Sunteți pe pagina 1din 6

Medicamente antiulceroase

Cuprinde medicamente utile pentru tratamentul ulcerului gastric sau duodenal.


Cauzele leziunii ulceroase sunt pe deoparte creşterea secretiei de HCl, iar pe de
alta parte, scaderea cantitatii de mucus care protejeaza mucoasa gastrica sau
duodenala. Daca ulcerul apare unde exista HCl in cantitate mare, atunci
inlaturarea lui duce la vindecarea ulcerului.
Exista 3 clase de medicamente :
I. Antiacide – reactioneaza chimic cu HCl şi il neutralizeaza.
II. Antisecretoare – scad secretia de HCl.
III. Protectoare ale mucoasei (citoprotectoare) – protejeaza mucoasa gastrica
sau duodenala de agresiunea HCl şi pepsinei.

I. Medicamente antiacide

Sunt substante chimice simple care neutralizeaza HCl. Se folosesc compuşi de


Ca2+ (oxid de Ca), de Mg (hidroxid de Mg, oxid de Mg, carbonat de Mg, trisilicat
de Mg), de Al (hidroxid de Al), de Na (bicarbonat de Na).
Aceşti compuşi scad aciditatea gastrica şi favorizeaza vindecarea.
Se clasifica dupa mai multe criterii :
A. Dupa rapiditatea de reactie :
• antiacide rapide – sunt cele solubile (de ex. bicarbonatul de Na).
• antiacide lente – sunt cele greu solubile (compuşi de Ca, Al, Mg).
B. In functie de capacitatea de a alcaliniza continutul gastric :
• antiacide neutralizante – care nu cresc pH-ul mai sus de 7.
• antiacide alcalinizante – in cantitate mare pot creşte pH-ul mai sus de 7
(bicarbonatul de Na).
C. In functie de capacitatea de a produce modificari sistemice de pH :
• antiacide sistemice – sunt cele care se pot absorbi (bicarbonatul de Na).
• antiacide nesistemice (celelalte).
Latenta efectului este scurta (sub 30 de min.). Doza de antiacid se poate
calcula in functie de cantitatea de HCl secretata de bolnav. In mod normal,
indiferent de antiacidul utilizat, 140 mEg sunt capabili sa neutralizeze acidul
clorhidric secretat pe parcursul a 2 ore.
Durata efectului acestor medicamente depinde de timpul cat raman in stomac.
Efectul este variabil, in functie de tranzitul gastric al pacientului. La cei la care
tranzitul este mai rapid, durata efectului este mai mica, in timp ce la cei la care
tranzitul este mai scazut, durata efectului creşte. De obicei se practica asocierea
antiacidelor cu parasimpatolitice (pentru incetinirea tranzitului).
Preparatele antiacide se administreaza singure sau se asociaza intre ele
in functie de ce alte efecte adverse au . De obicei modifica motilitatea tubului
digestiv: compuşii de Ca şi Al au efect constipant, in timp ce compuşii de Mg,
efect laxativ.
Formulele magistrale asociaza antiacide cu efect constipant cu antiacide cu efect
laxativ. In prezent, exista preparate industriale care contin diverşi compuşi cu
actiune antiacida in diferite proportii, astfel incat sa nu modifice tranzitul.
Bicarbonatul de Na se administreaza in doze mici pentru a nu produce
efecte sistemice legate de pH (riscul de alcaloza este crescut cand se
administreaza indelungat in doze mari). Bioxidul de carbon care se elibereaza in
urma reactiei poate da balonare şi eructatii.
Actioneaza de regula pe perioada a 2 ore → se administreaza la 1 ora dupa
masa cand secretia de HCl este maxima, apoi se administreaza alta doza la 3
ore dupa masa (la 2 ore dupa prima administrare).
Sarurile de Ca pot produce pe termen lung hipercalcemie, stari de
nefrocalcinoza, calculi renali.
Magneziul se absoarbe putin ; totuşi, daca bolnavul prezinta fenomene de
insuficienta renala, Mg se poate acumula in organism provocand fenomene de
deprimare nervoasa centrala.
Antiacidele au o serie de avantaje : sunt bine suportate, sunt real eficace şi sunt
foarte ieftine.
In practica medicala actuala sunt putin folosite datorita incomoditatii lor (este
dificil de administrat pe o perioada lunga de timp datorita intervalelor frecvente la
care trebuiesc administrate).

II. Antisecretoare

1. Parasimpatolitice – avand in vedere ca parasimpaticul (PS) are efect


stimulator asupra secretiei de HCl, administrarea de medicamente
parasimpatolitice duce la scaderea secretiei de HCl.
Exista 3 faze ale digestiei gastrice :
• cefalica – provocata de vazul, mirosul sau/şi gandul legate de alimente ;
este aflata sub control nervos vagal.









• gastrica – provocata de contactul stomacului cu alimentele, iar controlul
este mixt (nervos şi umoral).
• intestinala – controlul este dominant umoral.
Parasimpatoliticele (atropina) scad secretia gastrica, in special in faza
cefalica şi gastrica, şi influenteaza putin faza intestinala.
Parasimpatoliticele se administreaza inainte de masa.
Parasimpatoliticele au o serie de dezavantaje :
• au efecte nedorite : uscaciunea gurii, tulburari de vedere, tahicardie,
constipatie, etc.
• ingreuneaza evacuarea stomacului prin creşterea tonusului sfincterului
piloric şi prin scaderea motilitatii gastrice.
Se fac asocieri intre atropina şi antiacide : parasimpatoliticele actioneaza inainte
de masa şi in timpul fazei gastrice, in timp ce antiacidele scad secretia de HCl
din timpul fazei intestinale. Pe de alta parte, datorita faptului ca
parasimpatoliticele impiedica evacuarea gastrica se prelungeşte durata de
actiune a antiacidelor.
Exista compuşi de sinteza care nu se absorb in tubul digestiv : sunt
parasimpatolitice cu structura cuaternara de amoniu (Propantelina, Metantelina,
Butilscopolamina). Sunt bine suportate şi singura reactie adversa pe care o mai
au este contipatia.
Pirenzepina (Gastrozepin) se absoarbe putin şi este un antisecretor cu actiune
selectiva → actioneaza asupra subpopulatiei de receptori M1 pe care-i blocheaza
selectiv, şi nu produce nici reactii adverse de tip atropinic, nici constipatii. Dozele
mari blocheaza toti receptorii muscarinici, ducand la efecte adverse de tip
atropinic.
Parasimpatoliticele sunt eficace in ulcerele cu hipersecretie moderata.

2. Blocantele receptorilor histaminergici H2 (Cimetidina, Ranitidina,


Famotidina). Blocarea acestor receptori duce la scaderea secretiei de HCl
atat in fazele controlate prin mecanism nervos, cat şi in cele controlate
umoral. Efectul acestor medicamente este mai intens.
Statistic, procentul de vindecari este mai mare decat cel al vindecarilor cu
antiacide şi parasimpatolitice. In cazul ulcerelor obişnuite, efectele
antiacidelor sunt similare cu efectele medicamentelor care inhiba receptorii
histaminergici H2, daca se administreaza suficient de des şi in cantitate
suficient de mare.
Pentru ulcerele cu hipersecretie de HCl marita, efectele blocantelor H2 sunt
net superioare fata de antiacide.
Alte avantaje ale utilizarii antihistaminergicelor :
• nu modifica evacuarea stomacului → pot fi administrate şi la bolnavii cu
esofagita de reflux (parasimpatoliticele, ingreunand evacuarea stomacului,
sunt contraindicate la aceşti bolnavi)
• se administreaza comod ( Cimetidina de 4 ori/zi ; Ranitidina de 2 ori/zi,
dimineata şi seara, iar ca tratament de intretinere se administreaza 1
data /zi, seara, inainte de culcare).
Sunt bine suportate, in general. Pot aparea fenomene de diaree, datorita unei
creşteri compensatorii de gastrina. S-au semnalat fenomene de ginecomastie la
barbati, frecventa la Cimetidina şi foarte rara la Ranitidina şi Famotidina.
Cimetidina poate avea efect inhibitor enzimatic → se impune prudenta la
asocierea cu Teofilina, antibiotice macrolide, anticoagulante cumarinice,
Fenitoina.

In cazul administrarii indelungate a blocantelor H2 histaminergice, exista 2 riscuri


teoretice, nedemonstrate prin exemple in practica medicala :
1. Scaderea secretiei de HCl este atat de importanta, incat este posibil sa
dispara functie stomacului de protejare fata de infectiile digestive. Astfel,
pe termen lung, pot apare infectii enterale.
2. Scaderea secretiei de HCl duce la creşterea reactiva a secretiei de
gastrina ; celulele secretoare de gastrina (celulele G) prolifereaza existand
riscul de hiperplazie şi dezvoltarea de cancere.
Nu s-a citat nici un caz de cancer ca urmare a tratamentului cu aceste
medicamente.
Cimetidina este singurul medicament din aceasta clasa asupra caruia s-au facut
studii prin care s-a demonstrat ca administrate pe o perioada lunga de timp
scade frecventa recaderilor in ulcer.
De obicei, este necesara biopsie gastrica şi numai dupa aceea se urmeaza
tratamentul antiulceros. Tratamentul antiulceros poate masca un eventual cancer
şi impiedica diagnosticul precoce al lui. Acest lucru se intampla mai ales in cazul
unui cancer gastric ulcerat → daca tratam ulceratia, ea se poate vindeca iar
simptomatologia dispare.

3. Blocantele pompei de protoni


Sunt inhibitoare ale pompei ionice, care transforma ionii H+ din sange in HCl, prin
cuplarea cu ionii de Cl in canaliculele glandei secretoare.
Omeprazolul – derivat de benzimidazol, care nu este activ ca atare : devine cu
atat mai solubil cu cat pH-ul este mai acid. Acolo unde este aciditate maxima, se
transforma in forma activa care se fixeaza ireversibil de pompele de protoni.
Disparitia efectului se produce prin sinteza de noi molecule cu valoare de pompe
de protoni. Efectul este de lunga durata – peste 24 de ore (chiar pana la 3 zile).
Inhiba secretia de HCl atat pe cea stimulata cat şi pe cea bazala. Efectul este
maxim.
Studiile efectuate au aratat ca pentru ulcerele medii obişnuite efectul obtinut este
similar cu efectul inhibitorilor H2. Dar, au fost semnalate rezultate net superioare
in caz de secretie exagerata de HCl (de exemplu in sindromul Zollinger-Ellison,
discrimii, mastocitoza ).
Sunt comod de administrat – se administreaza o singura data pe zi.
Reactii adverse – diaree, datorita creşterii reflexe de gastrina.
Aceste medicamente au 2 riscuri teoretice :
1. Disparitia barierei antiinfectioase a stomacului.
2. Risc de neoplazie.
Durata administrarii este limitata – nu trebuie sa depaşeasca 2 saptamani.

4.Inhibitorii anhidrazei carbonice


Acetazolamida – inhiba anhidraza carbonica, enzima importanta in secretia
ionilor H+ . In tratament, se fac asocieri de acetazolamida cu antiacide.
Reactii adverse : astenie, somnolenta, dureri musculare, parestezii ale
extremitatilor.
Preparatul numit Ulcosilvanil contine 400 mg acetazolamida / comprimat intr-o
asociatie complexa.
III. Protectoare ale mucoasei gastrice

1. Compuşii de bismut (carbonat bazic de Bi, fosfat, subnitrat, subcitrat de


Bi coloidal). Bismutul reactioneaza cu proteine ale mucoasei digestive
formand proteinatul de bismut care constituie o bariera protectoare a
mucoasei tubului digestiv ; astfel creşte rezistenta mucoasei la actiunea
HCl. Sarurile de bismut au şi o capacitate slaba de a neutraliza HCl. Au
eficacitate comparabila cu antiacidele. Se utilizeaza şi in tratamentul unor
leziune ale mucoasei digestive in ansamblu. Dozele mici produc
constipatie, iar dozele mari diaree. Coloreaza scaunul in negru,
confundandu-se cu melena. Se administreaza in doze mici şi pe perioade
scurte. Se absoarbe in cantitati mici din tubul digestiv. Administrat in
cantitati mari şi mai ales la bolnavii cu insuficienta renala se acumuleaza
provocand un sindrom neurologic grav → encefalopatie mioclonica.
2.
3.
4.
5.
6.
7.
8.
9.
10.
11. Sucralfat – este un compus care adera intim de zona lezata formand o
bariera in calea HCl şi pepsinei ; formeaza un fel de pansament gastric.
Este real eficace in ulcerele obişnuite.
12. Carbenoxolona – este un alcaloid care stimuleaza secretia de mucus
crescand protejarea mucoasei şi favorizand vindecarea leziunilor
ulceroase. Este real eficace, dar este foarte rar utilizat, deoarece are efect
aldosteronic.