Universitatea Titu Maiorescu, Bucuresti

Facultatea de Finante Banci, Contabilitate si

Administrarea Afacerilor
Masterat - Managementul Finantarii Proiectelor Europene

Transferul de know-how si tehnologie

- contractul de know-how si managementul
cunostintelor -

Coordonator: Dr. Iulia Manea

Realizatori: Lent Stefan Alexandru
Marin Maria Iuliana
Petre Alexandra
T
randafir Laura

Cuprins:
Cuprins:...................................................................................................................... 2
1.

Conceptul de know-how....................................................................................... 3
1.1.

Definire.......................................................................................................... 3

1.2.

Definitia know-how-ului industrial.................................................................3

2.

Caracteristici ale know-how-ului...........................................................................5

3.

Transferul de tehnologie....................................................................................... 6

4.

3.1.

Definitii si modele ale transferului de tehnologie...........................................7

3.2.

Transferabilitatea........................................................................................... 9

3.3.

Mecanisme de transfer al tehnologiei..........................................................10

3.4.

Procesul de transfer si entitati de transfer tehnologic.................................12

Contractul de know-how..................................................................................... 14
4.1.

Definirea contractului de know-how.............................................................14

4.1.1. Delimitarea fata de secretul de fabrica....................................................16

4.1.2. Delimitarea fata de asistenta tehnica......................................................17
4.1.3. Delimitarea fata de inventia brevetata....................................................17

5.

4.2.

Caracteristici si trasaturi ale contractului de know-how..............................18

4.3.

Conditii de valabilitate a contractului..........................................................20

4.4.

Forma contractului....................................................................................... 20

4.5.

Efectele contractului de know-how..............................................................21

4.5.1.

Obligatiile furnizorului...........................................................................21

4.5.2.

Obligatiile beneficiarului........................................................................22

4.5.3.

Incetarea contractului de know-how......................................................23

Managementul cunostintelor..............................................................................23
5.1.

Definirea managementului cunostintelor.....................................................23

5.2.

Concepte si scoli in managementul cunostintelor........................................25

5.3.

Managementul cunostintelor si transferul tehnologic..................................26

6.

Bibliografie:........................................................................................................ 28

7.

Anexa -Model de contract de know-how.............................................................31

1. Conceptul de know-how
1.1. Definire
Termenul de Know-how provine de la expresia the know-how to do it
= a sti cum / a sti cum se face. Acesta este un termen de origine anglosaxona; semnifica o cunoastere a modului in care poate fi facut ceva; knowhow reprezinta priceperea, indemanarea de a desfasura o anumita activitate;
e un contract de transfer de tehnologie, alaturi de cel de licenta, side
consulting-enginering; este un element al dreptului de proprietate industrial.
Know-how este un termen preluat din limba engleza, care desemneaza
cunostinte specifice, detinute de o persoana fizica sau de o intreprindere,
asupra unui produs sau procedeu de fabricatie, adesea obtinute prin lucrari
de cercetare si de dezvoltare importante si costisitoare. In practica knowhow-ul poate consta in informatii concrete despre procedeele de combinare a
unor substante si materiale pentru obtinerea unui produs finit.
Know-how - ul reprezinta ansamblul de cunostinte tehnice (informatii,
experienta, abilitate), nebrevetabile sau brevetabile sau nebrevetate,
necesare comercializarii, fabricarii sau functionarii unor produse sau
elaborarii sau functionarii unor tehnologii sau procedee.
Know-how ul reprezinta orice informatie cu privire la o experienta
industriala, comerciala sau stiintifica ce este necesara pentru fabricarea unui
produs sau pentru aplicarea unui proces existent si a carei dezvaluire catre
alte persoane nu este permisa fara autorizatia persoanei care a furnizat
aceasta informatie; in masura in care provine din experienta, know-how-ul
reprezinta ceea ce un producator nu poate sti din simpla examinare a
produsului si din simpla cunoastere a progresului tehnicii;
Know-how este un termen pentru cunostinte practice despre cum a realiza
ceva , spre deosebire de " know- what" ( fapte ) , " know- why" ( stiinta ) ,
sau " know- who" ( comunicare ).
Know-how se refera de multe ori cunostinte tacite , ceea ce inseamna
ca este dificil sa se transfere la o alta persoana , prin intermediul scris-o jos
sau verbalising l . Opusul cunostinte tacite este cunoasterea explicita .
Know-how este o componenta a transferului tehnologic in medii
nationale si internationale, coexistand cu sau separat de alte drepturi de
proprietate intelectuala, cum sunt brevete de inventie, marci comerciale si
copyright.

1.2. Definitia know-how-ului industrial

In contextul proprietatii industriale ( acum privite in general ca

proprietatea intelectuala - IP), know-how este o componenta in transferul de
tehnologie in medii nationale si internationale , co- existente, cu sau separat
de alte drepturi de proprietate intelectuala , cum ar fi brevete, marci
comerciale si dreptul de autor si este un avantaj economic. In timp ce knowhow-ul este recunoscut in reglementarile fiscal ale SUA ca o proprietate.
Know-how-ul poate fi definit ca fiind multitudinea deinformatii
confidentiale detinute, sau stranse la un loc sub forma de inventii
nebrevetate, formule, desene, procedurile si metodele, impreuna cu
abilitatile si experienta acumulate in mainile personalului profesionist unei
firme care ar putea ajuta un cesionar / licentiat la fabricarea produsului sau
obiectului si utilizarea acestuia in aducerea unui avantaj competitiv. Acesta
poate fi sustinuta in continuare cu mentinerea de cunostinte de specialitate
private cu privire la functionarea, intretinerea, utilizarea / aplicarea
produsului sau obiectului si a vanzarii sale, utilitatea si disponibilitatea.
Valoarea intrinseca de proprietate de know-how sta incorporat in
protectia juridica acordata la secretele comerciale, in dreptul general, in
special, "jurisprudenta".
Know-how - ul, pe scurt, este "proprietate
intelectuala privata". Legea comertului variaza de la o tara la alta, spre
deosebire de cazul brevete, marci comerciale si drepturi de autor care exista
"conventii" oficiale prin care tarile semnatare acorda aceeasi protectie la
"bunuri" ca si ceilalti; exemple din care sunt Conventia de la Paris pentru
protectia proprietatii industriale si Organizatia Mondiala a Proprietatii
Intelectuale (OMPI), in conformitate cu Organizatia Natiunilor Unite, o
organizatie de sustinere proiectata "pentru a incuraja activitatea de creatie,
[si] pentru a promova protectia proprietatii intelectuale in intreaga lume ".
Un secret de comert poate fi caracterizat prin :
- este informatie
- este ascuns
- exista intentia de a pastra secretul
- are aplicatii industriale, financiare sau comerciale
- are o valoare economica
De exemplu , urmatoarele pot fi o prevedere dintr-un acord de licenta
care serveste pentru a defini know-how:
KNOW-HOW-ul inseamna date tehnice, formule, standarde, informatii
tehnice, specificatii, procese, metode, carti de cod, materii prime, precum si
toate informatiile, cunostintele, asistenta, practicile comerciale si secrete, si
imbunatatiri la acestea, divulgate, dezvaluite, sau in orice mod communicate
in prezentul accord de licenta, cu exceptia cazului in care astfel de informatii
au fost, la momentul dezvaluirii, sau au devenit ulterior parte a cunostintelor
generale sau literatura de specialitate, care este, in general, disponibila
pentru uzul public din alte surse legale. Sarcina de a dovedi ca orice

informatie dezvaluita mai jos nu este informatii confidentiale se poate baza

pe licenta.

2. Caracteristici ale know-how-ului

Potrivit regulilor de concurenta comunitare, termenul de know-how
desemneaza, in mod normal, un ansamblu de informatii tehnice care sunt
secrete, substantiale si identificate.
Termenul secret semnifica faptul ca un know-how, considerat in
ansamblul sau, ori in configuratia si asamblarea precisa a elementelor sale,
nu este, in mod general, cunoscut sau usor de obtinut.
Termenul substantial semnifica faptul ca un know-how inglobeaza
informatii care trebuie sa fie folositoare.
Termenul identificat semnifica faptul ca know-how-ul este descris sau
inregistrat intr-o asemenea maniera, incat sa fie posibil de verificat daca
indeplineste criteriile de secret si de substantialitate.
Cunostinte procedurale, de asemenea, cunoscut sub numele de
cunostinte imperativ, este cunoasterea exercitata in indeplinirea unor sarcini.
Vezi mai jos pentru sensul specific al acestui termen in psihologia cognitiva si
dreptul de proprietate intelectuala.
Cunostinte procedurale, sau cunostinte implicit este diferit de alte
tipuri de cunostinte, cum ar fi cunostintele declarative, in sensul ca poate fi
aplicat direct la o sarcina. De exemplu, cunostintele procedurale se utilizeaza
pentru a rezolva problemele difera de cunostintele declarative o are despre
rezolvarea problemelor, deoarece aceste cunostinte este formata prin a face.
In unele sisteme juridice, astfel de cunostinte procedurale a fost
considerat proprietatea intelectuala a unei companii, si pot fi transferate in
momentul in care compania este cumparat.
O limitare a cunoasterii procedurale este de locuri de muncadependenta; Astfel, tinde sa fie mai putin generala decat cunostinte
declarative. De exemplu, un expert in calculator poate avea cunostinte
despre un algoritm de calculator in mai multe limbi, sau in pseudo-cod, in
timp ce un programator Visual Basic s-ar putea sti doar despre o punere in
aplicare specifica a acestui algoritm, scris in Visual Basic. Astfel "hands-on"
expertiza si experienta de programator Visual Basic ar putea fi de valoare
comerciala doar pentru a Microsoft loc de magazine, de exemplu.

Un avantaj de cunostinte procedurale este ca se poate implica mai

multe simturi, cum ar fi hands-on experienta, practici la rezolvarea
problemelor, intelegere a limitarilor de o solutie specifica, etc. Astfel de
cunostinte procedurale poate eclipsa frecvent teorie.
Elementele principale ce alcatuiesc, separat sau in ansamblul lor
continutul know-how-ului:
abilitate tehnica;e
experienta;
cunostintele tehnice.
Aceste elemente au, de regula, si un suport material: obiecte, planuri,
schite, instructiuni sau alte documentatii.

3. Transferul de tehnologie
Prin conceptul de transfer de tehnologie (sau transfer tehnologic) se
intelege un process activ prin care tehnologia este transmisa intre doua sau
mai multe entitati, cu scopul ca dezvoltarile stiintifice si tehnologice sa fie
accesibile unui domeniu mai larg de utilizatori, in vederea comercializarii sub
forma de noi produse si/sau servicii. Aceste entitati pot fi tari, intreprinderi,
organizatii etc. In SUA, The Federal Technology Transfer Act (Actul Federal al
Transferului de Tehnologie) din 1986 (Legea PL 99-502) defineste transferul
de tehnologie ca fiind "procesul prin care noi tehnologii si noi cunostinte
generate in ...laboratoare (de cercetare) sunt dezvoltate suplimentar si
exploatate comercial de catre sectorul privat intern si sunt aplicate acolo
unde este oportun, de catre stat." Aceasta definitie pare sa fie intrucitva
restransa in privinta surselor si utilizatorilor de tehnologii si cunostinte noi.
Metodele de transfer mentionate in documentul citat erau: asistenta
tehnica pentru a rezolva problem tehnice, licentierea brevetelor, acorduri de
cercetare in cooperare, parteneriat in educatie, acorduri de cooperare,
granturi, formarea de consortii si aliante. O definitie concentrata este
urmatoarea: "transferul de tehnologie este procesul care desemneaza
transferul formal catre industrie al descoperirilor rezultand din cercetarea
universitara sau privata, in scopul comercializarii sub forma de noi produse
si/sau servicii."
In cel mai larg sens, transferul de tehnologie este un proces de
comunicare care conduce la introducerea in practica a rezultatelor cercetarii
sau a unor informatii noi. Fie ca este vorba de transmiterea de cunostinte de
la cercetarea fundamentala la o tehnologie aplicativa, fie de la o firma la
alta, transferul de tehnologie este in esenta o problema de flux de cunostinte
de la unii oameni la altii. Acest transfer se poate produce prin procese

educationale, prin literatura stiintifica sau prin contactul direct intre

persoane.
Conceptele de transfer de tehnologie si transfer tehnologic sunt
sinonime (au o semnificatie identica). Sintagma "transfer de tehnologie" este
preluata dupa termenul din l.franceza: transfert de technologie. In l.engleza
termenul este denumit "technology transfer".
Difuzarea tehnologiei este un concept strans legat de transferul de
tehnologie. Difuzarea
tehnologiei poate fi interpretata ca raspandirea tehnologiei in sisteme
sociale. Difuzarea tehnologiei poate fi considerata ca proces pasiv, spre
deosebire de transferul de tehnologie care poate fi considerat ca proces
activ.

3.1. Definitii si modele ale transferului de tehnologie

Transferul tehnologic este diseminarea si adoptarea inventiilor si
tehnicilor dintr-o zona geografica in alta, dintr-o disciplina la alta sau dintr-un
sector al economiei la altul. O definitie concreta care expliciteaza pe scurt
obiectul transferului de tehnologie este formulata astfel: "Termenul "transfer
de tehnologie" se refera la toate activitatile care conduc la adoptarea unui
nou produs sau a unei noi proceduri de catre orice grup de utilizatori.
Transferul de tehnologie este un termen activ : acesta implica interactiunea
dintre ofertantul de tehnologie noua si utilizatori si are ca rezultat o inovatie
reala."
Transferul de tehnologie se bazeaza pe creativitate si inovare, atat in
cadrul unor structuri de cercetare-dezvoltare care genereaza tehnologia ca
produs , cat si in cadrul unor procese de transformare de anvergura a
organizatiilor receptoare ale transferului tehnologic.
Dictionarul Business Dictionary inregistreaza urmatoarele definitii
pentru termenul transfer tehnologic" :
1) Atribuirea proprietatii intelectuale asupra tehnologiei dezvoltate si
generate intr-o locatie, catre alta, prin mijloace legale, cum sunt licentierea
tehnologiei sau franciza.
2) Procesul de convertire a progreselor stiintifice si tehnologice in
bunuri sau servicii comercializabile.

Dictionarul Environmental Terminology and Discovery Service (ETDS)

defineste transferul de tehnologie astfel: "Transfer de cunostinte sau
echipament pentru a permite fabricarea unui produs, aplicarea unui proces
sau livrarea unui serviciu." Este de mentionat ca termenul din l.engl.
"technology transfer" este tradus in l.romana prin "transfer de tehnologie",
iar nu prin "transfer tehnologic".
In Noul dictionar universal al limbii romane este definit termenul
transfer tehnologic: "transferarea cunostintelor tehnologice catre o terta
parte, indeosebi cu ocazia acordarii unei licente pentru aplicarea unui brevet
de inventie, referitor la un produs, o tehnologie sau un proces."
Conceptul de transfer de tehnologie poate fi definit ca un grup larg de
procese prin care se realizeaza transmiterea de informatii stiintifice sau
tehnologice (generale, specializate sau brevetate), transmiterea unor tehnici
si a experientei industriale, a unor echipamente noi etc. intre diferite parti
implicate, cum sunt guverne, intreprinderi industriale private, institutii
financiare, ONG-uri (organizatii non-guvernamentale), institutii de cercetare
si invatamant.
Pe scurt, prin transferul de tehnologie, informatiile sau tehnologia sunt
transferate de la autor la beneficiar, de la sursa la receptor. Aceasta definitie
evidentiaza faptul ca transferul de tehnologie se refera la transmiterea de
informatii despre procese fizice, echipamente si instalatii, tehnici analitice si
operationale, terminologie etc. asociate cu tehnologia.
In general, obiectul transferului poate consta in tehnologii de
fabricatie, tehnologii de produs, tehnologii de proces, tehnici de
management (de proiectare si conducere), procedee de prestare a serviciilor
etc. Continutul transferului de tehnologie poate fi foarte variat, depinzand de
obiectul transferului. De exemplu, transferul tehnologiei de produs poate
implica materiale si componente care impreuna formeaza produsul finit, in
timp ce transferal tehnologiei de proces poate include utilaje de productie si
scule. Atat in transferul tehnologiei de produs cat si de proces, acest transfer
poate cuprinde transmiterea de documentatie si proceduri asupra proiectului
produsului si fabricatiei acestuia sau instructiuni de utilizare a utilajelor
implicate in fabricatie. Modalitatile de transmitere a informatiilor tehnice in
cadrul unui transfer de tehnologie pot include, de asemenea : instruirea
directa a personalului, instruirea la locul de munca ("training on-the-job"),
demonstratii video, vizite la sediul proprietarului de tehnologie efectuate de
personalul de specialitate al receptorului licentei etc.
Obiectul transferului international de tehnologie se poate referi la :
brevete de inventie, desene si modele tehnice, formule secrete de fabricatie
si in general asistenta tehnica nebrevetata , de exemplu know-how,
engineering, franchising (franciza), hardware si software] ; obiectul
transferului poate fi foarte amplu, de exemplu uzine complexe, linii de
fabricatie etc.

Activitatile de transfer de tehnologie includ : procesarea si evaluarea

descrierilor de inventii, protectia brevetelor de inventie, marketingul de
tehnologii, licentierea si protectia proprietatii intelectuale care decurge din
activitatea de cercetare si asistenta in crearea de noi afaceri si promovarea
firmelor existente. Rezultatul acestor activitati va fi : noi produse, joburi de
calitate mai ridicata si o economie dezvoltata.
S-a propus de catre R.Stankiewicz (1990sa fie luate in considerare trei
moduri principale de transfer de tehnologie : transfer empiric, codificat si
incorporat. In modul empiric sunt transferate cunostinte si abilitati personale.
In modul codificat sunt transferate informatii articulate, de exemplu
documente. In modul incorporat sunt transferate artefacte fizice. S-au
realizat modele care pun in evidenta componentele esentiale ale transferului
de tehnologie si factorii care influenteaza asupra acestuia .Un exemplu este
asa-numitul model A.C.Samli.
Modelul A.C.Samli evidentiaza 5 componente de baza ale transferului
de tehnologie:
1) sursa (autorul);
2) tehnologia;
3) receptorul (beneficiarul);
4) consecintele;
5) evaluarea rezultatelor transferului de tehnologie.
Asupra procesului de transfer pot actiona factori cu efect negativ, de
exemplu, "bariere de cunoastere". Printre barierele de cunoastere datorate
receptorului se include nivelul de cunostinte al acestuia, informatiile
insuficiente asupra performantelor tehnice si economice ale tehnologiilor
existente la proprietarii de tehnologii; aceasta lipsa de cunostinte poate
constitui o bariera in calea transferului de tehnologie prin licentiere.
Moduri de realizare a transferului tehnologic. Se pot distinge diferite
modalitati de realizare a transferului tehnologic, dupa cum urmeaza.
Transferul tehnologic pe verticala se caracterizeaza prin deplasarea
informatiilor asupra tehnologiei de la nivelurile de varf manageriale catre
nivelurile inferioare ale unei organizatii sau ale unui sistem de organizatii.
Transferul pe verticala se desfasoara dupa un "lant de comanda" in fluxul de
informatii.
Transferul tehnologic pe orizontala are loc prin deplasarea informatiilor
asupra tehnologiei intre persoane din clase de job-uri similare, din interiorul
unei organizatii sau intre organizatii similare.
Se poate mentiona si o alta varianta de clasificare ,in transfer
"technology-push", respective "demand-pull". Transferul "technology-push"
(determinat de tehnologie), cunoscut si ca transfer "de sus in jos" (topdown), este un transfer impulsionat de la niveluri superioare de autoritate la
niveluri inferioare. Un exemplu este oferit de eforturile la nivel Federal (in

SUA) pentru transferul de tehnologie prin legislatie, reglementare si politici

publice.
Transferul "demand-pull" este un transfer "de jos in sus" ("bottom-up"),
in care clientii solicita tehnologia. Cautarea inovatiilor tehnologice are loc de
la nivelurile inferioare ale organizatiei, pana cand acestea sunt acceptate sau
adresate si rezolvate de autoritatile superioare.

3.2. Transferabilitatea
Termenul transferabilitate reflecta usurinta cu care un proces de
fabricatie licentiat poate fi transferat si reprezinta capacitatea inerenta a
procesului de fabricatie de a fi adaptat (daca este necesar), transmis si
asimilat, in limitele constrangerilor rezonabile de timp si resurse ale
receptorului de tehnologie. Transferul de tehnologie poate implica unele
riscuri de adaptare a tehnologiei la conditiile locale care ar putea sa nu
permita exploatarea beneficiilor, din cauza factorilor de productie locali.
Se poate defini adecvarea unui proces de fabricatie pentru transfer
tehnologic ca fiind insusirea acelui proces de a fi transferat fara modificari de
adaptare la un grup de conditii locale date, care pot include : capabilitatile
tehnice ale firmei receptoare de tehnologie, calificarile fortei de munca
directe, costurile cu forta de munca, disponibilitatile locale de aprovizionare,
disponibilitatea, costul si calitatea utilitatilor locale, contextul social local etc.
Un proces de fabricatie care poate fi transferat fara adaptare la diversele
conditii locale poate fi denumit robust. Procesele "robuste" pot fi transferate
catre orice zona geografica, evitandu-se costuri suplimentare de adaptare,
aceste procese vor fi adecvate pentru conditiile locale.
In general, este dificil sa se "transplanteze" tehnologia fara adaptari,
dintr-un mediu industrial in altul, mai ales in cazul transferului tehnologic de
la tari industrializate catre tari in curs de dezvoltare sau slab dezvoltate.
Transferabilitatea tehnologiei catre tarile in curs de dezvoltare este
afectata de pietele locale mici, constrangeri referitoare la materiile prime sau
materiale, lipsa de forta de munca cu calificarea necesara si infrastructura
subdezvoltata. Astfel, cu exceptia celor mai simple transferuri, tehnologiile
vor trebui, in general, sa fie modificate pentru a deveni adecvate la noul
mediu industrial.
Modificarile care pot fi necesare la transferul de tehnologie catre o tara
in curs de dezvoltare pot fi urmatoarele.
Reducerea pentru a satisface conditiile noii piete, in special
capacitatea redusa si penalizari minime pentru niveluri de calitate
inferioare ale produselor.

Reproiectarea tehnologiei pentru a permite utilizarea unor resurse de

intrare locale deficitare.
Asigurarea mentenabilitatii tehnologiei in conditiile nivelurilor de
calificare disponibile.
De la caz la caz, poate fi necesara o restilizare a produselor, pentru a fi
compatibile cu capabilitatile tehnice existente.
Forma cea mai buna a tehnologiei pe care tarile dezvoltate o pot
transfera in tarile in curs de dezvoltare este aceea in care expertii tehnici
locali o pot aplica in conditiile locale.

3.3. Mecanisme de transfer al tehnologiei

Exista numeroase mecanisme (sau moduri) de transfer al tehnologiei,
dupa cum urmeaza.
Dezvoltarea subcontractata a produselor reprezinta un mecanism de
transfer de tehnologie (T.T.) in care un beneficiar comanda proiectul
produsului la o firma specializata de proiectare. In acest mecanism, rolul
principal al partii care face comanda este de a furniza sau negocia
specificatiile proiectului pe care subcontractorul urmareste sa le satisfaca.
Acest tip de aranjament este utilizat in mod normal atunci cand tehnologia
implicata nu reprezinta o tehnologie-cheie pentru beneficiar.
Consulting (consultanta) este un mecanism de T.T. intensiv de tip
"serviciu". Acesta poate fi utilizat fie pentru a realiza analize, studii,
recomandari tehnologice pentru receptor, fie pentru a amplifica
competentele si calificarile receptorului de consulting. Consultingul este
deseori utilizat in asociere cu alte mecanisme de T.T., de exemplu brevetarea
sau achizitia de licente sau vanzarea de produse si servicii.
Programe de cercetare in cooperare constituie un mecanism de T.T.
care poate fi utilizat pentru a amplifica actiunile comune ale tuturor partilor
participante. Aceste programe pot fi organizate sub forma unor consortii de
cercetare la care participa deseori mai mult de doi participanti. Astfel de
aranjamente sunt utilizate in cercetarea pre-competitionala, care urmareste
sa pregateasca calea pentru introducerea de noi tipuri de produse si servicii,
intr-o faza ulterioara. Programele de cercetare in cooperare sunt initiate
deseori de organizatii din sfera infrastructurii de inovare si transfer
tehnologic, de exemplu parcuri stiintifice de inovare.
Brevetarea si licentierea constituie exemple de mecanisme de
T.T.extrem de codificat (prin documente). Prin acest mecanism, rezultatele
procesului de dezvoltare tehnologica dintr-o firma pot fi transferate pentru
exploatare in alta parte. Brevetarea si licentierea sunt deseori completate cu
alte mecanisme de T.T., de exemplu, consultingul, trainingul de personal,
transferul de documente si chiar transferul de personal specializat.

Transferul de documente este de asemenea un mecanism de T.T. intens

codificat, rareori utilizat singur. Poate include documente foarte diverse, cum
sunt scheme de fluxuri tehnologice, schite de masini sau utilaje, documente
in contractul de know-how etc. Acest mecanism poate fi folosit in asociere cu
aproape orice alt mecanism de T.T.
Vanzarea sau cumpararea de produse sau servicii este, probabil, cel
mai traditional mecanism de T.T. Aceasta forma de T.T. poate fi predominanta
in sistemele tehnologice cu tehnologii ajunse in faza de maturitate a ciclului
de viata, in care procesele intensive repetitive predomina deseori. In acest
mod de transfer se include si vanzarea, achizitia si importul de mijloace de
productie : masini si echipamente pentru fabricarea produselor.
Instruirea personalului este un mecanism de T.T. de tip "serviciu",
deosebit de indicat pentru transferarea de abilitati si competente intre
participantii la transfer. Instruirea este deseori asociata cu transferul de
produse si servicii, cu brevetarea si licentierea. Instruirea personalului se
suprapune uneori cu consultingul sau cu vanzarea/cumpararea de servicii. Se
realizeaza deseori ca serviciu oferit de universitati pentru industrie.
Transferul de personal este uneori singurul mecanism fezabil de T.T. In unele
regiuni, de exemplu in Silicon Valley (SUA), transferul de personal a constituit
unul dintre cele mai importante mecanisme care a contribuit la dinamismul
tehnologic si economic al regiunii.
Cooperarea in cercetarea fundamentala este un mecanism de T.T. care
este de asteptat sa predomine in special in cooperarea dintre firmele "bazate
pe cunostinte stiintifice" si mediul academic. La fel ca si pentru programele
de cercetare in cooperare, acest mecanism este deosebit de convenabil in
formarea de abilitati si competente in timpul fazei precompetitionale de
dezvoltare a produselor. Cooperarea in cercetare fundamentala reprezinta,
de regula, aranjamente numai intre doi parteneri.
Cooperarea in cercetarea aplicativa este un mecanism de T.T. mai
apropiat de faza competitionala decat cooperarea in cercetarea
fundamentala. Se realizeaza intre firmele noi (start-up) si universitati.
Cooperarea in dezvoltarea produselor este un aranjament de
colaborare in faza competitionala. Acest tip de mecanism predomina mai
mult intre firmele industriale decat intre industrie si mediul academic. O
functiune principala a organizatiilor de cercetaredezvoltare (institute de
cercetare etc.) este de a asigura, prin acest mecanism, resurse tehnologice
"de intrare" pentru firmele industriale.
Societati de tip joint venture reprezinta asocieri de firme din diferite
state pentru a intreprinde o activitate economica comuna. Un joint venture
este o colaborare in afaceri, intreprinsa de doua sau mai multe firme,
angajate intr-un proiect specific unic, de constituire a unei noi societati, pe
baza aceleiasi strategii de afaceri si a aceluiasi plan de actiuni. Firmele
partenere cad de acord sa-si imparta managementul, profiturile si riscurile

financiare ale noii entitati de afaceri. Fiecare firma partenera isi pastreaza,
intr-o anumita masura, proprietatea si controlul.
Un joint venture poate evolua cu succes daca exista compatibilitate
intre cele doua sau mai multe firme si daca au si alte obiective comune, in
afara de tehnologia schimbata efectiv. Societatile tip joint venture sunt foarte
obisnuite in industria petroliera si a gazelor.
Aliante strategice intre firme sunt parteneriate in general intre mari
intreprinderi, dar si intre firme mici si mijlocii, in vederea atingerii unor
obiective semnificative din punct de vedere strategic, de exemplu cucerirea
unor segmente de piata. Angajamentele firmelor participante sunt
specificate in contracte, dupa efectuarea prealabila a unor studii strategice
de dezvoltare a firmelor. Sunt posibile si aliante strategice pe baza unor
acorduri de colaborare cu obiecive foarte largi care se concretizeaza in alte
forme cum sunt schimburi sau vanzari de tehnologii, obiective construite in
comun etc.
Investitiile straine directe constituie o forma de transfer de tehnologie
efectuat de societati multinationale din tari dezvoltate catre regiuni mai
putin dezvoltate. Investitiile straine directe integreaza tehnologia globala cu
competentele de productie locale. Este de notorietate politica de transfer de
tehnologii prin investitii directe a Japoniei catre un grup de tari din Asia de
Est, format din Coreea de Sud, Taiwan, Hong Kong, Singapore, Tailanda si
Malaezia.
Alte mecanisme de transfer pot fi: programe de schimb, schimburi de
personal de specialitate, cercetare inovativa in intreprinderi mici, acorduri
pentru servicii de testare, acorduri pentru transfer de materiale, conferinte
tehnice, expozitii tehnice, tirguri comerciale, diseminarea informatiilor etc.

3.4. Procesul de transfer si entitati de transfer tehnologic

Multe companii, universitati si organizatii guvernamentale dispun in
prezent de diferite entitati organizationale, dedicate pentru promovarea
transferului de tehnologie.
Procesul de transfer, cu scopul de a valorifica comercial rezultatele
cercetarii, poate implica mecanisme foarte diferite, asa cum s-a evidentiat
mai inainte. Pot fi incheiate acorduri de licenta, joint venture sau
parteneriate, dar se pot utiliza si alte mijloace, de exemplu spin-off.
Un spin-off este o noua organizatie sau entitate formata prin
desprindere din una mai mare, de exemplu o noua companie formata dintrun grup de cercetare din universitate sau dintr-un incubator de afaceri, care
se bazeaza pe descoperirile unor membri ai grupului de cercetare.
Deseori, aceste abordari sunt asociate cu formarea de capitaluri de risc
in vederea finantarii procesului de dezvoltare. Au fost constituite diferite

tipuri de centre de tehnologii aplicative, care deseori extind capabilitatile

facilitatilor de cercetare existente, de exemplu cind sunt asociate cu
universitati, sau pot fi initiative conduse de industrie. Astfel de centre
realizeaza politici de transfer tehnologic si gazduesc multe dintre activitatile
de transfer descrise mai inainte, cum sunt asigurarea de informatii,
demonstratii de tehnologii noi, acces la noi echipamente, computere si
software.
Multe tari au investit in eforturi de creare a unor entitati de transfer
tehnologic, cum sunt parcuri tehnologice sau incubatoare de afaceri. Aceste
forme au scopul de a imbunatati legaturile dintre dezvoltatorii de tehnologii
si utilizatori prin proximitatea fizica, facilitand accesul comun la facilitati si
echipamente, expertiza si angajati cu competente specific domeniilor
tehnologice.
Principalele tipuri de entitati organizationale ale infrastructurii de
inovare si transfer tehnologic sunt urmatoarele.
Oficiul de legatura cu industria (OLI) se defineste ca entitate al carei
obiect de activitate consta in stabilirea, mentinerea si extinderea legaturilor
dintre furnizorii rezultatelor cercetarii-dezvoltarii si mediul socio-economic
(agentii economici), in scopul facilitarii transferului tehnologic.
Centrul de transfer tehnologic (CTT) se defineste ca entitate din
infrastructura a carei activitate consta in stimularea inovarii si T.T., in scopul
introducerii in circuitul economic a rezultatelor cercetarii, transformate in
produse, procese si servicii noi sau imbunatatite. CTT sunt structuri cu
raspandire ampla, fiind realizate in universitati, parcuri stiintifice si
tehnologice, incubatoare de afaceri, institutii guvernamentale, regionale,
locale, sau pot fi de sine statatoare.
Centrele de inovare sunt infrastructuri care raspund necesitatilor noilor
intreprinderi, implicate in dezvoltarea si comercializarea de produse si
procese tehnologice noi, comportind un risc comercial ridicat si care ofera
servicii de transfer tehnologic si asistenta inovativa, financiara etc. Scopul
centrelor de inovare este incurajarea aparitiei de intreprinderi bazate pe
inalta tehnologie ("high-tech").
Centrele de resurse tehnologice sunt organizatii care furnizeaza o
asistenta tehnologica, cum este cercetare fundamentala sau aplicativa,
certificare sau control, difuzarea de informatii tehnologice, formare si
consiliere pentru grupuri de firme din acelasi sector de activitate.
Incubatoare de afaceri (IA), denumite si "centre incubatoare de afaceri
inovative" sunt entitati din infrastructura de inovare si transfer tehnologic a
caror activitate este orientata in principal catre facilitarea initierii si
dezvoltarii de noi intreprinderi inovative, bazate pe tehnologie
avansata. Paternitatea conceptului de incubator este revendicata de
European Business Network. Obiectivele specifice ale IA depind de destinatia
IA si pot fi : inovarea tehnologica, dezvoltarea regionala, subcontractarea

industriala, internationalizare (creare de incubatoare in retea), dezvoltare

specializata a anumitor sectoare industriale. Scopul principal este orientarea
spre noi tehnologii si pe de alta parte, dezvoltarea locala si crearea de noi
locuri de munca.
O definitie a IA oferita de Business Dictionary detaliaza facilitatile
oferite de IA: "Incubatorul de afaceri este o facilitate stabilita pentru a ajuta
firmele tinere (start-up) in timpul primelor luni sau anilor timpurii (de
functionare). Acesta ofera spatii cu chirii accesibile, servicii si birouri
comune, instruire in management, suport in marketing si deseori, acces la o
forma oarecare de finantare."
Marian L. si Contiu L.C. au elaborat un model sistemic al unui IA care se
prezinta ca o "cutie neagra" (black-box) in care se deosebesc intrari ce
influenteaza procesul de incubare in afaceri, iar rezultatele incubarii (iesiri)
se exprima prin produse, servicii si alte efecte.
Parcul stiintific este de obicei adiacent unei universitati si serveste
pentru facilitarea transferului de tehnologie de la cercetare si invatamant la
firme si organizatii din cadrul parcului sau din zone vecine; pentru sustinerea
dezvoltarii unei firme etc. Un numar mare de parcuri stiintifice sunt joint
venture care implica guvernul national si autoritatile publice locale sau
dezvoltatori de proprietati.
Parcul de cercetare, amplasat, de obicei, in incinta unei universitati sau
a unui institut de cercetare are o activitate preponderent stiintifica,
preocuparile legate de productie fiind excluse. In SUA, parcurile de cercetare
universitara si incubatoarele de afaceri au jucat un rol semnificativ in
dezvoltarea complexelor tehno-industriale de genul celui din Silicon Valley
sau al triunghiului de cercetare din Carolina de Nord. In Europa Occidentala,
tehnopolurile din Franta, centrele tehnologice din Germania si centrele de
inovare si parcurile stiintifice din Anglia au constituit instrumente de
dezvoltare a economiei locale.
Brokerii tehnologici (sau brokeri de tehnologii) sunt agenti de transfer
tehnologic care pun in legatura ofertantii si utilizatorii de tehnologii si ajuta
aceste doua parti sa adapteze tehnologiile la utilizarile curente. In UE exista
numeroase organizatii de brokeri tehnologici, cum sunt : brokeri tehnologici
cu activitate intensa, centre de avizare tehnologica, brokeri de informatie
etc. Activitati de brokeraj tehnologic se desfasoara si in incubatoare de
afaceri si parcuri stiintifice.

4. Contractul de know-how

4.1. Definirea contractului de know-how

O definitie legala a know-how-ului se regaseste in legislatia actuala in
OG 52/1997 privind regimul juridic al francizei, modificata si aprobata prin
Legea nr. 79/1998. Potrivit art. 1 lit. d) din actul normativ amintit, know-howul este ansamblul formulelor, definitiilor tehnice, documentelor, desenelor si
modelelor, retelelor, procedeelor si al altor elemente analoage, care servesc
la fabricarea si comercializarea unui produs.
O alta definitie mai complexa este data de Codul fiscal, potrivit
caruia know-how-ul este orice informatie cu privire la experienta industriala,
comerciala sau stiintifica care este necesara pentru fabricarea unui produs
sau pentru aplicarea unui proces existent si a carei dezvaluire catre alte
persoane nu este permisa fara autorizatia persoanei care a furnizat aceasta
informatie; in masura in care provine din experienta, know-how-ul reprezinta
ceea ce un producator nu poate sti din simpla examinare a produsului si din
simpla cunoastere a programului tehnicii.
Contractul de know-how este un document prin care una dintre parti,
numita furnizor, transmite celeilalte parti, numita beneficiar, contra unei
redevente, cunostinte tehnice nebrevetabile sau brevetabile, dar
nebrevetate, necesare pentru fabricarea, functionarea, intretinerea sau
comercializarea unor marfuri ori pentru elaborarea si punerea in aplicare a
unor tehnici sau procedee.
Contractul de know-how consta in transmiterea unui procedeu tehnic
completat cu asistenta tehnica. Transmiterea se poate realiza in mai multe
moduri:
- prin transmiterea documentatiilor, planurilor, desenelor, schitelor;
- prin furnizarea de material sau parti componente de instalatii;
- prin trimiterea de specialisti tehnici, economici, de marketing;
- prin pregatirea si specializarea de cadre ale beneficiarului contractului.
Prin acest contract se transmite un procedeu tehnic, alaturi de toate
datele necesare punerii in aplicare - se asigura si asistenta tehnica necesara
punerii in aplicare a procedeului care face obiectul contractului.
Contractul de know-how este contractul prin care o parte transmite
celeilalte parti, contra unui pret, cunostintele sau procedeele tehnice pe care
le detine si care nu au fost brevetate sau nu sunt brevetabile, necesare
fabricarii unui anumit produs, comercializarii lui, sau prestarii unui anumit
serviciu de o maniera necunoscuta pana la acea data de beneficiarul
transferului.
Acest transfer ('know-how') provine de la expresia the know-how to do
it' (a sti cum sau in ce fel sa se faca).
Spre deosebire de inventii, know-how-ul nu implica neaparat conditia
noutatii absolute, fiind suficient ca detinatorul unor cunostinte sa faca un

lucru mai bine decat o persoana interesata sa-i achizitioneze aceste

cunostinte, pentru a ne afla in fata unui know-how (aceasta nu inseamna ca
know-how-ul nu poate fi o noutate absoluta pe care insa detinatorul lui nu
doreste sa-1 breveteze, datorita formalitatilor multiple si temerii de a nu fi
divulgate cunostintele respective).
Altfel spus, prin contractul de know how se transmit unele cunostinte
sau procedee tehnice care nu sunt brevetate dar prezinta importanta si
detinatorul doreste o anumita protejare a cunostintelor sale, pe care le
impartaseste celor interesati.
Contractul de know-how este acela in virtutea caruia una dintre parti,
numita furnizor, transmite celeilalte parti, numite beneficiar, in schimbul unei
redevente, cunostinte tehnice nebrevetabile sau brevetabile, dar
nebrevetate, ce-i sunt necesare pentru fabricarea, functionarea, intretinerea
ori comercializarea unor marfuri sau pentru elaborarea si punerea in
fabricatie a unor tehnici sau procedee. Prin contractul de know-howse
urmareste asadar transmiterea unui ansamblu de cunostinte de catre
furnizor, in schimbul platii pretului de catre beneficiar. Acesta din urma nu
are obligatia de a dezvolta know-how-ul decat daca in contract se prevede
expres acest fapt, insa daca alege sa o faca, atunci il utilizeaza sub marca
proprie.
Notiunea de know-how este definita in cuprinsul art. 1 lit. d) din O.G.
nr. 52/1997 privind regimul juridic al francizei, ca fiind ansamblul formulelor,
definitiilor tehnice, documentelor, desenelor si modelelor, retelelor,
procedeelor si al altor elemente analoage, care servesc la fabricarea si
comercializarea unui produs.
Contractul de know-how nu beneficiaza de o reglementare specifica la
nivel national si nici de un cadru uniform legal la nivel international.
Singurele instrumente internationale privind contractul de know-how sunt
cele elaborate de Comisia Economica pentru Europa, de Camera
Internationala de Comert de la Paris sau de Asociatia internationala pentru
protectia proprietatii industriale. Practica si literatura de specialitate au
conturat domeniul si natura juridica a acestui contract.
Contractul de know-how este definit in doctrina ca fiind contractul in
virtutea caruia una dintre parti, numita furnizor, transmite celeilalte parti,
numite beneficiar, in schimbul unei redevente, cunostinte tehnice
nebrevetabile sau brevetabile, dar nebrevetate, ce-i sunt necesare pentru
fabricarea, functionarea, intretinerea ori comercializarea unor marfuri sau
pentru elaborarea si punerea in fabricatie a unor tehnici sau procedee.
Cu privire la natura juridica a contractului de know-how, prima
precizare care se impune este inlaturarea confuziei care se face intre acest
contract si contractul de licenta asupra unui brevet. Posesorul de know-how
nu are un drept de proprietate industriala, tertii putand utiliza cunostintele
ce-i formeaza obiectul daca le dobandesc prin experienta proprie. In

consecinta, in timp ce contractul de licenta transmite unei alte persoane

dreptul de a exploata inventia brevetata, ceea ce implica obligatia pentru
titularul de brevet de a nu exercita dreptul de interdictie pe care legea i-l
atribuie spre a-l ocroti impotriva tertilor, contractul de know-how transmite
dreptul la cunostintele furnizorilor catre beneficiar cu efectele relative.
S-ar putea spune ca in privinta transmiterii elementelor incorporate,
contractul de know-howeste un contract de locatiune de servicii, insa
titularul unui know-how pastreaza independenta fata de beneficiar.
Datorita importantei elementelor intelectuale, contractul de know-how
este calificat, de regula, ca un contract de antrepriza. Aceasta calificare nu
este insa cea mai fericita, deoarececontractul de know-how implica o
colaborare din partea beneficiarului, iar transmitatorul de know-how are o
obligatie de mijloace, nu una de rezultat cum este in cazul antreprizei.
Clauzele continute in contractul de know-how prezinta o importanta
deosebita, asa incat se cere redactarea lor cu grija sporita. Pe langa obiectul
precis, prezinta importanta deosebita teritoriul sau localitatea unde va fi
folosit, materiile prime si echipamentele, dar mai ales mijloacele de pastrare
a secretului, precautiunile de luat pentru asigurarea unor prestatii accesorii,
limitele de utilizare, obligatiile reciproce privind ameliorarea si modificarile
ulterioare, precum si schimburile de experienta.
4.1.1. Delimitarea fata de secretul de fabrica.
Legea nr. 11/1991 privind concurenta neloiala defineste, in art. 11 lit.
b, notiunea de secret comercial ca fiind informatia care, in totalitate sau in
conexarea exacta a elementelor acesteia, nu este in general cunoscuta sau
nu este usor accesibila persoanelor din mediul care se ocupa in mod obisnuit
cu acest gen de informatie si care dobandeste o valoare comerciala prin
faptul ca este secreta, iar detinatorul a luat masuri rezonabile, tinand seama
de circumstante, pentru a fi mentinuta in regim secret; protectia secretului
comercial opereaza atata timp cat conditiile enuntate anterior sunt
indeplinite.
Acelasi articol, la lit. a, arata ca este contrara uzantelor comerciale
cinstite utilizarea in mod neloial a secretelor comerciale ale unui comerciant
prin practici de genul neexecutarii unilaterale a contractului sau utilizarii
unor proceduri neloiale, abuzuri de incredere, incitari la delict si achizitionari
de secrete comerciale de catre tertii care cunosteau ca respectiva achizitie
implica astfel de practici, de natura sa afecteze pozitia comerciantilor
concurenti pe piata.
In doctrina, secretele de fabrica sunt definite ca mijloace de fabricatie
avand un caracter industrial si secret, nefiind protejate de lege, cu o noutate
relativa dar exploatate industrial.

Pentru a ne afla in fata unui secret de fabrica, informatia respectiva

trebuie sa indeplineasca mai multe conditii:
informatia trebuie sa fie tehnica (formula, un procedeu, un
desen, un proiect, etc.), comerciala (continutul unor negocieri,
oferte, contracte, indicatori financiari, etc.) sau administrativa
(liste cu date de contact ale unor clienti).
informatia sa fie exploatata industrial si susceptibila de a fi
transmisa catre terti.
informatia trebuie sa fie secreta (confidentiala) aceasta conditie
este indeplinita chiar daca informatia este cunoscuta si folosita
de mai multe intreprinderi, atata timp cat acestea pastreaza
secretul cu privire la folosirea ei, inclusiv unele fata de altele.
Asa cum se observa, secretul de fabrica se deosebeste de know-how in
primul rand prin aceea ca informatia respectiva nu este de natura a conferi
un caracter mai competitiv intreprinderii care o detine, reducand costurile si
optimizand productia (caracteristici ce tin de esenta know-how-ului). In plus,
know-how-ul poate fi regasit pe tot parcursul procesului industrial, de la
selectionarea materiilor prime si materialelor pana la distributia produselor
finite, in timp ce secretul de fabrica poate exista in procesul de fabricatie ca
si formula sau tehnica legata de acest proces.
4.1.2. Delimitarea fata de asistenta tehnica.
Asistenta tehnica consta in acordarea unui sprijin tehnic, prin
personalul propriu, personalului altei intreprinderi, in vederea punerii in
functiune a obiectului unei inventii (dobandit printr-un contract de cesiune
sau licenta) sau punerii in aplicare a unor tehnici ce alcatuiesc obiectul unui
know-how.
In general, se considera ca inexistenta unei clauze privind asistenta
tehnica intr-un contract de cesiune de brevet, de licenta sau de transmitere
de know-how echivaleaza cu inexistenta acestei obligatii, cu exceptia
situatiilor in care acordarea asistentei tehnice este indispensabila exploatarii
obiectului contractului.
Daca insa o asemenea clauza exista, ea trebuie sa cuprinda dispozitii
clare cu privire la continutul obligatiei de acordare a asistentei tehnice, a
modalitatilor de executare si duratei sale.
4.1.3. Delimitarea fata de inventia brevetata.
Know-how-ul este un pachet de informatii si cunostinte tehnice,
nebrevetabile sau brevetabile, dar niciodata brevetate. De cele mai multe

ori, prin contractele prin care se transmit drepturile asupra unui brevet se
transmit si solutiile tehnice de exploatare optima a obiectului inventiei
(know-how-ul rezultat dintr-o experienta dobandita si transmisibila).
Cu toate acestea, exista posibilitatea transmiterii ansamblului de
cunostinte tehnice ce alcatuieste know-how-ul si separat, printr-un contract
care nu include si drepturi protejate prin brevet.

4.2. Caracteristici si trasaturi ale contractului de know-how

Caracteristicile principale ale contractului sunt noutatea si secretul.
Transmiterea acestor cunostinte de la titular la beneficiar se face prin
predarea documentatiei: dosare, planuri, furnizarea de materiale necesare
aplicarii tehnicii sau procedeului care face obiectul contractului; pe scurt, tot
ce e necesar si caracteristic procedeeului in cauza adica si specialisti - care
vor fi trimisi la beneficiar sau care vor primi de la beneficiar personal in
vederea calificarii.
Know-how-ul, in masura in care provine din experienta, reprezinta ceea
ce un producator nu poate afla din simpla examinare a produsului si din
simpla cunoastere a progresului tehnicii (art 7 c.fiscal)
Trasaturi esentiale:
- transmisibilitatea cunostintelor care il alcatuiesc (in masura in care
nu sunt indisolubil legate de persoana detinatorului);c
- caracter secret al cunostintelor si, intr-o oarecare masura, noutatea
acestora;
- nu e niciodata brevetat - brevetarea implica divulgarea sa;
- valoare lui consta tocmai in aceea ca reprezinta un monopol de fapt
pentru detinatorul lui, asigurat de interzicerea accesului tertilor la
cunostintele respective (de aici decurge si caracterul fragil,
aleatoriu al valorii lui, care depinde de masura in care e pastrat
secretul;
- priveste nu numai tehnicile efectiv utilizate ci si pe cele aflate in
stadiul experimental, precum si cunostintele;
- e valorificabil prin transmitere - si prin aceasta intereseaza comertul
international.
Comunicantul transmite, contra unui pret, dreptul de utilizare catre
beneficiar plus asistenta pentru implementare.
Pe durata contractului partile au obligatia reciproca de a-si comunica
eventuale perfectionari aduse know-how-ului.
Beneficiarul are obligatia de a pastra confidentialitatea asupra
respectivului contract pe durata acestuia si un anumit timp (convenit prin

contract) dupa expirarea contractului. De asemenea, beneficiarul are

obligatia de a plati comunicantului in redevente asupra cifrei de afaceri.
Comunicantul are obligatia de a acorda asistenta tehnica.
Este interzisa dezvaluirea informatiilor cu privire la o experienta
industriala, comerciala sau stiintifica ce e necesara pentru fabricarea unui
produs sau pentru aplicarea unui procedeu fara autorizarea persoanei care a
furnizat informatiile respective.
Poate fi protejat fie pe calea unor actiuni penale (pentru incalcarea
secretului de fabrica si a secretului profesional sau, dupa caz, prin aplicarea
sanctiunilor referitoare la insusirea faradrept a calitatii de autor, furt,
escrocherie etc), fie pe cale civila, contractuala, prin includerea in contractul
de know-how a unor clauze adecvate, menite sa asigure caracterul
confidential al cunostintelor transmise ori pe cale extracontractuala, printro actiune in concurenta neloiala.
Contractele de licenta si de know-how se completeaza cu prevederi
speciale referitoare la transmiterea de know-how, care atrage dupa sine o
remuneratie superioara a proprietarului de brevet.
Se deosebeste de secretul de fabrica, aparat in unele legislatii
impotriva divulgarii deoarece:
priveste nu numai tehnicile efectiv utilizate, obiect al secretului
de fabrica, ci si pe cele aflate in stadiul experimental, precum
cunostintele.
e valorificabil prin transmitere - si prin aceasta intereseaza
comertul international - in timp ce secretul de fabrica e, de
regula, exclusivitatea unei singure intreprinderi.
Caracteristic know-how-ului este faptul ca el se poate materializa sub
multiple forme, printre care: o perfectionare tehnica, un model nou realizat, o
formula sau un plan, note scrise (detaliate sau restranse) de aplicare a unui
procedeu sau unei tehnologii, o formula noua organizatorica sau de
comercializare etc.
Dat fiind faptul ca exista in cele mai multe cazuri o interferenta a
operatiunilor de licenta, know-how, Consulting si engineering, contractul de
know-how poate fi independent sau asociat cu alte contracte. Astfel, sunt
cunoscute: contractele de know-how pur (cand transferul nu este legat sau
conditionat de nici o alta operatiune tehnico-economica) si contractele de
know-how combinat (cand se realizeaza si transferul prin cesiune sau licenta
al unei inventii).
Una din problemele specifice deosebit de importanta in perioada
negocierii o prezinta apararea secretului asupra cunostintelor care fac
obiectul contractului, dat fiind faptul ca know-how-ul nu este protejat prin
brevet, ca in cazul inventiilor, in acest sens, sunt necesare angajamente
reciproce scrise sau unele garantii (scrisori de garantii bancare, cautiuni
etc.). Prin asemenea antecontracte si garantii beneficiarul potential se obliga

ca in cazul in care se foloseste de secretele cunostintelor ce i-au fost

comunicate, fara sa incheie contractul de know-how, sa plateasca suma
stipulata si, respectiv, garantia constituita devine executorie.
Clauzele specifice, inclusiv cele privind stabilirea pretului, sunt la fel ca
in cazul contractului de licenta de brevete, cu precizarea ca in frecvente
cazuri pretul este stabilit printr-o suma globala.
Efectele contractului de know-how sunt cele la care ne-am referit mai
inainte. Totusi, pentru o mai sistematica prezentare vom face o reluare a lor.
Contractul de know-how se caracterizeaza prin:
Noutatea cunostintelor relative si subiective, a caror valoare este
concretizata in rezultatele obtinute;
Natura confidentiala a cunostintelor, in sensul ca orice persoana careia
i s-a adus la cunostinta un know-how secret se angajeaza implicit sa
respecte acest caracter;
Dinamismul operatiunii consta in faptul ca in contract poate exista o
clauza de cross-licensing, in urma careia titularul know-how-ului
beneficiaza de eventualele perfectionari ce sunt aduse procedeelor de
fabricatie sau tehnologiilor incorporate, de catre utilizator;
Complexitatea elementelor componente. Aceste elemente se pot
pastra in forme variate, iar operatiunea tehnica prin aplicarea knowhow ului se dovedeste a fi un proces in continua schimbare spre
dovedirea unor progrese vizibile.

4.3. Conditii de valabilitate a contractului.

Pentru incheierea valabila a contractului de know-how este necesara
existenta conditiilor generale de valabilitate a contractelor prevazute de art.
948 Cod civil (consimtamantul partilor, capacitatea, cauza licita a obligatiei
contractuale, obiectul contractului).
In legatura cu obiectul acestui contract, trebuie facuta precizarea ca el
este destul de greu de identificat. Pentru a putea stabili cu exactitate
intinderea drepturilor si obligatiilor partilor unui contract de know-how este
necesara descrierea cu exactitate in cuprinsul contractului sau intr-un
document anexat a informatiilor si cunostintelor nebrevetabile sau
brevetabile, dar nebrevetate, precum si determinarea produsului sau
serviciului la care aceste informatii si cunostinte se aplica, in scopul
producerii sau al exploatarii lor.

4.4. Forma contractului.

Contractul de know-how este un contract consensual atata vreme cat
se incheie valabil prin simplul acord de vointa al partilor, sinalagmatic, cu
titlu oneros, generator de drepturi de creanta, cu executare succesiva sau
imediata, nenumit, principal.
In legatura cu forma contractului de know-how, intrucat nu exista
reglementari legale speciale cu privire la acest contract, partile sunt cele
care hotarasc in ce forma isi exprima acordul de vointa. Consideram, totusi,
ca sarcina probei privind existenta si intinderea know-how-ului este mult
usurata de existenta unui inscris care sa constate acordul de vointa, precum
si de existenta unui suport scris de transmitere a informatiilor si
cunostintelor care alcatuiesc know-how-ul.
Un model general pentru un contract de know-how se gaseste in
Anexa.

4.5. Efectele contractului de know-how.

4.5.1. Obligatiile furnizorului.
1. Obligatia de comunicare a know-how-ului.
Este o obligatie de a face care se executa prin comunicarea knowhow-ului catre beneficiar, fie intr-o forma tangibila, fie intr-o forma
intangibila.
2. Obligatia de comunicare a perfectionarilor.
Este de la sine inteles ca, in situatia in care partile (furnizorul si
beneficiarul) stipuleaza expres in conventia lor ca in sarcina furnizorului cade
si obligatia de a comunica catre beneficiar dezvoltarea si perfectionarea
know-how-ului, ulterioare incheierii conventiei, furnizorul, in executarea
contractului, va comunica beneficiarului si toate imbunatatirile aduse knowhow-ului care face obiectul contractului respectiv.
Problema existentei sau inexistentei acestei obligatii se pune doar in
situatia in care in contract nu exista nici o clauza in acest sens.
In doctrina s-a exprimat opinia ca, in ipoteza enuntata mai sus,
obligatia de transmitere a know-how-ului nu implica si transmiterea
perfectionarilor aduse ulterior incheierii contractului.
Intr-o alta opinie, o asemenea clauza de comunicare a perfectionarilor
este considerata a fi de natura contractului de know-how. Potrivit acestei
opinii, chiar daca in contract nu exista o clauza expresa in acest sens, prin
incheierea contractului se naste in sarcina furnizorului, alaturi de obligatia de

comunicare a know-how-ului, si obligatia de comunicare a imbunatatirilor si

perfectionarilor ulterioare.
3. Obligatia de garantie pentru vicii.
In legatura cu aceasta obligatie se pune problema daca furnizorul
know-how-ului este tinut sa raspunda fata de beneficiar in situatia in care
ansamblul cunostintelor transmise nu produc efectul scontat, efectul pe care
l-a avut in vedere beneficiarul atunci cand a negociat si a incheiat contractul.
O instanta de judecata investita cu solutionarea unui asemenea litigiu
va trebui sa analizeze clauzele contractuale, sa extraga vointa interna a
partilor si acolo unde sunt detaliate mijloacele (ansamblul de cunostinte
tehnice ce trebuie transmise) si efectele care trebuie sa se produca in raport
de aceste mijloace, iar aceste efecte nu s-au produs ca urmare a unor vicii
de conceptie, poate sa angajeze raspunderea contractuala pentru vicii a
furnizorului.
Sarcina de a proba existenta unui viciu de conceptie apartine in mod
evident beneficiarului.
In ce priveste neproducerea efectelor scontate in urma aplicarii knowhow-ului transmis (nu s-au redus costurile, nu a crescut profitul etc.), acest
fapt nu poate constitui un temei pentru invocarea de catre beneficiar a
raspunderii pentru vicii ascunse a furnizorului.
4. Obligatia de exclusivitate.
Prin contractul de know-how, furnizorul isi poate asuma obligatia de a
nu mai comunica si altor persoane know-how-ul care constituie obiectul
contractului, astfel incat beneficiarul sa fie singura persoana care sa utilizeze
cunostintele ce alcatuiesc know-how-ul respectiv. Aceasta exclusivitate poate
fi generala sau poate privi un anumit teritoriu.
4.5.2. Obligatiile beneficiarului.
1. Obligatia de plata a pretului.
Pretul pe care urmeaza sa il plateasca beneficiarul pentru know-how-ul
transmis poate fi stabilit dupa cum urmeaza:
intr-o suma fixa, platita integral in momentul incheierii
contractului sau ulterior, in rate;
sub forma unor redevente, adica a unor sume de bani
proportionale cu beneficiile realizate din exploatarea know-howului, sume care urmeaza sa fie platite periodic;
o suma fixa, urmata de plata periodica a unor redevente.

In cazul in care pretul nu este determinat, in contract se va preciza

expres care este criteriul si modalitatea in care el va fi determinat ulterior, de
catre parti sau, in caz de neintelegeri, de catre instanta de judecata.
2. Obligatia de pastrare a secretului.
Cum legea nu protejeaza expres know-how-ul conferind titularului sau
un drept real asupra acestui ansamblu de cunostinte, asa cum se intampla in
cazul inventiilor, marcilor, desenelor si modelelor industriale, furnizorul
know-how-ului trebuie sa se protejeze singur, pe cale contractuala, de
eventualele incercari ale beneficiarului de a dezvalui know-how-ul unor terti.
Asadar, furnizorul know-how-ului se protejeaza introducand in
contractul de know-how clauze prohibitive specifice (confidentialitate,
neconcurenta, limitare a exploatarii in timp si spatiu). Aceste clauze sunt
singurele care il obliga pe beneficiar, el putand fi sanctionat numai pe taram
contractual pentru divulgarea know-how-ului catre terti fara acordul
furnizorului.
Mai mult decat atat, furnizorul poate impune, tot pe cale contractuala
anumite masuri de siguranta ce trebuie luate de catre beneficiar, in timpul
executiei contractului, astfel incat cunostintele transmise sa nu ajunga
publice si orice tert sa le poata folosi.
Poate aparea si situatia in care un tert ajunge sa cunoasca si sa
foloseasca cunostintele si elementele know-how-ului prin fortele si
experienta proprie, caz in care beneficiarul know-how-ului nu poate fi tras la
raspundere si obligat la plata de daune interese pentru nerespectarea
obligatiilor contractuale.
3. Obligatia de neconcurenta.
Este vorba de o obligatie de a nu face asumata de beneficiar si nu de
obligatia generala negativa de a nu face nimic de natura a aduce atingere
unui drept real, intrucat furnizorul nu beneficiaza de un drept real exclusiv
asupra continutului know-how-ului, drept care i-ar acorda toate garantiile
necesare impotriva oricaror atingeri aduse de beneficiar sau de terti .
Incalcarea acestei obligatii contractuale poate determina rezilierea
contractului cu plata de daune-interese catre furnizor, dar poate determina si
angajarea raspunderii beneficiarului pentru concurenta neloiala.
4.5.3. Incetarea contractului de know-how
Contractul de know-how inceteaza prin expirarea termenului stipulat in
continutul sau, prin denuntare sau prin reziliere. La expirarea termenului
stipulat in contract, procedeul tehnologic intra in domeniul public. Ca urmare,

fiecare parte are dreptul neexclusiv de a continua sa foloseasca liber si

gratuitcunostintele, informatiile si documentatiile pe care partile le-au
transmis pe durata contractului.

5. Managementul cunostintelor
5.1. Definirea managementului cunostintelor
Managementul cunoasterii este procesul dinamic de creare a noi
cunostinte, identificarea surselor de aceasta noua cunoastere si Identificarea
si distributie a acestor cunostinte. [16] Identificarea surselor de cunostinte
tacite si crearea de cunostinte prin tacita a schimbului de cunostinte tacite si
tacit la explicit impartasirea cunostintelor sunt fundamentale pentru acest
proces.
Potrivit Parsaye, exista trei abordari majore pentru capturarea
cunostintelor tacite de la grupuri si indivizi. Acestea sunt:
Expertii de intervievare.
Invatarea prin a fi spus.
Invatarea prin observatie.
Experti intervievare se poate face sub forma de intervievare
structurate sau prin inregistrarea povesti de organizare. Structurat Interviu
de experti intr-un anumit subiect, este tehnica cel mai frecvent utilizate
pentru a capta cunostinte pertinente, tacit. Un exemplu de interviu structurat
ar fi un interviu de iesire. Invatarea prin a fi spus poate fi realizat prin
intervievarea sau prin analiza sarcinilor. Oricum, un expert invata novice
procesele de o sarcina. Analiza sarcinilor este procesul de determinare a
sarcinii sau politica reala, prin ruperea-l in jos si analiza ceea ce trebuie facut
pentru a finaliza sarcina. Invatarea prin observatie se poate face prin
prezentarea expertului cu o problema esantion, scenariu, sau studiu de caz si
apoi observarea procesului utilizat pentru a rezolva.
Unele alte tehnici pentru captarea cunostintelor tacite sunt:
Invatare de actiune - Toate aceste abordari ar trebui sa fie inregistrate, in
scopul de a transfera cunostintele tacite in cunostinte explicite reutilizabile.
Profesorul Ikujiro Nonaka a propus SECI (socializare, Externalizarea,
combinate, Internalizarea) modelul, una dintre cele mai citate teorii in
managementul cunoasterii, pentru a prezenta procesele de cunoastere
spiralate de interactiune intre cunostinte explicite si cunostinte tacite
(Nonaka & Takeuchi 1995). IRG Solutia - incompetenta ierarhic si cum sa

depaseasca a sustinut ca cunostintelor tacite a fost in esenta o proprietate

de retele sociale si ca o mare parte a cunostintelor tacite a avut loc in, si
com1. Ce este managementul cunostintelor?
In universitatile occidentale o noua disciplina a aparut si si-a consolidat
pozitia, in ultimul deceniu: Knowledge Management managementul
cunostintelor, ori managementul cunoasterii. Nu e o simpla moda, ci un
raspuns al lumii academice dat cererii lumii afacerilor.
Managementul cunostintelor este considerat o noua stiinta, ori cel
putin disciplina de studiu, care promoveaza un demers integrat de
identificare, gestionare si comunicare (in sensul de impartasire - sharing) a
tuturor
nevoilor
informationale
si
informatiilor
unei
firme/intreprinderi/organizatii. Managementul cunostintelor poate fi definit si
ca un process sistematic si integrativ de coordonare a activitatilor diverse ale
unei organizatii, privind dobandirea, crearea, stocarea, impartasirea,
difuzarea, dezvoltarea si prelucrarea cunostintelor de catre indivizi si grupuri
in vederea indeplinirii obiectivelor organizatiei.
Motivatiile care au stat la baza dezvoltarii managementului
cunostintelor
sunt
multiple:
cautarea
permanenta
a
avantajelor
concurentiale, nevoia de a reduce impactul proceselor costisitoare, dorinta
de a obtine un efect de levier asupra abilitatilor intregului staf, combaterea
asa numitei "amnezii corporate" (a nu sti ce stim). Firmele occidentale au
rezervat posturi specifice managementului cunostintelor, de genul
"Knowledge Acquisition Technologist, Knowledge Solutions Director,
Knowledge Management Technical Architect, Knowledge Management
Engineer etc.
Ca studiu al cunostintelor, managementul cunostintelor isi are
radacinile in filosofia antica (Platon si Aristotel). Ca disciplina dezvoltata si
aplicata in lumea actorilor economici, insa, managementul cunostintelor este
mult mai recent, legandu-si numele de cel al filosofului Michael Polanyi
(1958). Lucrarile acestuia au stat la baza dezvoltarii conceptului
de
management al cunostintelor de catre guru-ul japonez Ikujiro Nanaka (1991).
Termenul propriu-zis de "knowledge management" a fost creat, se pare, abia
in 1995, de catre Tom Davenport si Larry Prusak, in incercarea de a structura
diferitele si multiplele tendinte din afaceri, ca urmare a socurilor produse de
reingineria corporatiilor.
Specialistii occidentali considera ca se poate vorbi de doua mari etape
ale managementului cunostintelor: prima etapa (first stage of Knowledge
Management) este dominate de elemente precum dezvoltarea infrastructurii,
arhitectura informatiilor, intranet, taxonomii, meta-date, capital intelectual,
refolosire si redefinirea scopurilor; cea de a doua etapa este dominata de
concepte precum recapitulari postactiune, bune practici (best practices),
paginile galbene (yellow pages) ale managementului cunostintelor, retele de
cunostinte si relationarea cunostintelor. O a treia etapa se prefigureaza deja,

in prezent, pe piata occidentala: arhitecturi in retea, modele de dezvoltare a

comunitatilor si de colaborare, aplicarea teoriei sistemelor adaptive la
procesele de cunoastere si invatare.

5.2. Concepte si scoli in managementul cunostintelor

Cele mai uzitate concepte in managementul cunostintelor sunt:
1. cunostinte tacite (cuprinse in creierul uman, ca rezultat al experientei
si practicii, foarte greu de exprimat, codificat si transmis) versus
cunostinte explicite (pot fi usor scrise, codificate, transmise)
2. procese de cunoastere (generarea cunostintelor, codificarea
cunostintelor,transferul cunostintelor)
3. codificare (accent pe cunostinte explicite) versus personalizare (accent
pe cunostinte tacite si relatii interumane)
4. piete de cunostinte (orice organizatie este o piata de cunostinte, pe
care au loc schimburi)
5. comunitati de practici (transfer cunostinte intre indivizi cu aceleasi
interese)
6. active intangibile (active esoterice, care nu pot fi contabilizate)
Exista sapte mari scoli de management al cunoasterii: scoala
sistemelor, scoala cartografica, scoala procesului, scoala comerciala, scoala
organizationala, scoala spatiala si scoala strategica.
Primele trei scoli sunt numite tehnocratice, deoarece sunt bazate pe
tehnologii de management si informare; urmatoarea este numita economica,
datorita orientarii sale comerciale, iar ultimele trei scoli sunt numite
comportamentale, ele fiind bazate pe stimularea si orchestrarea managerilor
si sistemelor de management pentru a fi pro-activi in crearea, impartasirea si
folosirea cunostintelor ca resurse).
Scoala sistemelor este cea mai veche, promovand concepte similare
asa numitelor "knowledge based systems" - sisteme bazate pe cunostinte.
Ideea fundamentala sustinuta de aceasta scoala este aceea a necesitatii si
posibilitatii captarii (printr-un sistem de codificare specifica) cunostintelor de
specialitate in baze de cunostinte, care merg de la bazele de date
conventionale de tip CD-Rom si pana la sistemele expert, permitand accesul
la informatii doar al persoanelor calificate (in sensul de autorizate). Astfel de
sisteme de management al cunostintelor pot fi regasite in firme precum
Skandia International, Xerox, Airbus Industries,Shorko Films s.a.
Scoala cartografica isi propune elaborareaunor harti organizationale de
cunostinte, numite adesea si "pagini galbene" ale cunostintelor (paginile
galbene reprezinta, in SUA, un produs similar paginilor aurii de pe piata
romaneasca; de altfel, de la conceptul de pagini galbene a fost

dezvoltat, prin analogie, cel romanesc, de pagini aurii, n.n.), pe baza

identificarii surselor de informatii explicite, dar mai ales tacite (consultanti).
Exemple de firme in care opereaza astfel de sisteme: Bain and Company,
McKinsey & Co., Hughes Space and Communications, AT&T.
Scoala proceselor isi are originile in procesul de re-inginerie a afacerilor
(business reenginneering) si pleaca de la ideea ca performantele afacerilor
pot fi imbunatatite prin furnizarea catre personalul operational a
cunostintelor relevante pentru sarcini specifice, precum si de la ideea ca
procesele de management sunt intensiv bazate pe cunostinte, mai ales
contextuale si de tip experienta a celor mai bune practici (best practice).
Astfel de sisteme pun in practica cei de la HewlettPackard, Texas
Instruments, Frito-Lay's.
Scoala comerciala pune accentul pe protejarea si exploatarea
cunostintelor si capitalului intelectual al unei firme, astfel incat sa se obtina
venituri. Cunostintele sunt administrate ca niste "active" (assets) ale firmei,
in care intra patente, marci inregistrate, drepturi de copy write, know-how
etc. Reprezentanti practicanti de marca ai acestei scoli sunt Dow Chemical
Company, IBM.
Scoala organizationala pune accent pe maniera de utilizare a
structurilor si retelelor organizationale pentru impartasirea cunostintelor. Ea
este descrisa adesea ca o scoala a comunitatilor de cunostinte (knowledge
communities), comunitati create nu pe principiul locului comun de munca, ci
pentru un anumit scop de afaceri, intra sau interorganizational. Exemple:
Lotus NoteSTM, BP Amoco, Shell, Ericsson, Sekurit Saint-Gobain.
Scoala spatiala este centrata, asa cum arata si numele ei, pe utilizarea
spatiului sau designului spatial pentru facilitarea schimbului de cunostinte.
Utilizeaza concepte precum "cafeneaua cunostintelor" (knowledge cafe),
"cladirea cunostintelor" (knowledge building) etc. Este numita uneori si
scoala sociala. Practicanti: Skandia's Future Centre, British Airways, NatWest
Markets, British Telecommunications.
Scoala strategica priveste managementul cunostintelor ca o
dimensiune a strategiei concurentiale, esenta strategiei unei firme.
Exemple: Clarica Insurance and Financial Services, Unilever, Buckman
Laboratories). Managementul cunostintelor este considerat un domeniu de
varf in lumea occidentala, o adevarata revolutie intelectuala, pentru practica
si cercetare - atat pentru cercetarea fundamental cat si pentru cea aplicata deoarece ar permite, pe langa celelalte beneficii deja subliniate in debut,
reducerea decalajelor dintre tari (obiectiv important al politicii Comunitatii
Europene).

5.3. Managementul cunostintelor si transferul tehnologic

Managementul cunostintelor este strans legat de problema transferului

tehnologic si de know-how. Acesta poate fi abordat la nivel national (in cadrul
fiecarei tari) si la nivel international (intre tari, regiuni etc.). Atat transferul
national, cat si cel international pot fi abordate din doua perspective:
transferul intre firme (asa numitul technology sourcing partnership, intre
firma sursa si firma partenera beneficiara), respectiv transferul intre institutii
de cercetare, in special universitati (lumea academica) si firme (lumea
afacerilor).
In privinta transferului intre firme, cercetarile sunt axate pe studierea
factorilor ce determina deciziile de transfer ale diferitelor firme si organizatii,
cu avantajele si dezavantajele lor, pentru sursa si pentru primitor: aliante si
achizitii tehnologice, aliante tehnologice si cercetare-dezvoltare interna,
aliante tehnologice bazate pe contracte si echitati, contracte de leasing si
licente, contracte comune de cercetare, joint-ventures, achizitii de firme etc.
Importanta este si masurarea performantei transferului, in termeni ce privesc
gradul in care tehnologia transferata este asimilata si utilizata ulterior de
catre firma primitoare. Demersurile bazate pe managementul cunostintelor
pot arata care sunt efectele unui anumit tip de organizare si interdependenta
organizationala folosit pentru transfer asupra rezultatelor finale ale
transferului; diferentele in performanta provin cel mai adesea din natura
cunostintelor disponibile la parteneri si depind de abilitatea lor de a exploata
acele cunostinte (de aici stransa
interdependenta intre managementul cunostintelor si transferul de
tehnologie si knowhow).
In privinta transferului intre teoreticieni si practicieni, intre lumea
academica si cea a afacerilor, cercetarile de pe pietele occidentale reliefeaza
constant existenta si pastrarea in timp a unui mare decalaj intre rezultatele
cercetarilor oganizationale, academice si practicile de afaceri. Demersul
necesar ar avea un dublu sens: cresterea ratei de difuzare a rezultatelor
cercetarilor academice catre lumea afacerilor, respectiv considerarea
experientei si rezultatelor
practicienilor in dezvoltarea cercetarilor academice. Se vorbeste despre rolul
asa numitei spirale a cunostintelor - "knowledge spiral" - create prin patru
metode interactive de conversie a cunostintelor: socializare (de la cunostinte
tacite la cunostinte tacite), externalizare (de la cunostinte tacite la
cunostinte explicite), combinare (de la cunostinte explicite la cunostinte
explicite) si internalizare (de la cunostinte explicite la cunostinte tacite).
Pe plan national (la nivelul Romaniei), managementul cunostintelor
este inca extrem de putin cunoscut, si chiar si mai putin utilizat. Cercetarile
bibliografice arata un numar foarte redus de articole destinate unor subiecte
din acest domeniu, preponderent bazate pe transferal tehnologic sau
gestionarea informatica, ignorand insa problemele managementului
cunostintelor ca sistem, filosofie, strategie etc. In programele de studii

universitare nu se regasesc (asa cum se intampla in universitatile

occidentale)
discipline
de
tip
managementul
cunostintelor
sau
managementul informatiilor. Incercari timide pot fi remarcate izolat (mai
mult, din nou, pe tema managementului inovarii, respective managementul
transferului tehnologic; de altfel, nu s-au realizat nici diferentierile
conceptuale necesare). Perioada strabatuta de Romania in prezent - tranzitie
extrem prelungita, pregatirea aderarii la UE, restructurarea economica si
educationala etc. - este extrem de potrivita pentru dezvoltarea unor cercetari
de anvergura in domeniul managementului cunostintelor. unicate de aceasta
comunicare laterala informala intre membrii retelei.

6. Bibliografie:

D.A.P. Florescu, L.-N. Pirvu, Contractele de comert international, ed.

Universul Juridic, Bucuresti, 2009, p. 176.
V. Popa, R.I. Motica, Contracte de drept comercial, Editura de Vest,
Timisoara, 1997, p. 208.
D. Mazilu, Dreptul comertului international, Partea speciala, vol II, Ed.
Lumina Lex, Bucuresti, 2008, p. 203.
D. Mazilu,Dreptul comertului international, Partea speciala, vol II, Ed.
Lumina Lex, Bucuresti, 2008, p. 295.
M. Mocanu., Contractul de franciza, in Revista Romana de Dreptul
Afacerilor nr. 2/2008.
M. Mocanu, Know-how-ul cheia tezaurului francizei. Partea a II-a, in
Revista Romana de Dreptul Afacerilor nr. 4/2007, p. 61.
Manual on Technology Transfer Negotiation, United Nations Industrial
Development Organization (A Reference for Policy-makers and
Practitioners on Technology Transfer), United Nations Industrial
Development Organization, Vienna, Austria (1996)
Licensing Guide for Developing Countries, World Intellectual Property
Organization (WIPO), Geneva, 1977
Koedinger, K.R. & Corbett, A. (2006). Technology Bringing Learning
Sciences to the Classroom. In Sawyer, R.K. (Ed.), The Cambridge
Handbook of the Learning Sciences (61-75). New York: Cambridge
University Press
Shell, Duane (2010). The Unified Learning Model. Springer.

Stadler, M.A.(1989). On Learning Complex Procedural Knowledge.

Journal Of Experimental Psychology: Learning, Memory, and Cognition,
Vol.15, No.6 pgs. 1061-1069.
Cauley, K.M. (1986). Studying Knowledge Acquisition: Distinctions
among Procedural, Conceptual and Logical Knowledge.
Gheorghe Gheorghiu, Adrian Tutuianu, Contracte comerciale speciale.
Barton, John H. (2007). New Trends in Technology Transfer. Implications
for National and International Policy. Issue Paper No.18. Published by
ICTSD, Geneva
Webster's Online Dictionary (2009)
Business Dictionary (2009)
Oprea, Ioan et al. Noul dictionar universal al limbii romane, editia a
doua.Bucuresti, Ed. Litera International
Costin, Mircea N. (1996). Dictionar de drept international al afacerilor,
Ed.Lumina Lex, p.269-270
Stankiewicz, R. (1990). Basic technologies and the innovation process,
in: Sigurdson, J. Measuring the dynamics of technological change,
Pinter Publishers, London, 1990, p.13-38
Samli, A.Coskun.(1985). Technology transfer: geographic, economic,
cultural and technical dimensions, 296 pp., Westport, Conn: Quorum
Books
Grant, E.B., Gregory, M.J. (1997). Adopting manufacturing processes for
international transfer. International Journal of Operations and
Production Management, vol.17, No. 10, 1997, pp.994-1005
DEX Online http://dexonline.ro/search.php?cuv=franciza
Grosu, Radu-Grigore (2004). Managementul afacerilor in structurile de
transfer tehnologic.Iasi, Casa de Editura Venus
Guvernul Romaniei (2003): HG nr.406/2003 - Norme metodologice din
2 aprilie 2003 specifice privind constituirea, functionarea, evaluarea si
acreditarea entitatilor din infrastructura de inovare si transfer
tehnologic...
Sandu, Steliana (2002). Inovare, competenta tehnologica si crestere
economica, Editura Expert, Bucuresti
Marian,L. si Contiu, L.C. Universities and business incubators
Polanyi, Michael (1966), The Tacit Dimension, University of Chicago
Press: Chicago, 4.
Goffin, K.; Koners, U. (2011). "Tacit Knowledge, Lessons Learnt, and
New Product Development". Journal of Product Innovation Management
Schmidt, F. L.; Hunter, J. E. (1993). "Tacit knowledge, practical
intelligence, general mental ability, and job knowledge". Current
Directions in Psychological Science

Engel, P. J. H. (2008). "Tacit knowledge and Visual Expertise in Medical

Diagnostic Reasoning: Implications for medical education". Medical
Teacher
Lam, A. (2000). Tacit Knowledge, Organizational Learning and Societal
Institutions: An Integrated Framework. Organization Studies
Ryle, G. (1945). Knowing How and Knowing That. Papers from the
Aristotelian Society, 1945-46.
Sensky, Tom (2002). "Knowledge Management". Advances in
Psychiatric Treatment
Angioni, G., Fare, dire, sentire: l'identico e il diverso nelle culture, Il
Maestrale, 2011,
Polanyi, M, (1958) Personal Knowledge: Towards a Post-Critical
Philosophy. University of Chicago Press. ISBN 0-226-67288-3
Hetherington, S, (2011) How to Know: A Practicalist Conception of
Knowledge, Wiley-Blackwell, ISBN 9780470658123.
Collins, H.M. "Tacit Knowledge, Trust and the Q of Sapphire" Social
Studies of Science'
J.E. Gordon, "The new science of strong materials", Penguin books.
Nonaka, Ikujiro; Takeuchi, Hirotaka (1995), The knowledge creating
company: how Japanese companies create the dynamics of innovation,
New York: Oxford University Press,
McInerney, Claire (2002). "Knowledge Management and the Dynamic
Nature of Knowledge". Journal of the American Society for Information
Science and Technology
Smith, Elizabeth A. (2001). "The role of tacit and explicit knowledge in
the workplace". Journal of Knowledge Management
Parsaye, Kamran; Chignell, Mark (1988), Expert systems for experts,
Hoboken, NJ: Wiley,
Crdenas, IC; Al-Jibouri, SHS; Halman, JIM; van Tol, FA (2013).
"Capturing and Integrating Knowledge for Managing Risks in Tunnel
Works". Risk Analysis
Haldin-Herrgard, Tua (2000). "Difficulties in diffusion of tacit knowledge
in organizations". Journal of Intellectual Capital.
Glazer, R. Marketing in an Information Intensive Environment:
Strategic Implications of Knowledge as an Asset, Journal of Marketing,
nr. 55, octombrie, 1991
Gene Bellinger Knowledge Management Emerging Perspectives,
(http://ww w.outsights.com/systems/kmgmt )
H. Takeuchi Beyond Knowledge Management: Lesson from Japan,
iunie 1998
Karl-Erik Sveiby Intellectual Capital and Knowledge Management,

Leif Edvinsson, Pat Sullivan in European Management Journal, vol. 14,

1996
Karl-Erik Sveiby What is Knowledge Management, lucrare publicata in
martie
1996,
actualizata
in
martie
1999,
(http://
www.sveiby.com.au/KnowledgeManagem ent.html)
Anklam, Patti "Knowledge management: the collaboration thread",
Bulletin of the American Society for Information Science and
Technology, vol.28, nr.6, Aug./Sep. 2002.
Colby, Beverly, Durham, Mary J. si Liberman, Kris "Knowledge
management", Bulletin of the American Society for Information Science
and Technology, vol.28, nr.6, Aug./Sep. 2002.
Earl, Michael "Knowledge management strategies: towards a
taxonomy", Journal of Management Information Systems, vol.18, nr.1,
summer 2001.
Grover, Varun si Davenport, Thomas "General perspectives on
knowledge management: fostering a research agenda", Journal of
Management Information Systems, vol.18, nr.1, summer 2001.
Rynes, Sara, Bartunek, Jean si Daft, Richard "Across the great divide:
knowledge creation and transfer between practitioners and
academics", Academy of Management Journal, vol.44, nr.2, Apr.2001.
Steensma, Kevin si Corley, Kevin "On the performance of technologysourcing
partnerships:
the
interaction
between
partner
interdependence and technology attributes", Academy of Management
Journal, vol.43, nr.6, Dec.2000.
http://www.model-contracte.com/contract-de-know-how.html

7. Anexa -Model de contract de know-how

CONTRACT DE KNOW-HOW
Incheiat astazi ................
la ....................................

I.

PARTILE CONTRACTANTE

I.1. S.C.
.....................................................................................................
S.N.C./S.C.S./S.A./S.R.L.,
cu
sediul
social
in
(localitatea)
..........................,
str.
..............................................
nr. ................, bloc ................, scara .............., etaj ...........,
apartament ......., judet/sector ................................, inregistrata la
Oficiul Registrului Comertului ............................................, sub
nr.
........................
din
.................................,
cod
fiscal
nr. .............................. din ..............................., avand contul
nr.
.........................................................,
deschis
la ...................................................., existand si functionand potrivit
legislatiei
statului
.........................,
reprezentata
de
......................................,
cu
functia
de ............................................., cetatean ............................................,
posesor act de identitate/pasaport ......................, in calitate de
furnizor/cedent si
I.2. S.C. ......................................................................................................
S.N.C./S.C.S./S.A./S.R.L.,
cu
sediul
social
in
(localitatea)
..........................,
str.
...............................................
nr. ..............., bloc ................, scara .............., etaj ..........., apartament
......., judet/sector ................................, inregistrata la Oficiul
Registrului
Comertului
............................................,
sub
nr.
.......................
din
.................................,
cod
fiscal
nr. ...................................... din ......................., avand contul
nr.
.........................................................,
deschis
la ..................................................., existand si functionand potrivit
legislatiei
statului
........................,
reprezentata
de
.......................................,
cu
functia
de
........................................................,
cetatean
........................................................,
posesor
act
de
identitate/pasaport ......................................................., in calitate de
beneficiar,

au convenit sa incheie prezentul contract de know-how, in urmatoarele

conditii:
II.

OBIECTUL CONTRACTULUI

2.1. Obiectul prezentului contract se considera a fi transmiterea de catre

titular, beneficiarului a ..................... (se descrie procedeul tehnic care se
transmite, precum si datele necesare punerii sale in aplicare si, in functie de
vointa partilor, si asistenta tehnica necesara) .
2.2. De asemenea, titularul poate trimite specialisti sau sa primeasca
personal de la beneficiar in vederea calificarii lui si sa furnizeze materialele
necesare aplicarii tehnice sau procedeului transmis.
III.

DURATA CONTRACTULUI

3.1. Contractul se incheie pe o durata de ......... ani, incepand cu data

de ........... pana la data de ......... .
3.2. Partile contractante pot conveni prelungirea prezentului contract prin
incheierea, in scris, a unui act aditional, semnat de ambele parti
contractante.
IV.

PRETUL CONTRACTULUI

4.1. Valoarea contractului este suma de ..................... lei/USD echivalenti in

lei la data platii, calculati la cursul de referinta al BNR, emisa catre beneficiar
de furnizor/cedent.
V. MODALITATI DE PLATA
5.1. Plata se va efectua prin ....................., la data de ..................... a fiecarei
luni, pe toata durata desfasurarii contractului.
V.

OBLIGATIILE PARTILOR CONTRACTANTE

6.1. Partile contractante au obligatia de a respecta prevederile prezentului

contract si a le realiza la termenele stabilite, conform anexei la prezentul
contract.
VI.

ALTE CLAUZE

7.1.
Locul
executarii
prezentului
contract
este
la ............................................................................... .
7.2. Partile se obliga sa pastreze confidentialitatea datelor, informatiilor si
documentelor ca urmare a aducerii la indeplinire a prezentului contract,
potrivit angajamentului-anexa.

VII.

INVALIDAREA PARTIALA

8.1. Rezilierea totala sau partiala a clauzelor contractului nu are nici un efect
asupra obligatiilor deja scadente intre parti.
8.2. Prevederile alineatului precedent nu sunt de natura sa inlature
raspunderea partii care, din vina sa, a determinat incetarea contractului.

VIII.

DIVIZAREA CONTRACTULUI

9.1. In cazul in care una sau mai multe clauze ale prezentului contract vor fi
declarate nule, clauza/clauzele valide isi vor produce, in continuare, efectele,
cu exceptia cazurilor in care clauza/clauzele anulate reprezinta o obligatie
esentiala.
9.2. In conditiile prevazute la alineatul precedent sunt considerate esentiale
urmatoarele
obligatii: ...........................................................................................................
...................................... *).
IX.

CESIUNEA CONTRACTULUI

10.1. Partile contractante nu vor putea cesiona drepturile si obligatiile

prevazute de prezentul contract unei terte persoane fara acordul expres, dat
in scris de cedent. Acordul prevazut la alineatul precedent trebuie comunicat
de cesionar in termen de ................. zile de la data cand cedentul i-a cerut
acest acord; in caz contrar se prezuma ca cesionarul nu a consimtit cesiunea
contractului.
X.

FORTA MAJORA

11.1. Nici una dintre partile contractante nu raspunde de neexecutarea la

termen sau/si de executarea in mod necorespunzator - total sau partial - a
oricarei obligatii care ii revine in baza prezentului contract, daca
neexecutarea sau executarea necorespunzatoare a obligatiei respective a
fost cauzata de forta majora, asa cum este definita de lege.
11.2. Partea care invoca forta majora este obligata sa notifice celeilalte parti,
in termen de .................. (zile, ore), producerea evenimentului si sa ia toate
masurile posibile in vederea limitarii consecintelor lui.

11.3. Daca in termen de .................. (zile, ore) de la producere, evenimentul

respectiv nu inceteaza, partile au dreptul sa-si notifice incetarea de plin drept
a prezentului contract fara ca vreuna dintre ele sa pretinda daune-interese.
XI.

NOTIFICARI

12.1. In acceptiunea partilor contractante, orice notificare adresata de una

dintre acestea celeilalte este valabil indeplinita daca va fi transmisa la
adresa/sediul prevazut in partea introductiva a prezentului contract.
12.2. In cazul in care notificarea se face pe cale postala, ea va fi transmisa,
prin scrisoare recomandata, cu confirmare de primire (A.R.) si se considera
primita de destinatar la data mentionata de oficiul postal primitor pe aceasta
confirmare.
12.3. Daca notificarea se trimite prin telex sau telefax, ea se considera
primita in prima zi lucratoare dupa cea in care a fost expediata.
12.4. Notificarile verbale nu se iau in considerare de nici una dintre parti,
daca nu sunt confirmate, prin intermediul uneia dintre modalitatile prevazute
la alineatele precedente.
XII.

SOLUTIONAREA LITIGIILOR

13.1. In cazul in care rezolvarea neintelegerilor nu este posibila pe cale

amiabila, ele vor fi supuse spre solutionare Curtii de Arbitraj Comercial
International de pe langa Camera de Comert si Industrie a Romaniei, conform
regulamentului sau.
XIII.

INCETAREA CONTRACTULUI

14.1. Prezentul contract inceteaza de plin drept, fara a mai fi necesara

interventia unui/unei tribunal arbitral/instante judecatoresti, in cazul in care
una dintre parti:
nu isi executa una dintre obligatiile esentiale enumerate la pct. ......., din
prezentul contract;
este declarata in stare de incapacitate de plati sau a fost declansata
procedura de lichidare (faliment) inainte de inceperea executarii prezentului
contract;
cesioneaza drepturile si obligatiile sale prevazute de prezentul contract fara
acordul celeilalte parti;
isi incalca vreuna dintre obligatiile sale, dupa ce a fost avertizata, printr-o
notificare scrisa, de catre cealalta parte, ca o noua nerespectare a acestora
va duce la rezolutiunea/rezilierea prezentului contract.
sau

in termen de ........ zile de la data primirii notificarii prin care i s-a adus la
cunostinta ca nu si-a executat ori isi executa in mod necorespunzator oricare
dintre obligatiile ce-i revin.
14.2. Partea care invoca o cauza de incetare a prevederilor prezentului
contract o va notifica celeilalte parti, cu cel putin ......... zile inainte de data la
care incetarea urmeaza sa-si produca efectele.
14.3. Rezilierea prezentului contract nu va avea nici un efect asupra
obligatiilor deja scadente intre partile contractante.
14.4.
Prevederile
prezentului
(capitol,
articol,
alineat)
............................................................................
nu
inlatura
raspunderea partii care in mod culpabil a cauzat incetarea contractului.
XIV.

CLAUZE FINALE

15.1. Modificarea prezentului contract se face numai prin act aditional

incheiat intre partile contractante.
15.2. Prezentul contract, impreuna cu anexele sale care fac parte integranta
din cuprinsul sau, reprezinta vointa partilor si inlatura orice alta intelegere
verbala dintre acestea, anterioara sau ulterioara incheierii lui.
15.3. In cazul in care partile isi incalca obligatiile lor, neexercitarea de partea
care sufera vreun prejudiciu a dreptului de a cere executarea intocmai sau
prin echivalent banesc a obligatiei respective nu inseamna ca ea a renuntat
la acest drept al sau.
15.4. Prezentul contract a fost incheiat intr-un numar de ............... exemplare
din care ........................ astazi ........................., data semnarii lui. .....

FURNIZOR/CEDENT
BENEFICIAR,

__________________
*) Ex.: obligatia vanzatorului de a livra produsele, obligatia cumparatorului
de a plati pretul.
Anexa
ANGAJAMENT
Prezentul angajament pentru pastrarea confidentialitatii datelor, informatiilor
si
documentelor
a
fost
incheiat
intre
.......................................
si .............................................. si este conex contractului incheiat intre
acestea si inregistrat sub nr. ............., din ........................ .
I.

Obiect

1.
Informatiile pe care le obtine (numele persoanei fizice sau, dupa caz,
juridice) .................................................................................... ca efect al
executarii contractului sus-mentionat sunt strict confidentiale.
2.
Sunt confidentiale urmatoarele informatii:
a)
situatia financiara;
b)
proiectele de afaceri;
c)
produsele nelivrate pietei;
d)
procesele de fabricatie;
e)
licentele sau brevetele de inventii;
f)
alte
informatii
care
reprezinta
pozitia
pe
piata
a
(numele/denumirea) ................................

3.
De asemenea, sunt confidentiale si urmatoarele documente care s-au
pus
sau
se
vor
pune
la
dispozitia
(numele,
denumirea) .......................................................................................................
...
II.

Sfera circulatiei informatiilor

4.
(numele/denumirea) .........................................................................................
................................ poate dezvalui informatii sau poate pune la dispozitie
documente dintre cele mentionate la pct. 2 sau 3 numai persoanelor
implicate in executarea clauzelor contractului sus-mentionat.
5.
Persoanele implicate in executarea contractului, respectiv managerii,
contabilii, consilierii juridici si alte categorii de persoane, nu vor putea
dezvalui informatiile confidentiale, cu exceptia cazului in care
(numele/denumirea) .........................................................................................
........................ aproba in scris aceasta posibilitate.
6.
(numele/denumirea) .........................................................................................
................................ va folosi informatiile numai in scopul luarii unor decizii
cu privire la executarea contractului sus-mentionat, fiind tinute sa nu le
utilizeze in nici un alt scop.
III.

Durata angajamentului

7.
Durata prezentului angajament este ..................................., in afara de
cazul in care una dintre parti notifica in scris celeilalte incetarea lui inainte de
termen.
8.
Notificarea prevazuta la pct. 7 trebuie sa fie facuta cu ............ zile
inainte de a deveni efectiva hotararea, dar nu mai mult de ultima zi a duratei
prezentului angajament.
IV.

Sanctiuni pentru nerespectarea angajamentului

9.
Partea care incalca prevederile prezentului angajament se obliga la
plata
unor
despagubiri
astfel: ...............................................................................................................
........................................
10. Exonereaza de raspundere urmatoarele situatii:
a)
daca informatiile erau cunoscute inainte de a fi fost obtinute de
la ..............................;

b)
informatia a fost primita dintr-o sursa neconfidentiala;
c)
dezvaluirea informatiei s-a facut dupa ce s-a primit acordul scris pentru
aceasta;
d)
informatia era de circulatie publica la data dezvaluirii ei;
e)
.............................................. a fost obligata in mod legal sa dezvaluie
informatia.
V.

Incetarea angajamentului

11
Incetarea angajamentului are loc la incheierea duratei lui.
12
La data incetarii lui, informatiile prevazute la pct. 2 si 3 nu mai au
caracter confidential, cu toate consecintele ce decurg din aceasta. Prezentul
angajament s-a incheiat in ............ exemplare, din care .................,
astazi ............... .

SEMNATURILE PARTILOR