Kinetologia

Definitie - stiinta care se ocupa cu studiul

miscarii organismelor vii si al structurilor

care participa la aceste miscari.
Studiaza mecanismele neuromusculare si
articulare care asigura omului activitatile
motrice normale.
Inregistreaza, analizeaza si corecteaza
mecanismele neuromusculare deficitare.
Kinetologia medicala face parte din
medicina fizica care utilizeaza ca metode
terapeutice: miscarea, caldura, curentul
electric, climatul, masajul si apa.
Domeniul medical al kinetologiei este
cunoscut sub numele de kinetoterapie.

Limitarea activitatii
motrice poate fi
scaderea fortei musculare
determinata
de:
(hipotonie) sau
contractura sau spasticitatea musculara
(hipertonie)

redoarea articulara= intepenirea articulatiei

lipsa coordonarii miscarilor

Bazele fizice ale

kinetologiei
Kinetologia studiaza miscarea mecanica
schimbarile succesive ale pozitiei corpului fata
de alte corpuri de referinta sau ale unor
segmente ale corpului fata de corpul insusi.
In cadrul kinetologiei studiul akineziei,

repausului sau imobilizarii este la fel de

important, caci repausul este considerat in
fizica un caz particular al miscarii, in care un
corp ramane in aceleasi raporturi cu corpurile
din jur.

Pentru ca un corp sa fie scos din starea de

repaus este necesara interventia unei forte:
daca asupra unui corp actioneaza o singura forta,

aceasta va imprima corpului o miscare in aceeasi

directie cu directia sa
daca actioneaza doua sau mai multe forte
concomitent in directii diferite, miscarea este o
rezultanta a acestor forte, a marimii, directiei si
sensului lor
daca doua sau mai multe forte actioneaza in
aceeasi directie si sens, ele se aduna, marind
valoarea fortei rezultante
daca fortele actioneaza in sensuri opuse, ele se
scad, avand sensul celei mai mari

Asupra segmentelor corpului in miscare

actioneaza:
forta musculara
forta gravitationala
Aceste 2 forte se comporta in diverse situatii ca mai sus

In cadrul fortei musculare exista de asemenea vectori de

forta cu directii, sensuri si marimi diferite.

Segmentul de corp se va misca in articulatie pe vectorul
rezultant al fortei.
Rezultanta mai multor forte determina miscare doar daca
directia acesteia este una din miscarile articulare posibile,
permise de structurile anatomice. In caz contrar, forta va
determina presiuni mai mici sau mai mari asupra acestor
structuri, asupra capsulei si ligamentelor. Uneori, cand forta
depaseste rezistenta acestora, apare luxatia.
O forta care actioneaza asupra unui corp determina fie
miscarea acestuia, fie deformarea lui.

Miscarea diferitelor segmente ale

corpului descrie traiectorii rectilinii sau
curbilinii.
Pe baza parametrilor viteza si acceleratie,

miscarea poate fi

uniforma (viteza = ct; acceleratia = 0) sau

variata (acceleratia diferita de 0)

variata uniform acceleratia creste sau scade ct

variata neuniform acceleratia = variabila

Toate aceste tipuri de miscare se pot regasi in

diversele modalitati ale exercitiului fizic si cer

eforturi biologice diferite.

Repaus
La scoaterea din repaus a unui segment sau

la oprirea miscarii acestuia sunt necesare forte

suplimentare, care vor invinge inertia
segmentului.
Dupa ce un corp a fost scos din repaus sunt

necesare forte mai mici pentru a-l mentine in

miscare (principiul inertiei).

Frecarea
Un corp in miscare este influentat de prezenta altor

corpuri cu care vine in contact (ex. planul mesei, al

patului, apa, aerul, etc). Acestea tind sa franeze
miscarea primului corp datorita frecarii intre corpuri.
Daca am elimina teoretic corpurile inconjuratoare,
corpul care se misca ar continua sa se deplaseze
rectiliniu uniform.
Acest lucru este insa imposibil in practica, frecarea
determinand o miscare uniform incetinita, pana
la oprire.
Pentru mentinerea corpului in miscare trebuie sa
intervina in mod continuu o forta exterioara mai mare
decat forta de frecare.
Frecarea este un element foarte important in KT,
tehnicile kinetice incercand sa o diminue cat mai mult
prin diverse metode (planuri lustruite, talcate,
suspendarea segmentelor).

Forta musculara care incearca sa sustina

corpul in miscare este o forta motorie, iar

frecarea ce se opune miscarii este o forta
rezistiva.

Gravitatia, sprijinul si
Miscarea oricarui corp este influentata de
echilibrul

greutatea sa.
Greutatea (sau forta gravitationala) a unui
corp este forta cu care acel corp apasa pe un
plan orizontal (forta cu care este atras spre
pamant).
Forta gravitationala necesita sau nu forte
musculare suplimentare pentru a fi invinsa, in
functie de directia miscarii. Este elementul
principal de apreciere a fortei musculare. Poate
fi utilizata in scop de facilitare sau de incarcare
sau poate fi eliminata in diverse exercitii fizice.

Centrul de greutate
Centru de greutate = punctul in care

actioneaza totalitatea fortelor gravitationale

paralele ale totalitatii punctelor materiale
ale respectivului corp. De obicei se gaseste
in centrul sau pe axa de simetrie a corpului.
La om, centrul de greutate se gaseste undeva in

apropierea S1-S2.

Prin centrul de greutate trece virtual o linie

verticala linia centrului de greutate.

La om aceasta trece prin: crestet corpul

vertebrei a doua sacrate un punct in poligonul

de sustinere pe axa articulatiei tarsiene.

Stabilitatea (echilibrul)
Stabilitatea unui corp asezat pe un plan este data de

baza lui de sustinere, care este reprezentata de

suprafata poligonului format de toate punctele
exterioare ale acelui corp care se sprijina pe plan.

Un corp este cu atat mai stabil cu cat centrul lui de

greutate este mai coborat, iar linia centrului de

greutate cade mai aproape de centrul poligonului de
sustinere.

Echilibrul devine instabil cand centrul de greutate urca

pe linia centrului de greutate care se deplaseaza spre

marginea suprafetei de sustinere.

Echilibrul este indiferent cand centrul de greutate

ramane mereu la aceeasi inaltime si pozitie fata de

suprafata de sprijin, desi corpul se misca.

Masinile simple
Masinile simple sunt dispozitivele utilizate

pentru a amplifica efectul unei forte sau

pentru a o face mai comod de aplicat.
Parghia o bara dreapta sau curba pe care

forta activa si forta reactiva tind sa o roteasca

in jurul unui punct de sprijin; pt ca parghia sa
fie echilibrata F x bratul F = R x bratul R;
parghia este utilizata pt amplificarea fortei,
data de raportul R/F.
Scripetii in salile de kt cei mai utilizati sunt
scripetii ficsi; conditia de echilibru este F = R
Planul inclinat pacientii sunt asezati pe un
plan inclinat pt diverse exercitii sau posturare

Bazele anatomice
Miscarea a specializat aparatul locomotor care

are ca unitate componenta de baza

unitatea kinetica= articulatie + muschi +
nerv

Articulatia
Definitie: articulatia reprezinta totalitatea partilor moi

prin care se unesc doua sau mai multe oase vecine.

Pe baza modalitatilor de unire intre oasele
componente, articulatiile se clasifica in:
1. articulatii fibroase unirea se face strans prin tesutul

conjunctiv; sunt foarte putin mobile (articulatiile craniului,

articulatiile interapofizare vertebrale)
2. articulatii cartilaginoase unirea se face prin fibrocartilaj,
si nu prin cartilaj hialin. Articulatia permite anumite miscari
(simfiza pubiana, articulatia intervertebrala)
3. articulatii sinoviale unirea se face prin capsula, existand o
cavitate intre suprafetele articulare, care permit miscari
ample. Aceste articulatii se numesc si diartroze.

Forma capetelor osoase articulare determina tipul de

miscare posibila in articulatia respectiva.

Diartrozele se clasifica in:

1. articulatii plane artrodii in care miscarea este mai mult

de alunecare (oasele carpului)

2. articulatii sferoide (enartroze) total libere permit o

foarte mare mobilitate in mai multe planuri (articulatia

scapulo-humerala)

3. articulatii balamale
trohleare articulatia cotului
trohoide radio-cubitala proximala

4. articulatii elipsoide cu cap articular condiloidian

(articulati genunchiului)

5. articulatii selare cu o suprafata concava si cealalta

convexa (articulatia trapezo-metacarpiana a policelui)

In functie de gradele de libertate

(numarul de directii de miscare posibile)
articulatiile au:
I grad de libertate (plane, balamale, elipsoide)
II grade de libertate (selare)
III grade de libertate (sferoide)

Structura diartrozelor:
Cartilajul hialin

acopera capetele osoase ale suprafetelor articulare

grosimea mai mare in zonele de presiune
nevascularizat, deci nu se poate regenera, dar rezista mai bine la agresiuni
se hraneste prin vasele osului subcondral si prin lichidul sinovial
este neinervat, deci nu doare
Are structura in straturi, cu fibre de colagen, care ii confera proprietati de
compresibilitate, elasticitate si porozitate

Bureletul fibrocartilaginos
in special la articulatiile sferoide unde suprafetele articulare nu sunt egale

(CF; SH)
cavitatile cotiloide si glenoide isi maresc suprafetele prin acest burelet
circular pentru a congrua cat mai perfect cu capetele femurale si humerale,
care au suprafete mai mari

Capsula articulara
structura conjunctiva formata din 2 straturi: extern fibros si intern sinovial
delimiteaza o cavitate virtuala articulara denumita si cavitate sinoviala. Aici

exista in unele articulatii ligamente puternice, interosoase, care ajuta sau

franeaza miscarea (ex ligg incrucisate)
bogat inervata

Structura diartrozelor
(continuare):

Sinoviala

Lichidul sinovial

strat conjunctiv care tapeteaza capsula articulara

formata din niste formatiuni bine vascularizate = vilozitati sinoviale
imobilizarea articulara determina proliferarea acestui tesut care
umple cavitatea articulara.
tesut tanar el poate reveni la forma initiala, resorbindu-se.
Imbatranirea lui (imobilizare indelungata) il organizeaza, blocand
articulatia.

scalda cavitatea articulara

generat de sinoviala, transudatul plasmatic si de produsele de
descuamare sinoviale si cartilaginoase ce apar in timpul miscarii
rol de a hrani, de a curata cavitatea articulara de detritusuri si de a o
lubrifia

Ligamentele periarticulare

exterioare articulatiilor, dar in stransa legatura cu acestea

realizeaza rezistenta si stabilitatea articulara
participa la ghidarea miscarii, blocheaza excesul de miscare,
moduleaza forta musculara
sunt bogat inervate

Muschiul
Muschiul este obiectivul cel mai important si cel mai usor de lucrat

in kt.

Clasificarea muschilor:
striati
netezi
Muschii striati reprezinta peste 40% din greutatea corpului uman.
Au forme si dimensiuni variate in functie de regiune si functie

(scurti, lungi, lati, inelari, grosi, subtiri).

Muschii sunt formati din:

corp muscular
tendon
jonctiune tendo-musculara
teci sinoviale
burse seroase
anexe

Corpul muscular
Muschii unui segment sunt inveliti de o fascie comuna.
Fiecare corp muscular la randul lui este invelit de

perimisium extern cu rol protector in efort.

Intre perimisiumul extern si fascia comuna exista tesut

lax conjunctiv care permite alunecarea planurilor in

timpul contractiei.

Din perimisiumul extern pornesc septuri conjunctive

spre interiorul corpului muscular, pe care il separa in

fascicule mai groase sau mai subtiri. Acestea formeaza
perimisiumul intern (endomisium). Fiecare fascicul
cuprinde 10-30 de fibre musculare.

Fibra musculara celula musculara:

Este formata din:
membrana (sarcolema)
citoplasma (sarcoplasma)
nuclei
structuri citoplasmatice bine diferentiate, specifice
miofibrilele
Lungimea unei fibre musculare variaza de la

cativa centimetri la 25-30 cm (m sartorius), iar

grosimea ei de la 10 la 150 microni.

Fibra musculara celula

musculara (continuare):
Sarcolema (membrana) cu multi nuclei contine:
partea postsinaptica a placii motorii (unica la fibrele albe si multipla
la fibrele rosii)
inceputul sistemului tubular T prin care sunt dirijate impulsurile
nervoase spre elementele contractile
Sarcoplasma variaza in functie de activitatea musculara:
muschii in activitate permanenta = rosii sunt bogati in sarcoplasma
muschii care se contracta rapid si obosesc repede = albi sunt saraci
in sarcoplasma
Miofibrilele
elementele contractile ale muschiului
dispuse in fascicule, sunt de ordinul sutelor de mii, ocupa 2/3 din
spatiul intracelular
orientate in lungul celulei musculare, paralele intre ele, aparand ca
o structura tigrata prin alternanta de zone (discuri/benzi) intunecate
cu zone clare
are ca unitate contractila sarcomerul care este cuprins intre 2 linii Z

Fibra musculara celula

musculara (continuare):

Mitocondriile

se grupeaza in jurul nucleilor, placii motorii si elementelor

contractile si
sunt purtatorii echipamentului enzimatic si energetic celular

Reticulul sarcoplasmatic sistem canalicular

longitudinal cu rol de transport al calciului

Proteinele musculare numeroase, de mai multe

tipuri:

sarcoplasmice (mioglobina, enzime)

miofibrilare (miozina, actina, tropomiozina, troponina)
proteinele formatiunilor subcelulare
proteinele stromei (din sarcomer)

Proteinele miofibrilare sunt cele mai importante pt kt.

Fibrele musculare se prind in mai multe

feluri pe tendon.
La muschii plati fibrele sunt paralele (ex

SCM) si asa se prind pe tendon sau

aponevroza.
Muschii fusiformi au acelasi aranjament

paralel (ex biceps brahial).

Unii muschi au fibrele convergente spre o

latura a tendonului sau cu fascicule care

converg spre mai multe tendoane (deltoidul).

Miofibrila
Miofibrila are ca unitate contractila

sarcomerul care este cuprins intre 2 linii Z.

Linia Z se insereaza pe fata interna a

sarcolemei, trecand la acelasi nivel prin toate

miofibrilele si legandu-le. Miofibrilele sunt
compuse din miofilamente de actina si
miozina aranjate longitudinal care determina
discul clar format din actina si discul intunecat
format din miozina si actina. Fiecare fibrila de
miozina este inconjurata de 6 fibrile de actina.

Clasificarea muschilor:
tonici de tip I in general muschii extensori

sunt proximali, antigravitationali, sar o

articulatie, au tendoane late, travaliul lor este
putin intens, se contracta lent si obosesc greu

fazici de tip II sunt superficiali, sar doua

articulatii, au tendoane lungi, realizeaza

contractii rapide si obosesc usor

Nu exista muschi exclusiv fazici sau exclusiv

tonici. Exista fibre musculare fazice (albe) si

tonice (rosii).

Fibrele tonice si fibrele

Fibrele tonice (rosii)
fazice
bogate in mioglobina, mitocondrii si ATP
bine vascularizate

au mai multe sinapse neuromusculare.

Raspunsul tonic este deci de intensitate redusa, dar de

lunga durata, cere un consum energetic mic, iar fibrele

rosii obosesc mai greu.

Fibrele fazice (albe)

sarace in mioglobina, mitocondrii si ATP
vascularizatia este mai saraca
au o singura sinapsa neuromusculara
Raspunsul fazic este de intensitate crescuta, de scurta

durata, cere un consum energetic crescut si de aceea

fibrele albe obosesc mai repede.

Tendonul
Organ rezistent, inextensibil
Format din fascicule conjunctive (fibre de

colagen), legate intre ele printr-o substanta

fundamentala, ca un ciment
Printre fibrele de colagen se afla celule

tendinoase
Se insereaza fie direct pe os, fie prin

intermediul periostului

Nervul
Nervii musculaturii striate contin fibre

mielinizate de diametre diferite:

aferente senzitive
eferente motorii
fibre simpatice pt peretii vasculari

intramusculari

Inervatia muschilor
Un muschi primeste cel putin o ramura

nervoasa, de multe ori doua sau mai multe,

care deriva de la mai multi nervi spinali, astfel
incat un muschi are o inervatie de la mai
multe niveluri.

Inainte de a patrunde in muschi, dar si dupa

penetratie, nervul se ramifica, fiecare fibra

musculara primind o ramura nervoasa.

Jonctiunea mioneuronala = sinapsa

neuromusculara
Sinapsa neuromusculara are 3 parti:
1. partea presinaptica terminatia

axonului demielinizata; contine

neurofibrile, mitocondrii, vezicule cu
acetilcolina
2. fanta sinaptica spatiul dintre axoplasma
si sarcoplasma (intre membrana
presinaptica si cea postsinaptica) unde se
elibereaza acetilcolina
3. partea postsinaptica cu intensa
activitate acetilcolinesterazica

Caile motorii voluntare si

involuntare

La sinapsa neuromusculara sosesc

terminatiile motoneuronului alfa cu sediul in

coarnele anterioare ale maduvei spinarii
Intre neuronul motor din cornul anterior si
sinapsa neuromusculara se formeaza nervul
rahidian (spinal).
Nervul spinal are 3 componente:
radacina
trunchi
ramuri terminale

Axonii celulelor cornului anterior formeaza

radacina anterioara cu fibre eferente

motorii.
Radacina posterioara este senzitiva si are
fibre aferente.
Radacina anterioara se uneste cu cea
posterioara si formeaza trunchiul nervului
spinal, formand un nerv mixt.
Acesta iese din gaura de conjugare si se
imparte in 2 ramuri mixte (si una recurenta),
ambele ramanand mixte: anterioara si
posterioara pt regiunile anterioare si
posterioare ale trunchiului.

Cu cat gradul de mielinizare a fibrelor

este mai mare cu atat fibrele transmit
mai repede informatia.
Fibrele A: axoni mielinizati, diametrul cel
mai mare, viteza mare (proprioceptive,
tactile, musculare, dureroase)
Fibrele B: axoni mielinizati, diametru mic,

viteza mai mica (fibre vegetative

preganglionare si aferente)

Fibrele C: amielinice, diametru mic pt

conducerea lenta a durerii si pt fibrele

vegetative postganglionare

Arcul reflex spinal

Acest circuit = arc reflex spinal este

involuntar, dar poate fi voluntarizat prin

implicare structurilor nervoase superioare.
De asemenea, in corpul anterior medular

exista si alte tipuri de neuroni implicate in

modularea raspunsului nervos in afara
motoneuronilor alfa, si anume motoneuronii
gama, neuroni inhibitori, intercalari si
cordonali.

Fusul muscular
Fusul muscular este un organ receptor

specializat care functioneaza independent de

constiinta noastra.
Fusul muscular este o formatiune fusiforma

dispusa intre fibrele musculare, invelita de o

capsula, intre care exista fibre de colagen
orientate in axul lung al fusului.

Centrii superiori
Centrii superiori (cortex, diencefal, trunchi

cerebral, cerebel)
determina si moduleaza activitatea

motoneuronilor din cornul anterior

au rol activ in miscarea voluntara si in ajustarea

tonica posturala a miscarii

Unitatea motorie
Definitie: cea mai mica unitate functionala

neuromusculara.

Este un complex format din:

neuron - poate fi cel din cornul anterior medular (unitate motorie

periferica) sau cel al nervilor cranieni motori

axonul lui
totalitatea fibrelor musculare la care ajung terminatiile acestui
axon

Raportul dintre neuron si numarul de fibre musculare pe

care le inerveaza poarta numele de coeficient de

inervatie al UM si este variabil de la un muschi la altul.

Intr-o unitate motorie intra mereu acelasi tip de fibre

(albe sau rosii).

Toate fibrele unei UM se contracta in acelasi timp.

Activarea UM la nivelul pericarionului

In repaus, NMP (neuronul motor periferic) are polaritate negativa

intracelular si pozitiva extracelular repartizarea inegala a ionilor

intracelulari (K+ si CO3H-) si extracelulari (Na+ si Cl-) ca urmare a
permeabilitati selective a membranei celulare neuronale.

Inegalitatea ionica diferenta de potential la nivelul membranei

de cca 90 (-85) mV

NMP primeste informatii de la o multitudine de alti neuroni

raspanditi in maduva si encefal sub forma biochimica (de

acetilcolina) care depolarizeaza membrana celulara, ionii de Na +
intra in celula, determinand un brusc potential de actiune de
120mV cu durata de 1ms. Panta descendenta a potentialului este
data de iesirea K+din celula.

Oricat de intens este stimulul, daca el depaseste valoarea de

prag va genera depolarizarea cu intrarea in activitate a

neuronului la nivel maxim. (legea tot sau nimic).

Neuronul primeste incontinuu stimuli sub prag care nu determina

descarcari neuronale (depolarizare membranei care se transforma

in potential de actiune), dar depolarizeaza partial motoneuronul,
creand o anumita stare de excitabilitate.

Activarea UM la nivelul pericarionului

(continuare)

Progresia depolarizarii se face din aproape

in aproape, ca o unda.

Pe toata perioada depolarizarii membranei

(potentialului de actiune) celula nu mai

raspunde la un nou stimul, aflandu-se in
perioada refractara (2ms).descarcarile
neuronale spre efector nu pot fi deci
continue. Cu cat intensitatea stimulului sosit
la NMP este mai mare cu atat frecventa
potentialelor de actiune va fi mai mare.

Activarea UM la nivelul
De la nivelul NMP potentialele de actiune ca si procese
cilindraxului
bioelectrice se transmit in rafale de-a lungul axonului =
influxul nervos motor.

Potentialul de actiune ajuns la axon ii depolarizeaza membrana

(aceasta in repaus este pozitiva la exterior si negativa la

interior), Na+ intra in celula, iar incarcarea va fi negativa la
exterior si se va propaga ca o unda de negativitate spre
sinapsa neuromusculara. Aceasta unda este influxul nervos.

Deplasarea influxului nervos variaza in functie de tipul axonului

(cu sau fara teaca de mielina). Viteza de deplasare a

influxurilor nervoase va fi mai mare in fibrele mielinizate
(pt ca se face saltator la nivelul strangulatiilor Ranvier si nu din
aproape in aproape).

Viteza influxurilor nervoase este cu atat mai mare cu cat

diametrul fibrei este mai mare.

Activarea UM la nivelul sinapsei

neuromusculare
Influxul nervos ajunge la butonul terminal al axonului (partea

presinaptica), produce depolarizarea membranei butonului, cu

intrarea Na+ si Ca2+ in interior. Influxul de Ca eliberarea de
acetilcolina din vezicule, care va trece in spatiul sinaptic, unde va
excita membrana postsinaptica. Daca acetilcolina se epuizeaza
apare oboseala.
Depolarizarea butonului axonal dureza doar cateva milisecunde, apoi
se repolarizeaza, Na+ si Ca2+ traversand in sens invers membrana si
butonul poate primi un nou influx nervos.
Acetilcolina eliberata se fixeaza pe celulele receptoare specifice ale
membranei postsinaptice, permeabilitatea acesteia pt ionii da Na + si
K+ se modifica, apare depolarizarea, cu inversarea incarcarii electrice
si instalarea unui potential de excitatie postsinaptica = potential de
placa motorie. Daca acest potential depaseste o anumita valoare (20
mV), el se va propaga spre fibra musculara, devenind un potential de
actiune al fibrei musculare care este un fenomen bioelectric.
Acetilcolina va fi hidrolizata si apoi resintetizata si va reumple
veziculele presinaptice.
Toate procesele de la nivelul sinapsei de la sosirea stimulului si pana
la aparitia in muschi a curentului de actiune musculara dureaza 0,5
1 ms = intarziere sinaptica.

Activarea UM la nivelul fibrei

musculare
Potentialele ajung la fibra musculara sub forma de

impulsuri repetitive, cu pauze intre ele de 20 100 ms.

Potentialul de actiune se raspandeste pe sarcolema si

intra in interiorul fibrei de-a lungul canaliculelor

transversale ale sistemului T pana la triade unde va
elibera ionii de Ca2+ din reticulul endoplasmatic din
sacii triadelor.

Astfel din bioelectric, procesul devine din nou biochimic.

Ca2+ eliberat reprezinta semnalul declansarii unei suite

de fenomene chimice energetice, care au ca finalitate

transformarea in energie mecanica contractia.

Contractia

musculara
are
la
baza
alunecarea fibrelor de actina printre cele
de miozina. Intensitatea contractiei este
data de suprapunerea mai mare sau mai
mica, pe lungime, intre cele 2 tipuri de
filamente.

Decontractia este si ea un proces activ

deorece se consuma o anumita cantitate

de energie.
Motoneuronul intra in relatie prin mii de

sinapse cu alti neuroni.

Substantele
excitatorii (acetilcolina, norepinefrina,
transimtatoare:

dopamina, serotonina)
inhibitorii (GABA, glicina, taurina, alanina)
excitatorii sau inhibitorii in functie de anumite
circumstante (histamina, PG, polipeptidele)
Un anumit neuron va secreta intotdeauna
acelasi tip de substanta la toate butoanele
sinaptice terminale ale sale si deci va
transmite excitatia sau inhibitia tuturor
neuronilor cu care este el in legatura.

Potentialele postsinaptice sufera sumatie:

Spatiala
Temporala
Calea finala comuna (drumul parcurs de un

stimul de la NMP la fibra musculara)

primeste comanda motorie de la
nenumarate niveluri de integrare ale
sistemului nervos.

Miscarea voluntara
Cea mai simpla miscare voluntara a unui

segment comporta intrarea in actiune a unui

enorm numar de sinapse neuronale. Aceasta
miscare presupune:
elaborarea centrala (decizia si comanda)
calea de conducere
ajustarea tonusului postural al segmentului

mobilizat (actiune ce precede miscarea propriu-zisa)

contractia musculara efectoare a miscarii
comandate
modularea permanenta in timpul miscarii a
tonusului musculaturii sinergiste, antagoniste, ca si
al musculaturii care asigura postura

Controlul motricitatii
Controlul motricitatii este organizat pe niveluri

succesive.

A.Controlul medular
Semnalele senzitive de la periferie intra in

maduva prin radacinile posterioare si aici au 2

destinatii:
la acelasi nivel medular sau la unul invecinat

produc un raspuns local

trec prin maduva la centrii nervosi superiori

Maduva este sediul unor

reflexe:
1) Reflexul miotatic (stretch-reflex, reflexul de intindere)
este singura cale monosinaptica a unui sistem senzitivo-motor de
feed-back
este reflexul fusului muscular, caci intinderea unui muschi excita
fusul muscular, ceea ce reflex va declansa contractia acelui
muschi, a fibrelor extrafusale
Bucla gama
motoneuronul gama din cornul anterior medular axon fibrele
musculare intrafusale terminatia anulospirala din fus fibrele Ia
protoneuronul senzitiv spinal neuroni intercalari
motoneuronul alfa
rolul principal al buclei gama este sa mentina tonusul muscular
2) Reflexul de tendon
3) Reflexul flexor (reflexul nociceptiv) nu numai in mm flexori

Reflexe (continuare)
4) Reflexe posturale si de locomotie
reactia pozitiva de sprijin extensia mb inf cand se executa o presiune in talpa
reflexele de redresare apar in pozitia de decubit lateral, avand drept scop

posturarea in pozitie dreapta verticala. Sunt de fapt un complex de miscari

sincronizate pt a mentine ochii orizontal, capul si corpul verticale pt a se
pregati pt actul motor.

reflexele de echilibrare reactiile de balans incearca sa mentina centrul de

greutate al corpului in interiorul bazei de sustinere (sunt musculare sau

labirintice)

5) Reflexe medulare ce determina spasm muscular

spasmul muscular postfractura in zona fracturata din cauza durerii
crampele musculare orice fel de factor iritant local (ex frig)

6) Reflexele supraspinale

reflexele
reflexele
reflexele
reflexele

tonic ale gatului

labirintice
de redresare
de echilibrare

B) Controlul supramedular

Activitatea motoneoronilor periferici este controlata de

etajele superioare ale nevraxului:

cortexul motor cu mai multe arii motorii

fibrele care pleaca de la aceste arii alcatuiesc:

sistemul piramidal asigura motricitatea voluntara si este si un sistem

facilitator pt motoneuronii medulari, influentand tonusul muscular
sistemul extrapiramidal regleaza tonusul muscular si postura si
miscarile complexe reflex-automate; intervine si in miscarea
voluntara declansata de sistemul piramidal, moduland-o prin circuite
recurente

cerebelul statie de modulare a miscarii; intervine prin

influentarea sistemului extrapiramidal si in reglarea tonusului

muscular

formatiunea reticulata din trunchiul cerebral are rol

determinant in reglarea tonusului muscular

hipotalamusul si rinencefalul intervin in reglarea tonusului

muscular

Miscarea voluntara
presupune:
elaborarea centrala
ajustarea tonica posturala, care precede

executarea propriu-zisa a miscarii

modularea permanenta a tonusului in cursul

miscarii

Tonusul muscular se diferentiaza

in:
tonusul de repaus activitate reflexa

medulara
tonusul de postura control superior:
cerebel, nuclei cenusii, neocortex, formatiune
reticulata
tonusul de atitudine control cerebelos si
al nucleului rosu
tonusul de comportament controlul
complexului hipotalamus-rinencefal-cortex
cerebral

Coordonarea miscarilor
Miscarea voluntara este rezultatul unei continue combinatii sinergice
voluntare
intre factorii senzitivi si motori. Coordonarea acestei miscari implica
aproape totalitatea functiilor sistemului nervos.
Miscarea voluntara este rezultatul unei cotinue combinatii sinergice

intre factorii senzitivi si motori. Coordonarea acestei misca implica

aproape totalitatea functiilor sistemului sistemului nervos:
luarea deciziei de miscare act cortical, constient, dar determinat de

realitatea si cerintele ambientale ajunse in constiinta noastra prin aferente

senzitivo-senzoriale

punerea in actiune a sistemelor piramidal si extrapiramidal cu sisteme

motorii executive de transport al comenzii si planului de miscare catre

motoneuronii alfa si gama si, de aici, spre aparatul efector

activitatea continua a sistemului monitor (sistemul senzorial-senzitiv), care

transmite infrmatii asupra modului de desfasurare a miscarii (pe baza

excitatiilor primite de proprioceptori, receptori vizuali, receptori vestibulari
etc); aceste informatii sunt receptionate de sistemul reglator (mai ales de
cerebel);

sistemul reglator va asigura organizarea si ajustarea etapelor tonice si

fazice ale sistemului efector;

aparatul efector (muschi-articulatie) realizeaza miscarea voluntara in

conformitate cu planul elaborat si transmis de cortex si prelucrat continuu

de subcortex, pe baza aferentelor senzitivo-senzoriale

 Exista deci 3 mari sisteme care concura la

producerea miscarii voluntare:

sistemul informational
sistemul reglator
sistemul efector

Concluzii
Miscarile unui adult, oricat ar fi de complicate, pot fi

descompuse in scheme de miscare. Acestea sunt repetate de

milioane de ori de la formarea lor din copilarie, devenind din ce
in ce mai precise si automatizate (ex mersul).

Aceste scheme se formeaza pe baza sistamului incercari si

erori, adica pe baza invatarii din greseli. Rezultatul acestor

procese de invatare se memoreaza sub forma de engrame
senzitivo-senzoriale si motorii.

Engramele
se formeaza in copilarie prin control volitional
se perfecteaza continuu prin repetitie
cu cat sunt mai bine fixate, cu atat activitatile musculare capata
viteza de executie, intensitate si complexitate
vor realiza miscarile dorite, dar vor inhiba si sinapsele care nu este
necesar sa intre in schema miscarilor dorite
Kt sustine din ideea engramelor principiul repetitiei ca o baza a

unei bune coordonari.