CAPITOLUL 1

Tendinte si particularitati in turism

Turismul a devenit in zilele noastre o activitate la fel de importanta

precum cea desfasurata in alte sectoare-cheie din economia mondiala
(industrie, agricultura, comert). Fenomenul turistic este extreme de greu
de delimitat,deoarece ca orice activitate umana,cade sub incidenta studiului
interdisciplinar.
Din cele mai vechi timpuri,calatoriile au reprezentat un mijloc complex
de dezvoltare a personalitatii umane,de imbogatire sub aspect
material,spiritual si cultural.
Deplasarea oamenilor in spatiu, dorinta de a descoperi noi teritorii, a
debutat in preistorie ca expresie a instinctului de conservare dar si a
curiozitatii;scopul defensiv (fuga de pericol, cautarea hranei si a unui climat
mai bland, apararea si imbunatatirea vietii) a fost insotit de dorinta de a
cunoaste ceea ce se afla dincolo de limitele ce marcau teritoriul diferitelor
comunitati.
Calatoria propriu-zisa a inceput odata cu practica razboaielor si a
schimburilor de bunuri.Ea a capatat un scop ofensiv : cucerirea unui trai mai
bun, uneori in detrimentul celor slabi.
Esenta motivatiilor calatoriilor nu s-a modificat, ci dimpotriva s-a
diversificat continuu, chiar daca exista diferente intre modalitatile de a
calatori din antichitate si cele din prezent.Toate acestea se datoreaza
impletirii tot mai stranse a cererii si ofertei de servicii.
Izvoarele istorice atesta faptul ca in antichitate se calatorea in diverse
scopuri, dar principalele motivatii fiind vizitarea locurilor sfinte, participarea
sau organizarea unor jocuri festive, efectuarea de bai curative, iar mai tarziu,
odata cu aparitia serbarilor olimpice intalnim si primele manifestari de
“propaganda” si de “organizare” a calatoriilor

Prin turism se înţelege, în primul rând, ansamblul de activităţi

prin care omul îşi petrece timpul liber călătorind în altă localitate sau
ţară pentru a vizita oameni şi locuri, monumente şi muzee, pentru a-şi
îmbogăţi cunoştinţele generale, pentru a se distra şi a face sport, pentru
odihnă sau tratament etc., iar în al doilea rând industria creată pentru
satisfacerea tuturor serviciilor solicitate de turişti la locul de destinaţie,
la un înalt nivel calitativ, şi în condiţiile protecţiei şi conservării
resurselor turistice, în special, şi a mediului înconjurător, în general.

Din punct de vedere etimologic, cuvântul „turism” provine din

termenul englez „tour” (călătorie), care a fost creat în Anglia în jurul anilor
1700, pentru a desemna acţiunea de a voiaja în Europa, în general, şi în
Franţa, în special. Acest termen a fost ulterior preluat de majoritatea limbilor
europene, cu sensul de călătorie de agrement.
Termenul de turism isi are originea in semnificatiile cuvintlor latinesti
tornare=a se inoarce si turnus=o miscare circulara ce nu presupune
schimbarea rezidentei.
Turismul ca fenomen economic si social, a cunoscut dezvoltari
spectaculoase in cea de-a doua jumatate a sec. XX.
Transformarea circulatiei de a calatori in turism propriu-zis a inceput o
data cu sec XIX si s-a manifestat in primul rand, prin cresterea numarului de
calatori englezi ce se indreptau in mod special in Franta, Italia, Elvetia.

Primele studii privind preocuparile de a voiaja, apar in antichitate in operele

geografului Strabon.

De-a lungul timpului turismul a capatat diverse definitii, in variante

dintre cele mai felurite,unele punand accent pe latura de agrement. Astfel M.
Peyromaure Deborg definea turismul ca fiind actiunea, dorinta, arta de a
calatori pentru propria placere.
In 1905, R. Guyer-Freuler arăta că „turismul, în sensul modern al
cuvântului, este un fenomen al timpurilor noastre, bazat pe creşterea
necesităţii de refacere a sănătăţii şi schimbarea mediului de viaţă, pe naşterea
şi dezvoltarea sentimentului de receptivitate pentru frumuseţile naturii”.
In conceptia lui Jan Medecin turismul reprezinta „activitatea din timpul
liber care consta in a voiaja sau locui departe de locul de resedinta,pentru
distractie, odihna, imbogatirea experientei si culturii,datorita cunoasterii
unor noi aspecte umane si a unor peisaje necunoscute. ”.
 Profesorul elveţian W. Hunziker a elaborat în 1940 o definiţie a
turismului, acceptată pe plan mondial: „Turismul este ansamblul de relaţii şi
fenomene care rezultă din deplasarea şi sejurul persoanelor în afara
domiciliului lor, atâta timp cât sejurul şi deplasarea nu sunt motivate printr-o
stabilire permanentă şi o activitate lucrativă oarecare”.
Potrivit Dicţionarul Enciclopedic Român, turismul reprezinta „activitate
cu caracter recreativ sau sportiv, constând din parcurgerea, pe jos sau cu
diferite mijloace de transport, a unor distanţe, pentru vizitarea regiunilor
pitoreşti, a localităţilor, a obiectivelor culturale, economice, istorice, etc.
In sensul actual, turismul a capatat un continut mult mai complex din
punct de vedere conomic, social si spiritual.
Turismul reprezinta ansamblul de masuri puse in aplicare pentru
organizarea si desfasurarea unor calatorii de agrement sau in alte scopuri,
realizate, fie prin intermediul unor organizatii, societati sau agenti
specializati, fie pe cont propriu, pe o durata limitata de timp.
Privit printr-o definitie negativista, turismul reprezinta o cheltuiala
neutila si nefasta, consecinta a tendintei spre risipa si distrugere a bogatiei
materiale in scopul satisfacerii placerii, dar care nu poate restabili echilibrul
afectiv al individului alienat.

Cele mai importante etape din istoria turismului sunt:

• -stabilirea prin lege a concediilor platite in Italia in anul 1927,
Germania in anul 1934 si Franta in 1936;
• -construirea in anul 1914 in Franta a primului Oficiu Mondial de
Turism;
• -acordarea de facilitati la transportul pe distante mari pentru turisti in
Franta si Italia;
• -oferirea uni curs valutar mai avantajos pentru serviciile turistice in
Italia si Germania;
• -infiintarea in anl 1975 a Organizatiei Mondiale a
Turiamului(O.M.T.);

Dezvoltarea remarcabila a turismului intern si international in lume

reprezinta un eveniment social-economic domnant pentru ultimele decenii
ale secolului alXX-lea si inceputul celui de al III-lea mileniu, conducand la
aprecierea ca turismul este una dintre cele mai importante ramuri ale
economiilor nationale si, in acelasi timp cea mai dinamica.
Turismul intern reprezinta o activitate turistica practicata in interiorul
unei tari si vizeaza atat tuturismul realizat de rezidentii acelei tari care
viziteaza propria lor tara, cat si turismul receptor care include vizitele
nonrezdentilorpe teritoriul acelei tari
Turismul intern cuprinde:
-numarul de turiºti la odihna, tratament, participanti la excursii interne;
-numarul de inoptari pe forme de cazare;
-incasarile din turismul intern
Turismul national reprezinta activitatea tuistica inclusa in categoria de
turism intern, la care se adauga turismul emitator, care se refera la rezidentii
acelei tari care viziteaza alte tari. Turismul national este emiator (pasiv, de
trimitere) ,adica este importatr de turism.
Turismul international include turismul receptor sau exportul de
turism.
Turismul internaþional se concentreaza in Europa 50%, America 20%, Asia
de Est 15%, Africa 3%, Orientul Mijlociu 2% ºi Asia de Sud mai puþin de
1%. Principalele þari emiþatoare de turism sunt Germania, SUA, Franþa,
Canada, Olanda, Belgia, Luxemburg, Italia, Japonia, Elveþia. Ca þari
receptoare de turiºti: Franþa, Spania, SUA, Italia,China, Ungaria, Mexic,
Polonia ºi Austria.
Evolutia, atat a turismului, cat si a turismului international se caracterizeaza,
la nivel mondial, printr-o tendinta de crestere datorita influentei factorilor
economici, demografici, politici, sociali. Turismul international are, in
aceasta situatie, cea mai importanta crestere datorita dorintei oamenilor de a
vizita alte tari, de a cunoaste alte civilizatii, obiceiuri dar si datorita
progresului tehnic inregistrat in domeniul transporturilor, progres care
permite calatorii mai rapide si mai confortabile pe distante din ce in ce mai
lungi.
Evolutia turismului international se poate aprecia prin actiunea a doi
indicatori: sosirile/plecarile de turisti si incasarile/cheltuielile din turismul
international.
Se observa o crestere accentuata a turismului international in anii '60 si '70,
urmata de o incetinire a ritmului de crestere.
Repartizarea sosirilor internationale pe regiuni geografice confirma pozitia
de lider a Europei (717 milioane), urmata de Asia de Est si Pacific (397
milioane) si de continentul american (282 milioane). Urmeaza Africa,
Orientul Apropiat si sudul Asiei.

Dupa gradul de mobilitate al turismului se practica:

1.Turism de sejur:
- rezidential (stationarea in zona mai mult de 1 luna)
- de durata medie (cand stationarea este mai mica de 30 zile)
- scurt (1-3 zile)

2.Turism itinerant presupune o miscare permanenta.

3.Turismul de tranzit este motivat de necesitatea cunoasterii unei tari.

Alte forme de turism:

1.Dupa momentul si modul de angajare a prestaþiilor turistice, exista:

-turism organizat (contractual);
-turism neorganizat;
-turism semiorganizat.

2.Dupa modul manifestarii cererii sau dupa sezonalitate:

-turismul de vara;
-turismul de iarna;
-turismul ocazional (de circumstanta).

3.Dupa motivatia care genereaza calatoria se practica:

-turismul de odihna si recreere;
-turismul de agrement;
-turismul balnear; turismul balnear maritim, cu o larga dezvoltare in
teritoriu, practicat pentru cura helioterma sau climaterica sau avand alte
motivatii terapeutice;
-turismul montan si de sporturi de iarna, practicat pe arie larga pentru
drumetie, cura climaterica si practicarea sporturilor de iarna; turismul de
cura balneara, prin care se valorifica insusirile terapeutice ale unor factori
naturali (izvoare termal si minerale, namoluri, aer ionizat);
-turismul de reuniuni;
-turismul de afaceri;
-turismul stiintific;
-turismul de cura balneara, prin care se valorifica insusirile terapeutice ale
unor factori naturali (izvoare termal si minerale, namoluri, aer ionizat);
-turismul cultural, organizat pentru vizitarea monumentelor de arta, cultura
si a altor realizari ale activitati umane;
turismul comercial expozitional, a carui practicare este ocazionata de mari
manifestari de profil (targuri, expozitii), care atrag numerosi vizitatori;
-turismul festivalier, prilejuit de manifestari cultural-artistice (etnografice,
folclorice) nationale sau internationale;
-turismul sportiv, de care cunoastem o mare extindere pe plan national si
international, avand ca motivatie diferite competitii pe discipline sportive,
interne si internationale , pana la manifestari sportive de amploare
(olimpiade, competitii sportive regionale, campionate mondiale etc.);
-turismul de vanatoare (safari), practicat de tarile occidentale, in general pe
teritoriul Africi, al Americi Latine, in teritoriile artice si antartice. Este o
forma de turism “distractiv”, a carui dezvoltare – marcata de spectaculos si
inedit – aduce mari prejudicii echilibrului ecologic al planetei, amenintand
cu diminuarea sau, dupa caz cu disparitia unor specii extrem de valoroase ale
patrimoniului faunistic al Terrei.

Tipurile de turism de diferentiaza de la tara la tara, asigurand

varietatea si, prin acesta, atractia asupra turistilor autohtoni si straini.

4.Dupa caracteristicile social-economice ale cererii:

-turismul particular;
-turismul social;
-turismul de masa.

5.Dupa varsta participantilor:

-turism pentru tineret;
-turism pentru adulþi;
-turism pentru varsta a III-a.
6.Dupa perioada cand se desfasoara:
-turism de week-end (itinerant);
-turism de vacanta.

7.Dupa mijlocul de transport folosit:

-drumetia;
-turism rutier;
-turism naval;
-turism aerian.

Calatoriile si turismul reprezinta la ora actuala o piata globala, de

dimensiuni uriase, unde se manifesta cererea consumatorilor pentru o imensa
varietate de produse si servicii. Nu doar dimensiunile si ritmurile sale de
crestere fac aceasta piata foarte atractiva, ci si potentialul sau de viitor, nici
pe departe epuizat.
Ritmul de dezvoltare a turismului s-a intensificat dupa 1950, ca urmare
a desfiintarii treptate a restrictiilor vamale si valutare in cele mai multe tari
dezvoltate si a progresului tehnic din sectorul transporturilor ,ceea ce a dus
la o intensificare considerabila a calatoriilor.
In ultimii 40 de ani ai secolului XX numarul vizitatorilor a crescut
aproape de 10 ori ( 698,8 milioane in 2000, fata de 70,0 milioane in
1960),iar a incasarilor aferente aproape de 68 de ori (475,8 miliarde dolari in
anul 2000,fata de 7,0 miliarde dolariin 1960).
Investitiile din industria turismului si calatoriilor au atins 642 miliarde
dolari in anul 2002 ( adica 9,2% din totalul investitiilor capitale universale),
iar in anul 2012 acestea ar putea ajunge la crca 1,265 miliarde dolari (adica
peste 9, 5% din totalul investitiilor din acel an).
In viziunea expertilor O.M.T.(Organizatia Mondiala a Turismului),
turismul ramane constant generator al locurilor de munca.
In 2002, 7,8% din totalul locurilor de munca din economia mondiala erau
oferite de turism( adica circa 199 milioane), iar pana in 2012 se estimeaza ca
ponderea aceasta sa creasca pana la 12,8% (250 milioane locuri de munca).
Volumul fluxurilor turistice la nivel global va cunoaste o crestere de 27.6%
in perioada 2004-2020, ajungand la circa 1.56 miliarde de turisti in anul
2020 (fata de 696 milioane in anul 2000).
Factorii care influentata evolutia turismului sunt clasificati astfel:

1.Dupa natura social-economica exista:

a.Factori economici: -nivelul de dezvoltare economic;
-veniturile populatiei;
-preturile si tarifele;
-oferta turistica.
b.Factori tehnici:
-infrastructura generala;
-infrastructura turistica.
c.Factori sociali:
-timpul liber;
-urbanizarea;
-somajul.
d.Factori demografici:
-populatia privita in dinamica si structura.
e.Factori psihologici:
-nivelul de instruire;
-dorinta de cunoastere.
f.Factori organizatorici si politici:
-formalitati vamale;
-regimul vizelor;
-diversitatea aranjamentelor turistice;
-acordurile intre tari cu privire la circulatia turistica.

2.Dupa durata actiunii in timp:

a.Factori permanenti:
-timpul liber;
-veniturile;
-oferta turistica;
-baza tehnico-materiala.
b.Factori conjuncturali:
-conditiile meteo;
-crizele economice;
-calamitatile naturale.
3.Dupa importanta in determinarea fenomenului turistic:
a.Factori primari:
-timp liber;
-oferta;
-preturi;
-venituri.
b.Factori secundari:
-varietatea serviciilor suplimentare;
-cooperarea internationala;
-facilitati de viza.

4.Dupa influenta asupra loturilor corelative ale pietei:

a.Factori ai ofertei:
-dotarea bazei tehnico-materiale;
-diversitatea serviciilor.
b.Factori ai cererii:
-urbanizarea;
-veniturile;
-timpul liber.

Factorii reprezentativi care influenteaza fenomenul turistic sunt

urmatorii:
1.Nivelul de dezvoltare economic ilustrat de PNB/loc.
2.Preturile si tarifele se costituie intr-un factor de stimulare, ele influentand
fie intreg produsul turistic, fie componentele din ansamblul produsului
turistic.
3.Oferta turistica cu principalele sale componente naturale si antropice, la
care se adauga baza tehnico-materiala.
4.Progresul tehnic influenteaza deplasarea in interes turistic prin cresterea
gradului de mobilitate a populatiei, ca urmare a perfectionarii cailor si
mijloacelor de transport.
5.Mutatiile demografice legate de cresterea numerica a populatiei, de
diferentierea in structura pe grupe de varsta, medii socio-profesionale.
6.Procesul de urbanizare influenteaza direct circulatia turistica, determina
modificari in structura nevoilor populatiei.
7.Timpul liber - activitatea turistica se desfasoara in timpul liber.
8.Moda, traditiile, manifestarile stiintifice si culturale.

Definirea turismului pleaca de la clasificarile de baza adoptate in 1963 si

1968 de Organizatia Mondiala a Turismului si utilizate in majoritatea
statelor din lume. Aceste clasificari utilizeaza doua criterii: motivul sejurului
si durata sejurului (sau voiajului).
Motivul sejurului este criteriul ce ne ajuta sa distingem grupurile de
calatori care fac parte din categoria turistilor de cele care nu apartin acestei
categorii.
Nu fac parte din categoria turistilor: muncitori straini, imigrantii,
nomazii, refugiatii, pasagerii in tranzit precum si persoanele care presteaza o
munca remunerata in zona avuta in vedere: diplomati, atasati militari,
membrii ambasadelor sau consulatelor etc.
Fac parte din categoria turistilor persoanele care calatoresc in scopuri
cum ar fi: petrecerea timpului liber, recreere, sport, mitinguri, congrese,
studii, vizitarea rudelor si a prietenilor, afaceri, motive profesionale,
tratamente medicale, pelerinaje s.a.m.d.

Conform recomandarilor Conferitei Mondiale a Turismului,in activitatea

turistica se utilizeaza termenul de vizitator. Vizitatorul reprezinta orice
persoana care se deplaseaza intr-un loc, altul decat acela al mediului sau
obisnuit pentru mai putin de 12 luni si al carui scop de calatorie este altul
decat exercitarea unei activitati renumerate la locul vizitat. Acest termen de
vizitator include alti doi termini specifici, respective turistul si
excursionistul.
Excursionistul reprezinta acel vizitator temporar al carui sejur este mai
mic de 24 de ore.
Turistul este acea persona care calatoreste pentru cel putin 24 de ore si
care innopteaza intr-o unitate de cazare.

In 1968, OMT a propus o clasificare a turistilor in trei grupe, astfel :

- turisti propriu-zisi, care calatoresc in timpul liber, de placere;
- turisti de afaceri, carora le sunt asimilati toti cei ce calatoresc din motive
profesionale;
- alte categorii de turisti
Activitatea turistica este bine sustinuta de un valoros potential turistic –
natural antropic – diferentiat de la tara la tara, in functie de care sunt
organizate diferite tipuri de turism.

Datorita complexitatii si multiplelor abordari pe care le suporta, se mai poate

clasifica si in functie de urmatoarele criterii:

a) dupa motivele calatoriei.

- loisir, recreere si vacanta (odihna);
- vizite la rude si prieteni;
- afaceri si motive profesionale;
- tratament medical;
- religie/pelerinaje;
- alte motive.

b) dupa gradul de mobilitate al turistului distingem:

- turismul de sejur (lung/rezidential; mediu; scurt).
- turismul itinerant (de circulatie);
- turismul de tranzit.

c) in functie de caracteristicile sociale si economice ale cererii:

- turismul particular;
- turismul social;
- turismul de masa.

d) dupa modul de angajare al prestatiilor turistice distingem:

- turismul organizat;
- turismul neorganizat;
- turismul mixt.

e) dupa varsta participantilor:

- turismul pentru prescolari;
- turismul pentru elevi;
- turismul pentru tineret (18-31 ani);
- turismul pentru adulti (31-60 ani);
- turismul pentru varsta a III-a.
Aceste forme de turism nu trebuie privite in mod izolat, ele suprapunandu-se
prin anumite caracteristici comune.

Mai cunoscute in practica turismului mondial sunt:

turismul balnear maritim, cu o larga dezvoltare in teritoriu, practicat pentru
cura helioterma sau climaterica sau avand alte motivatii terapeutice; turismul
montan si de sporturi de iarna, practicat pe arie larga pentru drumetie, cura
climaterica si practicarea sporturilor de iarna; turismul de cura balneara, prin
care se valorifica insusirile terapeutice ale unor factori naturali (izvoare
termal si minerale, namoluri, aer ionizat); turismul cultural, organizat pentru
vizitarea monumentelor de arta, cultura si a altor realizari ale activitati
umane; turismul comercial expozitional, a carui practicare este ocazionata de
mari manifestari de profil (targuri, expozitii), care atrag numerosi vizitatori;
turismul festivalier, prilejuit de manifestari cultural-artistice (etnografice,
folclorice) nationale sau internationale; turismul sportiv, de care cunoastem
o mare extindere pe plan national si international, avand ca motivatie diferite
competitii pe discipline sportive, interne si internationale , pana la
manifestari sportive de amploare (olimpiade, competitii sportive regionale,
campionate mondiale etc.); turismul de vanatoare (safari), practicat de tarile
occidentale, in general pe teritoriul Africi, al Americi Latine, in teritoriile
artice si antartice. Este o forma de turism “distractiv”, a carui dezvoltare –
marcata de spectaculos si inedit – aduce mari prejudicii echilibrului ecologic
al planetei, amenintand cu diminuarea sau, dupa caz cu disparitia unor specii
extrem de valoroase ale patrimoniului faunistic al Terrei.
Tipurile de turism de diferentiaza de la tara la tara, asigurand varietatea si,
prin acesta, atractia asupra turistilor autohtoni si straini.
In limbajul curent legat de turism se folosesc o serie de termeni precum:
recreere, calatorie, vizita, excursie.
Recreerea cuprinde toate activitatile pe care o persoana le intreprinde
pentru refacerea capacitatilor sale fizice si psihice. Un fapt foarte important
de subliniat este acela ca recreerea nu presupune in mod necesar turismul. O
persoana poate gasi modalitati de recreere la domiciliu sau in imediata
apropiere a acestuia.
Calatoria presupune deplasarea unei persoane, pe jos sau cu un vehicul
de transport, intre doua locuri diferite. Sferele de cuprindere ale turismului si
calatoriilor se suprapun in mare masura (nu fara motiv se vorbeste de
“industria turismului si calatoriilor”). Exista anumite categorii de calatori
care nu pot fi considerati turisti (de exemplu, navetistii), dar este vorba de
categorii cu o pondere redusa in totalul calatorilor.
Principalele variabile care sunt utilizate pentru descrierea unei calatorii
sunt:
- perioada (sezonul) in care are loc calatoria. Pentru a defini perioada, se
folosesc de obicei cele patru trimestre ale anului. In cazul in care calatoria
depaseste un trimestru, perioada este data, prin conventie, de trimestrul in
care ea s-a sfarsit. Este uneori util sa distingem calatoriile din week-end de
restul calatoriilor.
- durata calatoriei. Ca unitati de masura a duratei se folosesc atat zilele, cat si
noptile, numarul de nopti fiind mai mic cu 1 decat numarul de zile.
- distanta calatoriei. O posibila clasificare a calatoriilor dupa distanta ar fi:
∙ 25-49 mile (40-80 km)
∙ 50-99 mile (81-160 km)
∙ 100-499 mile (161-800 km)
∙ 500-999 mile (801-1600 km)
∙ 1000-1499 mile (1601-2400 km)
∙ 1500 mile si peste (peste 2400 km).

- scopul calatoriei este unul din cele mai importante criterii de segmentare a
pietelor turistice.
- modalitatea de transport (masina, autocar, tren, avion, ambarcatiune etc.).
- tipurile de cheltuieli efectuate pe parcursul calatoriei (transport, cazare,
masa, taxe de vizitare, suveniruri, alte cheltuieli).
- tipul de cazare utilizat (hoteluri, moteluri, hanuri, camping, rulota, casa
particulara, casa de vacanta etc.).
Ajungerea unui calator la destinatie sau traversarea granitei unei tari
sau regiuni este definita ca fiind o vizita. Excursia este o vizita cu durata de
cel mult o zi (de dimineata pana seara).
Circulatia turistica include totalitatea tranzactiilor comerciale cu
servicii si marfuri care premerg, insotesc si decurg din calatoriile turistice.
Metodologia de masurare statistica a activitaþii de turism stabileste
modul de organizare a cuantificarii circulatiei turistice prin 4 categorii de
unitaþi de observare: a.Punctele de frontiera; b.Unitatile cu activitate de
cazare; c.Agentiile de turism; d.Bugetele de familie.
Circulaþia turistica se masoara in vederea stabilirii eficientei economice
a activitatilor turistice, a unei societati comerciale, a unei zone sau tari, cu
ajutorul urmatorilor indicatori fizici:
-numarul de turisti care poate fi inregistrat sub forma sosirilor si plecarilor;
-numarul de zile-turist obbinut ca produs intre numarul de turisti si durata
activitatii turistice exprimata in zile;
-numarul mediu de turisti care exprima circulatia turistica medie intr-o
perioada si se calculeaza prin raportarea numarului total de zile-turist la
numarul de zile luat in calcul.
-numarul de innoptari;
-durata medie a sejurului calculata ca raport intre numarul total de zile-turist
si numarul total de turisti;
-calitatea ofertei turistice;
-motivatiile care stau la baza deplasarii turistice;
-nivelul veniturilor alocate activitatii turistice.
Circulatia turistica se masoara in vederea stabilirii eficientei economice a
activitatilor turistice, a unei societati comerciale, a unei zone sau tari, cu
ajutorul urmatorilor indicatori fizici:
-numarul de turisti care poate fi inregistrat sub forma sosirilor si plecarilor;
-numarul de zile-turist obtinut ca produs intre numarul de turisti si durata
activitatii turistice exprimata in zile;
-numarul mediu de turisti care exprima circulatia turistica medie intr-o
perioada si se calculeaza prin raportarea numarului total de zile-turist la
numarul de zile luat in calcul.
-numarul de innoptari;
-durata medie a sejurului calculata ca raport intre numarul total de zile-turist
si numarul total de turisti;
-calitatea ofertei turistice;
-motivatiile care stau la baza deplasarii turistice;
-nivelul veniturilor alocate activitatii turistice.
Densitatea circulatiei turistice se calculeaza ca raport intre numarul turistilor
ce viziteaza o zona sau numarul total de zile-turist si numarul populaþiei
autohtone receptoare. Dimensiunea circulatiei turistice reflecta atractivitatea
teritoriului vizitat de turist.
Intensitatile circulatiei turistice sau preferinta relativa a turistilor se obtine ca
raport intre numarul total al turistilor dintr-o zona A, care se deplaseaza spre
zona B si populatia rezidenta a tarii A.
Indicatorii valorici ai circulatiei turistice cuantifica efectul consumului
turistic si efortul depus in vederea organizarii fenomenului turistic.
Efectul se masoara prin volumul vanzarilor in cazul turismului intern si
volumul incasarilor valutare in cazul exportului, iar efortul se cuantifica prin
totalul cheltuielilor pentru consum turistic in cazul turismului intern ºi prin
totalitatea cheltuielilor valutare in cazul turismului internaþional.
Acest indicator poate fi detaliat in incasarea medie pe zi-turist sau incasarea
medie pe o camera, pe un pat sau un loc la o masa.
Una dintre bogatiile actuale de baza in domeniul turismului priveste
studiul elementelor regionale, in functie de care se organizeaza activitati
turistice tipice anumitor zone, si se pun in evidenta posibilitatile de
amenajare complexa a acestora. Desi nu s-a ajuns la o viziune taxonomica
unitara in domeniu, diferitele acceptiuni utilizate pe plan international si in
tara noasta releva urmatoarele unitati ce pot fi luate in consideratie:
-Regiunea turistica, conceputa ca un spatiu de mari dimensiuni, cu o
structura organizatorica bine consolidata si un patrimoniu turistic diversificat
(de exemplu, regiunea Alpilor Dianarici, iar pentru Romania – cea a
Carpatilor Orientali)
-Zona turistica – un areal mai restrans consacrat pentru activitatea turistica
de un anumit tip, puternic marcat de importante obiective sau alte motivatii
pentru turism (exemplu : zona turistica a Coastei Dalmatiei din Alpii
Dinarici sau zona Bucovinei din Carpati Orientali)
-Centre turistice, reprezentand puncte de convergenta (puncte de plecare
pentru zonele montane, porturi, alte centre consacrate prin patrimoniul lor
turistic) a unor fluxuri de turism, putand fi, in general, statiuni alpine
(Plitvice, in Alpii Dinarici) sau balneare si de odihna (Dubrovnik, Split,
Rijeka – pe coasta Dalmatiei). Pentru Romania, ramanand in acelasi cadru al
Carpatilor Orientali, se pot mentiona Vatra Dornei si Borsa.
-Puncte turistice amenajate (pesteri, defilee, ghetari, manastiri, case
memoriale, hoteluri alpine

Produsul turistic reprezinta unitatea organica a efectelor produse de resurse,

bunuri si servicii.
Continutul activitatii de turism include un ansamblu de prestatii care se
refera la organizarea calatoriei, la transport, odihna si divertisment.
Serviciile turistice reprezinta un ansamblu de activitati ce au ca obiect
satisfacerea tuturor nevoilor in perioada in care turistul se deplaseaza si in
legatura cu aceasta deplasare.
Principalele activitati incluse in prestatia turistica sunt serviciile de cazare si
masa, servicii de transport, servicii vizand producerea si vanzarea de bunuri
pentru turisti, servicii de divertisment i servicii de organizare a turismului.
Succesiunea prestatiilor turistice este:
1.Actiunea de informare turistica;
2.Contractarea aranjamentului ti stabilirea programului de desfaturare a
actiunii;
3.Transportul spre zona de destinatie;
4.Cazarea si serviciile suplimentare oferite de unitatile hoteliere;
5.Alimentatia;
6.Agrementul in varietatea formelor sale;
7.Transportul turistilor pe ruta de intoarcere;
8.Activitatea de relatii publice care urmareste asigurarea climatului favorabil
desfasurarii consumului turistic.
Activitatile incluse in continutul prestatiei turistice se structureaza in 2:
a.Servicii legate de organizarea voiajului
b.Servicii de sejur.
In prima categorie includem serviciile de informare turistica, acele facilitati
acordate calatoriei.
In a doua categorie includem serviciile de baza.
Dupa importanta fata de scopul calatoriei exista:
-servicii de baza;
-servicii complementare (informatii turistice si activitati cultural-turistice).
Dupa structura produselor turistice oferite:
-servicii specifice in cuprinsul carora vom gasi alte subgrupe:
-servicii de baza;
-servicii complementare;
-servicii cu caracter special;
-servicii care vizeaza pregatirea consumului;
-servicii nespecifice:
-transport urban;
-telecomunicatii;
-frizerie;
Dupa forma de manifestare a cererii:
-servicii ferme care de obicei sunt angajate inainte de momentul consumului;
-servicii spontane.
Dupa modalitatea de plata:
-servicii gratuite( cele de informare turistica );
-facilitati turistice;
-servicii cu plata.ata.
Evenimentele de dupa 1989 au reprezentat un nou punct de plecare pentru
turismul romanesc. Managerii au fost obligati sa faca fata concurentei
destinatiilor externe, interzise pana atunci in Romania. Marile orase din vest
si statiunile de la Marea Neagra au fost principalele tinte. La inceput,
majoritatea romanilor au preferat tot litoralul romanesc. in prezent, agentii
de turism spun ca destinatiile externe se vand foarte bine. Dupa ce a pierdut
clar cursa cu Turcia si Grecia, iar destinatii precum Spania sau Egipt sunt din
ce in ce mai solicitate, din acest an si litoralul bulgaresc pare sa fi luat o felie
consistenta din piata romaneasca. in ultimii ani, turismul romanesc a suferit
modificari semnificative. Importanta litoralului a scazut, iar infrastructura
invechita i-a determinat pe multi turisti sa se orienteze catre alte locuri.
Marii castigatori par a fi agroturismul, zonele montane si Delta Dunarii.
Specialistii sunt de parere ca ar putea aparea noi statiuni cu potential turistic.

In tara noastra sunt prezente aceste forme de turism si sunt intrate de mai
multe decenii atat in teoria turismului, cat si in activitatile turistice
desfasurate de catre unitatile prestatoare de servicii turistice.

IMPACTUL TURISMULUI ASUPRA ECONOMIEI

In ansamblul unei economii nationale, turismul actioneaza ca un element

dinamizator al sistemului economic global, el presupunand o cerere specifica
de bunuri si servicii, cerere care antreneaza o crestere in sfera productiei
acestora. De asemenea, cererea turistica determina o adaptare a ofertei, care
se materializeaza in dezvoltarea structurilor turistice si indirect in stimularea
productiei ramurilor participante la: construirea si realizarea de noi mijloace
de transport, instalatii de agrement pentru sporturi de iarna, nautice etc.
Dezvoltarea turismului conduce astfel, la un semnificativ spor de productie.

Impactul macroeconomic al turismului

Cu toate ca are un aport semnificativ la crearea PIB, turismul are si o

contributie aparte la realizarea valorii adaugate. Avand ca specific consumul
mare de munca vie, de inteligenta si creativitate, turismul participa la crearea
valorii adaugate intr-o masura mai mare decat alte ramuri apropiate din
punct de vedere al nivelului de dezvoltare.
De asemenea, turismul antreneaza si stimuleaza productia din alte domenii.
Studiile de specialitate au evidentiat faptul ca activitatea unor ramuri este
determinata in mare parte de nevoile turismului.
Turismul reprezinta totodata un mijloc de diversificare a structurii economiei
unei tari. Astfel, necesitatea de adaptare a activitatii turistice la nevoile tot
mai diversificate, mai complexe ale turistilor determina aparitia unor
activitati specifice de agrement, transport pe cablu.
Pe langa toate acestea, turismul reprezinta si o cale (in unele cazuri chiar
singura) de valorificare superioara a tuturor categoriilor de resurse si in
special a celor naturale: frumusetea peisajelor, calitatile curative ale apelor
minerale sau termale, conditiile de clima.
Trebuie mentionat si faptul ca turismul este capabil sa asigure prosperitatea
unor zone defavorizate, putand fi un remediu pentru regiunile
dezindustrializate. Aceasta prin dezvoltarea unor zone mai putin bogate in
resurse cu valoare economica mare, dar cu importante si atractive resurse
turistice naturale si antropice. Datorita acestui fapt el este considerat o
parghie de atenuare a dezechilibrelor interregionale.
O alta forma de manifestare a efectelor economice ale turismului o
reprezinta contributia sa la asigurarea unei circulatii banesti echilibrate,
realizata deopotriva pe seama turismului intern si international.

Efectul multiplicator al turismului

Este vorba, in primul rand, despre un asa-numit efect direct care consta in
cresterea veniturilor in sectorul turistic (salarii, profituri ale hotelurilor,
restaurantelor, agentiilor tour-operatoare), ca urmare a cheltuielilor diverse
efectuate de turisti in decursul unei anumite perioade de timp, de obicei un
an. In al doilea rand, avem in vedere efectul indirect care vizeaza impactul
cresterii cheltuielilor pentru serviciile turistice asupra ramurilor producatoare
de bunuri de consum la care firmele turistice apeleaza in mod inevitabil
pentru a-si sustine oferta turistica la parametri competitivi. In fine, in al
treilea rand, poate fi urmarit si un efect indus asupra intregii economii
nationale, deoarece atat veniturile celor ce lucreaza nemijlocit in turism, cat
si cele ce revin sectorului producator de bunuri de consum sunt reinvestite in
vederea procurarii altor marfuri si servicii de care au nevoie. Asistam astfel
la un proces de multiplicare a cererii agregate la scara macroeconomica.
Potrivit Organizatiei Mondiale a Turismului efectul multiplicator poate fi
definit ca volumul suplimentar de venituri realizat de o unitate de cheltuieli a
turistului, care va fi utilizat in economie.
Una dintre trasaturile majore ale evolutiei economiei mondiale o reprezinta
cresterea si diversificarea schimburilor internationale. Astfel, turismul apare
ca o componenta importanta a relatiilor economice internationale.
Este binecunoscut faptul ca turismul face parte din structura comertului
invizibil mondial, reprezentand una dintre principalele componente ale
acestuia. Comertul invizibil este o forma a schimburilor economice
internationale care nu au ca obiect o marfa. Comertul invizibil se
materializeaza si formeaza „balanta invizibila" sau „balanta serviciilor",
componenta importanta a balantei de plati externe a unei tari.

Impactul social al turismului

Pe langa consecintele economice, turismul are si o profunda semnificatie

socio-umana. El actioneaza, prin natura sa, atat asupra turistilor in mod
direct, cat si asupra populatiei din zonele vizitate. De asemenea, efectele
turismului se rasfrang si asupra calitatii mediului, a utilizarii timpului liber si
nu in ultimul rand asupra legaturilor dintre natiuni.
Turismul este, dincolo de toate, un element care favorizeaza comunicarea,
schimbul de idei, de informatii, stimuland largirea orizontului cultural cu
efect asupra formarii intelectuale.
Una dintre cele mai importante functii ale turismului consta in rolul sau
reconfortant, in calitatea sa de a contribui la regenerarea capacitatii de
munca a populatiei, atat prin formele de odihna, cat si prin formele de
tratamente balneo-medicale. Totodata, turismul reprezinta un mijloc de
educatie, de ridicare a nivelului de instruire, de cultura si civilizatie a
oamenilor. Daca privim activitatea turistica ca pe una de productie, cu intrari
si iesiri, se observa ca aceasta presupune exploatarea unei game variate de
resurse, cele naturale avand un rol fundamental. in consecinta, turismul
exercita influenta asupra mediului si componentelor sale.
Tot in plan socio-economic, dar si politic, trebuie amintit rolul deosebit de
important al turismului in intensificarea si diversificarea legaturilor intre
natiuni pe plan mondial. intr-adevar, alaturi de comertul propriu-zis, turismul
international tinde sa devina una din formele principale de legatura dintre
oameni situati pe continente diferite.

Organizarea si coordonarea activitatilor turistice

Turismul este un sector de activitate cu profil complex, un agregat de

servicii si activitati cu implicatii multiple in toate ramurile vietii nationale.
Apare evident, in acest caz, ca turismul, ca sector de activitate social-
economica, nu poate fi limitat exclusiv la activitatea unui singur departament
sau organism guvernamental. De aceea, in turism, mai mult ca in alte
sectoare de activitate, trebuie sa se consolideze o stransa coordonare intre
diversele departamente guvernamentale si organizatii care se ocupa cu
activitatea turistica. in consecinta, in afara coordonarii centrale a activitatii
turistice la nivelul economiei nationale, trebuie sa existe o coordonare si
intre reprezentantii organismelor guvernamentale de turism la nivel zonal si,
respectiv, local.
Functia de coordonare a intregului ansamblu de masuri de promovare a
turismului se realizeaza prin intermediul organismelor nationale de turism.
Organismele nationale de turism sunt menite sa coordoneze politica turistica
nationala, constituind totodata si instrumentul de executare, indrumare si
control al activitatii turistice nationale.
Organizatia Mondiala a Turismului (O.M.T.), a carei membra este si tara
noastra, a elaborat urmatoarea tipologie a organismelor nationale de turism:
- ministere de sine statatoare (ex: Ministerul Turismului);
- ministere mixte sau combinate (ex., Ministerul Comertului si Turismului,
Ministerul Turismului si Transporturilor Aeriene, Ministerul Turismului si
Culturii sau Spectacolelor, Ministerul Turismului si Sporturilor etc);
- secretariate de stat pentru turism, organisme de sine statatoare sau in cadrul
unor ministere mixte;
- departamente in cadrul unor ministere mixte;
- comitete de stat sau comisariate pentru turism;
- oficii nationale de turism (guvernamentale);
- autoritati nationale de turism;
- directii generale de turism, in cadrul unor ministere mixte sau al unor
departamente etc
Organismele nationale de turism sunt menite sa coordoneze politica turistica
nationala, constituind totodata si instrumentul de executare, indrumare si
control al activitatii turistice nationale.
Organismele turistice care functioneaza ca intermediare intre firmele
economice angrenate in industria turismului, sau care indeplinesc pe plan
teritorial un rol de coordonare a activitatii turistice desfasurate in aceste
firme, pot fi clasificate, in sens orizontal si vertical, in urmatorul mod:
1. Organizatii orizontale (organizatii profesionale):
1.1. Organizatii nationale:
- organizatii private (de transport, de hotelarie, agentii de voiaj etc);
- organizatii publice.
1.2. Organizatii internationale:
- organizatii private;
- organizatii publice.
2. Organizatii verticale:
2.1. Organizatii nationale:
2.1.1. Organizatii private
- cu caracter local ( societati de dezvoltare, sindicate de initiativa, asociatii
de interes);
- cu caracter regional (oficii si asociatii regionale);
- cu caracter national (asociatii si oficii nationale)
2.1.2. organizatii publice:
- cu caracter national (directii, Oficii Nationale de Turism, Comisariate,
Ministere ale Turismului);
- cu caracter regional (oficii si administratii regionale de turism);
- cu caracter local (oficii si administratii turistice)
2.2. Organizatii internationale:
- organizatii private (de exemplu: F.I.T.E.C., B.I.T.S.)
- organizatii publice (de exemplu: O.M.T., O.C.D.E.).
3.4. Agentiile de turism, veriga de baza a institutiilor care activeaza in
industria calatoriilor si turismului

Aceste firme turistice pot imbraca, dupa caz, cele mai diverse forme
organizatorice, purtand in consecinta, variate denumiri.
Agentiile de turism private formeaza veriga de baza a institutiilor care
activeaza in industria turismului. Pot fi considerate ca agentii de turism
unitatile economice care dispun de mijloace de productie si fonduri
circulante adecvate pentru conceperea si prestarea de servicii in vederea
satisfacerii cererii turistice.
Una din clasificarile mai des intalnite in literatura turistica de specialitate
imparte intreprinderile economice care activeaza in turism, in functie de
prestatiile oferite, in doua categorii principale:
- firme turistice primare, care se consacra exclusiv sau preponderent
activitatii de turism si, in consecinta, existenta lor este direct dependenta de
rezultatele economice ale acestei activitati.
Printre firmele turistice primare pot fi amintite: stabilimentele care ofera
servicii de cazare, alimentatie si servicii speciale (ghizi, instructori de sport,
interpreti etc), sanatoriile si clinicile din statiunile turistice care ofera servicii
de tratament balneomedical, societatile comerciale specializate in
transporturi turistice (carreers), firmele producatoare de marfuri pentru
necesitatile turistilor (cadouri, amintiri etc), firmele prestatoare de servicii de
agrement etc.
- firmele secundare sau indirecte, a caror activitate principala de prestari de
servicii are un caracter general, subordonata intereselor si cerintelor
populatiei locale, dar care intr-o anumita masura presteaza si servicii
turistice.
Practic, in aceasta categorie pot fi inclusi deci toti prestatorii de servicii
generale, care dintr-un considerent sau altul nu au fost cuprinsi ca firme
turistice primare Din cele de mai sus se poate desprinde urmatoarea situatie
ierarhica a organizatiilor turistice, a agentiilor de voiaj si a birourilor de
turism care actioneaza pe pietele turistice din tarile economic dezvoltate: -
marile concerne turistice, agentiile de voiaj de marime mijlocie, agentiile si
birourile de turism mici
Agentiile de voiaj indeplinesc, indiferent de formele lor de proprietate si de
volumul tor de activitate, urmatoarele functii de coordonare a activitatii
turistice;
- de creatie: agentiile de voiaj promoveaza si organizeaza pentru public noi
excursii catre noi destinatii; unele din aceste actiuni pot fi comandate de
firmele turistice specializate, fiind doar executate de agentia de voiaj;
- de promovare: agentiile de voiaj trezesc interesul publicului pentru
vizitarea unor tari, zone, statiuni etc, prin intermediul diferitelor forme de
propaganda, publicitate si informare turistica;
- de informare; agentiile de voiaj acorda toate informatiile turistice solicitate
de clientii potentiali la sediul acestora;
- de distribuire; agentiile de voiaj vand calatorii si servicii ale prestatorilor:
bilete de transport, de spectacole culturale, sportive etc;
- de realizare; agentiile de voiaj organizeaza aranjamente (programe) special
comandate pentru turisti individuali si pentru grupuri organizate.
O definitie mai cuprinzatoare, ce pare a fi tot mai larg acceptata, este
urmatoarea: "Agentia de voiaj este un organism complex, ce cuprinde
misiuni intelectuale, comerciale, industriale, care constau in procurarea
directa sau indirecta - o parte prin el insusi, o parte prin terti (contra unui
comision) - de programe turistice (transportul, cazarea, hrana etc) solicitate-
de turisti."
Pornind de la specificul activitatii turistice desfasurate, responsabilitatea
agentiilor de voiaj poate fi:
- limitata la atributiile unui simplu intermediar (mandatar), in cazul in care
toate serviciile sunt oferite in numele prestatorilor de servicii turistice;
- sporita, pentru activitatea desfasurata, in situatia in care creste rolul de
organizator (de antreprenor) al agentiilor de voiaj pentru serviciile
contractate, ca de exemplu in cazul voiajelor forfetare practicate la un pret
global (in cazul "I.T'-urilor si al "Package-Tour"-urilor) si in cazul activitatii
desfasurate direct (pentru mijloacele de transport sau unitatile de cazare
inchiriate de agentiile de voiaj in sistemul pausal).

TURISMUL IN ROMANIA
Cererea si oferta turistica

Oferta turistica este formata din ansamblul atractiilor turistice care pot
motiva vizitarea lor. Practic, oferta turistica a unei tari (zone, statiuni)
cuprinde totalitatea elementelor care pot fi puse in valoare la un moment dat
pentru stimularea cererii turistice.

In tara noastra, evenimentele de dupa 1989 au reprezentat un nou punct de

plecare pentru turism.
Potentialul turistic romanesc, in special cel natural, a inceput sa fie pus in
valoare si exploatat in noile conditii create, la parametrii care permit incasari
din turism la un alt nivel. In prezent, turismul romanesc cere servicii de
calitate europeana, pentru ca tara noastra sa devina preponderent receptoare
de turisti si nu emitatoare.

Resursele turistice - naturale si antropice - ale Romaniei

A. Cadrul natural
Cadrul natural este bogat, variat si complex, cu o structura peisagistica
deosebit de armonioasa. Complexitatea potentialului turistic, ca si gradul
sau de atractivitate, in general, sunt in stransa corelatie cu treapta de
relief si cresc progresiv, de la campie catre munti - exceptie facand Delta
Dunarii si Litoralul Marii Negre.

B. Potentialul turistic antropic.

De-a lungul existentei sale de peste doua mii de ani, poporul roman a
creat un extrem de variat si bogat patrimoniu cultural, folosit in
intregime in scopuri turistice. Romania dispune de monumente care, prin
specificul lor pot fi (si sunt) considerate unicate mondiale. De exemplu:
cetatile dacice din Muntii Orastiei care au rezistat multi ani atacurilor
stralucitelor legiuni romane, cetatile taranesti si bisericile "fortificate"
din Transilvania, bisericile de lemn din Maramures, manastirile din
Bucovina, Moldova si nordul Olteniei, monumentele stilului
brancovenesc din Muntenia si Oltenia etc., ca si creatiile lui Eminescu,
Brancusi, Enescu sau ale lui Grigorescu s.a.m.d. Fiecare dintre acestea
au o valoare turistica deosebita.
Vestigiile antichitatii sunt numeroase si de mare valoare pentru istoria
culturii si civilizatiei poporului nostru.
Cererea turistica

Cererea turistica este formata din ansamblul persoanelor care isi manifesta
dorinta de a se deplasa periodic si temporar in afara resedintei proprii, pentru
alte motive decat prestarea unor activitati remunerate la locul de destinatie.
Puncte forte ale turismului romanesc
Dupa o analiza a resurselor turistice romanesti am decis ca principalele
puncte tari sunt urmatoarele: potentialul natural, potentialul antropic,
dezvoltarea si diversificarea capacitatii de cazare si alimentatie, posibilitatea
de a crea noi produse turistice, potentialul balnear. Iata care sunt
argumentele noastre in acest sens.

Potentialul natural

Diversitatea cadrului natural ofera premisele unei dezvoltari viitoare a

turismului asigurand totodata si substratul pentru o varietate de forme de
turism. Prin varietatea formelor de relief: munti, podisuri, litoral, campii,
delta, Romania se situeaza printre cele mai frumoase si apreciate destinatii
ale Europei.

Muntii Carpati reprezinta o componenta importanta a reliefului, acoperind

circa 35% din teritoriul tarii. Chiar daca nu au altitudinile Alpilor, Carpatii
au cateva particularitati care ii deosebesc de ceilalti munti ai Europei (Alpi,
Pirinei, Tatra):
- diversitatea peisagistica - asociata structurilor geologice si alternantei
tipurilor de relief: peisaje alpine (Fagaras, Retezat, Rodnei, Parang), peisaje
carstice (Aninei, Bihor-Vladeasa, Mehedinti, Cernei), abrupturi calcaroase
(Piatra Craiului), chei si defilee (Bicazului, Oltetului, Turzii, Oltului, Jiului,
Dunarii);
Zona dealurilor subcarpatice si a podisurilor este deosebit de interesanta prin
bogatia si varietatea resurselor balneare.
Zona de campie nu prezinta resurse deosebite, dar se poate folosi in interes
turistic prin arealul forestier, fondul cinegetic si piscicol si prin resursele
balneare (lacuri sarate, namoluri, ape minerale).
Litoralul (cu 245 km de plaja) se deosebeste de oferta altor tari printr-o
serie de caracteristici:
- orientarea spre est si sud-est;
- coborarea in mare cu o panta lina;
- calitatea nisipului;
- latimea plajei.
Delta Dunarii reprezinta una dintre cele mai complexe zone turistice din
Romania si una dintre marile atractii ale tarii datorita unicitatii ei in zona
europeana. Cele mai importante atractii ale Deltei sunt:
- plajele intinse in zona litorala (Sulina, Petrisor);
- dunele de nisip (Caraorman, Saraturile);
- vegetatia de mare varietate (codrii de stejar-Letea, Carorman, zavoaie de
pluta si salcii uriase, stufarisuri, specii rare), cuprinzand peste 1150 de specii
de plante;
- fauna piscicola si ornitologica (peste 300 de specii de pasari si circa 150 de
specii de pesti);
- fond cinegetic si piscicol.
Hidrografia cuprinde o vasta retea de rauri, numeroase lacuri de diferite
tipuri (glaciar, carstic, vulcanic, de baraj natural) si o mare varietate de ape
subterane.
Vestigiile arheologice:
- cetatile grecesti de pe tarmul Marii Negre: Histria, Tomis, Callatis;
- cetatile dacice din Muntii Orastiei: Sarmisezetusa, Costesti;
- cetatile romane: Drobeta, Apullum, Napoca;
- cetatile medievale din epoca timpurie: Biharia, Severin sau din epoca
moderna: Neamt, Suceava, Sighisoara, Alba-Iulia, Bucuresti.
Monumentele istorice, de arta si arhitectura:
- manastirile cu fresce exterioare din Bucovina: Voronet, Humor, Sucevita,
Moldovita, Arbore;
- bisericile din lemn din Maramures: Bogdan-Voda, Surdesti, Botiza, Ieud;
- bisericile si cetatile taranesti fortificate din Transilvania: Rasinari, Biertan,
Cristian sau din Oltenia: Cula lui Tudor Vladimirescu de la Cerneti, Cula
Greceanu de la Maldarasti;
- castele si palate: Bran, Mogosoaia, Hunedoara, Peles, Cotroceni;
- edificii religioase, monumente si statui: catedrala romano- catolica din
Alba-Iulia, biserica Sf. Trei Ierarhi - Iasi, Biserica Neagra - Brasov, biserica
Stavropoleos - Bucuresti, biserica Manastirii Curtea de Arges, moscheea din
Constanta, Turnul Chindiei - Targoviste, Arcul de Triumf - Bucuresti,
Ansamblul sculptural C. Brancusi - Tg. Jiu.
Institutiile si evenimentele cultural-artistice:
- edificiile unor institutii culturale: Atheneul Roman, Palatul Culturii-Iasi,
Casa Sfatului- Brasov;
- reteaua de muzee si case memoriale: peste 450 de muzee si circa 1000 de
case memoriale de interes local, national sau international; - evenimente
culturale: festivaluri muzicale (G. Enescu, Mamaia, Cerbul de Aur), ale
filmului, targuri, serbari (Serbarile zapezii, Serbarile marii).
Arta si traditia populara:
- arhitectura si tehnica populara;
- creatia artistica: productia mestesugareasca si de artizanat (Horezu,
Corund, Marginea, Vama - centre de ceramica), muzica, dansul, portul (tara
Motilor, tara Zarandului, tara Maramuresului), creatia lit Maramuresului),
creatia literara;
- manifestari traditionale: Sambra Oilor, targul de fete, Festivalul Narciselor,
Cocosul de Horez.

Rolul statului in turism

Inca de la sfarsitul secolului trecut, dar mai ales in perioada interbelica si
pana in zilele noastre, dezvoltarea turismului a atras atentia cercurilor
guvernamentale din diverse tari cu potential turistic, care au inceput sa traga
importante foloase de pe urma acestei activitati. Cu toate acestea, problema
promovarii turismului a fost lasata in intregime in seama initiativei private,
fara o coordonare pe plan central a eforturilor institutiilor si firmelor care
participau la dezvoltarea turismului (companii feroviare si de navigatie
maritima, firme hoteliere, asociatii de propaganda, turing-cluburi etc).
in afara rolului de coordonator (de exemplu in cazul incheierii unor acorduri
guvernamentale de colaborare turistica, a elaborarii unor proiecte de legi,
decrete etc. legate de reglementarea unitara pe plan national a activitatilor
turistice etc), statele exercita totodata o importanta functie de dezvoltare a
turismului si in politica de investitii si amenajari turistice. Este vorba de
coordonarea eforturilor investitorilor pentru realizarea unor amenajari
turistice de mari proportii, cum este cazul crearii unor noi zone si statiuni de
interes turistic, - montane sau de litoral, - unde dezvoltarea infrastructurii
turistice (dotarea retelei de cai ferate, de autostrazi, sosele, canalizare,
aeroporturi, asigurarea echilibrului ecologic etc.), depaseste puterea
financiara a agentilor economici investitori.

Direct sau indirect, statul are un rol insemnat si in procesul de orientare a

cererii turistice. Turismul modern este produsul direct al dezvoltarii social-
economice a tarilor, respectiv al unui nivel determinat de venituri, al unui
timp liber sporit etc. Dezvoltarea turismului de masa a creat probleme
serioase cu privire la sezonalitatea cererii turistice si la esalonarea
concediilor si vacantelor; statele au facut si continua sa faca eforturi pentru
rezolvarea acestor probleme.
Statele participa la actiunile de promovare a turismului si prin procesul
elaborarii diverselor reglementari legate de activitatea turistica. Importantele
beneficii pe care le aduce turismul economiilor nationale au determinat
majoritatea tarilor sa faciliteze dezvoltarea circulatiei turistice internationale,
prin desfiintarea sau simplificarea la maximum a formalitatilor de trecere a
frontierei nationale pentru turistii straini.
Evident, legislatia turistica trebuie sa tina pasul permanent cu orientarea si
dezvoltarea in perspectiva a circulatiei turistice si cu noile circumstante in
cadrul carora se deruleaza fluxurile turistice.