Psihologia custii si criminalitatea regimului comunist

Am studiat si publicat o carte privind crimele comunismului in

azilele de psihiatrie.Ei bine,trebuie sa spun ca de fapt mult mai
oribile si mai dezastruoase,mai brutale au fost crimele din afara
ospiciilor psihiatrice,cele din societatea romaneasca.
De fapt,cum spunea O.Paler, vreme de peste 40 de ani am
fost cu totii, niste pacienti doar lasati in libertate.Crimele comuniste
s-au produs intr-o depravare insidioasa dar care au facut ravagii si
inca mai fac si astazi.Tragedia poporului roman nu s-a terminat nici
astazi,de fapt am fost naivi cand ne-am gandit ca dupa revolutie
vom scapa de cosmarul comunist.Acuma comunismul ne stalceste
mai departe destinul intr-o libertate pe care nu ne pricepem inca sa
o traim,fiindca ne-am pierdut reflexele unui comportament
normal.Am trait in perioada comnismului intr-o cusca din care inca
nu am putut iesi,la fel cum animalul tinut ani de zile in cusca se
reintoarce pana la urma in acelasi loc.
La noi trecutul nu tine in primul rând de arhive, nu se opreste
la ceea ce -a fost-. El este inca activ. Strigoii merg pe strada,
vorbesc, uneori ii vedem la televizor,iar Raportul Tismaneanu a
numit doar cativa dintre ei. Noi insine, câteodata, suntem fara voia
noastra,gata de a fi insensibili la trecutul criminal comunist.
Occidentul s-a grabit sa salute sfârsitul comunismului, dupa
care s-a relaxat si a devenit mai indiferent, fara sa observe ca pe
scena Estului European s-a schimbat spectacolul, dar vechii –actori-
forfotesc prin culise si nu si-au uitat rolurile. Pregatesc, poate, chiar
un spectacol nou, care sa combine cele doua nenorociri ale
secolului, comunismul si fascismul(Paler).
Se pare ca raportul Tismaneanu are multe lacune.Astfel,in
România a avut loc prima manifestatie anticomunista din Estul
Europei si prima rezistenta armata impotriva ocupatiei sovietice,
rezistenta care a durat ani, in munti si de care raportul nu
aminteste.
Cu toate acestea, ne-a fost dat sa auzim mirari superficiale,
de genul: -Românii rabda orice- sau -Mamaliga nu explodeaza-.
Aceasta a incurajat pe criptocomunistii post-revolutie,iar
protocronistii si cripto-comunistii au preluat puterea politica si
economica a tarii.
Este adevarat ca sub comunism am incercat sa
supravetuim,asa cum au fact si altii in vreme de dizgratie,sa
supravetuim,sa nu cadem victime.
Dar frica noastra din trecut si prezent ii ajuta si astazi pe
vechile stafii comuniste sa devina lideri politici sau economici. Fara
voia lor, persecutatii deveneau si devin complici cu persecutorii,se
lasa si s-au lasat pacaliti de demagogia comunisto-securista.
 Dar raul nu s-a oprit aici. Minciuna devenise si mai este o
practica normala,ne-am acomodat cu raul,iar cu timpul nici nu mai
stim ce este aceea normalitate,ci doar anormalitatea “normalizata“.
Realitatea iti amintea si iti reaminteste la fiecare pas ca
trebuie sa fii atent ce spui, cui spui, daca vrei sa nu intri in atentia
Securitatii sau acuma a administratiei comunizate.
De aceea neacceptarea anormalitatii ca un factor normal
parea nu atât un act de curaj, cât un semn de uzura a instinctului
de conservare. Incât, nu faimoasa spalare a creierelor este poate
crima cea mai perfecta a regimului comunist, ci cea mai durabila.
Un creier spalat,spune Paler nu mai are trecut. In schimb, un creier
deprins sa considere normala,anormalitatea e amenintat sa dispara
– chiar si in libertate,iar sclavul decine sclav cand se comporta ca
atare(Euripide).

Poate ca unui occidental,spune Paler,ii suna normal sau macar

pitoresc indemnul lui Marx, de a ne desparti de trecut razand,desi
este o enormitate. Nu poti sa razi de un cosmar,ar fi idecent.Au fost
savârsite prea multe crime pentru a ne permite sa izbucnim intr-un
râs isteric ca sa exorcizam intr-un fel tragedia care a avut loc si care
de fapt nu s-a terminat.Sa ne gandim ca de 17 ani nu putem adopta
in Parlamentul Romaniei capitaliste o lege a lustratiei.
Apoi, noi nu am avut si nu avem alta viata decât aceea pentru
care ne-am temut si a fost sansa noastra de a iubi,de a ne realiza
desi aceste ceasuri s-au impletit si se impletesc cu disperarea
Dar sa nu uitam ca chiar in clipele noastre fericite compatriotii
nostri erau maltratati de catre securitate in inchisori sau in azile
psihiatrice,pentru care insa ar trebui sa ne rusinam,sa ne
consideram vinovati,sa acceptam aceasta vinovatie colectiva.
De aici provine, probabil, si iritarea cu care multi dintre noi
refuza aici orice discutie despre vinovatie, considerând fie ca vina
este egala, uniformizata, cu corolarul firesc, daca toti suntem
vinovati, toti suntem inocenti, fie ca avem alte treburi mai urgente
acum.