, att social ct i fizic, a celui exclus. Odat cu apariia i dezvoltarea societii
i relaiile sociale capt noi valene astfel c regulile existente pn n acel moment devin insuficiente i
ineficiente i astfel apare ca necesar apariia unor noi reglementri care vor lua forma legilor scrise
(drept scris) ce vor constitui a doua cale de apariie a dreptului. Spre deosebire de vechile obiceiuri,
legile aduceau elemente de noutate concretizate att prin existena unei sanciuni din partea statului ce se
formase, i nu din partea societii ca pn acum, sanciune ce putea mbrca forme fizice ce mergeau
pn la pedeapsa capital, ct mai ales prin existena unor persoane specializate n judecarea cauzelor i
aplicarea sanciunilor. Apariia legii i a statului va conduce n timp i la cea de-a treia cale de apariie a
dreptului sub forma precedentului judectoresc, format din aplicarea i respectarea sentinelor
judectoreti date, anterior, n cazuri asemntoare celor judecate.

4.Norma juridica.Structura interna a normei


juridice.Analogie
Norma juridica are o structura interna si una externa
1.Structura interna sau logico-juridica arata din ce elemente componente, ce sun reciproc
dependente, este logi organizata prescriptia. Acestea sunt : ipoteza, depozitia si sanctiunea.
a.
Ipoteza este acea parte a normei juridice ce stabileste imprejurarile sau faptele in
prezenta carora se aplica normele juridice, precum si categoria subiectelor la care se refera prevederile

dispozitiei. In functie de precizia cu care este formulata ipoteza normei juridice se disting ipoteze
determinate si relativ determinate.
-Ipoteza determinata stabileste exact conditiile de aplicare a dispozitiei
-Ipoteza relativ determinata este acea care indica imprejurarile de aplicare a dispozitiei
dar continutul concret este lasat a fi dat de organul de stat abilitat. In dreptul modern se urmareste ca
ipotezele sa fie pe cat posibil complet si concret aceasta obiectivitate fiind garantia aplicari in tocmai a
dispozitiei.
Ipoteza poate fi simpla si sa prevada o singura imprejurare in care se aplica, sau
complexa cuprinzand mai multe imprejurari. Conduita interzice sau permite o anumita comportare.
Dispozitia este partea sau elementul normei ce prevede conduita.
b.
Norma.
-Norma determinata, stabileste categoric fara posibilitati de derogare
-Norma relativ deteminata prevede variante posibile de conduita, intre anumite
limite.
In literatura juridica se disting sanctiuni penale, administrative, disciplinare si
civile. Sanctiunile sunt in functie de natura raporturilor sociale de pericolul ce-l reprezinta si importanta
valorilor aparate. Clasificarea sanctiunilor pot urmari anularea actului ilicit, restabilirea situatiei legale,
repararea prejudiciului , constrangeri in vederea ispasiri vinovatiei.
-Dupa scopul urmarit se clasifica astfel:
--Se impart in : -sanctiuni de anulare a actelor ilicite
- disciplinare, contraventionale si penale.
-Dupa gradul de determinare sanctiunile pot fi: -absolut determinante
-relativ determinante
-alternative si cumulative.
2.Structura tehnico-juridica se refera la forma exterioara de exprimare a continutului structuri
logice a normei. Normele juridice sunt o parte a unui act normativ care la randul sau este structurat in
capitole, sectiuni, articole. Articolul este elementul structural de baza. Un articol nu coincide de cele mai
multe ori cu intreg continutul normei. Intelegerea diferita a structuri logice a normei juridice este cauzat
de descumpunerea raportului complex dintre norma juridica si formularea ei in text. Structura general
logica a normei juridice are doua elemente: ipoteza si dispozitia sau dispozitia si sanctiunea. Ipoteza,
dispozitia si sanctiunea, i-si schimba sensul in functie de unghiul din care este analizata norma.
Sanctiunea nu este o alternativa a conduitei stabilita in norma pe care oameni s-o poata alege in caz ca
nu sunt de acord cu dipozitia. Structura logica a normelor de drept asigura traducerea in viata a tuturor
normelor juridice de catre stat. Normele juridice se gasesc intr-o legatura de interdependenta, intr-un
sistem, in cadru caruia, unele dintre ele prevad anumite masuri organizatorice sau sanctiuni concrete
impotriva actelor ilegale. Normele constitutionale stabilesc drepturile si libertatile cetatenilor, contin in
acelas timp prevederi care reprezinta garanti juridice materiale pentru realizarea acestor drepturi.
Sanctiunile sunt stabilite prin prevederile Codului Penal. Sanctiunile sunt prevazute, in principiu intr-un
act normativ distinct. Prin norme penale este garantata respectarea normelor juridice. Prin aplicarea
sanctiunilor penale si a unora contraventionale, se urmareste, in principiu, un caracter coercitiv.
Normele juridice se pot clasifica in mai multe grupe in functie de mai multe criterii:
Dupa obiectul si metoda reglementarii juridice, se disting normele de drept
constitutional, civil, administrativ, penal etc.
Dupa forta juridica a actului normativ in care sunt cuprinse: legi, decrete, hotarari
ale guvernlui, ordine si instructiuni ale ministrilor.
Dupa sfera aplicarii si gradul lor de generalitate: generale, specifice si de exceptie.
Dupa modul de redactare: complete si incomplete.
Dupa caractrul conduitei prescrise: onerative, prohibitive si permisive.
1. Normele onerative prescriu in mod expres obligatia unei actuni.
2. Normele prohibitive interzic cu desavarsire anumite actuni

3. Normele permisive permit fara a obliga sau a interzice savarsirea unei actiuni,
prevazand posibilitatea ca subiectul sa uzeze de anumite drepturi.
Norme de imputernicire, formuleaza anumite drepturi subiectilor si da
posibilitatea savarsiri anumitor actiuni in numele si pentru anumiti subiecti.
Suplitive, o categorie a normelor permisive in care subiectului i se da posibilitatea
sa aleaga anumite variante. Aceste norme suplinesc vointa atunci cand ea nu se manifesta.
Norme stimulative, ce intituie decoratii si titluri de onoare.
Norme de recomandare, prevad o anumita conduita pe care statul o recomanda de
obicei organizatiilor sociale.
Normele ce nu sunt complete in acelas act sunt norme de trimitere.
Normele ce au elemente lipsa sunt norme albe.

5.Interpretare normelor juridice.

Normele juridice constituie structura interna a dreptului. Dreptul este alcatuit din totalitatea normelor
juridice organizate in sistem
Trasaturile normei. Este o regula de conduita generala si impersonala. Este stabilita si
recunoscuta de stat, ca expresie a vointei sale. Obligativitatea sa este garantata de forta coercitiva a
statului. Telul normei juridice este de a stabili anumite modalitati de comportare in societate, intarirea
dezvoltarea randuielilor si relatiilor sociale in folosul comunitati sau al unui grup social. Normele au ca
trasatura principala , caracterul general, stabilesc drepturile si obligatiile subiectilor raporturilor sociale.
Normele se aplica in principiu in cazuri nelimitate. Se aplica de fiecare data cand apare ipoteza ei iar
cand conditiile nu se ivesc, nu se aplica. Teoretic normele juridice sunt adresate tuturor cetatenilor de pe
teritoriul statului indiferent daca sunt autohtoni sau straini indiferent de domiciliu stare civila religie sau
etnie. Normele sunt edictate de organele centrale ale puteri de stat si sunt cuprinse in legi, decrete si
hotarari guvernamentale. Asemenea norme sunt cuprinse in Consitutie.
Norme ce se adreseaza unei anumite categorii de cetateni cu anumit statut social; casatoriti, functionari,
diplomati.
Normele care se adreseaza unor organe unipersonale Presedintele Tari, Procurorul General, Avocatul
Poporului-.
Norme ce se refera la institutii de stat.
Caracterul general, obligatoriu, imperativ al normei este esential pentu asigurarea ordini
de drept in societate, stabilind dezvoltarea relatiilor in conformitate cu interasele sociale. Normele
juridice sunt grupate in entitati sistem, ramuri, institutii care se completeaza si dezvolta reciproc.
Normele juridice si dispozitii individuale. Pentru elucidarea normei juridice o
insemnatate deosebita o are delimitarea ei de dispozitiile juridice individuale. Norma juridica are
caracter general dar in ultima instanta este vorba de un raport intre general si particular. Conduita normei
juridice se realizeaza prin intermediul dispozitiilor individuale. O situatie aparte o constituie normele de
organizare ce se refera la functionarea unui organ. Dispozitiile ce se refera la organizarea si
functionarea unui organ, au caracter normativ. Unele dintre aceste organe, prin insasi natura lor, nu pot
fi reglementate generic fiind unice, exemplu; Ministerul Educatiei, Ministerul Justitiei, etc fiind unice.
Sunt dispozitii generale, referitoare la aceste organe, dar unele, ce se refera la anumite organe vor avea
un subiect concret.

6.Conceptul de izvor al dreptului


Dreptul constituie un sistem de norme ce imbraca o anumita haina juridica, sunt cuprinse
in anumite acte juridice, iau o forma denumita izvor al dreptului. In literatura juridica notiunile de
izvor de drept si forma a dreptului ar fi sinonime. Mai potrivita ar fi expresia forma de exprimare a
normelor sau forma de exprimare a dreptului.
Izvor de drept are mai multe acceptiuni: Izvor de drept in sens material si forma izvor direct
si indirect, izvor intern si extern etc. Se vorbeste despre izvoarele dreptului in sensul cunoasteri
surselor de unde provine dreptul cum sunt; izvoarele scrise sau nescrise, date arheologice etc, ce
furnizeaza date dintr-o anumita epoca istorica dintr-o anumita tara. Prin izvoare materiale sau interne se
are in vedere activitatea organului emitent de stat. Prin izvoare formale sau externe se au in vedere
conditiile, activitatea organelor de stat la calitatea juridica.
Obiceiul juridic ocupa primul loc in succesiunea istorica a izvoarelor de drept. Normele
obisnuielnice recunoscute de puterea de stat formeaza dreptul obisnuelnic sau dreptul cutumiar. Obiceiul
exprima mai bine ca orice alt izvor de drept particularitatile locale, precum si framatarea politica,
specifica perioadelor istorice premergatoare unei vieti economice si politice centralizate. Exemplu ; in
epoca sclavagista si feudala: la romani legea celor 12 table si la franci legea salica. Obiceiul juridic
i-si pastreaza importanta si in dreptul modern, constituind un important izvor de drept. Totusi obiceiul
juridic are o pondere din ce in ce mai mica deoarece are o trasatura conservatoare si tinde sa perpetueze
relatiile ce l-au generat. In dreptul roman obiceiul juridic se mentine doar in reglementari ce fac trimitere
la obiceiul local.
Legea ca izvor de drept : Denumirea de lege a fost folosita in doctrina si politica judiciara pentru
a desemna un act normativ adoptat de un organ de stat, unipersonal, sau colegial, indiferent de tipul
istoric de drept si regimul social al statului. Primele forme de drept nescrise, dreptul cutumiar, cu timpul
nu a mai asigurat reglementarea, conservarea si apararea unor relatii noi. Astfel apar primele acte
normative ce au cuprins pe langa cele cutumiare si cele referitoare la relatiile de proprietate, situatia
sclavilor si impartirea populatiei dupa caste, cel mai important rol avandu-l LEGEA. In dreptul feudal
importanta legi creste odata cu centralizarea vieti economice si politice. Incep sa fie edictate legi si
coduri: Codul maritim, Codul comercial etc. In perioada de pregatirii revolutiei burgheze,
suprematia legi in cadrul reglementarilor juridice, reprezenta o cerinta de baza.
Doctrina judiciara a jucat un rol important in stabilirea trasaturilor definitorii ale legii. Astfel
legea apare ca un act normativ ce reglementeaza la un nivel ridicat de generalitate cele mai importante
relatii din stat creandu-se continutul ei volitional. O larga circulatie si aplicatie o au termeni ca lege in
sens material si lege in sens formal. Pot fi considerate legi actele normative cu continut general
indiferent de organul care le adopta.
Practica judiciara. Hotararile judecatoresti nu sunt de regula, izvor de drept ci solutii concrete
date in baza unor acte normative si in vederea aplicarii lor. Atunci cand ofera solutii pentru instante sau
pentru alte organe ale statului in solutionarea altor cauze asemanatoare ele devin izvor de drept, purtand
denumirea de precedent juridic sau practica juridica. Dreptul pretorian cunoscut inca din dreptul roman
cuprindea norme ce veneau sa corecteze sa adapteze sau sa completeze vechiul drept civil roman.
Contractul normativ ocupa un loc secundar in comparatie cu celelante izvoare. Este un act ce
stabileste drepturile si obligatiile unor subiecte precis determinate, capatand valoare de izvor de drept in
cazul in care partile se vor obliga sa actionezre conform lui. In dreptul intern, contractul normativ s-a
mai folosit si ca drept constitutional cu prilejul formarii statelor confederative. Contractul normativ, ca
izvor de drept, i-si gaseste aplicare pe scara larga si in dreptul internetional purtand denumirea de ;
acord, carta, pact, tratat, conventie.

7.Actiunea actelor normative in timp


In timp actele normative sunt adoptate pentru a actiona asupra relatiilor sociale in determinarea
conduitei si comportamentului subiectilor de drept. Actul normativ trebuie adus la cunostinta cetatenilor
organelor de stat, organizatiilor, tuturor celor ce vor trebui sa le respecte. Aceasta se face prin publicarea
in Monitorul Oficial. Pentru determinarea actiuni normelor juridice este necesar ca sa se cunoasca
momentul in care intra in vigoare cat si cel al incetari sau iesiri din vigoare.
Intrarea in vigoare : Modalitatile determinari acestui moment pot fi diferite. Actul normativ are o
prvedere speciala in cuprinsul sau care specifica data inceperi actiuni, data publicari sale oficiale. Exista
posibilitatea ca legiuitorul sa considera ca actului normativ ii trebuie o perioada de timp pentru
asigurarea pregatirii organizatorice si atunci se stabileste data intrari invigoare dupa o parioada ce o
considera necesara organizari. In tara noastra legile si actele normative intra in vigoare odata cu
publicarea lor in Monitorul Oficial al Romaniei. Un aspect important al actiuni in timp al actelor
normative se refera la principiul neretroactivitatii actelor normative. In mod logic noua reglementare
juridica poate face referiri la relatiile sociale ce vor apare sub imperiul legi respective. Exista unele
exceptii ale retroactivitati ce are principii de ordin umanitar.
In tara noastra principiul retroactivitati are urmatoarele situatii:
1. Cand actul normativ prevede in mod expres ca se aplica unor fapte petrcute anterior.
2. Lege penala mai favorabila sau mai blanda.
3. Legi interpretative. Retroactivitatea nu poate fi admisa decat in interesul statului si pentru
apararea unor interese legitime ale cetatenilor. Exista legi interpretative ce vin a da explicatii
exacte la legile aparute anterior.
Iesirea din vigoare a actelor normative sau incetarea actiuni lor ia de asemenea mai multe forme.
Se disting insa doua situatii:
1. Cand durata de timp a actului normtiv nu a fost limitata si atunci incetarea actiuni sale are loc
prin abrogare.
2. Cand durata in timp a unui act normativ i-si inceteaza actiunea prin ajungerea la termen.
Abrogarea este conceptul prin care se exprima incetarea actiuni unui act normativ. Se cunosc mai
multe forme de abrogari:
-Abrogarea expresa directa cand actul normativ prevede ca vechiul act normativ se abroga;
-Expresa indirecta, cand nu se numeste expres actul normativ abrogat dar prevede abrogarea
actelor normative anterioare.;
-Tacita sau implicita cand noul act normativ se deosebeste atat de mult de cele anterioare incat
acestea nu se mai aplica;
-Caderea lui in desuetitudine, acestea au fost complet depasite datorita relatiilor sociale, politice
si economice in transformare.
Principiul abrogari actului normativ are o exceptie cunoscuta prin expresia de ultraactivitatea legi
si apare pentru a rezolva cazuri ce apar ulterior abrogari.

8.Raportul
juridice.

juridic.

Subiectele

raporturilor

Capacitatea juridica
Conceptul de raport juridic: Dreptul nu constituie un scop in sine, el este creat in vederea
reglementari conduitei oamenilor. Aceasta functie se realizeaza prin elaborarea unor norme juridice ce
sunt obligatorii in compotramentul oamenilor in societate si cuprind deopotriva drepturi si obligatii.
Aceste relatii interumane au caracter de relatii sau raporturi juridice. Raporturile juridice sunt o treapta
necesara in realizarea functiei dreptului. Astfel participanti la aceste raporturi apar ca titulari de drepturi
si obligatii juridice in egala masura.
Trasaturi fundamentale ale raportului juridic. Apartin domeniului relational, faptic al juridicului,
au trasaturi generale avand caractere proprii ce se deosebesc de raporturile sociale, politice, morale,
obsnuielnice si religioase.
a. Raporturile juridice sunt raporturi sociale.Fiind raporturi dintre oameni, care se manifesta ca
indivizi (persoane fizice) fie ca societati sau organizatii colective. Raporturile juridice pot exista intre
oameni si/sau intre oameni si lucruri. Dreptul i-si indeplineste functia prin supunerea si influenta vointei
membrilor societatii, asa incat lucrurile ne avand vointa relatiile ce implica lucruri se determina tot prin
comportamentul oamenilor in diferite imprejurari
b.Raporturile juridice au caracter volitional ca expresie a vointei de stat. Sunt rezultatul
reglementarilor sociale. Iau nastetre si se desfasoara potrivit vointei de stat. In lipsa normei juridice nu
se pot crea raporturi juridice. Raportul juridic va lua nastere numai prin producerea unor acte de vointa
ale subiectilor de drept. Stingerea sau modificarea relatiilor juridice are loc ca urmare a produceri unor
evenimente.
c.Raporturile juridice cuprind o varietate larga de relatii sociale. Acestea sunt relatii de
proprietate, relatii de schimb si alte relatii economice; relatii sociale cum ar fi: relatii de munca, de
familie, relatii politice de organizare stat. In concluzie, raporturile juridice pot fi definite ca raporturi
sociale volitionale. Participanti sau subiectele apar ca titulari de drepturi si obligatii juridice si sunt
garantate de forta coercitiva a statului.
Premisele raportului juridic. Pentru crearea unor raporturi juridice, este necesara existenta unor
factori a unor premise: normele juridice, subiectele raportului juridic, faptele juridice. Normele juridice
si subiectele raportului juridic, sunt denumite premise generale iar faptele premise concrete. Majoritatea
covirsitoare a raporturilor juridice reprezinta realizarea dispozitiei normei juridice.
Subiectele raporturilor juridice sunt numai oameni. Acestia sunt luati ca indivizi sau
organizatii Obiectul reglementarilor juridice fiind conduita acestora. Dreptul nostru stabileste capacitatea
juridica generala si speciala a statului, a organelor de stat a persoanelor juridice, indica sfera drepturilor
de care se pot bucura acestia, dar si obligatiile ce si le asuma.
Capacitatea juridica. Pentru ca persoanele sa poata participa intr-un raport juridic, trebuie sa aiba
capacitate juridica .Prin aceasta intelegem aptitudinea generala si abstracta a persoanei de a avea
drepturi si obligatii in cadru raportului juridic
Capacitatea juridica se ramifica in: -civila
-administrativa
-constitutionala
-dreptul munci
-familiala
etc.
1. Cpacitatea juridica generala, reprezinta posibilitatea de a avea anumite drepturi care se
incadreaza intr-o categorie dependenta de situatia subiectului de drept.
2. Cpacitatea juridica speciala o au numai organizatiile.
Divizarea capacitati juridice in capacitate de folosinta si cea de exercitiu este studiata si
consacrata in cadru dreptului civil si a legislatiei civile.
Capacitatea de folosinta este aptitudinea generala de a avea drepturi si obligatii in cadru unor
raporturi juridice.
Capacitatea de exercitiu este aptitudinea de a exercita drepturile de a-si asuma obligatiile prin
acte juridice.

Aptitudinea persoanei de a-si exercita drepturi si de a-si asuma obligatii incheind personal acte
juridice, precu si de a participa la dezbaterea procesului civil ca reclamant sau parat.
Clasificarea subiectelor raporturilor juridice. Prin aceasta se intelege participarea la raporturile
juridice care dispun de capacitati juridice, pentru a fi titulari de drepturi si obligatii, ce formeaza
continutul raportului juridic. Clasificarea se face in : cetateni (persoane fizice) si organizatii (persoane
juridice). Persoana juridica apare in toate ramurile dreptului, fiind definiti ca cetateni ai tari si in anumite
conditii straini si persoanale fara cetatenie. Judecatoriile sunt subiecte ale raporturilor juridice dar nu au
personalitate juridica. Capacitatea juridica si civila a organelor si organizatiilor obstesti nu se poate
epuiza aceste organe intrand in sfera raporturilor juridice constitutionale, administrative, financiare,
procesual penale, drept al munci etc. Acestea sunt organe ale statului deci statul. Statul este subiect de
drept international; statul federal, subiect de drept unional cat si ca membru al federatiei.

9.Dreptul de propietate
Dreptul de proprietate este, conform Codului civil, dreptul unei persoane de a se bucura i
dispune de un lucru n mod exclusiv i absolut, ns n limitele determinate de lege. n func ie de titular
i caracteristici, proprietatea poate fi privat sau public.
Caracterele generale ale dreptului de proprietate
1.

Dreptul de proprietate este un drept absolut

Caracterul absolut al dreptului de proprietate rezulta chiar de dispoziia Codului civil, care
precizeaz acest lucru: ,,proprietarulunui lucru se bucura si dispune de acesta in mod exclusiv si
absolut. Fcnd parte din categoria drepturilor absolute, dreptul de proprietate confer titularului puteri
nelimitate in privina folosirii economice a lucrului, precum in ceea ce privete soarta juridica a acestuia.
Puterea proprietarului asupra lucrului avut in proprietate se poate manifesta prin doua modalitati:
a)

prin acte materiale de folosina si de consumaie, de exemplu, citesc cartea, locuiesc

apartamentul, m deplasez cu automobilul.


b)

prin acte juridice, cum ar fi: nstrinez imobilul prin vnzare ori donaie, nchiriez

apartamentul, las prin testament bunurile din patrimoniul meu unor persoane etc.
Caracterul absolut al dreptului de proprietate trebuie interpretat astfel: titularul dreptului de
proprietate asupra unui lucru are posibilitatea de a trage toate foloasele, de a profita de utilitatile pe care
acesta le confer si de a savarsi actele juridice care rspund intereselor proprietarului.
2. Dreptul de proprietate este un drept exclusiv
Caracterul ,,exclusiv al dreptului de proprietate poate fi privit intr-un dublu sens:
a) in sens general si comun tuturor drepturilor reale, dreptul de proprietate este un ,,drept
exclusiv, pentru ca este opozabil oricrei persoane. De exemplu, o persoana este unui teren, ea poate
mpiedica pe oricine ar dori sa treac pe acel teren, fara incuviintarea sa, chiar daca trecerea nu i-ar

cauza nici un prejudiciu material. De aici apare si dreptul de a cere si a obine despgubiri in vederea
acoperirii pagubelor suferite prin nclcarea acestui drept.
b) dreptul de proprietate este un drept exclusiv, specific dreptului de proprietate, pentru ca numai
proprietarul este singurul indreptatit sa exercite cele trei prerogative conferite acestui drept: posesia,
folosina si dispoziia. Ftul ca este un drept exclusiv, da dreptul proprietarului de a revendica bunul in
mana oricrui s-ar gsi.
2.

Dreptul de proprietate este un drept perpetuu

Proprietatea este un drept perpetuu intr-un dublu sens:


a) proprietatea nu este limitata in timp, pentru ca ea trece de la titularul actual la urmaii si
direci sau la acei crora le-a transmis dreptul prin acte cu titlu oneros ori cu titlu gratuit, iar de la acetia
la urmaii lor si aa mai departe. Pentru acest motiv se spune ca dreptul de proprietate este un drept
,,cesibil si ,,transmisibil, att timp cat exista bunul asupra crui s-a dobndit dreptul;
b) dreptul de proprietate este un drept perpetuu, ntruct are o existenta independenta de
exercitarea dreptului si, ca atare, nu se poate pierde prin nefolosinta dect prin situaii expres prevzute
de lege, cum ar fi prescripia achizitiva in cazul imobilelor si prescritia extinctiva in cazul tuturor
mobilelor.

10. Societatile comerciale


Societatile comerciale sunt modul de organizare a agentilor economici in economia de piata, de
aceea cele mai multe intreprinderi, unitati comerciale, de transport, etc, sunt din punct de vedere juridic
societati comerciale.
Societatile comerciale sunt o categorie de persoane juridice, de aici toate principiile,
reglementarile privind persoanele juridice in general. Pentru a defini si caracteriza societatile comerciale
se pleaca de la premisa ca acestea sunt o categorie a persoanelor a persoanelor juridice. Definirea si
caracterizarea societatilor comerciale sa se realizeze pe temeiul conceptelor si reglementarilor privind
persoanele juridice in general. Dupa aspectul definitiei intelegem prin societati comerciale structuri
autonome inzestrate cu statulul de persoana juridica constituite in conditiile legii de alte persoane fizice
sau juridice avand ca obiect savarsirea de fapte de comert in vederea obtinerii de profit. Prima parte a
definitiei caracterizeaza societatile comerciale ca anumite structuri avand o anumita organizare, spre
deosebire insa de diferite structuri de organizare (birouri, sectii, ateliere), structura aceasta se mai
particularizeaza prin dobandirea calitatii de persoana juridica. In aceasta situatie toate reglementarile
generale privind persoanele juridice se aplica in lipsa unor prevederi specifice in legislatia unei societati
comerciale si diferite categorii de persoane juridice.

Legea 31/90 privind societatile comerciale desi arata ca acestea sunt persoane juridice, nu
stabileste ce conditii de fond trebuie sa indeplineasca acestea in momentul constituirii ca persoane
juridice. Daca se constituie o societate comerciala conditiile pe care trebuie sa le indeplineasca le gasim
in legislatia generala privitoare la persoanele juridice.
Decretul 31/54 prevede ca orice persoana juridica trebuie sa indeplineasca urmatoarele 3
conditii:
-o structura organizatorica sau organizare proprie in care sunt incluse toate aspectele prin care o
persoana juridica se poate individualiza, diferentia de orice alta persoana juridica (denumire, sediu,
obiect, profil de activitate, conducere proprie, prin reglementari specifice). Unele elemente sunt
consecinte ale dobandirii calitatii de persoane juridice (ex. cont bancar, telefon).
Orice persoana juridica (decretul 31/54) trebuie sa aiba un patrimoniu propriu (un ansamblu de
bunuri de valori economice: cladiri, instalatii sau sume de bani, ce exista in momentul constituirii
societatii comerciale). Patrimoniul este o cerinta legala pentru orice categorie de persoane juridice.
Sursele patrimoniului propriu difera dupa categoria persoanelor juridice. Aceste p. j. fiind foarte
diferite si sursele sunt diferite. Patrimoniul societatii comerciale se constituie din aportul obligatoriu
pentru fiecare asociat la capitalul social. Pentru p.j. de drept public (institutii publice) patrimoniul nu se
constituie din aportul membrilor, ci din surse de la bugetul de stat. Orice p.j. mai trebuie sa aiba un
obiect de activitate precis, concret, insa in acord cu normele juridice imperative.
Definitia ne arata ca aceste structuri inzestrate cu calitatea de p.j. se constituie in conditiile legii
de alte peersoane fizice sau p.j. (legea 31/90, legea registrului comertului 26/90 -;reglementarea
procedurii de constituire a societatii comerciale. Reglementarea acestor proceduri este o particularizare a
preocuparii de principiu ca orice p.j. se constituie in unul din modurile reglementate de lege).
Autoritatile de stat nu se pot constitui decat prin decizii ale Guvernului sau legi aprobate de
Parlament.
Constituirea societatilor comerciale se face din initiativa, din vointa diferitelor persoane fizice
sau p.j., insa indeplinindu-se actele si fazele reglementate de lege pentru aceste p.j. Odata constituite
aceste subiecte trebuie sa aiba un obiect de activitate. Obiectul de activitate al societatilor comerciale in
general il reprezinta savarsirea de acte si fapte de comert. Categoria faptelor de comert este o notiune de
fapte juridice in general.
Prin fapte juridice intelegem acele situatii delimitate caracterizate de lege ce produc efecte
juridice. Determinarea de catre lege a faptelor juridice este o trasatura generala a acestor situatii. Pe
acest fundament faptele juridice se diferentiaza in diferite categorii. Fiecarei categorii de fapte juridice ii
sunt corespunzatoare reglementari specifice de legislatie. Prin aceste fapte sunt si fapte de comert.

Obiectul general al societatilor comerciale este faptelor de comert. Aceste reglementari sunt
grupate in Codul Comercial Roman.
Prin actele constitutive fiecare societate comerciala stabileste ce activitati, actiuni va presta, ceea
ce constituie obiectul de activitate specific, propriu fiecarei societati comerciale. Stabilirea obiectului de
activitate are importanta atat in raporturile juridice pe care le va incheia prin contracte societatea
comerciala, cat si prin plata obligatiilor fata de bugetul de stat, impozitelor si taxelor, intrucat uneori
aceste obligatii sunt diferentiate in functie de domeniul de activitate.
Scopul general al societatilor comerciale este obtinerea de profit. Din acest profit societatea
comerciala distribuie beneficii, dividende asociatilor. Aceste societati comerciale actionand intr-o
economie concurentiala in sfera productiei sau comercializarii de marfuri au ca finalitate obtinerea de
profit. Aceste activitati sunt astfel organizate incat societatea insasi sa ramana cu profit. Acest profit nu
se constata oricum, ci printr-o contabilitate corecta (intocmirea bilantului). Notiunea de profit nu este
lasata la aprecieri subiective. Obtinerea de profit are insaun caracter intentional, apare ca un scop, ca
organizarea si functionarea societatii comerciale. Uneori pentru un exercitiu financiar cel putin, o
societate comerciala s-ar putea sa nu obtina profit.

11. Prescriptia extinctiva


Principalul mijloc de aprare al drepturilor subiective este aciunea n justiie, care const in
facultatea de a introduce actiune la organele judecatoresti competente, pentru apararea drepturilor
incalcate sau nesocotite.
La baza actiunii in justitie sta dreptul de a porni actiunea, dreptul la actiune.
Utilizarea actiunii in justitie pentru apararea drepturilor subiective, este subordonata unor
conditii, dintre care una este prescriptia extinctiva.
Prescriptia extintiva limiteaza timpul in care o persoana, fizica sau juridica, poate sa-si valorifice
un drept subiectiv prin intermediul organelor de judecata. Aceste limite sunt stabilite de lege si poarta
numele de termene de prescriptie.Dupa terminarea termenului de prescriptie, apararea dreptului pe calea
actiunii in justitie nu mai este posibila.
De retinut ca dreptul la actiune, in sens material, poate fi exercitat numai in limita termenului de
prescriptie, in timp ce in sens procesual, poate fi exercitat oricand, nefiind conditionat de un anumit
termen.
Trecerea timpului nu are consecinte juridice asupra posibilitatii unei persoane de a se adresa
justitiei, aceasta cale fiind oricand deschisa.
Prin prescriptie extinctiva, intelegem stingerea dreptului la actiune in sens material, neexecutat in
termenul stabilit de lege.

Ratiunea reglementarii acestei institutii este aceea de a se inlatura incertitudinea din viata
juridica, de a asigura fluiditatea circuitului civil, deoarece reglementarea materiei prescriptiei extinctive
indeamna la executarea dreptului intr-un anumit termen.
Daca protectia juridica a drepturilor ar fi fara limita de timp, ar exista o serie de consecinte,
precum: cresterea dificultatii administrarii probelor, cresterea numarului proceselor, mentinearea
incertitudinii in circuitul civil.
Prescriptia prezinta urmatoarele caractere:

Sanctiune specifica de drept civil


Sanctioneaza atitudinea pasiva a titularului care nu actioneaza pentru valorificarea dreptului

sau

Sanctiunea consta in pierderea dreptului la actiune in sens material

Prescriptia este reglementata in Codul Civil, art. 2500-2544, precum si in alte acte normative.

12. Sistematizarea
dreptului

dreptului.

Fazele

aplicarii

Interpretare a dreptului
In aplicarea dreptului organul de aplicare trebuie sa recurga adesea la unele procedee de
analiza logico-rationala sau social-istorica, gramaticala a actului normativ pentru a-i dezvalui si intelesul
corect. Aceasta se explica pentru urmatoarele considerente:
-norma juridica are un caracter general, impersonal, si nu poate oricat de perfecta ar fi
exprimarea ei, sa cuprinda toate situatiile.
-norma juridica trebuie sa fie coroborata cu celelalte norme. Nu poate fi pe deplin inteleasa daca
este privita in stransa legatura cu reglementarile de principiu din partea generala a codului.
-existenta unor texte normative confuz redactate a caror limbaj si stil nu se ridica la exigentele
tehnici normative.
Formele de interpretare a normelor juridice
Interpretarea dreptului constituie o activitate la care participa diferite subiecte, avand
fiecare un rol deosebit, solutiile de interpretare la care se ajunge neavand aceeas importanta si forta
juridica. Astfel s-a ajuns la cea mai cunoscuta forma de interpretare si anume : interpretarea oficiala si
interpretarea neoficiala.
a. Interpretarea oficiala sau obligatorie provine de la un organ de stat competent, ea se subdivide
in :
- Interpretarea generala ce se caracterizeaza prin faptul ca este data in forma unui act normativ,
este de principiu ca atunci cand o dispozitie sau un act normativ apare neclara sau confuza, organul
emitent al actului normativ da acelei dispozitii interpretarea autentica printr-un nou act normativ.
-Inerpretarea cauzala -denumita si cauzala sau judiciara este acea forma interpretarii oficiale
care este facuta de organele de aplicare a dreptului cu prilejul solutionari unei cauze concrete. Subiectele
acestei interpretari sunt organele de stat care aplica dreptul

1.

2.
3.
4.

1.

2.

b.Interpretarea neoficiala poarta si denumirea de interpretarea facultativa sau stiintifica sau


doctrinara, in functie de faptul daca se au in vedere natura sau sudiectele interpretari.
Metodologia interpretari normelor juridice
Tehnica interpretarii dreptului poarta denumirea de metodologia interpretarii, deoarece
procedeele tehnice utilizate au semnificatia unor metode. Au caracter general aplicabil intregului sistem
de drept, patru metode tehnice de interpretare:
Interpretarea gramaticla, consta in folosirea procedeelor de analiza morfologica si sintactica a textelor
normativelor. Intelesul unor termeni si expresii in formularea textului normei de drept poate fi identificat
cu cel din limbajul obisnuit sau poate avea un sens specifi juridic.uneori legiuitorul, pentru a asigura
intelegerea corecta si uniforma a unor termeni folositi, recurge la explicarea acestor termeni.
Interpretarea sistematica consta in lamurirea unor norme juridice, a textului normativ, prin coroborarea
acestei norme sau acestui text cu alte dispozitii normative apartinand aceleias institutii juridice sau
ramuri de drept.
Interpretarea istorica consta in stabilirea sensului advarat si deplin al normelor juridice, recurgandu-se la
cercetarea conditiilor istorice si social-plitice ce au determinat adoptarea actului normativ
Interpretarea logica constituie procedeul care se bazeaza pe analiza textului actului normativ prin
adoptarea legilor logicii formale. Metoda logica poate fi separata de celelante metode sau procedee
tehnice, deoarece orice lamurire a sensului normei juridice se sprijina pe utilizarea rationamentelor si
judecatilor logice.
Aplicarea dreptului prin analogie.
In mai multe sisteme de drept este cunoscuta institutia analogiei, aceasta ofera organului
de aplicare a dreptului ca dupa constatarea stari de fapt si a adevarului obiectiv sa gaseasca solutie
juridica chiar daca nu se gasesc norme care sa se refere la cauza data. Se recurge astfel la doua forme de
analogie:
Analogia legii este procedeul la care se recurge atunci cand se constata lipsa normei juridice, in
cazul ce urmeaza a fi solutionat. In dreptul nostru procedeul analogiei legii nu are, in principiu, aplicare,
deoarece legislatia nu are lacune. Cerintele legalitatii impun rezolvarea cauzelor supuse reglementarii
juridice numai pe baza normelor juridice.
Analogia dreptului constituie o alta forma a analogiei, la care se recurge atunci cand in
solutionarea unei cauze lipseste norma juridica si nici nu se pot gasi norme sau texte juridice care sa
reglementeze cauze asemanatoare.
Aplicarea dreptului constituie forma juridica de realizare a dreptului prin interventia
organelor de stat. Termenul aplicarea dreptului este rezervat in literatura juridica, activitati care
imbraca anumite forme juridice si necesita o anumita procedura. Aplicarea dreptului se caracterizeaza ca
fiind activitatea practica prin care se realizeaza prevederile normei juridice. Aplicarea dreptului
constituie o forma a activitati statale care se desfasoara in forme juridice oficiale, stabilite prin acte
normative. Fiecare act aflat pe o anumita scara ierarhica se comporta fata de un act superior ca un act de
aplicare, iar fata de un act inferior , ca un act normativ. Distinctia dintre un act de aplicare al dreptului si
un act normativ poate fi formulata prin urmatoarele aspecte:
a. Actele de aplicare a organelor de stat constituie mijloace juridice de infaptuire a prevederilor
actelor normative de concretizare la cazuri individuale.
b. Actele de aplicare sunt temeiul legal juridic al aparitiei modificari sau singeri de raporturi
juridice, in timp ce publicarea unor acte normative nu creaza de regula automat raporturi juridice.
c. Este diferita actiunea in timp a actelor de aplicare fata de cea a actelor normative. Actiunea
actelor normative incepe odata cu publicarea lor in anumite publicatii oficiale iar in cazul actelor de
aplicare actiunea lor in timp coincide cu elaborarea lor si comunicarea partilor direct interesate.
d. Comportarea celor doua categorii de acte scoate in evidenta faptul ca fiecare dintre ele au
principii care stau la baza legalitatilor .

Clasificarea se face dupa ramura de drept si sunt : acte de aplicare constitutionale, civile, penale ,
administrative etc. O alta clasificare se face dupa structura normei si sunt acte de aplicare a dispozitiei
normei juridice, acte de aplicare a sanctiuni normei juridice.
Fazele procesului de aplicare a dreptului . Varietatea actelor normative presupun mai multe faze
de aplicare a dreptului, ce constituie un proces unic deci nu au aceeas succesiune in timp.
a. Stabilirea stari de fapt este prima faza in care se intreprind cercetari pentru a cunoaste situatia
concreta a imprejurarilor cauzelor ce trebuie sa capete solutionare juridica. Organul de aplicare,
cercetand starea de fapt, trebuie sa cunoasca situatia reala astfel incat cauza ce este supusa solutionari sa
fie lamurita din toate punctele de vedre. Concluziile sa fie in perfecta concordanta cu realitatea concreta.
O deosebita importanta o constituie strangerea de probe pe baza de documente, declaratii ale martorilor
si alte materiale.
b. Alegerea normei de drept denumita si critica. Determinarea mormei la care se refera situatia
si asigurarea unei corecte calificari juridice, in temeiul actului de aplicare. Legalitatea normei juridice
corespondenta ei fata de actele normative superioare.
c. Implementarea normelor juridice constituie o activitate pe care organul de aplicare recurge
pemntru a stabili intelesul adevarat si deplin al normei juridice.
d. Elaborarea actului de aplicare constituie faza finala a procesului de aplicare, constand in
elaborarea deciziei juridice, care va atrage dupa sine stabilirea modificarea sau stingerea unor raporturi
juridice.

13.
Statul.Conceptul.Forma de guvernamant a
statului.Forma de structura a statului.
Regimul politic al statului.
Statul este organizatia politica care detinand monopolul fortei de constrangere, al
elaborari si aplicarii dreptului, exercita intr-o comunitate umana, de pe un anumit teritoriu, puterea
suverana din societatea data.
-Statul constituie o organizatie politica a puteri suverane
-Statul este unica organizatie politica catre detine monopolul fortei de constrangere si se
poate sprijini, in exercitarea functiei, pe aceasta forta coercitiva.
-Statul este organizatia care detine monopolul elaborari si aplicari dreptului a carei respectare
este garantata de stat prin forta coercitiva a sa.
Caracteristici definitorii ale statului.
1. Existenta puteri publice sau politice organizata in aparatul de stat.
2. Organizarea administrativ-teritoriala a populatiei constituita intr-o forma de comunitate umana.
3. Srangerea de la populatie de impozite si de alte taxe (biruri )
4. Elaborarea si aplicarea dreptului.
5. Suveranitatea de stat.
1. Puterea politica este o caracteristica esentiala a statului si consta in existenta puteri publice, care nu
coincide nemijlocit cu populatia. Este posibilitatea de a-si impune vointa , altora si de a determina
subordonarea unor legi. Puterea sociala este necesara in orice colectivitate. Ea inlocuieste puterea gintei
din comuna primitiva. Este singura care detine monopolul constrangeri fizice si dispune de mijloace
necesare. Puterea de stat si aparatul de stat constituie un fenomen indispensabil legate care impreuna ne

2.

3.
4.

5.

ofera conceptul statului. Puterea de stat se intemeiaza pe factori psihologici, adica recunoasterea de catre
oameni a importantei, binelui, echitati, a caracterului rational sau moral al statului.
Este o caracteristica esentiala prin care organizatia statala a societatii se deosebeste de organizarea
gentilio-tribala. Se face prin impartirea societati dupa criterii teritoriale si exercitarea puteri publice pe
un anumit teritoriu. In doctrina politico-juridica statul este unitatea a trei elemente: populatia, teritoriul
si puterea politica sau suveranitatea. Conceptul de stat este prin excelenta un concept politic. Conceptul
de tara este un concept social-geografic. Populatia asupra caruia se exercita autoritatea constituie o
anumita continuitate istorica umana. Comunitati umane constituite dea lungul istoriei sunt: ginta si
tribul, neamuri si popoare- antichitate si evul mediu, natiunea epoca moderna.
Existenta puteri de stat presupune cheltuieli legate de intretinerea aparatului de stat de catre populatia
asupra careia se exercita aceasta putere
Dreptul este mijlocul elaborari statului iar principala activitate a organelor de stat imbraca forma actelor
juridice, normative sau nenormative. Vointa de stat cunoaste si alte forme de exprimare cum sunt : actele
politice, sau masuri nemijlocite ale statului. Statul este un instrument politic, o organizatie de exercitare
a conduceri societatii, care dispune de mijloace coercitive pe care le poate folosi la nevoie. Dreptul
reprezinta modalitatea prin care se pune la dispozitia societati un sistem de norme de conduita
obligatorie pentru toti membri societati. Dreptul apare ca un instrument al statului pentru reglementarea
relatiilor sociale. Normele juridice care alcatuiesc structura statului sunt: Constitutia, legile organice,
legi si acte normative, diferite regulamente. Elaborarea lor este in principiu monopolul statului ca
expresie a suveranitati sale.
Suveranitatea. Statul este organizatia principala a societati. Intre stat si alte organizatii ca si intre el si
cetateni, se stabilesc anumite relatii caracterizate prin faptul ca in cadrul lor statul apare ca o organizatie
a puterii politice.
Suprematia este o caracteristica a puteri de stat care se refera la latura interna , ea exprima
faptul ca puterea de stat este superioara oricarei alte puteri interioare din stat. Ea se vadeste prin calitatea
de a emite acte generale obligatorii in societate. Suprematia puteri de stat se exprima, prin dreptul
exclusiv de a decide asupra populatiei care locuieste pe teritoriul sau. Suprematia se manifesta in
suveranitatea asupra teritoriului sau integritatea teritoriului si inviolabilitatea frontierelor.
Independenta , este al doilea aspect al categoriei univoce a suveranitati. Suprematia puteri de
stat presupune in mod necesar neatarnarea fata de puterea altor state. In relatiile internationale statul
duce politica pe care singur si-o stabileste. Independenta nu trebuie inteleasa nici ea in mod absolutizant,
ci in cadru unor relatii internationale. Realizarea independentei depline si reale se asigura prin
independenta politica si economica. Suveranitate si independenta sunt doua notiuni inseparabile care se
presupun reciproc si se interconditioneaza. Suveranitatea este acea calitate a puterii de a fi suprema si
independenta, in virtutea careia statul are dreptul sa rezolve singur dupa propia sa apreciere problemele
sale interne si externe si de a indeplini functiile sale fara a incalca drepturile corespunzatoare ale altor
state sau principiile si normele dreptului international. Suveranitatea nationala se exprima in dreptul
natiunilor la autodeterminare, concept care devine un principiu al dreptului international.
Premisele aparitiei statului ; Schimbarile succesive in domeniul procurarii celor necesare traiului, au dus
la inlocuirea principalelor preocupari comune; vanatoarea, pescuitul, culesul, cu altele noi. Astfel omul
primitiv face o cotitura de la economia pradalnica la economia productiva devenind producator. Aceste
noi preocupari au permis, o dezvoltare mai rapida a fortelor de productie. Descoperirea metalelor mai
ales folosirea fierului la confectionarea uneltelor, permit extinderea agriculturi, pe suprafete mai mari.
Dezvoltarea schimbului regulat de produse necesare dezvoltari economiei de marfuri si a economiei
banesti duce la aparitia unei categorii sociale noi; negustorii. Schimbarile profunde in sfera productiei
umane, au dus succesiv la aparitia inegalitatilor sociale. Noile preocupari economice sunt atat de
productive incat permit producatorilor sa creeze si un surplus de productie, care poate fi insusit si de alte
persoane. Apare posibilitatea transformarii oamenilor liberi in sclavi. Prizonierii de razboi se transforma
in sclavi, iar sclavajul tinde sa devina o forta principala de munca. Toate acestea favorizeaza aparitia
comunitatilor obstesti. Ea este compusa din mai multe familii si sunt conduse de mai marii familiilor

inrudite. Apare dualismul pentru proprietate si anume ; pamantul pentru casa , gradina, si cel arabil sunt
proprietati private, iar pasunile padurile, proprietate colectiva. Urmatoarea forma pe care o cunoaste
omenirea este democratia militara. Ea este axata pe formatiunea economica a comunitati satesti dar duce
o politica de jaf si pradaciune. Astfel bogatiile s-au acumulattot mai mult in mainile unora formandu-se
o aristocratie gentilico tribale. Seful lor dobandind tot mai multe prerogative iar puterea lui devenind
ereditara.
Formele de guvernamant
Prin forma de guvernamant se intelege modul de organizare a puteri supreme de stat,
competenta organelor supreme de stat, caracterul autoritatii pe care o exercita asupra populatiei.
Cea mai generala clasificare a statelor este in republici si monarhii.
-Monarhia este forma de guvernamant in care seful statului este stabilit pe cale succesorala. O
monarhie poate fi de tip nelimitata, cand monarhul are puteri nelimitate si este cazul despotilor sau a
monarhiilor feudale si monarhii limitate, cand alaturi de monarhi exista si alte organe ale puteri de stat.
Asemenea monarhii limitate sunt monarhia reprezentativa pe stari, in feudalism si monarhia
constitutionala in societatea moderna.
-Republica este o alta forma de guveramant in care puterea suprema apartine unui organ ales pe
un timp limitat.
Se constata ca in statele de tip antic si feudal le sunt proprii formele de guvernamant de tip
monarhic iar in statele moderne cele de tip republicane.
Forma de structura
Forma de structura a statului se refera la faptul ca avem de-a face cu o singura entitate
statala, sau cu o grupare intr-un stat a mai multor entitati statale, precum si la organizarea teritoriala a
puteri de stat.
Formele structuri de stat:
1.
Statul simplu sau unitar care presupune existenta unei singure entitati statale si a unui singur
rand de organe legislative.
2.
State compuse (complexe) pe acelas teritoriu exista mai multe entitati statale. Exercitarea
puterii este impartita intre organele supreme ale puterii. Cele mai cunoscute sunt federatia si
confederatia.
-Prin federatie se intelege statul unional
-Prin confederatie se intelege uniunea statelor.
Forma federativa presupune transferul celor mai importante atributii asupra organelor intregii
federatii, existenta a cel putin doua organe ale puterii de stat O dubla legislatie si anume legislatia
intregii federatii si legislatia fiecarei formatiuni statale, doua cetatenii.
Confederatia ca forma de structura este o unitate de state fara o coeziune atat de stransa , fiecare
pastrandu-si suveranitatea integrala. In cadru confederatiei relatiile intre statele componente, sunt mai
slabe decat in statele federale. Confederatia nu are organe proprii supreme.
Forme ale uniuni complexe sunt si uniunea personala si uniunea reala de date.
-Uniunea personala este rezultatul unei intelegeri intre doua state constand in desemnarea unui
sef de stat comun.
-Uniunea reala de date este o uniune mai stransa intre doua state, legate nu numai prin persoana
aceluias sef, ci si prin existenta unor institutii comune.
Istoria cunoaste si alte forme de structuri complexe ; vasalitatea, protectoratul, uniunea dintre
metropole si teritorii de peste mari (colonii).
Forma structurii de stat are si o latura buna si anume impartirea administrativ-teritoriala a
statului, problema raportului organelor locale ale puterii cu organele centrale.Organizarea administrativteritoriala a statelor nu este o simpla impartire geografica, ea se realizeaza cu scopul exercitarii cat mai
bune a puteri de stat.

Regimul politic
Regimul politic este acea latura a formrei de stat prin care se defineste sistemul metodelor si principiile
de infaptuire a puteri de stat. O clasificare generala a regimurilor politice este acea in :
1. Regimuri autocratice
2. Regimuri democratice.
1.Regimul autocratic se concretizeaza prin inexistenta atat a conditiilor juridice formale cat si a
conditiilor reale pentru manifestarea vointei poporului. Asemenea regimuri politice au existat in satele
antice si feudale si de asemeni in unele state moderne. Astfel in Orientul antic domnea despotismul
oriental, in statele grecesti si la Roma, dictatori si tiranii. In epoca moderna sunt cunoscute ca fasciste,
profasciste si comuniste.
2.Regimul politic democratic presupune existenta unor conditii care sa faca posibila
participarea maselor de cetateni la viata politica, influenta politici interne si externe a statului,
exercitarea unui control asupra modului in care organele de stat indeplinesc vointa lor. Ele se impart in
doua criterii: democratii directe si indirecte.
-In democratiile directe poporul exercita nemijlocit puterea in stat.
-In democratiile indirecte conducerea de stat se realizeaza prin reprezentanti prin organele alese.
Pentru o abordare stiintifica a conceptului democratiei este necesar sa evidentiem trei laturi:
-In interesul cui se exercita puterea de stat.
-Care este modul de exercitare a puteri de stat.
-Care este conditia cetateanului in stat si societate.

14.

Teoria dreptului natural.

n cadrul concepiilor filozofice cu privire la apariia dreptului cel mai important rol l-a avut
teoria sau coala dreptului natural dezvoltat n Grecia de ctre Protagora (485-411 . Hh.)
i de ctre Aristotel (384-322 . Hh.) i n Roma de marele om politic, orator i jurist Cicero
(106-43 . Hr.) n perioada antichitii. Conform acestei teorii n cadrul societii exist dou mari
categorii de drept: un drept pozitiv, creaia societii sau a statului i un drept natural, imuabil i
venic care decurge din nsi natura oamenilor i a societii, dar independent de voina i
contiina acestora i care conine drepturi fundamentale pentru existena fiecrei persoane (cum
este dreptul la via sau la libertate). Dreptul natural care, chiar dac este neformulat, poate fi
astfel considerat ca fiind apropiat de perfeciune deoarece precede apariia oamenilor i va dinui
i cnd acetia vor disprea; n ntreaga lor existen oamenii neputnd dect s creeze un drept
pozitiv trector spernd c regulile impuse de ctre acesta se apropie de cele elaborate de ctre
dreptul natural. Criticat de muli juriti ca fiind o utopie care descrie un drept ideal, care nici
mcar nu tim cum arat, coala dreptului natural a primit un sprijin neateptat de la marii teologi
ai bisericii catolice (cum este cazul lui Toma dAquino (1225-1274) care au considerat c
dreptul natural nu este altceva dect dreptul creat de ctre Dumnezeu, un drept divin ale crui
dispoziii nici nu se putea concepe c ar putea fi nclcate (deoarece orice nclcare ar fi echivalat
cu svrirea unui pcat, ceea ce ducea la pedepsirea venic a celui pctos). Perioada marilor
revoluii burgheze a preluat, la rndul ei, ideile generoase ale dreptului natural ncercnd s-l
separe de influena mistic, dat de ctre teologi, i s-l foloseasc ca un argument de
necombtut n susinerea ideilor revoluionare.
Potrivit lui Hugo Grotius (1583-1645) i lui Benedict Spinoza (1632-1677) esena dreptului
natural este nsi raiunea uman i dorina legitim a omului de a fi liber, astfel c orice
concepii care prevedeau contrar, susinnd exploatarea oamenilor de ctre ali oameni, trebuiau
s dispar, iar regimurile politice care se bazau pe asemenea legi ce nclcau regulile impuse de

dreptul natural trebuiau s fie rsturnate, chiar dac acest lucru presupunea folosirea forei i
pornirea unor revoluii