Principalele caracteristici ale romantismului universal:

Introducerea unor noi categorii estetice: uratul, grotescul fantasticul, macabrul, pitorescul, feericul,
precum si a unor specii literare inedite: drama romantica, meditatia, poemul filozofic, nuvela istorica;
Cultiva sensibilitatea, imaginatia si fantezia creatoare minimalizand ratiunea si luciditatea;
Promoveaza inspiratia din traditie, folclor si din trecutu istoric, pe care il considera opus realitatii
contemporane, de care era dezamagiti, fiind preocupati de reflectarea in opere a specificului nations
(culoarea locala);
Evadarea din lumea reala se realizeaza prin vis sau somn (miti oniric), intr-un cadru natural nocturn;
Contemplarea naturii se concretizeaza prin descriere peisajelor sau a momentelor anotimpurilor in
pasteluri si prin reflect asupra gravelor probleme ale universului in meditatii,
Acorda importanta deosebita sentimentelor omenesti, ca predilectie iubirii, trairile interioare intense
fiind armonizate cu peisajul naturii ocrotitoare sau participative;
In genul liric se manifesta inovatii prozodice si suprematia subiectivismului, a pasiunii inflacarate, a
fanteziei debordante;
Construirea eroilor exceptionali, care actioneaza in imprejurari iesite din comun, precum si
portretizarea omului de geniu si conditia nefericitii a acestuia in lume; personajele romantice nu sunt
dominate de ratiune, ci de imaginatie si de sentimente;
Preocuparea pentru definirea timpului si a spatiului nemarginite, ca proiectie subiectiva a spiritului
uman, conceptie preluata din lucrarile filozofilor idealisti;
Imbogatirea limbii literare, prin includerea cuvintelor si expresiilor populare, a arhaismelor, a
regionalismelor, specifice oralitatii;
Utilizarea de procedee artistice variate, printre care antiteza ocupa locul principal atat in structura
poeziei, cat si in construirea personajelor, situatiilor, ideilor sau atitudinilor exprimate;
Ironia romantica dobandeste, adesea, accente satitice sau pamfletare, fiind un mijloc artistic folosit atat
in specia literara cu nume sugestiv, satira, cat si in poeme filozofice, asa cum se manifesta in "Scrisoarea
I" de Mihai Eminescu.

In studiul "Principii de estetica", George Calinescu defineste romantismul in antiteza cu clasicismul,

evidentiind pregnant si convingator deosebirile dintre cele doua curente literare care s-au manifestat predilect in
literature.
Clasicul este "un om ca toti oamenii", pe cand romanticul este cu totul iesit din comun, "un monstru de
frumusete sau de uratenie, de bunatate ori de rautate", reliefand astfel caracterul cu totul exceptional al celui din
urma.
Pe cand clasicul este "inteligibil" in exprimarea ideilor sau construirea situatiilor, romanticul este "bizar" si
deloc moralist, asa cum este cel dintai.
Cu totul dezinteresat de natura, clasicului ii lipsesc sentimentele pentru frumusetile acesteia, pe cand romanticul
este coplesit de natura ocrotitoare si participativa la toate starile lui interioare.

Eminescu este cel mai mare reprezentant al romantismului romanesc si ultimul mare poet romantic european (in
linie cronologica), integrat seriei de scriitori care au dat stralucire acestui curent: V. Lfugo, Byron, Shelley,
Puskin, Lamartine si altii, in opera sa, se intalnesc teme, motive si atitudini romantice care tin de marea
literatura a lumii.
Romantismul a fost un curent literar si artistic, aparut in Europa apuseana, in ultimii ani ai secolului al XVIIIlea. Estetica romantismului se bazeaza pe mai multe norme printre care pot fi mentionate: inlocuirea ratiunii cu
ardoarea sentimentelor, valorificarea miturilor, istoriei, visului, fantasticului, predilectia pentru confesiune.
Evenimentele neobisnuite, eroii, succesiunea epocilor ( inflorirea si decaderea lor), peisajele nocturne sau
fantastice instituie tot atatea surse de inspiratie ale romanticilor.

Personajul romantic este o natura deosebita, exceptionala (geniul, titanul, damnatul, insetatul de cunoastere,
demonul etc), un neinteles, un inadaptat sau un revoltat care actioneaza in imprejurari neobisnuite Stilul
operelor romantice este incarcat de tropi, hiperbola, simbolul, antiteza fiind predilecte.
OMANTISMUL CREATIEI EMINESCIENE
Romantismul poetului nu este romantismul social , militant in favoarea burgheziei si impotriva feudalitatii,
specific generatiei de la 1848, ci romantismul estetizant, dezinteresat de problema sociala si politica a generatiei
ulterioare.Un romantism estetizant in sensul ca dezvoltarea de teme si procedee literare romantice este privita
din punctul de vedere al valorii lor artistice doar.
Printre temele preluate de poet figureaza ce acosmica , prezenta-rea nasterii cosmosului si a sfarsitului sau, intro perspectiva de sus asupra existentei omenesti, privirea acesteia din urma sub aspectul cuprinderii ei ca un
simplu moment aflat intre nasterea si moartea universului.O gasim in Scrisoarea I , Luceafarul, La steaua sau in
marele poem istoric si filozofic , neincheiat, Memento mori(= adu-ti aminte ca vei muri).
Tema demonului romantic, a revoltatului impotriva societatii existente, revoltat care organizeaza masele pentru
distrugerea acelei societati, o gasim in Imparat si proletar ca si in Inger si demon.O alta tema romantica
dezvoltata de poet este cea a femeii inca-pabila de a intelege aspiaratiile omului de geniu, indreptarea lui catre
cunoasterea si dezinteresul fata de valorile care ii atrage pe ceilalti oa-meni, tema prezenta in poeme ca
Scrisoare V sau Luceafarul,dar si in micile poezii de dragoste de tip romanta ca Lacul, Dorinta, Pe langa plopii
fara sot...
Sau tema geniului romantic, a personalitatii capabile sa treaca dincolo de aparentele la care se opresc oamenii
obisnuiti , motiv pentru care nu este inteles de catre acei oameni, pentru care nu existacomunicare intre lumea
lor si cea a geniului.Tema prezentata in discursul Cezarului din Imparat si proletar, in Scrisoarea I ori in
Luceafarul.Imporatanta in creatia eminesciana este si tema romantica a iubirii dintre barbat si femeie, iubire
vazuta ca si refacere a momentu-lui creatiei cosmosului , ca si participarea la marea creatie universala , o creatie
ce se desfasoara in permanenta si este reluarea creatiei inuitiale.Aceasta tema se recunoasste in toate poeziile
erotici emines-ciene, fie ca aspiratie catre o astfel de iubire fie ca realizare a ei.
Dintre procedeele romantice se poate mentiona cel al scrierii de opere neincheiate, de parti din proiecte
gigantice, o trasatura comuna tuturor marilor scriitori ai curentului.Astfel de proiecte realizate fragmentar in
opera lui Eminescu sunt poemul Memento mori sau romanul Geniu pustiu . Sau procedeul amplasarii
evenimentelor din opera literara intr-un cadru natural salbatic, lipsit de semnele prezentei umane, in codru, pe
muntele sau in apropierea oceanului ori a marii. Caracteristic romantic este si procedeul antitezei , inteles drept
reprezentare a lumii ca fiind formata doar din elemente aflate in opozitie unele cu altele , o lume vazuta in alb si
negru, bun si rau, pozitiv si negativ.
Teme si motive romantice in lirica eminesciana:
Nasterea si prabusirea Universului2 (Scrisoarea I", Luceafarul", Rugaciunea unui dac" s.a.).
Numita de Calinescu Facere si desfacere", viziunea cosmogonica eminesciana este romantica prin proportiile
gigantice ale spatiului si ale timpului universal. in antiteza cu fiinta umana derizorie si muritoare; in aceeasi
viziune romantica se mai incadreaza devenirea Cosmosului (situata intre doi poli: geneza si stingerea), muzica
siderala3, perspectiva mitologica.
Poemul reprezentativ pentru aceasta tema este Scrisoarea I" (1881), alcatuit dintr-o cosmogonie incadrata de
doua meditatii: una pe tema destinului uman si cealalta pe tema soartei geniului.
Prima secventa a textului (versurile 1-28) prezinta un cadru nocturn romantic, in care lumina misterioasa a lunii
se revarsa peste o lume vana, nascuta dintr-un vis al Neantului4.
Privita de sus, aceasta panorama scoate la iveala mai multe ipostaze ale existentei umane, dintre care se retin
doua:
Vezi pe-un rege ce-mpanzeste globu-n planuri pe un veac, Cand la ziua cea de mane abia cuget-un sarac...
Desi trepte osebite le-au iesit din urna sortii, Deopotriva-i stapaneste raza ta si geniul mortii".
Umbre pe panza vremii" (cum ii numeste altundeva poetul), oamenii se transforma in mii de coji" si in

nume trecatoare" duse de raul heraclitic5.

Efemera este si gloria: puternicul rege si umilul sarac (prezentati prin procedeul antitezei romantice) sunt uniti
prin acelasi destin: geniul mortii" (care aduna tot ceea ce se afla sub semnul timpului).
Nimeni nu se va salva de la acest destin: nici geniul (care traieste tragedia unei minti uriase zagazuite de timpul
prea scurt al unei vieti de om); nici Universul (care va pieri candva, peste mii de veacuri") si nici Timpul (care
se va transforma in vesnicie moarta): ideea romantica a succesiunii generatiilor, a devenirii si a mortii
universale strabate intreg poemul Scrisoarea I".
In urmatoarea secventa (versurile 29-38) imaginea batranului dascal" (reprezentand geniul) este si ea
romantica: antiteza intre infatisarea umila si uriesismul gandirii savantului, caderea" lui din sfera inalta a
ideilor, in micimea lumii contemporane, nefericirea celui care vede mizeria vietii, sunt tot atatea implicatii ale
acestui curent.
Episodul cosmogonic (versurile 39-86) cuprinde, si el, mai multe elemente romantice:
Exista, mai intai, o viziune mitologica a Genezei6 (cum observa Calinescu), timpul anterior nasterii primei
planete {La-nceput, pe cand fiinta nu era, nici nefiinta") fiind echivalent cu A fost odata..." al basmelor; tot la
mitologie trimite si tabloul uriasului hau intunecat, cu sugestii lichide, in care Fiinta, Nefiinta si Nepatrunsul par
a fi niste divinitati, iar pacea absoluta care stapanea Haosul? pare a fi un dragon mitic" (Calinescu).
In aceeasi viziune se incadreaza si momentul in care punctul" care se misca in noaptea precosmica, devine
tatal"; din unirea lui cu Haosul-muma, se va naste prima planeta, urmata de aparitia, din neguri, a uriaselor
galaxii stelare.
Romantica este si viziunea gigantica a Cosmosului in care rotirea larga si lenta a planetelor creeaza impresia
unei muzici siderale.
intre episodul nasterii Universului si cel al extinctiei se afla un fragment de 14 randuri (vs. 61-74), in care
fiintele umane sunt caracterizate cu ajutorul antitezei romantice: proiectati pe fundalul eternitatii, oamenii sunt
efemere (muste de-o zi") traitoare pe o planeta minuscula (asemeni unui fir de praf in imensitatea stelara).
In episodul final al primei parti a poemului (versurile 75-86), moartea Universului creeaza o acuta spaima a
golului: planetele ingheata, cazand in imense abisuri, iar timpul moare, devenind vesnicie.
Nasterea si surparea marilor civilizatii.
in vasta proiectie a istoriei lumii intitulata Memento mori!", autorul intentiona sa traverseze, printr-un gest
gigantic, intreaga evolutie a omenirii, din antichitate si pana la Comuna din Paris (1871).
Peste uriesismul acestei viziuni (amintind de Legenda se colelor" de V. Hugo), se va suprapune tenta elegiaca
a unei filozofii a zadarniciei (subtitlul poemului fiind chiar Panorama desertaciunilor"). Aceasta se adanceste
in finalul poemului imparat si proletar" (considerat de Calinescu drept o derivatie" din Memento mori!"):
zbaterile umane, nascute din vointa de a trai, sunt zadarnice, caci existenta nu este decat un vis al mortii (Caci
vis al mortii eterne e viata lumii-ntregi"). Salvarea ar putea-o constitui intoarcerea la timpul mitic (vremileaurite/Ce mitele albastre ni le soptesc ades") despre care vorbea tribunul-proletar in prima parte a poemului.
Cea de a treia tema romantica eminesciana este istoria ca devenire si ca drama, reprezentata de proiectele
dramatice si de poemul Scrisoarea III".
Primul motiv romantic al acesteia este visul: asa cum Cosmosul s-a nascut dintr-un vis al Neantului, uriasul stat
otoman a crescut din visul celui dintai sultan; intreaga lui istorie (sintetizata in tabloul de sange si moarte din
discursul lui Baiazid) nu constituie decat o implinire a visului initial.
Tot romantica este si antiteza ridicata la nivelul arhetipurilor8: intre Cuceritor (Baiazid) si Aparator (Mircea cel
Batran), intre oastea transformata in pleava" si cea devenita potop ce prapadeste", intre timpul intemeierii
(veacul de aur") si cel al degradarii (noroiul greu al prozii").
In prima parte a poemului mentionat, romantica este si imaginea aproape fabuloasa a voievodului roman: in
episodul bataliei, Mircea care mana-n lupta vijelia-ngwzitoare" capata proportii uriase, ca un erou de epopee.
Elementele naturii, vazute prin dilatare, devin si ele participante la acest iures: Dunarea (personaj" fabulos a
carui manie ineaca spumegand" pleava cuceritorilor); codrul (de sub poala caruia ies miile de capete
pletoase " ca niste imagini multiplicate ale lui Mircea) si raul-ramul" reprezentand patria mereu vie.
In partea a Ii-a a poemului Scrisoarea III", ironia, sarcasmul, portretul caricatural si invectiva, sunt tot atatea
mijloace romantice folosite pentru a caracteriza carnavalul politic contemporan poetului.
Iubirea ca aspiratie neimplinita (Dorinta", Sara pe deal", Floare albastra", Lacul", De cate ori,
iubito...", Pe langa plopii fara sot..." si altele).

Poezia eminesciana a naturii si iubirii, chiar si in cea anterioara anului 1876, iubirea este un vis, un ideal mereu
neatins; deosebirea dintre cele doua perioade de creatie consta in faptul ca, in prima, natura este un spatiu feeric,
ale carui elemente constituie tot atatea motive romantice: codrul (spatiu vrajit in care cei doi indragostiti se
sustrag curgerii vremii); teiul (arbore sacru care le confera tinerilor aureola neprihanirii); lacul (spatiu
lamartinean al visului de dragoste), multimea florala (dominata de floarea albastra), luna.
Daca insumam poeziile inchinate iubirii, observam ca tanarul indragostit eminescian reface destinul
Luceafarului: cufundat in stele" sau in timpul intunecat al genezelor, el traieste nostalgia unei iubiri pamantene
mereu refuzate:
Dar nu vine... Singuratic In zadar suspin si sufar Langa lacul cel albastru incarcat cu flori de nufar. "
(Lacul")
Neinteles de femeia careia ii oferise nimbul eternizarii (Ai fi trait in veci de veci / Si randuri de vieti") si
suportand greaua povara a timpului, el va deveni un rece Hyperion (Si te privesc nepasator / C-un rece ochi de
mort").
La randul ei, iubita este o alta fata de imparat, pe care poetul o sustrage curgerii timpului, punand-o sub lumini
de Geneza.
Dar, pe masura ce visul bland din cale-afara" al dragostei piere, iubita se indeparteaza in neguri de uitare, in
basm si in mit:
Caci astazi, daca mai ascult Nimicurile-aceste, imi pare-o veche, de demult Poveste"
Inspiratia din folclor incadrandu-se si ea in recuzita romantica, Eminescu ii confera o tenta proprie: in
Revedere", codrul devine mit, ca si cand prin eternitatea sa, ar fi o fiinta divina; in elegia filozofica Mai am
un singur dor", mitul mortii mioritice capata profunzimi metafizice, seara, marea si somnul intorcand fiinta
umana spre negurile nasterii Universului.
Mitul Zburatorului (amintind de Silful" lui V. Hugo) sta la baza altor doua poeme: Calin (file din poveste)" si
Luceafarul".
In amandoua, iubirea neobisnuita dintre o pamanteanca si o fiinta eterna se consuma in vis si este proiectata in
basm; in ambele creatii, fata isi cheama pe pamant iubitul, dar cea care raspunde dorintei acestuia (Iar tu sa-mi
fii mireasa") este doar fiica de crai (Calin..."). Numai aici, se realizeaza nunta ca mijloc de integrare in
armonia cosmica; si tot aici, argintiul arborilor luminati de luna, iarba care pare de omat" si albastrul umed al
florilor investesc nunta cu puritatea specifica inceputurilor.
In Luceafarul", faptura de lut isi cauta un alt iubit (care sa-i semene), dar poetul o salveaza in final, proiectand
perechea umana pe fundalul nasterii Universului (cand apa primordiala naste luna):
Caci este sara-n asfintit
Si noaptea o sa-nceapa; Rasare luna linistit
Si tremurand din apa"
O alta tema romantica a liricii eminesciene o constituie destinul geniului (Glossa", JOda (in metru antic)",
Luceafarul", Scrisoarea I").
In toate, geniul este o fiinta fara de stea, un eon, pentru ca Demiurgul 1-a creat inainte de a crea lumea; din
aceasta cauza, in zborul lui printre astri, Luceafarul revede actul Genezei (la care mai asistase o data):
Si din a chaosului vai,
Jur imprejur de sine, Vedea, ca-n ziua cea dentai,
Cum izvorau lumine;"
Originea sa deosebita situeaza geniul deasupra lumii, a framantarilor ei vane si a timpului:
Nu spera si nu ai teama, Ce e val, ca valul trece;
De te-ndeamna, de te cheama. Tu ramai la toate rece".
(Glossa")
Dar, in interiorul conditiei sale de nemuritor, geniul este un nefericit: de aici, tentatia luciferica de a cobori in
lumea comuna, pentru a cauta ceea ce nu i s-a dat: iubirea.
Nu credeam sa-nvat a muri vrodata; Pururi tanar infasurat in manta-mi, Ochii mei naltam visatori la steaua
Singuratatii.
Cand deodata tu rasarisi in cale-mi, Suferinta tu, dureros de dulce... Pan-in fund baui voluptatea mortii
Neinduratoare " (Oda (in metru antic)")
Dar, cum oamenii obisnuiti sunt incapabili sa ajunga la inaltimea geniului, cum lumea a fost alcatuita o singura

data si nu mai poate fi schimbata (Batranul Demiurgos se opin-teste-n van"), geniul nu are alta solutie decat
contemplarea apolinica a celor care se afla sub semnul norocului:
Traind in cercul vostru stramt
Norocul va petrece, Ci eu in lumea mea ma simt
Nemuritor si rece"

Tema iubirii in poezia lui Mihai Eminescu,

George Bacovia si Lucian Blaga
Tema iubirii este cea mai des intalnita tema in literatura lumii, cu atat mai mult in poezia lirica. Cei care
au nuantat poezia iubirii, surprinzand toate aspectele ei au fost poetii romantici, visatori si cautatori ai
absolutului si in plan sentimental. Ca atare, nu este o noutate faptul ca Mihai Eminescu a perceput iubirea ca un
sentiment intemeietor, ca un mit fundamental al poeziei orale si culte. Daca scriitorii clasici aveau ca model
cuplul adamic, romanticii isi imaginau cuplul uman intr-o concordanta perfecta cu ritmurile lumii cosmice.
Simbolistii, ca poeti ai orasului si ai materiei in descompunere, au asociat dragostea cu moartea. Pentru
ei iubirea nu mai este proiectata in absolut, ci este traita ca un sentiment bolnavicios si condamnat esecului.
Mihai Eminescu nu a fost pastelist, ci percepe natura din perspectiva romanticului. La el natura
indeplineste mai multe roluri: este cadru prielnic, ocrotitor, favorabil cuplului erotic; cadrul rustic, un loc inafara
civilizatiei asa cum este prezentata in idile. Eminescu selecteaza din natura anumite elemente pe care le
foloseste in poezia iubirii: elemente cosmice (cum sunt stelele, luceferii si luna); noaptea, care creaza o
atmosfera misterioasa. Elemente acvatice: izvoarele, ca simbol al regenerarii permanente spirituale; lacul- un alt
element acvatic. Mihai Eminescu imprumuta de la poetul francez Lamartine motivul lacului