Sunteți pe pagina 1din 6

V-ati intrebat vreodata ce lectii avem de invatat de la un copil?

Desi mic de inaltime si mic si din punct de vedere al varstei, orice copil vine
in viata adultilor cu lectii semnificative pentru planul de viata al acestora.
Pana in jurul varstei de sapte ani, copilul este permeabil la lumile invizibile
noua, adultilor, si are acea calitate care, multor adulti, le lipseste: calitatea de
a trai centrat, spre deosebire de adultii care au devenit mari maestrii in a
trai la periferie.

Acest mic intelept are capacitatea sa ne citeasca si sa ne decodifice starile, inca


din stadiul de bebelus, cand deja are o viata emotionala si manifesta anumite
capacitati in starea lor pura, prin care ne arata ca trebuie sa intelegem mai
mult decat vedem sau auzim.
Psihologia si psihanaliza confirma aceasta capacitate a bebelusilor/copiilor
mici de a trai centrati si de a si actiona conform acestei capacitati, alaturi de
care mai sunt cateva, foarte importante, care isi pun amprenta pe modul de
relationare al viitorului adult in diverse situatii de viata:

Capacitatea de a se juca un aspect pe care adultii l-au pierdut, in timp


Cel ce se maturizeaza inceteaza sa se mai joace, parand ca renunta la placerea
pe care i-o producea jocul. Dar, cine cunoaste viata sufleteasca a omului, stie ca
nimic nu este mai dificil decat sa renunti la o placere traita candva.

De fapt, nu putem renunta la nimic: Inlocuim un lucru prin altul si, ceea ce
pare renuntare, este in realitate doar un substitut sau un surogat.
- Sigmund Freud Jocul presupune ca fiind implinita capacitatea de a fi singur, si, in acelasi
timp, presupune a fi spontan, a fi creativ, a nu fi supus unor conditionari
supunerea si conformismul dau cont de disperare, nu de sanatate mentala.
Una dintre trasaturile de baza ale activitatii de joaca este libertatea copilului
sau adultului de a fi creativ, joaca fiind poate singurul loc in care adultul sau
copilul poate sa fie creativ si sa foloseasca intreaga sa personalitate,
descoperindu-si astfel Sinele.
Copilul se afla aici si acum intr-o arie a jocului care nu apartine nici
realitatii psihice interioare, dar nu apartine nici lumii externe.

Sa ne gandim la preocuparea care caracterizeaza joaca unui copil mic.


Continutul nu conteaza. Ceea ce conteaza este starea de cvasi-retragere,
asemanatoare concentrarii copiilor mai mari sau adultilor. Copilul care se joaca
populeaza un spatiu ce nu poate fi parasit cu usurinta si nici nu poate admite
intruziuni cu usurinta.
D.W. Winnicott
In aria de joc, bebelusul si copilul mic aduna obiecte sau fenomene din
realitatea externa, folosindu-le in serviciul unei reprezentari derivate din
realitatea sa personala.
De asemenea, copilul manipuleaza fenomenele externe in beneficiul
imaginatiei sale si le investeste cu sentimente.

Capacitatea de a fi ingrijorat

Capacitatea de ingrijorare are radacini adanci in trecutul oricarei persoane si


se refera la momentul in care bebelusul o percepe pe mama ca pe o persoana
intreaga, de care s-a separat; este momentul in care bebelusul deja are un Eu
care incepe sa fie independent de Eul auxiliar al mamei.
Ingrijorarea descrie legatura dintre elementele distructive si cele pozitive ale
bebelusului, in relatie cu mama sa.
Cateva momente care surprind ingrijorarea bebelusului:

atunci cand musca sanul care il hraneste, bebe se teme ca poate


pierde sanul, incepe sa se teama si de partea rea din el insusi e o
prima lupta careia incearca sa ii faca fata prin reparatie
reparatia apare de obicei cand sentimentul de vina este constientizat. In
functie de modul in care mama reactioneaza la muscatura de san
(printr-o exclamatie de durere, printr-o privire mai dura, poate chiar
printr-o dojana), bebelusul va percepe ca a facut ceva in neregula si se
poate simti vinovat

mama trebuie sa fie pregatita sa accepte reparatia din partea


bebelusului sau, sa primeasca in intregime pulsiunile bebelusului

astfel, bebelusul poate tolera angoasa pe care o traieste, isi poate trai
vinovatia sau poate sa o mentina in asteptarea altei ocazii de a face
reparatia

un alt moment in care este evidenta capacitatea de ingrijorare, este legat


de momentul separarilor de mama si cu precadere momentul intarcarii,
care ii pot declansa bebelusului suferinta si angoasa, care pot determina
mecanisme de lupta prin furie si agitatie; pentru bebelus, intarcarea
echivaleaza de cele mai multe ori cu pierderea mamei si tot ce a
trait legat de mama si de san: incredere, satisfactie, iubire, propriile
stari

in urma acestor separari, bebelusul va percepe mama altfel, intrucat


mama revine cu alte stari, alte trairi, iar bebelusul poate sa nu fie
intotdeauna bucuros de revenirea ei.

Dupa cum vedeti, amprenta capacitatii de a fi ingrijorat este foarte veche si,
ca o continuare a procesului de ingrijorare,a bebelusului/copilului mic, apare
si capacitatea sa de a repara o alta capacitate pe care cei mai multi dintre
adulti par a o evita/ignora.

Daca apare sentimentul de vinovatie, copilul poate deveni capabil sa perceapa


nevoia de a repara.
Sunt situatii in care copilul care percepe dispozitia mai putin buna a mamei
sau a tatalui, poate dezvolta o tendinta reparatoare insa aceasta tendinta de
a repara nu se intemeiaza pe propria sa culpabilitate, ci pe o incercare mai
mult sau mai putin reusita de a repara depresia unuia dintre parinti.
Atunci cand nu exista o mama care sa primeasca reparatia, vinovatia devine
intolerabila pentru bebelus iar ingrijorarea nu poate fi resimtita; esecul
reparatiei conduce la o pierdere a capacitatii de a fi ingrijorat si inlocuirea
ingrijorarii cu angoase si vinovatie.
Sa fie, oare, aceasta, radacina incapacitatii de a repara a majoritatii adultilor?
Frecventa bebe, asa cum imi place sa o numesc, ne invata puritatea,
intelepciunea si iubirea si ii ajuta pe acesti mici intelepti sa se conecteze la
interioarele noastre, oricat de mult am incerca sa le ascundem.
Capacitatea de solitudine
Prin educatia primita si prin alte influente de mediu, se face o confuzie intre
solitudine si singuratate.
Omul zilelor noastre face tot ce ii sta in putere pentru a evita sau a preveni
singuratatea, o vede ca pe o prapastie, ca pe un gol ce trebuie neaparat
umplut.
Gasind atat de multe metode si moduri de a nu fi singuri, nu facem decat sa ne
instrainam de noi insine.
Solitudinea devine expresia creativitatii tale, inseamna sanatatea perfecta.
Singuratatea este o forma de boala
Singuratatea nu este altceva decat solitudinea gresit inteleasa
- Osho Copilul mic stie sa-si stapaneasca propriul eu atunci cand detine capacitatea
de solitudine (sa stie sa faca ceea ce este util pentru el) si aceea de a fi singur
(sa poata fi singur fara a se crede parasit, pierdut, izolat), dar pentru aceasta

este necesara o mama suficient de buna adica o mama care a inteles ca nu


trebuie sa fie o mama perfecta si ca trebuie sa lase bebelusul sa traiasca
frustrarile si constrangerile de mediu la care este supus.
Lipsa trairii in momentul bebe in mod adecvat a ingerintelor mediului
sa fie, oare, motivul pentru care majoritatea adultilor nu se simt bine atunci
cand sunt singuri pe termen mai indelungat?

Capacitatea de a iubi neconditionat

Una dintre rarele capacitati ale adultului, este predominanta si manifestata


vizibil de copilul mic nu conteaza cum arati, ce haine porti, ce varsta ai si cu
ce te ocupi el ne iubeste neconditionat si ne arata acest lucru prin gesturile,
privirile si zambetul sau.
Pe langa aceste capacitati pe care bebelusii le manifesta, intre parinti si
bebelus au loc proiectii si identificari proiective care, atent observate si
vindecate, stau la baza sanatatii emotionale a viitorului adult.
Sigur ca nu sunt singurele capacitati ale unui bebelus/copil mic, dar sunt
dintre cele mai importante in raport cu mediul sau de crestere si de evolutie.
Oare la cati adulti din jurul nostru vedem manifestarea pura a acestor
capacitati, fara sa fie vorba despre prefacatorii, masti, orgolii sau interese la
mijloc?
Dincolo de toate aceste capacitati si de lectiile de viata pe care le avem de
invatat de la micul intelept, haideti sa incercam sa ne conectam si noi la
frecventa bebe macar astazi, 1 Iunie, cand toti copiii sunt sarbatoriti.

Paolo Cohelho spune ca un copil poate sa invete un adult trei lucruri:


cum sa fie multumit fara motiv,
cum sa nu stea locului niciodata
si
cum sa ceara cu insistenta ceea ce isi doreste

Sa facem putina bebe-terapie cu noi insine, sa traim in acest aici si acum,


sa invatam despre noi, sa avem curajul sa ne conectam la propriul copil
interior care percepe lumea supra-sensibila si sa ii simtim nevoile reale: de a fi
acceptat asa cum este, de a putea fi original, iubit, spontan si creativ si sa il
vindecam.