Sunteți pe pagina 1din 5

Evaluarea functionala

a membrului inferior in distrofia musculara

Distrofia musculara (DM) este un grup de afectiuni rare ereditare, caracterizate


prin deteriorarea progresiva a muschilor corpului, antrenand slabiciune musculara si
invaliditate.
Distrofia musculara se traduce prin slabirea progresiva a musculaturii, si in
special a muschilor scheletici (controlati de creier in mod voluntar). Pe masura
evolutiei bolii, fibrele musculare necrozate sunt inlocuite de tesut conjunctiv si adipos.
In unele forme de distrofie musculara sunt afectati miocardul si alti muschi
involuntari (netezi) precum si alte organe.
Cele mai frecvente forme sunt distrofia musculara Duchenne (DMD) si distrofia
musculara Becker (DMB)
a) Distrofia muscular Duchenne
Debut ntre 3-5 ani cu evoluie lent progresiv.
Deficitul motor predomin proximal (rdcina membrelor) iniial la nivelul centurii
pelvine. Apar tulburri de mers: mers dificil, lent, legnat (mers de ra), dificulti n
alergare, urcatul i cobortul scrilor, cderi frecvente cu dificulti de ridicare din
poziia eznd sau din poziie culcat (,,crndu-se pe sine manevra Gowers).
b) Distrofia muscular Becker
Simptomele debuteaz dup vrsta de 5 ani sau mai trziu (25 ani).. Este afectat n
principal musculatura proximal a membrului inferior. Pseudohipertrofia moleilor este
precoce, piciorul scobit este prezent la 60% din cazuri. Reflexele achiliene sunt abolite.
Evoluia este mai lent dect n DMD, mersul este posibil pn la 25-30 ani.
Obiectivele sunt prevenirea contracturilor i deformrilor osteoarticulare prin
kinetoterapie susinut, la care se asociaz ortez glezn-picior sau old-picior.
Tendoanele achliene vor fi alungite chirurgical. Exerciii de respiraie. Cnd bolnavul
este dependent de crucior este necesar supravegherea atent a coloanei
vertebrale, deoarece n 90% din cazuri apare scolioz sever, element important n
apariia insuficienei respiratorii cronice restrictive. n acest scop se vor folosi suporturi
pentru trunchi (corset, bretele toracice speciale

Evaluarea functionala in cazul distroifei de membru inferior consta in:

Bilantul articular
Reguli generale ale testarii:
1.Masurarea amplitudinii miscarilor normale,
2.Depistarea miscarilor anormale
3. Punerea in evidenta a eventualelor aspecte clinice asociate

4.Studiul radiologic al articulatiei


5. Sinteza tuturor datelor obtinute
Reguli specifice tehnicii bilanului articular:
Subiectul trebuie s fie relaxat din punct de vedere psihic i fizic, aezat confortabil,
s fie instruit asupra manevrelor care vor urma. Starea de contractur, teama, etc.
limiteaz amplitudinea de micare pasiv, iar necooperarea, pe cele de micare activ
Pentru fiecare articulaie trebuie s se defineasc o poziie zero sau poziie neutr, de
la care se msoar amplitudinea diferitelor micri. Aceast poziie corespunde, de
obicei, poziiei anatomice i se va preciza la fiecare articulaie n parte
Instrumentul de msurat amplitudinile de micare i anume goniometrul, va fi aplicat
ntotdeauna pe partea lateral a articulaiei, cu cateva excepii i anume,
supinaia, pronaia, inversia i eversia i n cazul rotaiilor umrului i oldului
Centrul goniometrului trebuie s corespund cel mai exact posibil centrului
articulaiei i braele sale trebuie s se suprapun axelor longitudinale ale
segmentelor.
Goniometrul nu trebuie presat pe segmente, ci aplicat uor, pentru a nu mpiedica
micarea
Amplitudinile micrilor articulare n direcii opuse, de exemplu flexia / extensia se
vor msura fiecare, n parte, apoi se va nota i suma lor, care reprezint gradul de
micare aunei articulaii ntr-un anumit plan
Gradul de micare mobilitatea a unei articulaii este egal cu valoarea unghiului
maxim msurat al acelei micri, dar numai dac s-a plecat de la poziia zero.
Bilant muscular
Scopul acestui bilant este multiplu:
-ajuta la elaborarea atat a diagnosticului complet functional, cat si la precizarea
nivelului lezional al bolii neurologice
-sta la baza alcatuirii programului de recuperare si stabileste, secvential rezultatele
obtinute prin aplicarea acestui program ;
-determina tipul unor interventii chirurgicale de transpozitii tendomusculare
-contureaza deseori prognosticul functional al pacientului.
Pentru executarca unui bilant muscular corect, sint necesare citeva conditii:
- un testator bine antrenat in aceste manevre si perfect cunoscator al anatomiei
functionale a sistemului muscular :
- o colaborare totala din partea pacientului, caci bilantul muscular, spre deosebire de
cel articular, este prin definitie un proces activ ;
-va fi precedat intotdeauna de bilantul articular, caci starea articulatiei
(redoare,durere) poate influenta precizia bilantului muscular ;
-sa nu oboseasca bolnavul, eventual se face in sedinte succesive
-sa fie executat in conditii de confort : camera calda, liniste, pe o masa speciala
detestare, prin pozitionari corecte ale pacientului etc.
-retestarile sa fie facute de acelasi testator,
-inregistrarea rezultatului testingului muscular sa fie exprimata intr-un sistem
decotare international..La acest gen de cotare se obisnuieste, in serviciile noastre de
fizioterapie si recupera remedicala, pentru o mai fina departajare a fortei musculare,
sa sa adauge la cifra gradului acestei forte semnele ( + ) sau (-).Astfel, forta 3+ este

evident mai mare decat forta 3, dar mai mica decat -4, care, la randul ei, este mai
mica decit forta 4.
Bilantul muscular, desi are o mare valoare clinica, ramane un examen care poate duce
la interpretari gresite, datorita mai multor cauze precum substitutii musculare, atuci
cand miscarea este realizata nu de muschiul principal testat, ci de cei secundari, asa
cum se intimpla in special in distrofiile musculare

Tehnica bilantului muscular manual


In sistemul de apreciere pe cele 6 trepte (5-0) a fortei musculare s-a putut constata ca
3 trepte se realizeaza antigravitational si 3 cu elirninarea gravitatiei, dupa cum
urmeaza :
Rezulta ca pacientul care urmeaea sa fie supus testarii va trebui pozitionat in asa
fel,incat miscarea de testat sa fie antigravitationala pentru fortele f3, f4 si f5 sa se
execute fara interventia gravitatiei pentru fortele f0, f1 si f2. Vor exista deci doua
pozitionari, pe care,pentru simplificare, le vom denumi pozitia FG (fara gravitatie) si
pozitia AG (anti-gravitatie). Miscarea segmentului de testat necesita o stabilizare a
zonei proximale, pentru a permite mobilizarea completa si corecta a segmentelor
distale. Pentru diferentierea fortei 5 de forta 4 si a ambelor de forta 3 se aplica
orezistenta pe zona cea mai distala a segmentului (osului) care se misca si pe care se
insereaza muschiul testat. Rezistenta realizata de mana testatorului se directioneaza
in sens invers directiei de miscare a segmentului si se aplica dupa ce segmentul a
parcurs liber toata amplitudinea de miscare. La acest nivel rezistenta (presiunea
realizata de mana testatorului) incearca sa readuca segmentul la pozitia anatomica,
de repaus, de plecare. Aceasta manevra este denumita ,,test de rupere" s-au ,,break
test". In timpul miscarii este posibil sa apara substitutii musculare, care paraziteaza
corectitudinea testingului.

Bibliografie:
- Roxana Popescu, Luminita Marinescu- Bazele fizice si anatomice ale kinetologiei. Testarea
musculo-articulara Editura Agora, Craiova, 1999.
- Tudor Sbenghe - Kinetologie profilactic, terapeutic i de recuperare , Editura
Medical, 1987
-Tratat de neurologie, Volumul I Semiologie, Editura Medicala

Student: Florea Stefania-Alexandra


Anul I, Master-kinetoterapie in reeducarea neuromotorie