Sunteți pe pagina 1din 7

Tristan si Isolda

Nobilii mei ascultatori, mi-ati poruncit sa va cant astazi, legenda lui Tristan si a Isoldei cantaretul
cu harpa incepe cantecul.
Departe se vede o corabie si, aratand sprea ea, cantaretul spune ca acolo e Cornwal, orasul din Anglia
din care au venit stramosii dupa ce a fost invins regele Artur. Cand inca era Artur rege, in Cornwal stapanea
regele Marc. Din Tintagil (castelul sau), acesta supraveghea marea si coastele britone. Era aliat cu regele
Rivalen, de la Loonois.
Rivalen il salva de la moarte pe Marc, in primul rand pentru ca isi iubea prietenul si voia sa
impiedice anglo-saxonii sa intre peste el, dar si pentru ca Rivalen o iubea pe sora lui Marc, Blanchefleur.
Marc amana casatoria, considerand ca sora lui e prea mica, desi si fetei ii era drag regele din Loonois.
Dupa batalia in care i-a fost salvata viata, Marc le da voie celor doi sa nunteasca.
A doua zi dupa nunta, la soti vine un emisar din Loonois care anunta ca tara e cotropita. Un duce
tradator navalise in Loonois, pradase si arsese casele.
Rivalen pleaca imediat spre tara lui, ca sa il apare, ascunzand-o, inaintea de aceasta, pe Blanchefleur
la Kanoel, cel mai intarit castel si lasand-o in grijalui Rohalt, un vasal bun si credincios.
Incepe lupta cu ducele tradator, Morgan.
In timp ce se dadea batalia, Blanchefleur isi da seama ca e insarcinata. In a9-a luna vede un cavaler
venind spre castelul Kanoel, iar lancea acestuia era infasurata in matase neagra. Femeia si-a dat seama atunci
ca scutul si lancea sunt ale lui Rivalen, ambele insangerate.
Cavalerul ii spune sotiei ca Rivalen a fost atras intr-o cursa de Morgan si a fost omorat, iar
mormantul lui e pe coasta marii, in scobitura unei stanci, deasupra careia erau o casca si o sabie.
Regina nu se mai poate opri din plans.
Rohalt e ales sa conduca Loonoisul pana la nasterea pruncului. Intermediarul spune ca nu se poate sa
se numeasca copilul lui Rivalen altfel decat Tristan fiul tristetii. Se hotaraste sa fie ascuns bebelusul,
pentru ca Morgan si cavalerii vor incerca sa il ucida daca vor afla de el. Rohalt va spune ca Tristan e fiul sau
si al sotiei sale. Baronii jura sa pastreze secretul.
Trec 7 ani grei, sub conducerea lui Morgan. La implinirea acestei varste, Tristan e invatat sa lupte.
Invata apoi sa domesticeasca fiare, sa imite pasarile, sa cante la harapa ca nimeni altul si sa compuna
si versuri.
Avea doar 15 ani, dar parea mai mare. Era asemanat cu Borvo, zeul poeziei si cantarii la celtii de
odinioara. Baronesele il iubeau, dar spuneau despre el (fiul lui Rohalt), ca nu stie ce e dragostea, ca e
inghetat ca tatal sau, ce nu cunoaste altceva decat calul si luptele.
Rohalt se mandrea cu fiul lui Rivalen si cu evolutia lui sub indrumarea scutierului Gorvenal. un
tanar vrednic, puternic, indraznet, serios, ai carui ochi nu se lasau furati de fiecare doamna ce ii zambea de la
balcon
Oamenii erau siguri ca Tristan ii va scapa de conducerea lui Morgan, dar toate visurile cavalerilor
referitoare la domnia baiatului s-au spulberat.
Tristan statea pe tarm si canta. Au coborat pe tarm niste pirati din nord, in timpul noptii si, vazand ca
pana si pasarile si delfinii asculta cantecul lui Tristan, s-au gandit ca ar face foarte multi bani daca l-ar vinde.
Ei l-au legat pe baiat, l-au pus in corabie si au pornit spre regii normanzi, ca sa il vanda.
Tristan se batea intruna, slabind legaturile si cine indraznea sa se apropie ca sa i le lege primea
lovituri cumplite. Furtunile de pe mare se inteteau la strigatele lui Tristan, valurile trecand peste corabie.
Unii pirati considera ca Tristan e protejat de zeul marii si propun sa il arunce in mare, ca sa se inece.
Seful piratilor se impotriveste sa il arunce legat in mare, poate vor pati lucruri si mai rele, asa ca il dezleaga,
vrand sa-l arunce liber in mare. Tristan, in schimb, vazandu-se eliberat, sare pe un val care il duce pe o plaja
larga, iar furtuna inceteaza pe loc.
Tristan se intalneste cu niste vanatori care hacuiau un cerb, despicandu-l, pur si simplu, in patru.
Printul de Loonois ii invata sa ii scoata pielea, sa il eviscereze si sa aleaga pentru rege si pentru cavalerii sai
coapsele, muschii si ficatul. Pastreaza apoi capul, picioarele, spatele si pantecul pentru scutieri, paji, vanatori
si altii. Ii invata si sa sune altfel cand se apropie din castel, ca sa stie regele ca vin cu cerbul. Regele se
minuneaza cand vede aceste practici, deoarece erau neobisnuite.
Tinuta printului Tristan, chipul de-o mare frumusete si felul de-a vorbi ales, insa modest, curtenitor,
ii minunara pe baroni
1

Intrebat cine e si cu ce scop a venit in Cornwal, Tristan raspunde ca e fiul unui negutator breton,
plecat in lume ca sa o cunoasca.
Seara, Tristan ia harpa si il acompaniaza incet pe bardul regelui Marc. Sunetul harpei baiatului
depasesc asteptarile regelui, pentru ca declanseaza acompaniamentul naturii. Regele inchina un pahar de vin
in cinstea lui Tristan, spunandu-i ca il pot face bard si cavaler, daca vrea. Tristan multumeste, simtindu-se
atras fata de acest om ii era unchi, dar el nu stia.
Asa a inceput Tristan sederea lui in Tintagil. A luat parte la multe lupte si intreceri cavaleresti, baiatul
fiind primul in toate manuirea armelor si cantecul.
Multe fete il iubeau, dar el nu iubea pe nimeni, ci se gandea doar la ziua in care il va goni din
Laoonois pe ucigasul lui Rivalen.
Rohalt colinda tara ca sa il gaseasca pe Tristan, fiind fericit sa il gaseasca in Tintagil. Toti oamenii
din Laoonois isi doresc ca pruncul lui Blanchefleur cu Rivalen sa fie inca in viata, ca sa ii scape de Morgan.
Rohalt le spune lui Marc si lui Tristan ca ei sunt unchi si nepot. Marc ii promite ca va incerca sa ii tina loc de
tata.
Tristan hotaraste sa se intoarca in Loonois. Poporul si cavalerii s-au unit, afland ca s-a intors in tara
fiul lui Rivalen, iar Morgan a fost invins. Tristan nu a vrut sa primeasca coroana Loonoisului, pentru ca acest
lucru il merita mai mult Rohalt, asa ca il pune pe acesta rege si hotaraste sa plece cu unchiul in Cornwal.
Dupa lungi rugaminti, Rohalt accepta tronul si roaga printul sa ramana si el, fiindu-i teama pentru viata
acestuia. Tristan pleaca, totusi.
Ajungand in Cornwal, afla ca Marc e suparat. In fata tronului, unde se adunasera toti baronii, statea
Morholt, un cavaler urias in armura de otel, inconjurat de alti doisprezece cavaleri. El era cumnatul regelui
care stapanea Irlanda. Venea sa ceara tributul pe care Cornwalul nu il mai platise de 15 ani. Ameninta cu
razboiul. Morholt spune ca singurul mod in care Cornwalul va scapa de datorie este sa il infrunte cineva. Vor
pleca pe o insula, ca sa nu vada ceilalti masacrul.
Baronii lui Marc se ascund, temandu-se. Chiar cand regele urma sa accepte plata tributului, Tristan se
ofera sa lupte. Morholt e stupefiat de indrazneala tanarului, insa e convins ca va castiga.
Marc e de acord sa isi lase nepotul sa lupte, incredintandu-i viata celor 600 de tineri ceruti de Irlanda
si confruntarea se stabileste a doua zi in zori.
Cei doi se urca in barci si pleaca in larg. Toate femeile il plangeau pe Tristan, fiind sigure ca nu se
mai intoarce.
Ajungand pe insula, Tristan isi impinge barca in larg, spunand ca doar unul din cei doi se va intoarce
in Tintagil. Trei zile s-au batut, zgomotele fiind auzite de cei care asteptau pe mal sa fie luati sclavi. La un
moment dat se aude un urlet si se vede barca lui Morholt venind. Cavalerii Irlandei sunt in extaz, insa din
barca se iveste Tristan, Morholt fiind mort.
Toti il cinstesc pe Tristan si e intrebat cum a reusit sa invinga. Raspunde ca era gata sa fie rapus, dar
a reusit sa loveasca primul. Se prabuseste apoi, fiinda ca avea o rana urat mirositoare sub coasta. Baronii se
indeparteaza din cauza mirosului, iar regele intelege ca sulita care a facut rana era otravita. Nu se cunostea
leacul, doar irlandezii il stiau si nu voiau sa il spuna.
Tristan e dus in castel, insotit de scutierul Gorvenal. El ii oblojea rana si il pazea.
Cand si-a revenit, printul a fost dus intr-o coliba langa tarm. El ii cere scutierului o barca fara vasle,
in care sa aiba numai apa intr-un burduf si o harpa de argint, simtindu-se atras inexplicabil de mare.
Gorvenal nu se grabea sa indeplineasca ruga lui Tristan, nu voia sa il lase sa plece singur si ranit. Tristan
presimte ca totul va fi bine si il roaga sa il duca in larg si sa se intoarca apoi acasa. Asa se intampla.
Tristan pluteste pe mare, cantand din harpa. Moartea vine langa el, iar baiatul si-o imagineaza pe
mama lui, pe care nu o cunoscuse, mangaindu-l. El are impresia ca e pe nisip. El vrea sa sarute mana mamei.
Deschide ochii si vede o zana frumoasa aplecata deasupra lui. Ii tinea o mana pe frunte, iar cu cealalta ii
dadea sa bea o licoare. Tristan ameteste, dar nu vrea sa inchida ochii, ci sa ii cante din harpa. Ea aude
aceasta dorinta si il intreaba cine este. I se raspunde ca e un cantaret si fata ii spune ca ea e Isolda, fiica
regelui Irlandei. Ea ii povesteste ca pescarii de la castelul Weisefort (al regelui) i-au auzit cantecul fara
pereche si l-au gasit pe Tristan ratacind pe mare. L-au luat si l-au adus in port, unde a fost anuntata regina.
Ea a spus ca il va ajuta pe strain doar daca nu e din Cornwal, caci Morholt fusese ucis de cineva de acolo.
Tristan raspunde ca s-a nascut in Loonois.
2

Isolda avusese grija de el pana si-a revenit. Ii parea rau ca isi revine treptat, pentru ca se apropia
momentul despartirii de frumoasa fata. Nu putea amana plecarea, pentru ca ar fi putut sa il recunoasca un
cavaler irlandez. Tristan se arunca in barca si pleaca pe mare. In Tintagil Tristan ii povesteste unchiului de
zeci de ori tot ce s-a petrecut.
Se facuse primavara si inflorisera florile. Marc statea la fereastra si asculta vorbele nepotului
Chipul sau aspru, impodobit de barba rosie-argintie, i-era usor brazdata de timp. Tristan ii spunea cat de
frumoasa e Isolda nici visele nu pot sa-ti spuna. Privindu-l, regele vedea in el inflacararea lui Blanchefleur
si o frumusete de nedescris. Marc se gandea ca, daca Isolda e atat de frumoasa cum sustine Tristan, ei s-ar fi
potrivit de minune. Considera, totusi, ca nepotul sau va mai intalni si alte fete si ca e o pasa de moment.
Marc vede ca el incepe sa imbatraneasca si isi cauta o sotie. Baronii il incurajeaza, temandu-se sa nu
ii ramana tronul lui Tristan, deoarece ei nu il agreau (din invidie). Cavalerii il ameninta ca ei pleaca si il lasa
singur, daca nu se insoara.
Apar doua randunele cu fire de par auriu in ciocuri, care i le lasa lui Tristan. El isi da seama imediat
ca sunt ale Isoldei. Marc le spune baronilor ca sotia lui va fi fata din al carei par au fost desprinse firele si
intreaba cine porneste sa o aduca. Baronii se enerveaza, spunand ca e un truc al lui Tristan. Nepotul se ofera
sa mearga el in Irlanda.
Tristan voia sa ajunga mai repede ca sa o vada pe Isolda, dar nu voia sa ajunga, pentru ca trebuie sa o
aduca apoi unchiului sau.
Sosind la Weisefort, observa ca locuitorii erau speriati. Cavalerii din Tintagil isi insira marfurile, ca
sa nu dea de banuit si li se povesteste ca un balaur s-a asezat la marginea orasului si cerea ca in fiecare zi sa i
se dea o fata. Murisera atat de multe fete, incat peste putina vreme urma sa fie daruita Isolda. De aceea,
regele Irlandei a spus ca cine va putea ucide balaurul, va primi mana fetei sale. Si-au incercat norocul cativa
cavaleri irlandei, dar ori fug, ori sunt omorati.
Tristan se inarmeaza si merge la balaurul scuipator de flacari. Creatura ii farama scutul cu coada, iar
sabia baiatului nu il ranea, pentru ca era acoperit de solzi. Tristan reuseste sa ii strapunga o parte a gatului
neacoperita de solzi, de acolo tasnind foc si mirosuri urate. Monstrul moare, iar tanarul din Loonois ii taie
limba, ca sa o pastreze drept dovada.
Mergand spre castel, el ameteste si cade. Mirosurile care ieseau din balaur erau otravuri. Soseste
cavalerul irlandez Auguyngueran, il ascunde in boschet, taie capul balaurului ucis si se duce la castel, cerand
mana Isoldei, mintind ca el a rapus bestia.
Fata, banuind ca e o viclenie, cere sa mearga la fata locului cu slujitoarea, Brangien. Il gaseste pe
Tristan cu ajutorul cainelui sau, intelege ca el a venit sa o salveze si sa o ia de nevasta si il duce repede la
castel. Repede... El pentru mine s-a intors... Pentru mine putea sa moara...
Tristan e dus pe furis in camera Isoldei, e dezbracat, iar corpul aproape inghetat e imbaiat in apa cu
buruieni tamaduitoare. Slujitorii gasesc si limba balaurului, dovada ca el e ucigasul bestiei. Baiatului i se da
o bautura din plante si, in timp ce el isi revenea, Isolda ii ia sabia si descopera pe ea o portiune lipsa. Fata
tresare, amintindu-si ca in craniul lui Morholt se gasise o bucata rupta din sabia dusmanului. Cauta bucata si,
asezand-o langa sabie, intelege ca Tristan e ucigasul unchiului sau.
Intre timp, Tristan isi revenise si Isolda il anunta ca ei au jurat ca dusmanul lui Morholt va fi omorat,
iar ea asta va face, ca sa-si implineasca datoria. Tristan nu se impotriveste, dar ii aminteste fetei ca unchiul
sau l-a provocat la lupta, dispretuindu-i pe cei din Loonois. Lupta a fost cinstita, la fel de bine ar fi putut
muri si Tristan.
Isolda crede ca Tristan a venit ca sa o ia pe fata, sa o duca in Loonois si sa se razbune, pentru ca si
unchiul ei lua fete de acolo. Baiatul ii spune sa caute in haina sa un medalion, pentru ca ii va arata adevarul.
Isolda gaseste in interiorul medalionului cele doua fire de par pe care i le-a trimis si ii cere iertare pentru
acuze.
In doua zile, Tristan trebuia sa vina sa ceara mana printesei.
Aguyngueran poruncise sa se aseze capul balaurului in sala tronului. Intra pe rand in sala cavalerii lui
Tristan, care isi lasasera hainele de negustori si aveau acum armuri stralucitoare. Cavalerul irlandez vrea sa ii
izgoneasca, spunand ca e important faptul ca el va cere mana regelui.
Toti il lasa pe Aguyngueran sa isi tina discursul mincinos si lingusitori, iar Isolda ii spune tatalui sau
la final ca exista un om care poate dovedi ca Aguyngueran minte. Ea ii spune regelui ca trebuie sa jure
inainte de a-l aduce pe strain ca ii vor ierta toate greselile, oricat de mari ar fi ele.
3

Regele jura.
Apare Tristan, iar baronii irlandezi il recunosc, strigand ca e ucigasul lui Morholt. Isolda le
reaminteste ca regele l-a iertat, plus ca el a scapat Weisefortul de balaur. Tristan arata limba balaurului si il
provoaca pe Aguyngueran la duel, daca acesta nu recunoaste minciuna. Irlandezul se sperie si recunoaste,
Isolda e fericita.
Din pacate, Tristan isi aminteste ca venise acolo ca sa o peteasca pe Isolda pentru Marc si ii explica
asta regelui. Fata era uluita si crede ca baiatul o mintise pana atunci. Regele se invoieste si impreuneaza
mainile celor doi tineri. Isolda plange si ii spune ca mai bine nu se mai intorcea, decat sa o dea altcuiva.
S-a facut nunta datina era ca locul regelui din Cornwal sa fie tinut de sol, deci Tristan era mire.
Nunta era exact cum si-o imaginasera ei, isi traiau visul, dar numele sotului Isoldei nu era Tristan, ci Marc...
Traiau, de fapt, unul prin altul. Si totusi viata-i despartea.
Tristan: de-acum-nainte merg spre moarte[...]. Mi-am implinit indatorirea de sol, curtean si cavaler.
Dar cum as mai putea trai, stiind ca ea-i soata lui Marc si ca eu singur i-am adus-o? Nu. Inteleg ca s-a
sfarsit
Au urcat in corabie, alaturi de ei venind si slujnica, Brangien. Regina i-a dat slujnicei o licoare de
dragoste, facuta din flori care cresc numai in Irlanda Daca doi tineri il sorbeau, ei se legau pe vesnicie cuo dragoste nemarginita. Brangien trebuie sa puna licoarea in paharul lui Marc si al Isoldei, la cununie. Ea ii
pune o panglica si o asaza langa celelalte sticle.
Isolda statea intr-un cort pe corabie si plangea. Lui Tristan nu-i raspundea.
Vremea era foarte calda si cavalerii si-au rugat comandantul sa ii lase sa opreasca pe un tarm cu
pomi, sa bea apa proaspata, sa manance fructe si sa stea un pic la racoare. Tristan e de acord si coboara toti,
pe punte ramanand doar el si Isolda.
Baiatul se apropie de Isolda si isi da seama ca nenorocirile Isoldei de la Tristan i se trageau. De nu
sosea el in Irlanda, n-ar fi vazut-o si nici Marc n-avea de unde s-o cunoasca, n-ar fi ajuns sotia lui.
Vrand sa ii domoleasca setea fetei, Tristan merge in cortul ei si cauta in lada cu sticle. El vede sticluta
cu panglica si se gandeste ca Brangien a insemnat-o, pentru ca aceea ii place mai mult Isoldei. Cei doi tineri
beau sticla si, cand vine slujitoarea si vede sticla goala, intelege ca vraja dintre cei doi nu va mai fi risipita
decat de moarte. Briangien plange, simtindu-se vinovata.
Tristan nu se poate abtine, o iubeste prea mult pe Isolda. Se saruta si sunt foarte tristi pentru ceea ce
urmeaza.
Corabia ajunge in Cornwal, iar Tristan o duce de mana la castel pe Isolda. Marc se bucura la vederea
ei, gandindu-se ca va intineri prin ea. Nepotul plangea pe tarm, singur si in genunchi. Ii venea sa-si ucida
unchiul si sa-si ia iubita, pentru ca stia ca nu poate trai fara ea. Dar legile erau mai tari decat pornirea lui
nebuna. Si toate-nvataturile, ce le primise de copil,il tintuiau si ii dadeau puterea de-a lupta cu el, de a-si
infrange, la sfarsit, dragostea cea mistuitoare
Anii au inceput sacurga, Isolda era regina, iar Tristan, baron. De cate ori se intalneau cei doi, se
intristau si amandoi sufereau cumplit.
Alt nepot al lui Marc, ducele Andret, dusman de moarte al lui Tristan (din invidie), ii pandea mereu.
El isi da seama din privirile celor doi ca se iubesc si tese intrigi la rege, impreuna cu alti baroni. Ei il
sfatuiesc pe Marc sa-si izgoneasca nepotul, iar regele chiar asa face.
Tristan se supune, dar apoi se gandeste ca nu poate pleca fara sa-si ia ramas bun de la Isolda. Daca
nu se mai vad niciodata? Daca el moare? Merge la fata, indiferent de consecinte.
Tristan il ia pe scutierul Gorvenal si se ascund intr-o casuta din Tintagil. Prin Brangien printul ii da
intalnire Isoldei la poalele unui pin, intr-o livada, langa lac. Isolda nu vrea sa il supere pe Marc, ca sa nu se
intample lucruri mai rele, dar nu poate rezista si merge la intalnire.
In castel se afla un pitic cocosat, Frocin, care era vrajitor si care se aliase cu Andret. El afla de
intalnirea tinerilor, ii spune lui Andret, iar cel din urma, lui Marc.
Regele se urca in pin cu o tolba cu sageti si planuieste sa isi omoare nepotul, daca e adevarat ce i s-a
spus. Cand apare Tristan langa copac, Marc isi pune o sageata in arc. Nepotul vede umbra regelui, dar nu
stie cum sa o vesteasca pe Isolda fara sa se dea de gol. E prea tarziu, oricum, vine Isolda, care vede si ea
umbra. Fata, isteata, creeaza o poveste Nu e nimic, gandi Isolda.Regele are ce-auzi.

Isolda ii spune lui Tristan sa plece din Cornwal, pentru ca au aparut zvonuri neadevarate despre
relatia lor, toate din invidie si ca regele e inversunat, desi nepotul si-a tinut cuvantul exemplar. Tristan
incuviinteaza si ii multumeste Isoldei ca i-a salvat viata.
Regele, rusinat de banuielile avute, coboara din copac, ia tinerii si ii aduce la castel. Le cere sa nu
mai vorbeasca intre ei decat in prezenta sa.
Andret, Frocin si ceilalti continua sa pandeasca, sperand sa gaseasca alt motiv de intrigi.
Tristan isi dorea din toata inima sa o ia de mana pe Isolda, dar stia ca sunt urmariti nonstop. El isi da
seama ca Isolda era in primejdie, pentru ca Marc incuraja aceasta panda.
Pe vremea aceea, regele dormea cu rudele apropiate in aceeasi sala, numai ca, intr-o seara, cand
dormeau toti, Marc ii spunea lui Tristan sa mearga a doua zi la Camelot, la regele Artur, cu o scrisoare. Catre
dimineata, regele isi ia baronii si iese, iar Tristan nu se mai poate stapani si merge sa vorbeasca cu iubita. Se
ridica in graba din pat si vede ca pe jos era un strat de faina. Isi da seama ca fusese ideea lui Frocin si ca
regele era inteles cu vrajitorul intrigant. Dorinta de a vorbit cu Isolda e uriasa, asa ca printul ajunge dintr-un
salt la patul ei. Atunci intra regele si baronii, Tristan si Isolda sunt legati si apoi condamnati la moarte pe
rug.
Cornwalezii protesteaza, furioasa. Nu vor sa piara cel care i-a salvat de irlandezi de atatea ori si nici
frumoasa Isolda. Regele ii ignora si, cand rugul e pregatit, e adus Tristan. Fiind adus in stranguri, Tristan si
calaii se intalnesc cu prietenul printului, bunul Dinas, care ii taie legaturile, pentru ca nu se cuvine ca un
baron ca Tristan sa fie tarat astfel.
Grupul merge mai departe si, ajungand la capela de pe stanca de la marginea prapastiei, Tristan cere
sa i se ingaduie sa faca o rugaciune. I se da voie si Tristan fuge prin scobitura facuta in loc de horn, sarind
apoi in mare. Dinas le spune baronilor ca printul s-a sinucis si ca trebuie anuntat Marc.
Marc, auzind, cere sa fie adusa Isolda. Poporul striga in continuare impotriva regelui.
Intra in sala Yvain, un om ingrozitor de respingator, insotit de grupul sau. Acestia aveau lepra si vin
in fata regelui ca sa o ceara pe Isolda, fiind o pedeapsa mai urata decat arderea ca printesa sa putrezeasca de
vie din cauza leprei. Marc e de acord, iar leprosii o tarasc pe printesa in stanca lor de langa mare.
Oamenii se imprastie, blestemandu-si regele.
Tristan nu murise si nu se lovise la aruncarea in apa. El iese pe tarm, fiind cautat de Gorvenal, care
nu crezuse ca baiatul s-a sinucis. S-au intalnit pe-o plaja pustie de langa Tintagil. Scutierul ii aduce calul si
sabia.
Tristan porneste sa o salveze pe Isolda de rug, dar se intalneste cu convoiul de leprosi, care o tarau de
par pe fata. Leprosii se risipesc, Tristan o urca pe tanara pe cal si se ascund, impreuna cu Gorvenal, in
padure.
Tristan crescuse de mic cu un caine, Husdent. Cainele nu mancase nimic de cand Tristan fusese dus
spre rug, muscandu-si neincetat lantul ca sa plece dupa stapan. Regele s-a saturat sa il tot auda si i-a dat
drumul, sperand sa dea de urma stapanului (fusese instiintat de Yvain ca indragostitii traiesc). Husdent fuge
mai intai la capela, apoi pe plaja si apoi in padure. Baronii pierd urma cainelui in padure, dar el isi gaseste
stapanul.
Baronilor le e frica sa intre, pentru ca Tristan era de neinvins, dar e trimis Frocin.
Tristan ii facuse Isoldei o coliba din ramuri verzi si flori. Toamna, i-a sapat un bordei, iar Husdent
fusese dresat sa ii ajute la vanat fara sa latre. Vara mancau si fructe: mere si pere.
Iarna ii prinde cu hainele facute zdrente, asa ca Tristan si Gorvenal aduc blanuri. Isolda nu era
deprinsa cu aceasta viata grea, dar dragostea lor o facea sa nu simta frigul si foamea. Tristan ii canta mereu
Frocin i-a gasit pana la urma si i-a dat de veste lui Marc. Trecuse iarna si era primavara acum.
Indragostitii se intorsesera din bordei in coliba, iar Gorvenal plecase cu Husdent la vanatoare.
Nefiind cainele acasa, regele si cavalerii se uitau printr-o deschizatura in casa: intr-un colt erau
ulciorul, un arc cu sageti si o sulita, de-o ramura erau agatate niste haine, in alt colt erau piei de animale, iar
in mijloc era un pat pe care se odihneau indragostitii, avand intre ei sabia = simbolul fecioriei.
Marc, intelegand ca sunt casti, se inveseleste si ii pare rau ca isi daduse sotia leprosilor. Prudent,
regele inlocuieste sabia lui Tristan cu sabia lui si inelul fetei cu inelul lui. Acest lucru trebuia sa insemne ca
i-a gasit si ca e hotarat sa ii ierte.
Cand s-au trezit, tinerii si-au dat seama ca nu mai au unde sa fuga. Totusi, sub munte, intr-o chilie,
locuia calugarul Ogrin, care il certa mereu pe Tristan ca nu o da pe Isolda stapanului ei.
5

Afland de aceasta intamplare, calugarul s-a suparat si mai rau, dar Tristan i-a spus ca Isolda e a lui, el
a vazut-o primul, el a salvat-o. Nepotul a facut mereu totul pentru unchi, iar rasplata a fost exact pe dos.
Calugarul ii spune ca oamenii s-au nascut ca sa sufere, dar Tristan il contrazice, spunand ca s-au nascut ca sa
fie fericiti. El spune ca Dumnezeu l-a parasit (cand a fost otravit de Morholt si de balaur), dar Isolda i-a redat
viata. Calugarul spune ca sfanta biserica romana i-a unit pe Marc si pe Isolda intr-o legatura ce nu mai poate
fi desfacuta. Tristan ii spune ca pe ei ii uneste dragostea. Ogrin ii spune ca fata e cununata cu regele, dar
Tristan spune ca el a fost in ipostaza mirelui, pentru ca regele era in Cornwal. In plus, pe Isolda nu a
intrebat-o nimeni ce vrea.
Ogrin ii spune sa se gandeasca la cum o condamna pe Isolda sa traiasca, murdara si fara mancare si
la faptul ca, la batranete, ea va ajunge o cersetoare, iar dupa moarte vor ajunge amandoi in infern. Tristan se
prabuseste in genunchi si ii cere lui Ogrin sa faca ceva sa nu mai sufere Isolda. Calugarul ii spune ca
singurul lucru care se poate face este sa o inapoieze pe fata regelui, iar el sa plece in lume. Doar asa va
impaca si legea, si biserica...
Tristan s-a induplecat, a inapoiat-o pe Isolda si i-a amenintat pe toti ca el ii va pedepsi daca vor
indrazni sa o vorbeasca pe regina de rau.
La despartire, printul i l-a dat Isoldei pe Husdent, iar ea i-a daruit inelul pe care il purta pe deget cand
s-au cunoscut (un inel mic, facut din jasp).
Anii trec iar.
Feciorul lui Rivalen se intoarce in Loonois, fiind primit cu cinste de Rohalt. I se ofera iar tronul,dar il
refuza si pleaca in Galia, la ducele Gilain. Tristan a castigat, la un joc de sah, un catelus vrajit adus din
insula Morganei, din Avalon. Acest catel cu blana in zece culori, avea la gat un clopotel de aur, iar cine
suna din el isi uita suferintele. Tristan i l-a trimis Isoldei, ca ea sa-si uite dragostea si sa il uite si pe el.
Isolda nu a vrut ca ea sa uite si baiatul sa sufere.
Tristan isi petrecea timpul in razboaie, sperand sa fie lovit si sa moara. Mult timp l-a slujit pe Artur,
regele Britaniei, luptand in Frizia, Spania si Germania. Moartea il ocolea mereu.
Pe cand lupta prin Spania, Tristan a auzit ca in tinutul Bretaniei pustia contele Riol, stapanul din
Nantes. Ducele Bretaniei, Hoel, se retrasese la castelul din Carhaix, impreuna cu Kaherdin (fiul) si Isolda
(fiica). Riol voia sa o ia cu de-a sila pe fiica lui Hoel.
Cavalerii mesei rotunde, din care facea parte si Tristan, aveau datoria de a-i apara pe cei slabi,
protejandu-i impotriva navalitorilor.
Tristan il ajuta pe duce, il inlatura pe Riol si il inchide in temnita.
Tristan si Kaherdin se imprietenesc, iar Isolda se indragosteste de feciorul lui Rivalen.
Kaherdin si Hoel se gandesc cum sa faca sa ii casatoreasca pe cei doi.
Tristan, gandindu-se ca Isolda suna din clopotel si incepe sa il uite, nu vrea sa o mai tulbure vreodata
si sa o faca sa sufere, asa ca primeste cununia, vrand sa faca din ea un obstacol in calea dragostei nebune
pentru printesa Irlandei.
In ziua cununiei, Tristan se insura cu Isolda din Bretania, dar se gandea la Isolda din Cornwal. El
repeta Blonda Isolda, iarta-ma, iar preotii nici nu il intelegeau, pentru ca mireasa era satena.
La sfarsitul nuntii, mirii au fost dusi in camera lor, iar Tristan a scapat inelul de jasp de pe deget si a
dormit pe mantie, langa prag, lasandu-si singur mireasa.
Ducele si fiul au aflat de intamplare, iar Kaherdin i-a zis ca se simte injosit ca Tristan ii dispretuieste
sora. Tristan nu a mai putut sa se ascunda si i-a povestit prietenului sau toata viata lui. Kaherdin s-a
induiosat, dar si-a rugat prietenul sa nu o paraseasca pe Isolda, ci sa se retraga, daca vrea, singur in turn.
Tristan a acceptat, dar suferinta indragostitilor nu s-a stins.
Barzii cei vechi povestesc ca Tristan, nemaiputandu-se abtine, a mers pe ascuns sa o vada pe Isolda,
intai ca negutator si apoi ca pelerin. Nu i-a vorbit decat cand a mers a treia oara, imbracat ca un nebun, cu
parul tuns in cruce si hainele in 5 culori. A ajuns la castel topaind ca un bufon si razand mincinos. Nu l-a
recunoscut nimeni in afara de Husdent, care a sarit sa-i linga fata si mainile. Isolda si-a dat seama ca acela e
Tristan si au reusit sa isi vorbeasca singuri cateva clipe, jurandu-si dragostea unul altuia.
Aflase si Marc ca acela e Tristan si se hotaraste sa il vaneze.
Intors in Carhaix, printul a luat parte la alte lupte alaturi de Kaherdin.
Se spune ca Marc a procurat otrava din Irlanda, si-a inmuiat sagetile si sabia in aceasta, iar apoi
Tristan a fost lovit cu o sageata otravita la poalele unui castel pe care abia il cucerise.
6

Nu se stie sigur daca Marc e vinovat.


Tristan a fost intins pe scut si a cerut sa fie dus in castel, ca sa poata privi spre Cornwal. Kaherdin e
trimis la Isolda, ca sa o informeze ca i-a fost credincios pana in clipa mortii. Ii da inelul ca sa i-l inapoieze
Isoldei si o roaga sa vina, daca vrea. Daca vine, Kaherdin trebuie sa inalte pe catarg o panza alba, daca nu, o
panza neagra.
Kaherdin ii spune lui Tristan ca nu trebuie sa moara si ca sigur Isolda va veni, iar fericireata furata
de Marc din Cornwal se va-ntoarce...
Isolda, auzind vestile, cere permisiunea sotului sa plece sa il vada pe Tristan, iar regele a incuviintat.
Ducele a inaltat panza alba pe catarg, dar intre marinari erau cativa oameni platiti de Marc sau de
Isolda din Bretania, care au inaltat panza neagra. Tristan s-a inveselit cand a vazut corabia, dar, cand a zarit
panza neagra, ochii i s-au incetosat, inima i-a-ncetat sa bata.
Isolda a fugit din corabie in castel, insa clopotele manastirii vesteau moartea lui. Ea o gaseste pe
Isolda din Bretania cu sotul ei si o da afara, spunand ca si-a castigat prin suferinta dreptul de a ramane in
veci cu Tristan.
Au murit amandoi si au fost adusi la Tintagil, fiind inmormantati in cate-o racla de smarald. Regele
Marc n-a vrut sa ii inmormanteze impreuna, dar un trandafir a rasarit din racla lui Tristan, a crescut si a
imbratisat racla Isoldei. In zadar a fost taiat trandafirul, de fiecare data s-a intamplat la fel.
Dragostea lor a biruit