Procesul de convergenţă

contabilă
Capitolul 1
 Cuprins
1.1. De la armonizare la convergenţă contabilă
1.1.1. Teorie, normalizare şi obiective ale contabilităţii
1.1.2. Surse, instrumente şi organisme de normalizare contabilă
1.1.3. Medii şi modele contabile
1.1.4. Mondializare – internaţionalizare şi armonizare – convergenţă
1.1.5. Coordonate ale procesului de convergenţă
1.2. Răspunsul european la convergenţă
1.2.1. Evoluţii europene ale ultimilor ani
1.2.2. Utilizarea IAS/IFRS în Europa
1.2.3. Utilizarea altor norme decât IAS/IFRS în Europa
1.3. Răspunsul românesc la convergenţă
1.3.1. Evoluţii româneşti ale ultimilor ani
1.3.2. Prezentul şi viitorul contabil în România
 1.1. De la armonizare la convergenţă contabilă
1.1.1. Teorie, normalizare şi obiective ale contabilităţii

• De la prima lucrare publicată de Luca Paciolo în anul 1494 şi până

în epoca contemporană, teoria contabilităţii a avut o evoluţie
continuă.
• Teoria a fost influenţată primordial de progresele practicii contabile -
calitatea de ştiinţă aplicativă a contabilităţii.
• Teoria contabilităţii trebuie înţeleasă ca:
– un ansamblu de concepte teoretice (abstracte), idei mai mult sau mai
puţin sistematizate, aplicabile practicii contabile
– un ansamblu de tehnici de culegere, prelucrare, stocare, transmitere şi
utilizare a informaţiilor contabile
• Teoria contabilităţii reprezintă un cadru de referinţă pentru
înţelegerea şi evaluarea practicii, un ghid pentru dezvoltarea
acesteia.
• Contabilitatea aplicativă înregistrează, grupează, evaluează şi
prezintă informaţiile necesare pentru fundamentarea deciziilor
economice ale utilizatorilor.
 1.1.1. Teorie, normalizare şi obiective ale contabilităţii

• Normalizarea vizează contabilitatea financiară ca ramură a

contabilităţii.
= procesul de standardizare a documentelor de sinteză contabilă
raportate periodic de întreprinderi (situaţii financiare) prin definirea
terminologiei, obiectivelor şi metodologiei contabile (principii,
procedee, instrumente) şi prin soluţionarea intereselor contradictorii
referitoare la conţinutul şi structura situaţiilor financiare.
• O consecinţă a normalizării - armonizarea contabilă
= asigurarea compatibilităţii sistemelor naţionale de contabilitate într-un
cadru regional şi/sau internaţional, prin aplicarea totală sau parţială a
unor reguli comune.
• Utilitatea normalizării - asigură:
– compararea informaţiilor în timp şi spaţiu
– controlul şi centralizarea informaţiilor
– fundamentarea riguroasă a deciziilor utilizatorilor de informaţii
– creşterea încrederii între partenerii sociali care folosesc un limbaj
standardizat şi inteligibil
 1.1.1. Teorie, normalizare şi obiective ale contabilităţii

• Partenerii sociali implicaţi în normalizarea contabilităţii:

– întreprinderile şi managerii lor, care sunt dispuşi să ofere informaţii
– contabilii, care le produc şi le controlează
– utilizatorii, care au nevoie de ele pentru a putea lua decizii economice.
• Normalizarea are influenţă asupra:
– reglementărilor practicii contabile
– dezvoltării teoriei contabile prin cercetarea ştiinţifică, fundamentarea şi
perfecţionarea conceptelor, procedeelor şi terminologiei
• Normele contabile – ca emanaţie a normalizării - nu trebuie
confundate cu teoria contabilităţii
– asigură doar o consacrare juridică a conceptelor şi procedeelor teoriei
contabilităţii, respectiv soluţionarea unitară a unor aspecte ale practicii.
• Normalizarea este influenţată de sfera politică şi socială
– Consecinţă pentru acceptarea normelor - la elaborare ar trebui să
participe toţi cei care le aplică, precum şi principalele grupuri de
utilizatori.
 1.1.1. Teorie, normalizare şi obiective ale contabilităţii

• Obiectivele contabilităţii sunt o rezultantă a:

– teoriei contabile
– intereselor grupurilor principale de utilizatori
– normelor contabile regionale şi internaţionale (în
contextul globalizării economice)
• La un moment dat, ele influenţează:
– caracteristicile diferitelor sisteme contabile
– conţinutul şi structura situaţiilor financiare
• inclusiv modul de evaluare şi recunoaştere a elementelor
componente ale acestora
 1.1. De la armonizare la convergenţă contabilă
1.1.2. Surse, instrumente şi organisme de normalizare contabilă

• Sursă de normalizare contabilă = ansamblul de termeni şi de

instrumente pe care un organism profesional şi/sau guvernamental
(public) le recomandă / impune celor care exercită profesia contabilă
şi cu care pot fi familiarizaţi beneficiarii acestora

• Instrumentele de normalizare contabilă - fac obiectul armonizării

contabile

• Norma de contabilitate = regula precisă de evaluare, înregistrare,

clasificare, evaluare şi prezentare a informaţiei contabile, elaborată
în vederea rezolvării unei probleme repetitive, rezultată dintr-o
alegere raţională, colectivă, în cadrul unui organism de
reglementare contabila profesional şi/sau public
 1.1.2. Surse, instrumente şi organisme de normalizare contabilă

• Instrumentele de normalizare contabilă:

– Planul contabil general:
lista conturilor
+ norme metodologice de aplicare = construcţie coerentă,
elaborată cu aportul profesioniştilor liberali, validată de
practică şi apoi impusă întreprinderilor.
– Cadrul conceptual contabil - document formalizat care
descrie:
• termeni specifici şi principii contabile general admise
• caracteristici calitative necesare unei informaţii contabile
pentru a fi utilă
• obiectivul situaţiilor financiare
• criterii de recunoaştere a elementelor componente ale
situaţiilor financiare
 1.1.2. Surse, instrumente şi organisme de normalizare contabilă

Organismele de normalizare contabilă – câteva exemple

a) pe plan international: IASB (Comisia Internaţională pentru Standarde
Contabile) - a elaborat un corp de norme contabile internaţionale
care pot fi structurate astfel:
– Cadrul conceptual (principii)
– Norme propriu-zise, care la ora actuală se diferenţiază în:
– IAS (Standarde Internaţionale de Contabilitate)
– IFRS (Standarde Internaţionale de Raportare Financiară)
– Interpretări ale normelor şi anume
– SIC (Interpretările Standardelor Internaţioanle de Contabilitate)
– Interpretări date de IFRIC (International Financial Reporting Interpretations
Committee)
- creat în 1973, obiectiv iniţial: promovarea regulilor standardizate ale
contabilităţii, aplicabile lumii întregi
- stabileşte codul de bună conduită şi încearcă, cu un succes în
creştere, să le facă acceptate de către diferitele guverne şi autorităţi
contabile regionale şi naţionale
 1.1.2. Surse, instrumente şi organisme de normalizare contabilă

b) în Europa: Comisia Europeană – în plan contabil, mai multe directive,

inclusiv Directiva a IV-a (structura, conţinutul şi prezentarea
situaţiilor financiare), respectiv Directiva a VII-a (conturile
consolidate)
• organisme de normalizare europene: Comitetul de normalizare
contabilă (ARC), Grupul European pentru avizarea raportărilor
financiare (EFRAG)
c) în SUA: există trei organisme care contribuie la fixarea modalităţilor
de stabilire şi publicare a situaţiilor financiare:
• SEC (Securities and Exchange Commission) – o comisie a
operaţiilor la bursă
• FASB (Financial Accounting Standards Board - Comisia
Standardelor de Contabilitate Financiară), organism independent,
influenţat în mică măsură de către profesioniştii contabili şi
guvern)
 1.1.2. Surse, instrumente şi organisme de normalizare contabilă

– La ora actuală este sursa şi autoritatea principală a doctrinei contabile, fiind

recunoscută ca atare de SEC.
– FASB publică FAS-uri (Statements of Financial Accountong Standards) şi
interpretări ale acestora.
• AICPA (American Institute of Chartered Public Accountants) – cea mai
înaltă autoritate americană în domeniul contabil, un fel de ordin al experţilor
contabili şi auditorilor
– AICPA publică GAAP, GAAS – standarde general acceptate in domeniul contabil
şi al auditului, precum şi un cod etic profesional.
Normele contabile sunt elaborate în cadrul FASB, prin colaborare cu SEC şi
membri AICPA, în cadrul unui proces laborios, după care sunt promulgate
drept GAAP-uri.

d) în România – Guvernul (Ministerul Finanţelor Publice), care în ultimele

decenii a fost singurul organism cu rol în reglementarea contabilităţii,
emiţând o serie de acte normative în acest scop
– La ora actuală este potenţat rolul Consiliul Naţional al Contabilităţii, organism
care asigură legătura între profesioniştii contabili şi autoritatea publică
 1.1.3. Medii şi modele contabile

Variabilele mediului care influenţează dezvoltarea contabilităţii financiare:

1) Resursele de finanţare
• Influenţa acestora se leagă de următoarele chestiuni:
– cine sunt finanţatorii, adică utilizatorii de informaţii privilegiaţi (acţionari, bănci
sau stat) ?
– câţi investitori şi creditori există ?
– cât de strânse sunt legăturile între întreprindere şi finanţatori ?
– cât de dezvoltate sunt schimburile de acţiuni şi obligaţiuni pe piaţă ?
– care este gradul de utilizare a pieţelor financiare internaţionale ?
• Rezultă mai multe obiective şi practici contabile:
• În SUA şi Marea Britanie
¾ revoluţia industrială a condus la o dezvoltare economică susţinută, la nevoi de
finanţare pe măsură
¾ grupul de acţionari s-a diversificat şi a devenit mai numeros; s-a desprins de
management, asigurat apoi de profesionişti
¾ contabilitatea a devenit o importantă sursă de informare pentru acţionari
¾ în plus, aceste ţări au pieţe de capital dezvoltate, accentuând rolul contabilităţii
de a determina profitabilitatea, de a anticipa viitorul întreprinderii (afacerii).
 1.1.3. Medii şi modele contabile

b) În alte ţări (spre exemplu, Elveţia, Germania, Japonia):

¾ există sisteme bazate pe credite pentru finanţarea nevoilor
¾ acţionariatul se concentrează - informarea asupra activităţii
întreprinderii se face prin contacte directe (nr mic de creditori)
¾ situaţiile financiare sunt adresate mai mult statului şi cuprind
informaţii sumare; contabilitatea financiară este orientată spre
protecţia creditorilor.

c) În Franţa şi Suedia:
¾ statul are rol important în gestionarea resurselor naţionale, iar
întreprinderilor li se cere să realizeze politicile şi planurile
macroeconomice guvernamentale
¾ el contribuie cu închirieri (concesiuni) sau investiţii în întreprinderi
¾ contabilitatea este orientată spre deciziile guvernamentale
 1.1.3. Medii şi modele contabile

2) Legislatia
a) ţări în care contabilitatea este influenţată de legislaţie, de codul comercial
(Franţa, Germania, România)
• se cer standarde minime de comportament comercial
• principiile contabile sunt legi naţionale
• contabilitatea financiară este mai mult o activitate a sectorului public,
administrată de organisme guvernamentale (sau quasi-guvernamentale)
• practicile contabile sunt foarte descriptive, detaliate şi procedurale
• principalul rol al contabilităţii financiare este determinarea bazei de
impozitare a întreprinderilor

b) ţări în care legislaţia nu are aceeaşi importanţă (SUA, Marea Britanie)

• legile stabilesc doar limitele peste care o operaţie este ilegală
• în cadrul acestor limite sunt încurajate latitudinea şi judecata
• practicile de contabilitate sunt stabilite chiar de către contabili (mai ales în
sectorul privat) iar apoi ele se generalizează
 1.1.3. Medii şi modele contabile

3) Legăturile politice şi economice cu alte ţări

Tehnologia contabilă este importată şi exportată la fel ca şi sistemele
politice şi ideologice.
• SUA a influenţat contabilitatea unor ţări ca şi Canada, Mexic,
Filipine, Israel ca urmare a proximitatii geografice şi/sau a
legăturilor economice, istorice, sociale strânse.
• Marea Britanie (cu Anglia şi Scoţia în principal) au influenţat
fostele colonii britanice, exportând chiar şi contabili (Australia,
Noua Zeelandă, Malaesia, Pakistan)
• Uniunea Europeană (1970) - armonizarea practicilor contabile din
ţările membre
– deşi au orientări fundamentale diferite în privinţa rolului şi obiectivelor
contabilităţii financiare (Marea Britanie, Germania şi Franţa)
– la ora actuală se adoptă cel puţin spiritul normelor contabile
internaţionale
 1.1.3. Medii şi modele contabile

4) Rata inflaţiei
• În majoritatea ţărilor, contabilitatea se bazează pe
principiul costului istoric, fundamentat la rândul său pe
premisa că unitatea monetară în care se exprimă
situaţiile financiare este relativ stabilă.
• Ţări în care inflaţia a fost foarte mare, au abandonat
orice legatură cu costul istoric (America Latină).
– înregistrează activele la valori corelate cu evoluţia preţurilor.
• În alte ţări, deşi inflaţia este mică, există prevederi care
cer întreprinderilor să-şi raporteze efectul schimbării
preţurilor în notele la situaţiile financare.
 1.1.3. Medii şi modele contabile

5) Dimensiunea şi complexitatea afacerilor, gradul de dezvoltare al

managementului şi a comunităţii de afaceri, nivelul de educaţie
• Aceşti factori definesc limitele de complexitate ale sistemului de
contabilitate naţional
• Cu cât este mai complexă afacerea, cu atât mai mari sunt dificultăţile de
natură contabilă, iar profesioniştii contabili trebuie să fie mai calificaţi
• Aceasta nu se poate obţine într-o ţară în care nivelul de educaţie este
scăzut, cu excepţia cazului în care se importă astfel de cunoştinţe sau se
trimit în afara ţării persoane la specializare
• Pe de altă parte, dacă nici utilizatorii informaţiei contabile nu sunt prea
sofisticaţi în cererile lor, nici sistemul contabil nu este prea complex.
• Majoritatea corporaţiilor multinaţionale îşi au cartierul general în ţări
dezvoltate, industrializate, cu sisteme contabile sofisticate şi persoane
înalt calificate.
• Alte ţări, în plină dezvoltare (China, Polonia, Cehia, România) îşi dezvoltă
în timp sistemele contabile.
 1.1.3. Medii şi modele contabile

6) Cultura
• cultura este definită drept suma valorilor şi
atitudinilor împărtăşite de membrii unei
societăţi
– Inclusiv literatura contabilă (concepte, standarde şi
practici)
• culturile individualiste tind sa aibă un nivel mai
înalt al dezvoltării contabile
• în alte societăţi (grupuri), în care viitorul este
ambiguu sau incert, nu se apreciază în acelaşi
fel tehnologia contabilă, care se păstrează
aproape neschimbată.
 1.1.3. Medii şi modele contabile

Modele contabile:
a) modelul imaginii fidele (prezentării corecte)
• orientat spre deciziile necesare utilizatorilor externi, în special investitorilor,
pentru a aprecia performanţele manageriale şi a proiecta viitoarele cash-
flow-uri şi profitabilitatea.
• este originar din Marea Britanie şi s-a extins în toate zonele lumii unde
britanicii au avut influenţă, inclusiv în SUA
• bazat pe cutume, pe practici recunoscute, precum şi pe o finanţare de pe
pieţele de capital.
• ţări care mai aplică modelul: Australia, Canada, Africa de sud, Singapore
– este adoptat şi de IASB.
• e aplicat şi de către societăţile multinaţionale din Europa, Japonia, dar şi de
ţări aflate în plină dezvoltare (China), care în felul acesta atrag mai mulţi
investitori
• se răspândeşte în lume prin intermediul acţiunilor IASB şi a procesului de
mondializare
 1.1.3. Medii şi modele contabile

b) modelul juridic
• se bazează pe codurile comerciale ale ţărilor Europei (Franţa,
Germania, Italia)
• Japonia este şi ea o ţară în care are putere codul comercial,
având sistemul juridic inspirat din cel german
• nu este destinat investitorilor ci autorităţii publice (fiscale) pentru
fundamentarea impozitelor şi taxele sau aprecierii activităţii
întreprinderii în contextul politicii macroeconomice a statului
• băncile oferă principala resursă de finanţare - practici de
contabilizare conservatoare, prudente
• întreprinderile mai au legături strânse cu clienţii şi furnizorii
principali, cu personalul - grupuri apropiate întreprinderii informate
preferenţial
 1.1.3. Medii şi modele contabile

c) modelul ajustat la inflatie

• schimbarea preţurilor este un factor al
activităţii economice în majoritatea ţărilor
• se recurge la o contabilitate alternativă care să
răspundă inflaţiei (ajustări la inflaţie)
• este considerat un adaos la unul dintre cele
două modele deja prezentate
– în Israel şi Mexic se aplică un model bazat pe
imaginea fidelă, dar cu ajustări bazate pe
schimbarea indicelui preţurilor de consum
– dacă inflaţia este redusă simţitor în unele ţări, se
renunţă la aceste ajustări (Argentina, Brazilia).
 1.1.4. Mondializare – internaţionalizare şi armonizare – convergenţă

• Începutul secolul XXI : destinele naţionale sunt influenţate de către forţele

competiţiei globale mondiale, astfel încât deciziile de exploatare, financiare
şi de investiţii au considerabile implicaţii internaţionale
• Cum multe dintre aceste decizii se bazează pe informaţiile contabile,
cunoaşterea regulilor contabile regionale şi internaţionale este crucială
• Necesitatea unei transparenţe a informaţiilor întreprinderilor - utilizatorii de
informaţii, în primul rând investitorii, au nevoie de informaţii financiare şi
nefinanciare clare, credibile şi comparabile internaţional pe care să-şi
bazeze deciziile.
• La ora actuală: proces de globalizare contabilă, ca şi componentă a
globalizării economice
• Globalizarea contabilă urmăreşte transformarea sistemului contabil într-un
model economic şi financiar, care să informeze mai corect şi mai rapid
utilizatorii informaţiei contabile, îndeosebi pe cei care au finanţat o afacere
şi anume investitorii/acţionarii şi creditorii.
• Totuşi, globalizarea sau mondializarea în plan contabil este mai degrabă o
tendinţă decât un fapt împlinit.
 1.1.4. Mondializare – internaţionalizare şi armonizare – convergenţă

• Termenul de internaţionalizare este mult mai potrivit - prin

intermediul IASB un mare număr de persoane, întreprinderi şi ţări
participă la acest proces.
• Armonizarea - procesul de aliniere, de exemplu pe plan european, a
normelor contabile ale diferitelor state membre.
– În Europa, directiva a IV-a (1978) şi a VII-a (1983) au fost preluate mai
mult sau mai puţin în legislaţia ţărilor membre şi au influenţat sistemele
contabile ale ţărilor necomunitare
– Directivele Europene - criticabile prin gradul de învechire, având în
vedere că nu au fost actualizate de mai bine de două decenii, până în
anul 2003, când s-a procedat la o modernizare prin preluarea mai
multor elemente ale standardelor contabile internaţionale
• tendinţa de convergenţă mai degrabă decât cea de armonizare
1.1.4. Mondializare – internaţionalizare şi armonizare – convergenţă

– mai mult, se susţine că procesul de armonizare a eşuat:

• nu a existat o bază conceptuală veritabilă
• nu a existat dorinţa reală de a ieşi din graniţele ţării (deşi legislaţia
naţională s-a aliniat în mare măsură, practica nu a preluat decât în
mică parte respectivele reglementări)
• a existat o prea mare legătură cu fiscalitatea şi juridicul
• s-a permis o (prea) mare libertate de acţiune statelor membre
– ţările europene cu vocaţie internaţională au fost într-o situaţie
delicată ca urmare a neconformităţii normelor contabile naţionale
aliniate la cele europene cu normele internaţionale (sau cele
americane, mai apropiate de spiritul IAS/IFRS)
– consecinţă firească: UE s-a îndreptat spre IASB şi normele sale
cu care urmăreşte să se compatibilizeze (a se reţine şi
actualizarea Directivelor a IV –a şi a VII-a în anul 2003), proces
denumit actualmente convergenţă.
 1.1.5. Coordonate ale procesului de convergenţă

• „a converge” = a ajunge în acelaşi punct sau la acelaşi rezultat.

• conţinutul conceptului aplicat la nivel contabil se va înţelege
pornindu-se de la realitatea că o armonizare perfectă a normelor
contabile nu poate exista
– fiecare sistem contabil este influenţat de variabile economice, financiare,
fiscale, sociale, juridice şi culturale ale mediului
– eforturile de armonizare regională au atenuat diferenţele dintre practicile
contabile dar nu au putut să le elimine (UE)
– deşi există o oarecare armonizare între sistemele contabile anglo-
saxone, sunt diferenţe între contabilitatea americană şi cea britanică,
spre exemplu.
• soluţia ar fi convergenţa, tradusă prin alinierea, fără preluare
identică, la normele contabile internaţionale.
• sistemele contabile naţionale ar trebui să-şi adapteze propriile
norme la cele internaţionale (IAS/IFRS) sau chiar să le adopte cu un
anumit număr de schimbări.
 1.1.5. Coordonate ale procesului de convergenţă

Optimiştii - cei care cred în utilitatea şi posibilitatea de

realizare a acestui proces – au argumentele:
• investitorii şi analiştii financiari pot înţelege situaţiile
financiare ale societăţilor străine
• fluxurile de resurse pentru investiţii se fluidizează pe
plan internaţional
• societăţile multinaţionale pot întocmi mai uşor conturile
consolidate
• autorităţile fiscale pot măsura mai uşor impozitul pe profit
datorat de societăţile străine
• întreprinderile îşi pot determina poziţia strategică în
sectorul lor de activitate, pe plan mondial
 1.1.5. Coordonate ale procesului de convergenţă

Pesimiştii pun sub semnul întrebării oportunitatea adoptării normelor

contabile internaţionale – care ar asigura convergenţa:
• Scepticii europeni: procesul de convergenţă mai are mult de
aşteptat
– greutăţi şi timp pentru corectarea unor erori de guvern, lipsuri etice,
scandaluri contabile
• În general, pesimiştii judecă astfel:
– statul rămâne un important utilizator al informaţiei contabile, or
sistemele fiscale naţionale sunt foarte variate
– sistemele contabile sunt subordonate sistemelor economice şi politice,
cu specificităţile lor
– IASB sau alte organisme regionale nu dispun de autoritatea necesara
pentru a impune normele lor atunci cand intra in conflict cu cele
nationale (cu atat mai mult daca acestea din urma sunt elaborate de
organisme independente, cu o putere legislativa limitata)
– unele ţări, naţionaliste, îşi simt ameninţată suveranitatea naţională dacă
se adoptă regulile internaţionale
 1.1.5. Coordonate ale procesului de convergenţă

• Cei care au retincenţe faţă de convergenţă arată că aceasta va conduce,

teoretic vorbind, la un model dual:
– majoritatea întreprinderilor (în primul rând cele mici şi mijlocii) vor utiliza un
referenţial naţional racordat la normele internaţionale
– marile întreprinderi (pentru conturile lor consolidate şi eventiual cele individuale),
care acţionează pe pieţele internaţionale, vor utiliza un referenţial internaţional
(în unele cazuri american)
• Dezavantaje:
• două tratamente contabile diferite (unul pentru conturile individuale şi altul
pentru cele consolidate) nu pot conduce la o prezentare corectă şi fidelă
• investitorii nu vor fi siguri dacă este relevantă mărimea profitului obţinut prin
aplicarea normelor naţionale sau a celor internaţionale
• managerii vor trebui să ştie să argumenteze acţionarilor de ce conturile
individuale prezintă o pierdere, iar cele consolidate un profit
• pe termen lung, se poate ajunge la situaţia calculării impozitului pe profit pe
baza normelor internaţionale, situaţie care ar putea dezavantaja unele ţări
 1.1.5. Coordonate ale procesului de convergenţă

• Chiar dacă aceşti pesimişti ai convergenţei au parţial dreptate,

soluţia este chiar utilizarea unitară a unor norme verificate, elaborate
prin cooperarea organismelor profesionale şi a specialiştilor
diferitelor state.
• Opinia noastră:
– suntem întru totul pentru adoptarea IAS/IFRS şi în Europa
– există dificultăţi:
• sunt norme de origine anglo-saxonă,
• pe lângă interesele profesionale, alte interese geopolitice şi economice
îngreunează ajungerea la un consens de care ar beneficia toţi
– în timp, contabilitatea va juca rolul care îi corespunde în interiorul noii
coordonate a comerţului internaţional care este globalizarea
• normele contabile internaţionale urmăresc să furnizeze investitorilor şi
pieţelor de capital etaloane comune, normalizate şi mai ales precise privind
activitatea întreprinderilor
• rolul contabilităţii în furnizarea informaţiilor, în tranzacţiile cotidiene va fi mult
mai mare; contabilul va fi cooptat în echipele de proiect, la fel ca şi fiscalistul,
juristul, alţi consultanţi.
 1.1.5. Coordonate ale procesului de convergenţă

Obiectivul IASB este ca normele internaţionale şi naţionale să conveargă spre

norme de înaltă calitate prin:
– existenţa unui cadru conceptual unic
– colaborări în cadrul unui parteneriat real
– alegerea celei mai bune alternative indiferent de originea ei
– crearea unor mecanisme pentru interpretări pertinente
– alte acţiuni: alinierea reglementărilor fiscale, de piaţă, juridice, asigurarea calităţii
auditului şi a conducerii întreprinderilor.
• IASB lasă la latitudinea statelor opţiunea de extindere a IAS/IFRS de la
conturile consolidate ale societăţilor cotate la societăţile mici şi mijlocii
(IMM-URI), fie că sunt cotate sau necotate.
• Liniile generale ale programului de lucru al IASB se referă la trei obiective:
– favorizarea convergenţei în materie normativă
– facilitarea aplicării normelor
– ameliorarea normelor existente
– alte subiecte care vor fi încredinţate spre studiu unora dintre normalizatorii
naţionali (proiect legat de întreprinderile mici şi mijlocii)
 1.1.5. Coordonate ale procesului de convergenţă

• Concluzie: trendul mondial este realizarea

convergenţei, curent la care se aliniază şi
Europa
– începând cu 1 ianuarie 2005, aceasta a trecut la
aplicarea efectivă a normelor contabile internaţionale
– ca modalitate de asigurare a convergenţei contabile
– încă înainte de această scadenţă – valabilă pentru
societăţile cotate şi conturile lor consolidate – s-au
formulat serie de întrebări vis-a-vis de convergenţă,
întrebări care rămân obiectul unor dezbateri încă
actuale:
 1.1.5. Coordonate ale procesului de convergenţă

1) Ce motive ar fi să nu se adopte IFRS ?

• Europa: cu toate avantajele preluării IFRS, există şi dezavantajul
diminuării influenţei specificităţilor europene, adică modul de a
înţelege noţiunea de rezultat, noţiunea de patrimoniu, principiul
prudenţei.
• există o problemă importantă legată de cultură, de concept
economic, de traducere din limba engleză.
• practica întreprinderilor: ele vor să cunoască contextul şi regulile
jocului şi anume ce norme contabile trebuie să aplice, cum este ea
auditată, care este influenţa informaţiei pe piaţa financiară
– sunt avantajate normele deja cunoscute (naţionale, uneori cele
americane).
• impediment legat de complexitatea şi întinderea (mărimea) IFRS
– trebuie încă avut în vedere şi reversul: normele prea simple (sintetice)
prezintă riscul de a suscita numeroase interpretări „locale”.
 1.1.5. Coordonate ale procesului de convergenţă

2) IAS/IFRS să fie obligatoriu sau facultativ de aplicat?

• depinde de autoritatea naţională:
– Uneori, aplicarea este obligatorie şi deci integrală - ţări în care
autorităţile contabile impun deja aceste noi reguli.

3) IAS/IFRS să se aplice societăţilor cotate doar pentru

conturile consolidate sau şi pentru conturile lor
individuale ?
• din ce în ce mai agreată ideea de aliniere a conturilor
individuale cu cele consolidate pentru întreprinderile
aparţinând aceluiaşi grup, ca urmare a dificultăţilor de
preluare a datelor din conturile individuale pentru a
elabora situaţiile financiare consolidate.
 1.1.5. Coordonate ale procesului de convergenţă

4) IAS/IFRS să se aplice doar societăţilor cotate sau şi societăţilor

necotate?
• chestiunea este încă în discuţie
• ar trebui să se gândească norme pentru alte societăţi decât cele
cotate pentru a satisface necesităţile lor de informare.
• IAS/IFRS nu acoperă decât o mică parte din câmpul normalizării,
fiind concepute pentru grupurile cotate şi pentru a satisface nevoile
de informare financiară ale investitorilor)
• existenţa şi noul nume al normelor internaţionale (IFRS) se justifică
mai ales pentru ţările (cum este SUA) în care sunt obligate să-şi
publice conturile doar întreprinderile cotate, spre deosebire de
Europa unde toate întreprinderile, mari şi mici, trebuie să o facă, iar
în unele cazuri pentru două serii de conturi (individuale şi
consolidate).
 1.1.5. Coordonate ale procesului de convergenţă

5) IAS/IFRS să se aplice doar societăţilor necotate mari sau şi IMM-

urilor ?
• sunt relevante pentru IMM-uri ? Un singur argument solid: pe plan
european, formarea pieţei unice
• este recomandabil un ghid naţional, nu norme internaţionale
• în cel mai rău caz, ar putea să existe reguli naţionale doar pentru
problemele pentru care nu există un IAS/IFRS specific.
• IASB a dat recent un răspuns - în iunie 2004 a publicat un material
de discuţie (discussion paper) privind propunerile sale de a dezvolta
un set distinct de standarde pentru IMM-URI, care lansează idei şi
întrebări legate de această chestiune.
!!! Propunere masteranzi: urmărirea finalizării materialului
 1.1.5. Coordonate ale procesului de convergenţă

• Conform IASB, obiectivele IAS/IFRS pentru

IMM-URI ar fi:
– să ofere standarde de calitate, uşor de înţeles pentru
toate IMM-urile
– să se concentreze pe nevoile IMM-urilor
– să nu se îndepărteze de cadrul conceptual al IASB
– să reducă obligaţiile de raportare financiară pentru
acele IMM-URI care vor să aplice IAS/IFRS integrale
(existente actualmente)
– să faciliteze trecerea la IAS/IFRS integrale dacă IMM-
ul devine cotat public sau optează pentru folosirea
acestor norme
 1.2. Răspunsul european la convergenţă
1.2.1. Evoluţii europene ale ultimilor ani

• Singura regiune geopolitică care a luat decizia să aplice normele IASB este
Europa, poate şi pentru că nu a avut rezultatele scontate în procesul
armonizării contabile.

• Cronologic vorbind, în cadrul Uniunii Europene s-a derulat un veritabil

proces juridic care viza aplicarea în Europa a IAS/IFRS şi care a primit
denumirea de “Noua strategie europeană”. Procesul a fost iniţiat în martie
2000 şi încheiat în martie 2002. Prin finalizarea acestuia, Parlamentul şi
Consiliul Uniunii Europene au adoptat un regulament privind aplicarea noilor
norme contabile.
• Regulamentul rezultat, nr. 1606/19 iulie 2002, a urmărit două obiective
importante:
– garantarea unui grad ridicat de transparenţă şi de comparabilitate a situaţiilor
financiare
– funcţionarea eficientă a pieţei comunitare a capitalurilor şi a pieţelor interne
• Articolul 4 al Regulamentului preciza că, începând cu anul 2005, societăţile
europene cotate trebuie să-şi prezinte conturile consolidate în conformitate
cu IAS/IFRS.
 1.2.1. Evoluţii europene ale ultimilor ani

• în plus, se prevedea pentru statele membre posibilitatea de a

autoriza sau obliga aceste societăţi cotate să aplice IAS/IFRS şi
pentru conturile lor individuale, precum şi de a autoriza sau obliga
societăţile necotate să aplice respectivele norme internaţionale.
• se mai avea în vedere o procedură de “filtraj”, adică posibilitatea,
pentru Consiliul european, de a se pronunţa dacă o nouă normă
emisă de IASB va fi adoptată sau nu.
– normele preluate să nu fie total deconectate de realitate sau excesiv de
complexe.
• această prevedere, mai ales dacă s-ar fi concretizat în respingerea
unei norme sau a alteia, intra în contradicţie cu IAS 1 care enunţă în
mod explicit că standardele internaţionale de contabilitate se
consideră adoptate dacă sunt preluate în integralitatea lor.
– pentru evitarea situaţiei - organizarea unei forţe de presiune europene
în definirea în amonte (înainte de a se face publice) a normelor
contabile internaţionale.
 1.2.1. Evoluţii europene ale ultimilor ani

• În paralel cu regulamentul amintit, Consiliul european pregătea un

proiect de modificare a directivelor a IV-a şi a VII-a în cadrul unei
directive numită de “modernizare” pentru a permite convergenţa
totală (fie de drept, fie prin opţiune/de fapt) a soluţiilor internaţionale
cu cele fixate în vechile directive.
– se urmărea ca adoptarea IAS/IFRS să respecte exigenţele directivei a
IV-a şi a VII – a, adică să dea o imagine fidelă şi onestă a situaţiei
financiare şi a rezultatelor unei întreprinderi
– cerinţa nu implica totuşi o strictă conformitate cu fiecare dintre
dispoziţiile directivelor europene.
• Motivaţie: crearea unor condiţii de concurenţă uniforme pentru
societăţile europene care aplică IAS/IFRS, respectiv pentru cele
care nu le aplică.
– cele care nu aplicau normele internaţionale, aveau ca unică sursă de
drept contabil directivele IV şi VII. În consecinţă, aceste directive era
important să reflecte dezvoltările contabile pe plan internaţional.
 1.2.1. Evoluţii europene ale ultimilor ani

• prin Directiva Parlamentului şi a Consiliului European nr.

2003/51/CE din 18 iunie 2003, se modifică directivele
contabile IV (1978), VII (1983), precum şi alte două
directive care se referă la bănci şi asigurări.
• Noua directivă europeană se aplică ţărilor membre
începând cu 1 ianuarie 2005, pentru întreprinderile
cărora le-au corespuns vechile directive IV şi VII.

• Suntem de părere că aceste modificări conduc la o

apropiere importantă între normele europene şi
IAS/IFRS.
 1.2.2. Utilizarea IAS/IFRS în Europa

• Aplicarea IAS/IFRS în UE, de la 1 ianuarie 2005, pentru conturile

consolidate ale societăţile cotate
– cea mai importantă schimbare în raportările financiare din ultimii 25 de ani
– vor fi afectate 7000 de întreprinderi care raportau după standardele lor naţionale.
• Dacă mai întâi au fost rezervate societăţilor cotate pentru conturile lor
consolidate, IAS/IFRS ating acum o altă etapă.
a) legislaţia europeană permite statelor membre să opteze pentru extinderea
folosirii normelor internaţionale şi pentru societăţile necotate, la fel ca şi
pentru societatea mamă.
b) adoptarea normelor s-a făcut uneori înainte de anul 2005 (întreprinderi mari
din Germania, Elveţia şi Europa estică)
– ele au publicat informaţii financiare adiţionale în spiritul IAS/IFRS pentru a
informa mai complet şi mai corect acţionarii, analiştii financiari, posesorii de
acţiuni
– mai mult, în unele părţi, IAS/IFRS au fost adoptate ca şi standarde naţionale sau
se utilizează ca bază pentru aplicarea standardelor naţionale, cum ar fi în
România, Moldova sau Rusia.
 1.2.2. Utilizarea IAS/IFRS în Europa

• Pentru a înţelege ritmul şi amploarea procesului

de convergenţă pe plan european - statistică
privind situaţia din Europa înainte de anul 2005:
– 71 % din întreprinderile europene recunoşteau
beneficiile raportării după IAS/IFRS
– 57% dintre întreprinderi agreau reglementarea
contabilă făcută mai degrabă de un organism
paneuropean sau global decât unul naţional
– 81% dintre întreprinderi doreau libertatea de a opta
pentru IAS/IFRS înainte de 2005
 1.2.2. Utilizarea IAS/IFRS în Europa

• Desigur, există diferenţe mai mari sau mai mici între

normele naţionale şi cele internaţionale
– în timp, diferenţele se vor atenua
– până atunci, ele trebuie cunoscute şi gestionate.
• Principalele diferenţe între normele europene şi
IAS/IFRS sunt:
– IAS/IFRS au fost destinate facilitării comunicării de informaţii pe
pieţele de capital, în timp ce normele naţionale ale multor ţări din
Europa au urmărit să sprijine politica fiscală şi alte scopuri de
reglementare.
– IAS/IFRS au fost destinate asigurării transparenţei prin
intermediul publicării şi al creşterii gradului de utilizare a valorii
juste pentru active şi datorii. Astfel, pot intra în contradicţie cu
norme naţionale care permit o prezentare limitată şi o evaluare
guvernată de principiul prudenţei şi de costul istoric
 1.2.2. Utilizarea IAS/IFRS în Europa

• Efectul adoptării normelor internaţionale - mai pregnant asupra: impozitelor

amânate, instrumentelor financiare, provizioanelor pentru pensii, beneficiilor
angajaţilor, testelor de depreciere care vor utiliza rata de actualizare a pieţei
şi vor conduce la diminuarea valorii activelor.
• O bună parte a acestor elemente vor avea un impact important asupra
contului de profit şi pierdere şi deci a performanţei raportate de întreprinderi.
• Efectul asupra profitului net raportat va depinde de diferenţele dintre
politicile contabile importante cuprinse în normele contabile internaţionale,
respectiv standardele naţionale
• Un efect comun pentru diferitele ţări ar fi:
– imputarea asupra cheltuielilor mai devreme şi amânarea recunoaşterii veniturilor
şi/sau
– anularea provizioanelor şi prelungirea perioadelor de depreciere şi/sau
– constituirea de provizioane mai mari pentru impozite amânate şi pensii şi/sau
– creşterea volatilităţii tuturor elementelor contului de profit şi pierdere, ca urmare a
cerinţei de utilizare mai asiduă a valorii juste, în particular pentru instrumentele
financiare
 1.2.2. Utilizarea IAS/IFRS în Europa

• Alt efect al adoptării IAS/IFRS este de aşteptat asupra relaţiilor cu

pieţele de capital ale întreprinderilor
– Mai buna comparabilitate a situaţiilor financiare prin adoptarea
IAS/IFRS va creşte numărul întrebărilor, verificărilor făcute de analiştii
financiari şi de alţi utilizatori
– Managerii vor trebui să ofere explicaţii cât mai clare pentru variaţiile
semnificative dintre proprii indicatori şi cei ai sectorului; ei vor fi altfel
verificaţi de către posesorii de acţiuni, care vor putea să le valideze
deciziile şi informările mult mai rapid decât înainte.

• Adoptarea IAS/IFRS - evoluţie a comunicării financiare:

– pe de o parte, datorită rupturii seriilor contabile şi financiare care va
rezulta din introducerea noilor norme
– pe de altă parte, datorită noilor concepte contabile care vor fi introduse
Este vorba deci de o transformare care nu e doar de natură contabilă.
 1.2.2. Utilizarea IAS/IFRS în Europa

• în ceea ce priveşte efectele fiscale - majoritatea întreprinderilor

europene au pus un diagnostic al implicaţiilor contabile ale adoptării
normelor internaţionale, dar nu şi unul fiscal (normele legate de
conturile consolidate rămân fără implicaţii fiscale)
• În schimb, întreprinderile care s-au preocupat de analiza aspectelor
fiscale au constatat că:
– folosirea normelor internaţionale, respectiv a celor naţionale poate
modifica profitul impozabil, pentru că normele internaţionale au fost
proiectate fără să se fi avut în vedere considerente fiscale
– există în cadrul IAS/IFRS zone unde trebuie manifestată judecata
profesională pentru a determina care elemente / operaţii ar avea efecte
majore asupra profitului brut, ca de exemplu cele de depreciere sau
amortizare
– normele internaţionale vor permite recunoaşterea anumitor câştiguri pe
care unii nu le-ar considera realizabile şi deci necesar a fi taxate (de
exemplu, câştigurile din reevaluarea activelor corporale sau valorile
juste ale instrumentelor financiare)
 1.2.2. Utilizarea IAS/IFRS în Europa

Avantajele adoptării IAS/ IFRS în Europa

• Optimizarea manierei în care se:
– evaluează şi măsoară performanţa internă
– comunică cu exteriorul cu privire la informaţii mai multe, mai
rapide şi oferite cu o periodicitate mai mare
– obţine un avantaj concurenţial, o mai mare valoare pentru
acţionari, răspunzând astfel aşteptărilor pieţei
• Potrivit unei anchete realizate de către Mazars –
organizaţie internaţională de audit şi expertize - asupra a
425 de întreprinderi europene din 6 ţări, aplicarea
normelor este un mijloc de dezvoltare a pieţei de capital
europene.
 1.2.2. Utilizarea IAS/IFRS în Europa

Consideraţii punctuale privind avantajele adoptării

IAS/IFRS în Europa:
• Ar fi favorizată construcţia unei pieţe unificate a capitalurilor reglementată
de un organism bursier european (pe baza unor norme contabile comune).
• Se asigură în spaţiul european o mai bună comparabilitate a informaţiilor
financiare
– Dispariţia anumitor anomalii contabile naţionale, ca de exemplu tratamentul
angajamentelor de pensioanare sau contabilizarea leasing-ului, este benefică.
• Analiştii şi investitorii vor avea mai multe informaţii în privinţa unităţilor de
afaceri (subunităţilor, filialelor) astfel încât slabele performanţe ale unor
astfel de unităţi nu vor mai putea fi ascunse.
– Acest lucru va forţa managerii să investească resurse în sectoarele mai
profitabile sau să îmbunătăţească mai rapid performanţele verigilor slabe.
• Se va realiza consolidarea rezultatelor pe filiale şi pe activităţi, astfel încât
vor fi cunoscute performanţele întreprinderilor pe zone geografice şi pe
sectoare de activitate.
 1.2.2. Utilizarea IAS/IFRS în Europa

• Creşterea transparenţei informaţiilor contabile va conduce la noi

oportunităţi de afaceri
– vor reduce costul atragerii de capital prin creşterea încrederii
investitorilor în raportările financiare şi în consecinţă a reducerii
primei de risc pe care ei o cer.
• Întreprinderile vor putea să intre pe pieţele de capital din întreaga
lume fără să mai existe greutăţi şi cheltuieli pentru convertirea
setului de documente financiare.
• Cursul bursier al întreprinderilor va fi îmbunătăţit
– valoarea unei întreprinderi este determinată de cash-flow-urile pe
care este capabilă să le genereze şi nu ar trebui să fie influenţată de
principiile contabile care stau la baza raportărilor financiare or,
cunoscându-se principiile contabile comune, rezultatele contabile vor
putea fi rapid corectate pentru a fi transformate în cash, iar pe de-
flow-uri
– previziunile performanţelor şi cash-flow-urile întreprinderilor vor fi mai
sigure, având în vedere mai marea detaliere şi transparenţă a
raportărilor.
 1.2.2. Utilizarea IAS/IFRS în Europa

• Unele întreprinderi europene şi analiştii lor, care sunt

reprezentate pe pieţe de capital internaţionale, sunt
familiarizate cu US GAAP şi UK GAAP
– cunosc deci principiile contabile destinate comunicării cu pieţele
de capital (având în vedere inspiraţia anglo-saxonă a normelor
internaţionale).
• Prestatorii de servicii de contabilitate şi informatică vor
obţine la rândul lor beneficii
– Primii, pentru că vor fi antrenaţi în explicarea, implementarea şi
aplicarea noilor norme
– cei din a doua categorie pentru că, pentru a aplica normele,
întreprinderile vor trebui să schimbe programele informatice
(spre exemplu, pentru a ţine seama pentru imobilizări de
principiul valorii juste, de durata de viaţă utilă, de valoarea
reziduală iar pentru stocuri, de valoarea realizabilă netă, care
include în calcul diferite cheltuieli, inclusiv de transport).
 1.2.2. Utilizarea IAS/IFRS în Europa

Dezavantajele adoptării IAS/ IFRS în Europa

• Analizele financiare cer cel puţin doi ani de date istorice
privind conturile proforma
– costuri suplimentare, care trebuie însă comparate cu prima de
risc care va fi atribuită de investitori unei întreprinderi care ar
prezenta conturi semnificativ diferite de ceea ce prezenta
anterior şi care nu ar furniza decât un an de proforma.
• Există IAS/IFRS nefinalizate iar altele se schimbă (noi
concepte, standarde existente înlocuite ori modificate)
– reticenţă din partea instituţiilor financiare datorită evoluţiei
conţinutului lor şi incertitudinii privind elaborarea şi adoptarea
– unele sisteme naţionale/întreprinderi vor prelua selectiv unele
dintre norme sau concepte, cu mai mare stabilitate.
 1.2.2. Utilizarea IAS/IFRS în Europa

• Unele IAS/IFRS nu pot fi acceptate uşor în ţări sau

sectoare unde problema respectivă este tratată radical
diferit
– Marea Britanie: tratamentul contabil al costului pensiilor
– întreprinderile din sectorul bancar, servicii financiare, energie
şi asigurări: dificultăţi particulare legate de IAS 39 privind
instrumentele financiare
• Pentru implementare este necesar apelul la experţi
externi - costuri semnificative
– în special contabili şi financiari
– alţi experţi care oferă soluţii privind procedurile de organizare
internă, comunicare, formarea personalului, diagnosticul
sistemul informaţional
 1.2.2. Utilizarea IAS/IFRS în Europa

• Introducerea valorii juste - mai mare volatilitate

în evaluarea activelor
– efect asupra: instrumentelor financiare, fuziunilor şi
achiziţiilor, activelor corporale
• Normele prezintă riscuri de interpretare, chiar
un risc de „manipulare” a situaţiilor financiare.
• Complexitatea normelor, cu dificultăţi de
înţelegere şi aplicare.
• Dificultăţi în aplicarea unor norme unice –
pentru o mare diversitate a sectoarelor şi
profilelor de activitate.
 1.2.2. Utilizarea IAS/IFRS în Europa

• Spiritul anglo-saxon al normelor - suscită nelinişte

pentru ţările de origine latină
– Aplicarea lor va cere interpretări mai complexe decât în aceste
ţări, în care regulile de prezentare şi de contabilizare sunt
codificate de manieră reglementată.
• Dificultăţi pentru întreprinderile necotate (aparţinând
unui grup cotat sau implantare în străinătate)
– proces lung şi costisitor, raportat la mijloacele limitate de care
dispun şi slabul impact al publicării conturilor după noile norme
(având în vedere că aceste întreprinderi nu comunică cu piaţa
de capital ci cel mult cu clienţii şi furnizorii).
 1.2.3. Utilizarea altor norme decât IAS/IFRS în Europa

Alte societăţi europene decât cele cotate care îşi consolidează conturile
- aplică începând cu anul 2005 Directiva Parlamentului şi Consiliului
European nr. 2003/51/CE din 18 iunie 2003, care modifică vechile
directive contabile IV şi VII în felul următor:
• Elaborarea altor situaţii financiare decât cele existente în conturile
anuale.
– Anterior : Directivele europene nu tratau, spre exemplu, tabloul fluxurilor
de numerar. Ele nu impuneau elaborarea unui astfel de document, nici
la nivel individual, nici consolidat.
• Posibilitatea ca posturile din bilanţ şi din contul de profit şi pierdere
să reflecte substanţa tranzacţiei sau a contractului încheiat –
prevedere aplicabilă, dacă se doreşte astfel, doar anumitor categorii
de societăţi şi/sau conturilor consolidate
– Anterior: nu era aplicabil principiul prevalenţei economicului asupra
juridicului, care este menţionat în această modificare a vechilor
directive.
 1.2.3. Utilizarea altor norme decât IAS/IFRS în Europa

• Adoptarea altei scheme de bilanţ, bazată pe distincţia dintre

elemente pe termen scurt sau lung, dacă această prezentare este
cel puţin echivalentă celei tradiţionale.
– Anterior: Directiva a IV-a furniza două modele de bilanţ (art 9 şi 10)
care nu sunt bazate pe distincţia elemente pe termen scurt - termen
lung ci pe opoziţia active circulante - active imobilizate şi capitaluri
proprii - datorii.
• Modificarea denumirii postului de bilanţ „provizioane pentru riscuri
şi cheltuieli” în „provizioane”.
• Se regândeşte definiţia provizioanelor
– au ca obiect acoperirea pierderilor sau datoriilor care sunt cunoscute
ca şi natură şi care, la data bilanţului, sunt probabile sau sigure dar
nedeterminate ca şi sumă ori în ce priveşte data survenirii lor.
– nu pot avea ca obiect corectarea valorilor elementelor de activ.
– Anterior: directivele europene prevedeau existenţa provizioanelor
pentru riscuri şi cheltuieli, respectiv cele pentru depreciere.
 1.2.3. Utilizarea altor norme decât IAS/IFRS în Europa

• Prezentarea unei „situaţii a rezultatului” în locul

contului de profit şi pierdere, dacă această prezentare
este cel puţin echivalentă celei tradiţionale.
– Anterior: structura contului de profit şi pierdere avea în vedere
clasificarea elementelor de venituri şi cheltuieli după natură.
– Acum - posibilitatea utilizării altui criteriu de clasificare, de
exemplu după destinaţie, cu accent pe rezultatele intermediare,
eventual cu clasificarea elementelor în ordinare şi
extraordinare.
• Luarea în considerare a tuturor riscurilor care au
apărut în cursul exerciţiului sau a exerciţiului anterior,
chiar dacă aceste riscuri nu sunt cunoscute decât între
data închiderii exerciţiului şi data la care sunt întocmite
situaţiile financiare.
– Anterior: nu se tratau evenimentele posterioare datei bilanţului.
 1.2.3. Utilizarea altor norme decât IAS/IFRS în Europa

• Evaluarea altor categorii de activ decât

instrumentele financiare prin referire la
valoarea justă. Această prevedere poate să nu
se aplice decât conturilor consolidate.
– Termenul de valoare de piaţă este înlocuit cu cel de
valoare justă.
– Anterior: În privinţa evaluării, Directiva a IV-a
amintea primatul costului istoric, dar lăsa statelor
membre posibilitatea de a autoriza sau impune alte
baze de evaluare.
 1.2.3. Utilizarea altor norme decât IAS/IFRS în Europa

Probleme nesoluţionate prin actualizarea directivelor:

• Modificări în politicile contabile, corectarea erorilor
fundamentale
– Directiva a IV - a nu se pronunţă în mod explicit asupra acestor
aspecte
– Se poate totuşi considera că orice ajustare a capitalurilor proprii
de deschidere (tratamentul de bază prescris de IAS/IFRS) ar fi
teoretic în contradicţie cu principiul intangibilităţii bilanţului de
deschidere, principiu enunţat în articolul 31 al Directivei.
• Cheltuieli de (cercetare-)dezvoltare
– UE lasă statelor membre posibilitatea autorizării practicii de
activare a acestor cheltuieli şi în ce condiţii
– durata de amortizare nu ar trebui să depăşească 5 ani, fiind
asimilate cheltuielilor de constituire.
 1.2.3. Utilizarea altor norme decât IAS/IFRS în Europa

• Contractele de leasing
– Directiva europeană nu abordează problema
contabilizării leasing-ului
– ambele soluţii (înregistrarea în activul patrimonial al
locatarului sau la cheltuieli cu redevenţele) sunt
compatibile cu reglementările Uniunii.
• Cheltuieli cu dobânzile
– Directiva a IV – a introduce o distincţie potrivit
categoriei de activ avută în vedere
– permite (dar nu impune) capitalizarea dobânzilor
legate de obţinerea imobilizărilor şi lasă statelor
membre posibilitatea autorizării sau nu a încorporării
cheltuielilor cu dobânzile în costul stocurilor.
 1.3. Răspunsul românesc la convergenţă
1.3.1. Evoluţii româneşti ale ultimilor ani

• Istoric vorbind, în România contabilitatea a fost orientată spre a furniza

informaţii către un singur utilizator şi anume Statul (reprezentat prin
Administraţia Fiscală şi Guvern).
• În 1994 a fost introdus sistemul contabil francez bazat pe Planul de conturi -
mai deschis judecăţilor profesionale, care nu se aplicau însă decât pentru
acele operaţii care aveau incidenţe fiscale.
• întreprinderile considerate mari au aplicat din anul 2001 OMFP nr. 94 – au
fost adoptate IAS-urile (şi într-o foarte mică măsură directivele europene)
– Numărul întreprinderilor care trebuiau să le adopte urma să crească astfel încât
majoritatea acestora să ajungă la aplicarea lor până în anul 2005.
• Întreprinderile mici şi mijlocii (inclusiv microîntreprinderile – separate doar
din punct de vedere al impozitului pe rezultat) au aplicat începând cu anul
2002 OMFP nr. 306 - împletire a spiritului normelor internaţionale cu cel al
normelor europene, cu accente mai puternice pe cele din urmă
– interferenţe cu normele contabile europene (posibilitatea activării cheltuielilor de
constituire, nepreluarea explicită a principiilor prevalenţei economicului asupra
juridicului, respectiv a pragului de semnificaţie, păstrarea conturilor de depreciere
a activelor).
 1.3.1. Evoluţii româneşti ale ultimilor ani

• Astfel, în timp ce europenii au acceptat foarte greu IAS/IFRS şi

numai pentru societăţile cotate la nivelul conturilor lor consolidate, în
România s-au preluat ca atare aceste norme internaţionale, cel puţin
la nivel de reglementare.
• Aplicarea practică s-a făcut cu dificultate, punând în discuţie
oportunitatea adoptării unor norme care sunt emanaţia unei alte
culturi, mentalităţi, puternic ancorate în principii – de unde dificultăţi
de aplicare:
– nu s-a impus aplicarea IAS 29 “Raportarea financiară în economii
hiperinflaţioniste”, putându-se afirma că standardele nu erau adoptate în
integralitatea lor
– tratamentul de bază prescris de IAS 8 «Profitul net sau pierderea netă a
perioadei, erori fundamentale şi modificări ale politicilor contabile « nu
era aplicabil în România
– amortizarea imobilizărilor se făcea în continuare în raport cu durata de
viaţă normată (care asigură deductibilitate) şi nu cu cea utilă, estimată
de întreprindere
 1.3.1. Evoluţii româneşti ale ultimilor ani

• existau probleme legate de înţelegerea şi aplicarea

impozitului amânat (cu toate că s-au emis norme
metodologice destinate clarificării acestor aspecte)
• reevaluarea imobilizărilor corporale se făcea încă pe
baza prevederilor unor hotărâri de guvern, care nu
corespundeau în totalitate dezideratelor normelor
internaţionale
• existau dificultăţi în recunoaşterea veniturilor numai în
raport cu cheltuielile aferente
• Situaţia fluxurilor de numerar nu era acceptată ca şi
componentă de bază a raportărilor iar întocmirea ei era
uneori inadecvată
 1.3.1. Evoluţii româneşti ale ultimilor ani

Reglementările pentru IMM-uri nu respectau dezideratele:

simplitate şi inteligibilitate, supleţe, adaptarea la
particularităţile întreprinderii.
Existau elemente specifice întreprinderilor mari care nu se
potriveau celorlalte: proceduri specifice grupului şi
consolidării conturilor (inclusiv recunoaşterea fondului
comercial), instrumente financiare (inclusiv elemente
derivate), utilizarea valorii juste (costul istoric ar fi putut fi
suficient ca bază de evaluare), informarea pe segmente,
enunţarea Situaţiei fluxurilor de numerar – chiar cu titlu
opţional – ca şi componentă a situaşiilor financiare a
IMM-urilor .
 1.3.1. Evoluţii româneşti ale ultimilor ani

Avantaje privind normele contabile preluateîn

2001-2002:
– normalizarea s-a rezolvat prin elaborarea unor reguli
detaliate (poate prea complexe) şi nu generale (care
nu ar garanta comparabilitatea)
– un singur sistem contabil, atât pentru întreprinderile
mari cât şi pentru IMM-URI (mai ales dacă cel care le
corespunde actualmente se simplifică cu adevărat,
adică se precizează anumite excepţii de la
recunoşterea unor tranzacţii/elemente)
 1.3.1. Evoluţii româneşti ale ultimilor ani

• Reglementările contabile ale anului 2004 statuau că,

începând cu anul 2005:
– întreprinderile care îndeplineau criteriile de mărime prevăzute în
OMFP 94/2001 şi care sunt cotate, vor aplica acest act normativ,
aliniat normelor contabile internaţionale
– celelalte întreprinderi – necotate – vor putea opta pentru
aplicarea aceluiaşi ordin de mai sus şi implicit a normelor
internaţionale sau vor putea să se alinieze reglementărilor
contabile simplificate dedicate IMM-urilor
– IMM – urile vor aplica în continuare aceste reglementări
simplificate, la care se alătură, începând cu 1 ianuarie 2006,
Directivele europene în materie contabilă, cu modificările ce li s-
au adus
 1.3.2. Prezentul şi viitorul contabil în România

• Reglementările contabile actuale abrogă vechile ordine

94/2001, respectiv 306/2002 şi nu mai fac diferenţa
întreprinderi mari – întreprinderi mici
• OMFP nr. 1752/2005 pentru aprobarea reglementărilor
contabile conforme cu directivele europene
– începând cu anul 2006, sistemul contabil românesc va adopta
directivele contabile europene (actualizate la rândul lor în raport
cu IAS/IFRS)
– în perspectivă, din anul 2007, se va reveni la standardele
internaţionale de raportare financiară aplicabile în paralel cu
normele anterioare, care sunt obligatorii pentru toate
întreprinderile indiferent de mărime.
 1.3.2. Prezentul şi viitorul contabil în România

Variabila România

Modalităţi de finanţare Multiple: acţionari, bănci, stat, alţi

creditori
Legislaţie Legislaţie rigidă
Legături politice şi economice cu alte Ţări europene, SUA
ţări
Rata inflaţiei Medie
Dimensiunea si complexitatea Mediu
afacerilor, gradul de dezvoltare al
managementului şi a comunităţii de
afaceri, nivelul de educaţie
Cultura
-Individualism Mic
-incertitudine Puternică
 1.3.2. Prezentul şi viitorul contabil în România

• Modelul contabil care corespunde României – hibrid, în raport cu

reglementările contabile actuale (care reprezintă o combinaţie a
normelor internaţionale cu cele europene) şi cu practica contabilă
• IAS/IFRS corespund modelului imaginii fidele adoptat de IASB
– nu corespunde întru totul României având în vedere că este bazat pe
cutume, pe practici recunoscute, precum şi pe o finanţare de pe pieţele
de capital.
• Sistemul contabil românesc - trăsături de bază: cele caracteristice
modelului juridic
– modelul nu este destinat investitorilor externi ci mai degrabă satisfacerii
cerintelor autorităţilor fiscale privind impozitele şi taxele ori aprecierii
activităţii întreprinderii în contextul politicii macroeconomice a statului
– băncile oferă principala resursă de finantare care încurajează practicile
de contabilizare conservatoare, prudente
– întreprinderile mai au legături strânse cu clienţii şi furnizorii principali, cu
personalul.
 1.3.2. Prezentul şi viitorul contabil în România

• Pentru asigurarea unei convergenţe complete ar

trebui să se intervină în următoarele direcţii:
• desprinderea normelor contabile de cele fiscale,
la nivel reglementar şi în practică
• particularizarea normelor
internaţionale/europene la realităţile economice
şi financiare româneşti
• simplificarea normelor contabile aplicabile
întreprinderilor mici şi mijlocii, chiar dacă
acestea rămân componente ale unui sistem
contabil unic