Sunteți pe pagina 1din 6

Corpul - materia gandirii

dr. Laura Davidescu |

Corpul - materia gandirii

Corpul uman+ZOOM

Galerie foto (4)

Trupul sta la originea emotiilor care influenteaza creierul, acesta fiind incapabil sa functioneze la rece. Si
sustinatorii, si adversarii acestei noi viziuni s-au pus de acord asupra unui fapt: s-a terminat cu dualismul
cartezian care ne indemna sa ne imaginam o gandire atotputernica chiar si in absenta trupului.

Suprematia emotiilor asupra ratiunii


Am putea sa ne vindecam depresia sau anxietatea fara medicamente? Ar putea fi de ajuns cateva miscari
oculare pentru a ne simti psihic mai bine? Corpul, ca mijloc de actiune asupra psihicului, a revenit la moda
printre terapeuti. Si atunci creierul? Un organ ca oricare altul. Gata cu inteligenta pura a computerelor, cu care
s-a presupus ca seamana acest organ. Fara trupul si mediul care l-au modelat, creierul n-ar fi nimic. Cei
mai multi adepti ai noului curent sunt neurobiologi.
Potrivit lor, spiritul nu se poate emancipa de trup. "Nu creierul se afla la originea actiunilor noastre, ci
cunoasterea - ansamblul proceselor mentale care ne permit sa gandim, sa ne amintim de lume", spune
Marc Jeannerod, de la Institutul de Stiinte Cognitive din Lyon. Majoritatea teoriilor de acest fel conduc spre

rezultatele obtinute de celebrul neuropsihiatru Antonio Damasio si fac apel la lucrarea sa majora Eroarea lui
Descartes.
Damasio afirma ca gandurile noastre sunt orientate de emotiile pe care le traim. Mai exact, de ceea ce el a
numit "insemne somatice". In acord cu experiente traite sau imaginate, noi am codifica, in retele neuronale,
stereotipuri, "modele de stari corporale". Vederea unui jandarm va solicita marca somatica alocata experientei
deja traite sau doar fictive sa se activeze. In acel moment, se vor excita automat diferite regiuni cerebrale,
precum amigdalele sau anumiti centri hipotalamici.

Damasio vs Descartes
Rezultatul: o accelerare a ritmului cardiac si un sentiment de vinovatie, o conduita specifica fata de omul in
uniforma. Precablaj innascut Dupa Antonio Damasio, chiar si o intrebare cu multiple variante de raspuns, pusa
la un examen, activeaza insemnele somatice: raspunsul corect e identificat cu ajutorul emotiilor ce se
declanseaza la vederea fiecarui raspuns propus. Aceste insemne sunt rezultatul unui "precablaj innascut", fruct
a milioane de ani de evolutie. "Semnele somatice rezulta din activitatea cortexului orbitofrontal", precizeaza
Olivier Koenig, profesor la Universitatea din Lyon. Spre aceasta regiune converg semnale din arii cerebrale
incarcate cu informatie senzoriala.
Asta explica de ce lezarea regiunii respective altereaza comportamentul. Cel mai faimos caz este acela al lui
Phineas Gage din Vermont, SUA, al carui craniu a fost strapuns de o bara. Rana l-a transformat pe seriosul si
respectuosul Gage intr-un monstru neobrazat, incapabil sa ia cea mai neinsemnata decizie. In ce consta eroarea
lui Descartes? Conform lui Damasio, Descartes se insela luand in considerare existenta naturala a unui suflet.

Damasio spune contrariul: alterarea procesarii emotiilor schimba personalitatea si capacitatea de a


rationa. Suprematia emotiilor asupra ratiunii este un fenomen binecunoscut - de milenii la oameni, de cateva
decenii la animale. Sa luam cazul sobolanilor. Cand regiunile implicate in activarea sentimentului de frica,
precum amigdalele, sunt supraexcitate, cortexul frontal al animalului se blocheaza. Anglo-saxonii numesc
acest fenomen flooding - o inundatie emotionala ce impiedica actiunile planificate. Cat priveste alegerile
irationale dictate de afect, nimeni nu le-a negat vreodata existenta. Emotia si empatia pot conduce la alegeri
perfect irationale.

Dualismul motiv-emotie
Creierul nu poate functiona la rece, aidoma computerelor - aceasta este teza sustinuta de Joseph LeDoux,
profesor la Centrul de Stiinte Neurologice al Universitatii din New York. El a aratat ca fiziologia ce
caracterizeaza fuga in caz de pericol (cresterea fluxului sanguin, accelerarea respiratiei etc.) apare cu mult
inainte ca noi sa avem constiinta pericolului. E vorba de ceva predefinit, ce ne permite sa reactionam in timp
scurt - de exemplu, la miscarea unui sarpe sau a unui urs care se indreapta spre noi. Identificarea si
recunoasterea constienta a stimulului, sarpe sau urs, survine abia mai tarziu. Ne putem intreba daca
informatiile senzoriale sunt indispensabile nasterii emotiilor.

"Observatiile asupra organelor vatamate ale persoanelor a caror maduva e lezata sunt revelatoare", noteaza
Olivier Koenig. "Cu cat leziunea se afla mai sus in maduva, cu atat mai putin par sa aiba emotii persoanele
afectate. Iar daca leziunea survine la nivelul cervical si impiedica toate perceptiile venite din corp, persoana
pretinde ca nu mai are emotii deloc. Dar daca studiem comportamentul celui afectat, vom observa ca pacientul
isi conserva emotiile, insa intr-o stare latenta." Absenta ar fi atunci contrabalansata de reprezentarile mentale
pe care acesta le are despre propriul corp, cam in felul cum isi simte ologul membrele-fantoma, care, desi
amputate, par sa-i transmita senzatiile de odinioara.
Dar atunci ce loc ii mai ramane motivatiei sau aptitudinilor abstracte de a fi om? "Joseph LeDoux a redus
comportamentele umane la conditionari emotionale", spune Marc Jeannerod. "Biologia e contrastanta, iar
gandirea noastra este constransa de limitele mecanismelor cerebrale, insa creierul, utilizand toate mijloacele de
care dispune, ajunge pana la situatia de a ne sustrage propriului destin." Sinele si neuronii-oglinda Dincolo de
corpul care il controleaza, creierul uman poate sa depaseasca determinismul biologic, obtinand o libertate
suplimentara.

Ce este aceasta libertate si de unde vine ea? N-o fi chiar o functie a trupului? Inca din 1980, cercetarile din
domeniul stiintelor cognitive sugerau ca gandirea noastra ar fi o "idealizare a corpului", ca spiritul si-ar avea
resedinta in "ideea corpului". Exemplul exemplelor: vorbirea. Potrivit lui Marc Jeannerod, "pentru a intelege
lumea, creierul isi construieste propriile reprezentari: imitam ceea ce fac altii sau fenomene la care suntem
martori."

Daca n-a fost conditionat genetic, cum explicam faptul ca un copilas invata sa vorbeasca si ca poate formula
fraze pe care nu le-a auzit niciodata? In 1996, Giacomo Rizzolatti, de la Universitatea din Parma, a descoperit
ca intelegerea limbajului are loc printr-un proces de imitare a celorlalti, in acesta fiind implicate grupuri de
neuroni speciali, pe care i-a numit neuroni-oglinda sau sisteme-oglinda. "La baza cunoasterii se afla corpul",
spune Giacomo Rizzolatti.
"Sistemul-oglinda e cel care permite intelegerea fundamentala. Este imposibil sa intelegi un protocol
experimental fara sa ti-l imaginezi." Conform filosofului Alvin I. Goldman, gandirea umana trebuie, pentru a
intelege un fenomen inedit, sa opereze sistematic ceea ce se numeste un embodiment (a te pune in pielea
altuia). "Teoria e corecta in ceea ce priveste dezvoltarea intelectuala a copilului, care incepe prin a imita pentru
a intelege", spune Giacomo Rizzolatti. "Adultul apeleaza mai putin la acest embodiment, el servindu-se de
simboluri. Sistemul-oglinda valideaza ceea ce gandea filosoful Maurice Merleau-Ponty in anii '60, si anume
ca, pentru a intelege ceva, trebuie sa traiesti ceea ce cauti sa intelegi."

FACTS

Trei creiere intr-unul singur

Imensa diversitate a functiilor exercitate de creier i-a adus pe unii neurofiziologi in situatia de a nega unicitatea
acestuia. Cel mai cunoscut exemplu este cel al creierului triunic, al lui Paul MacLean. Neurofiziologul
vorbeste despre trei tipuri distincte de creier, aparute unul dupa celalalt in cursul evolutiei: la baza se afla
creierul reptilian, insarcinat cu reglarea functiilor fiziologice primare si cu unele conduite primitive, imediat
deasupra se gaseste creierul paleomamifer, reprezentat de sistemul limbic, considerat centru al emotiilor, iar
peste amandoua se afla cortexul neomamifer, sediu al functiilor complexe ale gandirii. Cercetarile recente tind
sa demonteze aceasta teorie, deoarece este dovedit ca absolut toate regiunile cerebrale sunt interconectate, fapt
ce duce la imposibilitatea negarii caracterului unitar a ceea ce pare a fi (si chiar este) un singur organ.

Ce este emotia?
Dupa cum apreciaza numerosi specialisti, emotiile sunt procese fiziologice care participa la mentinerea
echilibrului general al organismului. Ele rezulta din interactiuni inconstiente intre stimuli externi si interni si
intre anumite arii cerebrale. Aceste procese sunt universale si, cel mai adesea, innascute, chiar daca educatia
poate modela expresia. Ele pot ramane la stadiul inconstient sau se pot manifesta ca o stare de proasta
dispozitie difuza, ce poate rabufni in entuziasm sau, dimpotriva, in descurajare. Totodata, emotiile pot ajunge
in zona constientului sub forma de sentimente primare, precum frica, bucuria, tristetea, furia, sau de sentimente
secundare, ca gelozia, orgoliul sau jena.