Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Stilistica Presei Romanesti
Stilistica Presei Romanesti
I Obiective
Cursul urmrete o analiz a procedeelor stilistice ale unora din
ziaritii reprezentativi i a unora din modalitile exemplare ale
genurilor publicistice.
Pornind de la modelele fiecrui gen, cursul ine seama de realitile
stilistice ale presei de astzi scris, audio, video.
I. Stilul reprezinta expresia unei individualitati, pecetea personala pe
care un ziarist o realizeaza in mod deliberat la capatul unui proces de
insusire a unor procedee lexicale si gramaticale. Astfel, ziaristul
transforma un mesaj, o informatie intr-o structura personala, pentru a
atrage atentia unui numar cat mai mare de oameni, pentru a le
influenta convingerile si a crea o stare de spirit colectiva. Stilul
ziaristului, indiferent de taramul pe care se manifesta, constituie
expresia calitativa a prezentei sale, finalitatea cautarilor sale de a
face ca ceea ce scrie sau spune sa aiba o audienta cat mai larga, sai faca pe cei ce il citesc sau il asculta sa fie de partea lui, sa le
cucereasca interesul, sai faca sa devina fideli ideilor pe care le
promoveaza. Dar stilul personal, cel care il distinge pe ziarist de
ceilalti confrati, este determinat si de constrangeri cantitative: numar
de pagini, de semne, minute etc.
Formarea unui stil propriu, cu o rasfrangere cat mai mare si de lunga
durata asupra cititorului/ascultatorului nu poate face abstractie, ci,
dimpotriva, trebuie sa tina seama de ambianta culturala, de nivelul
intelectual, niciodata omogen, al celor ce il citesc si il asculta. Din
punct de vedere stilistic, ziaristul se afla in fiecare moment solicitat de
1
ultimul caz, o pecete infamanta spusa in mod figurat. Dupa cum, desi
tendinta nu este noua, acum a devenit dominanta utilizarea
prescurtarilor, de la acestea pornindu-se, nu numai o data, la
formarea numelor unor profesii (setebisti, ceferisti), a devenit o
formula stilistica uzitata, cand nu este de-a dreptul uzata.
Inceputurile tardive ale presei romanesti au coincis cu epoca
redesteptarii nationale, ceea ce a impus o anume structura stilistica
marcata de un caracter pronuntat didactic. Dat fiind ca, in acel moment, genurile nu-si delimitasera frontierele, trasaturile stilistice erau
comune literaturii si ziaristicii. De aceea, consideratiile lui Tudor
Vianu din Arta prozatorilor romani (capitolul I. Heliade Radulescu) nu
se refera doar la proza beletristica a reprezentantilor acestei generatii
(N. Balcescu, Alecu Russo, si i-am adauga pe Mihail Kogalniceanu,
Dimitrie Bolintineanu, Cezar Bolliac, C.A. Rosetti), ci definesc si
activitatea lor publicistica: Prima faza a dezvoltarii stilistice care
incepe in acel moment (1848 - n.n.) este o faza retorica. Autorii
acestei epoce mai mult vorbesc decat scriu. Chiar cand manevreaza
condeiul, ei raman oameni publici, individualitati avantate in largul
vietii practice si politice pentru care doresc noi valori sau doresc s-o
indrumeze catre teluri necunoscute sau parasite de multa vreme.
Cuvantul grait are in aceste conditii o valoare superioara expresiei
scrise".
Aceasta dominanta stilistica aparea in opera unor scriitoripublicisti de
talent, la oameni de o vasta cultura, unii dintre ei, precum Mihail
Kogalniceanu si Nicolae Balcescu, realizand o sinteza intre avantul
stilului romantic, mai ales cand vorbeau despre patria lor, si stilul prin
5
expresii si cuvinte preluate fie din latina, fie din limbi straine, a fost de
esenta satirica si apartine lui Caragiale. Se integreaza universului
parodic al marelui scriitor si va fi studiat la capitolul celui ce are o
importanta covarsitoare in evolutia stilisticii presei romanesti.
2. Mihail Eminescu (1850-1889)
Ziaristul Eminescu a trecut in umbra poetului si a prozatorului. Iar
atunci cand a fost citit si studiat, opiniile sale au fost cele dintai
receptate, iar valorile stilistice au trecut, de cele mai multe ori, pe un
plan secund. Eminescu nu a fost poetul care a scris si articole, ci un
ziarist care, de tanar, stapanea o gama bogata de mijloace stilistice,
ceea ce ii permitea sa-si exprime bogatia de trairi si de sentimente
intr-o limba romaneasca armonioasa, pura, vie, de o inalta
intelectualitate. Asupra stilului sau si-a pus amprenta personalitatea
lui tumultoasa, pasionata, traind incandescent durerile altora, mereu
in ofensiva pentru cauzele inalte, afirmand cu patetism si negand cu
violenta. Nu-si disimuleaza nici compasiunea, nici revolta (vezi
articolul Dorobantii), isi exprima cu franchete admiratia si mania (vezi
articolul Balcescu si urmasii sau).
Caracteristica stilului ziaristic eminescian o reprezinta simultaneitatea
contrastelor rezultate din stari sufletesti diametral opuse, care se
cheama instantaneu. Le aflam in acelasi articol, in aceeasi fraza,
urmandu-se cu o logica fara fisura. Ridicand pamfletul pana la
incandescenua si elogiul pana la vibratia emotiva, Eminescu este
necrutator si patetic, in aceeasi fraza, afland fiecarei stari de spirit
mijloacele stilistice adecvate.
11
16
clara, fara ocolisuri, dar si fara violenta a opiniei sale. Nu-si menaja
cuvin-tele cand era scandalizat sau iritat, dar pastra o
limita dincolo de care nu trecea niciodata. Stilul articolelor sale este
colocvial, implica citi-torul, il ia martor, ii invoca necazurile,
suferintele, ingrijorarile. Ofen-siv in scrisul sau cotidian, putand sa
dea glas duiosiei, indurerarii, bucuriei, Tudor Teodorescu-Braniste nu
da niciodata impresia elabo-rarii trudnice, ci a unei comunicari
nereticente cu toata lumea. Tudor Teodorescu-Braniste spune
adevarurilor pe nume, fara ocolisuri. Cand vrea sa demonstreze un
adevar, nevinovatia cuiva, infatiseaza faptele cu rigoare, cautand si
reusind sa fie omul faptelor verificate, neata-cabile, ca dupa aceea sa
puna intrebarea pe care partea opusa nu o poate contrazice.
BIBLIOGRAFIE SELECTIVA
Colectia Mari ziaristi romani: M. Eminescu, N. Iorga, B.P. Hasdeu,
Editura Fundatiei Romania de Maine.
I.L. Caragiale, Opere II, Opere IV, Editura de Stat pentru Literatura si
Arta. Tudor Teodorescu-Braniste, Intre presa si literatura, vol. I,
Editura Minerva, 1989.
Nae Ionescu, Roza Vanturilor, Editura Roza Vanturilor, 1990. Pamfil
Seicaru, Politica aistorica a Romaniei, Editura Elion. Tudor Arghezi,
Pamflete, Editura Minerva 1979, colectia Arcade.
17
Obiective
Parcurgerea cursului va contribui la intelegerea de catre studenti a
principiilor si modalitatilor pe baza carora sunt structurate si
organizate diferite tipuri de publicatii (diferentiate atat sub raportul
periodicitatii, cat si al programului lor editorial: cotidian, saptamanal,
lunar, de specialitate etc.). Cursul urmareste, de asemenea,
cunoasterea politicilor informationale ale redactiilor, precum si felul in
care sunt concepute si elaborate cele doua sinteze fundamentale
sinteza redactionala si sinteza secretariala. Vor fi facute referiri la
concordanta si independenta dintre arhitectura fiecarei pagini a
publicatiilor, structura lor generala grafica si ideile publicistice ale
editiilor curente.
I. Structuri organizatorice, ierarhii si atributii profesionale
Ziarul si mai ales ziarul modern antreneaza in activitatea
cotidiana un mare numar de oameni (patroni, gazetari, graficieni,
arhitecti, ingineri, muncitori, tehnicieni, specialisti in publicitate, in
marketing, operatori calculatoare, economisti etc.) si, dupa parerea
lui Philippe Gaillard, ar trebui structurat pentru servicii de baza: 1.
Administratia aici se afla grupate toate preocuparile reclamate de
gestionarea publicatiei, de la problemele financiare si comerciale
pana la cele legate de difuzarea si vanzarea; 2. Serviciul de
publicitate sunt cuprinsi cei care receptioneaza publicitatea si
urmaresc, apoi, includerea ei in paginile ziarului, la data si in spatiul
18
ziarului
(secretariatele
de
redactie,
machetatorii
si
sa
poata
raspunde
cu
promptitudine,
obiectivitate
si
redactionale
luand
in
consideratie:
,domeniile
imbunatatirea imaginii institutiei de presa din perspectiva financiareconomica, achizitionarea unor noi echipamente profesionale etc.).
Membrii fiecarui departament (compartiment, sectie) au o organizare
de tip piramidal. Baza o formeaza reporterii (redactorii), care, la
randul lor sunt ziaristi cu experienta profesionala foarte diferita (de la
noi veniti in redactie pana la gazetari cu ani buni de activitate).
Numarul lor este legat, in primul rand, de ponderea tematica pe care
o are departamentul respectiv in cadrul structurii redactionale.
Responsabilitatea profesionala a reporterilor este dependenta, pe de
o parte, de departamentul in care se afla (economic, social, cultura,
politica interna etc.) iar, pe de alta parte, in cadrul departamentului,
fiecare reporter are in responsabilitate o anumita sectiune a
problematicii generale (de pilda, la cultura unul se ocupa de carte,
edituri, biblioteci, altul de film, un al treilea de teatru etc.). Faptul
respectiv ii impune o atenta si competenta cunoastere a problematicii
careia trebuie sa-i faca fata, intocmirea unei banci proprii de date,
stabilirea unor relatii de colaborare cu cei care isi desfasoara
activitatea in cadrul domeniului respectiv, relatii sensibile, dar, cu nici
un chip, bazate pe un joc al avantajelor reciproce. In orice caz,
legaturile stabilite trebuie sa fie de o asemenea natura incat sa-i
furnizeze reporterului in permanenta si, pe cat posibil, in exclusivitate,
idei si o documentare pentru viitoare articole si sa-l ajute sa inteleaga
anumite fenomene, sa poata interpreta unele evenimente ce apar si
se succed in perimetul preocuparilor lui.
Insumate, proiectele sau propunerile, legate de viitoare initiative
jurnalistice ale membrilor unui departament, alcatuiesc strategia sa
tematica sau, mai exact spus, planificarea viitoarelor actiuni
21
ilustratiilor (fotografiilor)
si care determina,
in final,
24
(ziaristi,
editori,
secretari
de
redactie,
machetatori,
in
cazul
unei
prese
moderne)
sau
tehnologia
29
32
(dactilografe,
operatori
calculatoare,
graficieni,
34