Sunteți pe pagina 1din 7

LITERATURA ASERVITA

IDEOLOGIEI COMUNISTE

Ideologia comunista are ca punct de plecare teoria


determinismului social,potrivit careia comportamentul persoanei nu este
indus de propria individualitate, si de clasa in care provine.
Drept urmare, devine obligatore educarea sa in spiritul noii societati
comuniste singura care, se afirma, ii poate asigura dezvoltarea plenara.
In aceasta situatie , rolul literaturii ca mijloc de propaganda devine
covarsitor, ea avand menirea sa educe individual in spiritul supunerii fata de
partid si de conducatorul sau, dar si de ura fata de tot ce se opune acestei
atitudini.
Dupa 1948 literatura romana intra intr-o epoca nefasta, dominat de politic.
Acest fenomen tine pana in 1960. In anii 1950 s-a impus modelul sovietic.
Scriitorii care protestau impotriva acestui regim erau arestati, condamnati,
internati in lagare de muncafortata sau executati.
Ca unica alternative de existenta, propaganda aduce asfel in primplan sloganul Cine nu este cu noi este impotriva noastra, cutivand insistent
mitul patriei primejduite si, drept urmae, vigilenta fata de dusmanii
poporului si necesitatea luptei de clasa , internationalismul plorear(Ploretari
din toate tarile, uniti-va!), dar si cultul conducatorul providential.
Instalarea regimului communist in Romania a insemnat interventia si
compartimentelor vietii.
Partidul Comunist, ca forta conducatoare in stat ca putere
absoluta, a dexzvoltat o actiune sustinuta de legitimare a intereselor sale ,
recurgand la diferite tipuri de constrangeri.cultura si literatura au jucat un rol
important in arsenalul de dominatie, fiind politizate si subordinate puterii.
Cercetariile intreprinse asupra regimurilor dictatoriale au dovedit ca
cetatenii raspund cu forme diferita de rezistenta unei politici interventioniste,
ceea ce le poate da iluzia ca isi pastreaza si protejeaza anumite drepturi, dar,
in acelasi timp, poate genera duplicitate si complicitate.

Atitudinea puterii fata de scriitori si creatori, in general, a fost una de


continuu control, in acest scop fiind organizate servicii sau subservicii
speciale aau specializate:de cenzura si de securitate.
La acestea se adauga indrumarea literaturii de catre partid si activistii sai
culturali.
Literatura si presa, discursul scris tiparit erau spuse unei lecturi de
verificare a continutului, dupa alte criterii decat cele estetice sau jurnalistice.
In cele patru decenii de communism, raporturile literaturii cu political,
respective cu puterea, au trecue, prin mai multe etape, dinamismul lor fiind
in stransa legatura cu pozitionaea pe plan national si international a
regimului.
In perioada comunismului, in literatura romana s-a manifestat constant,
dar in forme si cu intensitati diferite un fenomen de subordonare a literarului
fata de comenzile politicului, de aservire fata de ideologia Partidului
Comunist, corelat cu o atitudine umana, de slujire si de aplicare a politicii
comuniste in domeniul literaturii, adeseori I schimbul unor beneficii de
diferite tipuri.
De aceea se poate vorbi despre o literatura aservita ideologiei
comuniste, chiar daca termenul de literatura in acest caz este golit de
intelesul sau de baza. Acest tip de literatura, in afara literarului propriu-zis sa caracterizat prin utilizarea unor genuri si specii literare pentru slujirea
ideologiei comuniste.
Dupa instaurarea regimului comunist,cultura este subordonata
politicului. Autonomia esteticului este condamnata official, este admisa
numai arta cu tendinta(tezista), pusa in serviciul puterii politice.
Singurul curent literar admis este realismul socialist, care desemneaza
conceptia despre arta de tip doctrinar ,oficial,transformata in
directive,impusa in 1932 de Partidul Comunist al Uniunii Sovietice, odata cu
lichidarea Proletcultului
Realismul socialist impune alta relatie cu trecutul: preluarea critica si
creatoare a celor mai valoroase cuceriri in folosul societatii si al culturii
socialiste, si eliminarea elementelor retrograde ale vechii societati, cea
burgheza, pe baza unui spirit critic ascutit.
Odata cu infiintarea Uniunii Scriitorilor din Uniunea Sovietica, in 1934, in
statutul acestei organizatii, articolul 1,se decide ca realismul socialist este
metoda fundamentala de creatie pentru literatura si critica literara sovietica.
Aceasta metoda impune artistului o reprezentare istorica adevarata a

realitatii concrete in dezvoltarea ei revolutionara, precum si datoria educarii


si transformarii ideologice a muncitorilor in spiritual socialismului.
Stalin il defineste pe scriitor ca inginer al sufletelor.Realismul
socialist este arma ideologica a muncitorilor si inseamna arta in slujba
revolutiei.
Continutul acestei arte se prezinta sub doua fatete: pe de o parte,este o
critica a trecutului, adica a tarelor mostenite de societatea burgheza, pe de
alta parte,este o sustinere a noului care se naste din dezvoltarea socialista.
Promotorii ei sustin ca, spre deosebire de arta burgeza,care copiaza
realitatea, realismul socialist da artei valoare de sinteza si capacitatea de
proiectie in viitor.
Pe langa faptul realismul socialist putem intalni si alte caracteristici ale
ideologiei comuniste cum ar fi:
Etapa stalinista inseamna pentru literatura romana aplicare teoriei
celor doua culturi, lansate de Lenin,in societatea impartita in clase
antagonice, exista o cultura inaintata, legata de viata si de lupta poporului, si
una retrograda, decadenta, emanata de clasa dominanta in descompunere.
Aceasta ideologizare a determinat actiuni de evaluare a mostenirii
literare:
- blamarea unui numar mare de scriitori a caror opera a fost
interzisa,fiind trecuta in asa zisele fonduri secrete ale bibliotecilor
- reeditarea selective
- deformarea sensului operei prin interpretare dogmatica.Astfel in 1946
apare catalogul Publicatii scoase din circulatie cu 1863 de titluri dintre
care 762 in limba romana, iar in 1948 un catalog de 10000 de titluri,
de 522 de pagini, cu un supliment de 11 pagini, la care se adauga toate
manualele scolare de dinainte de 1947. Alti autori au fost scosi din
circulatie prin interdictia tacita de a nu mai fi publicati : Maiorescu
Calinescu.S-au intreprins actiuni de epurare a bibliotecilor particulare
cu arderea sau confiscarea cartilor, asa cum s-a intimplat cu biblioteca
lui E. Lovinescu.
Scena literara a timpului este coplesita de subliteratura, un rol important
in asigurarea alinierii ideologice avandu-l critica literara, care devine un
fel de jandarm al Partidului.
Dar exceptiile nu lipsesc,in aceasta perioada aparand cateva romane
importante pentru literatura romana:Bietul Ioanide de G. Calinescu in

1953. Morometii volumul 1 de Marin Preda in 1955, Cronica de familie


de Petru Dimitriu in 1956, Groapa de Eugen Barbu in 1957.
Poezia, careia I se trasase misiunea de a se insufletii, prin
mesajul ei,crezul inalt al partidului,era una de tip agitatoric, cu un mesaj
accesibil, care sa poata ajunge la oamenii muncii, fara a face concesii
artei imperialiste, formale si cosmopolite, sau artei decadente, burghezomosieresti, evazionte si intimitiste.
Temele era prosovietice sau antiimperialiste, legate de viata noua
de la orase si sate, de omul nou si izbanzile sale, de partid si binefacerile
sale.Prezentul luminos, in contrast cu trecutul intunecat, communist- erou
civilizator, victoriile de pe mariile santiere, colectivizari agriculturii
reprezinta realizari marete, demne de inspiratia poetica.
Formula consacrata este cea a poemelor narrative, scrise intr-o
limba pe inteles, in care adeseori erau imitate structure poetice cunoscute
de tipul baladei populare, al verului eminescian, cosbucian etc.
Proza este destinata misiunii de a reflecta marile transformari
din industrie si agricultura, munca frematatoare de pe santiere rolul
partidului, lupta cu trecutul retrograd cu clasele explotatoare, lupta de
clasa, frumusetea si maretia eroului communist, fie muncitor sau taran.
Formula unei antiteze stridente, tiparul infruntarii binelui cu raul
schema familiala din literatura populara linierea pe doua coloane a
personajelor in functie de apartenenta reprezentau repere obligatorii penttu
cei care voiau sa-si vada opera tiparita. Erau respinse si condamnate de
epoca vremii atitudinile ambigue, sovaitoare, viata intima a personajelor,
scenele considerate atipice, in conditiile in care tiparele realitatii erau iute si
transmise de sus.
Speciile in proza ale vremii indica o predilectie pentru pamphlet si reportaj.
Etapa relativei liberalizari se caracterizeaza in primul rand in
diminuarea controlului ideologic asupra teritorului lyric, care este confiscate
si folosit ca instrument de propaganda in perioada stalinista.
Temele impuse, partidul glorios cuceririle socialismului, eroul
conducator nu mai sunt unice si obligatorii.
In proza insa un numar insemnat de scrieri contribuie la sustinerea politicii

de partid, abordand doua teme de predilectie: lupta dintre nou si vechi (cu o
schema epica simpla:inginerul tanar si capabil , angajat intr-o intreprindere
de stat intra in conflict cu vechea garda si cu profitorii regimului communist)
si istoria nationala, prin luarea cultului eroilor.
In etapa comunismului national dest cele doua arii tematice ale
prozei sunt continuate cu intentia transparenta de a justifica Proza cu
activisti prin care acest personaj apare fie ca victima, fie ca fiinta profunda,
capabila sa analizeze trecutul obiectiv, si proza de inspiratie istorica(Vlad
Tepes, Mihai Viteazul sau stramosii daci) asigura politizarea literearului.
Fenomenul descries mai sus si proportiile lui au fost considerabile, dar, in
acels timp, nu trebuie confundat cu literatura romana din aceasta perioada,
din perioada postbelica cum nu trebuie exclusa si influenta lui asupra acestei
literature.
Proza, poezia, dramaturgia au continuat insa, in acest interval politic ,
sa integistreze contributii valoroase , care au asigurat continuitatea literaturii
romane.
Unii comentatori au facut distinctie intre literatura aservita regimului
(care este obiectivul prezentului studio de caz) pentru a puncta raporturile
scrierilor din aceasta perioada! Politicul.
Dar atribuirea denumirii de literatura scriierilor de circumnstanta,
comandate, controlate sua impuse de partid, trebuie studiata cu precautii si
studiata ca fenomen al istoriei sociale si culturale.
Doua principale indtrumente au facut posibila propunerea dictaturii
comuniste: politica si propaganda. Scoplu lor nu a fost sa distruga
cetateanul, spiritual civi in genere sis a construiasca un individ omul nou-un
indivd perfect manevrabil.
Propaganda prin intermediul literaturii a simplificat la maximum
mecanismulcreatiei.
Principiul estetic a fost inlocuit cu acela al eficentei in ceea ce priveste
atingerea obiectivului propagandic . drept urmare scriitorul a devenit un
simplu executant al comenzii ideologice venite din partea partidului.
Eugen Negrici descrie asfel mecanismul creatiei: s-a putut baga de
seama ca procesul analogic, metaforic, dificil si individual(al artei literare)
poate fi infinit accelerat daca e produs intr-o serie de mecanisme
multiplicatoare.

Material prim se alcatuia din substantive putine si privilegiate cum se si


cade intr-o industrie de traditie.Aceste vocabule pretiase sau extrase din
subsol, culese de pe sol, furnizate din istoria eroica a claselor primare
pamant, glorie, munti, cetate, gradini,aripi, otel, paine, vazduh, cititori,
destin, roua ,demnitate, nimb, recolta, ciocarlie,steag.
Adaugam din memorie glie,tezaur,stramos,grau, arbore, izvor, plai,
torent, pisc. Apoi in aceasta reteta trebuie sa figureze si aceasta iscusimta
venea cu experienta- cateva substantive cu viruti catalitice, fara de care
matreia nu se leaga si nu capata luciul iradiant cautat.

In concluzie, instaurarea regimului communist a produs o serie


de schimbari atat la nivel politic si social, cat si la nivel cultural.
Literatura din aceasta perioada este profund marcata de componenta
nationala, devenind o unealta a partiduui pentru a educa (a se ntelege a
manipula) cati mai multi oameni.
Scriitorii erau obligate sa scrie doar despre temele propuse si sustinute de
catre partid, le ra dictate cum sa scrie, ce sa scrie si cum sa se comporte in
accord cu profesia lor.
Cei care nu se supuneau acestor reguli trebuiau sa faca fata
repercursiunilor: li-se interzicea publicarea operelor sau erau exclusi din
putinele cercuri lirerare ramase.
Scriitorii trebuiau sa functioneze asemeni unui corp de armata, aflat sub
conducerea partidului communist, ce trebuiau sa lupte impotriva literaturii
imperialista, considerate decadenta, murdara si daunatoare.
Toate aceste produse ca si limbajul din care au fost realizate, continua lor
difuzare in scoala, la locul de munca , la teatru, la radio, au avut un effect
coplesitor asupra constiintelor, impunand in timp, o adevarata mitologie a
comunismului.
Imensa presiune totalitara, dar si abolirea criteriului estetic in judecata
literaturii a produs deformari ale caror condtiinte mai dainuie inca.
Iar unirea este, in acest caz, cel mai putin adecvat remediu.
Tocmai de aceea cunoasterea ca si justa lor apreciere devin
necesare.
Intr-o carte celebra, o adevarata antitotalitara, 1984, scriitorul englez George
Orwell punea in gura Fratelui cel Mare(BIG BROTHER) urmatoarele
cuvinte :cine controleaza prezentul, controleaza prezentul, iar cine
controlaza trecutul controleaza trecutul controleaza viitorul. Este ceea ce au
incercat si au reusit adesea tori conducatorii, si nu doar cei din carti, ci cei
reali.