Sunteți pe pagina 1din 9

Infractiunea continua

Infractiunea continua se caracterizeaza prin prelungirea in chip natural a actiunii sau inactiunii, ce constituie
elementul material al laturii obiective, dupa consumare, pana la interventia unei forte contrare.
Aceasta forma de unitate infractionala, fara a fi definita in partea generala a Codului penal, se desprinde din
dispozitiile partii speciale a codului sau din alte norme de incriminare. Exemple de infractiuni continue: lipsirea de
libertate in mod ilegal (art. 189 C. pen.), furtul de curent electric (art. 208 C. pen.), portul ilegal de decoratii sau
semne distinctive (art. 241 C. pen.), abandonul de familie [art. 305 lit. c) C. pen.], detinerea de arme si munitii fara
drept
[art. 279 alin. (1) C. pen.]; dezertarea (art. 332 C. pen.), evadarea (art. 269 C. pen.) etc.Dupa cum rezulta din
specificul ei, infractiunea continua necesita o anumita prelungire fireasca, de esenta, a savarsirii ei in timp pentru
ca numai prin aceasta prelungire de durata se considera ca ea atinge gradul de periculozitate sociala necesar
pentru a fi considerata infractiune, deci incriminata si sanctionata.
Cum insa pe parcursul realizarii elementului material de durata al acestei infractiuni pot aparea si momente
firesti de intrerupere, de pauza, dictate de specificul activitatilor desfasurate, stiinta dreptului penal face distinctie
intre infractiunile continue permanente si infractiunile continue succesive.
Infractiunile continue permanente se caracterizeaza prin desfasurarea activitatii infractionale fara intrerupere,
deci care nu necesita interventia faptuitorului pentru prelungirea activitatii infractionale. Exemple de infractiuni
continue permanente pot fi: detinerea in mod ilegal de arme (art. 279 C. pen.), dezertarea (art. 332 C. pen.),
evadarea (art. 269 C. pen.) etc.
Spre deosebire de infractiunile continue permanente, cele succesive permit in desfasurarea activitatii
infractionale unele intreruperi, determinate de natura acesteia, dar fara sa transforme unitatea de infractiune intr-o
pluralitate de infractiuni.
Exemplificam in acest sens: portul nelegal de decoratii sau semne distinctive (art. 241 C. pen.), portul de arme
fara drept (art. 279 C. pen.) etc. Intreruperile ce apar in activitatea infractionala sunt determinate de specificul si
natura actului de executare a infractiunii.
Infractiunea continuata
a) Notiune. In conformitate cu prevederile Codului penal (art. 41), infractiunea continuata poate fi definita ca
fiind acea forma a unitatii legale de infractiune ce se realizeaza prin savarsirea de catre aceeasi persoana la intervale de timp diferite, insa in realizarea aceleiasi rezolutiuni infractionale, a unor actiuni sau inactiuni care prezinta
fiecare in parte continutul aceleiasi infractiuni. Aceasta unitate infractionala legala care rezida din ratiuni de raspundere penala si de tehnica legislativa nu este o creatie arbitrara, ci se intemeiaza pe anumite legaturi care
unesc intre ele faptele din care este alcatuita. Astfel, actiunile sau inactiunile ce alcatuiesc infractiunea continuata
sunt legate intre ele printr-o tripla unitate, si anume: unitate de subiect, de rezolutie infractionala si de continut de
infractiune.
Trasaturile specifice ale infractiunii continuate rezulta din examinarea conditiilor de existenta ale acesteia.
b) Conditiile infractiunii
urmatoarele conditii:

continuate. Pentru

existenta

infractiunii

continuate

se

cer

indeplinite

Existenta unei pluralitati de actiuni sau inactiuni savarsite la intervale diferite de timp.
Pentru indeplinirea acestei conditii trebuie sa se savarseasca cel putin doua actiuni sau inactiuni. Legea nu
precizeaza cat de mari sunt intervalele care se intercaleaza intre actiunile sau inactiunile ce se repeta. Atunci

cand actiunile sau inactiunile se succed la intervale scurte nu exista infractiune continuata, ci o infractiune simpla.
De exemplu, lovirea unei persoane de mai multe ori cu aceeasi ocazie.
Intervalele prea mari de timp sunt de natura sa conduca la caracterizarea lor ca infractiuni distincte, deoarece
asemenea distante intre actiunile sau inactiunile identice comise impieteaza asupra rezolutiei infractionale unice.
Actiunile sau inactiunile sa prezinte fiecare in parte continutul aceleiasi infractiuni,deci actiunile sau
inactiunile ce au loc la intervale de timp diferite sa realizeze fiecare in parte continutul aceleiasi infractiuni.
Actiunile succesive care se incadreaza in materialitatea infractiunii continuate nu trebuie sa fie identice, ci doar
sa realizeze fiecare continutul aceleiasi infractiuni. Fiecare infractiune privita in parte poate prezenta anumite
particularitati proprii, cu conditia ca ivirea acestora sa nu conduca la luarea unei noi hotarari infractionale, sa nu
conduca la schimbarea tipului de infractiune.
Aceasta conditie este indeplinita si atunci cand actiunile savarsite nu reprezinta toate infractiuni consumate,
unele putand ramane in forma tentativei.
Intemeiat, s-a retinut in practica judiciara ca vor forma o unitate sub forma infractiunii continuate si actiunile
sau inactiunile care realizeaza unele forme de baza sau tip, iar altele, forma agravata a acelei infractiuni, cu
respectarea bineinteles si a celorlalte conditii.
Actiunile sau inactiunile sa fie savarsite de aceeasi persoana. Cu privire la aceasta conditie, se cere ca autor
sa fie aceeasi persoana, aceasta rezultand din insasi natura infractiunii continuate, deoarece rezolutia unica
presupune existenta aceleiasi persoane sau, daca este vorba de o participatie, existenta acelorasi persoane.
In situatia cand o persoana instiga prin actiuni repetate la infractiuni diferite, nu i se va retine instigare
continuata, ci concurs de infractiuni. In acelasi mod se vor incadra juridic si actele de complicitate repetate in baza
aceleiasi rezolutii si a unor autori diferiti.
Actiunile sau inactiunile sa fie comise in baza aceleiasi rezolutii infractionale. Unitatea de rezolutie
infractionala care sta la baza infractiunii continuate reprezinta factorul care uneste pluralitatea de acte
componente ale acestei infractiuni si totodata principalul criteriu de delimitare a infractiunii continuate de concursul
de infractiuni.
Elementul subiectiv care caracterizeaza infractiunea continuata reprezinta un proces psihic specific.
c) Data savarsirii infractiunii continuate. Infractiunea continuata fiind alcatuita din mai multe actiuni ce se
succed la diferite intervale de timp ridica problema determinarii datei savarsirii sale. Codul penal in art. 122 alin.
ultim a stabilit ca data a savarsirii infractiunii continuate data comiterii ultimei actiuni sau inactiuni.
Stabilirea momentului final al executarii infractiunii continuate, a datei cand se considera savarsita aceasta
infractiune prezinta un deosebit interes practic in ce priveste aplicarea legii penale in timp, in aplicarea dispozitiilor
actelor de amnistie si gratiere, precum si in stabilirea raspunderii penale pentru o fapta inceputa in timpul
minoritatii si continuata in perioada in care infractorul a devenit major.
d) Infractiuni ce nu se pot savarsi in mod continuat. Infractiunea continuata este posibila la orice infractiune
daca este susceptibila de repetabilitate, deoarece infractiunea continuata nu este altceva decat o infractiune
simpla, dar care se poate repeta, care se poate relua.

a) Notiune si caracterizare. Codul penal in vigoare a consacrat definitia infractiunii complexe in art. 41 alin.
(3). Potrivit acestui text infractiunea este complexa cand in continutul sau intra ca element sau ca circumstanta
agravanta o actiune sau inactiune care constituie prin ea insasi o fapta prevazuta de legea penala.
Sub aspectul obiectului, infractiunea complexa se caracterizeaza, in general, prin existenta unui obiect juridic
complex format din doua relatii sociale.
Infractiunea complexa este susceptibila de a fi comisa in participatie. Este de mentionat ca in cazul
coautoratului, faptuitorii pot sa-si aduca contributia prin infaptuirea unor actiuni identice, dar si prin actiuni
deosebite, datorita imprejurarii ca actiunile ce formeaza latura obiectiva a infractiunii au un caracter eterogen.
Crearea infractiunii unice complexe de catre legiuitor este expresia unor cerinte de politica penala si de tehnica
legislativa. Contopirea mai multor fapte intr-o infractiune unica asigura o caracterizare mai precisa a activitatii infractionale a faptuitorului in raport cu gradul de pericol social si, in consecinta, o ocrotire mai sigura a valorilor
sociale.
b) Formele infractiunii complexe. Din definitia legala a infractiunii complexe rezulta ca aceasta se poate
prezenta sub doua forme, si anume: infractiunea complexa tip sau simpla si infractiunea complexa agravata.
1. Infractiunea complexa, forma tip se caracterizeaza prin aceea ca in structura continutului sau intra ca
element constitutiv o actiune incriminata de lege ca fapta de sine statatoare.
2. Infractiunea complexa calificata. Aceasta se caracterizeaza prin aceea ca in continutul sau este inclusa
ca circumstanta agravanta o actiune ce constituie prin ea insasi o fapta prevazuta de legea penala. In aceasta ipoteza continutul de baza reprezinta o infractiune in forma simpla si numai continutul agravat (calificat) constituie o
infractiune complexa. Codul penal consacra numeroase asemenea situatii, dar cea mai tipica o constituie furtul
calificat (prin efractie), prevazut de art. 209 lit. i) C. pen. In cazul acestei infractiuni, legiuitorul ii alatura
continutului de baza o circumstanta agravanta, care la randul ei constituie o fapta penala distincta, continutul se
transforma intr-un continut calificat si in acelasi timp complex prin reunirea celor doua infractiuni. Efractia ca
agravanta a furtului consta in distrugerea incuietorilor in vederea patrunderii intr-o anumita incapere unde se afla
bunurile pe care faptuitorul intentioneaza sa le sustraga, distrugere incriminata ca fapta de sine statatoare in art.
217 C. pen.
c) Structura infractiunii complexe. Infractiunea complexa cuprinde in continutul sau elementele infractiunilor
reunite sau absorbite.
Obiectul juridic al infractiunii complexe este, de regula, dublu: unul principal, vizat prin savarsirea infractiunii
absorbante, altul, secundar sau adiacent, vizat prin savarsirea infractiunii absorbite.
Latura obiectiva a infractiunii complexe va uni in totalitatea elementelor lor laturile obiective ale infractiunii
reunite, inclusiv tipul de legatura stabilit intre cele doua elemente materiale pentru constituirea infractiunii
complexe in componenta ei materiala.
d) Efecte juridice. De regula, infractiunea complexa nu necesita o prelungire in timp nici a actiunilor sau
inactiunilor reunite si nici a consecintelor acestora, iar infractiunile reunite nu produc efecte separate. In
consecinta, infractiunile reunite nu pot cadea separat sub incidenta unor eventuale acte de clementa, ca amnistia
sau gratierea.
Infractiunea complexa se consuma la realizarea actiunilor sau inactiunilor ce reprezinta elementul material al
laturii obiective si producerea rezultatelor prevazute de continutul infractiunii.

Infractiunea complexa
a) Notiune si caracterizare. Codul penal in vigoare a consacrat definitia infractiunii complexe in art. 41 alin.
(3). Potrivit acestui text infractiunea este complexa cand in continutul sau intra ca element sau ca circumstanta
agravanta o actiune sau inactiune care constituie prin ea insasi o fapta prevazuta de legea penala.
Sub aspectul obiectului, infractiunea complexa se caracterizeaza, in general, prin existenta unui obiect juridic
complex format din doua relatii sociale.
Infractiunea complexa este susceptibila de a fi comisa in participatie. Este de mentionat ca in cazul
coautoratului, faptuitorii pot sa-si aduca contributia prin infaptuirea unor actiuni identice, dar si prin actiuni
deosebite, datorita imprejurarii ca actiunile ce formeaza latura obiectiva a infractiunii au un caracter eterogen.
Crearea infractiunii unice complexe de catre legiuitor este expresia unor cerinte de politica penala si de tehnica
legislativa. Contopirea mai multor fapte intr-o infractiune unica asigura o caracterizare mai precisa a activitatii infractionale a faptuitorului in raport cu gradul de pericol social si, in consecinta, o ocrotire mai sigura a valorilor
sociale.
b) Formele infractiunii complexe. Din definitia legala a infractiunii complexe rezulta ca aceasta se poate
prezenta sub doua forme, si anume: infractiunea complexa tip sau simpla si infractiunea complexa agravata.
1. Infractiunea complexa, forma tip se caracterizeaza prin aceea ca in structura continutului sau intra ca
element constitutiv o actiune incriminata de lege ca fapta de sine statatoare.
2. Infractiunea complexa calificata. Aceasta se caracterizeaza prin aceea ca in continutul sau este inclusa
ca circumstanta agravanta o actiune ce constituie prin ea insasi o fapta prevazuta de legea penala. In aceasta ipoteza continutul de baza reprezinta o infractiune in forma simpla si numai continutul agravat (calificat) constituie o
infractiune complexa. Codul penal consacra numeroase asemenea situatii, dar cea mai tipica o constituie furtul
calificat (prin efractie), prevazut de art. 209 lit. i) C. pen. In cazul acestei infractiuni, legiuitorul ii alatura
continutului de baza o circumstanta agravanta, care la randul ei constituie o fapta penala distincta, continutul se
transforma intr-un continut calificat si in acelasi timp complex prin reunirea celor doua infractiuni. Efractia ca
agravanta a furtului consta in distrugerea incuietorilor in vederea patrunderii intr-o anumita incapere unde se afla
bunurile pe care faptuitorul intentioneaza sa le sustraga, distrugere incriminata ca fapta de sine statatoare in art.
217 C. pen.
c) Structura infractiunii complexe. Infractiunea complexa cuprinde in continutul sau elementele infractiunilor
reunite sau absorbite.
Obiectul juridic al infractiunii complexe este, de regula, dublu: unul principal, vizat prin savarsirea infractiunii
absorbante, altul, secundar sau adiacent, vizat prin savarsirea infractiunii absorbite.
Latura obiectiva a infractiunii complexe va uni in totalitatea elementelor lor laturile obiective ale infractiunii
reunite, inclusiv tipul de legatura stabilit intre cele doua elemente materiale pentru constituirea infractiunii
complexe in componenta ei materiala.
d) Efecte juridice. De regula, infractiunea complexa nu necesita o prelungire in timp nici a actiunilor sau
inactiunilor reunite si nici a consecintelor acestora, iar infractiunile reunite nu produc efecte separate. In
consecinta, infractiunile reunite nu pot cadea separat sub incidenta unor eventuale acte de clementa, ca amnistia
sau gratierea.
Infractiunea complexa se consuma la realizarea actiunilor sau inactiunilor ce reprezinta elementul material al
laturii obiective si producerea rezultatelor prevazute de continutul infractiunii.

Exemple:
-

talharia care a absorbit in continutul ei infractiunea de furt si lovire sau/si


amenintare;
ultrajul care absoarbe in continutul lui infractiunile de amenintare sau lovire sau
vatamare corporala la care se adauga conditii speciale legate de calitatea
subiectului pasiv;
purtarea abuziva care insemna calomnie sau lovire savarsite de un functionar
public;
violul atunci cand absoarbe in continutul sau infractiunile de lovire sau de
amenintare.

Concursul de infractiuni
1. Notiune
Potrivit legislatiei penale si doctrinei, concursul de infractiuni este o forma a pluralitatii de infractiuni, constand
in existenta a doua sau mai multe infractiuni, savarsite de aceeasi persoana, mai inainte de a fi intervenit o
condamnare definitiva pentru vreuna dintre ele si daca toate sunt susceptibile de a fi supuse judecarii.
2. Conditiile de existenta ale concursului de infractiuni
Din definitie rezulta urmatoarele conditii:
a) Savarsirea a doua sau mai multe infractiuni.
b) Infractiunile sa fie savarsite de aceeasi persoana.
c) Infractiunile sa fie savarsite inainte de a se fi pronuntat o condamnare definitiva pentru vreuna dintre ele.
d) Infractiunile savarsite sau cel putin doua dintre ele sa poata fi supuse judecatii.
3. Formele concursului de infractiuni
In teoria si legislatia penala se cunosc doua feluri de concurs de infractiuni, si anume: concursul real si
concursul ideal.
3.1. Concursul real de infractiuni
In conformitate cu dispozitiile art. 33 lit. a) C. pen., exista concurs real de infractiuni cand doua sau mai multe
infractiuni au fost savarsite de aceeasi persoana inainte de a fi condamnata pentru vreuna dintre ele, chiar daca
una dintre infractiuni a fost comisa pentru savarsirea sau ascunderea altor infractiuni.
Caracteristica pentru concursul real de infractiuni este savarsirea mai multor infractiuni ca urmare a savarsirii
mai multor actiuni sau inactiuni. Infractiunile pe care le reuneste apar in mod succesiv, intre ele intercalandu-se
perioade de timp diferite.
Infractiunile savarsite de o persoana pot fi de aceeasi natura si concursul devine omogen (inselaciune inselaciune), iar cand infractiunile sunt de natura diferita, concursul este eterogen (violare de domiciliu - fals
intelectual).
Concursul real de infractiuni este de doua feluri: concurs real simplu si concurs real cu conexitate.

Concursul real simplu se caracterizeaza prin aceea ca intre infractiunile in concurs nu exista o legatura
obiectiva.
Concursul real cu conexitate presupune existenta anumitor legaturi, conexiuni intre infractiunile concurente
comise de aceeasi persoana.
Dintre formele de conexitate ce pot exista intre infractiunile aflate in concurs, in legea penala au fost retinute:
conexitatea etiologica si conexitatea consecventionala [art. 33 lit. a) C. pen.: Exista concurs chiar daca una dintre
infractiuni a fost comisa pentru savarsirea sau ascunderea altei infractiuni]. Legiuitorul roman, retinand numai
aceste doua forme ale conexitatii, a exclus discutiile contradictorii din doctrina penala pe care o creeaza teoria
unitatii infractionale.
Potrivit acestei teorii, prin comiterea unei infractiuni pentru a inlesni savarsirea altei infractiuni nu se realizeaza
un concurs de infractiuni, ci o singura infractiune - infractiunea-scop. Infractiunea mijloc se sustinea ca nu ar avea
autonomie si ar fi absorbita in infractiunea-scop. O astfel de sustinere apare ca artificiala, absorbtia functionand in
toate cazurile de infractiuni complexe legal constituite in directia actiunii-scop, singura directie logica de constituire
pe acest tip de legatura a unor unitati legale de infractiuni.
3.2. Concursul ideal sau formal de infractiuni
Potrivit dispozitiilor art. 33 lit. b), exista concursul ideal de infractiuni atunci cand: o actiune sau inactiune,
savarsita de aceeasi persoana, datorita imprejurarilor in care a avut loc si urmarilor pe care le-a produs, intruneste
elementele mai multor infractiuni.
Aceasta forma a concursului de infractiuni se caracterizeaza prin aceea ca, desi faptuitorul savarseste o
singura actiune sau inactiune din cele incriminate de legea penala, comportamentul ilicit este exprimat in astfel de
imprejurari, incat fapta comisa realizeaza cumulativ elementele constitutive ale continuturilor concrete a doua sau
mai multe infractiuni.
Infractiunile savarsite in concurs ideal pot fi de aceeasi natura, caz in care concursul este omogen, ori de
natura diferita si concursul este eterogen.
In practica judiciara s-a retinut concurs ideal de infractiuni: daca prin nerespectarea dispozitiilor legale privind
protectia muncii in conditiile in care aceasta se constituie ca infractiune se produce si moartea victimei; savarsirea
unor acte de talharie simultan impotriva mai multor persoane; fapta conducatorului unui autocamion care, din
cauza neatentiei, distruge din culpa un autoturism si provoaca totodata ranirea grava a unei persoane.
Infractiunile aflate in concurs ideal pot fi savarsite cu intentie ori din culpa.
4. Sanctionarea concursului de infractiuni
4.1. Sisteme de sanctionare
In legislatiile penale si in stiinta dreptului penal se admit trei sisteme de sanctionare a concursului de
infractiuni: sistemul cumulului aritmetic, sistemul absorbtiei si sistemul cumulului juridic.
a. Sistemul cumulului aritmetic sau sistemul aditionarii pedepselor consta in stabilirea pedepsei pentru fiecare
infractiune in concurs, dupa care acestea se totalizeaza.
Sistemul a fost criticat pentru severitatea deosebita, existand posibilitatea de a se aplica, in unele cazuri, un
cuantum de pedeapsa ce ar depasi durata probabila a vietii unui om, transformandu-se intr-o pedeapsa
permanenta.

b. Sistemul absorbtiei consta in stabilirea pedepsei pentru fiecare infractiune, urmand sa se aplice cea mai
severa, care se considera ca le absoarbe pe celelalte. Acest sistem a fost si el criticat, sustinandu-se ca nu face,
de fapt, altceva decat sa sanctioneze pe infractor pentru fapta cea mai grava dintre infractiunile concurente,
lasandu-le pe celelalte nesanctionate.
c. Sistemul cumulului juridic sau al contopirii reprezinta o imbinare a primelor doua sisteme, constand in
aplicarea pedepsei pentru fiecare dintre infractiunile concurente, aplicandu-se cea mai grava dintre ele, la care se
poate adauga un spor.
Sistemul, consacrat in majoritatea legislatiilor moderne, mai ales in materia pedepselor principale, este
considerat ca fiind cel mai convenabil, elastic si echitabil, asigurand atat sanctionarea corecta a faptei celei mai
grave, cat si a celorlalte fapte comise in concurs de infractiuni.

Concursul de infractiuni II
Prin concurs de infractiuni este desemnata forma pluralitatii de infractiuni ce consta din
savarsirea a doua sau mai multe infractiuni de catre aceeasi persoana mai inainte de a fi
condamnata definitiv pentru una din ele.
a. Conditii de existenta:

sa se fi savarsit doua sau mai multe infractiuni; acestea pot fi de natura si


gravitate diferita, pot fi prevazute in Codul penal, in legi speciale sau in legile
nepenale cu dispozitii penale si pot avea forma infractiunii consumate sau a unei
tentative pedepsibile. Nu intereseaza forma de vinovatie cu care sunt savarsite
infractiunile; nu are importanta daca infractiunile sunt simple, continue, deviate,
continuate, complexe, progresive sau de obicei;

infractiunile sa fie savarsite de aceeasi persoana; unitatea de subiect activ


este esenta concursului de infractiuni; conditia este indeplinita si atunci cand
faptuitorul are calitatea de autor, instigator, complice sau atunci cand faptuitorul
a comis unele infractiuni in timpul minoritatii si altele dupa implinirea varstei de
18 ani;

infractiunile sa fie savarsite mai inainte de condamnarea definitiva a


infractorului pentru vreuna dintre ele; nu pot constitui concurs de infractiuni decat
infractiunile pentru care faptuitorul nu a fost condamnat definitiv;

infractiunile comise ori cel putin doua dintre ele sa poata fi supuse
judecatii, adica sa poata atrage raspunderea penala; daca se constata existenta
unor cauze ce inlatura caracterul penal al faptei (legitima aparare) sau daca
intervine o cauza ce inlatura raspunderea penala (minoritatea) si ramane o
singura infractiune, nu exista concurs de infractiuni.

b. Formele concursului de infractiuni:

Concursul real (concurs material) art. 33 lit. a C. pen.

Concursul ideal (concurs formal) art. 33 lit. b C. pen.

1. Concursul real:
Este o forma a pluralitatii de infractiuni ce consta in savarsirea mai multor infractiuni de
catre aceeasi persoana ca urmare a savarsirii mai multor actiuni sau inactiuni distincte. Ex. o
persoana savarseste intr-o zi o infractiune de furt sau in alta zi o infractiune de talharie.

Caracterizare:

infractiunile ce formeaza concursul real pot fi de aceeasi natura (concurs


omogen) sau de natura diferita (concurs eterogen);

in functie de legaturile care exista intre infractiunile concurente se disting doua


modalitati ale concursului;
Concurs real simplu ( cand intre infractiuni nu exista o alta legatura decat
cea personala);
Concurs real calificat sau cu conexitate (cand intre infractiuni pot exista
mai multe conexiuni, printre care:

Conexitate topografica (savarsite in acelasi loc);

Conexitate cronologica (savarsirea infractiunilor simultan sau succesiv);

Conexitatea consecventionala (cand o infractiune este savarsita pentru a


ascunde savarsirea altei infractiuni; prima infractiune se poate comite cu
intentie sau din culpa, iar cea de-a doua numai cu intentie);

Conexitate etiologica (cand se savarseste o infractiune pentru a inlesni


savarsirea altei infractiuni; in acest caz ambele infractiuni se comit cu
intentie);

Conexitate teleologica (cand o infractiune constituie mijlocul de savarsire a


altei infractiuni infractiune scop si infractiune mijloc);

Conexitate accidentala (cand o infractiune este intamplator legata de o alta


infractiune).

Asemanari si deosebiri intre concursul real omogen si infractiunea continuata:


Asemanari:

ambele presupun unitate de subiect activ,

ambele presupun comiterea de acte materiale la intervale diferite de timp, deci o


repetabilitate de fapte ilicite,

faptele comise sa fie de aceeasi natura,

ambele sunt stari de agravare a raspunderii penale.

infractiunea continuata este o forma a unitatii de infractiune, iar concursul real


omogen este o forma a pluralitatii de infractiune,

in cazul infractiunii continuate faptele ce alcatuiesc elementul material sunt


comise in baza aceleiasi rezolutii infractionale, iar in cazul concursului de
infractiuni cate fapte sunt exista tot atatea rezolutii infractionale.

Deosebiri:

Importanta deosebirii: aceasta exista in ceea ce priveste aplicarea sanctiunii. (a se vedea


sanctionarea infractiunii continuate, art. 42 Cpen. si art. 34 in cazul concursului).
2. Concursul ideal:

Este o forma a pluralitatii de infractiuni ce consta in savarsirea unei actiuni sau inactiuni de
catre aceeasi persoana care, datorita imprejurarilor in care a avut loc si urmarilor pe care le-a
produs, intruneste elementele mai multor infractiuni. Ex. printr-un foc de arma a fost ucisa o
persoana, iar alta a fost ranita.
Caracterizare:

acesta se savarseste printr-o singura fapta a autorului;

rezultatul acestuia este savarsirea a cel putin doua infractiuni;

infractiunile ce formeaza concursul ideal pot fi de aceeasi natura (concurs


omogen) sau de natura diferita (concurs eterogen);

infractiunile aflate in concurs ideal pot fi savarsite toate cu intentie (directa sau
indirecta), dar si unele cu intentie si altele dinculpa.