Luceafarul

de Mihai Eminescu

POEZIE ROMANTICA

INCADRAREA IN CONTEXT
Poemul Luceafarul a aparut in 1883, in Almanahul Societatii Academice Social-Literare,
Romania Juna din Viena, fiind apoi reprodus in revista Convorbiri literare. Este un poem
romantic, o alegorie pe tema geniului, dar si o meditatie asupra conditiei umane duale (omul
supus unui destin pe care tinde sa il depaseasca).
INCADRAREA INTR-O CATEGORIE
Poem romantic
amestecul genurilor (liricmeditatia filozofica si expresivitatea limbajului; epic schema
epica a basmului; dramatic secventele realizate prin dialog si dramatismul sentimentelor) si al
speciilor (idila, elegie tabloul II; meditatie, idila, pastel tabloul IV);
teme (problematica geniului in raport cu lumea, iubirea si cunosterea) si motive
romantice (luceafarul, marea,castelul, fereastra, oglinda, visul);
compozitia romantica: opozitia planurilor cosmic si terestru si a doua ipostaze ale
cunoasterii geniul si omul comun;
imaginar poetic romantic: iubirea se naste lent din starea de contemplatie si de visare, in
cadru nocturn;
Poem filozofic
problematica geniului este ilustrata prn prisma filozofiei lui Schopenhauer, potrivit careia
cunoasterea lumii este accesibila numai omului superior, singurul capabil sa iasa din sfera
subiectivitatii, sa se depaseasca pe sine, inaltandu-se in sfera obiectivului.
i dei profund filozofice: conditia nefericita a omului de geniu intr-o lume meschina,
incapabila sa-I inteleaga idealurile, ideea genezei si stingerii Universului, ideea timpului filozofic
bivalent (individual si universal) si ideea filozofica fortuna labilis (soarta este schimbatoare).
Poem alegoric
alegoria (povestea, personajele si relatiile dintre ele sunt transpuse intr-o suita de metafore,
personificari si simboluri) pe tema romantica a locului geniului in lume, vazut ca o fiinta solitara
si nefericita, opusa omului comun.
TEMA problematica geniului in raport cu lumea, iubirea si cunoasterea;
iubirea substanta ideatica a poemului, ilustrata prin ideile specific eminesciene: idealul
absolut de iubire, incompatibilitatea celor doua lumi, forta geniului de a face scrificiul
suprem pentru indeplinirea idealului;
timpul individual (Trecu o zi, trecura trei/ Si iarasi noaptea vine) si universal (Si cai de
mii de ani treceau/ In tot atatea clipe) conditia efemera a omului in relatie cu timpul si
in antiteza cu eternitatea universului : Caci toti se nasc spre a muri/[]/ Iar tu, Hyperion
ramai/ Oriunde ai apune;

 spatiul planul uman-terestru si cel universal-cosmic (Caci unde-ajunge nu-I hotar,/ Nici
ochi spre a cunoaste,/ Si vremea-ncerca in zadar/ Din goluri a se naste.);
cosmosul motive romantice: luna, luceafarul, noaptea, cerul, stelele, haosul, geneza etc.
MOTIVE ingerul si demonul: chipuri sub care se arata Luceafarul, marind tensiunea lirica a
trairii emotiei erotice; in antiteza cu imaginea angelica a primei intruchipari a doua
este circumscrisa demonicului (O, esti frumos, cum numa-n vis/ Un demon se arata.);
zborul cosmic: releva setea de iubire ca act al cunoasterii absolute; zburand spre
Demiurg, Hyperion ajunge intr-un spatiu atemporal care coincide cu momentul
dinaintea nasterii lumilor (intersectia cu nuantate motive ale timpului);
cuplul adamic: profunzimea pasiunii si unicitatea iubirii traite.
TITLUL se refera la motivul central al textului, Luceafarul si sustine alegoria;
uneste doua mituri: unul romanesc (al stelei calauzitoare) si altul grecesc, al lui Hyperion
(cel care merge pe deasupra) sugerand natura duala a personajului de tip romantic.
INCIPITUL se afla sub semnul basmului: timpul este mitic (A fost odata ca-n povesti/ A fost ca
niciodata) cadrul abstract este umanizat;
portretul fetei de imparat redat prin superlativul absolut de factura populara: o prea
frumoasa fata scoate in evidenta unicitatea terestra, iar prin comparatiile: Cum e
fecioaraprintre sfinti / Si luna intre stele propun o posibila dualitate (puritate si
predispozitie spre inaltimile astrale).
RELATII DE OPOZITIE dintre planul terestru si planul cosmic opozitia dintre geniu si
omul comun (opozitie tipic romantica, inspirata din filozofia lui
Schopenhauer):
-

geniul are o atitudine de interiorizare a sinelui, de asumare a eternitatii;

omul comun este incapabil sa-si depaseasca limitele, viata cotidiana a omului
urmand o miscare circulara, orientata spre accidental: Traind in cercul vostru stramt /
Norocul va petrece, / Ci eu in lumea mea ma simt / Nemuritor si rece.

RELATII DE SIMETRIE in cele patru tablouri ale poemului:

-

tabloul I si tabloul al IV-lea in care cele doua planuri interfereaza;

tabloul al II-lea reflecta doar planul terestru (iubirea dintre Catalin si Catalina);
tabloul al III-lea este consacrat planului cosmic (calatoria lui Hyperion la Demiurg,
ruga si raspunsul).

IPOSTAZELE
Tabloul I
Tabloul al IIlea
Tabloul al IIIlea
Tabloul al IVlea

Ipostazele geniului

Ipostazele feminine

Luceafar, ca astru apartinand

planului cosmic
Aspiratie spirituala pentru
Catalina;

Fata de imparat, unica, cu

trasaturi exceptionale
Catalina, femeia
pamanteana, care are
identitate si nume
Aspiratie a geniului catre
iubirea ideala
Muritoare oarecare, o
anonima, un chip de lut

Hyperion
Omul superior, simbol al lumii
superioare

IMAGINARUL POETIC
TABLOUL I poveste fantastica de dragoste, manifestata intre doua fiinte apartinand unor lumi
diferite iubire imposibila
-

fereastra singurul spatiu de comunicare intre cele doua lumi;

oglindalocul unde are loc intalnirea celor doi indragostiti; spatiu de reflexie;
Cobori in jos luceafar bland, / Alunecand pe-o raza, / Patrunde-n casa si in gand / Si
viata-mi lumineaza! chemarea Luceafarului de catre fata de imparat este patetica,
incarcata de dorinta si de forta magica formula cu puteri supranaturale;
Prima intrupare a luceafarului angelica (tanar voievod): Iar cerul este tatal meu / Si
muma-mea e marea;
O cheama pe fata in lumea lui, oferindu-i statutul de stapana a intinderilor de ape, dar
fata il refuza, simtindu-l strain la vorba si la port, ca facand parte dintr-o lume
necunoscuta de care se teme: ochiul tau ma-ngheata antiteza: Caci eu sunt vie tu esti
mort;
A doua intrupare a luceafarului demonica (un mandru chip): Si soarele e tatal meu,/ Iar
noaptea-mi este muma;
Din nou o cheama pe fata in lumea lui, oferindu-i de aceasta data, cosmosul, insa ea il
refuza si de aceasta data, desi frumusetea lui o impresioneaza puternic: -O, esti frumos,
cum numa-n vis/ Un demon se arata, / Dara pe calea ce-ai deschis / N-oi merge
niciodata! neputinta fetei de a accede spre cunoastere (Desi vorbesti pe inteles/ Eu nu
te pot pricepe);
Fata ii cere sa sa devina muritor si sa coboare in lumea ei: Tu te coboara pe pamant,/ Fii
muritor ca mine el accepta ideea pacatului originar din mitologia crestina si dezlegarea
de legile vesniciei: Da, ma voi naste din pacat/ Primind o alta lege;/ Cu vecinicia sunt
legat,/ Ci voi sa ma dezlege;
Luceafarul pleaca spre Demiurg pentru a-I cere acestuia dezlegarea de nemurire: S-a
rupt din locul lui de sus/ Pierind mai multe zile.

TABLOUL AL II-LEA idila pastorala

-

Idila dintre fata de imparat, numita acum Catalina si pajul Catalin infatiseaza
repeziciunea cu care se stabileste legatura sentimentala intre exponentii lumii terestre o
alta ipostaza a iubirii, opusa celei ideale;
Asemanarea numelor apartenenta la aceeasi categorie, a omului comun;
Portretul lui Catalin este realizat in stilul vorbirii populare, in antiteza cu portretul
Luceafarului Catalin devine intruchiparea teluricului, a mediocritatii pamantene: viclean
copil de casa, cu obrajei ca doi bujori, Baiat din flori si de pripas,/ Dar indraznet cu ochii;
Ideea compatibilitatii dintre cele doua lumi este ilustrata intr-un limbaj popular, cat se
poate de obisnuit: Si guraliv si de nimic/ Te-ai potrivi cu mine;
Superioritatea Luceafarului este constientizata de Catalina, prin exprimarea propriei
neputinte de a patrunde in lumea ideilor inalte: In veci il voi iubi si-n veci/ Va ramanea
departe

TABLOUL AL III-LEA drumul cunoasterii

-

Acest fragmet liric incepe cu un pastel cosmic trimitere la ideea filozofica a timpului si a
spatiului universal si la geneza Universului: Caci unde-ajunge nu-I hotar/ Nici ochi spre a
cunoaste,/ Si vremea-ncerca in zadar/ Din goluri a se naste;
Cererea de dezlegare de nemurire in numele implinirii iubirii absolute: Reia-mi al
nemuririi nimb/ Si focul din privire,/ Si pentru toate da-mi in schimb/ O ora de iubire

(ora de iubire devine metafora a vietii finite); De greul negrei vecinicii/ Parinte, ma
dezleaga; Si din repaos m-am nascut,/ Mi-e sete de repaos.;
Demiurgul ii refuza lui Hyperion dorinta, prin exprimarea ideii ca omul muritor nu-si
poate determina propriul destin si se bazeaza numai pe noroc, in antiteza cu omul de
geniu, singurul capabil de a indeplini idealuri inalte, care-l fac nemuritor: Ei doar au stele
cu noroc/ Si prigoniri de soarte,/ Noi nu avem nici timp, nici loc,/ Si nu cunoastem
moarte. ; Caci toti se nas spre a muri/ Si mor spre a se naste.;
Demiurgul respinge cu fermitate dorinta lui Hyperion, exprimandu-si profundul dispret
pentru aceasta lume superficiala, meschina, care nu merita sacrificiul geniului: Si pentru
cine vrei sa mori?/ Intoarce-te, te-ndreapta/ Spre-acel pamant ratacitor/ Si vezi ce te
asteapta.

TABLOUL AL IV-LEA
-

Intorcandu-se in locul lui menit pe cer, Hyperion priveste pe pamant si-I vede pe cei doi
tineri indragostiti intr-un dezlantuit joc de dragoste;
Chemarea fetei adresata Luceafarului exprima vechile dorinte; formula modificata in
acest ultim tablou nu mai este magica si accentueaza ideea ca o omul obisnuit este
supus sortii, intamplarii, norocului, fiind incapabil de a se inalta la iubirea absoluta:
Cobori in jos, luceafar bland,/ Alunecand pe-o raza,/ Patrunde-n codru si in gand,/
Norocu-mi lumineaza!;
Eliberat de patima iubirii, Luceafarul se detaseaza de lumea stramta si meschina,
exprimandu-si dezamagirea fata de incapacitatea acestei lumi de a-si depasi limitele:
-Ce-ti pasa tie, chip de lut/ Dac-oi fi eu sau altul?;
Finalul poemului este o sentinta in sens justitiar, in care antitezele cercul lumea si eu
vostru distanteaza geniul de lumea muritoare, semnificand esenta conflictului dintre
etern si efemer: Traind in cercul vostru stramt/ Norocul va petrece,-/ Ci eu in lumea mea
ma simt/ Nemuritor si rece. atitudinea nu exprima resemnare, ci este o atitudine
specifica geniului: rece, rationala, distantata.

CARACTERISTICI ALE LIMBAJULUI POETIC

Nivel stilistic alegoria;
antiteza: terestru cosmic; geniu om comun; muritor nemuritor;
metafore: palate de margean, cununi de stele, fereastra, ora de iubire (in
tabloul I);
hiperbole: portretul Luceafarului: Venea plutind in adevar/ Scaldat in foc de
soare.
Nivel morfosintactic verbe la:
-

Imperfect (din episodul calatoriei Luceafarului in spatiul cosmic): cresteau, treceau,

parea, vedea miscarea eterna, continua;
Imperativ (din chemarile fetei): cobori, patrunde, lumineaza marcheaza adresarea
directa;
Perfect simplu: se facu sustin oralitatea stilului si vorbirea populara;
Conjunctiv: sa razi, sa-mi dai sustin oralitatea stilului.

PROZODIA
-

98 de strofe muzicalitate elegiaca, meditativa;

masura versurilor: 7-8 silabe;
ritm iambic;
rima incrucisata; rima interioara (una luna, zare rasare, plec imple);

alternarea tonului minor cu cel major distributia consoanelor si a vocalelor; prezenta

ASONANTELOR.

SURSELE POEMULUI
izvoare folclorice:
-

basmul romanesc Fata in gradina de aur, cules de Richard Kunisch:

Basmul cuprinde povestea unei frumoase fete de imparat izolata de tatal ei intr-un
castel, de care se indragosteste un zmeu. Fata insa se sperie de nemurirea zmeului
si-l respinge. Acesta merge la Demiurg, dorind sa devina muritor, dar este refuzat.
Intors pe pamant, zmeul o vede pe fata, care se indragostise de un pamantean
alaturi de care fugise in lume. Furios, zmeul se razbuna, pravalind peste fata o stanca
si lasandu-l pe fecior sa moara de durere langa stanca sub care zacea iubita sa.
mitul Zburatorului intruchiparile angelice si demonice ale Luceafarului (din primul
tablou)

izvoare filozofice:
-

Arthur Schopenhauer viziunea antitetica dintre omul obisnuit si omul de geniu;

Platon si Aristotel motive mitologice;
Poemele Vedelor (din filozofia indiana);
mitologia crestina ideea de pacat originar, apocalipsa.

OPINIE
In opinia mea, Luceafarul poate fi considerat o alegorie pe tema romantica a locului geniului in
lume, ceea ce inseamna ca povestea, personajele si relatiile dintre ele sunt transpuse intr-o
suita de metafore, personificari si simboluri. Poemul reprezinta o meditatie asupra destinului
geniului in lume, vazut ca o fiinta solitara si nefericita, opusa omului comun.
CONCLUZIE
Pentru ilustrarea conditiei omului de geniu in lume, poemul Luceafarul sinteza a operei
poetice eminesciene armonizeaza teme si motive romantice, atitudini romantice, elemente de
imaginar poetic si procedee artistice cultivate de scriitor, simboluri ale eternitatii si ale mortii,
ale vietii si temporalitatii.