Sunteți pe pagina 1din 8

„Taina cea mare a

fiinţei
omeneşti e cã în mar
ginile ei
poate cuprinde nem
ãrginirea.”
„Cartea e ca mama
strã: noa-
Ea ne-nvaţã ce e b
ine,
Tot ce trebuie sã fa
cem
şi sã ştie orişicine.”

Revista lunară a
EDUCATORILOR
i n u poate să m
ne Martie 2010
e n
Nim
c ă s ă n e simţi Numărul 3
f a
ră p e r misiunea

inferiori (ziua de 8)
noastră
l e o no r Roosevelt
E

PAGINA COPIIILOR
Elogiul ascultării

PAGINA TINERILOR
Conceptul de RESPECT în
gândirea lui Emmanuel Kant

PAGINA PĂRINŢILOR
Un mic îndemn pentru părinţi
Pagina 2 Pagina 2

E d u c a ţ i a e tot

ce rămâne
O societate fără educaţie e ca persoana fără
viaţă. Dacă s-au schimbat structurile socio-

p ă c e a i u i t at economice şi raporturile materiale de


du producţie sau valorile de referinţă, de fapt se

tot ce schimbă stilul de viaţă


şi cultura în general.

ai învăţat la
Prin urmare, ne este impus din ce în ce mai
mult să promovăm noi moduri de a înţelege

şcoală”
profesionalitatea, bazată pe un nou mod de
învăţare, de gândire, de expunere a ştiinţei,
de predare, de formare, ce au ca fundament
interactivitatea socială, necesitatea unei noi

l b e r t E i n s t e in ermeneutici, a experienţelor de viaţă, etc.


A Să nu uităm că suntem membre ale
satul global” (Mc Luhan).

Revistă lunară -Pagina specialiştilor


nr.3/martie 2010 Nevoia unei utile ştiinţe. Noua ermeneutică
Nevoia de schimbare: a mentalităţii,
a indiferenţei... p. 3
Director responsabil: -Pagina copiiilor
MÎRŢ Simona Magdalena Elogiul ascultării p. 4
-Pagina tinerilor
Conceptul de RESPECT în gândirea
Lista tuturor Colaboratori lui Emmanuel Kant p. 5
Pr. Duma Bernadin
Pr. Dumea Cristian
-Pagina părinţilor
Un mic îndemn pentru părinţi p. 6
Pr. Hirja Alois
Pr. Imbrea Emanuel
Fr. Mîrţ Paul
ce este educaţia?

Sediu: Săbăoani
Str. Orizontului 140B
tel: 0233/768135
cel: 0765481836 Redacţia: simonamirt@hotmail.com
www.symber2010.blogspot.com
Pagina 3 Pagina 3

Una dintre cele mai mari dificultăţi ale vieţii este de a şti cum să o construieşti.
Ne sunt de folos modelele? Care sunt adevăratele modele? Ce putem învăţa de la ele ca să fie
utile în aceste timpuri şi în situaţiile actuale? Este o ştiinţă care ne poate ajuta: Noua hermenutică.
Etimologic, cuvântul ,,hermeneutică’’ vine de la Hermes, “mesagerul prin excelenţă”, iar
hermeneutica, în vechime, era doar ştiinţa interpretării textelor, a textelor literare dar mai ales a celor
biblice şi a celor juridice. În secolul al XVII-lea Friederich Schleiermacher şi apoi Wilhelm Dilthey,
au avansat terorii ce susţineau că şi faptele istorice pot fi interpretate corect dacă se ţine seama de
factori utili pentru o cunoaştere autentică a evenimentelor.
A fost meritul lui Hans Georg Gadamer care a pus bazele unei noi ştiinţe, Noua
hermeneutică, şi a argumentat că însăşi viaţa poate fi interpretată. Valorificarea limbajului cu funcţia
sa cognitivă, principiile filozofice ale cunoaşterii, înţelegerea ca fundament al interpretării, sunt
premisele care au stat la începuturile elaborării acestei ştiinţe. Experienţa hermeneutică se bazează pe
tradiţia oferită de istorie şi interpretată conform unor legi precise care pun în legătură limbajul de atunci cu cel actual,
dincolo de evoluţiile lui. Gadamer explica astfel naşterea „noii hermeneutici”: Hermeneutica în trecut, disciplină auxiliară a
teologiei şi a filologiei, a suferit în cursul secolului al XIX o elaborare sistematică... Esenţa spiritului istoric nu constă în
restituirea trecutului ci în medierea plastică a gândirii prin intermediul vieţii prezente. Ca orice ştiinţă umană are principii,
criterii, legi şi relaţii cu alte ştiinţe umane ca psihologia, sociologia, pedagogia, istoria…
Noua hermeneutică pune în valoare datele ştiinţelor umane în vederea promovării experienţelor
istorice şi a tradiţiilor pentru promovarea unei adecvate maturităţi
spirituale şi umane.
Prin propunerile sale Gadamer a găsit „terenul comun pe care noi toţi
suntem” şi dă oamenilor şansa „de a pune în noi ceea ce este adevărat pentru a
construi omul şi viitorul nostru al tuturor. În epoca noastră, această greutate politică
desemnează o deschidere etică pentru o promovare a omului: în
aceasta se plasează „problema decisivă a
viitorului nostru”.
Dacă nu ar exista comunicarea în societate, nu ar exista nici personalitate
individuală, nici interacţiune cu mediul social. Scopul societăţii în cadrul
acestei relaţii, este acela de a forma, modelând individul şi personalitatea
acestuia, în baza sistemului de norme şi valori acceptate într-un anumit
moment istoric. Personalitatea în schimb prin modul său creator,
optimizează societatea, perfecţionează
mecanismele sistemului social. Iată un exemplu.
Teoria lui Urie Bronfenbrenner atribuie
mediului înconjurător un rol primordial. Bronfenbrenner
a conceput teoria “ecologiei dezvoltării umane ca fiind,
studiu ştiinţific al adaptării reciproce şi progresiste într-o fiinţă
umană activă, în curs de dezvoltare şi proprietăţile în schimbare ale
mediilor imediate în care acesta trăieşte, ţinând cont că acest
proces este afectat de relaţiile dintre ei şi de contextele mai generale din
care mediile fac parte”. Expune un model de activităţi, de roluri
şi de raporturi interpersonale experimentate de un subiect în
cursul evoluţiei sale, într-un mediu dat cu caracteristici fizice şi materiale determinate.
Să nu uităm însă că acest model este de învaţat întâi, şi apoi să fie aplicat în mod eficient.

Acestea sunt două exemple la care am putea adăuga multe altele. Însă am expus două, pentru a da un semnal de alarmă.
Doresc să spun cu tărie că trebuie să ne unim forţele, cu mic cu mare pentru a lucra cu îndârjire la constuirea adevăratei societăţi,
plecând în mod direct de la EDUCAŢIE. Nu este uşor, de asta suntem siguri. Suntem membrii ai societăţilor actuale, şi putem
observa cu uşurinţă că puţine persoane sunt interesate de educaţie. Pe primul lor plan sunt banii, puterea şi lucrurile uşor de
obţinut.
Părinţii “sunt aşa de ocupaţi” că nu au timp nici pentru educaţia copiilor lor, dar să se mai preocupe de direcţia spre
care se îndreaptă societatea; cei care ne conduc, profesorii/educatorii şi alte persoane care şi-au propus să fie în slujba educaţiei
se dovedesc a nu fii în mod direct îndreptaţi spre construirea unei societăţi ce are “rădăcinile înfipte bine în pământ”.
Putem da vina pe mii de motive pe care le putem scoate în evidenţă privind cum decurg evenimetele
zilnice în societate. Le putem scrie şi poate să încercăm să le enumerăm. Cert este însă că nu ajută mai la nimic,
deoarece trebuie să plecăm în prealabil de la activităţile şi de la convingerile nostre zilnice, dând din timpul
nostru, renunţând din prejudecăţile zilnice pentru a da spaţiu mai mult celuilalt.
Plecând de la toate acestea, schimbările efectuate vor fii cu siguranţă eficiente, deoarece semenul nostru
devine pentru noi un sprijin, un însoţitor fidel, recunoscându-i demnitatea sa.
Pagina 4 Pagina 4

Cine are “educaţie” să o păstreze, în ziua de azi este o comoară în viaţa omului;
mai ales “cei 7 ani de acasă”. Astăzi când lumea se îndepărtează de
civilizaţie şi de valori, educaţia rămâne singura care mai poate schimba situaţia
actuală din România (afirmaţie expusă de cei
mai mulţi EDUCATORI).

povestioara următoare ne dă un exemplu...


O bătrână Cherokee îi spune nepotului său despre o luptă care se dă în ea.
Este o bătălie între 2 lupi.
Unul este rău: se înfurie, invidiază, regretă, lăcomeşte, e arogant, gelos,
orgolios, minte, îşi plânge de milă, se simte inferior, vinovat, e plin de mânie…
Celălalt e bun: e vesel, calm, iubitor, umil, binevoitor, generos, încrezător,
optimist, plin de compasiune şi credinţă, recunoscător…
Nepotul se gândi pentru o clipă apoi întrebă: “- Şi cine va câştiga această
bătălie?”
Bătrâna Cherokee i-a răspuns simplu: “- Cel pe care îl hrănesc.”
Morala: Atenţie pe care lup îl hrăneşti în sufletul tău.

http://www.povesticutalc.ro

ceară TUTUROR...
Ascultă -mă, te rog, am nevoie să-ţi vorbesc; acordă-mi doar un moment. Acceptă ceea ce
trăiesc, ceea ce simt, fără reticenţă, fără să mă judeci.
Ascultă-mă, te rog, am nevoie să-ţi vorbesc; nu mă bombarda cu întrebări, sfaturi, idei. Nu te
simţi obligat să rezolvi dificultăţile mele, ar scădea încrederea ta în capacităţile mele?
Ascultă-mă, te rog, am nevoie să-ţi vorbesc; să nu încerci să mă distragi sau să iei peste picior,
aş crede că nu înţelegi importanţa a ceea ce este în mine.
Ascultă-mă, te rog, am nevoie să-ţi vorbesc; să nu te simţi obligat să aprobi: dacă am nevoie să
mă explic este pentru a mă uşura sufleteşte.
Ascultă-mă, te rog, am nevoie să-ţi vorbesc; să nu interpretezi şi să nu cauţi să analizezi. M-aş
simţi neînţeles şi manipulat.
Ascultă-mă, te rog, am nevoie să-ţi vorbesc; să nu intrerupi pentru a pune întrebări. Nu încerca să
forţezi eu-l meu ascuns, eu ştiu până unde pot şi vreau să merg.
Ascultă-mă, te rog, am nevoie să-ţi vorbesc; respectă liniştile mele care mă ajută să păşesc.
Să nu cumva să le fragmentezi: adesea
ele îmi dau lumină.
„Copilul trebuie învăţat să-şi folosească
Acum că m-ai ascultat te rog, poţi să vorbeşti; cu
ochii nu numai pentru a vedea, dar şi
atenţie şi disponibilitate la rândul meu,
pentru a privi; urechile, nu numai pentru
te voi asculta.
a auzi, dar şi pentru a asculta cu atenţie;
mâinile, nu numai pentru a apuca
obiectele, ci şi pentru a pipăi şi a le simţi”
(Lonwenfeld)
Pagina 5 Pagina 5

Conceptul de A educa la capaci


tatea de
a alege propria viaţ
ă,
înseamnă a învăţa
pe
celălalt să fie criti
în gândirea să distingă binele
c, să ştie
de rău,
lui Emmanuel Kant de a rezista şi de a
colabora la binele
comun!
Se constată că ceea ce califică astăzi relaţiile dintre
persoane este o constatare puţin plăcută dar relevantă şi
care se prezintă ca o serioasă şi adevărată lipsă de respect.
Cu câţiva ani în urmă părea că respectul faţă de ceilalţi
era aproape natural şi răspundea unei educaţii primite în
familie, în raportul bipolar dintre părinţi şi copii, bunici şi
nepoţi şi dintre fraţi, maturizată în mod progresiv, în timpul şcolii prin prieteniile care durau uneori toată viaţa.
Motivaţiile care ieri erau inerente atitudinii de respect faţă de ceilalţi se refereau la demnitatea civilă, la
vârstă, la educaţia familială şi şcolară, la bogăţia posedată, la stima câştigată, la profesia exercitată, poziţia în
societate, valori personale şi sociale de referinţă care astăzi sunt puse în umbră şi desconsiderate de un model
artificial de atitudine, în mod decisiv divers, dacă nu chiar contrar şi care pune în centrul atenţiei puterea economică
şi informatică impunătoare şi promiţătoare a unui înalt nivel de viaţă şi de oportunitate, în favoarea atâtor tineri
aflaţi în căutarea deplinei realizări personale.
În acest context complex de situaţii, există atâtea motivaţii nedeclarate, prezente în conştiinţa morală a
persoanei care influenţează în deciziile momentane şi fundamentale, între acestea regăsind, dorinţa de a ajunge într-
o poziţie importantă în societate, teama de a nu supravieţui, importanţa muncii pentru subzistenţă, accesul la
progresul ştiinţelor, în particular, cele ale informaticii şi ale mass-mediei.
În această privinţă cred că se impune o reflecţie atentă şi adecvată asupra modelelor de raport interpersonal
şi de realizare personală şi asupra atitudinilor ce ar putea să evidenţieze valoarea indiscutabilă a dialogului uman
sincer şi deschis spre unicitate şi diversitate, care apropie şi pun împreună persoanele, pentru a împărtăşi
complexitatea şi sfidările vieţii. Problema spinoasă care necesită o fondare raţională solidă este a respectului ce o
vom lega de gândirea lui Emmanuel Kant (1724-1804).
Filozoful german înfruntă argumentul despre respect când vorbeşte de raţionalitatea practică ce se ocupă cu
«determinarea voinţei prin intermediul raţiunii». Aici pare relevantă observaţia conform căreia voinţa este bună
«când este determinată de datorie». Această afirmaţie rezultă a fi semnificativă în discursul referitor la acţiunea
realizată din datorie. Acelaşi filozof din Königsberg afirmă că «o acţiune realizată din datorie primeşte valoarea sa
morală nu de la scopul care trebuie să se atingă, ci de la maxima în baza căreia a fost decisă». În intepretarea
competentă a filozofului italian Carla Bagnoli există anumite elemente care explică necesitatea respectului dintre
persoane, pornind de la raportul dintre sensibilitatea şi raţiunea noastră: «noi suntem determinaţi de nevoile
noastre» în activităţile noastre, pentru a ajunge la o anumită reprezentare despre noi înşine; celălalt este recunoscut
ca «izvor independent de cereri legitime» în baza autonomiei sale; recunoaşterea celuilalt este ca o «relaţie de
conferire reciprocă a autorităţii»; rezultă că «experienţa respectului de sine are loc în relaţie cu celălalt».
Deci, confruntarea şi relaţia angajantă cu celălalt ne ajută să deliniem sensul adevăratului respect de sine ca
pe o consideraţie potrivită a propriei valori intrinsece, independent de calităţile specifice pe care le avem şi de
opiniile pe care ceilalţi le au despre noi. Acelaşi respect este generat de relaţia de recunoaştere reciprocă, dar nu
depinde de opiniile sau de atitudinea celorlalţi, nici nu se referă la calităţile şi competenţele noastre specifice. Astfel
nu este comparaţia, confruntarea cu ceilalţi, cele care fondează respectul de sine, ci relaţia dintre subiecţii care se
recunosc înzestraţi în mod reciproc cu autoritate.
Cf. R. LUDWIG, Critica della ragion pratica, guida e commento, Garzanti, = Gli elefanti SDS, Milano 1998, 44-48.
Cf. C. BAGNOLI, L’autorità della morale, = Campi del sapere, Feltrinelli, Milano 2007, 22-25.
Cf. Idem, 26.
Pagina 6 Pagina 6

Ne amintim cu toţii cum cu câţiva ani în urmă exista acea dorinţa pe


care o aveau tinerii în special, de a merge în străinătate pentru a-şi găsi
un trai mai bun. În acel „anotimp al mirajului vestic” s-a văzut ce
însemnau riscurile părăsirii locurilor natale.
În realitatea sa cea mai profundă, omul creat după imaginea lui Dumnezeu este o fiinţă care ascultă şi dă un răspuns.
Persoana umană are o istorie, ea însăşi este o istorie: în aceasta îşi orientează propriul destin şi îşi modelează propriile
evenimente ca şi pe cele ale contemporanilor săi. A spune că omul este istorie echivalează cu a declara că omul (călător) prin
natura sa «este o existenţă care se găseşte pe drumul între a fi şi a deveni, între trecut şi viitor», că «a fi om este pentru fiecare
un dar, însă mai mult o datorie» de a realiza în timp, că «omul nu e în mod simplu „finit”, dar este invitat să se evalueze»,
pentru a deveni în mod total ceea ce în primă instanţă reiese în a fi doar în germen.
Să analizăm experienţa a două tinere cu mari probleme relaţionale şi nu numai, care văd viaţa cu totul altfel faţă de cum
o privesc cei de vârsta lor, trăind clipele ce se scurg greu în „camera” „întunecată, rece şi goală”. Prima persoană e în clasa a IX-
a. Mama ei a fost nevoită să plece în străinătate de câţiva ani buni pentru a „susţine” familia iar tatăl, aflat tot în străinătate, s-a
arătat demult indiferent, rupând relaţia cu propria familie. Această persoană însă, sensul vieţii îl vede cu alţi ochi. Singurătatea,
„prietenă de călătorie” îi umezeşte mereu ochii, storcându-i şi ultima licărire de speranţa. Pentru ea, orice eşec face ca dorinţa
de a se sinucide să fie din ce în ce mai puternică. Cea de-a doua persoana este în clasa a X-a ca şi în primul caz, părinţii sunt în
străinătate pentru a „susţine” familia. Într-una din zile, află că este însărcinată. Care credeţi că a fost următorul pas „logic”?
Acestor două exemple li se mai pot adăugă şi altele. V-aş întreba, ce au aceste două tinere în comun? Pentru mine este
faptul că nu au familia „aproape”, că “acasă” a devenit un cuvânt fără semnificaţie. Fiind la vârsta în care se fundamentează
programul de viaţa, la vârsta când comunicarea e fundamentală, ele sunt aruncate într-un vârtej al cotidianului căruia cu greu îi
fac faţă. Cu cine împărtăşeşti suferinţa, bucuria, speranţele, dorinţele tale? Cu NIMENI! Pentru că părinţii sunt plecaţi pentru a
„susţine” familia, cu PRIETENUL, care te lasă cu uşurinţa la greu, etc.
La această vârstă a adolescenţei, cred că rolul familiei e de nesubstituit. Omul, în lume nu este o fiinţă străină, aruncată
acolo ca un oaspete incomod, dar ca o demnă creatură care trăieşte în ambientul său familiar, care caută să înţeleagă, să
participe la dinamismul său şi să transforme. Din esenţa persoanei, din relaţia precum şi din legătura de iubire a membrilor,
reiese vocaţia familiei de a fi o comunitate deschisă de persoane cu rolul de a introduce omul în societate şi în viaţă, iar de aici
familia, ca şi complex de relaţii să devină astfel mediatoarea valorilor umane şi sociale. Într-un anumit fel, ea îndeplineşte rolul
social fundamental de intermediere între persoană şi societate. Însă când ea e dispersată, ce punct de referinţă mai poate fii
pentru copil/adolescent/tânăr, între ceea ce reprezintă valoare şi non-valoare, atunci când lipseşte garantul acestui criteriu?
Aruncaţi ca o minge dintr-o parte în alta, nu e uşor să faci faţa. Atunci când am făcut loc semenului aici şi acum, putem
răspunde oficial la întrebarea cine sunt şi pentru ce trăiesc, dar când nu vom avea răspuns sau ne vom refugia, vom fugi de
realitate, nu putem să ne lipsim de căldură omenească şi afectul celuilalt.
Ca şi concluzie vreau să atrag atenţia urgentei revederi a priorităţilor familiare. Într-adevăr, viaţa nu e uşoară pentru
nimeni, mai ales acum când a avea un loc de muncă e din ce în ce mai greu şi a garanta minimul necesar pentru un trai decent
devine aproape un război. În schimb cred că atenţia trebuie să fie concentrată şi pe dezvoltarea spirituală a copilului/
adolescentului/tânărului. A fi alături fiilor/fiicelor ca şi părinţi, mai ales la vârstă când aceştia îşi construiesc propria
personalitate, ajutaţi şi de prezenţa efectivă şi afectivă, cred că e cel mai mare beneficiu. Să nu
uităm că un “cuvânt din inimă” poate aduce uneori mai multă bucurie! Să ne grăbim cu judecata
atunci când un tânăr lasă de dorit în ceea ce priveşte educaţia!
Unii merită întru-totul reproşul, dar să-i privim în ochi înainte de a le pune eticheta. Ce vedem oare?
Ritmul trepidant de viaţă impus de schimbările socio-economice din ultima perioadă, prezintă şi aspecte negative, printre
ele aflându-se şi “absenţa” părinţilor în educaţia copiilor. Majoritatea părinţilor nu mai au timp să-şi ajute copiii la rezolvarea sarcinilor
şcolare. Familia trebuie să înţeleagă importanţa rolului său în educaţia şi viitorul copiiilor, necesitatea unei împlicări active în relaţia cu
programele şi activităţile şcolare. [...] Aşa cum există şcoala pentru cei mici este la fel de normal să existe o şcoală şi pentru părinţi care să
clarifice multe din aspectele legate de dezvoltarea copilului. Cei “şapte ani de acasă” nu mai sunt îndeajuns în condiţiile schimbărilor şi
transformărilor majore din societatea contemporană în care se pune tot mai des întrebarea ce se întâmplă cu noile generaţii.
Este necesară cunoaşterea nevoilor tinerilor, a nevoilor pieţei, pentru a oferii măsuri educative eficiente, ce ar asigura în felul
acesta o şansă reală de integrare socio-profesională. Performanţa şi eficienţa procesului educativ depinde de gradul şi calitatea
implicării tuturor factorilor în acest proces. Noile orientări educative, adaptate nevoilor pieţei, sunt un “mister” pentru mulţi părinţi iar
consilierea şi orientarea profesională poate oferii răspunsurile necesare copiilor şi părinţilor deopotrivă. În sensul acesta comunicarea
joacă un rol esenţial ce poate hotărâ parcursul viitor. Implicarea părinţilor în dezvoltarea copiilor pe termen lung trebuie făcută cu multă
responsabilitate şi în deplina conştiinţa de cauză a situaţiei. Modul în care se realizează această relaţie poate fi un test atât pentru părinte cât
şi pentru copil. Este nevoie permanent de acţiune, de interacţiune, de adaptare, de schimbare şi de disponibilitate către dialog între cele
două părţi. Succesul relaţiei presupune un parteneriat real, o comunicare eficientă, şi un mod adecvat de lucru în echipă.
Efortul pe care îl depun părinţii în acest sens este mai important decât prezenţa altor factori cum ar fi cele
materiale. Nu se pot stabili relaţii bazate pe încredere şi respect în activitatea şcolară dacă acest gen de relaţie nu este
cultivat în mediul familal aşa cum se întâmplă în majoritatea cazurilor. Învăţarea de roluri care să asigure o bună
dezvoltare a copilului este un motiv în plus de stabilire a unei relaţii de reciprocitate
dintre părinţi şi cadre didactice. Calea spre
rezolvarea lor se află în strânsă colaborare a celor
două părţi. (http://www.calificativ.ro)
Pagina 7 Pagina 7

Pentru o educaţie religioasă eficientă


● Într-o societate globalizată, marcată profund de o confuzie generală şi lipsa practicării şi
trăirii valorilor fie în general, fie în cotidianitate, unde puteţi clasifica „educaţia”?
În condiţiile lumii de astăzi, educaţia trebuie să constituie una dintre priorităţile urgente în ceea
ce priveşte dezvoltarea societăţii şi modul de viaţă al oamenilor, în general. Să nu uităm că o educa-
ţie autentică şi eficientă va contribui la formarea integrală a persoanei umane şi va permite con-
struirea „civilizaţiei iubirii”.
Educaţia religioasă de ce credeţi că îşi pierde atât valabilitatea, cât şi credibilitatea?
Există vreo cale, vreun mijloc care să-i redea importanţa în viaţa fiecărui individ?
Abandonarea discursului despre Dumnezeu şi punerea sub semnul întrebării a realităţilor veşnice
sunt factori ce anulează orice efort depus în sfera educaţiei religioase. Prin urmare, este absolut
necesară reconsiderarea acestor aspecte fundamentale în educaţia religioasă, atât de importantă
pentru viaţa fiecărui om de pe acest pământ.
● Ce anume credeţi că lipseşte concret în societatea de astăzi pentru ca educaţia să fie au-
tentică şi eficientă?
Într-o societate marcată profund de „criză”, cred că lipseşte „simţul sacrului” sau gustul după
cele spirituale. Se constată o lipsă acută a dialogului cu Dumnezeu prin intermediul rugăciunii şi o a-
bandonare a adevăratelor valori care să-l motiveze pe om şi să-l susţină în drumul său de formare
umană şi spirituală.
● Pentru noi, persoanele interesate de educaţie, care ar trebui să fie obiectivul principal
pentru a fi promovată o educaţie eficientă şi bine structurată?
În promovarea unei adevărate educaţii, cred că obiectivul principal trebuie să fie mereu acela de
a-i forma pe oameni din punct de vedere uman, intelectual şi moral în vederea scopului lor final, care
este viaţa veşnică, dar în acelaşi timp şi în vederea binelui societăţii, în cadrul căreia, la momentul
oportun, vor trebui să-şi asume anumite responsabilităţi.
● Un sfat concret pentru persoanele care lucrează zilnic în instituţii educative?
Tuturor acelora care îşi desfăşoară activitatea în instituţii educative le adresez îndemnul să fie
animaţi de spiritul carităţii fraterne, investind cu disponibilitate timpul pe care îl au la dispoziţie,
competenţele profesionale şi forţa spirituală pe care o posedă, „în vederea lucrării slujirii spre edi-
ficarea trupului lui Cristos, până când vom ajunge toţi la unitatea credinţei şi a cunoaşterii Fiului lui
Dumnezeu, la omul desăvârşit, la măsura staturii plinătăţii lui Cri-
stos” (Ef 4,12-13).

A educa înseamnă a cunoaşte întâi realitatea educativă ş i


modurile de comunicare. De asemeni să fie mereu o relaţie de dialog şi climă de
ascultare. Este important înainte de toate să ai capacitatea de critică şi de
discernământ.
Educaţia este adresată centrului valorial care promovează demnitatea umană şi
drepturile de cetăţean. A cunoaşte pe celălalt, a cunoaşte acţiunea sa, viitorul său şi
viaţa personală, înseamnă a te angaja să-l promovezi, să-l susţii, să-l încurajezi, să-l
ajuţi să se ridice la un anumit nivel social.
A-l ajuta să fie autonom, liber, responsabil şi solidar înseamnă a-l
ajuta să promoveze binele, adevărul, valoarea şi fericirea autentică,
intenţionalitatea şi proiectarea vieţii umane.
1. poate să ducă la dezvoltarea ţării.
2. ajută tinerii.
3. reduce numărul copiilor străzii.
4. măreşte comunicarea interpersonală.
5. persoana instruita reflectează mai profund.
6. ajută la stoparea razboaielor atunci când persoanele
sunt instruite.
7. o persoana instruită va înţelege cu mai multa uşurinţă orice fel
de educaţie.
8. prin mijlocirea instrucţiei lumea este educată la sănătatea men-
talităţii.
9. cine este bine educat, va putea educa prin cunoştiinţele sale pe
semenii săi.
10. instruirea autentică este cheia succesului.
11. adevăraţii leader provin din persoane bine instruite.

ri t a ri / i n d i fe renţi? 12. numai o persoană bine instruită va şti să-şi manevreze bine
Părinţi aut o afacerele sale.
t ic i / h i pe r a gitaţi?
r a 13. persoanele bine educate vor fii mereu respectate.
Tineri singu ol/prea viciaţi? 14. un om bine format, va gândi mereu pozitiv.
ntr
Copii fără co
15. azi mai mult ca niciodată nu te poţi căsătorii cu o persoană ne
-instruită.

Ofer cursuri de formare pentru orice


educator cu tema “IMPORTANŢA Revista poate fi găs
PREZENŢEI ŞI A FORMĂRII ită
numai la adresa in
PROFESORILOR. PROPUNERE dicată
PENTRU O PEDAGOGIE pe reversul coperte
COMUNICATIVĂ i
O “nouă paideia” înseamnă o nouă cultură, demnă
din punct de vedere umană care caută mereu o cale adecvată
pentru a înfrunta provocările societăţii actuale.
O educaţie care ajută la:
1. A învăţa cum să înveţi
2. A învăţa să fii
Aşteptăm sfaturile, ideile voastre 3. Permiterea învăţării spiritului critic constructiv
4. Formarea capacităţii de a “face cultură”
creative, orice propunere adecvată 5. Colaborare la dezvoltarea interioară, spirituală şi
temelor propuse pe adresa redacţiei, morală a persoanei
pentru a crea posibilitatea unei 6. Promovarea competenţelor generale de viaţă
7. Susţinerea formării ca cetăţean capabil să participe în
educaţii constructive demnă de mod conştient la construirea colectivităţii
RESPECT

m a r e p e r m anentă:
for
e P EN T R U viaţă;
forma r
m a r e a Î N T REGII vieţi;
for a pele vieţii
t o a t e e t
formarea în

S-ar putea să vă placă și