Universitatea Politehnica Bucuresti

Facultatea de Stiinta si Ingineria Materialelor

Ingineria si Managementul Producerii Materialelor Metalice

ALIAJE SUPERPLASTICE

Student : Ciurea Constantin Cosmin

Prof. Ciurdas Mariana

Cuprins :
Generalitati
1.

Aliaje de Aluminiu

2.

Aliaje de Titan

3.

Aliaje de Magneziu

4.

Aliaje de Zinc

Generalitati :
Un aliaj este amestecul omogen cu proprietati metalice a doua sau mai multe
material ( elemente chimice ),din care cel putin unul este metal si de obicei se afla
in cantitatea cea mai mare. Proprietatile fizice si chimice ale aliajelor sunt in
general diferite de cele ale substantelor componente, uneori semnificativ.

1. Aliaje de Aluminiu
Aluminiu este cel mai raspandit metal in scoarta terestra, usor (2.7 g/cm)
care se topeste la 658 C. Datorita activitatii sale chimice mari, se gaseste in natura
numai sub forma de compusi. Impreuna cu oxigenul si siliciul formeaza 82,58%
din scoarta terestra.

Principalele elemente de aliere ale aluminiului sunt Cu, Mg si Zn, la care se

adauga MN, Ni, Cr, Fe, alierea avand ca principiu si imbunatatirea caracteristicilor
de rezistenta mecanice ale acestuia.

Cele mai raspandite si utilizate aliaje sunt aliajele din sistemele:

Al-Si
Al-Mg
Al-Cu-Mg
Al-Mg-Mn
Al-Zn-Mg-Cu

Aliajele pe baza de aluminiu se impart in :

a) Aliaje deformabile
b) Aliaje pentru turnatorie
c) Aliaje obtinute prin metalurgia pulberilor

Aliajele deformabile se

impart la randul lor in aliaje deformabile

nedurificabile prin tratament termic si aliaje deformabile prin tratament

termic.
Tratamentul termic, ca proces tehnologic de prelucrare la cald a produselor
metalice, este constituit dintr-o serie de operatii care se executa intr-o anumita
succesiune si care sunt definite si caracterizate prin valoarea unor parametri
(parametrii tehnologici ).

Aliaje de aluminiu deformabile, nedurificabile prin tratament termic

In aceasta categorie sunt cuprinse aliajele din sistemele Al-Mg,Al-Mn,AlMg-Mn-Al-Mn-Cu,Al-Ni-Fe,Al-Sn-Ni-Cu.

Aliajele Al-Mg ce contin mai mult de 1,4% Mg au in alcatuire structurala
solutie solida si compusul Al8Mg5. Aliajele deformabile contin pana la 7% Mg;
dintre acestea, cele ce contin pana la 5% Mg nu se durifica prin tratament termic,
iar cele ce contin peste 5% Mg pot fi durificate prin tratament termic insa efectul
durificarii este foarte mic. Avand in vedere faptul ca aliajele din acest sistem
contin o serie de impuritati, structura lor este alcatuita din solutie solida, compusul
Al8Mg5 si alte faze intermediare, care se dispun de obicei la limitele grauntilor de
solutie solida.
Aliajele Al-Mg au o rezistenta mecanica ridicata asociata cu o buna
plasticitate, ele putandu-se deforma plastic la rece foarte usor, au rezistenta la
coroziune ridicata si o buna sudabilitate. Proprietatile mecanice si caracteristicile
tehnologice ale aliajelor Al-Mg pot fi modificate prin alierea, cu diferite elemente
ca: Ti, B, Mn, Cr, Cu, Fe, Zr, Be, Li. Titanul si borul actioneaza asupra marimii de
graunte finisand granulatia, manganul si cromul maresc rezistenta mecanica si
rezistenta

la

coroziune,

siliciul

mareste

fluiditatea,

cuprul

impiedica

susceptibilitatea la coroziune pitting, fierul si zirconiul maresc temperatura de

recristalizare, beriliu si litiu reduc gradul de oxidare al magneziului la elaborare.
Aliajele Al-Mg avand rezistenta mecanica ridicata in comparatie cu
aluminiul au o larga utilizare in constructii metalice, in industria constructoare de
masini, in transporturi, in aviatie si in industria de armament.
Aliajele Al-Mn contin de obicei 1-1,7% Mn. Deoarece solubilitatea
compusului Al6Mn in aluminiu este variabila cu temperatura, teoretic aceste aliaje
pot fi durificate prin tratament termic. Aliajele Al-Mn au aceleasi utilizari ca si
aliejele Al-Mg. Aliajele deformabile nedurificabile, prin tratament termic din
sistemul Al-Mn-Mg contin pana la 3% Mg si 1-1,5% Mn; sunt caracterizate prin
rezistenta mecanica ridicata, plasticitate buna, rezistenta la coroziune mare si sunt
usor sudabile.
Aliajele deformabile nedurificabile prin tratament termic din sistemul Al-NiFe contin circa 1% Ni si 0,6% Fe; au rezistenta buna la coroziune, in apa la
temperaturi si presiuni ridicate si sunt utilizate in energetica nucleara.
Aliajele deformebile nedurificabile structural din sistemul Al-Sn-Ni-Cu au
proprietati antifrictiune foarte bune fiind utilizate la confectionarea lagarelor in
industria automobilelor.

Aliaje de aluminiu durificabile prin tratament termic

Aceasta grupa cuprinde aliaje cu elemente care au solubilitatea in aluminiu

relativ ridicata: Cu, Mg, Zn, variatia solubilitatii acestora cu temperatura permitand
aplicarea tratamentelor termice. Din aceasta clasa mai des sunt utilizate aliaje din
sistemele Al-Cu, Al-Cu-Mg, Al-Mg-Si, Al-Zn-Mg, Al-Zn-Mg-Cu, Al-Cu-Ni-Mg.
Reprezentantul tipic al acestor aliaje este aliajul Al-Cu cu circa 4,0-5,5%.

Aliaje deformabile, durificabile prin tratament termic din sistemul Al-Cu

sunt formate in solutie solida si compusul CuAl2. Deoarece aceste aliaje contin o
serie de elemente ca impuritati sau ca elemente de aliere in structura lor apar si alte
faze intermetalice, care fie se dizolva in solutia solida favorizand durificarea, fie
sunt insolubile dispunandu-se la limitele de graunti. Caracteristicile tehnologice si
de expluatare ale aliajelor Al-Cu sunt puternic influentate de prezenta elementelor
de aliere. Siliciul mareste rezistenta mecanica, micsoreaza ductilitatea si rezistenta
la oboseala, influenteaza comportarea la tratament termic, reduce rezistenta la cald
si rezistenta la fluaj. Magneziu mareste rezistenta mecanica si duritatea,
influenteaza comportarea la tratament termic.
Aliajele din sistemul Al-Cu-Mg sunt formate din solutie solida si compusii:
CuAl2, CuMgAl2, CuMg4Al6. Compusii intermetalici prezenti in structura
influenteaza asupra comportarii la tratamente termice, influenta lor manifestanduse in functie de marimea raportului Cu:Mg. In aliajele cu raport Cu:Mg mai mare
de 8:1 faza durificatoare este CuAl2, in cele pentru care raportul este cuprins intre
8:1 si 4:1 fazele durificatoare sunt CuAl2 si CuMgAl2, in aliajele la care raportul
este cuprins intre 4:1 si 1,5:1 faza durificatoare este CuMgAl2 si in alijele pentru
care raportul este sub 1,5:1 durificarea se face prin participarea compusului
CuMg4Al6. Aliajele Al-Cu-Mg dupa imbatranirea naturala au o rezistenta mecanica
ridicata, asociata cu o plasticitate buna comparabila cu plasticitatea obtinuta la
recoacere. Comportarea la tratamente termice si caracteristicile mecanice ale
aliajelor Al-Cu-Mg este puternic influentata de prezenta impuritatilor sau
elementelor de aliere astfel: manganul mareste rezistenta mecanica dar la
continuturi mai mari de 1% micsoreaza mult plasticitatea, siliciul mareste
rezistenta mecanica si imbunatateste comportarea la imbatranirea artificiala,
nichelul mareste refractaritatea, fierul la continuturi mai mari de 0,5 micsoreaza
rezistenta mecanica.

Aliajele Al-Cu-Ni sunt aliaje cu rezistenta mecanica mare atat la temperaturi

joase cat si la temperaturi ridicate. In aliajele de tip Y durificarea la imbatranire se
datoreste compusilor ternari (CuNi)2Al3 si Cu4NiAl7, fiind posibila si prezenta unui
compus cuaternar ce contine in plus Mg.
O alta categorie de aliaje deformabile durificabile prin precipitare o
constitue aliajele Al-Mg-Si. Structura aliajelor din acest sistem este relativ simpla,
fiind alcatuita din solutie solida si compus Mg2Si.
Tot in categoria aliajelor deformabile durificabile prin tratament termic sunt
incluse si aliajele din sistemul Al-Zn-Mg, aliaje caracterizate prin rezistenta mare
la coroziune. Aceste aliaje contin 2-8% Zn, la care se mai adauga Cu, Fe, Si, Cr,
Mn, Ti, Ag.
Aliajele din acest sistem se impart in:
o

Aliaje de inalta rezistenta, pentru care suma Zn+Mg+Cu>10%;

Aliaje de medie rezistenta, cu suma Zn+Mg+Cu=7-9%;

Aliaje cu rezistenta scazuta pentru care suma respectiva este mai

mica de 6%.

Aliaje de aluminiu pentru turnatorie

Aliajele de aluminiu pentru turnatorie trebuie sa aiba fluiditate mare,

contractie relativ mica, susceptibilitate scazuta de fisurare la cald si de formare a
porilor, proprietati caracteristice aliajelor care contin eutectice. Dintre aliajele
pentru turnatorie se mentioneaza aliajele: Al-Cu, Al-Mg, Al-Si, Al- Zn si Al-MgCu-Ni-Cr.
Aliajele Al-Cu pentru turnatorie se impart in:
o

Aliaje cu 4-6% Cu si mici adaosuri de Si, Mg,Ni, Mn,Ti.

Aliaje cu 6-8% Cu si adausuri de Fe, Si, Mn, Cr, Zn si Sn

Aliaje cu 10-14% Cu ce contin pana la 0,4% Mg, 1,5% Fe, 5% Si si

mici proportii de Ni, Mn, Cr.

Adaugarea elementelor de aliere are ca scop imbunatatirea proprietatilor

mecanice si a caracteristicilor tehnologice; si imbunatateste proprietatile de turnare
si in prezenta Mg face posibila aplicarea tratamentelor termice de durificare, Mg
contribuie la cresterea proprietatilor de rezistenta mecanica, Ti finiseaza granularea
marind tenacitatea, Ni mareste rezistenta la temperaturi ridicate, Mn mareste
rezistenta mecanica, dar scade plasticitatea. Aliajele Al-Cu pentru turnatorie, ce
contin 4-6% Cu deoarece nu contin eutectic, au proprietati de turnare scazute, in
schimb aliajele cu peste 10% Cu au proprietati de turnare foarte bune. Aliajele AlCu sunt utilizate pentru turnarea unor piese puternic solicitate in constructia de
masini si aviatie cum ar fi: tambure de frana, pistoane, chiulase, blocuri motoare.
Aliajele Al-Si cunoscute sub denumirea de siluminuri contin obisnuit de la 2
la 14% Si si diferite impuritati: Fe pana la aproximativ 1,4%, Mg pana la circa
0,15%, Cu maxim 0,6%. Foarte utilizate sunt aliajele cu 10-13% Si. Al si Si sunt
partial solubili in stare solida si nu formeaza compusi. Structura aliajelor cu 1113% Si este formata din cristale primare de siliciu si masa de baza din eutectic
grosolan de +Si. La solidificare eutecticului cristalele de siliciu se depun la limita
cristalelor de sub forma de cristale aciculare si efectueaza negativ proprietatile
mecanice. Aceste neajuns este inlaturat prin modificari care produc urmatoarele
efecte:

Micsorarea grauntilor dentritici;

Subtierea si fragmentarea ramurilor dentritice;

Schimbarea morfologiei si formei eutecticului.

Aliaje de aluminiu obtinute prin metalurgia pulberilor

Dintre aliajele pe baza de aluminiu obtinute prin metalurgia pulberilor, cele

mai utilizate sunt aliajele Al-Al2O3 cunoscute sub denumirea de aliaje de tip SAP.
Aliajele SAP sunt alcatuite dintr-o matrice de aluminiu in care sunt dispersate
particule de Al2O3. Proportia de Al2O3 variaza de la 6-9%(SAP1), pana la 1820%(SAP4). O data cu cresterea continutului in Al2O3 creste rezistenta la rupere de
la 30-32 daN/mm2, la 44-46daN/mm2 si scade alungirea de la 5-8 la 1,5-2%.
Aliajele de tip SAP in comparatie cu celelalte aliaje de aluminiu au o inalta
rezistenta la coroziune si refractaritate ridicata, sunt utilizate in industria chimica si
aeronautica.
Tot prin metalurgia pulberilor se pot obtine piese din aliaje a caror elaborare
sau deformare este foarte dificila. In aceasta categorie sunt cuprinse aliajele de tip
SAS, aliaje ale aluminiului cu: Fe, Si, Ni, Mg, Cr, Mo, W, Ti, Zr, Be, Sn, Pb. De
exemplu aliajul SAS1 cu 25-30% Si si 5-7% Ni are coeficient de dilatare mic si
conductibilitate termica scazuta. Aliajele Al-Zn-Mg-Cu-Fe-Ni-Cr cu 7,5%Zn,
2,5%Mg, 1,1%Cu, 1,1-2,2%Fe, 1-2,3%Ni si 0,2%Cr au rezistenta mecanica
ridicata, sunt refractare, au rezistenta la coroziune ridicata si proprietati
antifrictiune. Prin metalurgia pulberilor se pot obtine si aliaje ale Al cu SiO 2, SiC,
B4C, AlPO4. De exemplu, aliajele aluminiului cu bor sau carbura de bor sunt
utilizate pentru obtinerea unor bare modelatoare de la reactoarele nucleare.

2. Aliaje de Titan
Titanul este un element chimic, cu o densitate mica (4.5 g/cm) si este un
metal de tranzitie dur, lucios si rezistent la coroziune.

Exista patru tipuri de titan nealiat pentru aplicatiile implanturilor

chirurgicale. Titanul contine mai multe impuritati dar, oxigenul, fierul si azotul
sunt controlate foarte strict. Oxigenul are o mare influenta asupra ductilitatii si
rezistentei titanului.

Compozitia chimica a titanului si aliajelor sale (ASTM F67, F136)

Unul dintre aliajele titanului (Ti 6Al 4V) este foarte des folosit in fabricarea
implanturilor. Principalele elemente ce intra in alcatuirea acestui aliaj sunt
aluminiul (5,5-6,5 % greutate) si vanadiul (3,5-4,5 %) plus impuritati.
Titanul este o substanta alotropica care se gaseste intr-o structura hexagonala
foarte restransa (compacta) (-Ti) pana la 882C si intr-o structura cubica centrata
(-Ti) peste aceasta temperatura.

Diagrama partiala de faze TiAl4V

Adaugarea de elemente in aceste aliaje alaturi de titan il ajuta pe acesta sa

capete o varietate de proprietati :
1. Aluminiul tinde sa stabilizeze faza , adica sa mareasca temperatura de
transformare de la faza la .
2. Vanadiul stabilizeaza faza coborand temperatura de transformare de
la la .
Aliajele au o microstructura monofazica, avand drept caracteristica
pregnanta capacitatea de a fi sudate. Capacitatea de stabilizare a acestor substante

bogate in aluminiu din acest grup de aliaje se finalizeaza intr-o duritate excelenta si
o rezistenta la oxidare la temperaturi ridicate (300-600C). Aceste aliaje nu pot fi
tratate la cald in scopul durificarii, deoarece sunt monofazice.

Microstructura aliajelor de Ti
Adaugarea unei cantitati controlate de elemente stabilizatoare face ca faza
superioara sa reziste transformarilor de temperatura, ceea ce serealieaza intr-un
sistem bifazic. Precipitatele fazei vor aparea in urma tratarii la cald la
temperatura de calire a solutiei solide, urmata de imbatranire (durificare prin
precipitare) la o anumita temperatura joasa. Ciclul de imbatranire determina
precipitarea unor particule fine din metastabilul ce intersecteaza structura ,
care este mult mai rezistenta decat structura recoapta -. Unprocentaj mai mare de
elemente stabilizatoare (13% greutate V in aliajul Ti13V11Cr3Al) da nastere unei
microstructuri predominant care poate fidurificata prin tratament termic.
Coeficientul de elasticitate al acestor materiale este de 110 GPa, ceea ce este
jumatate din valoarea celui din cazul aliajelor Co-Cr. Se poate observa continutul
ridicat de impuritati care induce la o rezistenta ridicata si o ductilitate redusa.
Rezistenta materialului variaza de la o valoare mult mai scazuta decat cea in cazul

tipului de aliaj 316 sau al aliajelor pe baza de Co, pana la o valoare aproape egala
cu cea a aliajului 316 normalizat sau al aliajului turnat CoCrMo. Cu toate acestea,
atunci cand este comparat din punct de vedere al rezistentei specifice
(rezistenta/densitate), aliajul de titan exceleaza peste toate celelalte materiale
folosite

la

realizarea

implanturilor.

Astfel,

titanul

are

o rezistenta

de

marginire scazuta, facandu-l indesirabil pentru implanturile de suruburi osoase,

placi osoase si alte aplicatii similare.

Raportul rezistenta/densitate pentru materiale de implanturi

Proprietati mecanice ale Ti si ale aliajelor de Ti

Titanul datoreaza rezistenta sa la coroziune formarii unui strat de oxid solid.

In conditii in vivo, oxidul (TiO2) este singurul produs de reactie stabil. Stratul de
oxid formeaza un invelis subtire aderent care ajuta la pasivizarea materialului.
Titanul este puternic reactiv la temperaturi mari si arde imediat in prezenta
oxigenului. De aceea, este nevoie de un mediu inert pentru ca prelucrarea la
temperaturi mari sa aiba loc, sau poate fi prelucrat prin topirea prin absorbtie.
Oxigenul difuzeaza rapid in titan, iar oxigenul dizolvat face ca metalul sa devina
sfaramicios. Prin urmare, orice proces de topire la temperaturi mari sau forjare ar
trebui realizate la temperaturi mai mici de 925C. Prelucrarea la temperatura
camerei nu este intotdeauna o solutie pentru aceste probleme, deoarece materialul
tinde sa strice si sa rupa instrumentele de taiere. Uneltele foarte ascutite cu viteza
mica si lame mari sunt folosite pentru a micsora acest efect.

3. Aliaje de Magneziu
Magneziul este un metal mai usor decat Al ( g=1,74 g/cm3 ), cristalizeaza in
sistemul hexagonal si se gaseste in cantitati mari mai ales in apa de mare.

Magneziul are o structura poliedrica dupa recoacere si daca-i deformat

plastic cu grad mai mic are o structura poliedrica cu macle. Aliajele pe baza de Mg
capata o importanta din ce in ce mai mare in industria aeronautica, navala, chimica,
radiofonica etc. Au greutate specifica mai mica decat aliajele pe baza de Al,
modulul de elasticitate mic, o rezistenta buna la soc si o prelucrabilitate buna prin
aschiere.

Magneziu recopt

Inconvenientele principale constau in rezistenta mica la coroziune si

dificultati la elaborare datorita aviditatii mari a Mg fata de oxigen. Categoriile
principale de aliaje sunt :
-magneziu-aluminiu, pana la 10% Al ;
-magneziu-siliciu, pana la 1,5% Si ;
-magneziu-mangan, pana la 2% Mn .
Se mai utilizeaza ca elemente de aliere : Ag, Bi, Cu, Zr, Cd

a) Aliaje Magneziu-Aluminiu
Magneziu dizolva pana la 12,6% Al la temperatura de 709oK, formand o
solutie solida Cu scaderea temperaturii scade solubilitatea, separandu-se drept
faza secundara, compusul intermetalic Al2Mg3 ( g ). Aliajele tehnice au pana la
10% Al si ar trebui sa prezinte in structura doar solutie a si precipitari de g.
Intrucat viteza de fuziune este foarte mica apare amestec eutectic, ce-i drept,
denaturat, chiar la concentratii uzuale de Al. Faza g este mult mai dura decat a si
poate fi evidentiata la microscop fara atac. Prin incalzire la 670720 oK, g trece in
solutie solida a.
Ulterior la o racire lenta precipita g sub forma lamelara, formandu-se o
structura asemanatoare perlitei din oteluri. Aceste aliaje li se adauga cantitati mici
de Zn si Mn. Se utilizeaza pentru piese utilizate la oboseala, de exemplu, carcase
de motoare.

b) Aliaje Magneziu-Siliciu

Magneziul formeaza cu siliciu un compus Mg2Si. Compusul nu se dizolva

in Mg, formeaza un eutectic la 1,4% Si. Turnat in forme de turnatorie, aliajul
prezinta o structura denaturata, cristale de compus Mg2Si in masa de Mg.

Aliaj Mg-Si turnat

c) Aliaje Magneziu-Mangan

Magneziu formeaza cu manganul un compus MgMn si totodata dizolva

maxim 2,45% Mn la 924oK, formand solutia solida a. Manganul influenteaza
discret proprietatile mecanice, dar influenteaza avantajos rezistenta la coroziune si
sudabilitatea si rezistenta in sensul ca favorizeaza eliminarea Fe(daunator) din
topitura. La racire rapida cristalele de MgMn se separa sub forma de ace ( lamele )
in interiorul grauntilor, iar la racire lenta, sub forma de globule neregulate,
grosolane, inconjurate de precipitari mai fine. Aliajele MgMn se prelucreaza in

tevi, bare, profile aproape numai prin extrudare si se utilizeaza pentru carcase,
rezervoare de combustibil, armaturii.

4. Aliaje de Zinc
Zincul este unul din metalele industriale importante, fiind utilizat in industria
chimica, industria poligrafica, in galvanotehnie si in alte domenii ale tehnicii, atat
sub forma metalica, cat si sub forma de aliaje.
Zincul se caracterizeaza printr-o plasticitate buna la cald, proprietati
mecanice medii si o rezistenta ridicata la coroziune. Face parte din grupa a doua a
sistemului lui Mendeleev, cu numarul de ordine 30 si cu o greutate atomica de
65,38. Are 12 izotopi a caror masa atomica variaza intre 62 si 73, unii din ei fiind
radioactivi. Cristalizeaza in sistemul hexagonal compact si nu prezinta transformari
alotropice.
Proprietati chimice. Zincul se dizolva bine in acizi si alcalii, iar incalzit la
rosu descompune energic vaporii de apa. Oxizii unor metale (Cd, Pb, Cu, Ni) sunt
redusi de zinc.
Pana la temperaturi de 600 C dizolva hidrogenul, atat in stare solida, cat si
dupa trecerea in stare lichida.
Zincul in atmosfera uscata nu se oxideaza, pastrandu-si suprafata
stralucitoare mult timp; numai la temperaturi peste 150C incepe sa se formeze in
mod vizibil oxidul de zinc. In oxigen perfect uscat oxidarea metalului are loc foarte
lent, chiar la 400C, insa, trecut in stare lichida se oxideaza repede si se acopera la
suprafata cu o crusta de culoare cenusie. Pelicula de la suprafata baii metalice este
formata dintr-un amestec de oxid de zinc cu particule de zinc metalic (explicanduse in acest mod culoarea sa cenusie). S-a emis, de asemenea, ipoteza ca aceasta

crusta ar fi un suboxid de zinc, ZnO, dar nu exista dovezi convingatoare in acest

sens.

Nr. crt.

Proprietatea

U.M.

Valoarea

Temperatura de topire

419,5

Temperatura de fierbere

906,4

Densitatea metalului turnat

kg/dm

7,13

Densitatea metalului topit

kg/dm

6,92

Caldura latenta de topire

kcal/mol

0,153

Caldura specifica la 20

kJ/gC4,18

0,0910

Coeficient de dilatare liniara intre 20250

J/cmsC4,18

39,510

Rezistenta la rupere la tractiune, in stare [daN/mm]

810

turnata
9

Rezistenta la rupere la tractiune, in stare [daN/mm]

1115

deformata
10

Rezistenta la rupere la tractiune, in stare [daN/mm]

710

recoapta
11

Rezistenta la curgere a zincului turnat

[daN/mm]

7,5

12

Rezistenta la curgere a zincului deformat

[daN/mm]

810

13

Alungirea relativa a zincului turnat

0,30,5

14

Alungirea relativa a zincului deformat

1020

15

Alungirea relativa a zincului recopt

4050

16

Duritatea Brinell in stare turnata

[daN/mm]

3040

17

Duritatea Brinell in stare deformata

[daN/mm]

3545

Proprietatile fizico-mecanice ale zincului

Prezenta unor fondanti, a SO, a vaporilor de HCl sau de acizi organici, in

atmosfera agregatului de elaborare accelereaza aparitia peliculei, iar amoniacul si
bioxidul de carbon au o actiune inversa.

Influenta elementelor insotitoare asupra zincului

Cele mai frecvente elemente in zincul industrial sunt: staniul, plumbul,
fierul, cadmiul, magneziul, cuprul, arseniul, stibiul etc.
Staniul formeaza cu zincul un eutectic usor fuzibil, care se separa la limitele
grauntilor si provoaca aparitia fisurilor la prelucrarea plastica la cald a metalului.
De aceea, zincul destinat pentru laminare nu trebuie sa contina mai mult de 0,002
% Sn.
Plumbul are o influenta redusa asupra caracteristicilor mecanice, dar mareste
solubilitatea metalului in acizi. De aceea, in aliajele de zinc destinate industriei
poligrafice se introduce plumb, pana la 1 %, pentru a usura dizolvarea in acizi, la
obtinerea cliseelor zincografice.
Fierul mareste duritatea, dar scade puternic plasticitatea. Zincul care contine
numai miimi de procente de fier recristalizeaza la temperatura camerei, in cazul in
care continutul de fier ajunge la 0,01 %, recristalizarea se produce la temperaturi
mai mari de 100C. Acest element provocand intarzierea recristalizarii, contribuie la
obtinerea unor table ecruisate. La un continut de 0,2 % Fe, metalul devine atat de
fragil, incat prelucrarea sa prin deformare plastica este aproape imposibila.
Cadmiul, desi formeaza cu zincul un eutectic usor fuzibil, la 266C,
influenteaza in mica masura proprietatile de plasticitate, intrucat solubilitatea sa in
zinc, in stare solida, este de 2 %.
Magneziul produce durificarea si fragilitatea zincului, datorita formarii de
faze intermetalice dure.

Prezenta simultana in zinc a elementelor Pb, Sn si Cd provoaca o reducere

brusca a rezistentei la coroziune.
Cea mai mare cantitate de zinc este folosita la obtinerea alamelor. De
asemenea este utilizat in diferite domenii ale tehnici, in special in industria
constructoare de masini, galvanotehnie, metalurgia aurului si plumbului.
In afara folosirii in stare metalica, zincul este intrebuintat adesea in industria
vopselelor, a cauciucului, in ceramica si in industria matasii artificiale, sub forma
de oxid si saruri ale diferitilor acizi. In ultimul timp, clorura de zinc (ZnCl) a
capatat o mare intrebuintare la rafinarea aliajelor metalelor neferoase.
Aliajele pe baza de zinc, se pot clasifica dupa destinatie, in urmatoarele
categorii:
- aliaje de turnatorie ( in special pentru turnare sub presiune);
- aliaje deformabile;
- aliaje de antifrictiune;
- aliaje tipografice;
- aliaje de lipit.
In functie de sistemele binare si ternare, care stau la baza, aliajele de zinc se
pot clasifica in urmatoarele grupe:
- aliaje cu baza de zinc cu aluminiu;
- aliaje cu baza de zinc cu cupru;
- aliaje cu baza de zinc cu aluminiu si cupru;
- aliaje cu baza de zinc cu aluminiu si magneziu;
- aliaje cu baza de zinc cu mangan;
- aliaje cu baza de zinc cu litiu;
- aliaje cu baza de zinc cu cadmiu.

Aliaje de zinc de turnatorie

Se folosesc, in special, pentru obtinerea prin turnarea sub presiune a unor
piese mici, fasonate.
Aceste aliaje pot fi impartite conventional, in trei grupe: aliaje zincaluminiu, aliaje zinc-cupru si aliaje zinc-aluminiu-cupru.
Aliaje zinc-aluminiu. Din diagrama de echilibru termic a sistemului Zn-Al se
constata ca zincul formeaza cu aluminiul un eutectic cu un continut de 5,1 % Al,
avand temperatura de topire de 382 C. Solutia solida (Zn), bogata in zinc, dizolva
mai mult aluminiu la temperaturi ridicate decat la temperaturi joase.

Diagrama de echilibru termic pentru sistemul zinc-aluminiu

Solubilitatea aluminiului in zinc la temperatura eutectica este de 1,02 % si se

micsoreaza la 0,05 la temperatura mediului ambiant. Ca urmare domeniul solutiei

solide se simbolizeaza si cu Zn, datorita concentratiei scazute a aluminiului in

acesta.
Solutia solida , bogata in aluminiu, cristalizeaza in sistemul cubic cu fete
centrate.
Aluminiul imbunatateste proprietatile mecanice ale zincului, mai ales in
cazul aliajelor presate. Un adaus de 4 % Al ridica rezistenta de rupere la tractiune
de la 10 la 30 daN/mm si alungirea relativa de la 5 % la 30. De asemenea, acest
element imbunatateste apreciabil fluiditatea zincului si deci capacitatea sa de
turnare.
Aliajele de zinc-aluminiu, datorita tendintei de corodare, contin intotdeauna
un adaos de circa 0,05 % Mg.
Nichelul prezent in aceste aliaje mareste stabilitatea lor la imbatranire.
Dupa solidificare si la racirea ulterioara are loc precipitarea fazei , deoarece
la scaderea temperaturii solubilitatea cuprului in zinc se micsoreaza. La
temperatura de 423 C o parte din solutia solida se transforma peritectic in solutia
solida . Punctul peritectic se gaseste la 2,6 % Cu. Aceasta transformare este insotita
de micsorarea volumului. Astfel, aliajele pentru turnare cu 1,2 %, respectiv 3 %
Cu, au prezentat, dupa o depozitare de 400 ore la 95 C, contractii liniare de 0,004
% si respectiv 0,02 %. Ca urmare, cuprul actioneaza asupra procesului de
imbatranire si de modificare a dimensiunilor piesei turnate, mai ales daca
continutul sau este mai mare de 0,60,8 %Cu. Fenomenul se explica prin
transformarile pe care le suporta fazele si .
Aliajele Zn-Al-Cu (cunoscute sub denumirea de zamak) sunt cele mai
raspandite aliaje pentru turnarea sub presiune, avand proprietati mecanice bune si
proprietati tehnologice de turnare foarte bune. Aceste materiale metalice prezinta
avantaje foarte importante fata de alte aliaje utilizate in acest scop. Astfel, in
comparatie cu aliajele pe baza de aluminiu, ele au proprietati de turnare si

mecanice superioare si nu se lipesc de forma metalica, iar fata de cele pe baza de

cupru sunt mai ieftine, iar formele metalice utilizate la turnare au o durabilitate
mult mai ridicata.
In acelasi timp elaborarea zamakurilor se realizeaza cu consumuri energetice
mult mai mici decat a celor pe baza de aluminiu si cupru.
In cazul in care piesele nu trebuie sa indeplineasca conditii speciale, in ceea
ce priveste greutatea specifica si functionarea la temperaturi ridicate, aliajele de
zinc pot sa fie utilizate pentru producerea celor mai importante organe de masini.
Compozitiile precum si proprietatile aliajelor de zinc pentru turnatorii sunt
reglementate prin STAS 6025. Este de mentionat faptul ca norma amintita
cuprinde doar doua marci de aliaje, fiecare cu 4 % Al. Au fost cercetate si stabilite
noi compozitii pentru turnare, cu 9, 12 respectiv 27 % Al.
Totusi, aceste aliaje pentru a corespunde cerintelor este necesar sa nu
contina o cantitate de impuritati daunatoare: Pb, Cd, Sn etc., deoarece prezenta lor
contribuie la intensificarea coroziunii intercristaline si la mdificarea dimensiunilor
pieselor turnate, ceea ce provoaca aparitia fisurilor. De exemplu, continuturile de
staniu, de ordinul miimilor de procente, sunt suficiente pentru a produce
coroziunea intercristalina. Iata de ce in principalele tari producatoare de aliaje pe
baza de zinc, intr-o perioada de timp indelungata, pentru turnarea sub presiune se
utilizau numai metale cu o puritate de minimum 99,99 %.