tyP 010

((((((((((

s
res
t2 Capitolul 1

Muzeul din Ierusalim – Zilele noastre

Ma righ
—  Tată, unde mă duci?
Bătrânul se întoarse tremurând, sprijinit în baston, se
opri pe ultima treaptă şi privi în jos spre fiica sa, încercând
din greu să‑şi tragă răsuflarea. În ciuda ridurilor care în
ultima vreme îşi croiseră drum pe faţa lui, tânăra putea încă
recunoaşte zâmbetul şiret pe care tatăl ei îl afişa ori de câte
jes

ori se jucau împreună.

—  Ei, Hadassah, aici este Templul Cărţii. Ai mai fost
py

aici de zeci de ori.

—  Bineînţeles, tată. Ştiu asta.
Dorind parcă să întărească răspunsul dat, privi la
monument. Privirea i se ridică spre cerul de un albastru
cobalt al Iudeii, unde faimosul dom al Templului Cărţii îşi
Co

înălţa cupola ciudată, de un alb ca laptele. Observă din nou

forma lui fluidă, menită a evoca vechile capace ale vaselor
lunguieţe de lut în care se păstraseră pe vremuri sulurile
sfinte, care acum se aflau înăuntru. Dincolo de acesta, îşi
trecu repede ochii peste un zid din bazalt negru precum
 tyP 010
16 Tommy Tenney
(
cerneala – faimoasa opoziţie dintre Întuneric şi Lumină.
„Structură ideologică”, o numise profesoara ei din clasa a

s
noua, cu mai mulţi ani în urmă.
Structură ideologică: proiectarea unei clădiri cu scop atât
funcţional, cât şi simbolic...

res
—  Dar de ce astăzi? Hadassah continuă conversaţia
într‑o ebraică modernă, limba cu care crescuse, deşi vorbea

timpul?
t2
fluent şi engleza. Acum, când mai sunt doar câteva zile până
la nuntă? Nu avem timp de vizite, tată.
El zâmbi din nou, de data aceasta cu indulgenţă, şi îi
făcu semn cu mâna să urce.
—  Copila mea, îţi aminteşti să‑ţi fi irosit eu vreodată

Era neobişnuit ca o întrebare de felul acesta să fie

Ma righ
pusă în grabă, dar Hadassah continuă să mediteze la ea în
timp ce urca treptele în spatele tatălui. De fapt, tatăl ei era
un om liniştit, manierat şi, după ce cântări puţin răspunsul,
trebui să recunoască faptul că nu fusese niciodată genul de
om care să o pună la treburi inutile.
Îl ajunse din urmă şi el îşi puse braţul după umerii ei.
—  Urmează‑mă doar, spuse el cu un zâmbet care
devenea din ce în ce mai larg şi mai misterios.
jes

Lăsată încă în suspans, intră în holul în care turiştii îşi

aşteptau rândul să vadă celebrele suluri de la Marea Moartă.
py

Pentru prima dată, tatăl ei nu se apropie de ghişeu pentru

a cumpăra un bilet, ci îi făcu semn cu mâna casierei, iar ea
dădu din cap afirmativ, cu solemnitate. Trecură prin pasajul
de la intrare, cu pereţii lui rotunzi şi netezi, meniţi să imite
peştera de la Qumran, locul în care fuseseră descoperite
sulurile. Apoi, probabil la fel ca tânărul păstor care le
Co

găsise cu o jumătate de secol în urmă, intrară într‑un spaţiu

răcoros şi boltit: sala principală.
În ciuda tulburării ei şi a faptului că locul îi era
familiar, Hadassah nu rezistă să nu privească în jurul ei.
Una dintre minunile arhitecturii moderne, sala principală
 tyP 010
Hadassah 17
(
a Templului Cărţii, nu înceta să‑i captiveze imaginaţia.
Deasupra ei, interiorul curbat al domului strălucea în

s
nume­roasele sale caneluri, fiecare prinzând o altă nuanţă a
luminii care pătrundea printr‑o fereastră aflată sus. Proiectat
din podea, chiar sub această deschizătură, se afla un mâner

res
de sul imens – ca şi cum cineva îngropase pe jumătate o
Tora imensă chiar în podea.

t2
Un îndemn la linişte îi întâmpină pe cei doi la intra­
rea în încăpere, deoarece acustica şi solemnitatea locului
descu­ra­jau orice zgomot. Dar tatăl ei nu venise astăzi acolo
pentru a citi cu atenţie pergamentele aşezate pe mese,
peste care cădea o lumină dulce. Traversă sala şi începu
să co­boare imediat pe nişte scări ascunse care duceau în
Ma righ
întuneric.
—  Tată?, spuse ea.
Văzu doar dosul mâinii sale care o îndemna să‑l
urmeze, iar apoi dispăru în umbră. Hadassah dădu din cap,
se încruntă şi apoi îl urmă. O uşă se deschise şi prin ea văzu
o lumină slabă. Îl urmă prin această uşă într‑un hol acoperit
cu covoare care se despărţea în alte trei coridoare.
Şi acolo, zâmbind nerăbdătoare, stătea…
jes

—  …mătuşa Rose? Ce faci aici?, întrebă Hadassah,

neîn­crezătoare.
py

Mătuşa Rose locuia în America. Cele două nu se mai

văzuseră de patru ani. Ştia că Rose urma să vină la nunta
ei, dar Hadassah era sigură că trebuia să sosească doar peste
câteva zile.
Rose se aplecă spre ea zâmbind şi o îmbrăţişă fără
vreun cuvânt. În momentul acela, în spatele ume­rilor laţi
Co

ai mătuşii sale, le zări pe celelalte femei. Într‑un colţ, învă­

luite într‑o linişte şi o nemişcare ciudate, stăteau bunica
Grossman, mătuşa Pauline, mătuşa Connie şi alte două
femei în vârstă pe care abia le recu­noştea. Toate o priveau
cu interes şi cu ochi strălucitori.
 tyP 010
18 Tommy Tenney
(
Deîndată ce se eliberă din îmbrăţişarea mătuşii Rose,
femeile se apropiară de ruda lor mai tânără, plângând înce­

s
tişor şi grăbindu‑se toate să o salute şi să o felicite. Cu
toate că le răspunse tuturor cu bucurie şi surpriză, această
întâlnire din locul acesta şi din ziua aceasta o făceau să fie

res
cât se poate de curioasă, anticipând că era pe cale să se
petreacă ceva important.

t2
Ce se petrece aici? Se îndepărtă puţin şi îi aruncă
tatălui ei o privire întrebătoare.
—  Draga mea, te‑am adus astăzi aici pentru a păstra
o tradiţie veche, spuse el, ca şi cum i‑ar fi citit gândurile. Se
întoarse spre grupul de femei, arătând‑o cu degetul.
—  Doamnelor, domnişoara noastră nici măcar nu
a vrut să vină astăzi. A trebuit să o târăsc încoace – mă
Ma righ
aşteptam să‑i cheme pe cei de la azil să mă ia.
Femeile începură să râdă, ceea ce nu îmbunătăţi
dispoziţia viitoarei mirese. Tatăl ei o privi din nou şi, de
data aceasta, expresia de pe faţa lui se schimbase complet.
Parcă în ochii lui întrezărea lacrimi.
—  Mama ta te‑ar fi adus ea însăşi aici, dacă ar mai
fi fost printre noi, spuse el cu voce răguşită. Apoi tăcu un
moment. Şi, bineînţeles, nu eram sigur dacă voi trăi cât să
jes

văd că ţi‑ai găsit omul pe care să‑l iubeşti.

Era adevărat. Fusese pretenţioasă. Îi luase timp să‑l
py

găsească pe cel lângă care voia să se trezească în fiecare

dimineaţă pentru tot restul vieţii ei.
Acum tatăl ei o luase din nou din loc, şontâcăind
prin hol sprijinit în baston. Şirul de femei îl urma. Hadassah
ridică din umeri şi îi urmă. El se opri în faţa unei uşi mari
din metal încadrată în perete. Apoi, se opri şi trecu parcă
Co

o veşnicie înainte să scoată mai întâi o bucată de hârtie

împăturită din buzunar, apoi ochelarii de citit. Privi în sus,
apăsă o cifră pe tastatura din perete, apoi aruncă o privire
pe hârtie pentru a o afla pe următoarea. Procesul acesta dură
câteva minute. În cele din urmă, uşa se deschise cu zgomot
 tyP 010
Hadassah 19
(
datorită aerului comprimat. Grupul păşi înăuntru fără
ezitare, ca şi cum femeile acestea mai fuseseră pe acolo de

s
multe ori.
O încăpere subterană mare se deschidea înaintea
lor. O lumină difuză se ridica de undeva, de sub şirurile de

res
mese acoperite cu sticlă. O femeie solidă purtând uniforma
muzeului şi afişând un zâmbet palid stătea înaintea lor cu

t2
mâinile împreunate.
Hadassah ştiuse dintotdeauna că majoritatea scrierilor
de la Templu se aflau sub pământ. Ştia şi că, periodic,
sulurile de la Marea Moartă erau mutate din zonele publice
în camere subterane, pentru a evita expunerea excesivă la
lumină. Dar nu văzuse niciodată încăperea aceasta şi nu
înţelegea de ce rudele ei se strânseseră aici.
Ma righ
—  Sunteţi membrii familiei?, întrebă cu o voce
înceată gazda în uniformă.
—  Da, suntem, răspunse tatăl ei cu voce tare.
—  Şi cine este mireasa de astăzi?
Tatăl se întoarse spre ea şi făcu un gest:
—  Hadassah.
Femeia zâmbi ca şi cum ar fi ştiut un secret.
—  Un nume cum nu se putea mai potrivit.
jes

Apoi, păşi în faţă, zâmbi din nou încurajator şi îi

strânse mâna Hadassei, înainte de a o conduce spre una
py

dintre mesele care îi ajungeau până la talie.

—  Te rog, Hadassah, vino în faţă şi semnează.
—  Ce să semnez?, întrebă ea.
Funcţionara de la muzeu privi brusc la tatăl ei.
—  Deci nu i s‑a spus nimic.
Suna ca o afirmaţie, dar se voia a fi o întrebare severă.
Co

În loc să‑i răspundă, tatăl se îndreptă spre Hadassah:

—  Draga mea, îmi cer scuze pentru tot misterul şi
incertitudinea. Dar trebuie să înţelegi. Timp de aproape trei
mii de ani, mamele familiei noastre au păstrat aceste pagini
secrete, până în săptămâna nunţii viitoarei mirese.
 tyP 010
20 Tommy Tenney
(
—  Ce pagini?
El suspină adânc, aşa cum făcea întotdeauna când ea

s
era nerăbdătoare, şi îşi îndreptă braţul spre masă.
—  Aceste mese păstrează rămăşiţele unui papirus
privat, aparţinând familiei. În vremurile noastre, guvernul

res
a fost suficient de amabil să‑l păstreze pentru noi, datorită
valorii sale istorice inestimabile, dar el aparţine familiei şi

t2
este privat, pentru folosul nostru personal. Este singura
copie a unei scrisori scrise, într‑un fel, doar pentru tine –
dată de cineva foarte special unei stră‑stră‑bunici de‑a tale,
de acum o sută de generaţii.
—  Bine. Cine i l‑a dat?
—  Împărăteasa Estera.
Ma righ
—  Împărăteasa Estera – din Tanach?
—  Nu. Împărăteasa Estera de la brutăria din colţ.
Întinse mâna şi o atinse, voind să o asigure că nu a vrut să o
jignească. Da, Estera din vechime. Este o carte cu memoriile
sale, pe care le‑a scris în ultimii ani ai vieţii pentru o fată
evreică mai tânără, care fusese şi ea aleasă ca pretendentă
la tronul împărătesei Persiei, după cum fusese mai înainte
Estera. Tradiţia spune că ea a dorit ca aceste cuvinte să nu
jes

fie făcute publice niciodată, nici înrămate în vreun muzeu,

ci a dorit ca mesajul ei să‑i fie dedicat fiecărei mirese de
py

descendenţă regală, de la prima ei destinatară şi până în

viitor.
Tatăl îşi muşcă buza de jos şi o lacrimă mare i se
rostogoli pe obraz. O şterse însă repede.
—  Acum ştii de ce mama ta a insistat atât de mult să
înveţi să citeşti fluent în ebraică.
Co

—  Aşadar, vrei să semnezi aici, la sfârşit?, repetă

funcţionara de la muzeu. În vocea ei se simţea o urmă
de insistenţă. Arătă spre stânga, după cum se şi aştepta
Hadassah, din moment ce documentul era scris în ebraică –
de la dreapta la stânga.
 tyP 010
Hadassah 21
(
Atunci îşi dădu seama ce i se cerea să facă şi se dădu
puţin înapoi.

s
—  Vrei să spui — să semnez la sfârşitul docu­mentului
însuşi?
Femeia dădu din cap şi se abţinu să nu zâm­bească.

res
—  Aceasta este o mostră de istorie vie. Iar tu eşti
ultima înscrisă.

t2
Hadassah expiră cu putere. Simţea că mintea i
se învârte în faţa acestei prelungiri a trecutului care se
desfăşura înaintea ei mai colorată şi mai plină de viaţă decât
şi‑o imaginase vreodată. Când te gândeşti că ea – Hadassah
cea modernă, ocupată, dezorganizată – ducea o existenţă
legată de o saga care data de aproape trei mii de ani... că
Ma righ
existenţa ei de fiecare zi era acum legată de o poveste pe care
o cunoştea doar de pe paginile tipărite sau din povestirile
legendelor rabinice sau a sulurilor de la sinagogă... Toate
acestea îi făceau inima să bată cu putere. Devenea cu
adevărat o parte din istoria aceasta.
Simţindu‑se aproape ameţită, o urmă pe funcţi­onară
până la capătul mesei, unde era expus o parte din vechiul
pergament. Un stilou din aur se găsea lângă manuscris,
jes

parcă aşteptând. Se opri un moment.

Deasupra spaţiului gol, spre sfârşitul documen­tului,
py

erau înşiruite un număr mare de semnături, în tot atâtea

stiluri de scris feminin. Unele dintre nume curgeau, altele
erau alungite şi meti­culoase, altele groase şi puternice, altele
înmă­nuncheate şi eterice, nume a căror cerneală începuse să
se şteargă datorită trecerii anilor.
Se aplecă şi privi la ele. Primul îi sări imediat în ochi,
Co

deoarece era semnătura mamei ei. În mod ciudat, vederea

unui scris de mână atât de cunoscut în locul acesta o sperie,
inima îi stătu în loc şi ochii i se umeziră. I se păru că, pentru
o clipă, mama nu era moartă şi îngropată într‑un mormânt
îndepărtat, ci stătea lângă Hadassah, liniştind‑o cu mâna
 tyP 010
22 Tommy Tenney
(
ei mică, pe care o pusese de atâtea ori pe umărul fiicei în
ultimii ani ai vieţii sale.

s
Funcţionara muzeului îşi drese glasul şi îşi mută
centrul de greutate de pe un picior pe altul.
Hadassah o ignoră, îşi şterse ochii şi începu să citească

res
numele de deasupra numelui mamei ei. Ruth Sarason,
numele de domnişoară al bunicii ei. Elizabeth Prensky,

t2
numele străbunicii. Şi aşa mai departe, mătuşi, verişoare.
Nume pe care nu le cunoştea, dar îi sunau vag familiare. Îşi
şterse din nou lacrimile şi privi mai departe – pergamentul
era acum înţesat de nume vechi, din ce în ce mai şterse.
Se lăsă copleşită de sentimentul că era un intermediar
nemeritoriu care se pregătea să deschidă un text vechi, de o
Ma righ
valoare infinită.
Privi chiar mai departe şi văzu locul în care începeau
semnăturile şi în care se încheia textul şters şi abia lizibil,
scris într‑o ebraică veche de o mână sigură şi graţioasă.
—  Te‑am adus aici să păstrăm tradiţia, spuse bunica
ei, risipind vraja cu vocea ei tremurândă. Dar avem şi o
traducere ebraică modernă a acestei scrisori, tipărită sub
formă de carte, pe care o vei putea lua cu tine acasă.
jes

Tatăl ei se aplecase şi acum se chinuia să ţină sus un

volum bogat împodobit şi legat în piele.
py

—  Trebuie să o citesc acum?

Femeile începură să râdă.
—  Nu, dragă, răspunse tatăl, legănând volumul în
braţe. Ia‑l pur şi simplu acasă şi citeşte‑l în decurs de câteva
zile, cum ai face cu orice altă carte bună. Aşa au făcut şi
celelalte femei, ale căror semnături le‑ai văzut.
Co

Se gândi un moment care păru interminabil, apoi se

întoarse spre grup şi vocea ei părea slabă şi abia audibilă
chiar şi pentru ea.
—  Sunt o mireasă împărătească?
Mătuşa Rose răspunse:
 tyP 010
Hadassah 23
(
—  Eşti, drăguţă. Am votat, spuse ea cu blândeţe. Eşti
o mireasă potrivită pentru un împărat.

s
Hadassah se întoarse, înainte de toate pentru a‑şi
ascunde lacrimile şi traversă încăperea înapoi spre partea de
sfârşit a documentului protejat de sticlă.

res
—  Bărbaţi din familia noastră au murit pentru a
proteja acest document, spuse tatăl ei care se apropiase

t2
de ea, cu o voce încărcată de emoţie. Tatăl meu a pierdut
vasul spre America pentru a‑l ascunde într‑un subsol din
Amsterdam.
Ea îl sărută pe obraz, amintindu‑şi de moartea
bunicului în lagărul nazist de la Treblinka, apoi privi în jos
la locul liber.
Ma righ
—  Semnează, spuse el încet, în timp ce faţa îi tremura
acum vizibil.
Lovi uşor coperta cărţii.
—  Apoi poţi citi tot.
Ea aprobă dând din cap, îi dădu tatălui ei cutia cu
medalionul preţios şi se aşeză înaintea documentului şters
de trecerea anilor. Ridică stiloul cu degete tremurânde, se
aplecă spre sticlă, trase adânc aer în piept şi semnă.
jes

Hadassah Kesselman.
py

OOO

Dragă candidată la titlul de mireasă a

împăratului,
Sunt sigură că scrisoarea aceasta te va
surprinde mult, din moment ce nu am vorbit
Co

cu tine niciodată, cu atât mai puţin să‑ţi dau

de înţeles în vreun fel că aş dori să comunicăm
în particular. Totuşi, adevărul este că am
informaţii de cea mai mare importanţă pentru
tine.
 tyP 010
24 Tommy Tenney
(
Te rog să nu spui nimănui de această
scrisoare. Cu atât mai puţin vreuneia dintre

s
celelalte fete. Singurul în care poţi avea încre­
dere din harem este cel care ţi‑a dat scrisoarea
acesta, şeful eunucilor împăratului. Îl cunoşti

res
sub numele de Şambelan. Dacă nu ştii să citeşti,
el îţi va citi. Este vrednic de încredere până la

t2
moarte. Ştiu aceasta din proprie experienţă.
Dar îţi scriu, draga mea fată, în ajunul
momentului tău istoric, având să‑ţi împărtăşesc
informaţii vitale.
Prima dată când ai apărut în harem, am
văzut la tine ceva ce alţii au văzut probabil la
mine cu aproape treizeci de ani în urmă.
Ma righ
În multitudinea de femei tinere, am
observat la tine o strălucire aparte a ochilor,
o poziţie regală a capului, o ţinută dreaptă, un
echilibru şi o stăpânire de sine neobişnuite.
Cu siguranţă, ştiu că astfel de calităţi
sunt doar trăsături ale înfăţişării exterioare a
cuiva. Şi poate, chiar mai puţin semnificativ,
pot fi doar obiceiuri sau pot ţine doar de
jes

dispoziţie. Dar ceea ce par a spune despre tine,

despre caracterul tău, este mult mai profund.
py

Cred că am observat în tine o integritate şi o

profunzime care te disting de celelalte tinere
frumoase aduse pentru împărat.
Încă mai important, ieri dimineaţă te‑am
surprins rugându‑te în livada palatului şi, pe
lângă faptul că mi‑ai amintit de mine, faptul că
Co

te rugai m‑a convins de un lucru. Din maniera

în care te rugai, sunt convinsă că trebuie să fii
o urmaşă a lui YHWH, la fel ca mine. Faptul
că eşti evreică şi că Îl slujeşti pe D‑ul adevărat
a constituit factorul cel mai important în
 tyP 010
Hadassah 25
(
luarea deciziei de a te contacta în acest mod.
(Vei observa pe parcursul acestei scrisori că voi

s
folosi prescurtarea tradiţională ebraică pentru
Dumnezeul căruia ne închinăm, din reverenţă
pentru Cel Atotputernic.)

res
Pot începe prin a‑ţi spune că, în urmă cu
mulţi ani, mă aflam în aceeaşi poziţie în care

t2
eşti tu astăzi. Eram şi eu o viitoare concubină
împărătească în curs de pregătire. Şi eu aveam
anumite calităţi care mi‑au câştigat favoarea
celor care erau mai mari peste mine. Dar tu pari
a nu avea ceva ce eu am avut şi mi‑a slujit drept
susţinător: un mentor evlavios.
Voi fi eu mentor pentru tine, dacă vei
Ma righ
asculta cuvintele mele.
Voi începe prin a‑ţi spune aceasta.
În curând vei fi introdusă în dormitorul
împăratului şi, posibil, în viaţa lui. Probabil
că nu te vei mai afla niciodată atât de aproape
de o astfel de putere şi influenţă. Trebuie să
tratezi timpul acesta cu el ca fiind orele cele mai
preţioase pe care le vei petrece vreodată. Nu ai
jes

nici cea mai vagă idee cu privire la ce ar putea

urma după această singură noapte. Eu însămi,
py

deşi petrecusem un an întreg pregătindu‑mă,

am avut tendinţa de a privi timpul acela drept
o simplă competiţie, fără să înţeleg pe deplin
pe atunci că succesul sau eşecul meu ar putea
schimba cursul istoriei.
Pericolul pândeşte adesea acolo unde
Co

destinul îţi face cu mâna. Iată de ce abordarea

potrivită necesită nu doar prudenţă şi
solemnitate. Este nevoie de ungerea lui D‑u şi
de o doză sănătoasă de înţelepciune izvorâtă
din textele sacre. De fapt, există un protocol
 tyP 010
26 Tommy Tenney
(
detaliat despre cum trebuie să te apropii de
împărat. Cei mai mulţi care vin la el nu ştiu

s
lucrul acesta, şi ignoranţa lor întunecă timpul
pe care îl petrec în compania lui, astfel încât
el nu le dă importanţă. Te voi învăţa acest

res
protocol pentru că este atât simplu, cât şi o
sursă de inspiraţie şi binecuvântare. Şi, în plus,

t2
vreau ca tu să fii împărăteasa. Vreau ca fosta
mea poziţie influentă să fie ocupată de un alt
copil al lui YHWH, cineva care va sta ferm
pentru dreptate şi milă în Imperiu, când va
fi nevoie de aşa ceva. Vreau ca noaptea ta cu
împăratul să fie la fel de reuşită şi providenţială
Ma righ
cum a fost a mea.
Nu am nici cea mai vagă idee cât
de mult cunoşti din povestea mea sau din
circumstanţele în care s‑a petrecut. Pot doar
spera că mă cunoşti mai mult decât o simplă
siluetă gârbovită care făcea cu mâna în semn
de bun‑venit grupului cu care ai sosit la harem.
Dacă ai fost binecuvântată cu educaţie sau vii
jes

dintr‑o familie evreiască tradiţională, după cum

cred eu, atunci mă cunoşti ca legendara fostă
py

împărăteasă. Am fost cândva o figură foarte

puternică la curte.
Dar cunoşti povestea mea? Ştii în
întregime relatarea incredibilă despre ce a făcut
D‑ul părinţilor mei prin evenimentele din viaţa
mea?
Co

Nu întreb datorită vreunei înclinaţii pe

care o au de obicei femeile în vârstă pentru
poveşti şi pentru a li se da impor­tanţă. Te
întreb deoarece povestea vieţii mele poate
fi singura modalitate prin care te‑aş putea
 tyP 010
Hadassah 27
(
convinge de importanţa majoră a lucrurilor care
îţi stau în faţă.

s
Nu cunoşteam anumite părţi din poves­
tea mea când s‑au întâmplat. Documen­tarea
istorică prin care îmi voi începe povestea se

res
află în textele sacre. Am reuşit să reconstitui
întregul în decursul timpului, după multe

t2
conversaţii cu cei care au fost martori oculari
– sau care cunoşteau personal pe cineva care
fusese de faţă.
Morţi teribile au avut loc în acelaşi timp
cu povestea mea. Întregul nostru popor ar fi
putut fi şters pentru totdeauna dacă nu aş fi
ascultat vocea lui D‑u şi pe cei pe care El i‑a
Ma righ
trimis să mă sfătuiască în timp ce mă pregăteam
pentru noaptea mea cu împăratul. De fapt,
tu însăţi nu ai fi în viaţă astăzi dacă nu aş fi
ascultat sfatul înţelept al mentorului meu şi
vocea interioară a Duhului lui D‑u.
Nu ştiu dacă noaptea ta cu împăratul va
fi marcată de tot atâta intrigă, de o miză la fel
de mare cum a fost a mea. Sper, pentru binele
jes

tău, că va fi mult mai liniştită.

Dar există un adevăr de care sunt sigură:
py

O noapte cu împăratul schimbă totul.

Co
 28
Co (

py
Ma righ
Tommy Tenney

jes t2
tyP 010
res
s
 tyP 010
s
res
t2
Haman, fiul lui Hamedata
Ma righ
Estera 3:10

“… Împăratul şi‑a scos inelul din deget

şi i l‑a dat lui Haman, fiul lui Hamedata,
Agaghitul, vrăjmaşul iudeilor.”
(
jes
py
Co
Co
py
Ma righ
jes t2
tyP 010
res
s
 tyP 010
((((((((((

s
res
t2 Capitolul 2

Babilon, cca. 492 î.Chr.

Ma righ
A fost un an în care evenimente grozave mi‑au marcat
amintirile din copilărie. Este, probabil, prima amintire pe
care o am, fiind în acelaşi timp şi cea mai rea – deoarece
oroarea pe care am simţit‑o a înăbuşit orice capriciu
copilăresc pe care îl voi fi simţit mai înainte.
Familia mea se afla în Babilon, într‑o vizită la familia
jes

unchiului şi a mătuşii mele, pentru a sărbători cea de‑a

şaptea aniversare a zilei mele de naştere. De fapt, aceasta
py

a fost ultima conversaţie pe care am avut‑o cu mama şi cu

tatăl meu. Era vorba despre primirea darului, un medalion
strălucitor din aur, gravat cu o stea cu şase colţuri. Îmi
amintesc că am plâns de bucurie, în timp ce ţineam darul
minunat în sus, în lumină.
Co

—  O, tată, ai făcut medalionul acesta pentru mine?,

am întrebat.
—  Nu, draga mea. Aceasta este o bijuterie preţi­oa­
să în familia noastră de mulţi ani. De fapt, străbu­nica ta a
adus‑o cu ea din Ţara Promisă.
 tyP 010
32 Tommy Tenney
(
—  Vrei să spui din Israel?
—  Da, Hadassah. Asta vreau să spun.

s
La cuvintele acestea, am strâns pandantivul şi mai
tare la piept şi l‑am privit, uimită, pe tatăl meu. Îmi amintesc
că mama a râs cu călduă şi bunătate, iar apoi s‑a apucat

res
să‑mi ciufulească părul.
—  Este o stea, Hadassah, şi ţi‑am dat‑o ţie pentru că

t2
tu eşti steaua noastră strălucitoare şi pentru că dorim ca
tu să duci mai departe moştenirea acestei familii, cu tot ce
implică ea. Poţi să‑l pui la gât, scumpo, dar va trebui să mai
aştepţi o vreme înainte de a‑l păstra pentru totdeauna. Este
o bijuterie pentru o femeie în toată firea.
—  O, ştiu, dar pot să‑l port în seara asta? Doar în
seara asta!
Ma righ
Îmi amintesc că părinţii mei au făcut schimb de
priviri, în timp ce luau în considerare cererea mea şi, cu
ochii minţii, mi s‑a părut că observ o licărire în ochii
amândurora, o luminiţă care semnifica atât iubirea lor
pentru mine, cât şi afecţiunea pe care o aveau unul faţă de
celălalt. Mama s‑a uitat din nou la mine şi a zâmbit:
—  Da, draga mea. Poţi să‑l porţi în seara aceasta.
Aşa că am strecurat medalionul în jurul gâtului şi
jes

m‑am înfofolit imediat în pătură să adorm, nerăb­dătoare

să‑mi încep noaptea cu comoara mea preţioasă, această
py

moştenire de familie pe care o înţelegeam prea puţin.

În timpul nopţii, am fost speriată de ţipete şi de

frenezia din camera familiei mele. O străfulgerare de
lumină: strălucirea lunii prin uşa deschisă reflectată pe lama
încovoiată a unui iatagan ridicat.
Co

Sabia nu a stat ridicată prea multă vreme. A coborât

cu precizie, cu ferocitatea unui scop clar, o mişcare ce m‑a
urmărit ani de zile. Slavă lui D‑u că întunericul a ascuns
ceea ce a urmat, pentru că acum, când îmi amintesc din
perspectiva adultului, sunetul a fost suficient pentru a‑mi
 tyP 010
Hadassah 33
(
da seama ce se petrecea. Un arc de lumină strălucitoare,
un şuierat şi aerul care ieşea din plămânii mamei mele.

s
Bufnitura atât de apropiată îmi spunea că se prăbuşise cu
toată greutatea în apropiere de locul în care eram eu întinsă
pe podea.

res
M‑am rostogolit afară din pătură, aproape de ea
şi cred că reflexul acesta mi‑a salvat viaţa pentru că, în

t2
întuneric şi confuzie, m‑am confundat cu silueta mamei.
Îmi amintesc de două senzaţii distincte care mă încercau:
pe de o parte, una cunoscută – linia trupului ei, rotunjimea
umărului ei, mirosul ei, şi în al doilea rând greutatea lipsită
de viaţă a membrelor acelea atât de familiare. Eram deja în
şoc şi, slavă lui D‑u, cu totul incapabilă de a scoate vreun
sunet. Mai era ceva – un lichid vâscos care acoperea hainele
Ma righ
ei şi pe ale mele şi care nu fusese acolo cu câteva secunde în
urmă.
Cunoscând acum obiceiurile copiilor, nu îmi vine să
cred că nu am strigat. Ce copil în vârstă de şapte ani trece
printr‑o asemenea teroare fără să ţipe? Probabil că Domnul
mi‑a pecetluit limba. Mai ales ţinând cont de cele ce au
urmat. Încercând să o fac pe mama să vorbească şi să mă
liniştească, i‑am pipăit umărul, dar nu puteam să‑i găsesc
jes

faţa.
Degetele mele au descoperit un inel cald de carne şi
py

muşchi.
M‑am dat înapoi – nu neapărat pentru că înţele­
sesem cele întâmplate cu ea, ci pentru că era o senzaţie
neobişnuită, o schimbare bruscă într‑un corp pe care, la
vârsta aceea, îl cunoşteam mai bine decât pe al meu. Un val
rece de groază şi uimire mi‑a năvălit peste simţuri. Am ştiut
Co

atunci că ancora fiinţei mele, care fusese numai a mea, se

schimbase pentru totdeauna.
Pe când scriu aceste lucruri, atâţia ani mai târziu,
înţelegând pe deplin oroarea celor întâmplate, sufăr din
nou pentru copilul care s‑a pierdut cu atât de mult timp
 tyP 010
34 Tommy Tenney
(
în urmă, ca şi cum ar fi vorba de altcineva, nu de mine. Pe
de altă parte, pot retrăi angoasa, deşi, la vremea aceea, nu

s
înţelegeam prea multe lucruri.
Lângă mine, strigătele şi loviturile continuau. Doi
oameni îmi măcelăreau familia. Nasul meu era copleşit

res
de mirosuri puternice şi îngrozitoare – o aromă pământie
care mai târziu am înţeles că era sânge, mirosul sudorii

t2
atacatorilor, chiar şi mirosul sărat al fricii mele care
cuprindea toate celelalte mirosuri.
Peste strigătele fratelui şi tatălui meu, îmi amin­tesc
râsul zgomotos al bărbaţilor care ne atacaseră. Avea un
timbru jos, de bas, mult diferit de vocea tatălui meu, chiar
şi când se trezea dimineaţa şi era mai răguşit. Şi avea o
caracteristică pe care nu o auzisem mai înainte şi pe care nu
Ma righ
am mai auzit‑o de atunci încoa­ce. Tot ceea ce pot să spun
este că îmi amintea de animale: o combinaţie de lătrat de
câine şi de urlet de hienă.
Probabil eram prea traumatizată pentru a inspira, cu
atât mai puţin să scot vreun ţipăt, astfel încât nu m‑au auzit,
nici nu mi‑au văzut umbra în sângele de lângă trupul mamei
mele. Sau poate credeau că sunt moartă, ceea ce, ţinând
cont de starea minţii mele, nu era prea departe de adevăr.
jes

Îţi voi spune mai multe mai târziu despre masacrul

familiei mele şi a lui Mardoheu, pentru că este cu siguranţă
py

evenimentul cel mai important al copilăriei mele, poate

chiar al vieţii mele, deşi această afirmaţie este discutabilă,
ţinând cont de cele ce au urmat. Dar motivul pentru care
ţi‑am povestit această întâmplare este acela că vreau să îţi
arăt de ce eu, dintre toţi oamenii, am motive să mă opun
luării violente de vieţi omeneşti.
Co

Iată de ce mi se par atât de ironice evenimentele care

au urmat. Am descoperit că ura din spatele acestei poveşti
îşi avea originea într‑o decapitare care ar fi trebuit să aibă
loc cu aproape cinci sute de ani înainte de vremea aceea.
Execuţia aceea neterminată a dus peste ani la măcelul pe
 tyP 010
Hadassah 35
(
care tocmai l‑am descris şi, mai târziu, la povestea de faţă.
Ştiu că sună misterios, aşa că lasă‑mă să‑ţi explic influenţa

s
acelui eveniment teribil din vremuri străvechi asupra zilelor
noastre.

res
t2
Ma righ
jes
py
Co