1.

PROCESUL DE COMUNICARE

Realizarea functiunii de comunicare a limbii a aparut in fata ganditorilor ca un

fenomen deosebit de interesant.
Inca din antichitatea greaca filozofii incadrati in diverse curente au vazut destul de
bine nu numai importanta comunicarii ci chiar si mecanismul acesteia.
Astfel, stoicii au inteles rolul creierului ca organ de comanda si al nervilor care
conduc cuvantul pana la organul vorbirii.
Epicureii afirma posibilitatea comunicarii bazata pe cunoasterea limbii de
intreaga societate (e recunoscuta deci existenta unui unic mijloc de intelegere, o limba
comuna sau un dialect pentru toti membrii unei colectivitati); de asemenea, in filozofia
epicureica se discuta conditiile pe care trebuie sa le indeplineasca o comunicare pentru ca
intelegerea sa se poata realiza: sunetele, cuvintele se propaga in spatiu; daca distanta de la
vorbitor la adscultator e mica, vocea (mesajul) isi pastreaza forma initiala si sensul
cuvantului e lesne de inteles; dca insa distanta este mai mare, sunetul se tulbura (zgomot
de fond am zice azi), vorbele se amesteca in drum, iar sensul devine confuz (Lucretiu, De
rerum natura).
Datele

stiintifice

s-au

acumulat

insa

lent.

Cunostintele

in

domeniul

neurofiziologiei se fundamenteaza abia in secolul al XIX-lea.

Prin procersul de comunicare intelegem emiterea si primirea de mesaje intre
membrii unei colectivitati care folosesc acelasi mijloc de inetelegere (respectiv
aceeasi limba).
Aspectele procesului de comunicare pot fi orale sau scrise. Activitatea de
comunicare ocupa un loc foarte mare in viata fiecarui individ, totodata membru al
societatii; 70% din timp (in starea de veghe) este atribuit comunicarii lingvistice,
repartizat in:

45% audiere

30% vorbire

16% citire

9% scriere
Un rol urias in explicarea procesului de comunicare l-a jucat elaborarea teoriei

reflexului conditionat. In cadrul acestei teorii a aparut definirea cuvantului ca semnal al

semnalelor si ca element al celui de-al doilea sistem de semnalizare (limba si gandirea)
- caracteristic doar omului; primul sistem de semnalizare, comun omului si animalelor, se
realizeaza prin perceptii, senzatii si reprezentari.
Ideile de baza ale neurofiziologiei si neurociberneticei sunt: neuronul cu diferitele lui
prelungiri este capabil sa primeasca informatia, sa o stocheze, sa o prelucreze si sa o
transmita. Pana la 70 de ani un om normal inregistreaza in memorie 15 miliarde de
miliarde de informatii. Neuronul este tot atat de complex ca un calculator (cortexul are 16
miliarde de neuroni).
Procesul de comunicare presupune functionarea normala atat a scoartei cerebrale cat
si a aparatului vorbirii, a aparatului auditiv, a aparatului vizual. Numai conlucrarea
tuturor acestor elemente asigura atat emiterea cat si receptarea mesajelor.
1. Emiterea mesajului
Pentru a emite, vorbitorul dispune de un numar finit de reguli cu care poate
produce si intelege un numar infinit de enunturi; este ceea ce se cheama competenta
lingvistica, data in linii mari prin ereditate si dezvoltata, rafinata, prin educatie.
Capacitatea vorbitorilor de a produce efectiv un numar dat de enunturi se
numeste performanta lingvistica.
Din punct de vedere lingvistic operatia de emitere a mesajului inseamna o codificare
a elementelor sale care sunt o submultime din multimea alcatuita de codul lingvistic.
Acesta se prezinta ca un inventar de elemente (foneme, morfeme) imbinate conform
anumitor reguli.
In

urma

unui

stimul,

vorbitorul

selectioneaza

din

inventar

elementele

corespunzatoare mesajului pe care vrea sa-l transmita. Pe acestea le organizeaza intr-un

enunt care va fi articulat in semnale succesive.
De pilda, pentru a articula enuntul Studentul vine la facultate vorbitorul selecteaza:
-

studentul, care este luat din campul cuvintelor desemnand pe "cei ce invata intr-o

institutie publica (student, elev etc.)";

vine, selectat din campul verbelor care arata "o actiune de deplasare";

la, ales din grupul prepozitiilor care arata directia;

facultate, selectat din campul substantivelor care indica "localurile de invatamant

public".
Paralel cu selectiile de mai sus, adica alegerea elementelor cerute, se aplica regulile

de determinare si de imbinare a acestora:

studentul este articulat in nominativ