COMUNICAREA DIDACTICA

Comunicarea este un proces relational, in cadrul caruia doi sau mai

multi interlocutori fac schimb de informatii, se inteleg si se influenteaza
intre ei. A comunica presupune castigarea si activarea competentei
comunicative care este deopotriva aptitudinala si dobandita.Codurile
folosite in comunicare sunt: cuvantul, gestul, imaginea, miscarea, starile
afective etc. Fiind o relatie de schimb de informatii, interlocutorii pot deveni
in acest timp atat receptori cat si emitatori, folosind diferita canale: vizual,
auditiv, tactil etc.
Comunicarea este relatia bazata pe co-impartasirea unei semnificatii.
Informatia este permisa unui act de comunicare; este necesara si
intelegerea ei. (O propozitie intr-o limba necunoscunoscuta contine
informatie, dar nu o putem intelege din cauza necunoasterii limbii.
Comportamentul uman poate deveni comunicare; se poate comunica si fara
cuvinte ; absenta intetiei de comunicare nu anuleaza comunicarea se pot
transmiterea nehotararea, nelinistea, blazarea, etc. Comportamentul
interlocutorilor are valoare comunicativa. Exista o diversitate de coduri
utilizate (sunet, cuvant, gest, imagine, cinetica, pozitie) si acceptarea
multicanalitatii comunicarii (auditiv, vizual,tactil,olfactiv) .
Comunicarea didactica este o comunicare instrumentala convergenta
direct implicata in sustinerea unui proces sistematic de invatare. Este o
comunicare instrumentala, direct implicata in sustinerea unui proces
sistematic de invatare. In aceasta definire a comunicarii didactica se
observa ca nu apar restrictii de continut (invatarea poate fi centrata pe
dobandirea de cunostinte, formari de deprinderi, motivatii, atitudini), de
cadru institutional (comunicarea didactica poate exista si in afara procesului
de invatare) sau privitoare la parteneri. Actul de invatare da unei
comunicari statutul de comunicare didactica. Astfel, comunicarea didactica
apare si in prezenta urmatoarelor cupluri: elev-elev, manual-elev, cartepersoana care invata, instructor-instruiti, antrenor-antrenati etc.
Modelul comunicarii didactice este unul interactiv; este bazat pe o
multitudine de coduri (ganduri, gusturi). Comunicarea este predominant
verbala, se bazeaza pe dialogul scolar. Dupa felul atitudinii (pozitiva sau
negativa), ea poate facilita actul comunicarii didactice. Comunicarea
didactica este complexa si convergenta; faciliteaza realizarea mai multor
sarcini didactice. Verbal informeaza prin cuvant, paraverbalul atentioneaza
prin intonatie, nonverbalul actioneaza prin gest. Comunicarea didactica este
un tip instrumental pentru ca se bazeaza pe un scop precis.
In aceste acceptiuni nu apar:

- restrictii de continut;
- restrictii de cadru institutional;
- restrictii privitoare la parteneri.
Schema unei comunicari cuprinde:
- factorii comunicarii (actorii, personajele, agentii comunicarii);
- distanta dintre ei;
- dispozitia asezarii;
- cadrul si contextul institutional;
- situatia enuntiativa (interese, dezbateri, lectii);
- repertoriile active sau latente.
Caracteristici:
- dimensiunea explicativa a discursului didactic este pronuntata deoarece
vizeaza, prioritar, intelegerea celor transmise;
- comunicarea didactica trebuie structurata conform logicii pedagogice
(aceasta are ca prima cerinta facilitarea intelegerii unui adevar si nu simpla
lui enuntare);
- rolul activ pe care-l are profesorul fata de continuturile stiintifice cu care
va opera (profesorul actioneaza ca un filtru ce selectioneaza, organizeaza,
personalizeaza continuturile, ghidat fiind de programa in vigoare si de
manualul pentru care a optat);
- pericolul transferarii autoritatii de statut asupra continuturilor, sub forma
argumentului autoritatii (riscul ca un lucru sa fi considerat adevarat sau fals
nu pentru ca faptul acesta este demonstrabil, ci pentru ca provine de la o
sursa cu autoritate);
- combinarea celor doua forme verbale, oralul si scrisul, duce la o serie de
particularitati:
de ritm;
de forma;
de continut.
- personalizarea continutului didactic (in functie de propriile particularitati
de structura psihica si de filozofia educatiei la care adera, profesorul
accentueaza una sau alta dintre dimensiunile comunicarii: cea informatica,
cea relationala, cea pragmatica).
Comunicarea didactica prin dialog apare ca un model interactiv,
profesorul si elevul fiind in acelasi timp emitator si receptor, creandu-se

intre ei relatie de schimb de idei si cercetari.

Comunicarea didactica implica fenomenul de retroactiune. In
comunicarea didactica exista doua feluri de retroactiuni: feed-back-ul si
feed-forward-ul. Feed-back-ul este modalitatea prin care finalitatea devine
cauzalitate. Modalitatea prin care anticiparea finalitatii redevine cauzalitate
este o retroactiune de tip feed-forward. Feed-back-ul intra in functie dupa
atingerea finalitatii. In postura de profesor, atent la evolutia fiecarui elev, te
poti ocupa special de un copil dupa ce a luat o nota nesatisfacatoare (feedback) sau preventiv, anticipand o evolutie spre o nota nesatisfacatoare
(feed-forward).
Inaintea oricarei comunicari didactice, profesorul va efectua mai multe
operatii: stabilirea obiectivelor si a continutului esential al comunicarii, a
unor explicatii, exemple, fapte, date cu valoare motivationala, a
intrebarilor-problema, a intrebarilor retorice, sau care determina reflectii
(Ce se intampla daca? Din ce cauza? Ar putea fi si altfel? La ce credeti ca
va folosesc aceste informatii?). De asemenea profesorul va preciza si
strategia comunicarii (inductiva, explicativ-demonstrativa, euristica,
deductiva, prin analogie sau combinata), precum si mijloacele audiovizuale, a caror folosire sporeste receptia.
Dintre factorii care genereaza un climat psihosocial pozitiv in clasa,
favorizand invatarea, ii mentionam pe cei socio-afectivi (relatii de simpatie
sau antipatie), motivationali-aptitudinali, cognitivi-axiologici (cunoasterea
interpersonala, conceptii, convingeri), instrumentali (relatii de cooperare,
competitie, stilul de conducere al profesorului), factori de structura (varsta
si numarul elevilor din clasa) si factori proiectivi anticipativi (scopuri,
idealuri, nivelul de aspiratie). Respiratia si viteza vorbirii sunt factori
importanti ce pot optimiza sau distorsiona expunerea. O expunere lenta
este enervanta, in timp ce alta prea rapida nu poate fi urmarita.