Marius-Iulian STANCU punctul luminos

arhimede nu cerea decât un punct, care să fie solid și nemișcat,
spre a urni din loc întregul pământ [descartes, meditationes de
prima philosophia]

1

ce este cartea pentru un autor dacă nu o suprafață a reflexiei, un aparat lingvistic care,
între vorbele pe care ni le auzim de la ceilalți, generează părerea de sine? nu de puține ori
cu literatura e ca la fotograf: autorul își alege postura mai estetică [și nimic nu este mai
estetic decât ipostasul în care ești aproape de nerecunoscut], își acoperă parțial acele părți
ale trupului care nu îl slujesc sau din contră, își scoate în evidență cu văluri cosmetice
aura popularis. în fiecare an vine rândul altor autori să își scrie numele în carte, să își
facă cunoscut id-ul. oricum ai vrea să îl interpretezi – parte needucată a structurii noastre
psihice dar care ne însoțește din prima până în ultima zi [spre deosebire de caracterul
“făcut” al eului și supra-eului], cod care ne individualizează în rețeaua statistică – id-ul
are legătură cu mișcarea descendentă a unui autor [puteți să-i spuneți „cădere”] care își
vede literar forma identitară. precum în imageria gnostică, textul o ia înaintea autorului,
“înclinația” vinovată a sufletului de a se “materializa” la modul estetic [curiozitate?
îngâmfare? dorință senzuală?] îl face pe autor să uite cine este, să creadă că arta imită
viața.
prea puțini sunt acei scriitori de ficțiune care au avut curajul să se oprească după prima
carte, care au înțeles că ce urmează nu va reuși, în cel mai bun caz, decât să repete
structurile, ideile, obsesiile debutului. în lucrurile spuse altfel nu vei spune altceva. cel
care te-a înțeles ca scriitor de la început nu va avea nevoie decât de un fragment, de
câteva poeme pentru a-și da seama [o confirmare a înțelegerii anterioare de fapt] de zona
în care te plasezi pe teritoriul literaturii în noua carte, între granițele pe care ți le-ai trasat
în momentul în care te-ai decis că vrei să treci din tabăra lectorului în cea a scriitorului.
sunt opere scrise fără sau contra cititorului, prin care autorul își dorește dispariția din
orizontul lecturii, prin care, părăsit fiind de receptor, să nu își mai aibă sensul, izbăvit în
sfârșit de povara de a mai scrie. cele mai multe, însă, sunt scrise dintr-o multiplicare a
nevoilor care nu pot fi îndeplinite în cele din urmă decât de cineva care îți seamănă, opere
scrise din nevoia unui cititor [nu de înțelegerea acestuia, nici chiar de lauda sa, ci de
simpla prezență], alături de care să poți pune în mișcare ritualul fără sens al comunicării
[maieutica platoniciană a fost întotdeauna mai aproape de teatru decât de metoda
filosofică].
cine crede în puterea literaturii nu mai scrie literatură. cei mai buni au scris greu, cu
scârbă, oricum cu o anumită jenă, nevoiți să trăiască cu stigmatul de a înșela în mod
repetat dorința tainică a celui care citește – punctul final pe care scriitorul se răstignește
[punctul meu luminos].

2

arta descrierii
aici ar fi trebuit să fie descriere
așa am văzut că pun frații mei la început spun
ceva despre reflexia apei în miez de noapte
despre jocul de oglinzi cu luminile de la mal
care e anotimpul? ne va înveli cu ceață ne va
face să căutăm umbra pe scăunel lipiți de zid?
[câmpul este pustiu sau plin de rod? copacilor
din păduri le-a căzut frunza sau încă strălucesc
în lumina lunii?] dar ce pot să spun eu
în locul unde frații pun descrierea?

3

konkretes
nu vreau să vorbesc
despre ce a pus sau a spus scriitorul
în carte nici chiar despre
ce îi putea trece prin gând [cine
poate trăi în gândul unui om? cine
s-ar putea ține în viață ronțăind la subtile?]
aș vrea să vorbesc
despre ce culoare avea masa despre
lemnul în care toporul pădurarului a tăiat [va fi
un lucru pe care poate să îl lase și fiului
la care termita nu va ajunge?]

4

‫الحلـــم‬

se făcea că ne adunasem eram cei ce suntem
în vis nevoindu-ne la redută la ultimul teritoriu
cei cu limbi necunoscute nu l-au traversat
și dacă în vis începe să plouă poate-i un semn
cei care ne fac istoria vor avea timp
să tâlcuiască ziua asta și inimile le vor tresălta
femeile ne așteaptă prin corturi să dea alinarea
trupului de martir zeci de mii de femei
dau naștere chiar acum la zeci de mii de bărbați.

5

întoarcerea în pivniţă
(i) factorul H
nu-ţi fie teamă mâinile
să prindă cu încredere e anotimpul
în care trupul se înveleşte în frunze şi pleduri
începi să zâmbeşti duci mâna
spre părul şaten şi astea sunt tot
un fel de anotimpuri.
(ii) “am visat-o pe mama”
îmi spui cu ochii osteniţi
dar încă zâmbești duci mâna spre părul şaten
un întreg registru de fapte predictibile
iar asta înseamnă confort
căldura ce îţi umple trupul începând
din punctul exact în care în metrou
genunchiul tău atinge genunchiul străin
ştiind că doar aşa îţi este permis.
(iii) și astea sunt tot un fel de anotimpuri
un tremur al mâinii purtat pe deasupra
e un gest bun și frumos
e un gest inutil
pe canapeaua roasă de guri mici nevăzute
lumina îşi repetă zilnic drumul
asemeni unui penitent
eu nu pot să îţi vorbesc decât despre umilinţă
și amprentele iubirilor mele trădează masacrul
în jocul ăsta fără miză aproape imposibil
să o dăm în tragic
să doară mai mult decât e necesar
și trupurile noastre în căutarea suprafeţelor
dure și reci renunţă în noaptea asta la control
dacă te uiţi atentă dincolo
deasupra zonelor gri și a hârtiilor
lipite de asfalt fără schemă
se conturează mecanismul
independent.

6

dorințele vin și fac ritmul
păcăne pe ciment
înspre parc doar roiuri de muște amețitoarele
cineva tot învârte la lucruri și nu se întâmplă nimic
cineva tot învârte la lucruri și nimeni nu spune
că vine amurgul și lucrurile degenerează
că în aer doar condimente anxietatea
ca să am pace îți dai ochii peste cap
dai drumul la motor și întinzi cablurile
îmi țin respirația
diafragma tresaltă dar în interior nimeni
numai vântul hohotitor.

7

autobuzul te duce
nu se rupe în două acum au băgat şi de noapte
şi dimineţile vin parcă mai repede uite deja
a venit parcă-ţi şi văd sudoarea târându-se
ca un infanterist pe trupul tău încă slab
pe trupul tău care nu a apucat să se bucure
de dulceaţa tinerelor soţii şi a meselor regulate
când de fapt ai vrea să te chem
să-mi desenezi un dinozaur pe perete
sau măcar să ne urcăm pe acoperiş
autobuzul te duce nu se rupe în două
cum îi duc bicicletele pe bătrânei
în filmul ăla cu extratereştri
autobuzul te duce la băieţii cu picamăre
unul la lopată unul la târnăcop acolo te duce.

8

tu ştii [ai ştiut de la bun început]
că pot fi genul ăla în stare să se entuziasmeze
când tu fără să vrei cu faţa spre mare și o mână în
slipul galben un soare sintetic se pierde
printre blocurile din cartier când tu fără să vrei
ca un soare de pluş pe cerul chinei aşa că la terapeut
mă ţin bine cum ai ţine nişte flori abia culese pe câmp
cu blândeţe de la rădăcină când tu ştii bine
avantajele unui păr lung fie că îţi plimbi mâna prin el
sau pur şi simplu îţi întorci capul brusc și ei ne spun
sugeţi o acadea, lingeţi-vă pe buze, suav, cu încetinitorul.

9

eşti tu toată
în anotimpul în care ne dorim să schimbăm
înapoi în anotimpul în care soarele e un câine turbat
te aşteaptă în capătul străzii nu-ţi face nimic
aşa că îţi vezi de treaba ta și îmi spui că ai vrea să te tunzi
dar nici pe departe nu aşa te gândeai şi puştoaicele
cu dresuri verzi mestecă la guma lor tot plimbă la iepurii lor
eu ştiu de rochiile voastre skinny bunny eu
și sufletul meu am cunoscut transparenţa
aia aproape jignitoare a rufelor în bătaia luminii.

10

corpul ales
plăceri negrăite vor sta lipite de ei/ la început pe ușile de la vestiare/ apoi în inimile lor.
[asta nu-i dimineaţă e
o problemă de vestimentaţie
cu tăieturi ale pielii
şi adidaşi abia cumpăraţi
cu puţină voinţă
ziua va trece
din supermarket
în portbagaje]
(i) tu care miști mâini pe lângă corp
refren asiatic de care nu vom mai scăpa
niciodată. nu la chiloței cu mărgele ne îndemni
să privim strălucind în noaptea sufletelor noastre.
dacă nu e fantezie fetiș poți să ne scoți ochii doamne.
în timp ce cu degetul faci cerculețe pe buza
paharului nu înspre tine sau aproapele te îndrepți
chiar dacă fata de la bar se foiește. ai vrea să îi spui că e
atât de ușor să faci răul când ea îți va cere
să o atingi. dă-mi peste mâini iubitorule. cu limbi de foc să le arzi.
înainte de a spune ceva umple-i pe veci gura cu frișcă.
(ii) e doar una dintre zile pentru fata sexy
în habitat întinde mâna după pisică
peste geam privește băiatul stropind la verdeață prin grădini
lasă pielea învăluită în strălucire
tu care întorci obraji la pupat apoi urci
în mașină pe tine te cântă menajerele
o tu distrugătoare de șolduri
mânia este ultimul lucru care îmbătrânește în om
și asta da și asta e tot.
(iii) culcată pe spate brațele
în jurul corpului pe care îl ridici
de la bazin îl faci peste sol obiect animat
cu băiatul veghetor la activitatea electrică a mușchilor
cu palme și genunchi pe podea [cum femeile
în templu stăteau cu chip acoperit din teama de îngeri]
lași în spate piciorul te faci mamifer visător
la noi teritorii cu băiatul făcut element de rezistență
[dacă nu ai băiat bună e banda elastică ori
săculețul de nisip]
în timp ce aștepți și mâna ține strâns

11

pe pungă sau mângâie bara mijlocului
de transport îți depărtezi picioarele ușor
cât pe băiat să nu îl smintești încordezi fesieri
cât de mult poți [faci o mică pauză apoi
repeți].

12

cei mai buni bărbați/ cele mai bune femei
dacă ar avea dacă
ar putea avea toate
unde ar mai fi rostul unde
frenezia țâțelor și a bucilor în așternut?
așa că de voi depinde de
cei mai buni bărbați
cele mai bune femei
de cel pe care încă îl aștepți
dar care poate acum stă agățat pe nimic
fără energie sau obișnuindu-se cu defecțiunea
de cei mai buni bărbați
cele mai bune femei
de brațele voastre depinde
luați-ne cu voi hai
să fugim.

13

din spatele zidului
(i) vor trece ani cu
noi şi treaba noastră
până vor veni
se zice că sateliţii lor deja au găsit
ce am găsit noi pe lăzile de bere
ne uităm în ochii lor amânăm
cerem unul de la altul de la
vara asta iubăreaţă
ce au găsit în noaptea asta târâş
pe cerul gurii noastre se vede
pe noi ce-au găsit
lângă gura de scurgere [doar
aşa mai pot să mă concentrez]
vor trece ani cu
noi şi treaba noastră
sub soarele decolorat
cu ce mai găsim
până vor veni
din spatele zidului
mă uit pe geam şi privirea mea
aruncă cu vederi
(ii) când am depăşit nivelul
s-a produs transformarea
la început înăuntru
apoi pe la margini
am vrut să mă ating
dar mâna stângă mi-a trecut prin mâna dreaptă
&
m-am gândit la tine
&
a fost ca şi cum te-ai fi aruncat
pentru ultima oară în braţele mele
sub cerul electric
(iii) zilele voastre sunt precum un mesteacăn
la umbra căruia vă adăpostiți
chiar dacă nu l-ați mai văzut niciodată
[ăsta-i momentul ăla în care sună telefonul
şi vă sperie

14

în care ne vedeți ieşind din lumină
aproape umani].

15

ceva din care pot să rup
poate şi pentru că acum ai părul lung
până la umeri
cu breton într-o parte
&
când sateliţii lor fac cadre/ cadre
pământul în mod diferit
ceva mai aproape
o poziţie a mâinii orice
numai să putem sugera
ceva din care pot să rup
&
când sateliţii lor fac cadre/ cadre
pământul în mod diferit
ceva mai aproape
de la umeri până la picioare
turnăm acid
ne facem de nerecunoscut.

16

electric & more
când am ajuns
tu deja scuipai sânge
deşi probabilitatea de a ţi se întâmpla aşa ceva
era aceeaşi secvenţă
cu prima revoluţie a maşinilor scăpate de sub control
cu tine la periferia maşinii
&
dincolo de oscilaţiile holografice
asteroizii lovesc ritmic
suprafaţa ostilă
distantă
&
eu mă gândesc nostalgic
la sculpturile cinetice
&
trupul tău cablat
la certitudinea că noi nu suntem tu
&
madonele din cristal
la creiere cu extensii.

17

punctul luminos
maestrul m-a urcat azi pe munte. mi-a spus să privesc înspre micul pârâu. apa pe sub
tălpi culcă ierburile la pământ. mai domolește din fierbințeala corpului muncit de femei
din zori până în asfințit.
tot ce-mi doresc sunt explozii solare cu
cerurile strânse de parcă ar fi o
cireașă pe tort.
mă rog în fiecare seară
aștept în genunchi cum aștept
prin satelit semnal de la extratereștri.
abia ce-am găsit și începe să curgă
ca înghețata în palme
pe coate printre
genunchi.
nu crezi în ce spune dar
tot o fredonezi
când va veni o să știi
va fi ca o întrerupere sau o
probă de microfon.
pentru ce mișcări ale buzelor
când peștele stă prins în năvod?
cine știe să tâlcuiască ce zice el
să-i spună regelui visele lui ca un înțelept?
nu cuvintele vor ieși
de pe buzele noastre brotaci
rheobatrachus silus și cuvintele
se vor sfârși.
mi-am pus o întrebare [mă iubești tu
mai mult decât aceștia?] și mi-a venit duhul
la loc acum s-a domolit mă privește
peste geam la sfârșit mă atinge
cum atingi cu lingurița o amandină.
euforia din suflet mă
plesneşte peste ceafă tu
suflet al meu tu care vrei
doar să mă denigrezi tu care tremuri
atunci când mă apropii prea mult
tu suflet al meu autostopist strangulat

18

cu propriul tricou.
cu fiecare boală spaima
puțin mai mare e un balon mare
când se sparge din el ies baloane mai mici
și confetti.
inima e un acrobat care își face dansul
într-un picior reprezentând ceva [în moarte
suntem toți pietre transformate în pâini?] o albină
semnalizând că a găsit de mâncare
că te-am găsit.

19

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful