Universitatea Valahia Targoviste

Facultatea de Stiinte Economice

POLITICA PORTOFOLIULUI DE
CREDITE AL BCR

Realizat de: Alexandru DARMAZ

Mihaela FLORESCU
Adina Alexandra GUZUN
Specializare: Finante si Banci, Anul III
Prof. coordonator: Lect.Univ.Dr. Violeta DRAGOI

CUPRINS

SCOPUL LUCRARII.............................................................................................................................................3
I. PRINCIPII SI REGULI GENERALE PRIVIND OPERATIILE DE CREDITARE...................................4
1.1 SUBIECTII RAPORTULUI DE CREDIT.................................................................................................................4
1.2 ANGAJAMENTUL DE RESTITUIRE AL CREDITULUI...........................................................................................5
1.3 TIPURI DE CREDIT...........................................................................................................................................5
1.4 ANALIZE PE BAZA ACORDARII CREDITELOR....................................................................................................7
1.5 RISCUL DE CREDITARE....................................................................................................................................8
II. POLITICA PORTOFOLIULUI DE CREDITE............................................................................................11
2.1 STRUCTURA PORTOFOLIULUI DE CREDITE.....................................................................................................11
2.2 STRATEGIA PORTOFOLIULUI DE IMPRUMUTURI.............................................................................................12
2.3 DEFINIREA CREDITELOR NEPERFORMANTE. FACTORI CE DETERMINA APARITIA ACESTORA........................14
2.4 ADMINISTRAREA CREDITELOR NEPERFORMANTE........................................................................................14
2.5 OPERATII DE RECUPERARE............................................................................................................................15
STUDIU DE CAZ PRIVIND PORTOFOLIUL DE CREDITE AL BANCII COMERCIALE ROMANE..18
CONCLUZII..........................................................................................................................................................20
BIBLIOGRAFIE...................................................................................................................................................21

POLITICA PORTOFOLIULUI DE CREDITE AL BCR

SCOPUL LUCRARII

Acest referat abordeaza tema portofoliului de credite al unei banci, dar si politica de
portofoliu.
Primul capitol se referat la regulile generale privind operatiile de creditare. Mai precis.
Am definit creditul, am aratat care sunt subiectii acestuia si am clasificat imprumuturile. In
acelasi timp insa, am vorbit si despre angajamentul de rambursare al creditului care presupune
si dreptul bancii de a intrerupe folosirea de catre client a creditului acordat in cazul in care
acesta a incalcat una din conditiile de creditare impuse de banca respectiva.
Unul dintre cele mai importante subiecte abordate se refera la riscul de creditare ce se
manifesta ca urmare a neindeplinirii contractului de credit de catre client. Acest risc creste pe
masura ce dimensiunile creditului se maresc. Tot la acest subiect am vorbit si despre etapele
parcurse in vederea analizei creditului.
Am continuat cu cel de-al doilea capitol, si anume: Politica portofoliului de credite.
Bancile trebuie sa analizeze periodic portofoliul de credite acordate si sa le incadreze in
diverse categorii, dupa riscul de credit ce-l prezinta fiecare dintre. La acest capitol am adaugat
si strategiile politicii portofoliului de credite de care banca ar trebui sa tina seama in vederea
indepartarii riscului nerambursarii la termen a obligatiilor imprumutatilor.
Studiul de caz prezinta oferta de credite pe care Banca Comerciala Romane o pune la
dispozitia persoanelor fizice si juridice.
In concluzie, scopul acestui studiu este de a prezenta creditele existente pe piata
bancara din Romania si de a realiza importanta inlaturarii riscului de creditare in vederea
bunei functionarii a bancii, dar si pentru pastrarea unei relatii eficiente intre banca si
imprumutati.

Introducere
Raporturile de creditare cu entitatile economice si persoanele fizice se desfasoara,
indeosebi, de catre bancile comerciale, ca veriga importanta a sistemului bancar dintr-o tara.
Ca institutii financiare specializate, bancile comerciale desfasoara activitati atat de atragerea
de resurse monetare temporar disponibile, si plasarea lor, indeosebi sub forma de credite
agentilor economici si persoanelor fizice, cat si de efectuare de transferuri monetare (moneda
scripturala sau moneda primara) intre titularii de cont. Bancile comerciale si-au diversificat
tehnicile de creditare pentru a raspunde solicitarilor firmelor si pentru a face fata cerintelor
dezvoltarii acestora, in functie de profilul lor si posibilitatile de creditare. In evolutie, s-a
produs o apropiere, respectiv o diminuare a deosebirilor intre produsele si serviciile bancilor
comerciale si ale bancilor de economii si bancilor de afaceri.

I. Principii si reguli generale privind operatiile de creditare

Creditul, in general, reprezinta schimbul unei valori monetare viitoare. Cu alte cuvinte,
primirea unor resurse imediate, in schimbul unei promisiuni de rambursare viitoare, insotita
de plata unei dobanzi.
In intreaga activitate de creditare, bancile respecta intocmai prevederile legale cu
privire la activitatea bancara si reglementarile emise de Banca Centrala, care are atributii de
reglementare si supraveghere in domeniile monetar, de credit, valutar si de plati. La baza
acestor reglementari stau o seama de principii si reguli generale privind operatiunile de
creditare.
Operatiunile de creditare au la baza prudenta bancara, ca principiu fundamental ce
caracterizeaza intreaga activitate bancara. Aceasta presupune, ca intreaga activitate de
creditare trebuie sa se bazeze, in primul rand, pe analiza viabilitatii si realismului afacerilor in
vederea identificarii si evaluarii capacitatii de plata a clientilor, respectiv de a genera venituri
si lichiditati ca principala sursa de rambursare a creditului si de plata a dobanzilor si
comisioanelor. Determinarea capacitatii de plata a clientilor se face prin analiza aspectelor
financiare si nefinanciare ale afacerilor, atat cele din perioadele expirate cat si din cele
prognozate.
In acelasi timp analiza si acordare creditelor trebuie sa aiba in vedere, in mod
obligatoriu, si influenta factorilor externi asupra proiectelor propuse de clienti, respectiv
aspectele nefinanciare care pot avea efecte neprevazute asupra desfasurarii afacerilor si
rambursarii creditelor.
1.1 Subiectii raportului de credit
Subiectii raportului de credit, sunt partile ce intervin in raportul de credit, respectiv
creditorul care acorda imprumutul, si debitorul, cel care primeste sau altfel spus, se
indatoreaza. Din analiza naturii participantilor la procesul de creditare, retinem trei categorii
principale:
- firmele sau agentii economici;
- statul;
- persoanele fizice.
Preponderente in calitate de debitori se afla firmele sau agentii economici care
angajeaza cea mai mare parte a creditelor de la banci.

In tarile dezvoltate se afirma ca debitori si statul, care, se imprumuta indeosebi pentru

acoperirea deficitului bugetar.
Este de retinut ca subiectele creditului pot apare in dubla postura in cadrul raportului
de credit, ca debitori, dar si creditori.
In postura de creditori apar indeosebi firmele sau agentii economici, care manevreaza
importante disponibilitati monetare ce pot temporar sa fie nefolosite si plasate in depozite la
banci sau alte institutii financiare si de credite ce constituie resurse de creditare.
1.2 Angajamentul de restituire al creditului
Angajamentul de restituire (promisiunea de rambursare) a sumelor angajate sub forma
de imprumut, ca element esential al rapotului de credite, implica riscuri si ca urmare necesita
garantii din partea debitorului.
Dupa aprobarea unui credit, banca declanseaza un sistem de proceduri si tehnici in
utilizarea, dar mai ales in respectarea angajamentului de restituire a creditului. Banca poate
intrerupe imediat, fara preaviz, utilizarea de catre client a creditului aprobat, in cazul in care
acesta a incalcat conditiile contractului de credit privind destinatia, utilizarea, garantiile,
termenele, furnizarea de date nereale etc. , sau in cazul in care situatia economica si financiara
a acestuia nu mai asigura conditii de garantie si rambursare.
1.3 Tipuri de credit
Tipurile de credit pot fi clasificate dupa: debitor, destinatia creditului, duratele de
acordare, calitatea creditelor.

I. Creditul bancar, dupa debitorul bancii

Creditele bancare sunt angajate pe urmatoarele categorii de debitori: firme, populatie,
alte banci corespondente, statul.
1. Credite bancare acordate populatiei (persoanelor fizice)
Se acorda pe teremene scurte, mijlocii si lungi; acordarea lor presupune existenta unor
garantii explicite; nivelul dobanzii percepute este uniformizat pe intreaga perioada de
creditare.
Creditele acordate populatiei imbraca mai multe forme:
a) credite pentru constructii de locuinte;
b) credite pentru cumparatori de automobile;
c) credite pentru studii;
d) credite bancare pentru carti de debit.
2. Creditul bancar acordat firmelor (persoanelor juridice)
Creditul bancar intervine in completarea resurselor proprii ale firmelor, prin suplinirea
unor necesitati temporare a capitalului lichid al acestora.
Tipurile creditelor bancare acordate firmelor sunt:
a) creditul de clasa/trezorerie;
b) linia de credit bancar;
c) credit bancar pentru capital de lucru;
d) credit bancar pentru stocuri;
e) credit bancar pentru productia la export si exportul de produse;
f) credit bancar pentru produse cu ciclu lung de fabricatie;
g) credit de scont;
h) credit de cecuri remise spre incasare;
i) credit bancar de factoring;
j) credit pentru facilitati de cont (descoperiri de cont).

3. Credite bancare acordate altor banci

Sunt determinate pe de o parte de surplusul de lichiditate monetara la unele banci sau
de lipsa lichiditatilor la alte banci, indeosebi pentru refinantarea trezoreriei si constituirii de
rezerve minime obligatorii.
4. Credite bancare acordate statului
Se acorda prin cumpararea titlurilor de credit (certificate de depozite, bonuri de tezaur,
obligatiuni), in moneda nationala sau in valuta, emise de Trezoreria Statului.

II. Credit bancar, dupa durata de acordare

Duratele de acordare a creditului bancar sunt diversificate, in functie de destinatia si
natura creditului, precum si in functie de resursele de creditare ale societatii bancare.
1. Credite pe termen foarte scurt au o durata de 24 de ore (overnight), si reprezinta
creditele interbancare.
2. Credite pe termen scurt au o durata de maxim 12 luni, si sunt acordate societatilor
bancare sau populatiei sub forma de credite de consum.
3. Credite pe termen mediu au o durata de la 1 an la 5 ani, si se acorda de regula, pentru
activitatea de comert exterior si pentru activitatea de investitii.
4. Credite pe termen lung au o durata de peste 5 ani pana la chiar 50 ani, si se acorda
pentru infaptuirea de investitii cu durate mari de realizare si de atragere a parametrilor
tehnico-economici, care sa permita realizarea de venituri pentru rambursarea creditelor.
III. Credite bancare in functie de destinatie
Destinatia creditelor determina doua tipuri de credite: productive si consumative.
1. Credite bancare productive
Sunt cele mai utilizate tipuri de credite, fiind preponderente in totalul plasamentelor.
Imbraca doua forme:
a) credit bancar pentru activitatea curenta de productie si servicii;
b) credit bancar pentru activitatea de investitii.
2. Credite bancare consumative
Se acorda cu deosebire persoanelor fizice.

IV. Credite bancare in functie de calitatea lor

Calitatea creditelor este data de respectarea de catre beneficiarul de credit a conditiilor
din conventiile de credit, si indeosebi in ce priveste rambursarea la scadenta a ratelor si
achitarea la termen a dobanzilor si comisioanelor. Se disting:
1. Credite performante;
2. Credite neperformante.

1.4 Analize pe baza acordarii creditelor

1.5 Riscul de creditare

Activitatea de creditare implica un risc, prin insasi elementele de anticipare pe care se
bazeaza decizia de creditare, ceea ce implica cunoasterea de catre banca a acestui risc,
evaluarea sa cat mai aproape de realitate si acceptarea lui in cunostinta de cauza.
Procesul de creditare, care imbraca forme si continut diferit de la o banca la alta, are
menirea sa accentueze: prevenirea, identificarea, rezolvarea problemelor potentiale ale
debitorului. Prevenirea problemelor esentiale ale imprumutatului implica un echilibru intre
risc si recuperarea creditului.
Daca standardele de creditare ale unei banci sunt prea stricte, atunci volumul
imprumutului, numarul clientilor, oportunitatile de vanzare de servicii si veniturile din
dobanzi si comisioane vor fi reduse. Pe de alta parte, daca standardele de creditare ale bancii
sunt prea permisive, atunci avantajele unui volum mai mare de imprumuturi, ale unui numar
mai mare de clienti, ale unor oportunitati mai numeroase de vanzari de servicii for fi
diminuate de veniturile pierdute si pierderile din imprumuturi.
Riscul de creditare sau riscul de insolvabilitate a debitorilor, risc de nerambursare sau
risc al deteriorarii calitatii activelor bancare (in conditiile in care alte active au o pondere
redusa in bilantul bancii) se manifesta ca urmare a neindeplinirii contractului de credit de
catre client. Acest risc creste pe masura ce dimensiunile creditului se maresc.
Restrangerea acestuia conduce la scaderea cazurilor de insolvabilitate a debitorilor
bancii, deoarece cresterea obligatiilor acestora se majoreaza, de regula, obligatiile
beneficiarilor de credite, iar clientii care sunt apreciati ca riscanti vor avea un regim de
creditare cu dobanzi mai ridicate. Astfel, un risc al insolvabilitatii majorat determina oferta de
credit mai mica.
In prevenirea si evitarea insolvabilitatii se iau masuri la nivel macroeconomic,
functionand norme de metodologie bancara care promoveaza protejarea depondentilor, ca
principali furnizori de resurse ai bancii, prin impunerea unor reguli menite sa imprime o
anumita pozitie de echilibru intre relatiile cu clientii si stoparea efectelor de insolvabilitate si
minimizarea acestora. Astfel de dispozitii de reglementare sunt:
- obligatia unui capital minim al bancii;
- o rata de acoperire a riscurilor exprimata ca raport intre fondurile proprii nete si creditele
acordate, ponderate dupa gradul lor de risc (aceasta poarta denumirea de Norma Cooke si
trebuie sa fie egala cu 8%);
- o rata de deviziune a riscurilor care limiteaza, in functie de fondurile proprii ale bancii,
dimensiunile creditului care poate fi acordat unui singur debitor, astfel incat falimentul unuia
dintre clienti sa nu clatine echilibrul bancii.
Gestiunea riscului de creditare are la baza doua principii clasice:
- diviziunea riscurilor;
- limitarea riscurilor.
Diviziunea riscurilor se bazeaza pe minimizarea riscului global de creditare prin
evitarea concentrarii portofoliului de credite si diversificarea plasamentelor de credite.
Concentrarea portofoliului de credite echivaleaza cu o structura dezechilibrate a
activelor bancare, in care ponderea unui anumit grup de debitori atinge un nivel ridicat. Se are
in vedere diversificarea portofoliului de credit din punct de vedere sectorial, al formei de
proprietate a debitorilor, geografic si al scadentelor.
Obiectivul principal al activitatii de creditare, in cazul oricarei banci, il reprezinta fara
indoiala acrodarea de credite in conditii de reducere la maxim a expunerii la riscuri si de
asigurare a unei profitabilitati adecvate.
Banca trebuie sa analizeze critic solicitarile de credit si expunerea respectiva la risc,
pentru a cuantifica corect nivelul de risc asumat.

1.6 Analiza creditului - se intinde in timp de la solicitarea acordarii creditului si pana la

rambursarea acestuia Procesul decizional in cazul creditarii se realizeaza secvential, in baza
urmatoarelor patru etape:
1. analiza manageriala si economico-financiara a debitorului
2. analiza solicitarii de credit
3. adoptarea deciziei de creditare
4. analiza periodica a portofoliului de credit
1. Analiza manageriala si economico-financiara a debitorului incepe in momentul in care
firma solicitanta de credit se adreseaza bancii cu o cerere de credit. De fapt, ea trebuie sa
depuna la banca o documentatie, care sa cuprinda in principal urmatoarele:
- cererea de credit, semnata de persoane autorizate
- situatia stocurilor si cheltuielilor pentru care se solicita creditarea
- bilantul contabil
- balanta de verificare
- contul de profit si pierdere
- lista bunurilor materiale si a valorilor ce se pot constituii in garantii pentru creditul
solicitat
- imputernicire din partea actionarilor pentru managerii societatii de a solicita si utiliza
creditul.
De mentionat ca acestea reprezinta principalele documente in cazul primei etape a
procesului decizional. Dupa caz, dosarul poate fi completat cu piese necesare la cea de-a doua
etapa, de analiza a solicitarii de credit.
Scopul acestei prime etape este de a determina daca debitorul are o situatie
economico-financiara sanatoasa si daca desfasoara o activitate care sa-i permita degajarea
unor excedente financiare, necesare rambursarii creditului si platii dobanzilor. In acest scop,
banca poate avea o imagine asupra firmei prin determinarea unor indicatori:
a) Indicatori de lichiditate exprima gradul de acoperire a pasivelor curente cu active
curente. Este bine ca rezultatul sa fie supraunitar.
rata curenta
stoc de incredere: arata cat din stocuri se pot vinde pentru a acoperii datoriile curente:
solvabilitatea reprezinta o componenta a lichiditatii totale ce are in vedere capacitatea firmei
de a obtine lichiditati in termen de 90 zile pentru a a face fata platilor devenite scadente in
acea perioada.

b) Indicatori de profitabilitate arata eficienta cu care sunt folosite capitalurile firmei. Rata
marjei brute arata cat la suta din cifra de afaceri revine firmei, dupa acoperirea
cheltuielilor. Ea poate exprima si profitabilitatea societatii. Acesti indicatori sunt buni in
masura in care sunt mai mari sau, in dinamica inregistreaza cresteri.
2. Analiza solicitarii de credit dupa ce solicitantul a trecut de analiza manageriala si
economico-financiara a firmei, el este acceptat de banca printre clientii sai. In acest moment
firma se incadreaza in criteriile stabilite de banca pentru debitorii sai. Urmeaza analiza
solicitarii de credit, care va stabilii daca cerintele de finantare ale firmei, in corelatie cu
destinatia ce se va da creditului corespund cu exigentele bancii. Analiza solicitarii de credit se
realizeaza parcurgand urmatoarele etape:
a. identificarea scopului si nivelului creditului acordat
b. identificarea surselor de rambursare a creditului
c. identificarea garantiilor creditului
3. Adoptarea deciziei de creditare dupa ce s-au analizat debitorul si creditul, banca trebuie
sa ia o decizie in privinta acordarii creditului. In aceasta etapa intervin factori care tin de
posibilitatile de creditare ale bancii si de politica pe care o urmareste in acest sens. Se parcurg
urmatorii pasi:
a. corelarea cu resursele bancii
b. adoptarea si comunicarea deciziei de creditare
c. analiza realizarii deciziei de creditare
4. Analiza periodica a calitatii portofoliului de credite se realizeaza de catre serviciul
datoriei. Multe dintre aspectele urmarite tin mai mult de gestiunea globala a riscului de
creditare si vor fi prezentate in cadrul acestei teme. In ceea ce priveste gestiunea riscului
individual de creditare, banca trebuie sa urmareasca daca creditul acordat isi mentine
calitatile determinate in momentul acordarii sale sau daca acestea se degradeaza si apare un
supliment de risc.
Limitarea riscurilor are caracter normativ si autonormativ. Fiecare banca, in functie de
calitatea mediului economic si de evolutia parametrilor sai proprii, asigura limitaea riscurilor
in doua feluri: global si analitic, astfel:
- fixind o limita proprie, interna, angajamentul sau global in operatii riscante, (dar rentabile).
Se stabileste o limita maxima (de ex. 75%) pentru ponderea activitatilor (plasamentelor)
riscante in total active sau relativ la capitalul bancar.
- fixind plafoane de credite pe debitor, grup de debitori, sectoare de activitate sau zone
geografice pentru a preveni ca modificari semnificative ale situatiei economice a acestor
grupe sa ii afecteze negativ expunerea lor.
Se mai pot stabili plafoane de tip stop-loss care definesc riscurile maxime referitor
la pierderile constatate sau la provizioanele constituite.
Foarte utile se pot dovedi si limitele interne stabilite pe baza unor scenarii de criza,
limite greu de definit in momentul in care criza se produce;preferabil este ca banca sa fie
pregatita pentru eventualitatea producerii unei crize, oricat de improbabila ar parea aceasta
intr-un context dat.

II. Politica portofoliului de credite

2.1 Structura portofoliului de credite
Reglementarile bancare obliga bancile sa analizeze periodic portofoliul de credite
acordate si sa le incadreze in diverse categorii, dupa riscul de credit ce-l prezinta fiecare dintre
acestea si anume: standard, in observatie, substandard, indoielnic, pieredere.
In Romania clasificarea creditelor se face tinand seama de evaluarea performantelor
financiare ale clientilor si de capacitatea acestora de a-si onora la scadenta datoria.
In conformitate cu acestea, evaluarea performantelor financiare se face de catre fiecare
societate bancara si creditele vor fi incluse in una din urmatoarele categorii:
- categoria A: perfomante financiare foarte bune, care permit achitarea la scadenta a dobanzii
si a ratei de credit, cu mentinerea acestor performante;
- categoria B: perfomante financiare bune, dar nu pot mentine acest nivel intr-o perspectiva
mai indelungata;
- categoria C: perfomante financiare satisfacatoare, cu tendinta de inrautatire;
- categoria D: perfomante financiare scazute si cu o evidenta ciclicitate la intervale scurte de
timp;
- categoria E: pierderi si incapacitatea rambursarii.
In functie de aceste criterii, creditele se clasifica in cale cinci categorii astfel:(vezi
tabelul )

Scopul tuturor acestor analize a portofoliului de credite al fiecare societati bancare,

este de a cunoaste in orice moment pe de o parte gradul de risc de credit pe care-l gestioneaza,
iar pe de alta parte, sa determine suma provizioanelor specifice de risc, ce trebuie sa le
constituie pentru creditele neperformante.

2.2 Strategia portofoliului de imprumuturi

O strategie clar definita a portofoliului de credite comerciale este esentiala. Toti
bancherii isi dau seama ca un echilibru intre riscul de nerambursare si profitul din portofoliu
de imprumuturi constituie esenta unui management sanatos al imprumutului si este critic
pentru evitarea unur prestatii foarte fluctuante.
Majoritatea bancilor incearca sa echilibreaze portofoliile lor de imprumuturi si
raporturile dintre risc si profit, prin dispersarea imprumuturilor in diverse domenii cu
caracteristici de risc diferite. In aceasta privinta, in fiecare banca mare au fost create
departamente de planificare strategica si de management al portofoliului care au sarcina de a
investiga expunerea totala a bancii fata de risc in diverse domenii si, de asemenea, de a
cerceta mijloacele de diversificare a activelor bancii intr-un mod mai eficient. Este, in general,
acceptat ca planificarea unui portofoliu de credit al unei banci este un obiectiv pe termen lung,
desi banca trebuie sa reactioneze la cererile zilnice de imprumut ale functionarilor specializati,
care ei insisi sunt preocupati de profitabilitatea de rambursare in fiecare caz in parte.
Prin urmare, strategia portofoliului de imprumuturi trebuie sa fie in mod necesar o
decizie a conducerii superioare, care este in mod clar legata de cei responsabili de aplicarea ei.
De regula, in asemenea cazuri este valabil principiul teoriei diversificarii portofoliulu. O
dobanda profitabila a contractului de imprumut trebuie sa compenseze banca pentru doua
tipuri diferite de costuri. In primul rand, rata dobanzii imprumutului trebuie sa acopere
valoarea in timp a fondurilor avansate. Aceasta valoare in timp rata pura a dobanzii este in
general cea mai mare parte a ratei imprumutului si este usor de masurat.
In al doilea rand, dobanda imprumutului ar trebui sa includa si o prima peste rata pura
a dobanzii, pentru a compensa posibilitatea nerambursarii integrale. Stabilitatea acestei prime
intr-un mod adecvat necesita o evaluare sofisticata a pozitiei financiare a imprumutatului in
viitor. Prima cuprinsa in dobanda imprumutului poate fi subdivizata in continuare intr-o prima
de nerambursare si o prima de risc. Tipul uzual de analiza de credit bancar este in mare
masura orientat catre probabilitatea ca un anumit imprumut sa nu fie rambursat integral.
Aceasta prima de rambursare poate fi stabilita prin examinarea caracteristicilor unui imprumut
in mod izolat fara referire la alte active sau pasive bancare.
A doua componenta a primei dobanzii imprumutului compenseaza imprumutatorul in
legatura cu gradul de rambursare a imprumutului. Doi factori distincti determina prima de risc
adecvata. Primul este gradul de aversiune fata de risc al imprumutatorului: cu cat este mai
retinut imprumutatorul in a suporta riscul de nerambursare, cu atat mai ridicata va trebui sa fie
aceasta prima. In al doilea rand, prima de risc ceruta de imprumutator este afectata de
compozitia altor active din portofoliul de credite.
Spre deosebire de prima de nerambursare, o prima de risc adecvata nu poate fi stabilita
fata de unde activ independent de alte active detinute de imprumutator. Dimpotriva, teoria
moderna a portofoliului arata ca un risc al sigurantei poate fi evaluat numai impreuna cu
alte active detinute in acelasi portofoliu.
Principiul diversificarii arata ca pierderile efective ale unui portofoliu de imprumuturi
pot fi previzionate mai exact, cu cat este mai mare numarul de imprumuturi separate din
portofoliu. Acest lucru este valabil daca nerambursarile de diversi imprumutati nu sunt
corelate perfect pozitiv unele cu altele. Este important de subliniat ca, principiul diversificarii
nu poate reduce rata medie de rambursare a portofoliului, ci numai variabilitatea profiturilor
bancii.
In privinta implementarii, aceste chestiuni principale trebuie sa fie aplicate deciziilor
de evaluare a imprumutului in intreaga banca. Termenii imprumutului trebuie sa reflecte
contributia imprumutatului la riscul total al bancii, care este determinat de masura in care
activele si pasivele individuale reactioneaza la aceleasi evenimente externe. Sunt necesare trei

etape interconectate pentru a monitoriza si controla expunerea totala la riscul de imprumut al

institutiei:
a) Conducerea trebuie sa enumere riscurile sistemice care trebuie sa fie luate in considerare
la ansamblarea portofoliului bancii. O banca, de exemplu poate considera ca fiind foarte
importanta posibilitatea unei recesiuni regionale, in timp ce o alta poate fi mai ingrijorata de
efectele modificarii cursului de schimb asupra imprumutatilor. Aici analizele economice si
statistice joaca un rol important, dar importante sunt si bunul simt si experienta bancara
indelungata. Punctul esential consta in aceea ca, explicit sau implicit, orice imprumut bancar
reprezinta un partiu in privinta cursului viitor al companiei. Prin identificarea explicita a
riscurilor relevante si a probabilitatilor lor, banca va fi intr-o pozitie mult mai buna de
apreciere adecvata a expunerii totale si de evaluare a riscului.
b) Banca trebuie sa proiecteze si sa instaleze un sistem de raportare cu numar controlabil de
categorii de imprumuturi adecvate. Un sistem optim va impune analize preliminare
substantiale pentru a determina modul de grupare a imprumuturilor. Imprumutatii potentiali
pot fi apoi grupati intr-o serie de categorii care include majoritatea reactiilor fata de socurile
externe (de exemplu, in timp ce imprumuturile industriale si comerciale se vor dovedi a fi
in mod sigur o categorie prea larga, o grupare foarte specifica precum imprumuturi catre
detailistii de hardware cu vanzari anuale sub 1 milion va fi prea diversificata pentru a
permite o diviziune de management). Proiectarea initiala a categoriilor de imprumuturi ar
evalua probabil experientele istorice privind imprumuturile utilizand tehnici statistice pentru a
stabili relatii trecute intre tipuri de imprumuturi. Gradul de adecvare al categoriilor de
imprumuturi existente trebuie sa fie de asemenea revizuit periodic, pe masura ce banca isi
revizuieste evaluarea privind riscurile de imprumut relevante.
c) Conducerea bancii trebuie sa stabileasca diverse prime de risc pentru tipuri de imprumut
despre care se crede ca implica dispuneri de risc diferite. Pur si simplu confruntarea cu
concurenta in toate contractele de credit inseamna acceptarea evaluarilor de riscuri ale altor
banci. O viziune mai activa privind evaluarea imprumutului cere bancii sa proiecteze
magnitudinea posibila a socurilor relevante pentru fiecare categorie de credit, sa transpuna
aceste socuri intr-o serie de efecte asupra profiturilor totale si sa stabileasca termenii
imprumutului care sa genereze profituri previzionate suficient de mari pentru a compensa
riscurile implicate.
Ajustarile riscurilor pentru diverse tipuri de credite pot fi implementate in mai multe
moduri:
1. Preturile de transfer intern pot fi modificate pentru a reflecta corelatiile diverselor
categorii de credite cu alte active ale bancii.
2. Pentru imprumuturile cu grad ridicat de corelare cu restul portofoliului, termenii
contractuali pot fi structurati pentru a include colateralul, clauze restrictive, scadente mai
apropiate sau alte trasaturi care reduc diferentierile.
3. Poate fi impusa limita de bani asupra anumitor categorii de credite (de marimi specifice
ale creditului).
Concluziile rezultate din analiza portofoliului de credite sunt avute in vedere de catre
societatile bancare la acordarea de noi credite in perioadele urmatoare astfel:
- pentru clientii care in urma analizei au fost incadrati in categoria A, aprobarea creditelor
solicitate de acestia incuba un risc acceptabil pentru banca, performantele economicofinanciare cat si perspectivele viitoare asigurand in cel mai inalt grad conditiile pentru
restituirea creditelor si plata dobanzilor la termen;
- in cazul clientilor din categoria B si C, decizia de aprobare a creditelor are suficiente
argumente favorabile, dar si unele motive de ingrijorare in ceea ce priveste perspectiva
viitoare a activitatii economico-financiare a acestora;

- aprobarea unor credite pentru clientii din ultimele doua categorii implica riscuri majore
pentru banca in cazul imprumtantilor din categoria de si chiar inregistrarea de pierderi datorita
imposibilitatii rambursarii ratelor scadente si plata dobanzilor datorate in cazul clientilor din
categoria E.
2.3 Definirea creditelor neperformante. Factori ce determina aparitia acestora
n baza reglementarilor BNR si a normelor proprii, bancile vor considera ca toate
creditele detinute de un client, persoana juridica, sunt considerate credite neperformante, daca
este ndeplinita una din urmatoarele conditii:
clientul nregistreaza datorii restante fata de banca de peste 90 zile;
mpotriva clientului a fost declansata procedura executarii silite si/sau s-a primit notificarea
privind deschiderea procedurii prevazuta de legea insolventei; sunt, nsa si cazuri de exceptie
n care bancile declara creditele neperformante si atunci cnd:
clientul si-a restrns activitatea, situatia financiara este n continua degradare,
garantiile sunt deteriorate sau au disparut, nu se mai justifica prelungirea perioadei de
creditare etc;
un client face parte dintr-un grup de companii legate ntre ele si firma conducatoare a
grupului are credite neperformante.
In situatia declararii unor credite ca neperformante bancile sunt obligate sa constituie
provizioane integrale - de 100% - asupra expunerii totale - soldul la zi al creditelor si
dobnzilor datorate din care se poate deduce pna la 25% din valoarea garantiilor reale
constituite n favoarea creditorului.
2.4 Administrarea creditelor neperformante
Institutiile de credit se organizeaza n vederea bunei gestionari a creditelor ajunse n
aceasta situatie, deoarece, potrivit normelor de recuperare, exista obligativitatea valorificarii
garantiilor existente sau aplicarii altor masuri pentru limitarea pierderilor suferite.
Pentru Inceput in urma efectuarii clasificarii portofoliului de credite se calculeaza si se
nregistreaza nivelul provizioanelor de constituit, ce se suporta pe seama rezultatelor
financiare ale bancilor. Apoi, in functie de criteriile evocate anterior se determina creditele ce
se declara neperformente si clientii respectivi mpreuna cu intreaga documentatie se predau
unor compartimente specializate in gestionarea lor. Cu acest prilej, se procedeaza la
reevaluarea garantiilor existente si se verifica gradul lor de conservare sau modul cum sunt
folosite. Dosarul fiecarui client se instrumenteaza de catre analistul de credite urmarindu-se n
principal:
Performantele istorice, actuale si de perspectiva;
Fluxurile financiare n cadrul grupului de firme, caz n care se examineaza si posibila
contaminare a clientului n cauza, cu situatia dificila a unei alte companii din grup;
Evolutia creantelor si a obligatiilor, sub aspectul vechimii si volumului, precum si
perspectiva de ncasare a acestora;
Perspectiva mbunatatirii capacitatii de plata a clientului;
Identificarea activelor detinute de client, altele dect cele aduse n garantie si care pot
fi valorificate pentru recuperarea creditelor.

In baza acestei etape de analiza, structurile specializate n recuperare, procedeaza si la o

examinare din punct de vedere juridic al documentatiei iar, n final, se propun pasii de urmat
n relatia cu clientul.
n cele mai multe cazuri clientii sunt vizitati la sediul lor de personalul bancii implicat si
se analizeaza gradul de cooperare al acestora n gasirea unor solutii practice pentru stingerea
datoriilor restante. n practica bancara se cunosc mai multe solutii de recuperare. Alegerea
modalitatii de recuperare adecvata n functie de particularitatile fiecarui caz n parte, de natura
creditelor neperformante, de valoarea creantei, de identificarea si cuantificarea tuturor
elementelor de risc, de natura si valoarea garantiilor constituite.
2.5 Operatii de recuperare
2.5.1 Recuperarea amiabila
Aceasta modaliatate de recuperare se adopta n conditiile n care se constata ca exista
capacitate de onorare a angajamentelor precum si disponibilitatea clientului de a colabora cu
banca. n cadrul acestei etape cunoastem mai multe modalitati de recuperare amiabila.
A. Restructurare financiara
Prin restructurare financiara se realizeaza o ntelegere ntre mprumutat si banca,
concretizata prin ncheierea unui act bilateral, contract de credit sau act aditional la contractul
de credit si care are ca scop recuperarea datoriei. Poate fi adoptata prin utilizarea separata sau
cumulativa a urmatoarelor modalitati de recuperare:
Reesalonarea creditelor si a dobnzilor neplatite existente n sold:
a) n cadrul perioadei initiale de rambursare, prin redimensionarea ratelor de rambursat, de
cele mai multe ori, ntr-un volum mai redus la nceput si - progresiv - mai ridicat catre partea
finala, cnd se considera ca redresarea financiara a clientului este mai consistenta;
b) prin prelungirea duratei initiale de rambursare, situatie n care datoriile lunare de platit se
reduc simtitor, iar clientul are posibilitatea reala de redresare, concomitent cu adoptarea unor
masuri interne, de catre clientul n cauza;
Diminuarea procentului de dobnda si reducerea nivelului comisioanelor- se poate apela la
aceasta solutie numai n situatiile bine fundamentate, cnd prin diminuarea procentului de
dobnda si/sau al comisioanelor percepute se pot crea conditii de rambursare a datoriilor
clientului catre banca.
Suplimentarea creditelor initiale prin acordarea unor noi credite ori eliberarea de scrisori de
garantie bancara, acoperite integral cu garantii solide. Aceasta solutie se adopta numai n
cazuri bine justificate si cnd banca apreciaza, n mod real, ca sunt conditii concrete, solide
pentru redresarea clientului (ex.: finalizarea unor investitii n curs, cresterea capitalului
circulant strict necesar continuarii activitatii etc.) n cadrul unui termen stabilit de comun
acord.
Valorificarea pe cale amiabila a unor garantii, prin vnzarea activelor afectate garantiei, de
catre proprietarul garant, cu acordul prealabil al bancii si sub conditia ca sumele obtinute n
cadrul vnzarii sa fie destinate recuperarii datoriilor.
Rambursarea creditelor si a dobnzilor prin intrarea n proprietatea banciii, prin darea n
plata sau prin adjudecare n contul creantei, a unor active atractive de natura bunurilor mobile
si imobile. La o asemenea solutie se poate apela n cazurile n care banca apreciaza ca poate
folosi bunurile pentru propria sa activitate, sau ca le poate vinde ntr-o perioada scurta.
Precizam ca aceasta modalitate de recuperare nu poate fi utilizata atunci cnd mpotriva
clientului s-a decalnsat procedura insolventei.

B. Angajamentul de plata
Este un act unilateral al debitorului prin care acesta si asuma fata de banca obligatia
de a plati datoriile exigibile, la anumite termene si cu indicarea cuantumului fiecarei plati. De
regula, aceasta metoda se accepta n perioada prealabila nceperii executarii silite, n situatia
n care nu sunt ndeplinite conditiile pentru restructurare financiara.
C. Alte masuri
Codul civil romnesc prevede si defineste unele masuri de recuperare ca: Novatia,
Delegatia, Cesiunea de creanta, Subrogatia etc.
n rezumat, aceste cai, constau n preluarea de catre o alta persoana dect clientul
debitor, a obligatiilor de restituire a datoriilor catre banca. n unele cazuri chiar banca poate
prelua unele drepturi de creanta ale clientului asupra altor persoane juridice sau fizice, n
vederea recuperarii lor ulterioare.
2.5.2 Recuperarea n contencios
Bancile recurg la aceasta modalitate de recuperare a creantelor atunci cnd din analiza
rezulta ca nu exista o alta cale de recuperare sau cnd alte masuri ar fi mai putin eficiente
precum si atunci cnd recuperarea amiabila nu a dat rezultate. Se urmareste ca procedura
recuperarii n contencios sa decurga ct mai rapid pentru evitarea riscului prescriptiei
dreptului la actiune sau a dreptului de a cere executarea silita precum si evitarea perimarii sau
disparitiei garantiilor reale.
n practica bancara se cunosc mai multe modalitati de recuperare n contencios, astfel:
A. Executarea silita a bunurilor clientului debitor sau al garantiilor
n cadrul structurilor specializate de gestionare a creditelor neperformante, bancile pot
ncadra specialisti din diferite domenii de activitate, analisti de credit, evaluatori, juristi si
executori bancari. Aceasta structura mixta ofera posibilitatea bancii de a urgenta gasirea celor
mai potrivite cai de recuperare si de a actiona rapid atunci cnd se decide executarea silita a
garantiilor reale. n aceasta etapa, un rol determinant l au juristii si executorii bancari, care
sustin toate demersurile bancii n justitie pentru obtinerea ncuviintarilor legale de executare
silita, dar si realizarea propriu-zisa a valorificarii acestor garantii reale. Mentionam ca datorita
lipsei unei piete mature de tranzactionare a bunurilor imobiliare si - uneori - chiar a celor
mobiliare procesul de vnzare a bunurilor aduse n garantie de clienti se dovedeste anevoios si
n multe cazuri pretul obtinut poate fi redus fata de valoarea bunurilor evidentiata n
contabilitate sau stabilita de evaluatori.
B. Procedura insolventei pentru debitori si garanti
La aceasta procedura se recurge, n general, atunci cnd:
se considera ca fiind oportuna declansarea acestei proceduri de catre banca
procedura a fost deja declansata din initiativa debitorului sau a unui tert debitor.
Principalele obiective ce se urmaresc pe perioada de derulare a procedurii:
nregistrarea corecta a creantelor bancii;
alegerea bancii n Comitetul Creditorilor;
sustinerea celei mai adecvate modalitati de derulare a procedurii (procedura
simplificata, reorganizare judiciara, faliment);
analiza planului de reorganizare;
justa evaluare a bunurilor debitorului;
aprobarea modalitatilor oportune de valorificare a bunurilor debitorului;
nchiderea ct mai rapida a procedurii, atunci cnd este posibil.

C. nscrierea creantei n alte proceduri speciale (ex.: nscrierea creantei bancii n procedura
lichidarii reglementata de Legea nr.137/2002 privind unele masuri pentru accelerarea
privatizarii)
n concluzie, recuperarea n contencios poate fi adoptata ca masura de recuperare ca
urmare a esuarii recuperarii amiabile.
2.5.3 Recuperarea creantelor pe calea vnzarii acestora unor societati specializate
O asemenea modalitate a fost abordata pentru prima oara de catre bancile romnesti cu
numai 2-3 ani n urma, pe masura ce numarul creantelor de recuperat a crescut vertiginos, n
special n sectorul creditelor pentru persoanele fizice. Se tine cont si de faptul ca asemenea
creante:
sunt omogene, respectiv reprezinta credite acordate pentru nevoi personale, achizitia de
bunuri de folosinta ndelungata etc.;
sunt de valori relativ reduse;
sunt n numar mare si posibilitatile de recuperare ale unor banci sunt limitate.
n aceste cazuri, bancile negociaza cu societatile specializate, structura creantelor,
valoarea acestora, pretul rezidual pe care bancile l vor ncasa (ca procent din valoarea totala a
pachetelor externalizate), termenele de plata etc.
Pentru institutiile de credit aceasta modalitate de recuperare poate fi o solutie rapida
pentru eliminarea din bilant a unor creante neperformante si reluarea, pe o baza mai
sanatoasa, a creditarii.
Gestionarea cu raspundere a creditelor neperformante reprezinta o activitate
importanta a bancilor si constituie o cale de gestionare a riscurilor de credit si de rentregire a
fondurilor necesare creditarii.
n plus pot fi rentregite provizioanele constituite pentru acoperirea creditelor
neperformante, cu influente directe n mentinerea profitabilitatii n sectorul bancar.

Studiu de caz privind portofoliul de credite al Bancii Comerciale Romane

1. BCR- Banca numarul 1 pe piata

Este cunoscut c normele bancare romneti stabilesc unele restricii n acordarea
creditului de care,ca orice banc comercial, i Banca Comercial Romn ine seama i i
face prin aceast prism propriile verificri de ncadrare n aceste prevederi. De exemplu:
mprumuturile acordate de o societate bancar unui singur debitor nu pot depi,
cumulate, 20% din capitalul i rezervele bncii.
Regiile autonome pot contracta credite n proporie de cel mult 20% din veniturile
brute realizate n anul precedent, pentru acoperirea cheltuielilor curente,n condiiile n care
mijloacele acestora nu sunt suficiente n decursul unui an.
Suma total a mprumuturilor mari acordate debitorilor nu poate depi de 8 ori
nivelul fondurilor proprii ale bncii.
Toate creditele i scrisorile de garanie i orice alte angajamente n lei i valut pe
termen scurt, mediu i lung, acordate unui agent economic, indiferent de forma de organizare
i de natura capitalului social ,nu vor putea depi de cel mult 12 ori capitalurile proprii ale
agentului economic respective. Capitalurile proprii ale agentului economic reprezint
capitalul social i primele de capital,diferenele din reevaluare,rezervele,fondul de
dezvoltare,alte fonduri,profitul nerepartizat reportat din anii precedeni,subveniile pentru
investiii i provizioanele reglementate.
Clienii inclui n programele guvernamentale speciale de restructurare i redresare
financiar,banca le va putea acorda credite numai n limita sumelor cuprinse n aceste
programe.
Toate aceste elemente constituie prevederi i proceduri anti-risc pe care banca le
analizeaz permanent i asupra crora face o evaluare global,menit s limiteze
expunerea,chiar n condiiile n care restriciile legale sunt respectate.
Analiza calitii portofoliului de credite se face n contexul lurii n calcul i a acestor
elemente de expunere,pn la bariera reglementat n principal prin normele bncii centrale.
Banca Comercial Romn acord o atenie special analizei i clasificrii
portofoliului de credite i pentru protecia mpotriva riscului,prin constituirea de provizioane
specifice de risc.
n politica de creditare, banca utilizeaz i restricii menite s elimine riscul acestei
activiti. Astfel,banca nu acord credite:
Agenilor economici cu pierderi,fr perspectiva de redresare.
Agenilor economici care nu contribuie cu capital propriu la finanarea mijloacelor circulante sau
a investiiilor.

 Unitile economice reorganizate sau lichidate,potrivit legii nr.64/1995.

Trebuie amintit, c persoanele care se afl n relaii speciale cu banca intr ntr-un regim
special de analiz i aprobare.
Pentru asemenea persoane,deciziile de aprobare a mprumuturilor le ia numai Consiliul de
administraie,baza unui raport al direciilor de specialitate.
Creditele de care dispune BCR, se impart pe categoriile de contractanti, si anume:
credite pentru persoane fizice si credite pentru persoane juridice.
2. Anul 2011 pentru BCR
2011 a fost un an dificil, in conditiile incetinirii relansarii economice in cea de a doua
jumatate a anului, peste asteptari. Aceasta a afectat afacerile si veniturile clientilor nostri si,
prin urmare, a avut un impact negativ asupra tranzactiilor acestora cu BCR, a declarat
Dominic Bruynseels, CEO al BCR.
In acest context, BCR a inregistrat un rezultat operational solid, administrand
riscurile in mod corespunzator, majorandu-si bilantul si consolidandu-si pozitia de lider pe
piata din Romania, a mai declarat Bruynseels.
Luand in considerare cele spuse de Dominic Bruynseels, ajungem la concluzia ca BCR
a fost pregatita sa faca fata crizei economice cu care ne confruntam. De asemennea cifrele
analizate mai jos arata faptul ca BCR a fost capabila sa mentina ridicat numarul de clienti si sa
gestioneze cu responsabilitate portofoliul sau de credite.
Costul net cu provizioanele de risc pentru imprumuturi a crescut in comparatie anuala.
Scaderea provizioanelor in T4 fata de T3 cu 17,7% (545,8 milioane RON in T4 fata de 663,2
milioane RON in T3) reflecta abordarea prudenta fata de contextul economic dificil la nivel
national si international. Formarea creditelor neperformante a incetinit semnificativ in T4segmentul corporativ ramane principalul generator de volume noi de credite neperformante.
Provizioanele
700
600
500
400
300
200
100
0

T4
T3

663,2 mil RON

545,8 mil RON

Figur 1

Volumul creditelor neperformante ramane la un nivel administrabil, cu o rata de

acoperire confortabila de 119% (garantii si provizioane).
Portofoliul de imprumuturi al BCR continua sa creasca datorita unei bune performante
inregistrate in special pe segmentul creditelor corporative. Imprumuturile retail au crescut
datorita volumelor sporite din T3 (+3,5% in comparatie trimestriala). Cota de piata a BCR la
credite s-a mentinut la 22% la sfarsitul lunii decembrie 2011, in timp ce cota de piata pe
segmentul imprumuturilor imobiliare in EUR a crescut la 29% (+0,7% pp in comparatie
trimestriala).

Activele totale ale BCR au inregistrat o crestere moderata de 4,3% (sau 3133,3
milioane RON) in 2011 ajungand pana la 76745,7 milioane RON (17751,6 milioane EUR) in
contextul unei politici de creditare mai conservatoare. BCR si-a consolidat pozitia de lider de
piata, inregistrand o cota de peste 20%. Banca, dispune de o lichiditate puternica, si o baza de
capital solida, cu mult peste cerintele minime.

Concluzii

De-a lungul timpului, bancile au incercat sa isi mareasca portofoliul de produse

datorita dezvoltarii economico - financiare, dar si datorita cresterii cerintelor clientilor, care
reprezinta principala preocupare a bancilor.
Analiza cu privire la fundamentarea deciziei de acordare a creditelor efectuate de
banci este una din activitatile majore care implica o seama de activitati cum ar fi:
previzionarea cerintelor financiare, analiza economico-financiara a clientilor, riscuri in
activitatea de creditare, contractul de credit, proceduri comune de fundamentare a deciziei de
creditare, garantiile creditului, controlul utilizarii creditelor si constituirea provizionelor
specifice de risc.
Activitatea de creditare implica un risc, prin insasi elementele de anticipare pe care se
bazeaza decizia de creditare, ceea ce implica cunoasterea de catre banca acestui risc,
evaluarea sa cat mai aproape de realitate si acceptarea lui in cunostinta de cauza.
Riscul in creditare are un factor important in falimentul bancar. Dintr-un studiu de
piata realizat in Marea Britanie pentru 22 de falimente bancare, a reiesit ca 16 dintre ele se
datoreaza unui sistem defectuos de gestionare a dosarelor de credit, deci al portofoliului ce-l
aveau.
Modul de administrare al portofoliului de credite este un element esential, care este
urmarit cu multa atentie de investitori in momentul in care banca doreste sa atraga noi
fonduri.

Bibliografie

Olteanu, Al., Management Bancar, Bucuresti, Ed. Dareco, 2003, pag.:

153-161, 188-198, 235
Dragoi (Dragomir), Elena Violeta, Managementul Performantelor
Bancare, Targoviste, Ed. Bibliotheca, 2007, pag.: 64-66
Olteanu, Al., Olteanu, Fl., Badea, L., Management Bancar- Caracteristici,
Strategii, Studii de caz, Bucuresti, Ed. Dareco, 2003, pag.: 231-233
www.bcr.ro
www.vreaucredit.ro
www.bnr.ro
Banca Comerciala Romana, Sucursala Judeteana Dambovita