Universitatea de stat din Republica Moldova

Faculdatea de Drept

Departamentul Drept International Si European Public

Curs de Drept International Public

Lucru individual
Tema: Dreptul tratatelor internationale ca ramura de drept international public

A efectuat:
Studentul grupei 211
Perju Serghei
A examinat:
Profesor universitar, Doctor in drept
Osmochescu Nicolae

Chisinau 2015

Cuprins:
Introducere

Tratatul si ce reprezinta el

Acte care nu creeaza relatii legal obligatorii

Alte circumstante atipice pentru un tratat ,care creaza obligatii legale

Acte legal obligatorii in dreptul national

Acte care dau nastere dreptului cutumiar

Conventia de la Viena privind Dreptul Tratatelor, 1969

Definitii si excluderi(exceptii)

Conventia de la Viena si dreptul cutumiar

Initierea tratatelor

Autoritatea in drept de a incheia tratate

Modalitati de aprobare si de intrare in vigoare a tratatelor

11

Scopul unei obligatii legale

12

Regulile fundamental

12

Rezervele

12

Implementarea tratatelor internationale in Republica Moldova

15

Concluzie

18

Bibliografie

19

Introducere
Prin Dreptul Tratatelor Internationale intelegem o ramura de DIP desinestatatoare, o ramura
codificata, formata dintr-un sistem de principii speciale si norme de drept international ce
reglementeaza procesu de negociere, incheere, executare si incetare a efectelor tratatelor
internationale incheeate intre 2 sau mai multe state in baza unui acord de vointa juridicopolitic a
2 sau mai multe state prin care acestea-si asuma in baza de reciprocitate anumite angajamente
internationale si drepturi ce corespund acestor angajamente, se obliga sa respecte in conformitate
cu principiul Pacta sunt Servanta, in caz de necesitate se obliga sa raspunda pentru nerespectarea
lor.
Numele de drept al tratatelor este dat acelei parti a dreptului international care se ocupa de
regulile procedurale care guverneaza utilizarea tratatelor ca izvor de drept international.Dreptul
tratatelor abordeaza o mare varietate de probleme.Exista legi care reglementeaza folosirea fortei,
interpretarea sau anularea rezervelor( fiind exceptii de la obligatiile specifice ale unui tratat.)si
legatura dintre un tratat si o cutuma.
In realitate, desi tratatul este mecanismul prin inter-mediul caruia sunt rezolvate multe dintre
problemele dreptului international si este in interesul fiecarui stat sa existe un cod legal stabil ,
sigur si clar care sa reglementeze existenta acestora.Aceasta nevoie pentru siguranta ,claritate
este motivul primordial pentru care Comisia de Drept International a facut eforturi mari sa creeze
un cod de drept al tratatelor care sa poata fi transformat intr-un tratat multilateral.Astfel, o mare
parte din dreptul tratatelor este reprezentat de un tratat sustinut de o cutuma.
Una dintre cele mai evidente trasaturi ale dreptului tratatelor este ca presupune ca regulile
similare pot fi aplicate in cazul oricarui tip de tratat indifferent de natura acestuia.Totusi asa cum
s-a mai aratat1, tratatul are de asemenea o varietate de functii in sistemul legal international,deci
se presupune ca acelasi tip de reguli se aplica oricarui gen de tratat.Deci un tratat care
acorda(transfera) un titlu unui teritoriu2, un tratat stabilind granita internationala3 si un tratat
multilateral care codifica intreaga arie a dreptului international4 sunt toate reglementate dupa
acelasi set de reguli.In timp ce aceasta uniformitate are avantajele sale, nu este neaparat
recomandabil ca de exemplu tratatele care reglementeaza problema frontierelor sa trateze in
acelasi mod comertul. Aceasta este motivul pentru care,tratatul si dreptul cutumiar care se
interfereaza in dreptul tratatelor nu sunt intotdeauna absolute sau fixe.Asa cum vom vedea
Conventia de la Viena pentru Dreptul Tratatelor este chiar flexibila in sensul ca adesea va folosi
prevederile particulare ale unui tratat pentru a permite partilor tratatului sa fie de accord ,sa
modifice, sa schimbe sau sa excluda reguli standarddin dreptul tratatelor.acest lucru cel putin
1 McNair ,11 Byil 100
2 Acordul din 1984 Anglia vs. China in privinta Hong Kongului
3 Acordul privitor la granita continentala dintre Anglia vs Irlanda 1988
4 Conventia de la Viena pentru Relatii Diplomatice 1961
3

da posibilitatea legii tratataplicabila diferitelor parti sa poata fi schimbata partial pentru a se

adapta unei probleme anume.

Tratatul si ce reprezinta el
Inainte de a examina dreptul tratatelor in detaliu, trebuie sa intelegem ce este un tratat.In
general, un tratat poate fi privit ca un accord care obliga in mod legal, creat in mod expres de
catre si intre doua sau mai multe subiecte de drept international care sunt recunoscute ca avand
capacitatea de a crea tratate. Un tratat este un instrument guvernat de dreptul international si care
odata intrat in vigoare obliga partile in mod legal la respectarea obligatiilor asumate , de drept
international.In acest sens un tratat creaza drepturi si obligatii distincte de acelea care provin din
dreptul national al oricarui stat.Evident, marea majoritate a tratatelor sunt incheiate intre state dar
sunt multe exemple si de alte subiecte de drept international, cum ar fi, organizatiile
internationale , care pot incheia tratate fie intre ele, fie cu alte state5.
Nu exista cerinte formale obligatorii care sa trebuiasca indeplinite pentru a lua fiinta , desi
Conventia de la Viena pentru Dreptul Tratatelor 1969 precizeaza ca se aplica numai tratatelor in
forma scrisa6.Conform dreptului international general, tratatele pot fi orale cuprinse intr-un
document scris sau mai multe.La fel, un tratat poate izvori din deliberarile unei conferinte
internatioanale , a negocierilor directe bilaterale sau discutii neformale guvernamentale , dintr-un
schimb de note sau de scrisori sau pe alte cai pe care partile le pot allege.In cazul privind
Delimitarea Maritima si Teritoriala intre Bahrain si Qatar ,1944, problema sa ridicat in sensul ca
Bahrain-ul a sustinut ca o intalnire inregistrata cu Qatar-ul nu constituie un tratat de drept
international.Curtea a considerat in mod diferit ca exista un tratat si a notat ca Art.2 al Conventiei
de la Viena privind Dreptul Tratatelor,1969 nu defineste ce anume constituie un tratat si ca
problema ar trebui judecata in mod obiectiv.
Este de asemenea evident ca nu exista un set de reglementari pentru un tratat. Conventia Ligii
Natiunilor, Conventia pentru Relatii Diplomatice de la Viena, Carta natiunilor Unite, Statutul
Curtii Internationale de Justitie, Actul Unic European si protocolul 1 al Conventiei de la Geneva
pentru Protejarea Victimelor Conflictelor Armate Internationale , sunt toate tratate de drept
international. Pentru a crea un accord valid si obligatoriu pentru parti, acestea trebuie sa nu
aduca vreun beneficiu reciproc sau promisiune contractuala .Un tratat poate crea drepturi sau
obligatii doar pentru una din parti. De exemplu, una dintre partile Acordului dintre Angliei si
China a realizat un transfer de teritoriu strain al Angliei catre China fara nici o compensatie
materiala sau alt quid pro quo.In concluzie, modalitatea in care acordul este formulat si numele
dat acestuia de catre parti este irrelevant.actul va costitui un tratat atata timp cat este exista
dorinta de a fi considerat legal obligatoriu in sensul crearii de drepturi si obligatii puse in
aplicare sub dreptul international si acest lucru trebuie privit obiectiv in conformitate cu natura si
continutul acordului si cu circumstantele in care acesta a fost incheiat.
5 Acordul Natiunilor Unite din cadrul acestora si cu SUA din 1947
6 Art. 2 Conventia de la Viena 1969
4

Acte care nu creeaza relatii legal obligatorii

Pentru ca un tratat sa fie creat , este clar ca partile trebuie sa aiba intentia de a crea drepturi si
obligatii care trebuie respectate conform dreptului international .Aceasta este o preconditie vitala
pentru formarea tratatelor , avand in vedere ca dreptul international nu stipuleaza nici un fel de
reguli pentru crearea acestora. De exemplu, comunicarile realizate la sfarsitul intrunirilor
summit, declaratiile de politica comuna a membrilor organizatiilor regionale si corespondenta
diplomatica generala nu vor constitui tratate coercitive.La fel se intampla in cazul rezolutiilor
Adunarii Generale. Mai mult, este posibil ca statele sa incheie un accord mai complex, incluzand
proceduri formale pentru o actiune viitoare fara a face apel la un tratat legal obligatoriu .Acesta a
fost, de exemplu cazul Actului Final al Conferintei pentru Securitate si Cooperare in Europa,
19757, care nu s-a intentionat a avea efectul unui tratat conform dreptului international dar a dat
nastere unui intreg set de proceduri formale si institutii.Un indiciu util pentru a stabili daca un
accord constituie un tratat sau nu, este daca acesta este inregistrat in Art.102 al Cartei Natiunilor
Unite. Totusi , este nevoie de prudenta in ceea ce priveste considerarea acestui indiciu pentru ca
Secretariatul Natiunilor Unite, va aceepta pentru inregistrare orice document considerat de un
stat ca fiind tratat fara a determina daca acesta este statutul lui in dreptul international.La fel,
neinregistrarea unui accord in Art.102 nu inseamana ca acel accord nu poate reprezenta un tratat
de drept international.
Alte circumstante atipice pentru un tratat ,care creaza obligatii legale
In forma sa obisnuita, tratatul implica un acord obligatoriu intre doua sau mai multe subiecte
de drept international ; dar este de necontestat ca statele in special isi pot asuma obligatii
prevazute de dreptul international si pe alte consideratii decat tratatele.Urmatoarele exemple
ilustreaza felul in care statele isi asuma obligatii specifice de drept international in circumstante
care pot fi usor confundate cu crearea unui tratat dar in realitate implica situatii legale distincte.
Declaratii conform Art. 36(2)al Statutului CIJ
In capitolul 9 mecanismul prevazut al Statutului CIJ8 prin care statele isi pot da unilateral
acceptul , in avans, pentru jurisdictia CIJ este discutat in detaliu.Problema este daca aceste
declaratii de acceptare conform unui sistem optional pot fi privite ca tratate.Asa cum se va
vedea ,legatura consensuala creata de depunerea declaratiilor are efect legal deplin si creaza
obligatii legale intre statele care fac asemenea declaratii , indiferent de procesu in cadrul caruia sau facut.In acest sens sunt similare tratatelor iar in cazul Nicaragua vs. SUA 1984 , CIJ a indicat
7 Declaratia de la Helsinki
8 Art.6(2). al Statutului CIJ
5

ca statele nu-si pot retrage declaratiile facute9 fara o notificare rezonabila , prin analogie,cu
cerinta bunei-credinte din dreptul tratatelor.
In cazul Nicaragua,pare sa sugereze ca declaratiile conform sistemului optional sunt privite ca
tratate de drept international.Acest lucru nu tine seama de faptele ca asemenea declaratii sunt
acte unilaterale nu ca tratatele care sunt bilaterale sau multilaterale. O declaratie obligatorie
ramane voluntara in sensul ca poate fi terminata in mod unilateral potrivit termenilor sai fara a
atrage responsabilitate internationala indifferent de dorintele celuilat stat.Bineinteles, declaratiile
pot fi subiectul unor reguli similare in continut cu cele aplicabile tratatelor.(Cazul Nicaragua).,
dar asta nu le transforma in tratate de drept.
Declaratiile unilaterale
O problema importanta pentru dreptul international este daca declaratiile unilaterale ale unui
stat pot da nastere unor obligatii legale internationale.In cazul Groenlanda de Est 1993,
Ministerul Extern al Norvegiei a declarat intr-o discutie cu Ambasadorul danez ca Norvegia n-ar
trebui sa aiba probleme in privinta respectarii cerintei daneze de suveranitate asupra Groenlandei
de Est .Cand aceasta problema a aparut in fata CIJ, Danemarca a sustinut ca declaratia era
obligatorie pentru Norvegia si prevenea orice obiectie fata de cererea daneza. Majoritatea Curtii
a decis ca declaratia nu echivala cu o recunoastere a suveranitatii daneze dar reprezenta un
angajament legal obligatoriu de a se abtine de la ocuparea Groenlandei.Acest lucru sugereaza ca
declaratiile unilaterale pot crea obligatii legale pentru un stat.Din pacate,problema este departe
de a fi clara pentru ca, Curtea in acest caz a considerat declaratia norvegiana ca fiind data in
schimbul angajamentului danez de a nu se opune pretentiei Norvegiei asupra Spintzbergen. Daca
aceasta este interpretarea corecta , atunci nu rezulta nici o obligatie legala dintr-o declaratie
unilaterala Norvegia si Danemarca par sa fi avut un tratat oral obligatoriu in modul normal.
Totusi, deciziile judiciare de mai tarziu, au clarificat intr-o oarecare masura problema , si in
cazul Testelor Nucleare ( Australia v. Franta, Noua Zeelanda v. Franta), 1974, Curtea a
confirmat ca declaratiile unilaterale ale statelor pot deveni legal obligatorii in anumite
circumstante.Esenta acestui caz era ca Australia si Noua Zeelanda aveau o reclamatie impotriva
Frantei pentru testele nucleare din atmosfera desfasurate de aceasta in Pacificul de Sud. Inainte
de audiere , presedintele francez si ministrul de externe au facut o serie de declaratii din care
reiesea clar ca Franta va inceta cu testele in atmosfera iar Curtea a considerat in majoritatea sa ca
este un fapt recunoscut ca declaratiile facute prin acte unilaterale privind situatii de fapt sau de
drept , pot avea efectul crearii unor obligatii legale. Deci daca aceasta este intentia unui stat
atunci cand face o declaratie unilaterala ca aceasta sa devina obligatorie , este sufficient pentru a
I se conferi caracterul unei obligatii legale.Mai mult, opinia majoritara arata clar ca nu ste
necesar quid pro quo, nici acceptarea , replica sau reactia oricarui alt stat. Este sufficient ca
declaratia sa fie facuta publica cu intentia de a fi obligatorie fie in forma scrisa sau orala.
Aceasta decizie a fost criticata pe motive ca dovada existentei unei asemenea reguli de drept
despre obligativitatea declaratiilor unilaterale nu era clara asa cum, Curtea a sugerat.Pe de alta
parte,nu exista nici o dovada ca statele au devenit precaute in procedura declaratiilor sau a
9 Art. 36(2).al Statutului CIJ
6

hotararilor publice din cauza temerii ca se vor obliga pe viitor si poate ca impactul practic
hotararii Curtii a fost exagerat.Curtea a aratat clar ca vor fi necesare dovezi evidente inainte ca
declaratiile unilaterale sa aiba effect obligatoriu si mai mult, ca orice declaratiecare va
restrictiona suveranitatea sau libertatea unui stat trebuie privita cu o precautie deosebita.In cazul
Testelor Nucleare, a fost semnificativ faptul ca declaratiile Frantei au fost facute in momentul in
care aceasta era subiectul unei actiuni in justitie.Ca urmare, in cazul Disputa Frontierei, (Burkina
Faso v. Mali), plenul Curtii a confirmat posibilitatea ca declaratiile unilaterale sa creeze obligatii
legale dar a avertizat ca acest lucru ar trebui sa aiba loc numai cand exista dovezi clare ca este o
intentie de a fi legal obligatorii.In acest caz, o promisiune facuta de seful statului Malian nu a
indeplinit conditiile din moment ce a fost facuta in cadrul unor negocieri bilaterale si nu intr-un
context mai larg, ca si in cazul Testelor Nucleare. La fel in cazul Aplicarii conventiei pentru
Pedepsirea si Prevenirea Crimelor de Genocid, (Bosnia si Hertegovina v. Serbia si
Muntenegru).2007, majoritatea a sustinut ca declaratia facuta de noile autoritati sirbe care
condamna atrocitatile din Bosnia nu putea fi considerata ca o asumare a responsabilitatii pentru
asemenea actiuni, Curtea notand ca declaratia are mai degraba caracter politic decat legal. Desi
vice-presedintele Al-Khasawnen a dezaprobat in mod special aceasta constatare in cazul Bosnia ,
considerand ca declaratia era si a fost facuta cu intentia de a avea effect legal., opinia majoritara
este conforma cu jurisprudenta anterioara a Curtii care a subliniat nevoia de certitudine inaintea
atribuirii efectului legal unor declaratii facute intr-un context non-legal.
Ceea ce este calr este ca declaratiile unilaterale sau multilaterale pot fi izvorul unor obligatii
legale pentru statele care si le-au asumat , desi este probabil ca acest lucru nu se inatmpla decat
in circumstante exceptionale.Desigur, chiar daca asemenea declaratii sunt obisnuite in dreptul
international , ele nu sunt considerate a fi tratate.
Acte legal obligatorii in dreptul national
Nu toate acordurile legal obligatorii incheiate de state ( sau alte organizatii internationale),pot
fi considerate a fi tratate.Statele, au de obicei competenta de a actiona ca subiecte de drept legale
in dreptul national al altor state si pot intra intr-o varietate de relatii legale care nu au nici o
legatura cu dreptul international.De exemplu, statele pot incheia contracte legal obligatorii cu
alte state , companii si chiar persoane fizice.Un contract intre Statul A si Compania X ( o
companie inregistrata in Statul B) pentru aprovizionarea cu ciment , nu va fi considerat a fi un
tratat- va fi un contract obisnuit guvernat de dreptul national la alegerea partilor , fie dreptul
statului A sau B. Ideea este ca statele nu sunt limitate in crearea obligatiilor legale pentru ele
insele pe plan international.Ele pot actiona ca orice alte personalitati juridice, intrand in relatii
legale pe plan national.Dar numai atunci cand aceste obligatii au efecte in dreptul international ,
izvorul acelei obligatii poate fi privit ca fiind un tratat.
Statele incheie adesea contracte de concesionare cu anumite companii prin care celor din urma
li se acorda drepturi exclusive de a dezvolta si exploata resursele naturale ale unui stat. Bune
exemple in acest sens sunt primele contracte privind exploatarea petrolului intre Iran si
Compania Anglo-Iraniana, si intre Libia si Texaco.In cazul Companiei de Petrol AngloIraniana , Curtea a indicat ca aceste acorduri nu pot fi considerate tratate pentru ca saunt simple
contracte.Apare intrebarea, daca aceste contracte creaza obligatii legale potrivit dreptului
international.Ca urmare, decizia in cazul Texaco v. Libia 1977, confirma faptul ca anumite
7

contracte concesionare pot fi privite ca internationalizate, astfel ca drepturile si obligatiile care

decurg din ele sunt calauzite de principiile dreptului international.Daca , contractul are aceasta
forma, este un accord care are effect in dreptul international si ar trebui privit ca pe un tratat.Deci
este un tratat incheiat intre un stat si o companie ultima avand capacitatea de a incheia un tratat
in scopurile precise cuprinse de acel accord.Cu alte cuvinte , esenta unui tratat nu este identitatea
partilor ci esenta obligatiilor create si dreptul care le guverneaza.

Acte care dau nastere dreptului cutumiar

Cel mai evident exemplu este participarea statelor la discutii si apoi votul care duce la adoptarea
unei rezolutii a Adunarii Generale a Natiunilor Unite.Totusi nu trebuie uitat faptul ca practica
statului care poate include si adoptarea rezolutiilor Adunarii, poate da nastere normelor de drept
cutumiar.In acest sens, foarte general, toate activitatile statelor pe plan international pot avea
semnificatii legale.Actele care nu pot sa dea nastere unor obligatii legale, pot contribui in cele
din urma la formarea dreptului cutumiar.
Conventia de la Viena privind Dreptul Tratatelor, 1969
Conventia a fost adoptata de Conferinta de la Viena din 1969 , si a intrat in vigoare in Ianuarie
1980. Conventia nu are efecte retroactive10, si deci nu se aplica tratatelor incheiate inainte de
intrarea sa in vigoare si statelor care au devenit obligate de Conventia de la Viena in sine.
Pentru partile acesteia, Conventia a stabilit multe probleme dificile dar, la fel ca si-n cazul
tuturor actelor care devin tratate , multe din prevederile sale reflecta un compromis mai degraba
decat un principiu legal.In consecinta, un numar de prevederi ale Conventiei, sunt in mod
deliberat flexibile si pot da nastere diferitelor reguli care sunt exprimate in tratatul la care
Conventia se aplica.Pe scurt, Conventia este privita ca o incercare de success de a clarifica o arie
de drept international care este vitala pentru functionarea intregului sistem legal.
Definitii si excluderi(exceptii)
Conventia de la Viena nu se aplica tuturor tratatelor internationale. Conventia se aplica numai
tratatelor intre state si numai tratatelor in forma scrisa , guvernate de dreptul international.11
Aceasta ultima excludere, guvernate de dreptul international, are sensul ca un instrument legal
nu poate fi privit ca tratat decat daca opereaza conform dreptului international. Totusi, tratatele
incheiate intre state si alte personae juridice sau intre acestea singure, sunt excluse din
prevederile Conventiei precum sunt si tratatele orale. O Conventie separata se aplica in cazul
acestora. De asemenea, Conventia de la Viena nu se ocupa de succesiunea statelor la incheierea
tratatelor, pentru aceasta exista de asemenea o alta Conventie.Daca niste organizatii non-statale
sunt parti la un tratat multilateral, relatiile dintre state conform acelui tratat multilateral vor fi
10 Art 4 Conventia de la Viena.
11 Art. 1 si 2 Conventia de la Viena.
8

guvernate de Conventia de la Viena.1969(art3).si Conventia din 1986 a Tratatelor intre

Organizatiile Internationale( art.73). Cu alte cuvinte, faptul ca non-statele sunt parti la tratat nu
impiedica aplicarea Conventiei de la Viena, acelui tratat pentru statele care acceptasera
Conventia de la Viena.
Conventia de la Viena si dreptul cutumiar
Ca si in cazul tratatelor, Conventia de la Viena, reglementeaza doar relatiile dintre acele state
care sunt parti la Conventie.In acest sens, dreptul tratatelor asa cum reieise din Conventie , se
aplica doar relatiilor legale dintre state conforme unui tratat icheiat dupa intrarea in vigoare a
Conventiei si cand statele sunt parti la Conventie.Cat pentru celelalte state (si tratate),
guverneaza regulile dreptului cutumiar international. Totusi, acest lucru nu inseamna ca nonpartile la Conventie neaparat vor avea obligatii legale diferite in legatura cu aplicarea si
interpretarea tratatelor.Conventia de la Viena, a grabit formarea unui nou drept cutumiar in
termini similari prevederilor Conventiei sau chiar a codificat dreptul cutumiar existent.
Relatia exacta dintre Conventia de la Viena si dreptul cutumiar international este o problema
controversata pentru ca este dificil sa identifici prcis acele prevederi ale Conventiei care fac
parte si din dreptul cutumiar si inca mai dificil sa determini dac o prevedere era dj parte a
dreptului cutumiar inainte de Conventie, sau face parte doar acum datorita nevoii de a exista in
practica impusa de Conventie. Altfel spus, numeroase hotarari ale CIJ, au clarificat opinia
generala si urmatoarele aspecte sunt clare:
Coventia protejeaza aplicarea dreptului cutumiar international. De aceea ,in Art.3 si 4 ,
Conventia prevede ca nimic nu trebuie sa preintampine aplicarea regulilor stabilite de Conventie
tratatelor care nu se incadreaza scopului Conventiei , daca aceste reguli exista independent de
Conventie- in cadrul dreptului cutumiar. Aceste prevederi arata clar( Art 43) ca, Conventia de la
Viena este in parte o codificare adreptului cutumiar international si de aceea obligatiile
specifice for fi obligatorii pentru non-parti.- si in parte o dezvoltare progresiva a acelui
drept.Desigur, in timp, acele parti ale Conventiei de la Viena care reprezentau o dezvoltare
progresiva s-au dezvoltat chiar in drept cutumiar.!In
cazul Opiniei Consultative asupra Zidului Palestinian ,2004 si cazul Privitor la Conventia de
Prevenire si Pedepsire a Crimelor de Genocid( Bosnia si Hertegovina v Serbia si Muntenegru)
de CIJ in 2007.Similar, aspecte mai procedurale ale Conventiei precum regulile legate de
capacitate,(Art 6), effectul unui accord neautorizat incheiat de un reprezentant ( Art 8),
observarea tratatelor (Art.27) po fi privite de asemenea ca pe o codificare a dreptului
cutumiar.Binenteles, nu este posibil sa identifici cu siguranta toate prevederile Conventiei care
au codificat dreptul cutumiar international sau care acum il reprezinta.In orice caz, pe masura ce
numarul semnatarilor Conventiei creste, nevoia de a identifica prevederile de drept cutumiar
scade.
Initierea tratatelor
Prevederile Partii 2 a Conventiei de la Viena contine reguli care au legatura cu, crearea tratatelor
de drept international.In acest cadru exista probleme legate de autoritatea reprezentantilor
statelor conformitatea statului cu propria lege , intrarea in vigoare , semnarea si ratificarea. Se va
9

considera ca marea parte a materialului din aceasta Parte a Conventiei are legatura cu aspectele
procedurale ale formarii unui tratat. Din acest motiv , aceasta este o parte unde multe dintre
articolele Conventiei sunt schitate in asa fel incat sa duca la o regula alternativa daca o asemenea
regula a fost expres incorporata intr-un tratat anume .
Autoritatea in drept de a incheia tratate
Este o problema de drept national al fiecarui stat sa decida care entitate sau guvernare oficiala
este competenta sa incheie tratate internationale in numele sau.De exemplu, in ANG, tratatele
sunt incheiate de Coroana, - Guvernul din ANG cu Prerogativa Regala- si nu e nevoie sa fie
ratificate sau acceptate de Parlament ( in afara cazului in care se prevede altfel). In SUA, tratatele
au nevoie de acordul a cel putin doua treimi a Senatului , dar Presedintele poate incheia
acorduri executive ( care in dreptul international reprezinta tot tratate obligatorii), fara a fi
nevoie sa consulte nici o alta institutie.
Trebuie reamintit ca acestea sunt prevederi de drept national si de obicei afecteaza validitatea
tratatului numai pe plan national. Conform Art.46 al Conventiei , un stat poate pretinde o
incalcare a dreptului intern privind competenta de a crea tratate si acesta este un motiv de
invalidare a consimtamantului sau fata de tratatul international in afara cazului in care violarea a
fost manifestata si privea o regula de drept intern de importanta fundamentala.Cu alte cuvinte ,
simpla ne-conformare cu dreptul national nu este suficienta pentru a invalida acordul statului fata
de un tratat.Acest lucru se va intampla numai daca aceasta ne-conformare priveste o regula
fundamentala si se manifesta ca fiind evident fata de orice stat care este guvernatin
conformitate cu practica normala(Art46,(2)). Se pare ca dreptul international refuza sa accepte o
reclamatie de lipsa a acordului pe aceste motive chiar si-n cele mai cunoscute cazuri.Deci daca
acordul este dat in numele unui stat de catre organul competent conform dreptului international ,
atunci alte probleme sunt irelevante.Aceasta a fost pozitia adoptata de judecatorul Huber in cazul
Rio Martin si a fost sustinuta de hotararea Curtii in cazul Groenlandei de Est cand majoritatea a
respins plangerea Norvegiei in sensul ca Ministerul sau de Externe nu era competent conform
dreptului national sa incheie acordul respectiv.In cazul Delimitarii Teritoriale Maritime (Qatar v
Bahrain)1994, Curtea a respins argumentul ca Doha Minutes nu era un tratat decizand ca era
irelevant faptul ca Ministerul Extern al Bahrain n-ar fi avut autoritate constitutionala de a incheia
un tratat per se. Existenta unui tratat valid trebuie considerate in mod obiectiv.Aceste cazuri sunt
conforme Art 27 al Conventiei , respectiv, un stat poate invoca dreptul national ca baza a
nerespectarii oricarei obligatii din orice tratat.
Deci presupunand existenta unui stat sau guvernari legitime ,problema daca orice persoana
particulara sau institutie are dreptul sa actioneze in numele acelui stat este guvernata de doctrina
puterii depline.O putere deplina este un simplu document formal continand autoritatea data de
un stat reprezentantilor sai (diplomati, primul ministru).de a incheia tratate in numele
sau.Practica moderna este in sensul de a imparti asemenea puteri depline formale si acest lucru
este recunoscut de Conventie.Conform Art.7 o persoana poate fi considerata ca autorizata sa
incheie un tratat in numele unui stat daca are puteri depline sau reiese din practica statului ca
acea persoana reprezinta statul si afost investita cu puteri depline.In orice caz, potrivit Art.7(2),
anumite persoane sunt in drept sa reprezinte un stat fara a avea puteri depline , cum ar fi, sefii de
state, , ministerele de externe, si delegatii la conferintele internationale intrunite in scopul de
10

adopta tratate. Conform Art. 8, acordul pentru un tratat este fara effect legal daca este dat de o
persoana neautorizata in afara cazului in care dupa aceea este confirmat de un stat.
Conventia deci, stabileste regulile prin care trebuie sa determinam cine are competenta potrivit
dreptului international sa incheie tratate care vor fi valide indifferent de pozitia dreptului national
pentru ca dreptul international este putin probabil sa invalideze un tratat pe motive de
neconcordanta cu regulile dreptului intern.

Modalitati de aprobare si de intrare in vigoare a tratatelor

Inainte ca un tratat sa poata crea obligatii legale pentru un stat , doua conditii distincte trebuie
indeplinite.Prima este ca statul trebuie sa fie de accord sa se angajeze in acel tratat , si a doua
este, daca statul si-a dat acordul la acesta , nu inseamna ca tratatul devine automat obligatoriu. Va
devei automat obligatoriu, daca tratatul a intrat in vigoare potrivit propriilor termeni.Din punct
de vedere practic, intrarea in vigoare data la care incepe efectul legal al unui tratat- de obicei are
loc dupa o perioada de timp dupa ce partile care negociaza si-au dat acceptul. De exemplu, in
ianuarie 1989 , peste 100 de state au semnat Conventia pentru Legea Marilor , dar acest tratat n-a
intrat in vigoare decat in noiembrie 1994, la un an dupa ce 60 de state l-au ratificat. Acestea sunt
doua etape diferite de acceptare a tratatelor ca instrumente legal obligatorii : acceptul si intrarea
in vigoare.
a)Acceptul . Art.11 al Conventiei, stipuleaza ca acceptul unui stat de a fi obligat printr-un tratat
poate fi exprimat prin semnatura, schimb de instrumente constituind tratate , ratificarea,
acceptarea, aprobarea sau aderarea sau orice alta modalitate aprobata.Evident, prevederea este
deschisa desi cuprinde cele mai utilizate modalitati prin care un stat isi poate da acceptul la un
tratat.In Art.12-17 , sunt prezentate pe larg aceste modalitati.
Ratificarea este un process prin care un stat isi confirma intentia de a fi legat printr-un tratat
care anterior a fost semnat , acordul neavand effect pana la ratificare.De obicei, tratatul insusi va
indica daca semnatura sau ratificarea sunt modalitatile necesare pentru un accept si acest fapt
este recunoscut de Art.12 si 14.Totusi, daca tratatul in sine nu face asemenea precizari, atunci se
pune problema daca este suficienta semnatura sau e nevoie de ratificare .Conventia de la Viena
trateaza problema numai superficial aratand ca metoda potrivita de a da acceptul este referirea la
intentia partilor , iar daca reprezentantul unui stat declara ca semnatura este suficienta pentru
ratificare, acest fapt are prioritate. Dar majoritatea tratatelor precizeaza pasii exacti care trebuie
urmati pentru a se da acceptul.Conventia privind dreptul Marilor, de exemplu, arata clar ca
ratificarea si nu semnatura indica acceptul de a fi legat prin tratat.
Statele care nu participa la negocieri pentru incheierea unui tratat de obicei isi exprima acceptul
prin adeziune.(Art.15). Mai mult, desi exista indoiala , statele pot incheia un tratat care nu a
intrat inca in vigoare.

11

b) Intrarea in vigoare. Conform Art.24 al Conventiei de la Viena , un tratat intra in vigoare in

felul si la data prevazuta sau cum statele au negociat. De exemplu, in cazul Tratatului privind
dreptul Marilor din 1982 , Conventia a intrat in vigoare un an mai tarziu dupa depunerea celui
de-al 60-lea tratat spre ratificare sau adeziune, in noiembrie 1994, 12 ani dupa ce tratatul a fost
finalizat si propus pentru ratificare. In aceste cazuri , cand tratatul nu-si specifica regulile proprii
Art.24(2), al Conventiei de la Viena indica, faptul ca tratatul va intra in vigoare de indata ce
acceptul de a se obliga prin acesta a fost stabilita de catre toate statele negociatoare.
Conform Art. 18 un stat este legal obligat sa se abtina de la acte care ar afecta obiectul sau
scopul tratatului in perioada dintre semnare si ratificare(daca este ceruta), pana se indica , ca nu
va fi parte la tratat , si de asemenea in perioada dintre acordul de a fi obligat si intrarea in vigoare
a tratatului , prevede ca ultima nu trebuie amanata. .in mod nejustificat. Daca ar fi asa, ar
insemna faptul ca un tratat devine legal obligatoriu de indata ce acordul a fost dat indifferent de
momentul intrarii sale in vigoare. In schimb, tratatul contine o obligatie de a nu actiona (in mod
deliberat) pentru a afecta scopul tratatului.Desi aceasta obligatie este esparata de tratatul in sine,
nu exista cazuri clare de violare a cestei obligatii de catre vreun stat.
Partea a 2-a a Conventiei de la Viena da clar prioritate termenilor oricarui tratat care determina
ce reguli se vor aplica incheierii acestuia ca tratat legal obligatoriu.Regulile intr-un tratat legate
de intrarea in vigoare proprie, nu pot fi considerate legal obligatorii conform acelui tratat. Acest
lucru se intampla pentru ca tratatul care le contine nu ar fi intrate inca in vigoare.Asemenea
reguli sunt logic anterioare unui tratat si se pare ca validitatea lor este stavilita de actul semnarii
tratatului si participarea la negocierile care dau nastere unui tratat.
Scopul unei obligatii legale
Conventia de la Viena arata in mod clar in legatura cu scopul legal al unei obligatii , ca statul
accepta aceste obligatii cand isi exprima in mod expres acordul sa se oblige prin acel tratat si
cand tratul a intrat in vigoare.Aceste probleme sunt de natura procedurala pentru ca ne indica
cum continutul unei obligatii dintr-un tratat este aplicat unui caz particular.Trebuie luate in
considerare si regulile subiective asa cum arata doctrina jus cogens.
Regulile fundamentale
Art.26 al Conventiei arata regulile fundamentale ale dreptului international.Deci, orice tratat
in vigoare este obligatoriu prin buna credinta asupra partilor si trebuie pus in aplicare cu bunacredinta de catre acestea.Aceasta este regula pacta sunt servanda , care exprima esenta calitatii
obligatorii a tratatelor si fara de care n-ar putea functiona sistemul de drept al tratatelor.Regula
aceasta este una de drept cutumiar.La fel, Art.27 al Conventiei stipuleaza ca reguli de drept
national nu pot fi invocate pentru nerespectarea unei obligatii dintr-un tratat si acest lucru
protejeaza obiectivitatea validitatii dreptului international ca system de drept distinct fata de
legile interne ale oricarui stat.Ca urmare, nerespectarea unei obligatii legale dintr-un tratat
implica responsabilitatea internationala.(Interpretarea cazului Tratatelor de Pace, cazul Barajului
Dunarii ), chiar daca actul prin care se incalca tratatul este in conformitate sau ceruta de dreptul
national.
Rezervele
12

In negocierile care dau nastere unui tratat bilateral , cele doua state participante pot sa nu fie de
accord cu termenii specifici ai unui tratat care le obliga.Daca se intampla asa ele pot renegocia
tratatul pentru a ajunge la un compromis sau pot abandona acel tratat . In tratatele multilaterale ,
este putin probabil ca toate partile sa fie de acord cu toate prevederile si sa fie rezolvate toate
dezacordurile prin schimbarea obiectului sau subiectului proiectului propus. De aceea, dreptul
international recunoaste ca statele pot devein parti lae unui tratat fara sa accepte toate prevederile
acestuia.Acest lucru este realizat prin rezervele la un tratat iar efectul si validitatea acestora este
cuprinsa in Conventia de la Viena.
Rezervele pot fi privite ca declaratii unilaterale facute de un stat in momentul in care isi da
acceptul de a fi obligat si care au scopul de a modifica sau exclude unele obligatii legale din
tratat.In unele cazuri rezervele pot sa nu fie eficiente (nu pot exclude sau modifica o
obligatie)pana nu-a fost acceptate partle tratatului, dar aceasta nu-i modifica , caracterul essential
de a fi unilateral. Asa-zisele declaratii interpretativeprin care un stat face o declaratie privitoare
la momentul semnaturii,etc, nu sunt rezerve conforme Conventiei.Asemenea declaratii sunt
puncte de vedere ale unui stat cu privire la suiectul unui tratat mai degraba decat sa fie o
incercare de derogare de la efectul legal deplin al prevederilor sale.Evident, diferenta dintre
asemenea declaratii si rezeve este foarte mica si va fi o problema de interpretare in fiecare
caz(cazul Anglo-Francez al Platoului Continental).Comentariul General al Comitetului
Natiunilor Unite pentru Drepturile Omului ,cu privire la efectul rezervelor facute de Conventia
Internationala Pentru Drepturile Civile si Politice , distinctia dintre reserve si declaratiile
interpretative ar trebui facute potrivit intentiei unui stat , mai degraba decat forma unui
instrument judiciar.Daca o declaratie, indifferent de denumirea sa sau titlu se presupune a
exclude sau modifica efectul legal al unui tratat in aplicarea sa de catre un stat , constituie o
rezerva.In mod contrar ,daca asa-numitele reserve nu contin sensul prevederii perceput de catre
un stat dar nu exclude sau modifica acea prevedere aplicata de catre stat nu pot fi considerate
reserve.
Inaintea Conventiei de la Viena din 1969, a existat un dezacord fata de efectul rezervei
acordului unui stat la un tratat multilateral. Abordarea adoptata de practica Ligii Natiunilor Unite
a fost aceea ca daca un stat face o rezerva la un tratat multilateral ,acea rezerva trebuie sa fie
acceptata de toate celelalte parti la tratat.Daca nu se intampla asa atunci statul care a facut
rezerva nu poate fi considerat ca parte la tratat nici chiar daca restul statelor au acceptat
rezerva.Aceasta regula de unanimitate a fost creata pentru a asigura integritatea si uniformitatea
unor obligatii cuprinse in tratatele multilaterale in special cele legate de probleme care necesita
crearea unui regim sigur si uniform.Totusi, in practica altor state, in special cele din Uniunea
Pan-Americana o asemenea abordare a fost considerata rigida pentru ca excludea multe state de
la incheierea unui tratat cand rezervele lor aveau prea putina legatura cu scopul tratatului. A
existat astfel o tensiune intre mentinerea uniformitatii obligatiilor izvorate din tratate si
incurajarea unei participari cat mai largi la crearea legilorchiar si daca existau probleme la care
nu puteau ajunge la un accord.
In 1950 cand cateva state au incercat sa faca reserve la Conventia pentru Prevenirea si
Pedepsirea Crimei de Genocid 1948, Adunarea Generala a cerut o Opinie Consultativa CIJ
pentru ca rezervele sa aiba effect legal.In aceast caz, Curtea a fost solicitata sa aprecieze daca un
stat poate fi parte la un tratat multilateral sau chiar daca a facut o rezerva care este contestata de
13

celelalte parti si , care este efectul legal al unei reserve pentru acele state care au acceptat sau
respins rezerva. Curtea a decis cu majoriatate in favoarea abordarii Pan-Americane.Un stat poate
fi considerat parte la tratat chiar daca rezerva sa nu a fost acceptata de toate statele atata timp cat
acea rezerva este compatibila cu obiectul si scopul Conventiei.Pe de alta parte, daca un stat
obiecteaza la rezerva unui alt stat se poate considera ca statul rezervatar nu a fost parte la tratat.
Aceste consideratii au devenit subiectul unei reguli adoptate de Conventia de la Viena.
Conventia prevede dupa cum urmeaza:
Conform Art. 19, un stat are dreptul sa faca rezerve la un tratat multilateral in afara cazului in
care sunt interzise orice reserve, sau este interzisa rezerva care s-a incercat sa se faca sau daca
aceasta este incompatibila cu obiectul sau scopul tratatului. Ca urmare, rezerva interzisa nu are
effect legal si termenii tratatului la care acea rezerva face referire se aplica in toatalitate pentru
toate partile.Este ca si cum rezerva respectiva n-ar fi fost facuta.In Comentariul General al
Comitetului pentru Drepturile Omului , s-au identificat potentialele reserve la Conventia
Internationala pentru Drepturile Omului care sunt interzise in acest caz pentru ca rezervele
respective incalcau reguli jus cogens si rezerve le facute unor drepturi specifice protejate a caror
incalcare ar fi incompatibila cu scopul si obiectul Conventiei.Lista poate fi extinsa ,demonstrand
cum aceste reguli procedurale la adresa rezervelor pot fi cruciale pentru asigurarea eficientei
unui tratat multilateral. Astfel pentru unele tratate (de exemplu cele care protejeaza drepturile
omului) unui stat I se poate cere sa accepte o intelegere ca o conditie de a fi parte la acel tratat.O
rezerva care respinge jurisdictia obligatorie a unui tribunal care rezolva o disputa poate fi in
anumite circumstante incompatibila cu scopul si obiectul tratatului.
Conform Art. 20(1) o rezerva autorizata expres prin tratat nu necesita acceptarea unui alt statparte (in afara cazului in care este prevazut altfel). Statul rezervatar este parte la tratat si
obligatiile sale sunt modificate potrivit termenilor rezervelor in relatiile cu celelalte parti.
Conform Art.20(2), daca rezerva este facuta de un numar restrans de state negociatoare si
obligatiile tratatului urmeaza a fi acceptate in toatalitate de partle tratatului atunci rezerva
necesita aceptul din partea acelor state.Cu alte cuvinte, pentru acele tratate care creaza un set
uniform de obligatii regula unanima are prioritate.Un stat a caror reserve sunt acceptate de toate
statele este o parte la tratat in termenii rezevei , pe cand un stat ale carui reserve este respinsa de
un stat nu poate fi parte a celui tratat deloc.Ar trebui sa reiasa din istoricul negocierii daca acel
tratat face parte din aceasta categorie speciala. Tratatele multilaterale generale nu vor fi in mod
normal guvernate de aceste prevederi ci de cele din Art.20(4).
Conform Art. 20(3), o rezerva la un tratat care constituie un instrument al unei organizatii
internationale trebuie acceptata de un organ competent al acelei organizatii inainte de avea un
effect legal.
Conform Art.20(4), daca rezerva nu este interzisa sau expres permisa si tratatul multilateral nu
este unul din cazurile speciale atunci :- Acceptarea rezervei unui stat de catre alt stat inseamna ca
tratatul multilateral intra in vigoare pentru toate partile sale.Deci, daca Statul A face rezerva la
Conventia X si Statul B o accepta, Statul A si B sunt parti la Conventia X in relatiile dintre
ele.Tratatul este in vigoare intre cele doua state asa cum a fost modificat pentru ambele parti de
catre termenii rezervei.(Art 21).
14

- Refuzul rezervei unui stat de catre alt stat nu impiedica intrarea in vigoare a tratatului atat
pentru statul rezervatar cat si pentru cel care a refuzat rezerva in afara cazului in care o dorinta
contrara expres exprimata de catre statul protestatar .
Deci, daca un stat A face o rezerva la Conventia X si statul B o respinge , Conventia X este in
vigoare atat pentru satul A cat si B atata timp cat statul B nu declara expres contrariul. Acest fapt
are un sens mai larg decat in cazul Genocidului.In timp ce Conventia de la Viena respinge cu
unanimitate regula per se , prevede ca ,chiar daca un stat obiecteaza la o rezerva , tratatul
multilateral tot ramane in vigoare pentru acesta si statul rezervatar.
Cu alte cuvinte, regulile Conventiei de la Viena incurajeaza puternic extinderea participarii la
tratatele multilaterale.
-Binenteles daca statul protestatar a declarat ca nu considera statul rezervatar ca parte la tratat
atunci tratatul respective nu poate guverna relatiile dintre cele doua state.Tratatul nu va fi in
vigoare pentru parti desi va fi in vigoare pentru relatiile acestora cu alte state. Totusi,daca
intrarea in vigoare a tratatului pentru cele doua state nu este obiectata de statul protestatar ,
atunci tratatul va guverna relatiile lor inter se, doar pe baza prevederilor potrivit carora rezerva
nu se aplica intre state dincolo de termenii acesteia.(Art.21).Aceasta ultima prevedere a starnit
multe controverse.
Exemplu: In ceea ce priveste aluzia la natiuni civilizate ,ea probabil se refera la excluderea
considerarii sistemelor legale primitive sau subdezvoltate, si nu se face prin aceasta referire
la statutul economic sau politic al diferitelor state.Aceste aspecte sunt astazi neesentiale si pot fi
ignorate12.
Implementarea tratatelor internationale in Republica Moldova
Studiind prefata constitutie putem deduce ca valorile supreme intr-un stat de drept precum RM
sunt considerate: pacea civic, democraia, demnitatea omului, drepturile i libertile lui, libera
dezvoltare a personalitii umane, dreptatea i pluralismul politic13.
Pentru o mai buna protejarea si respectare a acestor valori legiuitorul impune anumite norme de
dprept care ca rezultat au scopul unei bune si reusite colaborari intre normele nationale si
internationale de drept.Prin art. 8 din C RM n calitate de principiu constituional este ncorporat
unul dintre principiile fundamentale ale dreptului internaional, potrivit cruia statele trebuie s
ndeplineasc cu bun-credin obligaiile asumate conform dreptului interna- ional, cunoscut i
ca principiul Pacta sunt servanda. Declaraia ONU asupra principiilor dreptului internaional din
24 octombrie 1970 prevede: Obligaia de a ndeplini cu bun-credin obligaiile asumate
conform Cartei ONU; obligaiile ce decurg din principiile i regulile general recunoscute ale
dreptului internaional i cele asumate prin acordurile internaionale conform principiilor
dreptului internaional.
Actul Final de la Helsinki precizeaz c statele n exercitarea drepturilor suverane, inclusiv a
dreptului de a-i stabili legile i reglementrile, se vor conforma obligaiilor juridice care le revin
n virtutea dreptului internaional. n legislaia Republicii Moldova, acest principiu este
12 Martin Dixon International law 6th edition Oxford university press
13 Preambulul Constitutiei RM
15

consacrat n Legea tratatelor internaionale nr. 595-XIV din 24.10.1999114, art. 19 al creia
prevede: Tratatele interna- ionale se execut cu bun-credin, n conformitate cu principiul
pacta sunt servanda. Republica Moldova nu poate invoca prevederile legislaiei sale interne ca
justificare a neexecutrii unui tratat la care este parte. Statele au obligaia de a respecta doar
tratatele legale, licite sau juste din punct de vedere al dreptului internaional, al normelor
imperative jus cogens.
Textul alin. (1) trebuie examinat sub dou aspecte:
primul obligaia RM de a respecta Carta ONU i tratatele la care este parte, cel de-al doilea
cooperarea statului nostru cu alte state n baza principiilor i normelor unanim recunoscute ale
dreptului internaional.
1. RM se oblig s respecte Carta ONU i tratatele la care este parte. Carta ONU este apreciat
convenional de comunitatea mondial ca o Constituie ONU sau Constituie mondial. Aceast
apreciere este justificat. Prin Cart, n vigoare din 24.10.1945, este creat unica organizaie cu
competen general i vocaie universal. Familia ONU cuprinde 192 de state, inclusiv Moldova
din 02.03.1992. Acceptarea Republicii Moldova ca membru cu drepturi depline al ONU este un
act juridico-politic de importan major pentru ara noastr. n prezent, Carta ONU, dup
numrul statelor-membre este un act mondial, iar dup competen (politic, social, socialeconomic, cultural, umanitar etc.) este un act universal. Capitolul I, art. 1 consfinete
scopurile, cel primar i fundamental fiind pacea i securitatea internaional. n vederea realizrii
scopurilor fundamentale, ONU i membrii si acioneaz n baza principiilor stipulate n art. 2:

1. Principiul egalitii suverane a tuturor membrilor ei;

2. ndeplinirea cu bun-credin a obligaiilor conform Cartei;
3. Rezolvarea diferendelor internaionale prin mijloace panice, n aa fel nct pacea i
securitatea internaional, precum i justiia s nu fie puse n pericol;
4. Abinerea, n relaiile internaionale, de a recurge la ameninarea cu fora sau la
folosirea ei, fie mpotriva integritii teritoriale ori independenei politice ale unui stat, fie
n orice alt mod incompatibil cu scopul Naiunilor Unite;
5. Abinerea de a da ajutor vreunui stat mpotriva cruia organizaia ntreprinde o aciune
preventiv sau de constrngere;
6. Asigurarea ca statele care nu sunt membre ale ONU s acioneze n conformitate cu
aceste principii, n msura necesar meninerii pcii i securitii internaionale;
7. Neintervenie n problemele care in esenial de competena intern a statelor.

2. Prin sintagma tratat la care este parte urmeaz s nelegem toate actele internaionale cu
valoare juridic aplicabile n RM. Noiunea tratat, n sensul dispoziiilor constituionale, este
un generic, incluznd toate actele ncheiate ntre state. Menionm c denumirea concret
depinde de obiectul reglementrii (politic, economic, special), numrul de participani,
coninutul material, calitatea prilor, termenul de valabilitate etc. Varietatea de denumiri ale
tratatelor nu reflect deosebiri n ceea ce privete natura lor juridic, neavnd nicio influen
asupra forei juridice a actului. Practica internaional cunoate urmtoarele denumiri: tratat,
14 MO nr. 24-26/137 din 02.03.2000.
16

acord, convenie, cart, statut, pact, act final etc. Dup cum am menionat, RM se oblig s
respecte tratatele la care este parte. ncheierea unui tratat reprezint un proces complex, care
se desfoar n dou stadii i parcurge cteva etape eseniale pn la intrarea n vigoare.
Facind trimitere la aln.2 al art.4 din C RM putem spune ca acesta nu este o derivat a alin.
(1), ci o argumentare juridic a acestuia, statund prioritatea reglementrilor internaionale n
caz de neconcordan ntre legile interne ale RM i pactele i tratatele la care ea este parte. Se
impune o precizare important: au prioritate numai reglementrile din pactele i tratatele la
care Republica Moldova este parte. Cu toate acestea, este necesar de menionat c tratatele n
materia drepturilor omului, pe care RM le semneaz sau la care ader, nu devin obligatorii
pentru organele statului, inclusiv instanele judectoreti, dect dac au fost introduse n
dreptul intern prin procedura ratificrii, aa cum prevede art. 11 alin. (1) din Legea privind
tratatele internaionale ale RM, nr. 595-XIV din 24.09.19991 . Coninutul alin. (2) urmeaz
s fie interpretat n legtur indisolubil cu art. 8 din Constituie, care reglementeaz, n fond,
corelaia dintre dreptul intern al RM i dreptul internaional. Alin. (2) din art. 4 consfinete
primatul tratatelor n materia drepturilor omului n raport cu dreptul intern, precum i
posibilitatea aplicrii directe n dreptul intern a normelor internaionale n materia drepturilor
omului. Aceast poziie a fost confirmat i prin Hotrrea Curii Constituionale a RM. n
acest scop, menionm c este suficient ca statul nostru s devin parte la un astfel de tratat
prin aderare i ratificare. Prevederile acestui tratat devin obligatorii numai din momentul n
care actul de ratificare sau de aderare a fost consemnat printr-o lege de ratificare, publicat n
Monitorul Oficial. n ceea ce privete actele internaionale care nu se refer la drepturile
omului, interpretarea se va face la art. 8 al Constituiei. Totodat, dup intrarea n vigoare a
actelor internaionale, n legislaia intern trebuie introduse modificrile impuse de actele
internaionale.

17

Concluzie
Tratatele constituie una dintre cele mai importante daca nu cea mai importanta-sursa(izvor) de
drept international.Ele sunt unica modalitate prin care statele pot crea obligatii legale intr-un mod
deliberat si voluntar. Nu este surprinzator de aceea ca dreptul international ar trebui sa dezvolte
un set de reguli specifice ale caror rol singur sa fie crearea , punerea in aplicare si definitivarea
acestor instrumente legal obligatorii.

18

Bibliografie
1.
2.
3.
4.
5.
6.
7.
8.
9.

Drept International Public, Eduard Serbenco Volumul 1 2014

Elemente de Drept International Public si Privat, Marian Mihaila
Constitutia Republicii Moldova
MO al RM: Legea tratatelor internaionale nr. 595-XIV din 24.10.19991
Declaraia ONU din 1970
Carta ONU din 24.10.1945
Conventiei de la Viena din 1969
Statutul Curtii Internationale de Justitie
Declaratia de la Helsinki din 1975

19