Sunteți pe pagina 1din 60

Tricotarea unui obiect include o serie de operaiuni care, prin ansamblul lor, conduc la realizarea

complet a obiectului respectiv. Printre acetea se enumer:


1. Creterea i micorarea numrului de ochiuri
Tricotarea dup tipar ca i tricotarea diferitelor modele necesit creterea sau micorarea
numrului de ochiuri.
Creterea numrului de ochiuri se poate realiza prin ridicarea firului orizontal dintre 2 ochiuri pe
andreaua dreapt. Se tricoteaz lundu-l din spatele andrelei stngi (Fig. 16). Firul se sucete ca s
nu se formeze un gol. Acest procedeu se folosete la tricotarea unor modele.

Tricotarea primului i a ultimului ochi de 2 ori, o dat luat din fa i o dat luat din spatele
andrelei din mna stng (Fig. 17, a i b), adic o dat lucrat pe dreapta i o dat spre stnga.
Acest procedeu se folosete cnd e necesar s se adauge cte un singur ochi de fiecare parte, dup
un anumit numr de rnduri, sau s se adauge ochiuri ntr-un rnd, la anumite intervale.
Executarea unui jeteu cu andreaua dreapt se face printr-o micare dinspre dreapta spre stnga,
pe sub firul cu care se lucreaz i care se trece de la stnga spre dreapta. Apoi se tricoteaz ochiul
urmtor.
Tricotarea a 3 ochiuri n unul singur, se face astfel: se tricoteaz la nceput 1 ochi pe fa, apoi
fr s se scoat de pe andrea, se face un jeteu i se tricoteaz din nou 1 ochi pe fa. Cele 3
ochiuri obinute se scot de pe andreaua din mna stng (Fig. 18)

Montarea pe andrea a 2 sau mai multe ochiuri din firul cu care se lucreaz se vede n Fig. 19.
Acest procedeu se folosete la lrgirea tricotului cu cteva ochiuri pe margini, dup cerinele
tiparului i la tricotarea butonierelor i a tieturilor pentru buzunare.
Micorarea sau scderea numrului de ochiuri se realizeaz prin:
Tricotarea a 2 sau 3 ochiuri mpreun, pe fa sau pe dos, dup cum cere lucrul. Pentru aceasta
se introduce andreaua de la dreapta spre stnga deodat n 2 sau 3 ochiuri, care se tricoteaz
mpreun.
Tricotarea pe fa a ochiului mrgina i a ochiului urmtor se face mpreun i se scot de pe
andreaua stng. Ochiul obinut se trece din nou pe andreaua stng i se tricoteaz mpreun cu
ochiul urmtor. Operaiunea se repet dup cerinele tiparului respectiv. Acet procedeu se aplic
i la ncheierea ochiurilor.
2. ncheierea ochiurilor
Dup terminarea tricotrii este necesar s se ncheie ochiurile pentru ca s nu se deire. n acest
scop se tricoteaz astfel:
Se scoate ochiul mrgina, iar ochiul urmtor se tricoteaz pe fa i apoi se trece prin ochiul
mrgina. n acest fel pe andreaua din mna dreapt rmne un singur ochi. Se tricoteaz pe fa
ochiul urmtor care se trece i el prin ochiul aflat pe andreaua din dreapta. Operaiunea se repet
pn cnd pe andrea rmne ultimul ochi, prin care se trece firul ce vine de la ghem, apoi firul se
scoate de pe andrea, se nnoad i se rupe.
3. Marginea dreapt
Ochiurile de pe margine nu se lucreaz cnd se tricoteaz diferite detalii. Aceste ochiuri, numite
i ochiuri mrginae, se scot de pe andreaua din mna stng pe andreaua din mna dreapt, fr

s se tricoteze (Fig. 20). Ultimul ochi din rnd se tricoteaz ntotdeauna pe dos. n acest fel,
marginile tricotului snt drepte. Acest procedeu se folosete la marginea jachetelor, a gulerului
etc.

Pentru obinerea unei margini n bucle primul ochi se scoate, iar ultimul ochi se tricoteaz pe
fa. Marginea obinut nu se lrgete uor i de aceea este foarte indicat pentru marginile de
custur (la linia de subra, la mneci etc.).
4. Marginea ncheiat
Aceast margine se folosete ndeosebi la linia de umr, care se lucreaz n linie nclinat. Pentru
obinerea acestei linii, se procedeaz astfel:
La tricotarea umerilor nu se lucreaz toate ochiurile pn la sfritul rndurilor, ci se las
netricotate 3 5 ochiuri, dup cerinele tiparului. Dup aceasta tricotul se ntoarce pe dos,
lsndu-se i aici acelai numr de ochiuri netricotate. Operaiunea se repet de cte ori o cere
tiparul pentru formarea umrului. Cnd umrul este gata, se tricoteaz nc o dat toate ochiurile,
dup care se ncheie. n felul acesta se obine o linie armonioas. Dac s-a proceda prin
ncheierea obinuit a ochiurilor, ar rezulta o linie n form de scar, fapt care ar duce la
neajunsuri n finisarea custurii de pe linia de umr.
5. Tricotarea butonierelor
Butonierele se pot face pe linie orizontal sau vertical.
Butoniera orizontal se execut la o anumit distan de linia de margine a tricotului. n acest
scop se tricoteaz de la nceputul marginii attea ochiuri ct snt indicate n model, apoi se ncheie
5 6 ochiuri, dup marginea nasturelui, dup care se continu tricotarea urmtoarelor ochiuri. La

rndul urmtor se monteaz pe andrea deasupra ochiurilor ncheiate, un numr corespunztor de


ochiuri, iar n continuare se tricoteaz ochiurile pn la margine. Acest procedeu se folosete i la
executarea buzunarelor.
Butoniera vertical: se tricoteaz locul butonierei ntre 2 ochiuri acolo unde indic modelul. n
locul stabilit se mpart ochiurile lsnd la o parte pe andreaua stng, iar alt parte se trec pe o
andrea de rezerv. Se tricoteaz apoi separat ochiurile de pe ambele andrele, folosind alt ghem de
ln pentru ochiurile de pe andreaua de rezerv. Dup ce s-a tricotat o poriune nalt ct
dimensiunea necesar lungimii butonierei, se trec toate ochiurile pe o singur andrea i se
continu lucrul dup cerinele tiparului. Indiferent de poziia pe care o ocup butoniera, la sfrit
ea se festoneaz de jur mprejur cu fir de ln folosind punctul de butonier. Pentru rezisten
se aplic pe dos, n jurul butonierei, o benti pe fir drept, care s susin i marginea butonierei.
Buzunarul: pentru executarea buzunarului se procedeaz astfel: se ncheie ochiurile pe o distan
egal cu deschiztura ce urmeaz s-o prezinte buzunarul. Apoi separat se ncepe cptueala
buzunarului pe un numr de ochiuri echivalent cu deschiztura buzunarului. Dup ce se
tricoteaz o poriune egal cu nlimea ce urmeaz s-o prezinte buzunarul, se introduc ochiurile
cptuelii n dreptul ochiurilor ncheiate pentru buzunar i apoi se continu lucrul.
6. Tricotarea modelelor
Tricotarea modelelor din borduri sau din contextul tricotajului se execut dup anumite modele
alese dup mod i gust. Aceste modele pot fi executate din fire uni, adic ntr-o singur culoare,
sau din fire divers colorate.
Modelele uni snt mai uor de executat, ele cernd atenie numai la tehnica execuiei modelului
repectiv.
Modelele colorate cer o dubl atenie, adic att la tehnica execuiei modelului, ct i la mbinarea
firelor colorate dup cerinele modelului.
Modelele, indiferent dac snt uni sau divers colorate, pot fi compacte sau dantelate.
n paginile ce urmeaz se vor prezenta cteva indicaii n legtur cu tricotarea modelelor
colorate i a celor dantelate.
Tricotarea modelelor colorate. Unele obiecte tricotate, mai ales articolele de sport i cele de
copii, prezint garnituri din modele executate n diverse culori. Tricotarea modelelor n culori se
face n punct de jerseu, fiind singurul punct care se preteaz la executarea modelelor n culori.
Modelele colorate care se pot tricota snt modelele pentru chilim i pentru puncte n cruce.
Aceste desene se copiaz pe hrtie milimetric sau cu ptrele mai mari i se coloreaz. Ele pot
fi n dou sau mai multe culori.

Tricotarea modelelor n culori se face cu fire de diferite culori, dup cerinele modelului. Aceste
fire se tricoteaz n alternane cu firul culorii de fond, executnd din fiecare attea ochiuri ct cere
modelul. Firele nentrebuinate se trec pe dosul lucrului mai departe, n aa fel nct s nu strng
mpletitura. La schimbarea culorilor se ncrucieaz firele ca s nu se formeze goluri. Executarea
modelului se ncepe de la baz spre vrf sau spre marginea superioar a modelului.
Modelele colorate pot fi i brodate pe ochiurile tricotate. n acest scop fondul tricotajului se
execut cu punct de jerseu, iar punctul de broderie va urmri forma ochiurilor de pa faa
tricotajului.
Tricotarea modelelor dantelate: modelele dantelate se obin din diverse combinaii a ochiurilor
lucrate pe fa i pe dos cu jeteurile fcute dup anumite modele. La tricotarea acestor modele e
necesar o atenie sporit i un control asupra numrului de ochiuri, efectuat ct mai des, ca s nu
se scad sau s se sporeasc ochiurile nejustificat. Altfel nu se poate executa modelul n bune
condiiuni.
n general, la toate modelele, indiferent dac snt compacte sau dantelate, la numrtoarea
ochiurilor nu se include ochiul cu care se ncepe i se sfrete rndul adic ochiurile mrginae.
n fiecare rnd, la nceput, se ridic primul ochi fr a-l tricota i urmtorul se tricoteaz pe fa
lundu-l din spatele andrelei, iar la sfritul rndului, ultimul ochi se lucreaz luat pe dos.

Tutorial totoi balerini


Pentru c n ultima vreme mi-am dorit mai mult ca oricnd s am un blog
drgu, frumos, atractiv i util m-am gndit c tutorialele ar putea fi unul din
punctele de pornire n privina acestui lucru. Am fost foarte ncntat cnd am
descoperit cum pot face totoi cu numr pentru aduli, care s aib o form
frumoas i chiar elegant pe picior.
Aa cum am spus i pe pagina cu tutoriale, nu susin c metodele prezentate
de mine sunt cele mai bune, corecte i c sunt perfecte, ci doar c acesta este
modul n care fac eu lucrurile.
nc de la nceput vreau s v spun c s-ar putea ca denumirea ochiurilor s fie
puin n neconcordan cu denumirile romneti. Eu am nvat s croetez folosind
internetul i de aceea m descurc mult mai bine cu denumirile n englez, strinii
fcnd mult mai multe tutoriale dect noi. Eu sper totui c pn la urm s v fie
de folos acest tutorial i s l nelegei.
Materiale:
croet de 3,5
fir Red Heart Denver de la Coats.
Ochiuri folosite:
picioru simplu (simple stitch)

picioru dublu ( double crochet)


picioru alunecat (slip stitch)- folosit la captul rndurilor lucrate circular

Acesta este msura 39-40. Ca s facei msuri mai mici reducei din rndurile care
sunt lucrate cu cte un picioru dublu n fiecare ochi. De exemplu pentru msura 38
eu am lucrat n loc de 6 rnduri de piciorue duble numai 4 i n loc de cele 7
rnduri dus-ntors am lucrat 5 rnduri. Pentru msura 36 am mai redus cte un
rnd.
Iat cum arat botoeii la final:

Botosei crosetati
Incepem lucrul cu crosetatul talpii.
Se monteaz 10sau mai multe ochiuri de lant (in functie de marimea piciorului).+3 ochiuri
de lant de trecere la randul urmtor .
Se croeteaza dup urmatorul ablon:

Se croseteaza cte 1 piciorus dublu (dc) n fiecare ochi de lant., dupa care se intoarce si se
croseteaza dupa modelul de mai sus.
Se croeteaza n continuare dup ablon, introducnd croeta pe sub fiecare ochi de lan format n
randul precedent.
In continuare, crosetam bordura din picioruse mici (sc).
Lucrul ia forma unei brcue.
Crosetam 2-3 randuri (in functie si de grosimea firului) de picioruse mici (sc).
ncepem s croetam. partea din fa dupa urmatoarea schema:

Continum dup diagrama si observm c partea din fa se rotunjete.

Urmeaz s croetai, de jur imprejurul botoselului , inaltimea pe care o doriti.

Acest model de botosei poate fi crosetat pentru toate varstele.


Pentru marimile 3-6 luni, 6-12 luni, 12-18 luni, 18 luni -2 ani, vom croseta astfel:
R1: Incepem cu TALPA si crosetam un lant din 19 (21, 23, 25) ochiuri;
R2: 2 picioruse mici in al doilea ochi, 1 piciorus mic in fiecare din cele 16 (18, 20,22) ochiuri de
lant din randul anterior, 2 picioruse mici in ultimul ochi de lant (20,22,24);
R3: Ne intoarcem si crosetam de-a lungul randului de baza, 2 picioruse mici in primul ochi din
randul de baza, 1 piciorus mic in urmatoarele 16 (18, 20, 22) ochiuri, 2 picioruse mici in
urmatorul ochi;
R4: 1 piciorus mic in urmatorul ochi, 2 picioruse mici in urmatorul ochi, 1 piciorus mic in
urmatoarele 17 (19,21,23) ochiuri, 2 picioruse mici in urmatorul ochi, 1 piciorus mic in
urmatorul ochi, 2 picioruse mici in urmatorul ochi, 1 piciorus mic in urmatoarele 17 (19,21,23)
ochiuri, 2 picioruse mici in urmatorul ochi (Total vom avea 44,48,52,56 ochiuri);
R5: 1 piciorus mic in urmatoarele 2 ochiuri, 2 picioruse mici in urmatorul ochi, 1 piciorus mic in
urmatoarele 18 (20,22,24) ochiuri, 2 picioruse mici in urmatorul ochi, 1 piciorus mic in
urmatoarele 2 ochiuri, 2 picioruse mici in urmatorul ochi, 1 piciorus mic in urmatoarele 18
(20,22,24) ochiuri, 2 picioruse mici in ultimul ochi (Total vom avea 48,52,56 , 60 ochiuri);
R6: 1 piciorus mic in urmatoarele 3 ochiuri, 2 picioruse mici in urmatorul ochi, 1 piciorus mic in
urmatoarele 19 (21,23,25) ochiuri, 2 picioruse mici in urmatorul ochi, 1 piciorus mic in
urmatoarele 3 ochiuri, 2 picioruse mici in urmatorul ochi, 1 piciorus mic in urmatoarele 19
(21,23,25) ochiuri, 2 picioruse mici in ultimul ochi (Total vom avea 52,56,60,64 ochiuri);
R7: 1 piciorus mic in urmatoarele 4 ochiuri, 2 picioruse mici in urmatorul ochi, 1 piciorus mic in
urmatoarele 20 (22,24,26) ochiuri, 2 picioruse mici in urmatorul ochi, 1 piciorus mic in
urmatoarele 4 ochiuri, 2 picioruse mici in urmatorul ochi, 1 piciorus mic in urmatoarele 20
(22.24.26) ochiuri, 2 picioruse mici in ultimul ochi (Total vom avea 56,60,64,68 ochiuri;
R8: 1 piciorus mic in urmatoarele 5 ochiuri, 2 picioruse mici in urmatorul ochi, 1 piciorus mic in
urmatoarele 6 (8,10,12) ochiuri, 1 piciorus mare redus in urmatoarele 5 ochiuri, 1 piciorus mare
in urmatoarele 10 ochiuri, 2 picioruse mari in urmatorul ochi, 1 piciorus mare in urmatoarele 5
ochiuri, 2 picioruse mari in urmatorul ochi, 1 piciorus mare in urmatoarele 10 ochiuri, 1 piciorus
mare redus in urmatoarele 5 ochiuri, 1 piciorus mic in urmatoarele 6 (8,10,12)ochiuri, 2 picioruse
mici in ultimul ochi (Total vom avea 60,64,68,72 ochiuri) ;
R9: 1 piciorus mic in urmatoarele 6 ochiuri, 2 picioruse mici in urmatorul ochi, 1 piciorus mic in

urmatoarele 6 (8,10,12) ochiuri, 1piciorus mare redus in urmatoarele 16 ochiuri, 2 picioruse mari
reduse in urmatorul ochi, 1 piciorus mare redus in urmatoarele 6 ochiuri, 2 picioruse mari reduse
in urmatorul ochi, 1 piciorus mare redus in urmatoarele 16 oc , 1 piciorus mic in urmatoarele 6
(8,10,12) ochiuri, 2 picioruse mici in ultimul ochi (Total vom avea 64,68,72,76 ochiuri);
R10: 1 piciorus mic in fiecare ochi din randul anterior, de jur imprejurul talpii. Pentru a separa
talpa botoselului de partea superioara vom folosi punctul front loops only pentru piciorusele
mici crosetate de jur imprejurul talpii. (Total vom avea 64,68,72,76 ochiuri )
http://www.youtube.com/watch?v=eG0zOuSLMGE
R11: 1 piciorus mic in urmatoarele 5 ochiuri, 2 picioruse mici impreuna,scazute, rezultand unul
singur, piciorus mic in urmatoarele 22 (24, 26, 28) ochiuri, 2 picioruse mici impreuna,scazute,
rezultand unul singur, 1piciorus mic in urmatoarele 7 ochiuri, 2 picioruse mici impreuna,scazute,
rezultand unul singur, 1piciorus mic in urmatoarele 22 (24, 26, 28) ochiuri, 2 picioruse mici
impreuna,scazute, rezultand unul singur ( Vom avea 60, 64, 68, 72 ochiuri);
R12: 1piciorus mic in urmatoarele 28 (30, 32, 34) ochiuri, 2 picioruse mici impreuna,scazute,
rezultand unul singur, 1piciorus mic in urmatoarele 6 ochiuri, 2 picioruse mici impreuna,scazute,
rezultand unul singur, 1piciorus mic in urmatoarele 22 (24, 26, 28) ochiuri (Vom avea 58, 62,
66, 70 ochiuri)
R13: 1 piciorus mic in urmatoarele 28 (30, 32, 34) ochiuri, 2 picioruse mici impreuna,scazute,
rezultand unul singur, 1piciorus mic in urmatoarele 5 ochiuri, 2 picioruse mici impreuna,scazute,
rezultand unul singur, 1piciorus mic in urmatoarele 21 (23, 25, 27) ochiuri ( Vom avea 56, 60,
64, 68 ochiuri);
R14: 1 piciorus mic in urmatoarele 16 (18, 20, 22) ochiuri, *sari peste 1 ochi, 1piciorus mare
redus in urmatorul ochi* repetam de 3 ori, * sari peste 1 ochi, 1 piciorus mare in urmatorul ochi*
repetam de 9 ori, * sari peste 1 ochi, 1 piciorus mare redus in urmatorul ochi* repetam de 3 ori, 1
piciorus mic in ultimele 10 (12, 14, 16) ochiuri (Vom avea 41, 45, 49, 53);
R15: 1 piciorus mic in fiecare ochi din randul anterior de jur imprejur (vom avea 41, 45, 49, 53
ochiuri);
R16: 1 piciorus mic in urmatoarele 16 (18, 20, 22) ochiuri, * sari peste 1 ochi, 1 piciorus mare
redus in urmatorul ochi* repetam de 2 ori, sari peste 1 ochi, 1 piciorus mare in urmatorul ochi, *
sari peste 1 ochi, 1piciorus triplu in urmatorul ochi* repetam de 2 ori, sari peste 1 ochi, 1
piciorus mare in urmatorul ochi, * sari peste 1 ochi, 1 piciorus mare redus in urmatorul ochi*
repetam de 2 ori, 1 piciorus mic in ultimile 9 (11, 13, 15) ochiuri (Vom avea 33, 37, 41, 45
ochiuri);
R17: 1 piciorus mic in fiecare ochi din randul anterior , de jur imprejur (vom avea 33, 37, 41,
45 ochiuri);
R18: 1 piciorus mic in urmatoarele 16 (18, 20, 22) ochiuri, sari peste 1 ochi, 1 piciorus mic in
urmatoarele 7 ochiuri, sari peste 1 ochi, 1 piciorus mic in ultimele 8 (10, 12, 14) ochiuri (Vom
avea 31, 35, 39, 43 ochiuri);
R19: 1 piciorus mic in fiecare ochi din randul anterior, de jur imprejur (Vom avea 31, 35, 39,
43ochiuri);
R20: La fel ca randul 19;

R21: 1 piciorus mic in urmatoarele 16 (18, 20, 22) ochiuri, sari peste 1 ochi, 1 piciorus mic in
urmatoarele 6 ochiuri, sari peste 1 ochi, 1piciorus mic in ultimele 7 (9, 11, 13) ochiuri (Vom
avea 29, 33, 37, 41 ochiuri);
R22: 1 piciorus mic in urmatoarele 16 (18, 20, 22) ochiuri, sari peste 1 ochi, 1piciorus mic in
urmatoarele 5 ochiuri, sari peste 1 ochi, 1piciorus mic in urmatoarele 6 (8, 10, 12) ochiuri
(Vom avea 27, 31, 35, 39 ochiuri);
R23: 1piciorus mic in fiecare ochi , de jur imprejur (Vom avea 27, 31, 35, 39 ochiuri);
R24: La fel ca randul 23
Model botosei crosetati tutorial foto
RO: Iat un model botosei crosetati pentru nou nscui i prematuri. Dac vei urma
tutorialul, vei obine osete croetate cu talpa de 7 cm.

Croet: 3 mm

Fire: din bumbac i acril Alize Cotton Gold. Sau poi folosi Red Heart Baby Econo
Yarn, care e un acril special realizat pentru copii. mi place s folosesc bumbac n
compoziie cu acril pentru c n felul acesta materialul e mai flexibil.

Putei croeta aceti botoei pentru campania Fire de dragoste, pentru nou
nscuii din materniti. Dureaz cam 20 de minute s-i facei.
Am folosit terminologia american pentru acest tutorial. V reamintesc picioruele
de croetat, mpreun cu prescurtrile n limba englez pe care le voi folosi din
motive de comoditate i economie de cuvinte:
- ochiul de lant = chain ch;
piciorusul mic = simple crochet sc;
piciorusul mare = double crochet dc;
piciorusul dublu redus = half double crochet hdc;
piciorusul triplu =triple crochet tr;
piciorusul orb = slip stitch sl st ori ss.
Chain 11
R1: 5 HDC in second ch from hook, 8 hdc, 5 hdc in last ch, turn 8 hdc till the end, sl
st to close row. 26 hdc in total

R2: ch 2, 2 DC in the same place as ch 2, 2 dc in the next 2 stitches, 1 DC in the


next 9 stitches, 2 DC in the next 3, 3 DC in the next 1, 2 DC in the next 3, 1 DC in
the next 4, 2 DC in the last 2, sl st 38 DC in total

R3: work in back loops: ch 1, sc in the same place, 1 hdc in every sc, close with sl
st. 38 hdc

R4: ch 2, 1 hdc in the next 17, hdc2tog 6 times, 1 hdc in the next 10, sl st. 33 hdc

R5: ch 2, 1 hdc in the next 16, hdc2tog 5 times, 1hdc in the next 8 29 hdc

R6: ch 2, 1hdc in the next 15, hdc2tog 4 times, 1 hdc in the next 6 25 hdc

R7: ch 2, hdc round, 25 sc


R8 R12: ch 1, sc round 25 sc

Botosei crosetati cizmulite uggy

Am lucrat cu fir Rosa si croseta nr.3.


Ca si marime sunt pentru un bebe de aprox. 6 luni, dar in functie de grosimea firului si croseta
folosita pot iesi mai mari sau mai mici (daca pastrati numarul de ochiuri).
Pentru talpa am crosetat dupa urmatoarea diagrama, am inceput cu 11 ochiuri de lant (+3 ochiuri
pt inceputul randului) si am lucrat doar 2 randuri:

Dupa ce am croasetat talpa, am lucrat astfel:


R1 si R2: 2 puncte de lant pentru a incepe randul; cate 1 jumatate de piciorus dublu in fiecare
ochi de pe randul anterior, iar in botul botoselului 17 ochiuri lucrate cu piciorus dublu (cele unde
s-a inmultit pe randul anterior)
R3: 2 puncte de lant pentru a incepe randul; cate 1 jumatate de piciorus dublu in fiecare ochi de
pe randul anterior, iar in botul botoselului scadem numarul de ochiuri lucrand de 6 ori cate 2
picioruse duble intr-unul
R4: 2 puncte de lant pentru a incepe randul; cate 1 jumatate de piciorus dublu in fiecare ochi de
pe randul anterior, iar in botul botoselului scadem numarul de ochiuri lucrand fata de mijlocul
acestuia, 2 picioruse duble intr-unul, 3 picioruse duble intr-unul si iar doua picioruse duble intrunul
R5: 2 puncte de lant pentru a incepe randul; cate 1 jumatate de piciorus dublu in fiecare ochi de
pe randul anterior, iar in botul botoselului scadem numarul de ochiuri lucrand de 3 ori cate 2
picioruse duble intr-unul

Mai jos aveti o poza pe care am desenat cu dungulite cum au foost grupate piciorusele duble pe
fiiecare rand pentru a forma botul papucelului:

incheiem randul, si taiem firul


trebuie sa formam partea care va fi suprapusa peste botosel, unde vor fi prinsi nastureii.

incepem randul cu 1 punct alunecat in lateralul celei de-a treia grupe scazute pe randul anterior
( sper satanga pentru botoselul drept si spre dreapta pentru botoselul stang), lucram 15 puncte de
lant, intoarcem sa lucram peste lantisor
R6: 3 puncte pentru inceputul randului, lucram cate 1 piciorus dublu in fiecare ochi din cele 15
ale lantisorului, iar apoi continuam tot cu picioruse duble peste randul anterior al botoselului,
prin fata acestuia
R7-R11: lucram cu piciorus dublu formand butoniere acolo unde trebuie, daca este cazul.

Botosei tricotati (1), How To Knit (Crochet) Baby Booties

Abreviations:
k= knit, (ochi pe fata);
p= purl, (ochi pe dos);
garter stitch = right side -k, wrong side -k (se lucreaza ochiurile numai pe fata,
atat pe fata lucrului cat si pe dosul lucrului)
st st = stockinette stitch= se lucreaza 1 rand pe fata , 1 rand pe dos;
M1=Make 1 stitch, increase 1 stitch (inmultesti 1 ochi, in acelasi ochi lucrezi 2
ochiuri, unul pe fata si celalalt pe dos)
ssk= slip slip knit decrease, (primul ochi se ia nelucrat, urmatorul ochi se lucreaza
pe fata, dupa care , ochiul nelucrat se trece peste cel lucrat, rezulta un singur
ochi ).
k2tog= knit two together, (introducem acul de la dreapta spre stanga prin 2
ochiuri, prin spatele ochiurilor, luam firul si-l scoatem prin cele 2 ochiuri, rezultand
unul singur);
p2tog= purl two together, introducem acul de la dreapta spre stanga prin 2
ochiuri, prin fata ochiurilor, luam firul si-l scoatem prin cele 2 ochiuri, rezultand unul

;
sts=stitches= ochiuri
singur)

Materials:

yarn 60 gr (50 gr= 150 m),


needle 3 mm;

Size: 3-6-12 luni


Explicatiile sunt date pentru ..12 luni.

CO 4-6-8 sts
R1-2: garter stitch (8 stitches)
R3: 1k, 1M, 4k, 1M,1k (10 stitches)
R4-42: garter stitch

R43: CO 21 stitches, 10k, CO 21 stitches


R44-46: st st , begin with k row (incepem cu randul pe fata );
R47-49: st st , begin with k row (incepem cu randul pe fata );
R50-52: st st , begin with k row (incepem cu randul pe fata );
R53-55: st st , begin with k row (incepem cu randul pe fata );
R56-58: st st , begin with k row (incepem cu randul pe fata );

Decrease:

R59: 20k, ssk, 8k, k2tog, turn (ne intoarcem)


*R60: sleep 1 stitch, 8p, p2tog, turn
R61: sleep 1 stitch, 8k, k2tog, turn *
Repeat rows 60 and 61 x 8 times (repetam randurile 60-61 de 8 ori)

Sew...

Incepem sa tricotam botoseii cu talpa. Montam 4-6-8 ochi pe andrea (in


functie de grosimea piciorului si a firului).
Eu am tricotat cu un fir relativ subtire (la 50 gr - aproximativ 150 m si cu
andrele de 3 mm).
Am montat 8 ochiuri pe andrea si am tricotat numai pe fata, 2 randuri,
dupa care, am inmultit de o parte si alta cate 1 ochi.
Apoi, am tricotat mai departe cele 10 ochiuri, 38 randuri (lungimea este
egala cu marimea piciorului).
Dupa ce am terminat talpa, inmultim de o parte si alta a celor 10 ochiuri ,
cate 21 ochiuri.
Vom avea, deci, 21 - 10 - 21 ochiuri.
Tricotam la aceasta dimensiune 3 randuri pe fata, 3 randuri pe dos, 3
randuri pe fata, 3 randuri pe dos si 3 randuri pe fata, (putem sa
continuam, in functie de dimensiunea piciorului)
dupa care, incepem sa scadem astfel:
Cele 10 ochiuri de la mijloc raman neatinse si scadem spre stanga si
dreapta celor 10 ochiuri, cate un ochi. la fiecare rand (la sfarsitul celor 10
ochiuri).
Tricotam in felul acesta 12 randuri, astfel:.
tricotam 20 ochiuri pe fata, ochiurile 21 si 22 se scad spre stanga (primul
ochi il luam nelucrat si al doilea il trecem peste primul, rezultand un
singur ochi), 8 ochiuri tricotate pe fata (si cand ne intoarcem vor fi pe
dos), ochiurile 31 si 32 se scad spre dreapta (varful andrelei il trecem
printre ochiurile 31 si 32 de la stanga spre dreapta, luam firul si-l trecem

printre cele 2 ochiuri, rezultand unul singur), celelalte ochiuri raman pe


andrea nelucrate (cand ajungem in dreptul lor ne intoarcem).
Randul urmator: primul ochi il luam nelucrat (este vorba de ochiul rezultat
in urma scaderii celor 2 ochiuri spre dreapta), 8 ochiuri pe dos, scadem 2
ochiuri cu ochiurile pe dos, ne intoarcem.
Continuam in acest fel 8 randuri.

In continuare, lucram fara sa mai scadem , 1 ochi pe fata si un ochi pe


dos, 25 randuri, in asa fel sa putem intoarce marginea.

La final, coasem

botoselul, unind partile laterale de talpa botoselului.

Ca sa nu fie asa patratos in fata, am putea sa calculam numai 8 ochiuri in


loc de 10 ochiuri (dar numai in fata, nu si talpa). Deci vom avea, 2 ochiuri
scazute stanga, 8 ochiuri, 2 ochiuri scazute dreapta. Asa cum am mai
precizat, celelalte ochiuri nu se mai lucreaza si raman nelucrate pe andrea
(practic cand ajungem in dreptul lor , ele raman neatinse si ne
intoarcem ).
Ultimele 3 randuri le tricotam cu un fir tip blanita, cu perisori lungi.

Botosei Crosetati - pas cu pas (Crocheted booties -step by step)


Botosei crosetati - crocheted booties

size= marimea 6 luni 1 an (6 months - 1 year)


materials:
- yarn 1 ball (50 gr=130 m)
- large buttons = 2 nasturi
- 3 mm hook - croseta 3 mm

abbreviation:
ch (chain)= ochi de lant
sl st (slip stitch)= piciorus alunecat
sc (single crochet)= piciorus mic
hdc (half double crochet)= piciorus mare redus
dc (double crochet)= piciorus mare dublu
sc2tog (single crochet 2 together)= 2 picioruse mici impreuna
dc2tog (double crochet 2 together)= 2 picioruse mari duble impreuna
dc3tog (double crochet 3 together)= 3 picioruse mari duble impreuna
How to Crochet the Back Loop Single Crochet Stitch
http://www.youtube.com/watch?v=macf66Jw3Dc
sole (talpa):

ch 13 Crosetam un lant din 13 ochiuri, lejer.


row 1- sc in 2nd ch, sc in next 7 ch, hdc in next 3ch, 7hdc in last ch, finish the rest
of the round working along the back of the chain, hdc 3 in next ch, sc in next 7ch,
4sc in the last/first ch, sl st to the first sc (32) sc in al doilea ochi, sc in urmatoarele
7 ochiuri, hdc in urmatoarele 3 ochiuri, 7hdc in ultimul ochi, continuam pe partea
cealalta a celor 13 ochiuri, si crosetam , hdc in urmatoarele 3 ochiuri, sc in
urmatoarele 7 ochiuri, 4sc in ultimul ochi, unim cu primul sc printr-un piciorus
alunecat.= 32 picioruse.

row 2- ch1, sc in the first sc, sc in next 9 ch, hdc, (2hdc in next ch) x3 , 3hdc in
next, (2 hdc in next) x 3, hdc, sc in next 10 ch, (2sc in next )x 3, sl st to first sc (43)
1 ochi de lant, sc in primul sc, sc in urmatoarele 9 ochiuri, hdc in urmatorul ochi, (2
hdc in acelasi ochi) x 3, 3hdc in urmatorul ochi, continuam pe partea cealalta si
crosetam (2 hdc in acelasi ochi) x 3, hdc in urmatorul ochi, sc in urmatoarele 10
ochiuri , (2sc in acelasi ochi) x 3, unim cu primul ochi printr-un piciorus alunecat
(slst).= 43 picioruse.

row 3- ch2, hdc in the first sc, hdc in next 11, (2hdc, 1hdc) x 7, hdc in next 11 ,
2hdc in next, hdc, (2hdc in next) x 2 , hdc, 2 hdc in next ch, sl st to first hdc (54) 2
ochiuri de lant, hdc in urmatoarele 12 ochiuri, (2hdc in urmatorul ochi, hdc in
urmatorul ochi) x 7, hdc in urmatoarele 11 ochiuri, 2hdc in urmatorul ochi, hdc in
urmatorul ochi, (2hdc in urmatorul ochi) x2, hdc in urmatorul ochi, 2 hdc in
urmatorul ochi, unim cu primul ochi printr-un piciorus alunecat (slst).= 54
picioruse.
Daca copilul are piciorul mai lat , se croseteaza inca un rand dupa modelul celui
anterior.
Cu un fir de culoare contrastanta, crosetam cate un piciorus mic (sc) in fiecare ochi ,
de jur imprejurul talpii .

shoe (pantoful):

row 4- ch1, working in back stitches, sc around, sl st to first sc (54) 1 ochi de lant,
lucram "in back stitches" sc de jur imprejurul talpii, unim primul si ultimul sc printrun piciorus alunecat.(54 picioruse mici)
row 5-6- ch1, sc around, sl st to first sc (54) 1 ochi de lant, lucram "in back
stitches" sc de jur imprejurul talpii, unim primul si ultimul sc printr-un piciorus
alunecat.(54 picioruse mici)

row 7- ch1, sc in same sc, sc 12 times, sc2tog, dc2tog 7 times, sc2tog, sc around, sl
st to first sc (45) 1 ochi de lant, sc in primul ochi, sc in urmatoarele 12 sc, 2sc
lucrate impreuna, (2dc lucrate impreuna)x 7, 2sc lucrate impreuna, sc in

urmatoarele ochiuri pana la sfarsit, unim primul si ultimul ochi printr-un piciorus
alunecat (45 picioruse)

NOTA: marcam varful botoselului si avem grija ca mijlocul modelului sa


corespunda cu markerul nostru.
row 8- ch 1, sc in same sc, sc 10 times, sc2tog, dc2tog, dc, dc3tog, dc, dc2tog,
sc2tog, sc around, sl st to first sc (39) 1 ochi de lant, sc in primul ochi, sc in
urmatoarele 10 sc, 2sc lucrate impreuna, 2dc lucrate impreuna, 1 dc in urmatorul
ochi, 3 dc crosetate impreuna, 1 dc , 2dc lucrate impreuna, 2sc lucrate impreuna, sc
in urmatoarele ochiuri pana la sfarsit, unim primul si ultimul ochi printr-un piciorus
alunecat (39 picioruse)

row 9- ch 1, sc in same sc, sc 8 times, sc2tog, dc2tog, dc3tog, dc2tog, sc2tog, sc


around, sl st to first sc (33) 1 ochi de lant, sc in primul ochi, sc in urmatoarele 8 sc,
2sc lucrate impreuna, 2dc lucrate impreuna, 3 dc crosetate impreuna, 2dc lucrate
impreuna, 2sc lucrate impreuna, sc in urmatoarele ochiuri pana la sfarsit, unim
primul si ultimul ochi printr-un piciorus alunecat (33 picioruse)

row 10- ch 1, sc in same sc, sc 6 times, sc2tog, dc, dc3tog, dc, sc2tog, sc around, sl
st to first sc, cut yarn weave in ends. (29) 1 ochi de lant, sc in primul ochi, sc in
urmatoarele 6 sc, 2sc lucrate impreuna, 1 dc in urmatorul ochi, 3 dc crosetate
impreuna, 1dc in urmatorul ochi, 2sc lucrate impreuna, sc in urmatoarele ochiuri
pana la sfarsit, unim primul si ultimul ochi printr-un piciorus alunecat (29
picioruse)

Boot cuff (Manseta):

For the right boot sl st in the 8th stitch from the seam, for the left boot sl st in the
12th stitch from the seam.
Pentru pantoful drept, slst in urmatoarelel 8 ochiuri, pentru pantoful stang, slst in
urmatoarele 12 ochiuri.
Ajungem la mijloc, fatza, dupa care, crosetam un lant din 15 ochiuri.
Ne intoarcem si crosetam cate 1dc in fiecare ochi din randul anterior. Ajungem tot la
mijloc , fatza, apoi, ne intoarcem si crosetam cate 1 dc in fiecare dc din randul
anterior, pana la ultimele 3 cand sarim 2 ochiuri, si crosetam 2 ochiuri de lant si in
ultimul ochi 1dc (aici va fi butoniera).
Ne intoarcem si crosetam ultimul rand:1 ochi de lant, 1sc in primul ochi, *sarim 3
ochiuri, in urmatorul ochi crosetam 5dc, sarim 3 ochiuri, in ochiul urmator 1sc*,
repetam intre
row 1- dc in 4th ch from hook -first 3ch counts as first dc, dc in next 11 ch, dc in
first sc (the one you sl st in), dc 24 times (there will be 4 spaces left), skip 3 spaces,
sc in last space. (39)

row 2- ch3 (counts as dc), turn, dc in first dc and around 35 times, ch 1 skip one dc,
dc in last 2 (38- with a ch1 space)
row 3- ch3 (counts as dc), turn, dc, dc in ch1 space, dc around (39)
row 4 scallops (girls)- turn, 5dc in second dc, *skip 1dc, sc in next dc, skip 1dc,
5dc in next dc*, repeat around (10 shells), sc down the side (I do 2 for each row so a
total of 6 down the side), continuing around sc across the bottom along the original
chain (13), sl st, cut yarn and weave in ends
row 4 simple (boys)- ch1, turn, sc across top (39), down the side (6) and across
the bottom chain (13), sl st, cut yarn and weave in ends
Baby wrap around boots:

Botosei tricotati, How To Knit (Crochet) Baby Booties


Modelul acestor botosei este preluat dupa urmatorul sit:

http://www.youtube.com/watch?v=_1ueJzQ538U

Botoseii vizualizati pe sit sunt pentru 0-3 luni iar cei tricotati de mine sunt pentru
varste cuprinse intre 3 si 12 luni.
Explicatia acestor botosei:
Materiale:
- andrele de 2.5 mm (needle);
- un fir pentru tricotarea ciorapilor, din lana 80% (50 gr= 130 m)= yarn
ABBREVIATIONS:
K= knit = ochi pe fata;
P= purl= ochi pe dos;
Kfb= knit in the front and knit in the back of the same stitch,= in acelasi ochi , tricotam 2 ochiuri, unul pe
fata, unul pe dos;
SSK= slip- slip- knit,= tricotam imreuna doua ochiuri de la stanga spre dreapta, rezulta un singur ochi;
k2tog= knit two together= tricotam imreuna doua ochiuri de la dreapta spre stanga, rezulta un singur ochi;

sts= stitches = ochi

MC= (Mock Cable) = Slip 3rd st on left hand needle over the 1st 2 sts as if to bind off; then k1, yo, k1.=
sarim doua ochiuri, al treilea ochi il trecem peste cele doua peste care am sarit, apoi le tricotam astfel:
primul ochi se tricoteaza pe fata, jeteu , urmatorul ochi se tricoteaza tot pe fata.

Kfb= increase 1 st (in acelasi ochi tricotam 2 ochiuri)


MC (Mock Cable)= cu acul drept luam al treilea ochi de pe acul stg si il trecem peste
primele 2 ochiuri. Din 3 oc rezulta doua ochiuri, apoi, lucram cele 2 ochiuri astfel: K,
jeteu, K.
CO 29 sts pentru 0-3 luni (33 sts pentru 3-6 luni, 41sts pentru 6-9 luni si
45 sts pentru 12 luni).
With color A
Row 1 (Wrong Side):k all
Row 2 (Right Side):kfb, k12 (14,18, 20), kfb x 2, k12 ( 14,18, 20 ), kfb, k1. (33(37,
45,49) sts)
Row 3: k
Row 4: k1, kfb, k12( 14,18, 20 ), kfb, k2, kfb, k12( 14,18, 20 ), kfb, k2. (37 (41, 49,
53)sts)
Row 5:k
Row 6: k2, kfb, k12( 14,18, 20 ), kfb, k4, kfb, k12( 14,18, 20 ), kfb, k3. (41(45,53,
57) sts)
Row 7:k
Row 8: k3, kfb, k12( 14,18, 20 ), kfb, k6, kfb, k12( 14,18, 20 ), kfb, k4. (45(49,57,
61) sts)
Row 9:k .
Pt 0-6 luni, taiem firul mai lung si coasem mai tarziu, cut yarn about 12 TO SEW
with later.
Pt 6-12 luni, continuam :
Row 10: k4, kfb, k12( 18, 20 ), kfb, k8, kfb, k12( 18, 20 ), kfb, k5. (61, 65) sts)
Row11: k all.
Row 12: k5, kfb, k12( 18, 20 ), kfb, k10, kfb, k12( 18, 20 ), kfb, k6. (65, 69) sts)
Row13: k all.

Change color B, Schimbam culoarea B


Row 10 (pentru 6-12 luni este randul 14): k2, * (p1, k3), repeat * to last 3 sts ,
p1, k2.
(Weave in the end at the same time)
Row 11:k3, *(p3, k1), repeat * to last 2 sts, k2.
Row 12: k2, * (p1, MC), repeat * to last 3 sts, p1, k2.
Row 13:k3, * (p3, k1), repeat * to last 2 sts, k2.
Repeat Row 10 to 13 - (1) more time to reach Row 17.(pt 6-12 luni
repetam randurile 10-13 de 2 ori si continuam cu randul 23)

Row 18 (pentru 6-12 luni este randul 23): k2, * (p1, k3) x5 ,p1, k1, SSK x 3 , k1,
k2tog x 3 , k1, p1, (k3, p1) x 5 , k2.
Row 19: k3, (p3, k1) x5 , p9, (k1, p3) x 5 , k3.
Row 20: k2, (p1, MC) x 2 (4), p1, k2, SSK x 3 , k1, k2tog x 3, k2, p1, (MC, p1) x 2
(4), k2.
Row 21: k3, (p3, k1)x 2 (4), p11, (k1, p3) x 2(4), k3.
Row 22: k2, (p1, k3) x 2(4), p1, k1, SSK x 2, k1, k2tog x 2, k1, p1, (k3, p1) x 2 (4),
k2.
Row 23: k3, (p3, k1)x 2(4), p7, (k1, p3) x 2(4), k3.
Row 24: k2, (p1, MC) x 2 (4), p1, k1, SSK, k1, k2tog, k1, p1, (MC, p1) x 2 (4), k2.
Row 25: k3, (p3, k1)x 2(4), p5, (k1, p3) x 2(4), k3.
Row 26: k2, (p1, k3) x 2(4), p1, SSK, k1, k2tog, p1, (k3, p1) x 2(4), k2.
Row 27: k all.
Row 28: k, *yo, k2tog*, repeat between *.
Row 29: k all.
Row 30: Change color A and k all. (Weave in the end at the same time.) Schimbam
culoarea firului in A si tricotam cu ochiurile pe fata.

Row 31: k all.


Row 32: Change Color B and k all. Schimbam culoarea firului in B si tricotam cu
ochiurile pe fata.inca 3 randuri, apoi incheiem. Taiem firul mai lung pentru a ne
putea permite sa coasem botoselul.
Bind off very loosely and cut yarn about 12 to sew with.
Fold bootie wrong sides together and sew with yarn needle. Weave in all yarn ends
at the wrong side of work as invisible as possible.
Optional:
Make a crochet chain about 15 for ankle strap.
Fix on the baby bootie with yarn needle.
Crosetam un snur "I-cord" care se va introduce in spatiile libere din randul 28.
Botosei tricotati pentru bebe de la 0 la 3 luni (3), How To Knit (Crochet)
Baby Booties

Montam 34 ochiuri pe andrea si tricotam 1 ochi fata, 1 ochi dos, 5 cm.


Apoi, tricotati urmatoarele 2 randuri astfel:
R1: *2 ochiuri fata, 1 jeteu, 2 ochiuri impreuna pe fata*, se repeta de la * la * , pana
la sfarsitul randului;
R2: se tricoteaza toate ochiurile pe dos.
Impartim lucrul in 3 parti, astfel: 12 10 12.
Ttricotam numai cele 10 ochiuri din mijloc, 20 randuri, numai pe fata.
In continuare, cu cealalta andrea, luam 10 ochiuri aflate de-a lungul benzii centrale
lucrate numai pe fata, pe care, apoi, ii lucram tot pe fata si continuam tot pe fata
cele 12 ochiuri aflate pe andrea in asteptare.
Ne intoarcem si tricotam tot pe fata, 12 -10 -10 ochiuri.Cu cealata andrea luam cele
10 ochiuri aflate pe partea cealalta a benzii centrale, in aceiasi maniera., dupa care
le lucram tot pe fata.
Si ...continuam tricotatul , tot pe fata, cu cele 12 ochiuri aflate in asteptare, in
partea stanga a benzii centrale.
Vom avea acum 54 ochiuri , pe care le vom tricota numai pe fata, 2 cm.

Dupa 2 cm, incepem sa realizam scaderea pentru calcai.


R1: 3 ochiuri fata, 1 S, 2 ochiuri impreuna , 13 ochiuri pe fata, 1 S, 2 ochiuri
impreuna pe fata,
6 ochiuri pe fata,
1 S, 2 ochiuri impreuna pe fata, 13 ochiuri pe fata, , 1 S, 2 ochiuri impreuna pe fata,
3 ochiuri pe fata.;
R2: 2 ochiuri pe dos, 1 S, 2 ochiuri impreuna pe dos , 11 ochiuri pe dos, 1 S, 2
ochiuri impreuna pe dos,
4 ochiuri pe dos, 1 S, 2 ochiuri impreuna pe dos, 11 ochiuri pedos, , 1 S, 2 ochiuri
impreuna pe dos, 2 ochiuri pe dos;
R3: 1 ochi pe fata fata, 1 S, 2 ochiuri impreuna , 9 ochiuri pe fata, 1 S, 2 ochiuri
impreuna pe fata,
2 ochiuri pe fata,
1 S, 2 ochiuri impreuna pe fata, 9 ochiuri pe fata, , 1 S, 2 ochiuri impreuna pe fata,
1 ochi pe fata.;
R4: 1 S, 2 ochiuri impreuna pe dos , 7 ochiuri pe dos, 1 S, 2 ochiuri impreuna pe
dos,
1 S, 2 ochiuri impreuna pe dos, 7 ochiuri pe dos, 1 S, 2 ochiuri impreuna pe dos
S= se scade 1 ochi astfel: primul ochi se ia nelucrat, al doilea se lucreaza iar ochiul
nelucrat se trece peste cel lucrat, rezultand in final un singur ochi.

Scadem toate ochiurile si incheiem cu un ac , botoselul.


Facem un snur de aproximativ 30 cm pe care-l introducem in spatiile libere formate
in partea de sus a botoselului, dupa elastic.

Botosei Tricotati (2), How To Knit (Crochet) Baby Booties

Masurile pentru acesti botosei sunt pentru un bebe intre 6 si 12 luni.


Am inceput sa tricotez cu un fir mai gros , "golden wool" si andrele nr. 3.

Am montat 51 ochiuri pe andrea si am tricotat 5 randuri numai pe fata (jumatate


din lungimea celor 51 ochiuri tricotate, reprezinta lungimea labei piciorului. Daca
piciorul este mai mare, marim numarul de ochiuri iar daca piciorul este mai lat ,
marim numarul de randuri).
Dupa tricotarea celor 5 randuri, continuam astfel :
Randul 1. - 21 ochiuri tricotate pe fata,
- 2 ochiuri scazute spre stanga (primul ochi nelucrat, al doilea ochi se lucreaza si
ochiul nelucrat se trece peste cel lucrat, rezultand un singur ochi),
- 5 ochiuri tricotate pe dos,
- 2 ochiuri scazute spre dreapta (se trece andreaua prin cele doua ochiuri ce
urmeaza a fi scazute, de la stanga spre dreapta, se ia firul care se trece prin cele
doua ochiuri, rezultand unul singur),
- 21 ochiuri tricotate pe fata.
Randul 2 si toate randurile cu sot se vor lucra cu ochiurile pe dos.
Continuam....
R3: 20 oc fata- 2oc scazute stg, 5 oc dos, 2oc scazute dr, 20 oc fata (49 oc)
R5: 19 oc fata - 2oc scazute stg, 5 oc dos, 2oc scazute dr, 19 oc fata (47 oc)
R7: 18 oc fata - 2oc scazute stg, 5 oc dos, 2oc scazute dr, 18 oc fata (45 oc)
R9: 17 oc fata - 2oc scazute stg, 5 oc dos, 2oc scazute dr, 17 oc fata (43 oc)
R11: 16 oc fata - 2oc scazute stg, 5 oc dos, 2oc scazute dr, 16 oc fata (41 oc)
R13: 15 oc fata - 2oc scazute stg, 5 oc dos, 2oc scazute dr, 15 oc fata (39 oc)
R15: 14 oc fata - 2oc scazute stg, 5 oc dos, 2oc scazute dr, 14 oc fata (37 oc)
R17: 13 oc fata - 2oc scazute stg, 5 oc dos, 2oc scazute dr, 13 oc fata (35 oc)
R19: 12 oc fata - 2oc scazute stg, 5 oc dos, 2oc scazute dr, 12 oc fata (33 oc)
R21: 11 oc fata - 2oc scazute stg, 5 oc dos, 2oc scazute dr, 11 oc fata (31 oc)
R23: 10 oc fata - 2oc scazute stg, 5 oc dos, 2oc scazute dr, 11 oc fata (29 oc)
R25: 9 oc fata - 2oc scazute stg, 5 oc dos, 2oc scazute dr, 9 oc fata (27 oc)

Ne vor ramane 27 ochiuri.


Continuam........
- primul ochi nelucrat, *1 jeteu, 2 ochiuri scazute*, repetam de la * la*, pana la
sfarsitul randului.
Randul urmator: toate ochiurile pe dos

In final, tricotam 5 randuri numai pe fata, scadem toate ochiurile si incheiem


botoselul.
Sau mai putem incheia astfel: "1 ochi pe fata, 1 ochi pe dos", repetam intre " pana
la sfarsitul randului.
Repetam randul de mai multe ori in asa fel incat sa putem forma o manseta (10-14
randuri ).

botosei crosetati (2)

Botosei crosetati

Marimea: 3-6 luni,(6-12 luni, 12-18 luni, 18 luni -2 ani)


Materiale utilizate:
- un fir 80% lana, 20% poliamid (50 gr) si un fir de contrast.
- croseta 2 mm;
- markere.
- 1 ac de cusut.

Incepem crosetatul botoselului cu talpa, dupa urmatoarea schema :

In continuare, crosetam 4 randuri, de picioruse mici (sc),de jur imprejurul talpii,


dupa care , crosetam numai partea din fata a botoselului, dupa schema de mai jos.

Continuam cu partea din spate a botoselului , care se realizeaza din picioruse mari
duble.(2 randuri)

R1: Incepem cu TALPA si crosetam un lant din 19 (21, 23, 25) ochiuri;
R2: 2 picioruse mici in al doilea ochi, 1 piciorus mic in fiecare din cele 16 (18,
20,22) ochiuri de lant din randul anterior, 2 picioruse mici in ultimul ochi de lant
(20,22,24);
R3: Ne intoarcem si crosetam de-a lungul randului de baza, 2 picioruse mici in
primul ochi din randul de baza, 1 piciorus mic in urmatoarele 16 (18, 20, 22)
ochiuri, 2 picioruse mici in urmatorul ochi;
R4: 1 piciorus mic in urmatorul ochi, 2 picioruse mici in urmatorul ochi, 1 piciorus
mic in urmatoarele 17 (19,21,23) ochiuri, 2 picioruse mici in urmatorul ochi, 1
piciorus mic in urmatorul ochi, 2 picioruse mici in urmatorul ochi, 1 piciorus mic in
urmatoarele 17 (19,21,23) ochiuri, 2 picioruse mici in urmatorul ochi (Total vom
avea 44,48,52,56 ochiuri);
R5: 1 piciorus mic in urmatoarele 2 ochiuri, 2 picioruse mici in urmatorul ochi, 1
piciorus mic in urmatoarele 18 (20,22,24) ochiuri, 2 picioruse mici in urmatorul ochi,
1 piciorus mic in urmatoarele 2 ochiuri, 2 picioruse mici in urmatorul ochi, 1 piciorus

mic in urmatoarele 18 (20,22,24) ochiuri, 2 picioruse mici in ultimul ochi (Total


vom avea 48,52,56 , 60 ochiuri);
R6: 1 piciorus mic in urmatoarele 3 ochiuri, 2 picioruse mici in urmatorul ochi, 1
piciorus mic in urmatoarele 19 (21,23,25) ochiuri, 2 picioruse mici in urmatorul ochi,
1 piciorus mic in urmatoarele 3 ochiuri, 2 picioruse mici in urmatorul ochi, 1 piciorus
mic in urmatoarele 19 (21,23,25) ochiuri, 2 picioruse mici in ultimul ochi (Total
vom avea 52,56,60,64 ochiuri);
R7: 1 piciorus mic in urmatoarele 4 ochiuri, 2 picioruse mici in urmatorul ochi, 1
piciorus mic in urmatoarele 20 (22,24,26) ochiuri, 2 picioruse mici in urmatorul ochi,
1 piciorus mic in urmatoarele 4 ochiuri, 2 picioruse mici in urmatorul ochi, 1 piciorus
mic in urmatoarele 20 (22.24.26) ochiuri, 2 picioruse mici in ultimul ochi (Total
vom avea 56,60,64,68 ochiuri;
R8: 1 piciorus mic in urmatoarele 5 ochiuri, 2 picioruse mici in urmatorul ochi, 1
piciorus mic in urmatoarele 6 (8,10,12) ochiuri, 1 piciorus mare redus in urmatoarele
5 ochiuri, 1 piciorus mare in urmatoarele 10 ochiuri, 2 picioruse mari in urmatorul
ochi, 1 piciorus mare in urmatoarele 5 ochiuri, 2 picioruse mari in urmatorul ochi, 1
piciorus mare in urmatoarele 10 ochiuri, 1 piciorus mare redus in urmatoarele 5
ochiuri, 1 piciorus mic in urmatoarele 6 (8,10,12)ochiuri, 2 picioruse mici in ultimul
ochi (Total vom avea 60,64,68,72 ochiuri) ;
R9: 1 piciorus mic in urmatoarele 6 ochiuri, 2 picioruse mici in urmatorul ochi, 1
piciorus mic in urmatoarele 6 (8,10,12) ochiuri, 1piciorus mare redus in urmatoarele
16 ochiuri, 2 picioruse mari reduse in urmatorul ochi, 1 piciorus mare redus in
urmatoarele 6 ochiuri, 2 picioruse mari reduse in urmatorul ochi, 1 piciorus mare
redus in urmatoarele 16 oc , 1 piciorus mic in urmatoarele 6 (8,10,12) ochiuri, 2
picioruse mici in ultimul ochi (Total vom avea 64,68,72,76 ochiuri);
R10: 1 piciorus mic in fiecare ochi din randul anterior, de jur imprejurul talpii.
Pentru a separa talpa botoselului de partea superioara vom folosi punctul
front loops only pentru piciorusele mici crosetate de jur imprejurul
talpii. (Total vom avea 64,68,72,76 ochiuri ) http://www.youtube.com/watch?
v=eG0zOuSLMGE
R11: 1 piciorus mic in urmatoarele 5 ochiuri, 2 picioruse mici impreuna,scazute,
rezultand unul singur, piciorus mic in urmatoarele 22 (24, 26, 28) ochiuri, 2
picioruse mici impreuna,scazute, rezultand unul singur, 1piciorus mic in urmatoarele
7 ochiuri, 2 picioruse mici impreuna,scazute, rezultand unul singur, 1piciorus mic in
urmatoarele 22 (24, 26, 28) ochiuri, 2 picioruse mici impreuna,scazute, rezultand
unul singur ( Vom avea 60, 64, 68, 72 ochiuri);
R12: 1piciorus mic in urmatoarele 28 (30, 32, 34) ochiuri, 2 picioruse mici
impreuna,scazute, rezultand unul singur, 1piciorus mic in urmatoarele 6 ochiuri, 2
picioruse mici impreuna,scazute, rezultand unul singur, 1piciorus mic in
urmatoarele 22 (24, 26, 28) ochiuri (Vom avea 58, 62, 66, 70 ochiuri)
R13: 1 piciorus mic in urmatoarele 28 (30, 32, 34) ochiuri, 2 picioruse mici
impreuna,scazute, rezultand unul singur, 1piciorus mic in urmatoarele 5 ochiuri, 2
picioruse mici impreuna,scazute, rezultand unul singur, 1piciorus mic in
urmatoarele 21 (23, 25, 27) ochiuri - ( Vom avea 56, 60, 64, 68 ochiuri);

R14: 1 piciorus mic in urmatoarele 16 (18, 20, 22) ochiuri, *sari peste 1 ochi,
1piciorus mare redus in urmatorul ochi* repetam de 3 ori, * sari peste 1 ochi, 1
piciorus mare in urmatorul ochi* repetam de 9 ori, * sari peste 1 ochi, 1 piciorus
mare redus in urmatorul ochi* repetam de 3 ori, 1 piciorus mic in ultimele 10 (12,
14, 16) ochiuri (Vom avea 41, 45, 49, 53);
R15: 1 piciorus mic in fiecare ochi din randul anterior de jur imprejur (vom avea
41, 45, 49, 53 ochiuri);
R16: 1 piciorus mic in urmatoarele 16 (18, 20, 22) ochiuri, * sari peste 1 ochi, 1
piciorus mare redus in urmatorul ochi* repetam de 2 ori, sari peste 1 ochi, 1 piciorus
mare in urmatorul ochi, * sari peste 1 ochi, 1piciorus triplu in urmatorul ochi*
repetam de 2 ori, sari peste 1 ochi, 1 piciorus mare in urmatorul ochi, * sari peste 1
ochi, 1 piciorus mare redus in urmatorul ochi* repetam de 2 ori, 1 piciorus mic in
ultimile 9 (11, 13, 15) ochiuri (Vom avea 33, 37, 41, 45 ochiuri);
R17: 1 piciorus mic in fiecare ochi din randul anterior , de jur imprejur (vom avea
33, 37, 41, 45 ochiuri);
R18: 1 piciorus mic in urmatoarele 16 (18, 20, 22) ochiuri, sari peste 1 ochi, 1
piciorus mic in urmatoarele 7 ochiuri, sari peste 1 ochi, 1 piciorus mic in ultimele 8
(10, 12, 14) ochiuri (Vom avea 31, 35, 39, 43 ochiuri);
R19: 1 piciorus mic in fiecare ochi din randul anterior, de jur imprejur (Vom avea
31, 35, 39, 43ochiuri);
R20: La fel ca randul 19;
R21: 1 piciorus mic in urmatoarele 16 (18, 20, 22) ochiuri, sari peste 1 ochi, 1
piciorus mic in urmatoarele 6 ochiuri, sari peste 1 ochi, 1piciorus mic in ultimele 7
(9, 11, 13) ochiuri (Vom avea 29, 33, 37, 41 ochiuri);
R22: 1 piciorus mic in urmatoarele 16 (18, 20, 22) ochiuri, sari peste 1 ochi,
1piciorus mic in urmatoarele 5 ochiuri, sari peste 1 ochi, 1piciorus mic in
urmatoarele 6 (8, 10, 12) ochiuri (Vom avea 27, 31, 35, 39 ochiuri);
R23: 1piciorus mic in fiecare ochi , de jur imprejur (Vom avea 27, 31, 35, 39
ochiuri);
R24: La fel ca randul 23;

Vom finaliza botoselul cu punctul crocodil care este deja detaliat pe acest blog.

Pagina principal / DIY / Botoei croetai pentru bebelui

Botoei croetai pentru bebelui


de_Ema Patrichi / DIY / 26 Mar 2013
Toat lumea se nnoiete. Fie pentru c e primvar, fie c se apropie Pa tele. S avem ceva nou,
ceva de primvar. Iat azi cum s croetezi rapid botoei pentru bebelui. Tiparul de mai jos e
doar pentru nou nscui. Dac doreti s croetezi botoei mai mari, trebuie s adaugi mai mul i
ochi lucrrii tale.
Ai nevoie de ln acryl, o croet numrul 3 i panglic colorat pentru nur.
Tipurile de ochiuri folosite sunt: picioru dublu, punct alunecat, picioru simplu, ochi croetat n
firul din spate (back loop), ochi croetat prin firul din fa (front loop).
Rndul 1 Porneti de la talp. Faci un lnior cu 14 ochiuri. Vei croeta mai nti pe o parte a
lniorului, apoi pe cealalt parte. Faci 2 ochiuri piciorue duble n al patrulea ochi de la croet,
piciorue duble n urmtorii 9 ochi. Ai ajuns la captul lniorului. n ultimul ochi cro etezi 7
piciorue duble. n acest fel lucrul tu se va ntoarce.

Lucrezi pe cealalt parte a lniorului: piciorue duble n 9 ochiuri, iar n ultimul faci 2 piciorue
duble i nchei cu punct alunecat n primul ochi de la nceput.
Rndul 2 lnior cu 1 ochi; ochi simplu chiar n ochiul de unde ncepi. Urmeaz: cte 2
piciorue simple n urmtorii 2 ochi (nmuleti), un picioru simplu n urmtorul ochi, picioru e
jumtate duble n urmtorii 4 ochi, piciorue duble n ali 4 ochi, cte 2 picoru e duble n
urmtorii 7 ochi, piciorue duble n 4 ochi, piciorue jumtate duble n 4 ochi, un picioru dublu,
cte 2 piciorue simple n ultimii 2 ochi (nmuleti), nchizi cu punct alunecat.

Rndul 3 Aceasta a fost talpa. Vei lucra acum partea de deasupra. Lucrezi acest rnd cu
piciorue duble, dar insernd croeta doar n firul din spate al fiecrui ochi (back loop crochet).
Lucrul se va plia natural.
Rndul 4 Lnior cu 1 ochi. Picioru simplu chiar n primul ochi. Picioru e simple n
urmtoarele 13 ochiuri. Croetezi mpreun 2 piciorue duble faci acest lucru de 7 ori, apoi
piciorue simple n 13 ochiuri i nchei rndul cu punct alunecat.
Rndul 5 Lnior cu 1 ochi. Picioru simplu chiar n primul ochi. Piciorue simple n
urmtoarele 11 ochiuri. Croetezi mpreun 2 piciorue duble faci acest lucru de 2 ori, croetezi
mpreun 3 piciorue duble, croetezi mpreun 2 picorue duble faci acest lucru de ori, apoi
piciorue simple n 11 ochiuri i nchei rndul cu punct alunecat.
Iata mai jos dou poze n care se vede cum croetezi mpreun picioruele duble. Dai firul dup
croet, introduci croeta n urmtorul ochi i faci un ochi i croetezi mpreun cu firul de dup
croet, iar dai firul dup croet, iar introduci croeta n urmtorul ochi, faci un ochi i cro etezi
mpreun cu firul de pe croet. Ai astfel pe croet 3 ochiuri atunci cnd croetezi mpreun 2
picorue duble i respectiv 4 ochiuri atunci cnd croetezi mpreun 3 picorue duble. Acum tragi
firul prin toate ochiurile de pe croet i obii un sigur ochi. Seamn cu un fel de scdere, doar
c aduni ochii pe croet i i lucrezi la sfrit pe toi mpreun.

Dup acest rnd ai obinut partea din fa.


Rndul 6 Lnior cu 1 ochi. Picioru simplu chiar n primul ochi. Piciorue simple n
urmtoarele 9 ochiuri. Croetezi mpreun 2 piciorue duble faci acest lucru de 2 ori, picioru
simplu n urmtorul ochi, croetezi mpreun 2 piciorue duble -iar faci acest lucru de 2 ori ,
piciorue simple n urmtorii 9 ochi, nchei rndul cu punct alunecat.

Rndul 7 gurele Lnior cu 4 ochiuri. Sari un ochi, croetezi picioru dublu n urmtorul,
faci apoi lnior cu 1 ochi repei acest lucru pn la capt. nchei rndul cu punct alunecat.

Rndul 8 Lnior cu 1 ochi. Croetezi un picioru dublu dar prin faa primului ochi, picioru
jumtate dublu n urmtorul spaiu i repei pn la sfrit. nchizi cu punct alunecat.

Rndul 9 Lnior cu 1 ochi. Piciorue simple n fiecare ochi, nchei cu punct alunecat.

Rndul 10 marginea Lnior cu 1 ochi, picioru simplu n primul ochi, lnior cu 1 ochi,
picioru simplu n urmtorul i tot aa pn termini. nchei cu punct alunecat. Asiguri firul pe
spatele lucrului ca s nu se deire.
Prin gurelele formate inserezi o panglic i faci o fundi n fa.

Poi folosi orice combinaie de culori.

Botoeii acetia sunt potrivii pentru bebeluii foarte mici, care nc nu pot prinde cu mnuele
nurul. Nu recomand decoraiile cu mrgele i alte accesorii care nu stau perfect lipite de botoei,
mai ales pentru bebeluii mai mari.

Papucei tricotai pentru nou-nscuti

9 decembrie,2010 Nina
Va prezint o pereche de papucei tricotai pentru nou-nscui. Uor de realizat chiar i pentru
nceptoare. Avem nevoie de 50 de grame ln de doua culori. Culorile rmn la alegerea voastr
i de o pereche de andrele nr.3.

Papucei tricotati
Aadar:
1. Montam 28 ochiuri pe andrele din ln verde. Tricotam 52 de rnduri fata (mrimea
papucelului difera n funcie de numrul de rnduri tricotate). Se inchid 8 ochiuri.
2. Numrul de ochiuri ramase este 20. Continuam sa tricotam cu ln galbena un rand fata i
unul dos. Repetam procedura de 2 ori.
3. Cu ln verde tricotam 4 rnduri fata.

4. Se repeta de 7 ori pasul 2 i 3.


5. Se inchid cele 20 ochiuri.
6. Se cos marginile lucrarii asa cum este prezentat n poza de mai jos.

7. Talpa: Un ac cu fir verde se trece prin ochiurile care formeaza dunga verde.Firul se strange in
asa fel nct partea tricotata cu ln verde sa formeze o floare spre centru, apoi se coase talpa
pana la capat, aplicand cusatura tricotaj.
8. La fel se realizeaza floarea si pe partea fata. Marginile bentitei verzi se indoaie spre exterior
asa cum e prezentat in poza.

Partea de sus a papucelului se decoreaz dup fantezie. Succes!

Botosei tricotati cu floricele roz


3 aprilie,2013 Nina

Materiale necesare:
Cateva grame fir alb, roz, verde, fir de culoarea ciclamei (50% lana, 50% acril);
Andrele nr.3;
Cateva margelute roz.
Ac.
Descrierea lucrarii;
Tricotarea botoseilor incepe de cu talpa. Se monteaza pe andrele 44 ochiuri. In primul rand toate
ochiurile se tricoteaza fata, iar incepand cu randul 2 si in toate randurile pare se vor adauga
ochiuri (din spatele ochiului se mai tricoteaza un ochi) in felul urmator:
1.2 ochiuri fata, 1 ochi adaugire, 18 ochiuri, 1 ochi adaugire, 4 ochiuri fata, 1 ochi adaugire, 18
ochiuri, 1 ochi adaugire, 2 ochiuri fata;
2.3 ochiuri fata, 1 ochi adaugire, 18 ochiuri, 1 ochi adaugire, 6 ochiuri fata, 1 ochi adaugire, 18
ochiuri, 1 ochi adaugire, 3 ochiuri fata;
3.4 ochiuri fata, 1 ochi adaugire, 18 ochiuri, 1 ochi adaugire, 8 ochiuri fata, 1 ochi adaugire, 18
ochiuri, 1 ochi adaugire, 4 ochiuri fata;
4.5 ochiuri fata, 1 ochi adaugire, 18 ochiuri, 1 ochi adaugire, 10 ochiuri fata, 1 ochi adaugire, 18
ochiuri, 1 ochi adaugire, 5 ochiuri fata.
Dupa daugarea ochiurilor se va tricota cu fir de culoarea ciclamei in felul urmator:
Randul 1- toate ochiurile fata; Randul 2- toate ochiurile fata; Randul 3- toate ochiurile dos;
Randul 4- toate ochiurile fata; Randul 5- toate ochiurile dos; Randul 6- toate ochiurile fata.
Apoi se vor tricota 8 randuri punct jerseu cu fir alb, iar incepand cu randul 9 si in fiecare al 2-lea
rand se vor realiza scaderi de ochiuri in felul urmator:
1.26 ochiuri fata,2x 2 ochiuri impreuna fata spre stanga,2x 2 ochiuri impreuna fata spre dreapta,
26 ochiuri fata.

2.24 ochiuri fata, 2x 2 ochiuri impreuna fata spre stanga, 2x 2 ochiuri impreuna fata spre dreapta,
24 ochiuri fata.
3.22 ochiuri fata, 2x 2 ochiuri impreuna fata spre stanga, 2x 2 ochiuri impreuna fata spre dreapta,
22 ochiuri fata.
4.20 ochiuri fata, 2x 2 ochiuri impreuna fata spre stanga, 2x 2 ochiuri impreuna fata spre dreapta,
20 ochiuri fata.
5.18 ochiuri fata, 2x 2 ochiuri impreuna fata spre stanga, 2x 2 ochiuri impreuna fata spre dreapta,
18 ochiuri fata.
In urma scaderilor de ochiuri se va forma o umfaltura varful botoselului.
Dupa realizarea scaderilor de ochiuri se va tricota cu fir de culoarea ciclamei 8 randuri punc
jerseu, dupa care ochiurile ramase se inchid.
Finisarea: Se vor coase cate 3 floricele pe o parte si alta a liniei rezultate in urma scderilor de
ochiuri.
Florile se cos aplicand cusatura French knot. Eventual se deseneaza fiecare floricica pe botosel.
In centrul fiecarei flori se coase cate o margea.
Frunza se coase cu fir verde. Acul cu ata verde se trece pe partea fata. Firul se roteste dand forma
unei frunzulite. Acul se introduce in punctul de unde am inceput si se trage incet firul pana cand
formam o frunzulita. Frunzulita astfel obtinuta se fixeaza, trecand acul de pe partea dos pe partea
fata prin varful frunzei (vezi poza).
Dupa ce florile si frunzulitele au fost cusute, se realizeaza cusatura talpii pana la elasticul
botoselului.
Cu fir verde se croseteaza un siret din ochiuri lant, care se va trece prin marginea de jos a
elasticului.
Marginea elasticului si randurile care delimiteaza partea de sus a botoselului si talpa se pot finisa
cu ajutorul crosetei.

botosei crosetati copii (2)

sau dupa urmatoarele explicatii:


Materiale:
- croseta nr.2,5;
- markere;
- 1 ghem de 50 gr. (80% lana, 20 % polyamid)
NOTA
Se lucreaza circular.Primul si ultimul ochi se unesc printr-un piciorus
alunecat (slst).
Pentru marimile 3-6 luni, 6-12 luni, 12-18 luni, 18 luni -2 ani, vom croseta astfel:
Randul 1: Incepem cu TALPA si crosetam un lant din 19 (21, 23, 25) ochiuri;
Randul 2: 2 picioruse mici in al doilea ochi, 1 piciorus mic in fiecare din cele 16 (18, 20,22)
ochiuri de lant din randul anterior, 2 picioruse mici in ultimul ochi de lant (20,22,24);
Randul 3: Ne intoarcem si crosetam de-a lungul randului de baza, 2 picioruse mici in primul
ochi din randul de baza, 1 piciorus mic in urmatoarele 16 (18, 20, 22) ochiuri, 2 picioruse mici in
urmatorul ochi;
Randul 4: 1 piciorus mic in urmatorul ochi, 2 picioruse mici in urmatorul ochi, 1 piciorus mic in
urmatoarele 17 (19,21,23) ochiuri, 2 picioruse mici in urmatorul ochi, 1 piciorus mic in urmatorul
ochi, 2 picioruse mici in urmatorul ochi, 1 piciorus mic in urmatoarele 17 (19,21,23) ochiuri, 2
picioruse mici in urmatorul ochi (Total vom avea 44,48,52,56 ochiuri);
Randul 5: 1 piciorus mic in urmatoarele 2 ochiuri, 2 picioruse mici in urmatorul ochi, 1 piciorus
mic in urmatoarele 18 (20,22,24) ochiuri, 2 picioruse mici in urmatorul ochi, 1 piciorus mic in
urmatoarele 2 ochiuri, 2 picioruse mici in urmatorul ochi, 1 piciorus mic in urmatoarele 18
(20,22,24) ochiuri, 2 picioruse mici in ultimul ochi (Total vom avea 48,52,56 , 60 ochiuri);

Randul 6: 1 piciorus mic in urmatoarele 3 ochiuri, 2 picioruse mici in urmatorul ochi, 1 piciorus
mic in urmatoarele 19 (21,23,25) ochiuri, 2 picioruse mici in urmatorul ochi, 1 piciorus mic in
urmatoarele 3 ochiuri, 2 picioruse mici in urmatorul ochi, 1 piciorus mic in urmatoarele 19
(21,23,25) ochiuri, 2 picioruse mici in ultimul ochi (Total vom avea 52,56,60,64 ochiuri);
Randul 7: 1 piciorus mic in urmatoarele 4 ochiuri, 2 picioruse mici in urmatorul ochi, 1 piciorus
mic in urmatoarele 20 (22,24,26) ochiuri, 2 picioruse mici in urmatorul ochi, 1 piciorus mic in
urmatoarele 4 ochiuri, 2 picioruse mici in urmatorul ochi, 1 piciorus mic in urmatoarele 20
(22.24.26) ochiuri, 2 picioruse mici in ultimul ochi (Total vom avea 56,60,64,68 ochiuri;
Randul 8: 1 piciorus mic in urmatoarele 5 ochiuri, 2 picioruse mici in urmatorul ochi, 1 piciorus
mic in urmatoarele 6 (8,10,12) ochiuri, 1 piciorus mare redus in urmatoarele 5 ochiuri, 1 piciorus
mare in urmatoarele 10 ochiuri, 2 picioruse mari in urmatorul ochi, 1 piciorus mare in
urmatoarele 5 ochiuri, 2 picioruse mari in urmatorul ochi, 1 piciorus mare in urmatoarele 10
ochiuri, 1 piciorus mare redus in urmatoarele 5 ochiuri, 1 piciorus mic in urmatoarele 6
(8,10,12)ochiuri, 2 picioruse mici in ultimul ochi (Total vom avea 60,64,68,72 ochiuri) ;
Randul 9: 1 piciorus mic in urmatoarele 6 ochiuri, 2 picioruse mici in urmatorul ochi, 1 piciorus
mic in urmatoarele 6 (8,10,12) ochiuri, 1piciorus mare redus in urmatoarele 16 ochiuri, 2
picioruse mari reduse in urmatorul ochi, 1 piciorus mare redus in urmatoarele 6 ochiuri, 2
picioruse mari reduse in urmatorul ochi, 1 piciorus mare redus in urmatoarele 16 oc , 1 piciorus
mic in urmatoarele 6 (8,10,12) ochiuri, 2 picioruse mici in ultimul ochi (Total vom avea
64,68,72,76 ochiuri);
Randul 10: 1 piciorus mic in fiecare ochi din randul anterior, de jur imprejurul talpii. Pentru a
separa talpa botoselului de partea superioara vom folosi punctul front loops only pentru
piciorusele mici crosetate de jur imprejurul talpii. (Total vom avea 64,68,72,76 ochiuri )
http://www.youtube.com/watch?v=eG0zOuSLMGE
Randul 11: 1 piciorus mic in urmatoarele 5 ochiuri, 2 picioruse mici impreuna,scazute, rezultand
unul singur, piciorus mic in urmatoarele 22 (24, 26, 28) ochiuri, 2 picioruse mici
impreuna,scazute, rezultand unul singur, 1piciorus mic in urmatoarele 7 ochiuri, 2 picioruse mici
impreuna,scazute, rezultand unul singur, 1piciorus mic in urmatoarele 22 (24, 26, 28) ochiuri, 2
picioruse mici impreuna,scazute, rezultand unul singur ( Vom avea 60, 64, 68, 72 ochiuri);
Randul 12: 1piciorus mic in urmatoarele 28 (30, 32, 34) ochiuri, 2 picioruse mici
impreuna,scazute, rezultand unul singur, 1piciorus mic in urmatoarele 6 ochiuri, 2 picioruse mici
impreuna,scazute, rezultand unul singur, 1piciorus mic in urmatoarele 22 (24, 26, 28) ochiuri
(Vom avea 58, 62, 66, 70 ochiuri)
Randul 13: 1 piciorus mic in urmatoarele 28 (30, 32, 34) ochiuri, 2 picioruse mici
impreuna,scazute, rezultand unul singur, 1piciorus mic in urmatoarele 5 ochiuri, 2 picioruse mici
impreuna,scazute, rezultand unul singur, 1piciorus mic in urmatoarele 21 (23, 25, 27) ochiuri ( Vom avea 56, 60, 64, 68 ochiuri);
Randul 14: 1 piciorus mic in urmatoarele 16 (18, 20, 22) ochiuri, *sari peste 1 ochi, 1piciorus
mare redus in urmatorul ochi* repetam de 3 ori, * sari peste 1 ochi, 1 piciorus mare in urmatorul

ochi* repetam de 9 ori, * sari peste 1 ochi, 1 piciorus mare redus in urmatorul ochi* repetam de
3 ori, 1 piciorus mic in ultimele 10 (12, 14, 16) ochiuri (Vom avea 41, 45, 49, 53);
Randul 15: 1 piciorus mic in fiecare ochi din randul anterior de jur imprejur (vom avea 41, 45,
49, 53 ochiuri);
Randul 16: 1 piciorus mic in urmatoarele 16 (18, 20, 22) ochiuri, * sari peste 1 ochi, 1 piciorus
mare redus in urmatorul ochi* repetam de 2 ori, sari peste 1 ochi, 1 piciorus mare in urmatorul
ochi, * sari peste 1 ochi, 1piciorus triplu in urmatorul ochi* repetam de 2 ori, sari peste 1 ochi, 1
piciorus mare in urmatorul ochi, * sari peste 1 ochi, 1 piciorus mare redus in urmatorul ochi*
repetam de 2 ori, 1 piciorus mic in ultimile 9 (11, 13, 15) ochiuri (Vom avea 33, 37, 41, 45
ochiuri);
Randul 17: 1 piciorus mic in fiecare ochi din randul anterior , de jur imprejur (vom avea 33,
37, 41, 45 ochiuri);
Randul 18: 1 piciorus mic in urmatoarele 16 (18, 20, 22) ochiuri, sari peste 1 ochi, 1 piciorus
mic in urmatoarele 7 ochiuri, sari peste 1 ochi, 1 piciorus mic in ultimele 8 (10, 12, 14) ochiuri
(Vom avea 31, 35, 39, 43 ochiuri);
Randul 19: 1 piciorus mic in fiecare ochi din randul anterior, de jur imprejur (Vom avea 31, 35,
39, 43ochiuri);
Randul 20: La fel ca randul 19;
Randul 21: 1 piciorus mic in urmatoarele 16 (18, 20, 22) ochiuri, sari peste 1 ochi, 1 piciorus
mic in urmatoarele 6 ochiuri, sari peste 1 ochi, 1piciorus mic in ultimele 7 (9, 11, 13) ochiuri
(Vom avea 29, 33, 37, 41 ochiuri);
Randul 22: 1 piciorus mic in urmatoarele 16 (18, 20, 22) ochiuri, sari peste 1 ochi, 1piciorus
mic in urmatoarele 5 ochiuri, sari peste 1 ochi, 1piciorus mic in urmatoarele 6 (8, 10, 12)
ochiuri (Vom avea 27, 31, 35, 39 ochiuri);
Randul 23: 1piciorus mic in fiecare ochi , de jur imprejur (Vom avea 27, 31, 35, 39 ochiuri);
Randul 24: La fel ca randul 23.

S-ar putea să vă placă și