PROBLEME ŞI SITUAȚII PSIHOTRAUMATIZANTE PENTRU MEDIC ÎN

PRACTICA SA PROFESIONALĂ

1. Definiții ale tratamentului paliativ

Fundația de îngrjire paliativă (1981) a definit tratamentul paliativ ca: “O îngrijire

activă a bolnavilor aflați în situația în care boala nu mai reacționează la tratamentul
tradițional care are ca scop prelungirea vieții şi în situația în care controlul simptomelor
este menținut la un nivel ridicat”.

2. Criteriile descrise de Weisman privind “apropierea morții”

Weisman a descris patru criterii pentru ceea ce el a numit “apropierea morții”:
1. conflictele interne, cum ar fi teama de a pierde controlul, ar trebui
reduse cât mai mult posibil;
2. sensul de identitate personală a bolnavului ar trebui susținut;
3. relațiile critice ar trebui înfrumusețate şi conflictele ar trebui evitate cât
mai mult posibil;
4. persoana trebuie să fie încurajată să-şi stabilească scopuri importante,
chiar dacă limitate.
3. Trăsături psihologice şi concepțiile bolnavilor muribunzi
Înainte de moarte, bolnavii trec prin cinci stadii ale modificărilor
psihologice şi ale declanşării mecanismelor de apărare ale eului(Elizabeth Kubler-
Ross): stadiul negării realității şi al izolării; stadiul revoltei; stadiul tratativelor şi
al convențiilor; stadiul depresiei; stadiul acceptării morții.
4. Tulburările psihiatrice în contextul îngrijirii paliative
a. Anxietatea - poate avea loc sub forma unei tulburări de adaptare, a unei boli, a
unei condiții impuse de tratament sau ca o exacerbare a unei tulburări
preexistente.
b. Depresia - multe studii efectuate au descoperit o corelare între depresie, durere
şi statut funcțional.
c. Delirul - rămâne relevant la bolnavii în faza terminală, incluzând căutarea
cauzelor, corelarea acelor factori şi abordarea simptomelor de delir.

5. Sindromul “burn – out” la medici

Maslach şi Jackson (1981) propun urmatoarea definiţie ale burnout-ului: un

sindrom de epuizare emoţionalä, de depersonalizare şi de reducere a realizării
profesionale apărut la indivizii implicaţi profesional alături de alţii (M. Zlate, 2007, p.
604).
Termenul de burnout (a arde complet) denumeşte sindromul stresului cronic la
locul de muncă. Este descris ca un proces ce se dezvoltă lent, fără simptome şi care duce
la epuizare emoţională şi retragere socială. Este o stare de epuizare fizică, emoţională şi
mentală cauzată de implicarea pe termen lung în situaţii solicitante emoţional.
Sindromul “burn-out” este ilustrat printr-o permanentă tensiune interioară, având
o serie de manifestări negative în plan comportamental, psihologic şi psihofiziologic ce
poate declanşa: tulburări de somn, hipoprosexie şi hipomnezie, iritabilitate, apatie,
tulburări somatice generale, relaționare dificilă, epuizare, fatigabilitate, depersonalizare.
Recomandările privind modalitățile de recuperare constau în: managementul
timpului, expectații realiste, recurgerea la mijloace de relaxare(sport, muzică), gândirea
pozitivă, fixarea unor obiective care să dea sens vieții, diverse hobby-uri, etc.