Arhitectura ca arta publica

Arhitectura este o disciplina antica. Aceasta imbina stiinta de a construi cu

arta de a trai. Astfel, prin combinatia dintre cele doua se incearca asigurarea fericirii
oamenilor. O idee despre ce ar putea insemna aceasta "fericire" este data de faptul
ca valorile politice si morale ale societatii ar putea fi definite prin arta si arhitectura
(fixate). In capitolul 8 s-a subliniat ca arhitectura isi permite atat investitii morale,
cat si politice.
In capitolul 3 - arhitectura ca fiind o solutie de a rezolva problemele ingineresti
cu privire la forma.Am avut in vedere doua idei ce se leaga de diferentele si de
completarile dintre arhitectura si inginerie.
Prima vede arhitectura ca o solutie a problemei legata de proiectarile
structurale. Arhitectii se confrunta cu numeroase limitari in privinta materialelor si a
structurilor si proiecteaza conform necesitatilor si a proprietatilor materialelor. Daca
in proiectul respectiv se gaseste vreo consideratie pur estetica aceasta este
argumentata intr-un mod elegant prin "economie de mijloace".
A doua vede ingineria ca fiind pusa in slujba artelor superioare; astfel
frumusetea vine cu un scop, iar estetica vine ca un raspuns al unei temeri
nedefinite. Ingineria este necesara pentru sustinerea scopului artistic indepartat al
arhitecturii. Arhitectura, de altfel, este ghidata de idei ce merg mult mai departe
decat simpla structura pe care ingineria o furnizeaza pentru a o sustine.
In acest capitol ar trebui sa facem referire la descoperirile recente in arta
pentru a ne putea forma o conceptie generala legata de arhitectura si despre ce ar
putea sa se realizeze prin ea. In capitolul 2 am reamintit locul pe care il ocupa
estetica fata de rationalitate. Kant a fost cel ce a introdus estetica in filosofie. El si-a
vazut munca ca pe o aprovizionare a ratiunii si a inteles ce inseamna ca un om sa
creasca in gandire. Sunt abordate trei perspective: teoretica, practica si estetica.
Motivul teoretic conduce la cautarea adevarului, cel practic la cautarea binelui, iar
cel estetic la cautarea frumosului. Motivul teoretic ne determina sa lasam in urma
convingerile pe care le avem despre lume, convingeri dobandite din diverse parti si
de la diversi oameni, si sa cautam noi singuri raspunsuri. Motivul moral ne
determina sa actionam intr-o maniera care va duce la rezultate valoroase, iar cel
practic ne impinge sa actionam pentru bine. Din punct de vedere estetic, frumosul
poate fi definit de sentimentul de bucurie pe care il ai atunci cand vezi ca un obiect
se potriveste cu scopul pentru care a fost creat.
Arhitectura, ca si pictura si sculptura, reprezinta o frumusete dependenta. Nu
este o combinatie simpla de forme, culori, goluri si plinuri. Kant spune: " Frumusetea
unei fiinte umane... sau frumusetea unui cal sau a unei cladiri (biserica, palat,
arsenal, casa de vacanta) implica scopul pentru care a fost acel lucru creat, de aici

conceptul de perfectiune, de frumusete absoluta."

' In arhitectura principala preocupare este gasirea scopului pentru obiectul
artistic, iar acest scop va determina limitarile estetice.'
Greenberg reinterpreteaza viziunea lui Kant legata de frumusetea libera. Astfel,
aplica conceptia frumusetii libere acolo unde Kant demonstreaza ca sunt frumuseti
dependente. Greenberg aplica formalismul lui Kant in pictura. Presupunem ca el
considera sculptura si arhitectura ca fiind frumuseti libere. Daca inversam, putem sa
privim sculptura ca fiind o compozitie din 3 dimensiuni independente. De asemenea,
am putea sa ne uitam la arhitectura ca la o combinatie de volume si materiale
independente. Astfel, trebuie sa cercetam mai departe in natura esteticii obiectului
pe care il analizam.
Arhitectura a fost deci interpretata ca arta de a trai. Scopul ei este sa pastreze
si sa intensifice valorile comune care ne leaga unii de altii. Acestea includ si
respectul pe care noi ar trebui sa il avem. Astfel arhitectura, ca arta publica, ne
priveste ca pe niste agenti intr-o lume morala.
Daca consideram arhitectura ca punctul in care estetica si etica converg , este
important sa cautam sa aflam valoarea in contextul moral asa cum estetica il
reflecta. Prin arhitectura simtim prezenta stramosilor nostri, ne simtim legati de
trecut. Prin arta si arhitectura mostenite ii pastram vii pe artisti si noi, la randul
nostru, ii vom lasa ca mostenire celor ce vor urma. Astfel, nu vor muri niciodata, vor
trai mereu alaturi de noi.
Arhitectura are datoria de a ne mentine prezenta pe pamant. Una din valorile
artistice este originalitatea, si de aceea vrem ca arhitectii sa fie inventivi. Arhitectul
care se transpune in contextul istoric este cel mai in masura sa comenteze si sa
intervina asupra lucrarilor mostenite. Am putea spune ca dupa o lunga afundare in
contextul istoric, arhitectul se afla in postura de a aduce contributii inventive asupra
traditiilor acelei locuinte.
Kant, asa cum am vazut, a fost responsabil pentru estetica modernismului.
Una din mostenirile pe care le avem de la Kant este notiunea de 'geniu artistic'.
Geniul artistic este cel care, neurmand nicio regula, creeaza arta inovatoare ce
conduce la niste reguli pe care ceilalti trebuie sa le urmeze. Natura vorbeste prin
artist, si cand se intampla asta, suntem recompensati prin originalitate.
Originalitatea este marca geniului. Kant : 'Geniul reprezinta talentul de a realiza
ceva ce nu respecta o regula prestabilita, astfel produsul sau este original. Pe de alta
parte, nici macar geniul nu cunoaste regula creatiei sale. Progusul original al
geniului trebuie sa fie nu doar original, ci, totodata, trebuie sa apara ca un model, ca
fiind exemplar pentru posibilele alte acte creatoare.'
Cultul geniului in modernism a avut un efect dezastruos asupra artei si
arhitecturii. Las in seama altora sa decida ce opere, care apartin artei contemporane

merita sa fie studiate in cadrul arhitecturii.

In prezent este de admirat faptul ca se remarca o mare schimbare in modul in
care multi artisti isi concep lucrarile. Au fost vazuti multi artisti talentati eschivanduse de la preocuparea expresiei personale in favoarea muncii ce avantajeaza
comunitatea. Rezultatul muncii unor sculptori, precum: Ed Allington, Tom Lomax,
Tess Jaray, Antony Gormley, Richard Wilson, David Mach, John Aiken si Racchel
Whiteread, declara aparitia unei arte ce este atenta la public si sensibila la valorile
lor diferite. Acesti artisti nu ar fi putut sa realizeze munca fara sa se puna in legatura
cu particularitatile publicului pentru care lucrarile se realizau. De aici si schimbarea
artistilor ca genii- locuind la periferia societatii- la concceptia artistilor ca persoane
care realizeaza o lucrare ce raspunde conditiilor comunitatii si istoriei.