Sunteți pe pagina 1din 16

1.

Moneda: concept, functii, rol


Rolul monedei in viata economica si sociala necesita abordarea
evolutiei si a functiilor indeplinite de aceasta inca din perioada circulatiei
pieselor din metale pretioase.
Trecerea economiilor de la forma preponderent naturala (bazata pe
troc) la economia de schimb, concurentiala, antreneaza importante
modificari in rolul indeplinit de bani in cadrul tuturor laturilor activitatii
umane si economice. Posibilitatea utilizarii, sau nu, a banilor ca
instrumente pentru reglarea mecanismelor economiei este evidentiata in
cadrul teoriilor care s-au dezvoltat prin studierea acestui domeniu.
In primul rand, se remarca teza neutralitatii potrivit careia, fenomene
precum crizele economice, recesiunea, somajul nu pot fi reglate prin
instrumentarea masei monetare. Rolul activ al monedei ca instrument de
influentare a economiei a fost evidentiat, pentru prima data, de
economistul John Maynard Keynes, care in lucrarea „Teoria generala a
folosirii manii de lucru, a dobanzii si a banilor” (1936) demonstreaza
modul in care statul poate regla circulatia monetara si creditul in scopul
echilibrarii economiei.
O reconsiderare esentiala a rolului banilor in viata economica este
realizata in cadrul teoriei cunoscute sub numele de „monetarism”.
Potrivit acestei conceptii, se sustine ideea unei cresteri anuale a masei
monetare in circulatie cu 3-5 % anual, ceea ce asigura cantitatea de
moneda necesara platilor, fara antrenarea de fenomene inflationiste.
Reprezentantii monetarismului sunt cunoscuti in literatura de specialitate
ca reprezentanti ai „Scolii de la Chicago” in frunte cu Milton Friedman,
si sunt apreciati ca principalii oponenti ai modului de gandire Keynesian.
Indiferent de teoriile care au fost formulate cu privire la utilizarea
monedei ca instrument
al reglarii vietii economice, esential este ca in contextul economiilor
contemporane, desi s-au produs modificari importante din punct de
vedere al formei de existenta moneda continua sa indeplineasca rolul de
etalon al valorii, instrument de plata si mijloc de tezaurizare.
1.1. Delimitari intre conceptul de moneda si bani
In limbaj curent si in literatura de specialitate se utilizeaza atat
termenul de „bani” cat si cel de „moneda”.
Termenul de moneda, folosit in special in limbajul poporului francez,
englez, italian desemneaza, potrivit definitiei data de dictionarul
Larousse, „o piesa de metal, emisa de autoritatea suverana, pentru a
servi ca mijloc de schimb”. Potrivit aceleeasi definitii, termenul de
moneda este de origine latina si provine de la numele zeitei Junon
Moneta, in templul careia romanii bateau monede.
In limbajul altor popoare: roman, rus, german se utilizeaza cu
aproximativ acelasi sens, termenul „bani”. Potrivit dictionarului
explicativ al limbii romane, prin bani se intelege „echivalentul general
al valorii marfurilor; moneda de metal sau de hartie recunoscuta ca
mijloc de schimb si de plata”. Etimologic, termenul de bani are
provenienta necunoscuta.
Din definitii rezulta ca intre cele doua notiuni exista diferente cantitative
si calitative,
astfel:
• notiunea de bani este mai cuprinzatoare si mai veche decat cea de
moneda, intrucat cuprinde toate mijloacele de schimb1;
• notiunea de moneda este denumirea generica acordata pieselor
metalice.
Din aceasta abordare rezulta ca notiunea de moneda nu se identifica cu
banii, aceasta
reprezentand doar o parte a masei banesti.
1 Eugen Vasilescu – Circulatia baneasca si Creditul, EDP, 1980, pag.15
La conturarea diferentei dintre moneda si bani contribuie si alte
argumente:
• banii sunt o marfa, prin urmare sunt un bun economic, rezultat al unor
legi obiective;
• moneda, in schimb, este un acord de vointa dintre oameni, pe de-o
parte, si presupune existenta autoritatii emitente, care decide cu privire la
forma monedei si a metalului din care este confectionata.
In limba romana, s-a utilizat o perioada de timp termenul de moneta (in
1932, Victor Slavescu a publicat un curs denumit Moneta, Credit,
Schimb), de la care au derivat termenii „monetar”, „monetarie”.
Termenul de moneda, recomandat de Academia Romana provine din
limba greaca veche (monedha).
In prezent, termenul de moneda se foloseste in sens larg, ceea ce
inseamna luarea in considerare atat a pieselor metalice, cat si a
bancnotelor si a banilor de cont. Din acest punct de vedere, se poate
considera ca cei doi termeni sunt similari, ceea ce conduce si la
similitudinea dintre circulatie monetara si circulatie baneasca2.
1.2. Functiile monedei
Definirea monedei si masurarea acesteia reprezinta o operatiune
dificila, fara a ajunge sa fie perfect riguroasa, dupa cum o demonstreaza
dezbaterile dintre teoreticieni, pe de o parte, si cele dintre statisticieni, pe
de alta parte.
Exista doua definitii care pot fi atribuite monedei, astfel:
• definirea functionala (prin analizarea functiilor monedei);.
• definirea statistica (prin analizarea indicatorilor si agregatelor
monetare).
Formele pe care le imbraca moneda sunt numeroase si in continua
schimbare, ceea ce conduce la definirea acesteia prin functiile pe care le
indeplineste.
Desi exista unele divergente de opinii cu privire la numarul functiilor
indeplinite de moneda, in esenta acestea sunt urmatoarele, cu
posibilitatea regruparii si a divizarii intr-un numar mai mare sau mai mic:
A) functia de standard sau etalon al valorii B) functia de unitate de
cont
C) functia de mijloc de plata (si de schimb)
D) functia de rezerva a valorii (sau mijloc de tezaurizare) E) functia
de standard al platilor amanate
Indeplinirea acestor functii ale monedei trebuie analizata in contextul
economiilor monetare, in cadrul carora moneda reprezinta principala
modalitate prin care sunt realizate tranzactiile.
Desi exista aprecieri conform carora barterul sau trocul (schimbul
bunurilor in natura) este o caracteristica a economiilor nemonetare,
totusi, in economia contemporana exista manifestari ale acestuia. Astfel,
barterul apare ca un raspuns la excesul de produse si materiale, situatie in
care anumite firme incearca sa realizeze tranzactii directe – marfa contra
marfa.
De exemplu, in anul 1990 firma McDonnell Douglas Helicopter
Company a incheiat un contract de barter, in conditii de reciprocitate cu o
societate hoteliera, prin care se prevedea utilizarea de catre angajatii
firmei a unor camere de hotel, in schimbul livrarii de piese, cuie, piulite
necesare intretinerii hotelului.
2 Vasile Turliuc, Vasile Cocris – , Ed.Ankarom – Iasi, pag.9
Uneori cu ajutorul computerelor si a retelei Internet, se dezvolta relatii
internationale de barter. In acest context, rolul de bani este indeplinit de
bunurile care fac obiectul tranzactiilor, iar dintre functiile indeplinite de
bani, la modul general, sunt activate doar cea de mijloc de plata (de
schimb) si cea de standard al valorii.

A. Functia de standard sau etalon al valorii


• Reprezinta cea mai importanta functie, intrucat permite exprimarea
valorii bunurilor economice, in termeni monetari si efectuarea de
comparatii intre preturile diferitelor bunuri si servicii.
• Spre deosebire de alte forme de etalon, precum minutul, Kg, metrul,
etalonul valorii prezinta o anume caracteristica si anume inconstanta.
Moneda sau banii, cu care se masoara valoarea tuturor bunurilor si
serviciilor si a raporturilor de echivalenta dintre acestea, poate varia de-a
lungul unei perioade de timp. In acest scop se utilizeaza puterea de
cumparare, aflata in raport invers proportional cu modificarea preturilor.
• Alaturi de caracteristica variabilitatii in timp, moneda ca standard al
valorii, prezinta si trasatura indispensabilitatii, in sensul ca detinerea
banilor este absolut necesara fiecarui individ, pentru obtinerea bunurilor
de care are nevoie si pe care le prefera.
• Indeplinirea functiei de standard al valorii de catre moneda poate fi
ilustrata cu ajutorul urmatorului exemplu:

Presupunem
O comunitate compusa din 50.000 locuitori ce isi desfasoara
activitatea intre granitele
teritoriului „X” care nu a cunoscut utilizarea banilor si n-a avut
niciodata relatii economice cu alte grupuri sociale.
De-a lungul timpului, aici s-au dezvoltat trei activitati productive:
pescuitul, vanatoarea si cultivarea cerealelor.
Necesitatile consumului zilnic sunt urmatoarele: 20.000 kg peste, 10.000
kg carne, 30.000 kg cereale (grane).
Productia ar putea fi schimbata cu alte tipuri de produse, dar
populatia este multumita cu actuala compozitie, deci nu exista un
stimulent pentru dezvoltarea unei ramuri in defavoarea alteia.
Pornind de la aceste informatii, se poate stabili echivalenta care se
practica in cadrul comunitatii:
- 1 kg carne este echivalentul a 2 kg peste si a 3 kg cereale;
- alternativ, 1 kg peste, echivaleaza cu ½ kg carne si cu 3/2 kg cereale
1 kg cereale echivaleaza cu 1/3 kg carne si 2/3 kg peste.
Pe baza acestor raporturi de echivalenta, fiecare locuitor poate procura
celelalte doua
marfuri.
Aceste ratii de consum zilnic sunt aproximative. Cel mai important
lucru este ca fiecare
individ al comunitati sa gaseasca un alt individ, care sa doreasca
produsele sale, si care, de asemenea, sa detina produsele de care are
nevoie.
Sa presupunem, in continuare, ca in cadrul comunitatii s-au facut
progrese, si anume, s-a introdus moneda, ca mijloc de schimb si etalon
al valorii. Rolul de moneda revine cerealelor.
Astfel, fiecare producator va accepta granele in schimbul propriului
produs, cunoscand ca acestea pot fi folosite in continuare, pentru
obtinerea de alte produse.
In acest mod, cerealele sunt acceptate ca mijloc de schimb, chiar daca
vanzatorul de carne sau de peste va detine o cantitate mai mare decat
cea utilizata pentru propriul consum.
Efectele introducerii monedei
In conditiile in care granele sunt considerate mijloc de schimb si etalon
al valorii, se vor
produce modificari ale ocupantilor in cadrul comunitatii X.
Daca cei ocupati cu vanatul si pescuitul trec la cultivarea de cereale, s-
ar ajunge la
detinerea de mai multi „bani”, in sensul ca intreaga comunitate va
ajunge sa detina numai cereale. In conditiile in care productia de
cereale este in crestere, iar cantitatea de peste si carne se afla in declin,
atunci se manifesta o sporire a pretului acestor doua bunuri (pret
exprimat prin cantitatea de grane).
- cantitatea zilnica de cereale consumate devine 40.000 kg - consumul de
carne scade la 5.000 kg
- consumul de peste scade la 15.000 kg
Fata de raporturile de echivalenta initiale, in noile conditii, 1 kg de
carne este
echivalentul a 3 kg peste si a 8 kg cereale, iar 1 kg de peste este
echivalentul a 1/3 carne si a 2,66 kg cereale, respectiv se ajunge la
majorarea „preturilor” in raport de cereale.
Exemplul prezentat constituie o simplificare enorma, dar nu este
complet nerealist. In cadrul societatilor in care nu se produc cantitati
mari de bunuri, este convenabil a se utiliza un anumit bun cu rolul de
echivalent general al tuturor marfurilor, deci ca standard al valorii si ca
mijloc de schimb.
B. Functia de unitate de cont
Din functia de baza a monedei, cea de etalon al valorii, rezulta ca toate
bunurile din economie sunt evaluate din punct de vedere monetar, prin
preturi, ceea ce face posibila realizarea de inregistrari contabile si
efectuarea de analize financiare.
Indeplinind functia de unitate de cont, moneda permite realizarea de
comparatii in timp si cuantificarea valorii adaugate in cadrul activitatii
economice.
Functia de unitate de cont, poate fi indeplinita de moneda, fara existenta
fizica a acesteia. Asemenea cazuri se manifesta atunci cand pretul unor
bunuri si servicii este exprimat intr-o alta moneda ce apartine fie unei alte
perioade de timp, fie altei tari.
De exemplu, in Anglia, a devenit obisnuit, in secolul al XX-lea, ca
medicii si avocatii sa stabileasca pretul serviciilor intr-o moneda utilizata
in secolul trecut, numita guinea. Pornind de la raportul de paritate
existent intre moneda curenta si moneda-unitate de cont, respectiv 1,5 ₤/1
guinea, beneficiarii serviciilor respective achita contravaloarea acestora
in ₤.
Un alt exemplu il reprezinta unitatea de cont, denumita DST (Drepturi
Speciale de Tragere) care a fost creata in 1970, de catre FMI ca activ de
rezerva al bancilor centrale, antrenate in procesul finantarii
internationale.
Initial, moneda DST s-a bazat pe 16 monede pentru ca din anul 1981 sa
fie redefinita in
functie de 5 monede: $, DM, FF, ₤, Y. Aceasta definire a condus la
utilizarea cu usurinta a DST ca unitate de cont in sectorul privat si in
numeroase tranzactii comerciale internationale. Desi evaluarea
tranzactiilor se realizeaza in DST, plata acestora trebuie realizata intr-una
din monedele aflate efectiv in circulatie. Astfel, moneda DST, desi exista
ca unitate de cont, nu poate exista si ca mijloc de plata.

C. Functia de mijloc de plata (de schimb)


Dupa cum rezulta din exemplul prezentat, moneda inlatura
inconvenientul stabilirii echivalentului reciproc intre toate bunurile din
economie. De asemenea, moneda duce la disocierea schimbului marfa
contra marfa in doua operatiuni distincte: o operatiune de vanzare (flux
real contra flux monetar) care permite obtinerea de moneda si o
operatiune de cumparare (care permite utilizarea fluxurilor monetare
pentru obtinerea bunurilor reale)3.
In evolutia economiei monetare, anumite bunuri au servit ca moneda,
precum ceaiul, mirodeniile, bijuteriile.
Dupa cel de-al doilea razboi mondial, in Italia, au fost acceptate la
modul general, ca mijloc de plata, tigarile. Comerciantii le-au acceptat ca
mijloc de plata pentru vanzarea de produse, precum painea, laptele,
hainele si alte bunuri de stricta necesitate, intrucat puteau sa isi procure
tot ceea ce doreau cu tigarile respective.
Intr-o forma mai atenuata, utilizarea tigarilor ca mijloc de plata a
caracterizat si tarile estice, inclusiv Romania in anii '70-'80. Chiar la
inceputurile anilor '90 in Uniunea Sovietica tigarile erau utilizate ca
mijloc de plata pentru procurarea unor produse occidentale, precum
aparatura video, ori pentru castigarea accesului spre putere.
Aceste exemple ilustreaza ca pentru acceptarea unui bun ca moneda si
ca mijloc de plata nu este necesara interventia guvernelor, in scopul
impunerii acestuia. De-a lungul timpului, autoritatile au declarat drept
moneda anumite bunuri (metale pretioase, bijuterii), dar functionarea
sistemelor respective nu a fost posibila, intrucat bunurile in cauza nu au
fost acceptate la modul general, ca mijloace de plata. In anul 1828,
guvernul rus a incercat sa introduca platina, ca metal monetar, insa
abandoneaza acest sistem, datorita raritatii metalului si a valorii foarte
ridicate.
In prezent, recunoasterea generala ca mijloc de plata de catre toti
participantii la derularea tranzactiilor din economie, este atribuita
bancnotelor, monedelor metalice si banilor de cont sau scriptuali.

D. Functia de rezerva a valorii / mijloc de tezaurizare


Inclinatia spre economisire atat a populatiei cat si a agentilor economici,
conduce la constituirea unor depozite sau rezerve de valoare. Alaturi de
imobile, terenuri, lucrari de arta, bijuterii, moneda constituie o forma a
acestor rezerve de avere.
Avantajul utilizarii monedei cu acest rol decurge din gradul sporit de
lichiditate, comparativ cu celelalte forme.
La modul general, prin lichiditate se intelege usurinta cu care anumite
active sunt convertite in moneda, intr-un interval scurt de timp si cu
costuri minime de conversiune.
Intrucat mentinerea unei rezerve de valoare sub forma de imobile sau
alte active reale, presupune un inconvenient major, atunci cand se doreste
realizarea unei tranzactii si transformarea in lichiditati imediate, rezulta
ca populatia si agentii economici pastreaza sumele mari de bani fie in
numerar, fie in moneda scripturala.
In anumite circumstante, moneda nu reprezinta o rezerva efectiva a
valorii. Este cazul perioadelor de crestere rapida a preturilor, si de
manifestare a inflatiei. In asemenea situatii, valoarea nominala a
plasamentelor efectuate nu reprezinta valoarea reala a acestora, iar rata
dobanzii nu compenseaza, decat partial, pierderea de valoare datorata
inflatiei. Ca alternativa, se cauta alte forme de prezervare a valorii, dintre
care aurul este o modalitate preferata dupa anii ’70, cand inflatia si pretul
petrolului au sporit, iar cea mai populara investitie o reprezentau
plasamentele in metale pretioase.
Acest tip de plasament s-a practicat pana dupa anii '80, cand pretul
aurului a sporit considerabil, depasind 850 $/uncia (o uncie = 31,1035
gr), comparativ cu pretul aurului de 200 $/uncia cat se inregistra cu cativa
ani inainte. Declinul aurului ca instrument de rezerva a valorii intervine
la jumatatea anilor ’90, cand pretul unciei scade sub 370 $ si in contextul
unei ameliorari a inflatiei (5 % in cazul economiei americane).

Datorita riscului pe care il prezinta conservarea averii in active a caror


valoare nu este fixata in functie de evolutia in timp a inflatiei, rezulta ca
cele mai preferate forme de rezerva a valorii sunt depozitele la termen,
activele financiare de natura obligatiunilor si conturile curente personale,
care permit o actualizare a valorii acestora in raport cu inflatia.

E. Functia de standard a platilor amanate


Prin aceasta functie indeplinita de moneda se evidentiaza rolul in
exprimarea valorii contractelor pe termen lung, respectiv, stabilirea in
momentul actual a unei sume ce urmeaza a fi incasata sau platita la o data
viitoare.
De exemplu, un colectionar de arta accepta sa plateasca unui pictor, care
va termina un tablou peste 3 luni, o anumita suma de bani, cu conditia
livrarii acestuia la momentul stabilit. Intr-un asemenea caz, se considera
ca moneda in care s-a exprimat contractul indeplineste functia de
standard al platilor viitoare.
Dezvoltarea tranzactiilor la termen pe pietele de capital nationale si
internationale, reprezinta, de asemenea, un factor ce permite manifestarea
banilor in aceasta functie.
Concluzii

• Functiile monedei pot fi privite si din punct de vedere al importantei lor,


ca functii de
baza si functii derivate.
Manifestarea monedei ca unitate de cont si standard al platilor viitoare
deriva din
functiile de baza, cea de etalon al valorii si cea de mijloc de plata si de
schimb.
Impreuna, aceste functii fac procesul de schimb mult mai usor si
eficient, comparativ cu
cel practicat in economiile nemonetare, conducand, astfel, la cresterea
eficientei intregii activitati economice.
• Un alt aspect care trebuie mentionat si care vizeaza in special si
economiile in tranzitie, este cel al dolarizarii.
In economia de piata, moneda indeplineste functiile clasice de mijloc de
schimb, unitate de cont si standard sau masura a valorii. Capacitatea
monedei de a indeplini aceste functii este limitata in conditiile unei rate
inalte a dobanzii. Astfel, specific economiilor in tranzitie este ca dolarii
sa inceapa sa circule ca o alternativa de masura a valorii.
Rata inalta a inflatiei altereaza pretul bunurilor si serviciilor, conditii in
care dolarii devin chiar unitate de cont. Preturile in unele magazine
(shop) sunt exprimate in dolari, iar operatiile de schimb valutar
faciliteaza achizitia bunurilor, indiferent de forma de exprimare a
pretului. Atunci cand se ajunge la hiperinflatie, dolarizarea devine
completa.
Estimarea volumului dolarilor aflati in circulatie in tarile central si est
europene, pe de o parte si in cele ale Federatiei Ruse, este dificil de
realizat, dar sumele sunt considerabile. Banca Rezervelor Federale
estimeaza ca dolarii utilizati in aceste regiuni depasesc volumul celor din
SUA.
Un astfel de fenomen prezinta probleme majore si din punct de vedere
al controlului monetar, al ofertei de moneda si al emisiunii realizate de
banca centrala.
Economiile in tranzitie care incearca stabilizarea inflatiei sunt capabile
sa alimenteze cu dolari economiile lor. Mecanismul este normal si consta
in manifestarea preferintei pentru depozite exprimate in valuta,
comparativ cu moneda nationala. Atunci cand rata reala a dobanzii
devine pozitiva, este mai atractiv a se constitui depozite in moneda locala
decat in $. Detinatorii incep sa vanda dolarii catre banca centrala si,
astfel, printr-un cerc vicios, se ajunge la majorarea rezervelor externe ale
tarii respective.

2. Clasificarea monedei si caracteristicile acesteia


De-a lungul evolutiei sale, moneda a cunoscut diferite forme de
existenta, de la forma marfa a acesteia la forma abstracta sau moneda
semn. Pentru a intelege modificarile de ordin cantitativ si calitativ care au
marcat evolutia monedei, este necesara o clasificare in functie de anumite
criterii reprezentative.

2.1. Clasificarea monedei


2.1.1. Forma de existenta a monedei este un prim criteriu de clasificare,
in functie de care se distinge: moneda materiala (A) si moneda
scripturala (B).
A. Moneda materiala cunoaste doua forme, in functie de calitatea
materialului din care este confectionata: moneda din metal si moneda din
hartie.
A.1. Moneda metalica, cunoscuta inca din antichitate, este alcatuita din
metale comune,
obisnuite sau din metale pretioase. In Egiptul Antic, in mileniul al III-lea
i.e.n., ca instrument de schimb se folosea arama, iar in mileniul al II-lea
i.e.n., aurul. La inceput se utilizau lingourile, dar, datorita
inconvenientului pe care il prezentau prin operatiunile de divizare si
cantarire in momentul schimbului, s-a trecut la forma propriu-zisa a
monedelor, ca piese metalice. Literatura de specialitate plaseaza baterea
primelor monede in Grecia Antica, apreciind ca „descoperirea monedei a
fost una din cele mai pretioase contributii, pe care cultura greaca a adus-o
civilizatiei umane”4.
Generalizarea metalelor pretioase ca metal monetar a fost posibila
datorita calitatilor fizice si chimice ale acestora, astfel:
♦ sunt putin alterabile, iar prin aliaje cu alte metale capata un grad de
rezistenta ridicat;
♦ se caracterizeaza printr-o mare divizibilitate (tehnica actuala permite
tragerea a 1400 foite,
dintr-o tabla de 1 mm aur);
♦ metalele pretioase concentreaza o valoare mare intr-un volum mic, ceea
ce face posibila
indeplinirea functiei de etalon al valorii;
♦ isi mentin constanta valoarea in timp, iar falsificarea pieselor din
metale pretioase este usor
recunoscuta;
♦ prezinta avantajul transformarii cu usurinta;
♦ in anumite perioade, autoritatile monetare pot adopta masuri de
protejare a stocurilor de metale pretioase.
Desi utilizarea metalelor pretioase ca metal monetar a prezentat avantaje
certe, iar procesul schimbului a fost fluidizat, dezvoltarea dimensiunilor
vietii economico-sociale reclama, la un moment dat, o cantitate mai mare
de metal pretios. Cantitatea limitata de metal pretios si chiar utilizarea
acestuia in alte scopuri decat cele monetare (peste 2/3 din cantitatea
totala de aur se utilizeaza in scopuri industriale si sub forma de tezaure
personale), a condus la manifestarea unui dezechilibru intre cererea si
oferta de moneda din metalul pretios, si a impus cautarea altor forme de
moneda.
A.2. Apare, astfel, moneda de hartie, care imbraca la randul sau doua
forme: A.2.1. – moneda de hartie reprezentativa (biletul de banca sau bancnota)
A.2.2. – moneda conventionala (emisa de stat)
A.2.1. Moneda de hartie reprezentativa are la baza o anumita garantie,
iar marimea, cantitatea
si circulatia acesteia este precis reglementata. Cele mai reprezentative
forme sunt: biletele de banca sau bancnotele.
Valoarea nominala a unui bilet de banca ar trebui sa fie garantata cu
valori reale,
respectiv sa existe un stoc de metale pretioase, la emitent, ceea ce da
posibilitatea transformarii in aur prin convertibilitate.
Aparitia biletului de banca (bancnota) s-a realizat prin 2 modalitati: -
certificatul de depozit - circulatia cambiilor.
Existenta certificatelor de depozit este plasata in timp, in China, in
secolul al X-lea, cand se prezentau in cadrul schimbului, anumite
inscrisuri care echivalau cu o cantitate de metal pretios.
In Europa, activitatea negustorilor care se deplasau dintr-o localitate in
alta, era insotita de depunerea cantitatilor de moneda (aur) la banca din
localitatea de domiciliu si obtinerea, in schimb, a unui inscris, sub forma
de certificat de depozit nominal. Un asemenea inscris putea fi transformat
in metal pretios, de catre o alta banca, din alta zona, cu care banca
emitenta avea relatii.
Principalele avantaje pe care le prezenta bancnota, sub forma
certificatului de depozit constau in urmatoarele:
♦ se inlaturau riscul si cheltuielile antrenate de efectuarea transportului;
♦ se adapta mai usor cantitatea de moneda la dimensiunile tranzactiilor
din economie; ♦ conferea detinatorului siguranta ca emitentul va plati
suma inscrisa pe biletul de banca.
Prin aparitia cambiilor, biletul de banca sau bancnota intra in circulatie,
in sensul ca orice detinator al unei cambii (care reprezinta o anumita
obligatie a emitentului), daca o depune la banca, primeste, in schimb,
bancnota proprie a acesteia.
Varianta moderna a bancnotei apartine intemeietorului bancii Suediei,
Palmstrunk. Din acest moment, bancnota se confectioneaza dintr-un
anumit material, o hartie speciala semnata de catre emitent.
In functie de utilizarile bancnotei se pot distinge urmatoarele perioade in
evolutia acesteia, astfel:
♦ de la aparitie, pana la sfarsitul sec. al XVIII-lea, perioada in care
bancnota a fost folosita ca mijloc de plata intre banci;
♦ de la inceputul sec. al XIX-lea pana la jumatatea sec. XIX, perioada in
care bancnota a fost utilizata ca moneda in relatiile comerciale;
♦ de la jumatatea sec. al XIX-lea pana la sfarsitul secolului, cand
bancnota este folosita ca moneda auxiliara (moneda principala era
confectionata din aur);
♦ de la sfarsitul sec. al XIX-lea pana la inceputul primului razboi
mondial, cand bancnota este folosita ca moneda principala;
♦ de la sfarsitul primului razboi mondial, bancnota este tipul unic de
moneda.
A.2.2. Cealalta forma de existenta a monedei de hartie o reprezinta
moneda emisa si pusa in circulatie de catre stat, numita si moneda de
hartie conventionala sau hartie moneda. Aceasta moneda este pur
conventionala, fara acoperire si garantie din partea statului. Scopul pentru
care este emisa il reprezinta acoperirea unor nevoi ale statului si, in
special, aceasta moneda indeplineste functia de mijloc de circulatie.
B. Crearea monedei, fara garantarea cu un stoc de aur la nivelul
emitentului, practicata de catre bancile comerciale, prin inscrierea intr-un
cont a sumei detinute de client, conduce la o alta forma de existenta a
monedei, si anume moneda scripturala (de cont). Aceasta reprezinta o
forma a bancnotei, bazata pe incredere (moneda fiduciara) si care
cunoaste importante modificari din punct de vedere al formei de
prezentare. Cecurile si viramentele constituie forme actuale ale monedei
fiduciare, emisiunea lor avand la baza deschiderea unui cont la banca de
catre agentii economici. Circulatia monedei scripturale se limiteaza la
inregistrari in conturile bancare prin care se diminueaza, respectiv, se
majoreaza sumele din conturi corespondente. O alta forma de existenta a
monedei scripturale o reprezinta cartile de plata (cardurile bancare) si
moneda electronica.
2.1.2. In functie de unitatea emitenta, distingem urmatoarele forme de
moneda5: A – moneda creata de agentii economici B – moneda creata de
tezaur sau trezoreria statului C – moneda creata de banci
A. Moneda creata de agentii economici a functionat in cadrul
sistemelor monetare bazate
pe etalonul aur. In baza acestui mecanism, agentii economici se prezentau
la monetarie cu lingouri de aur si primeau in schimb echivalentul in aur
moneda. Un lingou standard reprezenta 400 uncii, respectiv 12,44 kg aur.
De exemplu, in anul 1928, pentru un lingou de aur, suma minima
schimbata, in Franta, era 215.000 FF.
B. Moneda creata de tezaur reprezinta moneda creata de trezoreria
statului in functie de necesitatile economiei reale, si prin respectarea
restrictiilor impuse de politica monetara.
C.Moneda creata de catre banci cuprinde atat moneda creata de catre
banca centrala cat si moneda creata de catre bancile comerciale. Moneda
scripturala creata de catre bancile comerciale apare sub forma soldurilor
creditoare inregistrate la nivelul intregului sistem bancar, si se regaseste
in economie sub forma creditelor acordate. Moneda creata de banca
centrala se regaseste, in circulatie sub forma numerarului (moneda
metalica si bancnote) aflat la detinatorii nebancari.
Moneda creata prin procesul creatiei monetare se regaseste in pasivul
bilantului la nivelul bancii centrale si al bancilor comerciale.
2.1.3. In functie de obligatia pe care si-o asuma banca emitenta se disting
urmatoarele forme de moneda:
A – moneda convertibila B – moneda neconvertibila
Prin definitia data de FMI, convertibilitatea reprezinta, in sens larg,
desfiintarea restrictiilor si discriminarilor in domeniul platilor si
transferurilor internationale, iar in sens restrans, obligatia bancilor din
fiecare tara de a cumpara propria moneda detinuta de alte banci cu
conditia ca aceasta sa provina din operatiuni curente.
A. Convertibilitatea monetara a cunoscut doua forme principale:
convertibilitatea metalica si convertibilitatea in valuta, fiecare din acestea
putand imbraca forma convertibilitatii interne si externe.
Convertibilitatea metalica s-a practicat in perioada etalonului aur-
monede, mecanismul acesteia dand posibilitatea schimbarii in aur a
intregii cantitati de bancnote detinute de populatie sau de agentii
economici.
Convertibilitatea in valuta, ca forma a convertibilitatii care se practica
in prezent, a fost adoptata de tarile europene in anul 1958, si da
posibilitatea transformarii unei monede in alta. In conditiile
convertibilitatii interne, atat rezidentii cat si nerezidentii pot, in mod
liber, sa vanda si sa cumpere devize in schimbul monedei nationale, si
pot face operatiuni cu devize. In Romania, in anul 1991, s-a adoptat
forma convertibilitatii interne a leului in valute.