Unde ne sunt conservatorii?

iulie 17, 2007 in Cosmin Carbunaru, Posts by author, Se întamplă in România

Tags: ideologii, partide politice, Partidul Conservator

A fi conservator in Romania inseamna a avea o optiune politica greu intelesa.

Pana la aparita unui partid Conservator in anul 2004, de fapt unul transformat
dintr-un partid social-liberal, o astfel de denumire putea duce imediat cu gandul
la istoriografia romaneasca, la momentul primului dualism politic, la Barbu
Catargiu, Marghiloman, la asa zisii asupritorii ai taranimii, la sustinatorii marilor
mosieri. Existenta unei astfel de situatii se datoreaza unei discontinuitati istorice,
care a pus o amprenta dureroasa pe Partidul Conservator.

El nu mai era un partid istoric, ci un partid ante-istoric, unul care apartinea

vechii conduceri, care nu a adus la infaptuirea vreunui act, ci a fost o etapa in
dezvoltarea partidelor romanesti si reprezinta ultima afisare a „vechii” boierimi,
incapabil sa se adapteze noilor schimbari. Discontinuitatea a fost mult mai mare:
daca partidul liberal si national taranesc mai aveau o parte de electorat in viata,
partidul conservator nu s-a bucureat de un astfel de privilegiu. Nerecunoasterea
lui ca partid istoric propiu-zis a insemnat un start esuat. In schimb termenul ce
dadea o noua infatisare a partidelor conservatoare , crestin democratia , a fost
primit cu nepasare.

Pe atat de numeroase si complexe precum sunt scrierile politice, memoriile si

politicile romanesti , pe atat sunt de necunoscute si neapreciate. In aceasta
situatiei aportul lor pare mai degraba a fi unul teoretic ci nu practic, daca s-ar
face o comparatie cu rivalii politici: liberalii, care reprezinta opusul. Acesta lucru
nu este in totalitate adevarat. In 1880 a fost adoptat programul partidului
Conservator, ce cuprindea o abordare a temelor care conturasera in timp doctrina
conservatoare, anume, atasamentul pentru evolutia organica a societatii, pentru
sustinerea unui progres masurat si continuu, pentru actiunea concreta, coerenta
unui executiv reticent la imitatiile excesive sau la constructiile politice abstracte,
pentru respectarea valorilor traditionale. Politica economica se baza pe
sustinerea industriei usoare, dar nu se împotriveau nici investitiilor în industria
grea, aceasta fiind o idee deloc nerealistă pentru dezvoltarile ce avea loc in acea
perioada în Tarile Romane. Rascoala taraneasca din 1907 au dat peste cap
intentiile conservatorilor. Acesta este motivul pentru care conservatorii au
acceptat în 1913 o serie de reforme, cum ar fi votul universal, promovat de
liberali.

Macinarea interna a partidului Conservator, inceputa inainte de primul razboi

mondial, si incercarile de transformare nu au dat roade. Astfel au aparut: Partidul
Conservator-Democrat, fondat de Tache Ionescu în 1908, Partidul Conservator
Naţionalist, fondat de Nicolae Filipescu şi Ion Emanuel Florescu in 1916, Partidul
Conservator-Progresist, rezultat în 1918 din ruperea Partidului Conservator. Au
esuat nereusind sa se impuna ca forte importante.

Din consiliul provizoriu de Uniune Nationala din februarie 1990 nu a facut parte
nici macar un singur partid cu numele de conservator. In acest moment in afara
de Partidul Conservator, nu exista altul care sa aiba o semenea denumire si sa fie
prezent macar cu un membru intr-un consiliu local sau judetean. Astfel se poate
vorbi ca doctrina conservatoare este vizibila pe plan european, dar nu neaparat in
partide care sa aiba o astfel de denumire. Partidele conservatoare s-au
transformat in mare parte in partide crestin democrate. Adevarata „lupta” se da
intre stanga reprezentata de socialisti democrati si partidele de dreapta
( majoritar crestin democrati si liberal). De fapt asta inseamna mostenirea
conservatoare. Neo-conservatorismul populist american poate patrunde usor,
mai ales ca dreapta politica in Romania s-a schimbat, datorita ascensiunii unui
important partid, cu tenta sa populista bine cunoascuta.

Integrarea europeana a dat un puternic semnal de alarmala Bucurestiul:

inexistenta unui putermic partid crestin democrat, popular sau conservator,
puternic. Acestea au aparut insa, ca ciupercile dupa ploaie: PPRM, PUR-PC,
PNG-CD si PD-ul care si-a schimbat orientarea politica. Dintre toate doar PUR-ul
a optat pentru denumirea de conservator, crezand ca ii poate da o greutate mai
mare. Conservatorismul nu apare pe neasteptate, el exista si la momentul
oportun reapare. Din pacate numai un fost partid „de stanga” a avut puterea
imediat dupa 1989 sa se proclame Crestin Democrat.Partidul Popular European
se recunoaste ca facand parte din familia politica de centru dreapta ( partide
crestin democrate, populare, conservatoare) , ale cariei radacini se pot gasi in
civilizatia continentului European si care de la bun inceput a initita proiectul
european. Majoritatea sunt mostenitoarele gandirii conservatoare. In Europa
singurele care mai poarta denumirea de conservatoare si fac parte din Grupul
Partidelor Populare Europene sunt: Partidul Conservator din Marea Britanie,
Partidul Conservator Popular din Danemarca, si in Lituania conservatorii fac
parte dintr-o uniune alaturi de fostii detinuti politici. Poate singurtul partid din
Romania care se incadreaza in standardele unuei partid conservator european
este PNTCD. Si se poate vedea acest lucru printr-o citire a programului lui politic.
A fost de fapt si primul partid care a facut parte din Grupul Popularilor Europeni.
O alta incercare de a face un Partid Popular, inainte de asa zisul „trend”a avut-o
Radu Vasile, in 1999. De fapt a fost un esec, fiind asociat cu personajul Radu
Vasile si nu cu intentiile sale politice.

In Romania exista in oprezent un institut de Cercetari politice Conservatoare

condus de Dan Voiculescu. Realizarile sale nu sunt de neglijat. Ceea ce nu este un
lucru rau, mai ales ca aduce in plin plan o noua materie de studiu, dar motivele
care stau in spatele unei astfel de institut sunt simple: incercarile de legimitizare
ale lui Dan Voiculescu. In definitiv nu poate evita adevarul conservatorismul
adevarat nu mai exista, el fiind inlocuit de o progenitura a sa crestin democrati –
populari si cei care mai poarta o astfel de denumire, in Europa, sunt constienti ca
desi pare paradoxal, conservatorismul trebuie sa se adapteze la noile evolutii.

Cosmin CĂRBUNARU