Sunteți pe pagina 1din 3

Statul

Statul este organizaia care deine monopolul asupra


unor servicii pe un teritoriu delimitat de frontiere. Statul
este titular al suveranitii i personific din punct de
vedere juridic naiunea. Din punct de vedere social,
statul nu trebuie confundat cu societatea, el fiind o
instituie separat care poate s reflecte mai mult sau
mai puin interesele societii. O teorie pe deplin
satisfctoare despre stat nu exist nici n acest
moment, dezbateri despre natura, formele, funciile
statului existnd i astzi n cercurile specialitilor din
variatele domenii (politologie, drept, sociologie,
filozofie) care cerceteaz i analizeaz viaa social.

TIPURI SI FORME DE STAT


Procesul ndelungat de afirmare a statelor a generat diverse
tipuri si forme de stat. Istoria a consemnat, astfel, la poluri
opuse, doua tipuri de stat:
1. de esenta dictatoriala (absolutista), care a aparut ca
expresie a unor comandamente istorice, dar prin nesocotirea
vointei cetatenilor sau printr-o presupusa legimitate de ordin
divin;
2. de esenta democratica, care, indiferent de forma, constituie
expresia vointei cetatenilor, materializata prin consimtamntul
dat.
Esenta statului, adica tipul de stat respectiv, se manifesta prin
mai multe forme, n functie de conditiile concrete ale epocii si

tarii respective. Forma de stat are

n vedere modul de

organizare a puterii de stat si, n special, structura si


functionarea organelor supreme de conducere. Rezulta ca
indiferent de esenta statului, democratica s-au dictatoriala,
forma de stat este data de trei elemente:
1. forma de guvernamnt, care este un raport ntre organele
de stat n procesul de constituire si exercitare a puterii. Formele
de guvernamnt n statele lumii contemporane sunt:
- monarhii constitutionale;
- republici parlamentare;
- republici prezidentiale
ntre esenta statului (democratica sau dictatoriala) si forma de
guvernamnt exista n general o strnsa legatura;
2. structura statului, care reprezinta un raport ntre organele
centrale si locale ale statului. Sub acest aspect se disting:
a. state federative, care constituie o comunitate de state
nesuverane, ce presupune un stat central cu competenta si
personalitate distincte de cele ale statelor membre. Organizarea
statala

de

tip

federal

are

ca

obiectiv

central

rezolvarea

problemelor comune, functiile statale fiind mpartite ntre statul


federal si statele membre.

Ca urmare, n statele federale se

ntlnesc, n paralel, organe ale puterii si ordinii de drept


federale si organe ale puterii si ordinii de drept ale statelor
membre.
b. confederatii de state suverane, n care statele membre si
pastreaza

suprematia

si

independenta

mod

integral,

competentele statului federal referindu-se la luarea unor decizii


n comun n domeniul relatiilor internationale.
Confederatia poate cunoaste si forme mai evoluate, cu organe
comune, cum sunt: adunarea reprezentativa, seful de stat,
organele

diplomatice,

armata,

structuri distincte reprezentate

finantele,

mentinndu-se

si

de parlamente si guverne

separate;
c.state national-unitare, n care puterea apartine grupurilor
conducatoare, alese sau delegate ale ntregii comunitati. Alaturi
de natiunea hotartor majoritara, n aceste state pot fiinta si
minoritati nationale, care se bucura de aceleasi drepturi politice,
juridice si economice cu ale natiunii majoritare, necesare acestor
minoritati, avnd calitatea de cetateni ai statului national.
3. Regimul politic, care reprezinta pentru unii politologi, un
element al formei de stat, iar pentru altii, un element al
sistemului politic. Daca statul reprezinta institutia centrala a
sistemului politic, atunci, firesc, regimul politic este legat, n
primul rnd, de stat. El constituie un element al formei de stat,
element hotartor ndefinirea tipului de stat, deoarece regimul
respectiv exprima un raport ntre organele de stat si cetateni.
Daca

organele

de

stat

se

constituie

si

actioneaza

prin

consultarea cetatenilor, ca expresie a vointei lor, avem de a face


cu un regim democratic si, invers, cu unul de factura
dictatoriala.
De aceea, n analizele politologice, cnd se urmareste
elucidarea esentei statului, se vorbeste de regula despre regim
politic.

S-ar putea să vă placă și