Manastirea Cheia se afla la 61 km nord de Ploiesti, pe Valea Teleajenului, la o altitudine

de 887 m, la poalele Muntilor Ciucas (Carpatii Orientali), intre paraiele Timpa si Cheita.
Zona a fost populata in secolul al XVII-lea, dupa Uniatia din 1701, de refugiati si pastori
transilvaneni, iar in 1770 a fost ridicat la poalele muntelui Balabanu un schit de lemn,
avand hramul Sf.Nicolae (asezamant distrus de turci sapte ani mai tarziu). In 1790,
schitul a fost reconstruit, tot din lemn, pe un alt amplasament (la poalele muntelui Rosu) locul altarului acestei a doua biserici fiind luat de actualul aghiasmatar al manastirii
Cheia. Noul lacas, cu hramul Adormirea Maicii Domnului, era situat, asa cum aflam
dintr-un hrisov domnesc dat de Alexandru Ipsilanti in 1797, "in loc pustiu si intre piietri",
fiind locuit de 19 calugari. Starea materiala a schitului era foarte precara si, de aceea,
domnitorul ii acorda, prin acelasi act, o suma anuala de 50 de taleri din veniturile vamii
de la Valeni - danie intarita pana in 1825 de catre toti domnii urmatori. In 1814, sub Ioan
Gheorghe Caragea, asezarea era inregistrata de autoritatile financiare in categoria a patra,
in randul celor scutite de orice dari din cauza saraciei. Singura donatie mai importanta
primita de schitul de la Cheia in aceasta perioada este mosia Ciocrac, primita de la
paharnicul Manolache Hrisoscoleu in martie 1800.
Exista putine marturii despre viata spirituala a asezamantului dinainte de 1820. Aflam ca,
sub staretia lui Dometie, schitul era organizat ca o "obstejitie" - chinovie avand ca model
vietuirea de obste de tip paisian de la Caldarusani. Inzestrarea bisericii cu obiecte de cult
si carti a fost facuta, dupa traditie, de catre ctitori si binefacatorii din Sacele. Alaturi de
hramul Adormirea Maicii Domnului, unele documente pomenesc un al doilea - Sfanta
Treime, preluat de actuala biserica.
La o data neprecizata, intre 1832 si 1835, schitul a ars din temelii. Au fost salvate si au
ajuns pana la noi icoanele imparatesti, stranele, sfesnicele, un antimis, sigiliul din 1832 si
un pristornic sculptat in 1820 de staretul Dometie. Un eveniment insemnat in viata
schitului Cheia este sosirea aici, in 1834, la chemarea episcopului Chesarie al Buzaului
(in a carui eparhie se gasea pe atunci schitul), a ieroschimonahului Damaschin Barsan,
originar din Salistea Sibiului. Acesta, impreuna cu fratele sau Iustin, intrasera inca din
1811 in obstea de la Caldarusani, sub indrumarea staretului Dositei - in acea vreme,
comunitatea monahala de la Caldarusani era una dintre cele mai apreciate din intreaga
lume ortodoxa. Damaschin fusese tuns calugar in 1815 de catre staretul Dositei, devenind
apoi diacon in 1825 prin decizia mitropolitului Grigorie Dascalul si ieromonah in 1831, la
hotararea episcopului Chesarie, cel care i-a si incredintat misiunea de a repune pe
picioare asezamantul de la Cheia.
Cu sprijinul episcopului Chesarie, ajutat de crestinii din imprejurimi si prin munca sa si a
celor 33 de monahi si 12 frati aflati la schit (dintre care 16 munteni si 29 transilvaneni),
Damaschin inalta din temelie impunatoarea biserica de zid cu hramul Sf.Treime, chiliile,
clopotnita si gospodaria anexa, dupa cum aflam din pisania de deasupra usii de intrare in
sfantul locas: "Intru mare slava si lauda Prea Sfintei si de viata facatoarei si nedespartitei
Troite, intru a caria cinste si hramul sa praznuieste, la anul 1835 iulie 16 s-au radicat
aceasta sfanta biserica din temelie, cu toate imprejurarile ei, in zilele prea inaltatului
nostru domn Alecsandru Dimitrie Ghica voievod, cu voea fratani-sau mare dvornic
Mihalache Ghica, stapanul mosii, de la carele s-au si rascumparat la anul 1846, cu
blagoslovenia prea osfintitului nostru episcop Buzaului D.D.Chesarie, de care s-au si
sfintit la anul 1839 iulie 20. Prin osardia si osteneala prea cuviosiei sale parintelui
Damachin, ieromonah si staret al sfantului schit Cheia si a toata sinodia sa si cu ajutorul

si cheltuiala a multor iubitori de Hristos pravoslavnici crestini si mari ctitori ai sfantului

locas acestuia spre vecinica lor pomenire".
Potrivit inscriptiei de pe glaful usii de intrare, pictura bisericii a fost terminata la 26
august 1839 de catre zugravul Naum, reprezentant al scolii de pictura de la Buzau,
faimoasa in acea vreme.
Desi nu avem marturii despre inzestrarea manastirii cu cele necesare traiului obstii, dintrun document din 1838 aflam ca schitul dispunea de 10 pogoane de faneata si de alte 5 de
vita de vie, 46 de vite, 15 cai, 250 de oi, 10 stupi si o livada de pruni. In 1863, averea
manastirii crescuse (600 de oi si 56 de vite), ca si numarul monahilor (de la 39 in 1862, la
50 in 1865). Se poate spune ca aceasta a fost o perioada de inflorire spirituala si materiala
a manastirii Cheia, ale carei inceputuri fusesera atat de modeste.
Din nefericire, o data cu Legea secularizarii (1863) si, mai ales, din cauza neindeplinirii
obligatiilor pe care autoritatile si le asumasera fata de manastire, veniturile acesteia s-au
redus dramatic, ceea ce a afectat viata asezamantului. Un alt moment extrem de dificil a
fost in 1864, cand Ministerul Cultelor a decis mutarea obstii de la Cheia la Varzaresti,
intrucat manastirea Cheia urma sa fie transformata in cazarma de graniceri - asezarea a
fost salvata de interventia energica a Mitropoliei. Lipsita insa de orice mijloace, ajunsa in
stare de ruina, Cheia nu mai poate face fata nevoilor de intretinere, iar numarul monahilor
scade continuu (36 in 1875, 30 in 1878, 18 in 1884, 10 in 1908). Constatand situatia
precara in care se afla manastirea, forurile bisericesti au hotarat, in 1903, in vederea
redresarii vietii monastice, sa transforme schitul Crasna - Izvoarele in metoc al manastirii
Cheia. Masura nu si-a atins scopul, iar criza s-a accentuat - in 1906 s-a renuntat la viata
de obste.
Cel care reuseste sa readuca la viata comunitatea de la Cheia este Grigorie Munteanu Georgescu, ales staret la inceputul anului 1909, pozitie pe care a detinut-o pana in 1934.
Realizarea sa de capatai este zidirea paraclisului manastirii, de care era mare nevoie,
intrucat gerul impiedica oficierea slujbelor in biserica mare. Aprobata in 1919,
constructia a fost terminata 8 ani mai tarziu, asa cum aflam din pisanie: "Intru marea
slava si lauda a Sfintei, de viata facatoarei si nedespartitei Treimi si intru cinstea prea
sfintei stapanei noastre de Dumnezeu nascatoarei si pururea Fecioarei Maria, s-au ridicat
acest sfant paraclis din temelie, in zilele I.P.S. Miron Cristea, patriarhul Romaniei Mari,
prin osardia si osteneala prea cuviosiei sale parintelui arhimandrit Grigorie, staretul
sfintei monastiri Cheia, impreuna cu tot soborul si cu ajutorul mai multor credinciosi si
de Dumnezeu iubitori crestini spre vesnica lor pomenire. S-a pus temelia in ziua de 5
iunie 1924 si s-a sfintit in ziua de 8 septembrie 1927 de prea sfintitul arhiereu Tit
Targovisteanul, vicarul sfintei Patriarhii. [] Pictor Gh.I.Cepoiu - Isvoarele".
In timpul primului razboi mondial, manastirea a avut mult de suferit. Autoritatile de
ocupatie i-au fixat aici domiciliul obligatoriu episcopului de Rimnic, Sofronie Vulpescu
(1913 - 1919). Apoi, trupele germane in retragere s-au cantonat la Cheia, producand mari
daune materiale obstei si distrugand cladirile incintei. De aceea, dupa razboi, principala
sarcina a comunitatii cheiene a fost refacerea ansamblului monastic si redresarea
asezamantului din punct de vedere economic. Astfel, a fost reparata intreaga incinta, iar
clopotnitei i s-a redat in 1934 aspectul originar. Un sprijin decisiv in aceasta actiune l-a
dat "Legea pentru inzestrarea manastirilor ortodoxe din tara", votata in 1939, prin care
manastirii Cheia i-au fost atribuite 20 de hectare de padure pentru ca "venitul sa
serveasca pentru restaurarea cladirilor monumente istorice si pentru intretinerea

diferitelor scoli, ateliere, tipografii, aziluri si orfelinate, institutii de asistenta sociala si

sanitara".
Pe langa cele 20 de hectare, averea manastirii sporeste si prin alte danii - in 1944, Eforia
manastirilor inzestrate comunica Ministerului Agriculturii si Domeniilor darea in
folosinta catre manastirea Cheia a 124 de hectare de padure si faneata. In 1949,
manastirea poseda 29 de hectare in Cheia (faneata si padure), 100 de hectare de padure in
comuna Margineni, 15 hectare in Baltesti, o parte vie, alaturi de proprietatile mai vechi.
Restabilita sub aspect gospodaresc, obstea de la Cheia ajunge sa numere 39 de monahi in
1950. Ulterior, numarul acestora scade pana la 20 in 1960 (majoritatea inaintati in varsta),
ceea ce determina Patriarhia Romana sa decida organizarea aici a unei case de odihna
pentru preoti si functionari bisericesti. Mare parte dintre calugari sunt transferati la Casa
sanatoriala de la manastirea Dealu, Cheia devenind, la inceputul anului 1961, metoc
patriarhal.
Restaurarea si modernizarea ansamblului, in conformitate cu noua destinatie, au inceput
in 1962 si s-au incheiat in 1965, cand a fost inaugurata Casa de odihna. Lucrarile de
reconstructie si intretinere au continuat - dupa cutremurul din 1977, biserica mare a fost
consolidata, iar acoperisul ei si cel al paraclisului au fost vopsite. In 1985 a inceput
restaurarea picturii, care, curatata prin metode stiintifice in 1987/ 1988, si-a recapat
stralucirea initiala.
Pentru a intelege mai bine spiritul in care s-a cladit manastirea Cheia, trebuie amintit
faptul ca aici a fost respectata, pana in 1960, randuiala slujbelor dupa tipicul de la Athos,
cu Utrenia oficiata la miezul noptii si practicarea rugaciunii inimii. Unii monahi de la
Cheia au ucenicit la Sfantul Munte - intre ei, staretul Grigorie Munteanu - Georgescu,
Gavriil Constantinescu la Iviron, Varsanufie Ghib la Zografu, Orest si Ipatie la Vatoped
(unde au si ctitorit o biserica, ramasa pana astazi asezamant romanesc). Pe langa legatura
continua cu Athosul, monahi de la Cheia au participat la pelerinajele in Tara Sfanta.
La randul sau, manastirea Cheia a fost un loc de pelerinaj pentru ortodocsii ardeleni care,
in ciuda arbitrarei granite care ii separa de fratii lor, au continuat sa vina aici la marile
sarbatori. Trebuie amintit ca, la 3 mai 1913, Directia politiei si sigurantei autoriza printr-o
adresa catre biroul vamal Bratocea intrarea in tara, fara pasaport, a inchinatorilor si
donatorilor din Transilvania.
Dupa intemeierea manastirii Cheia, in apropiere a luat fiinta o mica asezare ai carei
locuitori trecusera muntii din cauza prigoanei nationale si confesionale. Localitatea Cheia
este in prezent si o apreciata statiune climaterica, situata la numai 135 km de Bucuresti.
Dupa fondarea manastirii Suzana, aflata la 8 km de Cheia, duhovnici si preoti slujitori iau fost, de regula, ieromonahii cheieni, asa cum s-a intamplat, de altfel, si cu restul
asezamintelor de cult din zona (schitul Crasna, micile chinovii). Prestigiul duhovnicesc si
carturaresc al monahilor de la Cheia a facut ca, dupa 1918, Patriarhia Romana sa-i trimita
pe unii dintre ei ca misionari in Transilvania. Activitatea sociala a calugarilor cheieni s-a
extins si in alte domenii: in 1912, in manastire au fost gazduiti 40 de copii orfani, iar
monahii au avut in grija si caminul "Sf.Nicolae", inaugurat in 1936 pentru copii saraci si
bolnaviciosi, pentru ca mai apoi, in timpul celui de-al doilea razboi mondial, la Cheia sa
functioneze un camin pentru orfanii de razboi.
Implicarea monahilor de la Cheia in viata localitatii nu a fost doar duhovniceasca, dar si

de invatare - ieromonahul Iezechiil Preda, care fusese in viata civila invatator, a ocupat
aceeasi functie la scoala din sat.
Activitatea educativa ii viza si pe fratii veniti la manastire cu mai putina stiinta de carte,
care deprindeau cititul din cartile de cult, in paralel cu mestesugul muzicii psaltice, aflata
la mare cinste in obstile monahale. Pe langa aceasta, calugarii practicau diverse "meserii",
atat in folosul lor, cat si al comunitatii. In condica manastirii, in dreptul fiecarui monah,
apar, pe langa datele despre originea si studiile lui, si informatii despre ocupatia acestuia.
Gasim astfel caligrafi, iconari, tamplari, sculptori, croitori, zidari, blanari, cunoscatori ai
plantelor medicinale.
O noua perioada de inflorire materiala si spirituala a manastirii Cheia se consemneaza in
anii 1980 - se revine la viata de obste, creste numarul calugarilor, care au acum la
dispozitie si o bogata biblioteca de carti si reviste bisericesti si se creeaza si o mica
expozitie cu obiectele de patrimoniu.
Ansamblul de la Cheia cuprinde o incinta patrulatera, ocupata, pe laturile de sud, est si
nord, de trei corpuri de chilii zidite in 1844 (dupa cum atesta inscriptia ce insoteste icoana
Maicii Domnului zugravita pe fatada corpului de sud). Spre vest, in stanga clopotnitei
monumentale, se afla casa stareteasca, constructie ridicata in 1902, in stilul arhitecturii
populare din zona.
Biserica mare a manastirii, inaltata din caramida si piatra, este de plan treflat. Naosul,
deasupra caruia se ridica, pe patru arce cu deschideri diferite, dar cu aceeasi inaltime,
turla de lemn, este despartit de pronaos prin doi stalpi de . zidarie care formeaza trei
arcade. Pridvorul este usor desprins de pronaosul boltit semicilindric transversal si
incununat cu doua mici turle. Sirul de arcaturi sustinute de stalpi confera fatadei vestice o
expresie armonioasa si monumentala.
In conca absidei altarului troneaza, pe nori, Maica Domnului Platytera ("cea mai inalta
decat cerurile"), strajuita de profeti si arhangheli si ocrotita de o imagine a Domnului
Savaot. In glaful ferestrei din axul altarului, Pruncul in potir este pazit de arhangheli cu
ripide. In registrul superior al Hemiciclului se desfasoara scena Impartasaniei apostolilor,
iar in cel inferior se insiruie ierarhii. In larga nisa a proscomidiei apar punerea in
mormant a Domnului, Hristos vita de vie si Vedenia Sf. Petru din Alexandria. Traveea din
fata altarului este ocupata de chipurile dreptilor parinti Ioachim si Ana, cu Fecioara
prunca, si de proorocii Iezechil, Avacum si Ghedeon. Pe cheia arcului triumfal este
zugravit Hristos Emmanuel, iar pe cele doua laturi, Duminica Samarinencei, cea a
orbului, Tamaduirea idropicosului si Duminica mironositelor. In turla isi are locul
Pantocratorul inconjurat de cele noua cete de ingeri, de prooroci si apostoli, precum si o
ampla reprezentare a Liturghiei ingeresti. Pe triunghiurile sferice care sustin turla au fost
infatisati, dupa obicei, cei patru evanghelisti, iar pe arcurile care sustin turla, ucenicii
Domnului in medalioane.
Absida de sud a naosului gazduieste, in conca, scena Schimbarii la fata, iar in registrul
superior, patru panouri cu Nasterea Domnului, Intampinarea Domnului, Botezul si Cina
de Taina. Absida nordica prezinta, in aceeasi ordine, Invierea Domnului, apoi Intrarea in
Ierusalim, Invierea lui Lazar, Rugaciunea din gradina Ghetsimani si Spalarea picioarelor.
Pe arcul care sustine turla inspre vest se pot vedea: in centru, Avraam, spre sud, Sarutul
lui Iuda si Iuda primind cei 30 de arginti, iar spre nord, Iisus in fata lui Caiafa si

Lepadarea lui Petru. Traveea vestica a naosului adaposteste, pe bolta, chipurile lui Isaac si
Iacov, iar pe laturi cate patru scene infatisand judecarea si patimile Mantuitorului. In zona
mediana a naosului, de-a lungul peretilor, sunt pictati in medalioane cei 40 de mucenici
din Sevastia. Registrul inferior este ocupat de portretele unor sfinti militari, mari
mucenici, stalpnici si arhangheli. In glafurile celor patru ferestre ale naosului se afla
perechile de sfinti doctori fara arginti, iar in ambrazurile celor trei arcade dintre naos si
pronaos pot fi vazuti sfintii Grigorie Decapolitul si Nicodim cel sfintit de la Tismana,
sfintii Damaschin si Ioan Damaschin si sfintii Varlaam si Ioasaf.
Din inaltul turlei nordice a pronaosului vegheaza imaginea lui Hristos Emmanuel,
inconjurat de heruvimi si serafimi, iar pe bolta sudica, Dumnezeu Tatal flancat de cetele
ingeresti. In registrul superior se desfasoara cele douasprezece scene ale Imnului acatist,
iar in cel inferior portretele cuviosilor monahi. Deasupra usii de intrare se afla, sustinuta
de doi ingeri simbolizand ctitorii, macheta bisericii, iar in glafurile ferestrelor - Sf.Maria
Egipteanca si Sf.Zosim la nord si Sf.Marina si Sf.Ioan Scararul la sud.
Bolta pridvorului este ocupata de scena Deisis si de chipurile evanghelistilor. Pe peretele
de est, deasupra usii, este zugravita Pogorarea Sf.Duh, iar de o parte si de alta, cate sase
episoade din viata Sf.Petru si, respectiv, a Sf.Pavel. Zona superioara a peretilor exteriori
este decorata cu un amplu cin Deisis. La est, in axa bisericii, Hristos Emmanuel, urmat, la
sud, de Maica Domnului, Sf.Ioan Botezatorul, apostoli, evanghelisti, cuviosi, prooroci si
ierarhi. In centrul fatadei vestice se afla o reprezentare a Sfintei Treimi, flancata, inspre
nord, de Inaltare si Sf.Dimitrie, iar spre sud de Schimbarea la Fata si Sf.Gheorghe.
Iconostasul si tetrapodul bisericii mari sunt lucrate la Viena, din lemn sculptat, stucat si
aurit, in maniera baroca. Icoanele imparatesti, atribuite de traditia locala pictorului
Gheorghe Tattarescu, au fost imbracate in argint in 1911 - 1912 de catre Lazar argintarul
din Ploiesti. Interiorul este infrumusetat de doua sfesnice imparatesti din alama si de o a
doua pereche de sfesnice din alabastru din 1936. Tronul arhieresc este opera monahului
Iustin Druga, iar icoana de hram de pe tetrapod si cea a Maicii Domnului din axionita
apartin pictorilor contemporani Doru Sladescu si Sorin Ilfoveanu.
Paraclisul incheie in partea de est corpul nordic al chiliilor. De plan triconc, el este
incununat de o turla de lemn. In altar, Maica Domnului, flancata de David si Solomon,
troneaza deasupra unui sir de ierarhi. In proscomidie se afla Hristos vita de vie, iar pe
arcul triumfal, Hristos Emmanuel cu Moise si Aaron. Turla este dominata de imaginea
Pantocratorului, sub care se desfasoara un rand de profeti si apostoli, precum si
reprezentarea circulara a Liturghiei ingeresti. In pandantive, dupa traditie, sunt zugraviti
cei patru evanghelisti. Conca absidei sudice este ocupata de Nasterea Domnului, iar
hemiciclul de un Deisis si de sfinti militari in picioare. In absida opusa se afla, in aceeasi
ordine, Invierea Domnului, Sf.Imparati Constantin si Elena si, din nou, sfinti militari. Pe
bolta longitudinala a pronaosului se desfasoara o ampla imagine a Sfintei Treimi, patru
scene hristologice, iar pe pereti, portretele sfintilor cu moaste in Romania: Dimitrie
Basarabov, Filofteia, Grigorie Decapolitul, Parachiva si Nicodim de la Tismana. In
timpanul vestic este pictata Rastignirea, iar la stanga usii, portretul in medalion al
patriarhului Miron Cristea. Bolta pridvorului este ocupata de Dumnezeu Tatal, iar
timpanele de Adormirea Maicii Domnului, la est, si de Nunta din Cana Galileei, la vest.
Mobilierul de cult este lucrat de monahul cheian Iustin Druga, iar iconostasul pictat de
Gheorghe Cepoiu a fost realizat in 1927 de catre sculptorul Profirescu. Trebuie

mentionata prezenta in paraclis a unei valoroase icoane a Maicii Domnului, datand de la

inceputul secolului al XIX-lea, incadrata intr-o rama de lemn sculptat si policromat,
apartinand scolii post-brancovenesti. Icoana de hram de pe tetrapod este executata de
pictorul Doru Sladescu.
Clopotnita, construita o data cu biserica mare, este decorata cu o ampla reprezentare a
Incoronarii Fecioarei. Arsa din temelie in septembrie 1957, ea a fost refacuta in 1965.
Clopotul cel mare al manastirii are o greutate de 443 kg si este lucrat in atelierele
patriarhale de la Plumbuita. Unul dintre cele doua clopote mai mici, lucrat in 1927 la
turnatoria Spireanu din Bucuresti, a fost transferat de la Cheia la manastirea Vladimiresti.
Aghiasmatarul, situat pe altarul schitului inca din 1790, a fost zugravit in 1970 de Mihai
Morosan si Petre Judet.
Colectia manastirii Cheia, organizata in anii 80, desi de mici dimensiuni, este deosebit de
semnificativa pentru istoria mai veche si viata duhovniceasca de la Cheia, cuprinzand
chiar unele piese de mare valoare artistica. Dintre acestea, trebuie amintite tablourile de
la inceputul secolului al XIX-lea, pastrate astazi in casa arhiereasca, infatisand trei mari
personalitati ale monahismului romanesc: Paisie Velicicovschi, staretul Gheorghe si
staretul Dorothei (ultimele doua portrete dateaza din 1802).
Alaturi de aceste tablouri, colectia cuprinde icoane imparatesti si alte icoane datand din
secolele XVIII - XIX, dar si diverse alte obiecte de cult: o bedernita din sec. al XVIII-lea,
o cruce pectorala, doua braie preotesti, mai multe potire si cruci de argint, o evanghelie
ferecata in argint aurit la 1852 si altele. Colectia include si o serie de antimise, cel mai
vechi provenind de la mitropolitul Moldovei Gavriil Callimachi (1761), iar celelalte de la
episcopii de Buzau Chesarie si Filotei.
La randul ei, biblioteca manastirii atesta bogatia vietii intelectuale si spirituale de la
Cheia. Oglinda a relatiilor dintre cele trei provincii romanesti si mai ales a stranselor
legaturi culturale dintre Transilvania si Muntenia, colectia de manuscrise si tiparituri
vechi, romanesti si straine, insumeaza peste 120 de titluri, acoperind o perioada de 150 de
ani de activitate carturareasca (1750 - 1900). Fiind o ctitorie relativ recenta, Cheia nu s-a
bucurat de privilegiul de a avea o scoala de copisti. Totusi, faptul ca aici a existat o scoala
de psaltichie explica prezenta in biblioteca a doua manuscrise muzicale, lucrate la
manastirea Cernica prin 1840. In ciuda asezarii ei care o izola de lume, manastirea a
primit numeroase donatii de carte din toate zonele locuite de romani (trebuie precizat ca
ardelenii au o pondere insemnata in randul donatorilor).
Pe langa calauzirea spirituala data tuturor celor care au intrat in manastire, monahii de la
Cheia s-au implicat activ in viata sociala, atat prin opere de caritate, dar chiar si ca soldati
- trebuie amintit faptul ca mai multi calugari au luptat pentru eliberarea Ardealului, cu
atat mai mult cu cat trecatoarea Bratocea a fost un important teatru de operatiuni in
primul razboi mondial