Sunteți pe pagina 1din 9

LUPTE LIBERE SI GRECOROMANE

1. SCURT ISTORIC

Luptele, alaturi de celelalte sporturi fara arme precum boxul, isi au


originea in truismul preistoric Cel mai puternic supravietuieste. Aceasta
deoarece luptele deriva din ritualuri menite sa-i confere unui individ
abilitatile esentiale pentru a deveni si a ramane conducatorul unui grup
primitiv. Scopul era, desigur, depasirea adversarului intr-o lupta directa.
Insa folosirea sportului in locul unui duel soldat cu moartea unuia dintre
competitori a permis evitarea uciderii sau ranirii grave a membrilor
grupului. In plus, participantilor li se oferea posibilitatea de a-si imbunatati
abilitatile cu prilejul acestor concursuri.
Prima dovada este furnizata de competitiile de lupte din Egiptul Antic si
din Mesopotamia. Sigilii cilindrice si o statueta de cupru ce ilustreaza
acest sport au fost datate in jurul anului 3000 i.Hr., iar o lucrare literara
din acea perioada, Epopeea lui Ghilgames, descrie o partida de lupte intre
cei doi protagonisti, Ghilgames si Enkidu. In mormintele egiptene de la
Beni Hasan au fost descoperite imagini foarte realiste ale unor prize si
aruncari folosite in lupte, datand din jurul anului 2500 i.Hr.
Totusi, in atichitate luptele au cunoscut cel mai puternic avant in
randurile grecilor. Ei au ridicat aceasta forma de sport pe un piedestal,
principalul atribut al vietii sociale al unui tanar devenind calitatea sa de
membrual unei paleste, ce reprezenta locul de antrenament al luptatorilor.
Operele literare grecesti abunda in descrieri pe tema rigorilor
acestui sport, insa luptele erau o activitate atat de obisnuita si toata
lumea le intelegea atat de bine, incat nici un cronicar nu a simtit nevoia sa
descrie tehnicile folosite, desi a fost unul dintre cele mai importante

sporturi, in peste 100 de orase, timp de 1200 de ani. Tot ce s-a putut afla
din scenele gravate pe vasele grecesti si pictate in desenele murale este
ca luptele libere erau un sport foarte popular, iar concurentii se luptau goi,
asemenea altor atleti din acea vreme.
Luptele libere si greco-romane se numara printre cele mai vechi discipline
sportive, in pesteri fiind gasite picturi cu luptatori datand din anii 3000
Inainte de Hristos.
Luptele au fost incluse in programul olimpic in 1904, la JO de la St.
Louis, dar nu au fost programate la JO din 1912. Din 1920, insa, de la JO
de la Antwerp, nu au mai lipsit din programul olimpic. Romania a
participat pentru prima data in competitia olimpica de lupte in 1936, la
Berlin, iar din 1952 a fost prezenta la toate editiile JO.
Luptele libere conin procedee pe toat suprafaa corpului, aciunile
sunt predominant la picioare.
Luptele greco romane nu permit aciuni la picioare. Timpul de lupt
este de 3 reprize a 2 minute, la luptele greco romane o repriz este
alctuit din 1 minut n picioare i 2 x 30 de lupt n parter. Tuul oprete
definitiv lupta atunci cnd adversarul este fixat cu omoplaii pe saltea.

2.PROCEDEE TEHNICE DE BAZ


a) lupta la sol

podul

rostogoliri:
- cu agare la piciorul opus
- cu simplu nelson i agare la piciorul opus
- cu cheie la bra;
- cu centurare i folosirea piciorului

rulat:
- cu piciorul
- din fa la dou brae
- din fa la un bra
- din spate la dou brae

rsturnri:
- cu fixarea coapsei opuse (retur)
b) lupta n picioare

ridicarea din fixare

poziia de gard joas

doborri:
- cu fixarea ambelor coapse
- cu fixarea unui picior
- cu fixarea gleznelor
- cu fixarea unei glezne
- cu mpingere n bra i mpiedicare

aruncri:
- tur de bra cu mpiedicare
- tur de cap cu mpiedicare
- urub

rsturnri:
- moric

duceri la sol fixri:


- trecere prin traciune de bra i mpiedicare

trecere pe sub bra i mpiedicare

Podul este poziia de hiperextensie a corpului lupttorului, cu contact pe


frunte i tlpi, folosit att n tehnica de aprare ct i n tehnica de atac.
Este elementul tehnic ce evideniaz o for superioar a musculaturii
extensoare a cefei i spatelui i printr-o mobilitate crescut n zonele
lombare i cervicale a coloanei vertebrale.

Rostogolirile sunt acele elemente tehnice prin care atacantul l


determin pe aprtor s se nvrt n jurul axului su longitudinal

,trecndu-l prin sau fixndu-l n poziie periculoas de tu. Pentru


executarea acestora sunt necesare apucri i fixri ale cefei, braelor,
trunchiului, picioarelor necesitnd o bun for de apucare, orientere
spaial, mobilitate crescut a coloanei vertebrale i a centurii pelviene.

Rsturnrile sunt elementele tehnice prin care aprtorul este purtat n


plan antero-posterior printr-o micare de inversare a axului longitudinal.
Pentru executarea lor trebuie o for crescut a musculaturii extensoare a
trunchiului i a musculaturii flexoare a braelor, deci fora de ridicare.

Doborrile cuprind elemente tehnice executate dinaintea spre napoia


aprtorului, n urma crora acesta cade n poziia periculoas de tu.
Sunt aciuni de mpingeri brute i rapide care provoac o cdere rapid
spre napoi. Executarea acestora solicit fora musculaturii scapulare,
viteza de execuie i de deplasare a segmentelor corpului.

Aruncrile sunt elemente tehnice prin care adversarul este desprins de


pe saltea i proiectat pe o traiectorie care-i asigur o faz de zbor, lund
contact cu salteaua n poziie periculoas de tu. Acestea sunt elementele
tehnice care solicit la nivel nalt toate calitile motrice. Ele se bazeaz
pe o bun for de apucare i ridicare, coordonare i mobilitate la nivelul
coloanei vertebrale i a centurii scapulare. La aruncrile spre nainte
(peste old i peste spate) pe lng fora musculaturii extensoare a
picioarelor, este solicitat i musculatura flexoare a trunchiului.

3.TEHNICA LUPTELOR GRECO-ROMANE

Procedee ale tehnicii de lupta intalnite si astazi in sportul luptelor


se regasesc in frescele egiptene inca din anul 1500 I.H. Dar,la fel ca
pentru alte discipline clasice Grecia antica reprezinta leaganul nasterii si
impunerii luptelor drept una dintre cele mai nobile intreceri umane.
Tehnica luptelor greco-romane este compusa dintr-un larg ansamblu de
miscari specifice structurate si adaptate corespunzator regulilor acestei
ramuri vizand trantirea adversarului in pozitii care sa se poata realiza
fixarea lui cu spatele pe saltea.
Doua dintre procedeele luptelor greco-romane sunt:
1.Aruncrile peste spate
2.Aruncrile peste piept (salturile)
Caracteristica procedeelor:
Aruncarile peste spate sint procedee inrudite cu procedeele
de aruncare peste sold. Caracteristica comuna a celor doua
grupe de procedee o constituie actiunile picioarelor, care
realizeaza rasucirea cu spatele spre adversar.
Grupa

aruncarilor

peste

piept

inglobeaza

unele

din cele

mai

importante procedee de lupta. Aruncarile peste piept sau salturile intra in


rindul procedeelor de baza ale luptelor clasice.Tehnica executiei acestor
procedee este complicata si grea,datorita caderilor care sint foarte grele,
atit pentru executants, cit si pentru adversar, ceea ce ingreuiaza si mai
mult

insusirea

tehnicii

executiei

lor.

Pentru

aceasta

in

succesiunea invatarii procedeelor salturile sint pe ultimul loc, deci se


invata numai dupa ce- au fost insusite toate celelalte procedee de baza si
numai dupa ce antrenorul este convinsa sportivii cu care lucreaza sint
temeinic pregatiti si apti pentru efortul la care sint solicitati in aceasta
etapa de invatare.

Apararea
Luptatorul atacat, pentru a se apara de acest procedeu flexeaza energic
bratul fixat si executa o genuflexiune rapida,impiedicindu-si astfel adversarul
sa-l ridice de pe saltea si sa finalizeze procedeul (cu genunchiul se actioneaza
asupra piciorului corespunzator al adversarului' presindu-l in spatiul popliteu al
acestuia).

BIBLIOGRAFIE

1.Programa scolara - Disciplina sportiv de specializare: LUPTE LIBERE ,


Ministerul Educatiei, cercetarii si inovarii;
2. Manolachi V. Sporturi de lupta - teorie si metodica (luptele libere, grecoromane si judo), Chisinau 2003;
3. http://www.cosr.ro/sporturi/sporturi-olimpice-de-vara/lupte
4. http://frl.ro/

S-ar putea să vă placă și