Sunteți pe pagina 1din 20

Curs TD

Leziunile traumatice ale partilor moi oro-faciale

Consideratii generale :

Traumatismele faciale produc o varietate larga de leziuni. Dintre toate traumatismele

nici unul nu ingrijoreaza bolavul mai mult decit cele faciale. De aceea trebuiesc depuse toate

eforturile pentru refacerea anatomica apartilor traumatizate sau cit mai aproape de normal.

Etiologie: plagile care intereseaza parttle moi faciale sunt extrem de des intilnite. in 40-50% din cazuri ele intereseaza partile moi faciale; mai frecvent ele intereseaza in acelasi timp si

partile dure, oasele exocraniului si dintii si numai putine intereseazain exclusivitate partile moi ale cavitatii bucale. Acest tip de traumatisme apar de obicei la adulti tineri intre 2-40 ani si in

80% din cazuri la barbati.

Cauze favorizante:

1)

2)

a)
b)

Starea generala frzica a pacientului

Starea psihica

c) Alcoolismul acut

Cauzedeterminante:

a) Accidente de circulatie

b)

c)
d)

e)

Accidente de munca

Agresiuni prin lovituri de pumn, affne albe, corpuri contondente

Arme de foc, schije,

Caderi accidentale

0 Accidente sportive

g) Muscaturi (animale, umane)

Clasificare plagilor:

La nivelul fetei se intilnesc un numar variat de tipuri de leziuni ale partilo moi si este indicata

clasificarea acestora datorita problemelor terapeutice diferite asociate diferitelor plagi. in

general regiunile cel mai des afectate de traumatisme sunt obrajii, buzele, limba, planseul bucal.

a) Contuzia: se produce ca urnare a unui impact cu un obiect bont care nu produce

intreruperea continuitatii pielii. Intereseaza prelea si tesutul subcutan producind de obicei o

hemoragie subcutana care se autolimiteaza de obicei (echimoze). Echimozele devin

aparente clinic dupa cca. 48 ore.

b) Abraziunea: (escoriatia superficiala) se produce prin zgjnerea sau abrazarea tegumentelor.

Rezulta in urma frictiunii cu un co{p rugos, este superficiala si produce o suprafata rugoasa,

singerinda. Se observa mai ales pe suprafetele proeminente ale fetei (barbie, nas, obraji,

frunte, regiunile malare), este dureroasa pentru ca indep artarea epiteliului lasa descoperite

terminatiile nervoase din tesutul subcutan. Hemoragia nu este o problema in aceste cazvt't deoarece sunt implicate numai vase capilare aare se retracta si sunt

obliterate de trombi.

c) Plaga contuza: este o

leziune care intrerupe

continuitatea tegumentului si reprezinta tipul cel mai

frecvent de plaga. Pot fi produse de impactul cu obiecte

contondente, ascutite, de metal sau sticla. Pot fi

superficiale sau profunde si pot interesa elementele

anatomice subiacente (vase, nervi). Atunci cind sunt

produse de obiecte ascutite care lasa o plaga cu

margini nete, asest tip de plaga se numeste plaga tatata.

Abraziuni, escoriatii si plagi taiate zigomatice

d) Plaga penetranta: este de regula o plaga punctiforma produsa de un obiect ascutit cum ar fi

un cutit, glont. Este o plaga profunda si intereseaza mai multe structuri. Clinic se obsenra un

orificiu mic la nivelul tegumentului, cu margini bine delimitate si usoilra hemoragie (daca

nu este afectat un vas mai mare)

Plagile penetrante pot avea un singur orificiu (orificiu de intrare) sau doua unul de

intrare si altul de iesire.

e) Plaga zdrobita: se produce prin zdrobirea partilor moi intre agentul traumatic si partile

dure, dinti, oase. Se intilneste mai ales la nivelul buzelor, barbiei, arcadei

supra/sub sprinceno ase

Plaga muscata: este produsa de muscaturi ale animalelor, are aspect neregulat, sfisiat si

este extrem de contaminata de germeni patogeni g) Arsurile: intereseaza frecvent partile moi faciale.

Sunt cauzate de flacara, lichide fierbinti, alimente fierbinti, aburi, acizi, raze roentgen, electricitate, raze solare, gaze iritante. Arsurile sunt clasificate

astfel:

Tfatament

- gradul 1

ftadul 2:

gradul 3

gradul 4

De obicei leziunile traumatice ale partilor moi

rLaga scalpata S1

Plaga

scalpata

si plagi muscate faciale prin

plagl

muscate

Iaclale

pnn

musscatura

musscatura de ciine

de ciine

faciale sunt tratate de personalul din serryiciile de urgenta ale spitalelor. Chirurgul maxilo-facial, este totusi cel mai indreptatit sa trateze acest tip de leziuni.

Tratamentul plagilor partilor moi

- Tratamentul contuziilor: de obicei se rezuma la observarea acestora si numai rareori

necesita masur terapeutice. Datorita faptului ca exista hemoragie in tesuturile profundezonava avea initial o coloratie albastruie care apoi va vira in galben Tratamentul escoriatilor, abraziunilor: pentru ca sunt produse prin frictiune sunt superficiale.

Sunt plagr infectate dar pentru ca sunt asa de superficiale terapia locala este suficienta pentru controlul ei.

Este recomandat un tratament minim: plaga trebuie spalata cu grija si curatata mecanic folosind

un sapun-detergent chirurgical (sau chiar cu ser fiziologic) dupa care se aplica o solutie

antiseptica. De obicei nu este indicata aplicarea unui pansament. Epitelizarca se produce rapid

si de obicei plaga se vindeca fara formarea unei cicatrici.

Tratamentul plagilor contuze :

1) Sutura primara precoce: ori de cite ori este posibil aceste plagi trebuiesc tratate in primele ore de la producere. Desi aceste plagi sunt in general contaminate microbian se prefera sutura primara in primele 24 de ore exciziei radicale a tesuturilor cu vitalitate indoielnica si

tratamentul ulterior al plagii rentltate, asa cum este recomandat in alte zone ale corpului.

2) Sutura primara aminata: atunci cind din diferite motive nu pot fi suturate toate plagile in

perioada initiala de siguranta, cind plagile devin edematoase, indurate, infectate, atunci nu

trebuie practicata sutura primara. in aceste situatii dupa examenul clinic trebuie:

- debridate toate tesuturile evident devitale si infectate

- se imobilizeaza toate fracturile oaselor faciale concomitente

- se dreneaza eficient

- se instituie o antibioterapie efectiva si specifica

- pansamente umede

Tratamentul plagilor impuscate, produse de schije sau a celor de razboi; in nici un alt tip de

plagr nu trebuie scapate din vedere procedeele de urgenta pentru salvarea vietii bolnavului.

Examinatorul trebuie in primul rind sa observe starea generala a bolnavului si sa ia toate

masurile ca sa existe o respiratie normala, eficienta, sa opreasca singerarea si sa previna sar.r/si

combata aparitia socului. Ca o regula generala se va trecr la trata:-nentul partilor,loi dripa ce

sernnele vitale s-au stabilizat.

Tratamentul arsurilor.' sunt

arsurilor poate fi estimata dupa profunzimea si suptafata interesata. Cu cit arsura este mai

probabil cele mai severe injurii la care este expus omul. Severitatea

profunda si intereseaza o suprafata mai mare cu atit ea este mai severa.

Tratamentul unei arsuri cuprinde doua categorii de masuri:

1) De suport a starii generale

a)

b)

Prevenirea si tratamenful socului

Controlul infectiei

2) Tratamentul local al plagii: curatarea atenta a plagii arse este prima masura in arsurile de

gradul 1 si 2. Pentru arsurile minore, care pot include si arsuri izolate ale fetei este necesara

de obicei toaleta locala a plagii si suprirnarea durerii. Este esentiala observarea atenta a

bolnavului pentru a identifica orice semn de soc sau alte reactii sistemice. Bolnavii cu arsuri severe trebuiesc spitalizati si terapia de re-echilibrare trebuie inceputa imediat.

Leziunile traumatice ale dintilor si procesului alveolar

Traumatrzatul maxilo-facial prezinta de obicei si leziuni traumatice ale dintilor si tesutului parodontal de suport. Aceste leziuni pot aparca izolat asa cum apar in caderile

accidentale ale copiilor, sau apar asociate cu alte traumatisme ca in accidentele de circulatie. in general traumatismele dento-alveolare apar dupa:

- caderi accidentale

- accidente de joaca

- agresiuni

- accidente de circulatie

- accidente sportive

- accidente de munca

Leziunile structurilor dento-alveolare apar fie ca rcntltat direct al unui traumatism

exercitat asupra dintilor, sau a unui traumatism indirect, de obicei ca unnare a inchiderii fortate

a gurii cind dintii mandibulari sunt izbitt de dintii maxilari. Ele sunt frecvente atit in perioada

copilariei si adolescentei cit si la adulti. Orice dinte traumatizat reprezinta un accident stresant

pentru pacient si deseori aspectul restaurarii dentare finale este sub asteptarile estetice si functionale ale acestuia.

Patogenie si clasificare:

Exista mai multe clasificari, noi o

mai explicita clinic:

1) Traumatismele tesuturilor dentare

a)

b)

Fracturi coronare:

Fracfuri corono-radiculare:

utilizam pe cea a scoalii de stomatologie de la Bucuresti,

dure si ale pulpei dentare:

c)

Fracturi radiculare:

2)

3)

Traum ati smele tesuturilor p aro dontale :

a)

b)

c)

Contuzia

Luxatia partiala (subluxatia)

Luxatia completa (avulsia, exarticulatia)

Traumatismele suporfului osos :

a) Fractura peretilor alveolari

b)

c)
d)

Fractura cominutiva a alveolei dentare

Fractura procesului alveolar

Fractura de maxilar sau mandibula

Traumatismele tesuturilor dentare dure si ale pulpei:

1) Fisurile smaltului sau ale smaltului si dentinei reprezintaleziuni fara pierdere de substanta

2)

3)

dentara; Fractura coronara:

a) Simpla: atunci cind o portiune din coroana este fracturata insa camera pulpara nu este

interesata.

b) Complicata: linia de fractura intereseaza camera pulpara.

Fracura radiculara: in functie de nivelul la care se gaseste linia de fractura, acestea pot fi

l.l,2.l fractura coronara simpla

1.1 fractura coronara complicata

clasificate ca fracturi ale Ll3 cervicale, Ll3 mijlocii

sau 1/3 apicale.

2.1 fractura radicularain l/3 medie

4) Fracfura corono-radiculara: poate avea un traiect

oblic sau vertical expunind sau nu camera pulpara.

Traumatismele tesutului parodontal:

1) Contuzia: este un traumatism al tesutului de spuport al dinteiui insotit de o mobilitate sau o

pozitie anormala a dintelui care este foarte sensibil la percutie.

2) Luxatia partiala: ligamentul alveolo-dentar nu este rupt in totalitate, dintele este deplasat in alveola, citeodata impreuna cu unul din peretii alveolari, pachetul vasculo-nervos este rupt si co-exista plagi gingivale

3) Luxatiile totale: ligamentul alveolo-dentar este rupt in totalitate, dintele fiind deplasat

complet inafara alveolei.

Examen clinic si diagnostic:

I

oC?\

roO

ol

Fractura osului alveolar:

I intruzie II A, B, C fractura osului alveolar vestibular III A, B, C fractura completa a osului alveolar

Traumatismele dintilor si tesuturilor parodontale trebuiesc considerate urgente pentru ca

un tratament corect si incununat de succes necesita stabilirea diagnosticului si aplicarea

tratamentului intr-o perioada limitata de timp. Pentru a pastra viabilitatea dintelui deplasat si a

osului alveolar dintele luxat si fractura alveolara trebuie reduse in pozitie corecta si pacientului

trebuie sa i se administreze analgetice pentru suprimarea durerii.

Examen radiografic: include radiografii ortoradiale ale dintilor traumatrzatt sau

radiografii panoramice. Radiografiile dentare in incidente diferite sunt utile pentru a depista fracturile radiculare cu deplasare minima.

Tratament: In tratamentul leziunilor traumatice trebuie avuti in vedere mai multi factori:

- virsta pacientului

- cooperarea pacientului

- daca traumatismul intereseaza dentitia primara sau cea pennanenta

- localizarca si intinderea leziunii traumatice

- suporful osos rezidual etc. Lipsa de colaborare din partea pacientului, mai ales in cazul copilului mic sau al celui

cui retard mental impune folosirea anesteziei generale sau a sedarii intravenoase.

Traumatismele tesuturilor parodontale:

1) Contuzia: nu este indicat nici un tratament; este nevoie numai de urmarirea in timp a

vitalitatii pulpare.

2) Subluxatia: un dinte subluxat este sensibil la percutie si este mobil. Simptomatic

tratamentul urmareste adiministrarea unei diete moi, slefuiri ocluzale (scoaterea din ocluzie)

pentru e evita efectul traumatic al ocluziei si imobilizare.

Tratament:

- scoaterea dintelui din ocluzie

- eventuala imobilizare

- dieta moale 14 zlle

3)

Luxatia dentara:

a) Intruzia: poate merge de la o impactare minima pina la completa disparitie a dintelui din

alveola. Recomandarea terapeutica include:

i)

Se lasa dintele sa re-erupa

daca acesta este imatur

ii) Repozitionare manuala sau chirurgicala imediata in cazul dintilor complet formati si imobiliazrea lor in pozitie corecta pe arcada

iii) Repozitionare ortodontica folosind forte slabe atit pentru dinti maturi sau imaturi

daca aceasta se practicala 2-3 saptamini dupa traumatism

iv) Imobtlizarea dintelui pentru 3-4 saptamini cu tratament endodontic executat in

primele 2

saptamini

v) Pentru dentitia primara incisivul definitiv se dezvolta palatinal (lingual) de cel

primar. Daca dintele de lapte este intrudat si lezeazamugurele dintelui permanent el

trebuie extras imediat cit mai atraumatic posibil. Daca dintele perrnanent nu este

lezat el va erupe spontan.

Re-eruptie spontana si repozitionare

dupa 18luni

lntruzia dentara a incisil'ului drept superior - aspect clinic si radiologic

b) Extruzia: dintele aflat partial inafara alveolei trebuie repus manual imediat in alveola. El

va fi imobilizat prin iigaturi dentare care sa permita o oarecare miscare fiziologica a lui,

pentru a preveni instalarea anchilozei. c) Luxatia laterala:. De obicei dintele si alveola fracturata pot fi reduse manual in pozitie

corecta sub anestezie loco-regionala si imobilizat. Plagile mucozale se sutureaza.

Dintele este imoblltzat pentru 6-8 saptamini in functie de gradul de luxatie. Tratament pentru luxatia laterala si extruzie:

- Anestezie locala

- Repozitionare imediata; daca se intirzie repozitionarea se va extrage dintele

- Imobilizare cu sina acrilica 3 saptamini

- Imobilrzare 6-8 saptamini daca co-exista si o fractura a osului adiacent d) Avulsia (exarticularea, luxatia totala): avuisia completa a dintelui din alveola rcprezinta o adevarata urgenta stomatologica. Prognosticul ei este legat direct de stabilirea unui

diagnostic corect si de masurile luate la locul accidentului (de obicei persoane

o

nefamili anza.te cu

tehn j cile stomatologice).

Dintii interesati

cel

centrali superiori

si se produc intre 7-10

ani, in per-ioada

de

acestora.

incisivilor deplasati si sutura partilor moi

mai des sunt incisivii

eruptie si maturarc a

Prognostic: rata de supravietuire a uni dinte reimplantat este de 51-89%. Prognosticul

depinde de perioada de timp pe care dintele o petrece in afara alveolei si de modalitatea in care el este pastrat pina ia implantare. Trebuie avuta in vedere reimplantarea imediata. Nu se reimplanteaza dintii de lapte.

Traumatismele suportului osos :

1) Fractura peretelui alveolar: se asociaza de obicei cu luxatiile dentare. Clinic se constata o

mobilitate a corticalei osoase vestibulare impreuna cu dintele respectiv si plagi contuze ale mucoasei gingivale.

2) Fractura cominutiva a osului alveolar: se aso ctaza cu luxatiile laterale sau intruziile

dentare.

3) Fractura procesului alveolar: se intilneste mai ales la dintii frontali si premolari la copiii

de virste mai mari. Bolnal'ul reciama de obicei ca i s-a schimbat ocluzia dupa traumatism si

ca un segment de arcada s-a deplasat din pozitia initiala.

Fracturile de mandibula

Fracturile de mandibula reprezinta 3o/o din totalul fracturilor schelefului si 7 -80% din

fracturile oaselor faciale (Curioni 1973, Rowe 1968). Cele mai frecvente fracturi de mandibula

se intilnesc la barbati cu o medie de 3:1 insa cu un maxim de 9:1 si un minim de2:1, probabil legat de numarul mai mare de barbati soferi de vehicole si a numarului mai mare de agresiuni interesind barbatii si baietii.

Etiologie:

1)

In ciuda extrem de multor factori etiologici potentiali nu este nici un dubiu ca cele mai

frecvente cauze de producere pe plan mondial a fracturilor de mandibula sunt accidentele rutiere si agresiunile. In literatura 43o/o din fracturi au fost provocate de accidentele de

trafic, 34% de agresiuni, 7Yo de accidente de munca, 7o/o caderi accidentale si 4%o accidente sportive

Patogenie:

2) Notiuni de anatomie: Mandibula este un os in forma de potcoava a viscero-craniului care

ocupa o pozitie foarte proeminenta si vulnerabila. Barbia este cel mai adesea tinta

agresiunilor fiind de aceea singurul os facial fracturat in cca. 70% din caztari. Mandibula

este un os unic median si simetric care formeaza etajul inferior al fetei. Este singura

strucfura mobila si se articuleaza cu craniul prin articulatia temporo-mandibulara si cu maxilarul superior prin intermediul articulatiei dentare.

3)

Arlitectura lt'tafttlil.ulei: rste adaptata functiei sale avind trei ;urburi:

t)

O curbura in forma de "V" la nivelul

portiuniibaztlare a corpului mandibular

b) O curbura in forma de "IJ" la nivelul crestei alveolare

c)

O curburain"L" la nivelul unghiului mandibular.

Aceasta forma a mandibulei influenteaza modul de actiune al fortelor si locul de aparitie al

fracturilor. La nivelul mandibulei exista zone de rezistenta crescuta si zone de rezistenta minima:

1)

2)

Zone de rezistenta crescuta: la nivelul simfizei mentoniere si la marginea bazllara

Zone de rezistenta scazuta:

i)
ii)

Regiunea subcondiliana

Unghiul mandibulei

iii) Regiunea gaurii mentoniere daca este in continuarea unui dinte lung, masiv

iv)
v)

(premolar)

Regiunea alveolelor dentare

La edentatul total: inaltimea corpului mandibular scade prin rezorbtia crestei

alveolare

vi) La copil: fragilitate indusa de prezenta mugurilor dintilor permanenti

3) Mecanism de producere a fracturilor: Zona mandibulei care se fractureaza sub impactul

fortelor traumatice depinde atit de natura fortei aplicate (factor dinamic) cit si de

predispozitia anatomica la fracturi (factor static).

In general se considera ca exista 4 mecanisme de producere a fracfurilor:

1. Flexia: agentul traumatic produce o inchidere sau o deschidere exagerata a arcului mandibular si fractura se produce la locul de aplicare al acestuia 2. Presiunea: sub actiunea presiunii se produce o fractura la nivelul locului de contact.

Un agent traumatic cu o vtteza mare va produce o fractura cominutiva la locul de

contact.

3. Tractiunea: este un mecanism comun oaselor lungi ale scheletului insa este greu de

crezut ca poate exista o contractie musculara atit de mare incit sa produca o fractura a mandibulei. 4. Torsiunea.' este un mecanism rar in fracfurile de mandibula

4) Deplasarea

fragmentelor

osoase fracturate poate fi:

a) Deplasarea

b)

primara sub actiune agentului traumatic

Deplasare secundara sub actiunea tractiunii musculare a muschilor anteriori

Semne clinice comune ale fracturilor de mandibula: toate fracturile de mandibula au unele

semne clinice comune si unele specifice pentru fiecare forma anatomica si clinica:

1) Durerea: ori de cite ori apare durere la miscarea mandibulei, fie la locul de impact cu

agentul traumatic, sau pleaca din acel punct, trebuie suspicionata o fractura.

2) Tulburari functionale: in majoritatea cazurilor sunt evidente in timpul miscarilor de

masticatie, deglutitie sau fonatie.

3) Mobilitate anormala: poate fi detectata manual in cursul manevrelor de palpare sau in timpul miscarilor mandibulei.

4) Tulburari de ocluzie: in majoritatea cazurilor exista tulburari ale rapoartelor dentare

normale de ocluzie sau acelora a lucrarilor protetice. Reprezinta unul dintre cele mai

importante semne

5) Deformarea: gradul de deformare este influentat de directia liniei de fractura si de

contractia cu caracter protector a muschilor inserati pe fragmentele fracturate Ia carc se mai adauga si gravit atea.

6) Tumefactia si echimozele: in majoritatea cazur'lor de fractura de corp mandibular, edemul

este evident insa echimozele nu apar decit dupa 24 de ore.

7) Crepitatia: Cr:epitatia este un zgomot aspru si;''r trebuie confunc'.it cu cracrnentele intilnite

in tuiburarile ATM.

B) Absenta transmiterii miscarii: amplitudinea nonlala a miscarii condilului este modificata

sau absenta in cazul fracturilor condiliene

9) Tulburari de sensibilitate: pot fi intilnite anestezii sau parestezii, disestezii ale hemibuzei

inferioare, in teritoriul nervului alveolar inferior cind acesta este elongat, comprimat sau

rupt de agentul traumatic.

Clasific

fracturilor de mandibula

Forme anatomice ^re^ si clinice: fracturile de mandibula au fost clasificate in mai multe moduri. cea mai untala fiind, in functie de regiunea anatomica:

i)

Fracturi mediene

(medio-simfizare)

ii) Fracturi paramediene (parasimfizare)

iii) Fracturi ale corpului mandibular

iv)
v)

Fracturi ale unghiului mandibular

Fracturi ale ramului ascendent

vi) Fracturi ale condilului

vii) Fracturi ale apofizei coronoide

Forme anatomoclinice si simptomatologie clinica

Fractura mediana: linia de fractura trece intre cei doi incisivi centrali inferiori.

Fractura paramediana: linia de fractura trece intre

incisivul lateral si canin si are o frecventa de cca. 15o/o

din totalul fracturilor de mandibula.

Fractura corpului mandibular (fractura de ram

orrzontal): linia de fractura este locabzata intre canin

si molarul de minte inferior si

reprezinta intre 19%

(Rowe) si 31% (Val. Popescu) din fracturile de

mandibuia

Fracfura paramediana dreapta

Fractura mediana de mandibula - radiosrafie cu film "muscat"

Fractura unghiului mandibular:

Traiectul liniei de fractura poate trece

pterigoidian intem sau in plina masa musculara.

inaintea insertiei muschilor maseter si

Fractur:r ramului ascendcnt: sunt mai rare, poi fi verlicale, ofizontale sau oblice:

Fractura apofizei condiliene: se produc de obicei prin mecanisme indirecte si au o frecventa

cuprinsa intre 4,IYo (Val. Popescu) si 3 l% (Cunoni). in functie de nivelul liniei de fractura se disting 3 forme clinice:

1) Fractura subcondiliana joasa:

2)

Fractura subcondiliana inalta:.

3) Fractura condiliana propriu-zisa:

Fractura procesului (apofizei) coronoid: sunt rare; linia de fractura trece oblic anterior de la

incizura sigmoida spre marginea anterioaraa ramului ascendentlabaza coronoidei.

Fracturile multiple: apar atunci cind se aplica forte putemice rezultind combinatii extrem de

variate de fracturi osul cedind atit la locul de aplicare al fortei cit si la distanta. Sunt fracturi atipice fragmentele osoase suferind deplasari mari atit primar sub actiunea agentului traumatic cit si secundar prin actiunea musculaturii. Fracturile cominutive: se produc in uffna traumatismelor violente: accidente de circulatie,

plagi impuscate, explozii, lovituri de copita de cal, etc.

Fracturile mandibulei edentate: odata cu virsta si

pierderea dintilor apare rezorbtia osoasa care in afara

unei fragilitati crescute comune tuturor oaselor

produce si rezorbtia osului alveolar cu diminuarea la jumatate a inaltimii mandibulei

Fractura mandibulei la copii:

Fracfurile la copii

sunt mai rare decit la adulti. Fractura dubla de mandiblua corp

Desi caderile accidentale sunt frecvente aunci cind drept si sting la o bolnava de 73 an copilul invata sa mearga, faptul ca masa copilului si edentata total inaltimea de Ia care cade este mica, fiind insuficienta pentru a fractura mandibula mult mai

elastica de cit la adult.

Examen radiografic:

Pentru inventarierea leziunilor mandibulei cea mai buna este ortopantomografia sau

Ortopantomografie

{

Cele tnai rics folositc e;rplorari radiologice in fia':turile de mandibula sunt:

a) Radiografii plane:

i)

ii)

Rg.

in incidenta mandibula defilata

Rg. de ansamblu a mandibulei

b)

ilt) Ortopantomografia

Incidente aditionale:

i)

Rg. axiala de mandibula (at film muscat)

ii) Radiografii dentare retro-alveolare:

Radiografie defilata de corp mandibular sting si

iii) ng

ale ATM in incidente standard sau

tomografii

iv) Tomografii computerizate (CT-saae): permit si depistarea altor fracturi ale viscerocraniului

i

1iiili

incluzind osul frontal, complexul nazo-etmoido-orbital, maxilarul superior. Evolutie, vindecarea (consolidarea) osoasa Fracturile mandibulare corect reduse si imobilizate se vindeca in mod obisnuit in 4-6

saptamini. Aceasta perioada de vindecare este mai scurta la copii (3-4

saptamini) si mai

lunga ia

virstnici (6-8 saptamini). S-a observat ca fracturile imobilizate imediat dupa producerea

fracturii s-au vindecat cu 8-10 zlle mai repede. Kelsch si Kiener sustin ca formarea calusului se produce in 4 etape:

1) Formarea calusuluifibrino-proteic .

2) Formarea calusului fibros sau condroid. 3) Formarea calusului osos primar:. 4) Formarea calusului secundar Ultimul stadiu este cel de rernodelare functionalaaosului fracturat care dureazamarmulte iuni

sau ani pina ce localizarea fostului traiect de fractura nu mai poate fi detectat histologic si anatomic.

Radiografie de mandibula de ansamblu (stinga) si mandibula de profil (dreapta)

Formarea calusului poate fi influentata de mai multi factori:

- Virsta pacientului: formarea calusului este mai lunga la bolnavii in virsta

- Starea fiziologica: procesul este mai lung la femeile insarcinate

- Alimentatia: lipsa unei alimentatii bogate in proteine (in conditii de rafuoi, recluziune,

lagare) duce la prelungirea acestui proces

- Factori mecanici: imobibzarea tardiva si/sau incorecta, sau mentinerea prea indelungata a imobifizat'ri poate intirzia consolidarea osoasa.

Complicatiile frac