Sunteți pe pagina 1din 6

Cateva motive pentru care iubim femeile

Mircea Cartarescu

Iubim femeile pentru ca au sani rotunzi, cu gurguie care se ridica prin bluza cand le e frig, pentru ca au
fundul mare si grasut, pentru ca au fete cu trasaturi dulci ca ale copiilor, pentru ca au buze pline, dinti
decenti si limbi de care nu ti-e sila. Pentru ca nu miros a transpiratie sau a tutun prost si nu asuda pe
buza superioara. Pentru ca le zambesc tuturor copiilor mici care trec pe langa ele. Pentru ca merg pe
strada drepte, cu capul sus, cu umerii trasi inapoi si nu raspund privirii tale cand le fixezi ca un maniac.
Pentru ca trec cu un curaj neasteptat peste toate servitutile anatomiei lor delicate. Pentru ca in pat
sunt indraznete si inventive nu din perversitate, ci ca sa-ti arate ca te iubesc. Pentru ca fac toate
treburile sacaitoare si marunte din casa fara sa se laude cu asta si fara sa ceara recunostinta. Pentru ca
nu citesc reviste porno si nu navigheaza pe site-uri porno. Pentru ca poarta tot soiul de zdranganele pe
care si le asorteaza la imbracaminte dupa reguli complicate si de neinteles. Pentru ca iti deseneaza
si-si picteaza fetele cu atentia concentrata a unui artist inspirat. Pentru ca au obsesia pentru
subtirime-a lui Giacometti. Pentru ca se trag din fetite. Pentru ca-si ojeaza unghiile de la picioare.
Pentru ca joaca sah, whist sau ping-pong fara sa le intereseze cine castiga. Pentru ca sofeaza prudent in
masini lustruite ca niste bomboane, asteptand sa le admiri cand sunt oprite la stop si treci pe zebra prin
fata lor. Pentru ca au un fel de-a rezolva probleme care te scoate din minti. Pentru ca au un fel de-a
gandi care te scoate din minti. Pentru ca-ti spun „te iubesc” exact atunci cand te iubesc mai putin, ca un

fel de compensa]ie. Pentru ca nu se masturbeaza. Pentru ca au din cand in cand mici suferinte: o durere
reumatica, o constipatie, o batatura, si-atunci iti dai seama deodata ca femeile sunt oameni, oameni ca
si tine. Pentru ca scriu fie extrem de delicat, colectionand mici observatii si schitand subtile
nuante psihologice, fie brutal si scatologic ca nu cumva sa fie suspectate de literatura feminina. Pentru
ca sunt extraordinare cititoare, pentru care se scriu trei sferturi din poezia si proza lumii. Pentru ca le
innebuneste „Angie” al Rolling-ilor. Pentru ca le termina Cohen. Pentru ca poarta un razboi total si
inexplicabil contra gandacilor de bucatarie. Pentru ca pana si cea mai dura bussiness woman poarta
chiloti cu induiosatoare floricele si dantelute. Pentru ca e asa de ciudat sa-ntinzi la uscat, pe balcon,
chilotii femeii tale, niste lucrusoare umede, negre, rosii si albe, parte satinate, parte aspre, mirandu-te
ce mici suprafete au de acoperit. Pentru ca in filme nu fac dus niciodata inainte de-a face dragoste, dar
numai in filme. Pentru ca niciodata n-ajungi cu ele la un acord in privinta frumusetii altei femei sau a
altui barbat. Pentru ca iau viata in serios, pentru ca par sa creada cu adevarat in realitate. Pentru ca le
intereseaza cu adevarat cine cu cine s-a mai cuplat intre vedetele de televiziune. Pentru ca tin minte
numele actritelor si actorilor din filme, chiar ale celor mai obscuri. Pentru ca daca nu e supus nici unei
hormonizari embrionul se dezvolta intotdeauna intr-o femeie.
Pentru ca nu se gandesc cum sa i-o traga tipului dragut pe care-l vad in troleibuz. Pentru ca beau
porcarii ca Martini Orange, Gin Tonic sau Vanilla Coke. Pentru ca nu-si pun mana pe fund decat in
reclame. Pentru ca nu le excita ideea de viol decat in mintea barbatilor. Pentru ca sunt blonde, brune,
roscate, dulci, futese, calde, dragalase, pentru ca au de fiecare data orgasm. Pentru ca daca n-au orgasm
nu il mimeaza. Pentru ca momentul cel mai frumos al zilei e cafeaua de dimineata, cand timp de o ora
rontaiti biscuiti si puneti ziua la cale. Pentru ca sunt femei, pentru ca nu sunt barbati, nici altceva.
Pentru ca din ele-am iesit si-n ele ne-intoarcem, si mintea noastra se roteste ca o planeta greoaie, mereu
si mereu, numai in jurul lor.
1
Zâmbesc
poezie [ ]
-------------------------
de Mircea Cărtărescu

Nişte grăsane se uitau la mine


şi atunci îmi dau seama că zîmbesc.
zîmbesc în maşina 109 în drum spre slujbă.
fireşte impresie bună nu poate să facă
un tinerel pletos care se uită pe geam şi zîmbeşte.
dar eu mi-am amintit de tine şi, ca de obicei, am zîmbit.
e o reacţie necontrolată.
m-am trezit dimineaţa încîlcit în vise urîte, cu jupuiri de viu,
cu andrele străbătindu-mi dantura
şi mi-am amintit de orele de gramatică.
în masină pute-a maieuri şi-a benzină
iar pe geam ce să vezi? blocuri şi iar blocuri.
am zîmbit şi am ramas, cred, minute bune cu zîmbetul ăsta.
mi te-am amintit în tricoul galben, lăbărţat
şi eu tot în tricou, cam soios, cum am intrat la bulandra.
era antreul plin de gagici încoţofenite
şi tipi la costum...
noi parcă eram picaţi de la Woodstock,
la şcoala directorul m-a luat în primire şi secretara
m-a ameninţat
planta ornamentală neudată la timp mai avea
doar un sfert din frunze
încercînd să stăpânesc clasa
am simţit zămbetul revenind atât de irezistibil,
încât a trebuit să mă întorc cu faţa la tablă.

Marin Sorescu

Nu te-ncurca

Boc! Boc! In poarta.


Spre dimineata, cu vreo trei zile pana-n Craciun.
- Vezi, mă Gheorghe, cine bate, mă -
Sare muierea. Nu se sculasera, ca era prea denoapte.
Afara iar: Boc! Boc!
- Care esti, mă?
Era-ntuneric, se vedea doar o pata mare alba.
Era iapa, legata de poarta.
Si ala batea tare-n pridvor, cu ciomagul.
2
Si când l-a văzut pe Gheorghe c-a iesit
C-o mana bagata pe maneca hainei si cu alta afara,
A inceput să-l certe.

- Ba, ce faceti? De ce dormi, mă? la ora asta?


Oamenii vrednici nu dorm la ora asta! Ce faci, mă?
De ce dormi, mă?

Intra în casa si descarca o desaga de ghete rupte,


Cizme scalciate pantofi.
- Mă, venii la tine să-ti aduc astea, ca nu mă lasa
Nacotele de copii,
Ca se duc la hora.
Mai ramasesera vreo doua ciubote-n desaga,
Le descarca si pe alea.
- Mi le faci până-n Craciun!
- Pai, Craciunul... Ca e poimaine...
Gheorghe se uita la gramada, se mai scarpina în cap
Nu-i convenea.
- Mă, nasule, n-oi putea, ca e prea aproape
Poate asa intr-o luna-doua
- Ba, daca nu poti, nu te-ncurca.
Ba, uita-te-n ochii mei.
Daca nu poti, nu te-ncurca, ba!
C-asa mi-a mai făcut al lui Vintila
Din Trantoru, ca i-am dus putina de varza
Să mi-o dreaga si mi-a tinut-o în prispa
Pan la Pasti si-am rămas fără varza la copii.

Se sculase si muierea lui Gheorghe.


Se-mbracase si venise la vatra,
Unde se duceau tratativele.
Vazand maldarul de plotoage si stiindu-l pe barbatu-sau
In stare să lase totul balta si să dreaga o pereche-doua
De bocanci - si stiindu-l si pe nasul Cornita carcotas,
Ca nu le face bine, a-nceput să ia vechiturile
Una cate una si să le bage la loc în deseaga.
- Ba, nu te-ncurca, ba, daca nu poti!
Nu te-ncurca, ba, continua asta cu gura mare,
Ca se speriasera si gainile care acum se sculau...
- Nu se-ncurca deloc, nasule, ca nu poate!
Trebuie să taiem porcul,
Trebuie să aducem lemne si nu poate acum.

Gheorghe facea si el cizmarie când putea,


Printre picaturi, invatase la armata
Si când avea timp, mai scotea si el un ban.
Da finul Comita nici nu i-ar fi platit.
Si-l mai si certa.
S-a suparat si-a plecat bombanind.

3
A-ncalecat pe iapa a alba si-a plecat la alt mester,
Tocmai în partea ailalta a satului.

Comita era din neamul Capetilor (De-ai lui Capete)


Din Natarai. Se mutase la deal, si-avea casa dinvale de biserica
A veche.

Visul unei nopti de vara – W. Shakespeare. (monolog Puck)

ZÎNA
De nu mă-nşeală chipul, glasul tău,
Eşti spiriduşul năzdrăvan şi rău,
Numit de lume „Robin-Bun-Băiat" ;
Tu le-ngrozeşti pe fetele din sat,
Şi laptelui smîntîna toată-o iei ;
Laşi numai zer acriu în putinei —:
Degeaba se munceşte biata babă,
Că nu s-alege untul, nici o boabă !
Opreşti din fiert şi mustu-n zăcători,
în noapte-i rătăceşti pe călători,
Şi rîzi apoi de ei ; dar cei ce-ţi spun
„Năstruşnic spiriduş" sau ,,Puck-cel-Bun",
Au parte de-ajutorul tău pe veci,
Şi cu noroc prin viaţă îi petreci.
Aşa e ?
PUCK
Ai ghicit. Eu sînt un duh Ce zbor întreaga noapte prin văzduh ", Pe Oberon îl fac să rîdă-ades, Cînd ca
o mînză sprintenă nechez, Momind pe nărăvaşul armăsar. M-ascund la vreo cumătră în pahar, Sub chip
de măr răscopt ; şi, cînd la gură Ea' dă să ducă-ntîia sorbitură, O-mproşc pe sînul veşted. Altă dată,
Cînd deapănă-o poveste-nfricoşată, Mătuşa crede că-s un scăunel. Şi cată să se-aşeze-ncet pe el % Eu
fug, ea pe podea se prăvăleşte, Ţurloaiele îşi saltă şi tuşeşte. Ceilalţi, înveseliţi de-aşa năpaste Icnesc de
rîs, ţinîndu-se de coaste, Şi jură că riicicînd n-au petrecut Un ceas atît de vesel şi plăcut... par, fugi !
Priveşte, Oberon se-arată !

HAMLET
A fi sau a nu fi : iată-ntrebarea,
' E oare mai de laudă să suferi
în sinea ta, săgeţile şi praştia
Norocului vrăjmaş, sau mai degrabă
Să te-narmezi în faţa unei mări
De zbucium şi prin luptă s-o răpui ?
Să mori, să dormi... nimic mai mult. Să ştii
Că printr-un somn poţi pune-odată capăt
Durerii sufleteşti şi-atîtor chinuri
Ce-s partea cărnii, iată o-ncheiere
Spre care năzuim. Să mori, să dormi ;
Să dormi poate visînd ? Aici stă totul.
Ce vise-n somnul morţii poţi visa
Cînd am scăpat vremelnicei strînsori ?
E tocmai ce ne-ndeamnă-a pregeta,
Şi-aici se află şi acea-ndoială

4
Ce dă restriştii-o viaţă — atît de lungă.
O, cine-ar mai răbda dispreţul, biciul
Acestor vremi şi-obida asupririi,
Jignirea-adusă numelui de om,
Durerea dragostei ne'mpărtăşite,
Trufia dregătorilor, dreptatea
Zăbavnică, bătaia din picior
Pe care vrednicia răbdătoare
O tot îndură de la nedestoinici,
Cînd liniştea şi-ar căpăta-o singur
C-un vîrf de jungher. Cine-ar sta să-şi ducă
Povara vieţii-n geamăt şi sudori,
De n-ar fi spaima de ceva de-apoi,
De ţărmul neştiut de unde nimeni
N-a mai venit şi care ne-ngrozeşte
Făcîndu-ne mai lesne să-ndurăm
Urgiile de-aici, decît să tindem
Spre altele pe care nu le ştim.
Şi cugetul ne schimbă-n bieţi mişei,
încît firescul chip al hotărîrii
Sub raza slabă-a gîndului păleşte,
Şi-avînturile cele mai măreţe
Sub semnu-acesta se abat din drum
Şi pier ca faptă. Dar tăcere, iat-o
Pe mîndra-Ofelia. Nimfă, pomeneşte
în ruga ta de mine, păcătosul.

HAMLET
Te rog spune tirada răspicat şi curgător, aşa cum am ros-aat-o eu ; dacă însă te-apuci să răcneşti, cum fac mulţi
actori de-ai voştri, pun mai bine pe crainicul tîrgului să-mi strige rstihurile. Nici să nu dai din mîini prea tare, aşa
de pildă ca şi cum ai tăia aerul cu ferestrăul. Fii cît mai potolit. Chiar în mijlocul noianului, al furtunii ■— ca să
zic aşa — în vîrtejul pasiunii, trebuie să cauţi să păstrezi o măsură care s-o mai astîmpere puţin. Oh ! Mă doare
în suflet cînd aud vreun vlăjgan cu căpăţîna vîrîtă într-o perucă, sfîşiind o pasiune în ibucăţi, făcînd-o zdrenţe, şi
spărgînd urechile spectatorilor de la parter, care, de cele mai multe ori, nu sînt în stare să pre-ţuiască altceva decît
pantomime de neînţeles şi gălăgia. Pe •unul ca ăsta, ce se crede mai grozav decît Termagant şi mai Irod decît
Irod-împărat, aş pune să-l bată cu biciul. Te rog, fereşte-te de astfel de lucruri.
Să nu fii totuşi nici prea molatic. Dar lasă-te călăuzit de bunul simţ. Potriveşte fapta cu vorba şi vorba cu fapta ;
ia aminte numai să nu depăşeşti măsura ; fiindcă tot ce întrece armura se abate de la scopul teatrului, acest scop
fiind încă de la începuturile sale şi pînă astăzi să se păstreze ca o oglindă a firii ; să arate virtuţii adevăratele ei
trăsături, păcatului icoana lui şi tuturor vremilor şi vîrstelor tiparul lor. Dacă depăşeşti acest ţel, sau dacă nu-l
poţi atinge, chiar de-ai face să rîdă de prostănaci, nu poţi decît să nemulţumeşti un om cu mintea întreagă. Iar
părerea unuia ca acesta trebuie, în preţuirea voastră, să atîrne tot atît de greu cît mulţimea întreagă care umple
teatrul. Sînt şi unii actori, i-am văzut jucînd şi am auzit pe alţii ridicîndu-i în slava cerului, n-aş vrea să vorbesc
cu patimă, care nu -mai aveau nimic creştinesc în spusa lor, nici măcar înfăţişarea de creştin, de păgîn, sau chiar
de ■om n-o mai aveau. Se umflau în pene şi răgeau de am ajuns să •cred că i-a făcut oameni vreun salahor de-al
creaţiunii şi că i-a făcut greşit, aşa de cumplit maimuţăreau tot ce e omenesc