Sunteți pe pagina 1din 38

1. Prezinta trasaturile prozei romantice, prin referire la o opera literara studiata.

Trasaturile prozei romantice sunt :


- inspiratia din istoria nationala

- seria de antiteze

- personaje exceptionale in situatii exceptionale

- culoarea epocii

- destinul de exceptie al personajului principal

- spectaculosul gesturilor, replicilor si al scenelor

- personajul principal este alcatuit din contraste puternice

Opera literara Alexandru Lapusneanul, de Costache Negruzzi apartine prozei romantice deoarece intruneste toate trasaturile mai sus enumerate. Se inspira din
istoria nationala, prezentandu-ne cei 5 ani ai celei de-a doua domnii a lui Alexandru Lapusneanu dintre 1564-1569. Ne prezinta un personaj exceptional aflat in situatii
exceptional, cu un destin neobisnuit. Personajul este alcatuit din contraste puternice, cum ar fi blandete fata de sotia sa si tiranie, cruzime( schingiuieste si ucide boierii),
siretenie si respecul fata de cuvantul dat. Antiteza cea mai puternica este intre domnitor si sotia sa, Ruxanda. El este tiran si crud, aprig si sangeros, pe cand Ruxanda
este blanda si gingasa. Culoarea epocii este realizata prin detalii vestimentare si prin descrierea obiceiurilor ( in special in scena din biserica), care ne introduc in
atmosfera timpului. Cateva replici spectaculoase sunt chiar motto-urile nuvelei: : Daca voi nu ma vreti, eu va vreau , Ai sa dai sama, doamna , Capul lui Motoc
vrem , De ma voi scula, pre multi am sa popesc si eu . Scene memorabile ar fi : intalnirea dintre boieri si Alexandru Lapusneanul de la inceputul nuvelei, cand
boierii incearca sa-l convinga sa se intoarca, dar domnitorul nu se lasa induplecat ; scena din biserica, unde Lapusneanul reuseste sa disimuleze cainta pentru toate
faptele sale si sa-i pacaleasca pe boieri, scena ospatului, in care domnitorul porunceste ca toti cei 47 de boieri sa fie macelariti, iar din capetele acestora face o piramida.
Un gest spectaculos este acela in care Lapusneanul isi invita sotia sa asiste la acest spectacol grotesc, precum si acela in care il arunca pe Motoc in mainile multimii
pentru a fi sfasiat.
2. Prezinta trasaturile prozei realiste, prin referire la o opera literara studiata.
Trasaturile prozei realiste sunt :
- inspiratia din realitate

- se prezinta personaje cu o trasatura dominanta de caracter

- prezentarea veridica si obiectiva a lumii

- obiectivitatea naratiunii

- naratorul este omniscient (stie tot ce gandesc si simt personajele

- se respecta tiparele scrisului conventional

sale)
Romanul Mara, de Ioan Slavici apartine prozei realiste, deoarece se inspira din viata targurilor de provincie , a breslelor din ardeal, de la sfarsitul secolului al
XIX-lea. Tema romanului este prezentarea eforturilor unei femei vaduve dintr-un targ transilvanean, Radna, de a obtine o pozitie sociala privilegiata intre micii
negustori ai locului, prin harnicie si perseverenta, pentru a asigura un trai mai bun copiilor sai, Persida si Trica. Naratiunea este realizata la persoana a III-a, din
perspectiva unui narator obiectiv, omniscient. Personajul principal, Mara, este tipul vaduvei intreprinzatoare si aprige, sau tipul femeii capitalist.Ea este energica,
optimista, abordand orice noua situatie cu increderea in sfarsitul bun. Fiica ei, Persida, este acelasi tip ca si mama ei, o Mara juvenila , cum observa Nicolae
Manolescu. Romanul are doua planuri : planul Marei si planul iubirii dintre Persida si Natl. Viata de familie a Persidei este prezentata in alternanta cu viata lui Trica in
familia lui Bocioaca, starostele cojocarilor.
3. Exemplifica trasaturile prozei fantastice, prin referire la o opera literara studiata.
Proza fantastica are urmatoarele trasaturi :
- aparitia brusca a unui element misterios, inexplicabil, care perturba
ordinea fireasca a realitatii

- disparitia limitelor de timp si spatiu


- intretinerea tensiunii epice

- nelinistea si spaima personajelor, care se straduiesc sa inteleaga ce


se intampla si sa gaseasca o justificare a evenimentelor
- nici o explicatie nu se dovedeste pana la urma pe deplin
satisfacatoare

- finalul ambiguu
- ezitarea eroului si a cititorului de a opta pentru o explicatie a
evenimentelor

- alternanta celor doua planuri : real si ireal pe tot parcursul naratiunii

Nuvela La tiganci, de Mircea Eliade apartine prozei fantastice, deoarece tema acestei opere este iesirea din timp. Personajul principal penduleaza intre
real(spatiul bucurestean) si ireal ( gradina tigancilor, bordeiul si casa cea mare).
a.Nuvela incepe cu o calatorie obisnuita, repetata de 3 ori pe saptamana, de profesorul de pian, Gavrilescu.

b.Al doilea episod marcheaza intrarea personajului in planul ireal (cand Gavrilescu intra in bordeiul tigancilor). Aici dispar limitele de timp si spatiu.
Gavrilescu trebuie sa ghiceasca tiganca din cele trei : o tiganca, o grecoaica, o evreica. Esueaza, insa, pentru ca se rataceste in amintire, aducandu-si aminte de
logodnica sa din tinerete, Hildegard, pe care o parasise, insurandu-se cu Elsa.
c.Gavrilescu revine in realitate si constata cu stupoare ca trecusera 12 ani. Nu gaseste nici o explicatie pentru nefirescul evenimentelor
d.Personajul se reintoarce la tiganci, in ireal, se reintalneste cu Hildegard si, impreuna calatoresc spre moarte.
Finalul nuvelei este ambiguu, o alta trasatura a fantasticului.
4.Argumenteaza apartenenta la specia literara basm cult a unui text narativ studiat.
Basmul cult
- este o specie narativa ampla, cu numeroase personaje purtatoare ale
unor valori simbolice, cu actiune implicand fabulosul.
- Conflictul dintre bine si rau se incheie prin victoria fortelor binelui
- Personajele indeplinesc o serie de functii( antaganistul, ajutoarele,
donatorii), ca in basmul popular, dar sunt individualizate prin atribute
exterioare si prin limbaj.

- Reperele temporale si spatiale sunt vagi


- In basmul cult, stilul este elaborat, se imbina naratiunea cu dialogul
si cu descrierea
- Existenta unui tipar narativ care consta in : a. o situatie initiala de
echilibru b. un eveniment care deregleaza echilibrul initial c. aparitia
donatorilor si a ajutoarelor d. actiunea reparatorie (trecerea probelor) e.
refacerea echilibrului si rasplata eroului

Basmul Povestea lui Harap Alb , de Ion Creanga este un basm cult deoarece indeplineste toate criteriile de mai sus. Respecta un tipar narativ, care cuprinde :
a. Situatia initiala de echilibru : existenta a doi imparati frati, unul
avand trei feciori, celalalt trei fete
b. Aparitia factorului perturbator : cartea primita de la Imparatul
Verde, care, neavand fete, are nevoie de un mostenitor la tron.
c. Aparitia primelor ajutoare : calul nazdravan si sfanta Duminica.
d. Actiunea reparatorie : calatoria lui Harap-Alb si parcurgerea
probelor : aducerea salatelor din gradina ursului, aducerea pielii cerbului si

aducerea fetei imparatului Rosu. Acum apar si celelalte ajutoare : Gerila,


Flamanzila, Setila, Ochila, Pasari-Lati-Lungila. Si imparatul Rosu il supune
pe Harap Alb la cateva probe : casa de arama, alegerea macului de nisip,
ghicitul fetei. Acum intervin si furnicile si albinele, alte ajutoare.
e. Refacerea echilibrului si rasplata eroului - Harap Alb este decapitat
de Spn si inviat de fata Imparatului rosu cu apa vie si apa moarta. Spnul este
ucis de cal, iar eroul rasplatit primind tronul si pe fata Imparatului Rosu, cu
care se casatoreste in final. "Povestea lui Harap Alb" este un basm cult prin
reflectarea conceptiei despre lume a scriitorului, umanizarea fantasticului,
individualizarea personajelor, umorul si specificul limbajului

5.Ilustreaza modalitale de caracterizare a eroului dintr-un basm cult studiat.


Ca orice basm, "Povestea lui Harap-Alb" ilustreaza o alta lume dect cea reala, personajele fiind mparati si crai, Sfnta Duminica, animale si gze fermecate,
eroi cu trasaturi fabuloase, alaturi de personaje realiste aduse de Ion Creanga din Humulestiul natal, ceea ce-i confera acestei creatii originalitate inconfundabila.
Basmul cultiva nalte principii morale ca adevarul, dreptatea, cinstea, prietenia, rabdarea, ospitalitatea, generozitatea, curajul, vitejia prin personajele pozitive si
comdamna nedreptatea, rautatea, minciuna ntruchipate de zmei, balauri sau spni. Personajele sunt reale si fabuloase, acestea din urma avnd puteri supranaturale
si putndu-se metamorfoza n animale, plante, insecte sau obiecte ori pot sa renvie, prin leacuri miraculoase, pe cei care sunt omorti.
Harap-Alb, fecior de crai, este un Fat-Frumos din basmele populare, destoinic si curajos, dar ramne n zona umanului, fiind prietenos, cuminte si ascultator, ca un
flacau din Humulesti. El este un personaj pozitiv si ntruchipeaza naltele principii morale cultivate de orice basm, ca adevarul, dreptatea, cinstea, prietenia,
ospitalitatea, curajul, vitejia, trasaturi ce reies indirect din ntmplari, fapte, din propriile vorbe si gnduri si direct din ceea ce alte personaje spun despre el.
Calatoria pe care o face pentru a ajunge mparat este o initiere a flacaului n vederea formarii lui pentru a deveni conducatorul unei familii, pe care urmeaza sa si-o
ntemeieze. El parcurge o perioada de a deprinde si alte lucruri dect cele obisnuite, de a nvata si alte aspecte ale unei lumi necunoscute pna atunci, experienta
necesara viitorului adult.
Semnificatia numelui reiese din scena n care spnul l pacaleste pe fiul craiului sa intre n fntna: "Fiul craiului, boboc n felul sau latrebi de aieste, se potriveste
Spnului si se baga n fntna, fara sa-1 trasneasca prin minte ce i se poate ntmpla". Naiv, lipsit de experienta si excesiv de credul, fiul craiului si schimba statutul
din nepot al mparatului Verde n acela de sluga a Spnului, numele lui poate fi un oximoron, Harap-Alb putnd nsemna "negru alb", deoarece "harap" nseamna
"negru, rob".
Faptele eroului ramn si ele n limita umanului, probele care depasesc sfera realului fiind trecute cu ajutorul celorlalte personaje, nzestrate cu puteri supranaturale.
Codrul n care se rataceste simbolizeaza lumea necunoscuta flacaului, care greseste pentru prima oara, netinnd cont de sfatul tatalui sau, de a se feri de omul spn. Desi
cuminte si ascultator de felul sau, nesocotirea acestei restrictii declanseaza asupra flacaului un sir nesfrsit de ntmplari neplacute si periculoase, care-i pun deseori
viata n primejdie. Lipsit de experienta, "boboc n felul sau la trebi de aieste,", mezinul craiului devine sluga spnului, si asuma si numele de Harap-Alb, dovedind n
acelasi timp loialitate si credinta fata de stapnul sau, ntruct jurase pe palos, si respecta cuvntul dat, rod al unei solide educatii capatate n copilarie, de a fi
integru si demn, capabil sa-si asume vinovatia, cu toate urmarile ce decurg din faptul ca nu urmase sfatul tatalui.
Cinstit din fire, Harap-Alb nu-1 tradeaza niciodata pe spn, desi un stapn tiran ca acesta ar fi meritat. De pilda, atunci cnd se ntoarce spre mparatie cu pielea si
capul cerbului fabulos, "piatra cea mare din capul cerbului stralucea" att de tare, nct multi crai si mparati l rugara sa-i "deie banaret ct a cere el, altul sa-i deie fata
si jumatate din mparatie, altul sa-i deie fata si mparatia ntreaga", dar Harap-Alb si-a urmat calea fara sa clipeasca, ducnd bogatia ntreaga stapnului. O singura data
a sovait voinicul, atunci cnd, ndragostindu-se de fata mparatului Ros, "mai nu-i venea s-o duca" spnului.
Probele la care l supune spnul sunt menite a-1 deprinde pe flacau cu greutatile vietii, cu faptul ca omul trebuie sa nvinga toate piedicile ivite n viata sa,
pregatindu-l pentru viitor, cnd va trebui sa-si conduca propria gospodarie, propria familie. Ca si n viata reala, flacaul este ajutat de cei mai buni prieteni, calul fabulos
si de Sfnta Duminica. Harap-Alb este umanizat, el se teme, se plnge de soarta, cere numai ajutorul acelora n care avea ncredere, semn ca nvatase ceva din

experienta cu spnul. Depasind cu bine toate probele, flacaul demonstreaza ca e "soi bun" (G.Calinescu) prin valorile morale care compun codul comportamentului
taranesc: inteligenta, bunatatea, perseverenta, rabdarea, capacitatea de adaptare la diverse situatii ale vietii. De asemenea, altruismul, sufletul lui bun, dragostea
pentru albine si furnici l fac sa le ocroteasca si sa le ajute atunci cnd le ntlneste n drumul sau, chiar daca pentru asta trebuie sa treaca prin apa ori sa zaboveasca
pentru a le construi un adapost. Sigur ca binele pe care Harap-Alb l face se ntoarce atunci cnd el nsusi se afla n impas, craiasa furnicilor si cea a albinelor salvndui, de asemenea, viata.
O experienta determinanta pentru maturizarea lui o constituie ntlnirea cu omul ros, care este un alt pericol de care ar fi trebuit sa se fereasca, asa cum l sfatuise tatal.
Episodul calatoriei spre curtea mparatului Ros este un necontenit prilej de initiere a flacaului (calatoria este un mijloc de cunoastere), deprinznd acum nvatatura ca
orice om, ct de nensemnat ori de ciudat ar parea, poate fi de folos, tnarul deprinznd experienta mai ales n cunoasterea speciei umane. Harap-Alb are capacitatea de
a-si face prieteni adevarati, loiali, care sa-1 ajute n orice mprejurare dificila a vietii sale, acestia folosindu-si tocmai trasaturile dominante, devenite - la nevoie adevarate talente: "tot omul are un dar si un amar, si unde prisoseste darul, nu se mai baga n sama amarul".
n aceasta perioada a initierii, Harap-Alb cunoaste dragostea aprinsa pentru o fata de mparat, care vine, asadar, din aceeasi lume cu el, pregatindu-1 pentru casatorie,
unul dintre reperele finale ale devenirii sale. Probele de la mparatia fetei trimit spre ritualurile taranesti ale petitului, ntre care nsotirea mirelui de un alai de tineri,
trecerea lor prin foc, alegerea motivata a miresei, ospatul oferit de gazda sunt tot attea ncercari la care l supune viitorul socru si carora mirele trebuie sa le faca fata.
Ultima proba la care l supune fata este, de data aceasta, o demonstrare a calitatilor viitoarei sotii, care va sti sa aiba grija de barbatul ei, sa-i stea aproape la bine si la
rau, acest fapt fiind ilustrat atunci cnd ea i salveaza viata, trezindu-1 din morti. Aceasta ntmplare simbolizeaza ideea ca acum Harap-Alb redevine el nsusi, fiul
craiului, scapnd de povara juramntului facut spnului, acela ca i va fi sluga "pna cnd va muri si iar va nvia".
Ca si Nica, Harap-Alb parcurge o perioada de formare a personalitatii, care, desi nzestrat cu importante calitati, are slabiciuni omenesti, momente de tristete si
disperare, de satisfactii ale nvingatorului, toate conducnd la desavrsirea lor ca oameni.
6.Prezinta constructia subiectului (actiune, conflict, relatii temporale si spatiale) intr-un basm cult studiat.
Actiune: faptele , intamplarile evenimentele, perpetiile caresesucced intr-o opera literara.
Constructia subiectului:
Expozitiune : relatii temporale si spatiale: Timp fabulos si spatiu mitic: "Amu cica era odata"un crai care avea 3 feciori si un singur frate care era imparat "intr-o
tara mai indepartata", "tocmai la o margine a pamantului"
Intriga - Verde Imparat ii cere fratelui sau, craiul, sa-I trimita cel mai vrednic dintre fii pentru a-l lasa mostenitor, caci el avea numai fete.
Desfasurarea actiunii (conflictul intre fortele binelui =Harap-Alb si forte malefice =Spanul) Fiul cel mic -; span- Imp Verde. Gradina Ursului, Padurea Cerbului,
fata Imparatului Ros. Gerile, Flamanzila, Setila, Ochila, Pasari-Lati-Lungila.Casa de arama, macul si nisipul, pazirea fetei imparatului, alegerea dintre fete., calul si
turturica
Punctul culminant: moare Harap -;Alb, moare Spanul, invie Harap-Alb
Deznodamantul: nunta imparateasca.
7. Prezinta tipurile de personaje dintr-un basm cult studiat.
Povestea lui Harap-Alb, de Ion Creanga
Clasificarea personajelor se poate face in functie de mai multe criterii:
1. pozitiv (Harap-Alb, Sf. Duminica)/negativ (Spanul, Imparatul Ros)

3. principal (Harap-Alb)/secundar (Spanul)/episodic(Sf. Duminica,


Imparatul Verde, Craiul)

2. real (Harap-Alb nu are nici o calitate supranaturala)/fabulos(Gerila,


Setila)

4. Protagonist(Harap-Alb)/ antagonist(Spanul)
5. Rotund (complex, cu insusiri pozitive si negative)/plat(Spanul)

Harap-Alb este un personaj rotund, deoarece nu este doar fiu de imparat, ci si o fiinta complexa, cu defecte si calitati. Invata din greseli si progreseaza, fiind
supus unui proces initiatic.
Criticul Vladimir Propp, in Morfologia basmului, identifica sapte mari tipuri de personaje:
1. Raufacatorul - Spanul;

5. Trimitatorul -; Spanul;

2. Donatorul/Furnizorul -; Sf. Duminica;

6. Eroul -; Harap-Alb;

3. Ajutorul -; calul;

7. Falsul erou -; fratii.

4. Fata de imparat si tatal ei -; fata imparatului Ros;

Harap-Alb este personajul principal, pozitiv, protagonist si eponim(da titlul operei).

8.Ilustreaza conceptul operational povestire, prin referire la o opera literara studiata.


Povestirea este o specie a genului epic in proza, in care naratiunea este relatata din perspectiva unui narator martor sau participant la fapte.
Trasaturi:
-se bazeaza pe oralitate si pe relatia explicita dintre povestitor si
ascultator prin adresarea directa catre ascultator

-implicarea intensa a naratorului


-relatarea la persoana I

-presupune un anumit ceremonial sau cod al zicerii prin atmosfera


spectaculoasa, spatiul si timpul actiunii legate de un trecut indepartat

-impresia de autenticitate

-interesul se manifesta mai mult fata de actiunea narata

"Fantana dintre plopi", face parte din ciclul de povestiri "Hanu Ancutei", de Mihail Sadoveanu si este o povestire in rama. Povestirile sale se situeaza intr-un
plan al trecutului, principala lor caracteristica fiind evocarea unei lumi apuse, a "celeilalte Ancute". Timpul naratiunii este magic pentru ca reconstituie o lume ce sta sub
semnul varstei de aur: "o departata vreme, demult". Spatiul povestirii are valoare mitica, fiind o imagine a paradisului pierdut. Hanul este loc de popas si de petrecere.
"Fantana dintre plopi" are ca tema iubirea tragica, iar ca personaj narator pe capitanul Neculai Isac.
Naratorul evoca o intamplare traita de el in tinerete. Atmosfera povestirii tine de modul in care naratorul stie sa creeze suspansul, sa mentina tensiunea, captand
atentia ascultatorilor. El povesteste cum se indragosteste de o tigancusa, Marga. Ei se intalnesc la fantana dintre plopi si fata ii spune ca tiganii planuiesc sa-l omoare si
sa-i ia banii, rolul ei fiind sa-l seduca. Tanarul reuseste sa scape, dar Marga este ucisa. Autenticitatea naratiunii este sustinuta prin relatarea la persoana I si prin
interventia Ancutei, unul dintre ascultatori, care adevereste intamplarea stiuta de la mama ei. Relatia dintre narator si ascultator este stransa. Naratorul se adreseaza
interlocutorilor intr-un mod ceremonios.
9. Exemplific trsturile nuvelei, prin referire la o oper literar studiat
Nuvela este o creatie epic n proz de dimensiuni medii cu un singur fir narativ si cu un conflict concentrat la care iau parte putine personaje crora li se
realizeaz un portret complex.
Nuvela psihologica are urmatoarele trasaturi:
-tema psihologica

-transformari sufletesti, morale, comportamentale suferite de


personaje in evolutia lor

-un conflict interior


-evolutia raporturilor dintre personaje
-prezentarea unor tensiuni sufletesti
-mijloace de investigatie psihologica
"Moara cu noroc", de Ioan Slavici, este o nuvela psihologica prin tematica, modalitati de caracterizare a personajului si de investigare psihologica, natura
conflictului interior. Tema o reprezinta efectele nefaste si dezumanizante ale dorintei de inavutire. Nuvela prezinta incercarea lui Ghita de a-si schimba statutul social.
Scriitorul considera ca goana dupa avere zdruncina tihna sufleteasca si duce la pierzanie. Nuvela prezinta conflictul interior trait de ghita care este sfasiat de dorinte
contradictorii: dorinta de a ramane un om cinstit, pe de o parte si dorinta de a se imbogati alaturi de Lica, pe de alta parte. Cizmar sarac, dar onest, harnic si muncitor,
Ghita ia in arenda carciuma de la Moara cu noroc, pentru a castiga rapid bani. Aparitia lui Lica Samadaul la Moara cu noroc, seful porcarilor si al turmelor de porci din
imprejurimi, tulbura echilibrul familiei. Din acel moment incepe procesul iremediabil de instrainare a lui Ghita fata de familie, devenind lacom de bani si impulsiv. Se
implica in afacerile murdare ale lui Lica si ajunge, in cele din urma sa o arunce pe Ana, sotia sa, in bratele lui Lica. In sufletul sau se da un conflict puternic intre dorinta
de inavutire si fondul sau cinstit, dorind sa renunte la legaturile cu Lica, sa se schimbe. El, insa, ajunge sa-si ucida sotia, dupa care este impuscat de oamenii lui Lica.
10.Ilustreaza conceptual operational povestire in rama, prin referire la o opera literara studiata.
Povestirea n ram este o categorie a genului epic numit si povestirea n povestire sau povestirea cu cadru, forma de ncardare a uneia sau mai multor naratiuni
ntr-o alt naratiune. "Povestirea n ram" beneficiaz si de un spatiu privilegiat si ocrotitor (un topos), n care mai multi povestitori relateaz ntmplri pilduitoare,
respectnd un ceremonial prestabilit si desfsurnd o art a discursului memorabil. Fantana dintre plopi, M. Sadoveanu-este povestire in rama deoarece:
- se incadreaza intr-o povestire mai mare, este una dintre cele 9 povestiri cuprinse in "Hanu Ancutei"
-spatiu desfasurarii actiunii este unul privilegiat si ocrotitor (un topos - hanul Ancutei,) in care mai multi povestitori (printre care si capitanul de mazili Necuial
Isac) relateaza intamplari pilduitoare, respectand un ceremonial prestabilit (se strang laolalta, Ancuta le toana vin etc) si desfasurad o arta a discursului memorabila.

-Timpul narativ se situeaza intr-un plan al trecutului ("demult, pe vremea celeilalte Ancute", iar principala modalitate de expunere este evocarea.")

11.Caracterizeaza personajul preferat dintr-o nuvela studiata.


Caracterizarea lui Motoc
Publicata in primul numar al revistei ,,Dacia Literara" (1840), nuvela istorica ,,Alexandru Lapusneanul" este considerata o capodopera a literaturi romane.
Motoc este un personaj secundar fiind folosit de Voda pentru a-si pune in practica planurile diabolice. El este o personalitate istorica atestata documentar de cronica lui
Grigore Ureche, transfigurat in personaj literar prin fantezia autorului, pentru a deveni o intruchipare romantica a boierului slugarnic, ipocrit si las, fiind foarte bine
definit si conturat. In cronica lui Grigore Ureche, Motoc este omorat in Polonia la porunca lui Alexandru Lapusneanu. Acest destin tragic al lui Motoc a existat in
realitate (istorie) dar boierul se numea Batista Veleli. Personajul este surprins in primul an de domnie al lui Alexandru Lapusneanul (1564-1569) in mai multe locuri:
dumbrava Tecuci, in palatul domnesc de la Iasi, in sala de ospete si la poarta cetatii cand este sfasiat de multime. Vornicul Motoc este caracterizat in mod direct de catre
narator. Naratorul nu isi exprima atitudinea fata de personaj dar se refera la gesturile acestuia prin care vrea sa fie remarcat de Lapusneanu ,,silindu-se a ride", dar in
realitate el isi ,,simtea parul zburlindu-i-se pe cap" si dintii sai clantanind, ,,striga ticalosul". Insusirile lui Motoc sunt evidentiate si indirect prin fapte, care vor ajunge
pana la disperare, Motoc nemaistiind ce sa faca pentru a scapa de moarte: ,,plangea, tipa, suspina", ,,boci ca o muiere", ,,isi smulgea barba". Vornicul Motoc este folosit
ca un instrument de catre Alexandru Lapusneanu pentru a-si pune in practica planurile malefice. Din punct de vedere al mijloacelor de expresivitata artistica, antiteza
romantica domina textul, pusa mai ales in evidenta prin relatiile dintre personaje: Lapusneanul-Motoc (Calaul si victima) si Lapusneanul-Ruxandra (Demonul si
ingerul). Vornicul Motoc ramane intruchiparea acelei boierimi insetate de avere si se inscrie, fiind un important personaj din literatura romana.
Alexandru Lapusneanul este personajul principal din nuvela cu acelasi nume. Este un personaj bine individualizat prin "l"-ul de la sfarsitul numelui. De
asemenea este un personaj real atestat in cronica lui Ion Neculce. Autorul il caracterizeaza indirect lasand de fiecare data, faptele, cuvintele, gesturile sa vorbeasca de la
sine.
In primul capitol ne este prezentat Lapusneanul ce se intoarce in tara insotit de o oaste otomana, cu scopul de a se razbuna.
In apropiere de Tecuci este intampinat de o solie a lui Tomsa care il sfatuieste sa se intoarca, dar nu inainte ca acesta sa le spuna scopul lor. Cand Lapusneanul spune
"am auzit de bantuirile tarii si am venit sa o mantui", Motoc ii sugereaza ca ar fi mai bine sa se intoarca ("tara e linistita", "de aceea norodul ne-a trimis sa-ti spunem ca
tara nici te vrea nici te iubeste").
Acest lucru il infurie pe Lapusneanul care se arata extrem de hotarat in decizia sa ("mai degraba si-ar intoarce Dunarea cursul indarapt") si aratand ca nu va fi intors de
nimic din drum ("daca voi nu ma vreti eu va vreau si daca voi num ma iubiti eu va iubesc pre voi").
In momentul cand ramane singur cu Motoc, acesta, incearca sa-l insele iar pe Lapusneanul, spunandu-i sa renunte la ajutorul oastei otomane si sa se bazeze pe sprijinul
moldovenilor. La auzul vorbelor sale si cand acesta ii mai spune lui Lapusneanul sa aiba incredere ("incredi-te in noi"), viitorul domn se infurie si ii aminteste lui Motoc
ca la tradat ("cand m-ai vazut biruit m-ai lasat") si ca nu s-ar mai increde in el ("n-as fi un natarau de frunte sa ma incred in tine?").
Lapusneanul ii spune ca nu-l va ucide, dar ii spune foarte clar si de ce ("te voi cruta ca-ci imi esti trebuitor sa ma scapi de blastemuirile norodului", "sabia mea nu se va
manji in sangele tau").
Dupa ce preia tronul Lapusneanul se afla intr-un permanent conflict cu boierii si la cea mai mica abatere ii omoara, fiind foarte crud.
Rugamintile Doamnei Ruxanda de a opri varsarea de sange spunandu-i ca este muritor si pacatele nu-i sunt iertate daca ridica o manastire ("esti muritor si ai sa dai
sama") il fac pe Lapusneanul sa se infurie si din impulsivitate duce mana la pumnal, dar se opreste la timp. Acest lucru arat impulsivitatea lui nemasurata. Dar poate fi si
tandru ("o ridica ca pe o pana si opune pe genunchii sai"). De aici reiese ca este vorba si despre un conflict interior.
Dezumanizarea este exemplificata si de cruzimea cu care pregateste leacul de frica.
A doua zi, merge la biserica ("imbracat cu toata pompa domneasca") unde dupa slujba dovedeste ce bine cunoaste arta disimularii. El isi cere iertate in fata boierilor,
citand pasaje din Sfamnta Scriptura pentru a fi mai convingator si spune ca vrea sa pecetluiasca impacare cu un ospat.
Acolo Lapusneanul da dovada de o cuzime nemasurata in care porunceste uciderea celor 47 de boieri, din capetele lor facand o piramida pe care o arata Ruxandei "ca
leac de frica".
Intre timp multimea se aduna la palat cerand capul lui Motoc, iar Lapusneanul se arata total neinduplecat de rugamintile acestuia ("Destul! Nu mai boci ca o muiere").
De asemenea ii arata lui Motoc ca nu a uitat nimic din ("du-te sa mori pentru tara", "nu spuneai ca tara nici ma vrea nici ma iubeste"). Lapusneanul este si foarte
intligent, transformand sacrificrea lui Motoc intr-un act politic abil ("luati-l si spunetii ca asa plateste Alexandru-voda celo ce prada tara").
Dupa ospat acesta isi tine promisiunea de a nu mai omori boieri, facuta Ruxandei, dar isi arata caracterul sadic chinuindu-i ("taia maini, scotea ochi, ciuntea si
spinteca").
Drama tiranului incepe in momentul in care se trezeste din letargie si observa ca este calugar. Incepe sa-i ameninte pe cei din jur ("Ma-ti popit voi,dar de ma voi scula
pe multi am sa popesc si eu") si ajunge sa-si ameninte propriul fiu cand afla ca acesta este domn.
El nu poate concepe sa traiasca fara putere ("Eu nu sunt calugar. Sunt domn! Sunt Alexandru-voda"). Toate japtele sale o determina pe Doamna Ruxanda sa-i dea
otrava, astfel sfarsind tiranul.
In aceasta opera naratiunea se imbina cu descrierea si pasajele descriptive (descrierea imbracamintii lui Lapusneanul), iar cuvintele folosite de personaje, limbajul lor,
contureaza culoarea de epoca.
Toate actiunile sale demonstreaza ca Lapusneanul este deasemenea un personaj romantic. Este prezentat obiectiv.

Parerea despre el a autorului este aceeasi cu a celorlalte personaje care il vad ca pe un domn crud si nemilos, parerea mea fiind aceeasi.
Alexandru Lapusneanul ramane un personaj bine individualizat, cu lumini si umbre, cu gesturi si cuvinte memorabile conturand personalitatea domnului tiran.

12 Exemplifica trasaturile nuvelei psihologice, prin referire la o opera literara studiata.


Nuvela psihologica are urmatoarele trasaturi:
-tema psihologica

-transformari sufletesti, morale, comportamentale suferite de


personaje in evolutia lor

-un conflict interior


-evolutia raporturilor dintre personaje
-prezentarea unor tensiuni sufletesti
-mijloace de investigatie psihologica
"Moara cu noroc", de Ioan Slavici, este o nuvela psihologica prin tematica, modalitati de caracterizare a personajului si de investigare psihologica, natura
conflictului interior. Tema o reprezinta efectele nefaste si dezumanizante ale dorintei de inavutire. Nuvela prezinta incercarea lui Ghita de a-si schimba statutul social.
Scriitorul considera ca goana dupa avere zdruncina tihna sufleteasca si duce la pierzanie. Nuvela prezinta conflictul interior trait de ghita care este sfasiat de dorinte
contradictorii: dorinta de a ramane un om cinstit, pe de o parte si dorinta de a se imbogati alaturi de Lica, pe de alta parte. Cizmar sarac, dar onest, harnic si muncitor,
Ghita ia in arenda carciuma de la Moara cu noroc, pentru a castiga rapid bani. Aparitia lui Lica Samadaul la Moara cu noroc, seful porcarilor si al turmelor de porci din
imprejurimi, tulbura echilibrul familiei. Din acel moment incepe procesul iremediabil de instrainare a lui Ghita fata de familie, devenind lacom de bani si impulsiv. Se
implica in afacerile murdare ale lui Lica si ajunge, in cele din urma sa o arunce pe Ana, sotia sa, in bratele lui Lica. In sufletul sau se da un conflict puternic intre dorinta
de inavutire si fondul sau cinstit, dorind sa renunte la legaturile cu Lica, sa se schimbe. El, insa, ajunge sa-si ucida sotia, dupa care este impuscat de oamenii lui Lica.
13.Exemplifica modalitatile de caracterizare a personajului intr-o nuvela psihologica.
"Nuvela solida, cu subiect de roman" (G. Calinescu), "Moara cu noroc" ilustreaza epic si estetic conceptia etica a lui Ioan Slavici, iar personajele cu destin
tragic din nuvela sunt victime ale incalcarii invataturilor stravechi. Scriitorul este adeptul unui "realism poporal", in conformitate cu care idea de om sarac, da
737m1219h r fericit, predomina in nuvelele sale. Ghita, personajul nuvelei se abate de la norma morala enuntata la inceputul nuvelei ("omul sa fie multumit cu saracia
sa, caci, daca e vorba, bogatia ci linistea colibei tale te face fericit") si de aceea va evolua inevitabil spre un deznodamant tragic. Personajul identifica saracia cu lipsa
demnitatii si prin urmare se hotaraste sa abandoneze linistea colibei din sat si sa ia in arenda carciuma de la Moara cu Noroc, unde se va muta cu intreaga familie.
Afacerile carciumarului incep sa prospere si acesta incepe sa guste satisfactia castigului cu multa usurinta a banilor, precum si bucuria ca a scapat de saracie. Dar chiar
acum, la carciuma apare un personaj ciudat, Lica Samadaul, stapanul ilegal al locurilor, fire rece, insensibila, stapanita, un "om rau si primejdios", asa cum bine
intuieste Ana. Evolutia lui Ghita este dramatica, el traieste o drama psihologica, ce se naste din conflictul interior al personajului - dorinta de a ramane cinstit este la fel
de puternica precum aceea de a se imbogati. Ghita se dezumanizeaza, devine fricos, las, fuge de "eul" sau real, cauta un alt "eu", iluzoriu, ce-l va conduce spre moarte
mai mult, incepa sa se supuna (chiar daca nu asta isi doreste) lui Lica , simtind ca are nevoie de bunavointa acestuia. De fapt, personajul simuleaza alianta cu Lica, dar
si cu Pintea, iar fata de propriai familie joaca rolul onorabilitatii Asadar imaginea lui Ghita de om onest, bland si cumsecade se destrama ireversibil; acesta devine, fara
voie, complice in jefuirea arendasului si in uciderea unei femei, la process jura stramb, devine complicele Samadaului prin implicarea voluntara sau involuntara in
afacerile oneroase si in crimele porcarului. Carciumarul isi constientizeaza drama, are remuscari Ghita este un personaj rotund, complex, ce traieste o drama
psihologica, consecinta nefasta a instinctului exacerbat al avaritiei, a nerespectarii moralei satului arhaic, in care este puternic ancorata batrana mama a Anei, si potrivit
careia banii nu contribuie la umanizarea lumii, ci constituie sursa ei de pierzanie.
14 Exemplifica trasaturile nuvelei istorice, prin referire la o opera literara studiata.
Nuvela istorica are urmatoarele trasaturi:
- este inspirata din trecutul istoric
- se distanteaza de realitatea istorica prin apelul la fictiune si prin
viziunea autorului

- subiectul prezinta intamplari care au ca punct de plecare evenimente


consemnate de istorie
- personajele au numele, unele trasaturi si actiuni ale unor
personalitati istorice

- are ca tema evocarea artistica a unei perioade din istoria nationala,


locul si timpul actiunii fiind precizate
Opera literara "Alexandru Lapusneanul", de Costache Negruzzi, este o nuvela istorica pentru ca este inspirata din trecutul istoric. Sursa de inspiratie a nuvelei
este Letopisetul Tarii Moldovei, de Miron Costin, dar si din Letopisetul lui Grigore Ureche. Autorul preia urmatoarele evenimente consemnate in cronici: imprejurarile
venirii lui Lapusneanul la a doua domnie, solia boierilor trimisa de Tomsa pentru a-i impiedica intoarcerea, uciderea celor 47 de boieri la curte, arderea cetatilor
Moldovei, boala, calugarirea si moartea prin otravire a domnitorului. Negruzzi modifica unele fapte istorice, transfigurandu-le artistic. Astfel, elemente de fictiune sunt:
pastrarea lui Motoc in timpul domniei lui Lapusneanul ( in realitate, el pleaca impreuna cu Tomsa in Polonia); personajul Stroici ( care nu a existat in epoca); moartea
lui Alexandru Lapusneanul in bratele calailor sai, Spancioc si Stroici ( in realitate, Spancioc fusese executat la Liov, impreuna cu Motoc si Tomsa). Tema nuvelei este
evocarea artistica a unei perioade zbuciumate din istoria Moldovei, la mijlocul secolului al XVI-lea; cea de-a doua domnie a lui Alexandru Lapusneanul (1564-1569),
lupta pentru impunerea autoritatii domensti si consecintele detinerii puterii de un domnitor crud, tiran.
15.Exemplifica modalitatile de caracterizare a personajului dintr-o nuvela istorica.

Caracterizarea lui Motoc

Publicata in primul numar al revistei ,,Dacia Literara" (1840), nuvela istorica ,,Alexandru Lapusneanul" este considerata o capodopera a literaturi romane.
Motoc este un personaj secundar fiind folosit de Voda pentru a-si pune in practica planurile diabolice. El este o personalitate istorica atestata documentar de cronica lui
Grigore Ureche, transfigurat in personaj literar prin fantezia autorului, pentru a deveni o intruchipare romantica a boierului slugarnic, ipocrit si las, fiind foarte bine
definit si conturat. In cronica lui Grigore Ureche, Motoc este omorat in Polonia la porunca lui Alexandru Lapusneanu. Acest destin tragic al lui Motoc a existat in
realitate (istorie) dar boierul se numea Batista Veleli. Personajul este surprins in primul an de domnie al lui Alexandru Lapusneanul (1564-1569) in mai multe locuri:
dumbrava Tecuci, in palatul domnesc de la Iasi, in sala de ospete si la poarta cetatii cand este sfasiat de multime. Vornicul Motoc este caracterizat in mod direct de catre
narator. Naratorul nu isi exprima atitudinea fata de personaj dar se refera la gesturile acestuia prin care vrea sa fie remarcat de Lapusneanu ,,silindu-se a ride", dar in
realitate el isi ,,simtea parul zburlindu-i-se pe cap" si dintii sai clantanind, ,,striga ticalosul". Insusirile lui Motoc sunt evidentiate si indirect prin fapte, care vor ajunge
pana la disperare, Motoc nemaistiind ce sa faca pentru a scapa de moarte: ,,plangea, tipa, suspina", ,,boci ca o muiere", ,,isi smulgea barba". Vornicul Motoc este folosit
ca un instrument de catre Alexandru Lapusneanu pentru a-si pune in practica planurile malefice. Din punct de vedere al mijloacelor de expresivitata artistica, antiteza
romantica domina textul, pusa mai ales in evidenta prin relatiile dintre personaje: Lapusneanul-Motoc (Calaul si victima) si Lapusneanul-Ruxandra (Demonul si
ingerul). Vornicul Motoc ramane intruchiparea acelei boierimi insetate de avere si se inscrie, fiind un important personaj din literatura romana.
16. Prezinta comparativ modalitatile de constructie a doua personaje intr-o nuvela istorica studiata.
Publicata in primul numar al revistei ,,Dacia Literara" (1840), nuvela istorica ,,Alexandru Lapusneanul" este considerata o capodopera a literaturi romane
.Alexandru Lapusneanu este personajul principal al nuvelei cu acelasi titlu prin calitati de exceptie si efecte extreme, Negruzzi reusind sa intruchipeze un personaj unic
prin complexitatea acestuia. Este asezat in centrul nuvelei, toate celelalte personaje, ca si actiunile prezentate, sunt orientate spre reliefarea caracterului acestuia.Asa
cum e infatisat, trasatura sa dominata, care le subordoneaza pe toate celelalte, este dorinta de putere, de a o cuceri si de a o pastra cu orice pret. Erou romantic,
Lapusneanu este alcatuit din puternice trasaturi de caracter, un personaj exceptional, ce actioneaza in imprejurari deosebite. Autorul isi urmareste personajul, de-a lungul
celor patru capitole, din momentul intrarii in tara si pana in clipa mortii. Tot ceea ce se intampla in aceasta nuvela poarta pecetea duritatii lui Lapusneanu. Motoc este un
personaj secundar fiind folosit de Voda pentru a-si pune in practica planurile diabolice. El este o personalitate istorica atestata documentar de cronica lui Grigore
Ureche, transfigurat in personaj literar prin fantezia autorului, pentru a deveni o intruchipare romantica a boierului slugarnic, ipocrit si las, fiind foarte bine definit si
conturat. In cronica lui Grigore Ureche, Motoc este omorat in Polonia la porunca lui Alexandru Lapusneanu. Acest destin tragic al lui Motoc a existat in realitate
(istorie) dar boierul se numea Batista Veleli.
17.Ilustreaza conceptul operational nuvela fantastica, prin referire la o opera literara studiata.
In nuvela"La tiganci" actiunea se petrece n Bucuresti avndu-l ca protagonist pe profesorul de muzica Gavrilescu. Nuvela ilustreaza o alegorie a mortii sau a
drumului spre moarte. Intinerariul spiritual al eroului se desfasoara n opt secvente care alcatuiesc nuvela construita cu echilibru si armonie clasica. Alterneaza planul
real cu cel ireal.
Secventa I (expozitiunea) prezita eroul n tramvai, este vorba de Gavirescu care se ntorcea acasa de la lectiile de pian date domnisoarei Otilia. n tramvai se discuta
despre bordeiul tigancilor, de existenta caruia se prefac ca se scandalizeaza barbatii. Pentru profesor acesta este un palat cu gradini si nuci pe care el l vede de trei ori pe
saptamna. si aduce aminte ca a uitat servieta la meditatie si coboara repede ca sa ia tramvaiul n sens invers. n aceasta prima secventa autorul introduce cteva
leitmotive: caldura mare, biletul, confesiunea, colonelul Lavrence, bordeiul (spatiul misterios), Elsa. Asteptnd tramvaiul este atras hipnotic de mirosul amarui al
frunzelor de nuc si de nefireasca racoare nc fara sa-si dea seama s-a aflat n fata portii. Secventele II, III si IV ale naratiunii dezvolta intriga marcata de patrunderea lui
Gavrilescu la tiganci. Desfasurarea actiunii se face prin nararea ntmplarilor eroului n acest spatiu, visul lui.
Intrnd la tiganci este ntmpinat de baba care-i cere "trei sute" ca sa l lase la bordei, sa-si aleaga o fata. Se ntlneste cu trei fete, trebuind sa identifice pe cea de a treia
dar nu reuseste. Pica ntr-un vis si apoi se trezeste cu gndul ca trebuie sa-si recupereze servieta si se duce la tramvai.
Acest nucleu contine mai multe mituri mereu aprofundate n lucrarile lui Eliade. Bordeiul trebuie privit ca un mit al labirintului, un simbol al trecerii dinspre viata spre
moarte. Este un spatiu al initierii n ritualurile mortii. Trecerea prin bordei este o trecere "dincolo". Cele trei fete amintesc de ursitori, ele l supun pa Gavrilescu unor
ncercari pe care el nu le poate trece, danseaza n jurul lui, i cer sa o ghiceasca pe tiganca dar el le scapa mereu.
Personajul aluneca mereu spre trecut vorbindu-le despre episoadele cu Hildegard si Elsa. El nu reuseste sa ghiceasca tiganca nici dupa ultima ncercare. Trebuie sa
interpretam acest lucru n sensul ca profanul rateaza intrarea lui n domeniul sacrului. Apare o noua tentativa de intrare n real prin muzica.
Secventa IV descrie visul lui Gavrilescu. Eroul viseaza ca ncearca sa ghiceasca fetele, se pierde n camere ciudate cu tavane scunde si neregulate, cu peretii usor
ondulati, cu paravane tot mai misterioase, cu coridoare pe care rataceste mereu n sens invers, cu obiecte ce-l terorizeaza.
Visul se termina cu o scena a luptei lui cu o draperie simbolica. Visul are mai multe semnificatii.
La nceput el apare ca o aspiratie a eroului sprea o alta realitate alaturi de Hildegard. Apoi n secventa IV visul devine simbolul cosmarului traversarii materiei de catre
spirit a vietii spre moarte nsotita de spaime si sufocari. Draperia i aparea ca un giurgiu si-l ngrozea ca jocul straniu al fetelor. Jocul ielelor propune lui Gavrilescu
drept proba ghicitul, simbol al riturilor de initiere n taina mortii, o vama luata sufletului ca o ultima sansa de despartire a conditiei umane.
Cifra trei si multiplu de trei este un alt mit al nuvelei care puncteaza momente semnificative.
Secventa V ne apropie de punctul culminant al nuvelei prezentndu-nil pe Gavrilescu n ncerecarea de a-si recupera servieta cu partituri. n strada preoteselor nr. 18 nu
mai cunoaste pe nimeni, n locul doamnei Voitinovici gaseste pe doamna Georgescu, iar despre Otilia alfa ca plecase acum 8 ani dupa ce se casatorise cu inventatorul
Frncu. Se ntoarce spre casa si n tramvai revin aceleasi obsesii (portofelul, caldura, etc.).
Secventa VI (punctul culminant) se petrece acasa unde surprizele continua. Elsa, sotia lui, plecase n Germania la familia ei n urma cu 12 ani, cam de cnd aflase ca el a
murit. Murise si madam Trandafir si foarte dezamagit se hotareste sa se ntoarca la tiganci.
Secventa VII descrie drumul de acasa la tiganci. Calatoria lui se realizeaza ntr-o atmosfera fantastica, noaptea cu un personaj misterios pe care Gavrilescu l simte un
visator, o fire de artist. Acesta ca un mesager al mortii l ajuta pe profesor sa ajunga "dincolo" trecnd prin locuri impuse de traditie cum este biserica.
Secventa VIII ncepnd cu intrarea definitiva a eroului la tiganci unde nimic nu se schimbase. Baba l asteapa, l recunoaste, i ia vama, i arata din prag casa cea mare
rostind niste cuvinte oraculare: "vezi sa nu te ratacesti", "sa te tii drept pe coridor si sa numeri sapte usi si cnd ajungi la a saptea sa bati de trei ori si sa spui: eu sunt, ma trimis baba". Sleit de puteri trece prin coridor si se ncurca iar, o gaseste pe Hildegard care l asteptese ca sa-l conduca pe ultimul drum si i spune "vino cu mine".
Pornesc spre padure alunecnd dinspre veghe spre vis, spre moarte du-si de birjarul enigmatic si de porunca lui Hildegard: "Ia-o spre padure, pe drumul ala mai lung si
mna ncet. Nu ne grabim.".
Deznodamntul nuvelei nu aduce iesirea din ambiguitate. Eroul se explica echivoc "se ntmpla ceva cu mine si nu stiu ce, daca nu te-as fi auzit vorbind cu birjarul as
crede ca visez.". Fata l consoleaza la fel de echivoc "toti visam, asa ncepe, ca ntr-un vis.". Nuvela ntr-o alta interpretare poate sugera aventura artistului case aspira

sa-si depaseasca conditia sa profesionala si sociala a omului care poate atinge absolutul, eternul. Si atunci bordeiul poate fi privit ca Olimpul, o cetate a cunoasterii.
Conditia materiala precara l mpiedica sa-si depaseasca conditia, n lupta sa ar trebui sa fie tnar dar el este batrn, ar trebui sa fie curajos dar lui i e frica mereu, i-ar
trebui o dragoste protectoare dar toti care l-au iubit au disparut. Din aceasta perspectiva nuvela prezinta drama artistului ratat.

18.Exemplifica modalitatile de caracterizare a personajului dintr-o nuvela fantastica studiata.


Personajul principal este un ins banal, ratat, tipul antieroului din proza moderna. Hazardul il arunca in plin mister, pe care il traieste fara stire si fara vrere.
Conditia de artist, chiar ratat, ii faciliteaza aventura fantastica si il transforma in purtator al mesajului nuvelei: renasterea artei prin redescoperirea miturilor. "Gavrilescu
vede realitatea zilnica prin oglinda iluziei lui. Ca pianist el traieste fecvent pe un alt portativ al existentei. Arta este orgoliul si, totodata, forma lui de aparare." Eugen
Simion. Portretul personajului se contureaza in primul episod, prin autocaracterizarea devenita laitmotiv in episoadele urmatoare: "Pentru pacatele mele sunt profesor de
pian. Zic pentru pacatele mele, adauga, incercand sa zambeasca, pentru ca n`am fost facut pentru asta. Eu am o fire de artist". Atitudinea personajuli este redata, in mod
realist, prin dialog, monolog interior si gesturi. Gesturile stangace, comportamentul nesigur, visator, locvacitatea, uitucenia configureaza portretului profesorului banal,
dar cu fire de artist. Varsta personajului, 49 de ani, poarta simbolistica cifrei 7, incheierea unui ciclu al existentei in plan terestru, moment al trecerii, prin initiere, in alt
plan, spiritual. Sensul initierii din bordei nu este dezlegat, dar, desi nu "ghiceste" tiganca, recupereaza treptat atributele omului primordial: anamneaza si capacitatea
creatoare, ceea ce il scoate definitiv din timpul liniar, istoric, unde nu`si mai gaseste locul. Pentru ca la a doua intrare la tiganci, sa fie trimis in casa cea mare, unde o
gaseste prin intuitie pe Hildegard, simbol spiritual, si pare a se reface cuplul adamic. Drumul spre padure semnifica intrarea intr`un spatiu etern, dar ambivalent: moarte
si/sau nuvelei sunt suspendate. Intelesurile ultime ale nuvelei sunt suspendate, pentru ca nuvela presupune, in opinia autorului, o incercare a labirintului nu doar pentru
personajul principal, ci si pentri cititor, ceea ce arunca opera "in inima fantasticului".
19.Prezinta deosebiri si asemanari intre 2 tipuri de nuvela studiate(nuvela psihologica, istorica sau fantastica)
Nuvela - este o specie a genului epic, in
proza, cu un singur fir narativ,de dimensiuni
relativ reduse (se situeaza intre schita si roman),
cu un conflict concentrat si intriga riguros
construita, cu personaje putine, punandu-se
accentul pe un personaj principal, iar
intamplarile si faptele sunt,de regula,
verosimile.
Asemanari intre nuvela psihologica si
istorica.
- se observa tendinta de obiectivare, naratorul nu
se implica in subiect si se detaseaza de
personaje
- intamplarile sunt relatate alert si obiectiv
- relatile temporale si spatiale sunt clar
delimitate, ceea ce asigura verosimilitatea,
credibilitatea

I. Nuvela istorica

II. Nuvela fantastica

- este inspirata din trecutul istoric


- se distanteaza de realitatea istorica prin
viziunea autorului si fictiune
- tema - inspirata din istoria nationala

- existenta celor 2 planuri: real - ireal; in planul


lumii familiare patrunde un eveniment
misterios, inexplicabil prin legile naturale
- disparitia limitelor de timp si de spatiu la
aparitia elementului ireal

- subiectul prezinta intamplari istorice

- compozitia gradata a naratiunii intretine


tensiunea epica

- personajele au trasaturi specifice unor


personalitati istorice

- finalul ambiguu

- epoca se constituie prin culoare locala


(mentalitati, comportament, obiceiuri,
vestimentatie, limbaj)

- se acorda o importanta mai mare caracterizarii


personajelor decat actiunii propriu-zise
-detaliile au un rol semnificativ

- ezitarea eroului si a cititorului de a opta pt. o


explicatie a evenimentului
- prin relatarea intamplarilor la persoana I de
catre cel care le-a trait sau de catre un martor,
scrierea capata mai multa credibilitate si
faciliteaza identificarea cititorului cu
intamplarile si cu nelinistea personajului
- pt. a face ca inexplicabilul sa devina
acceptabil, naratorul scrierii fantastice propune
diverse explicatii pt. evenimentele relatate,
explicatii ce se dovedesc in general incomplete
si nesatisfacatoare

20.Prezinta asemanari si deosebiri intre trasaturile povestirii si ale nuvelei.


-povestirea este o specie epic n proz, de dimensiuni mai reduse
dect nuvela si mai ntins dect schita, care se limiteaz la nararea unui
singur fapt epic, interesul concentrndu-se nu n jurul personajelor, ci al
situatiilor -implicarea naratorului n actiune este mai mare dect n nuvel
(naratiune subiectivizat),
-constructie mai putin riguroas dect a nuvelei desfsurarea actiunii
este mai putin tensionat

-exist o relatie strns ntre narator si receptor prin oralitate,


ceremonial, atmosfer, actiune situat ntr-un timp relativ determinat (trecut),
uneori chiar mitic
-stilul se caracterizeaz prin oralitate, demonstrat n primul rnd,
prin caracterul fatic al povestirii, adic mentinerea unui permanent contact
ntre partenerii actului de comunicare, ntre povestitor si asculttor

Nuvela - este o specie a genului epic, in proza, cu un singur fir


narativ,de dimensiuni relativ reduse (se situeaza intre schita si roman), cu un
conflict concentrat si intriga riguros construita, cu personaje putine, punanduse accentul pe un personaj principal, iar intamplarile si faptele sunt,de regula,
verosimile.
- se observa tendinta de obiectivare, naratorul nu se implica in subiect
si se detaseaza de personaje

- intamplarile sunt relatate alert si obiectiv


- relatile temporale si spatiale sunt clar delimitate, ceea ce asigura
verosimilitatea, credibilitatea
- se acorda o importanta mai mare caracterizarii personajelor decat
actiunii propriu-zise
-detaliile au un rol semnificativ

21.Prezinta comparativ modalitatile de constructie a personajelor intr-o proza romantica si realista.


In proaza realista: Personajele sunt construite, de asemenea, n spirit realist, sustinnd firul epic al romanului. Personajul principal este tipic realist, exponential
pentru o anumit categorie social, iar structura sa psihologic este pus sub semnul unor trsturi dominante: tipul tranului, caracterizat printr-o inteligent dur,
egoism si cruzime, dar mai ales printr-o voint imens. Conform delimitrii teoreticianului E. Forster, el este un personaj rotund, avnd capacitatea de a surprinde
citittorul n mod convingtor prin reactiile si gesturile lui.
In proza romantica:Personajele sunt caractere deja formate si se contureaz, n general, din strile conflictuale. Alexandru Lpusneanul este personajul
principal, toti ceilalti gravitnd n jurul personalittii sale. Statutul su social trebuie pus n relatie cu tema operei, Lpusneanul avnd o existent istoric determinat,
despre care autorul afl, asa cum el nsusi declar, din cronicile lui Grigore Ureche si Miron Costin.
22.Ilustreaza conceptul operational roman, prin referire la o opera literara studiata
Ion este un roman modern scris de Liviu Rebreanu si aprut n anul 1920. Liviu Rebreanu este creatorul romanului romnesc modern, deoarece scrie primul
roman obiectiv din literatura romn . Ion este modern si sub aspectul sondajului psihologic. Destinul fiecarui personaj devine astfel o problema de psihologie umana,
determinata nu numai de factori sociali, ci si de impulsuri ale fiintei ce rabufnesc n mprejurari, uneori patimase. Obiectiv, n desfasurarea lui epica, de fresca sociala,
romanul lui Rebreanu este si analitic prin motivarea psihologica a faptului uman Romanul "Ion" este o monografie a realittilor satului ardelean de la nceputul
secolului al XX-lea, ilustrnd conflictul generat de lupta aprig pentru pmnt, ntr-o lume n care statutul social al omului este stabilit n functie de averea pe care-o
posed, fapt ce justific actiunile personajelor. Solutia lui Rebreanu este aceea c Ion se va cstori cu o fat bogat, Ana, desi nu o iubeste, Florica se va cstori cu
George pentru c are pmnt, iar Laura, fiica nvttorului Herdelea l va lua pe Pintea nu din dragoste, ci pentru c nu cere zestre. Personajul central al crtii, Ion al
Glanetasului, este personaj reprezentativ pentru colectivitatea uman din care face parte prin mentalitatea clasei trnesti careia ii apartine. Tehnicile compozitionale ale
romanului sunt moderne. Rebreanu construieste doua planuri de actiune care se intrepatrund: pe de o parte destinul lui Ion, iar pe de alta parte, viata satului ardelenesc.
Tehnica romanului este circulara, deoarece incepe cu descrierea drumului spre satul Pripas si cu imaginea satului adunat la hora si se termina cu imaginea satului adunat
la sarbatoarea hramului noii biserici si descrierea drumului dinspre satul Pripas. Romanul este structurat in doua parti cu titluri sugestive: Glasul pamantului si Glasul
iubirii, capitolele au titluri sinteza ( "Inceputul", "Hora", "Nunta", Nasterea"). Romanul "Ion" este modern pentru ca are caracter obiectiv (narator impersonal,
naratiunea la persoana a III-a), utilizand sondajul psihologic in construirea personajelor..
23. Exemplifica trasaturile romanului modern, prin referire la o opera literara studiata.
Ion este un roman modern scris de Liviu Rebreanu si aprut n anul 1920. Liviu Rebreanu este creatorul romanului romnesc modern, deoarece scrie primul
roman obiectiv din literatura romn . Ion este modern si sub aspectul sondajului psihologic. Destinul fiecarui personaj devine astfel o problema de psihologie umana,
determinata nu numai de factori sociali, ci si de impulsuri ale fiintei ce rabufnesc n mprejurari, uneori patimase. Obiectiv, n desfasurarea lui epica, de fresca sociala,
romanul lui Rebreanu este si analitic prin motivarea psihologica a faptului uman Romanul "Ion" este o monografie a realittilor satului ardelean de la nceputul
secolului al XX-lea, ilustrnd conflictul generat de lupta aprig pentru pmnt, ntr-o lume n care statutul social al omului este stabilit n functie de averea pe care-o
posed, fapt ce justific actiunile personajelor. Solutia lui Rebreanu este aceea c Ion se va cstori cu o fat bogat, Ana, desi nu o iubeste, Florica se va cstori cu
George pentru c are pmnt, iar Laura, fiica nvttorului Herdelea l va lua pe Pintea nu din dragoste, ci pentru c nu cere zestre. Personajul central al crtii, Ion al
Glanetasului, este personaj reprezentativ pentru colectivitatea uman din care face parte prin mentalitatea clasei trnesti careia ii apartine. Tehnicile compozitionale ale
romanului sunt moderne. Rebreanu construieste doua planuri de actiune care se intrepatrund: pe de o parte destinul lui Ion, iar pe de alta parte, viata satului ardelenesc.
Tehnica romanului este circulara, deoarece incepe cu descrierea drumului spre satul Pripas si cu imaginea satului adunat la hora si se termina cu imaginea satului adunat
la sarbatoarea hramului noii biserici si descrierea drumului dinspre satul Pripas. Romanul este structurat in doua parti cu titluri sugestive: Glasul pamantului si Glasul
iubirii, capitolele au titluri sinteza ( "Inceputul", "Hora", "Nunta", Nasterea"). Romanul "Ion" este modern pentru ca are caracter obiectiv (narator impersonal,
naratiunea la persoana a III-a), utilizand sondajul psihologic in construirea personajelor.
24. Prezinta relatia dintre instantele comunicarii narative (autor, narator, personaje,cititor) intr-un roman modern studiat.
Autor - narator - persoanaje - cititori => relatia dintre aceste instante este de subordonare.
Autorul: Este persoana care scrie o carte, redacteaza o piesa de teatru,
un eseu etc.
1 se afla in afara textului
2 are o viziune de ansamblu asupra continutului
3 concepe mesajul
4 alege modalitatile de a opera cu tehnicile narative

5 creeaza opera, alege modalitatile de exprimare si personajele, carola


le atribuie roluri
6 se adreseaza cititorilor
7 autorului i se subordoneaza toate celelalte instante ale comunicarii
(narator, personaje)

Naratorul: Este o voce careia naratorul ii desemneaza rolul de a nara


faptele, de a descrie locurile si personajele dintr-o opera literara epica.
Naratorului i se subordoneaza personajele
Naratorul omniscient

10 autorul ii confera independenta narativa totala


11 este tipul clasic, cel ce dirijeaza "din spate" toate actiunile
personajului carora le cunoaste si le anticipeaza evolutia, inventeaza situatii si
scene pentru a ilustra anumite trasaturi ale acestora

7 povesteste la persoana a III-a

12 este omniprezent pe tot parcursul derularii evenimentului

8 cracteristic prozei obiective

13 perspectiva sa este unica

9 independent de autor si de personaj

Liviu Rebreanu - Ion


Liviu Rebreanu este un prozator obiectiv, impersonal, narand la persoana a III-a. "Romancierul vrea sa creeze impresia ca este un observator (atat si nimic mai
mult). Un observator omniscient, desigur, dar lipsit de voce proprie".(N. Manolescu) "Ion" este un roman de tip obiectiv din perspectiva naratorului, dar si din
perspectiva relatiei narator - personaj. Ca in toata proza realist-obiectiva, naratiunea este la persoana a III-a cu focalizare zero (viziunea "dindarat") naratorul este
obiectiv, detasat (atitudine detasata in prezentare si in descriere) este un narator omniscient, stiind mai mult decat personajele, si omniprezent, dirijand evolutia lor
asemenea unui regizor. Acest tip de narator cunoaste traiectoriile existentiale ale personajelor, destinul prestabilit al acestora, finalul. Cititorul se identifica mai putin cu
personajul principal si mai mult cu naratorul omniscient. Si in "Ion", destinele personajelor, ca si evenimentele sunt previzibile, finalul nu surprinde, creandu-se astfel
iluzia vietii (obiectivitate si verosimiliate).
25. Ilustreaza conceptul operational NARATOR (omniscient, personaj-narator sau narator "martor"), folosind ca suport un text narativ studiat.
Naratorul este cel care povesteste intr-o naratiune, cel care isi asuma o anumita pozitie fata de faptele narate, fiind un mediator intre autor si cititor. El nu
trebuie sa fie confundat cu autorul. Naratorul-personaj reprezinta cumularea functiei vocii care povesteste in textul epic cu functia actantului, adica a personajului.
Rezultatul acestei cumulari utilizarea naratiunii la persoana I, asa cum intalnim in romanele care capata formula jurnalului, de exemplu, "Nunta in cer", de Mircea
Eliade, sau in romanele lui Camil Petrescu. Aceasta cumulare este specifica in primul rand romanului subiectiv, al carui model este adoptat de orientarea modernista,
avandu-l ca inaintas pe scriitorul francez Marcel Proust, autorul amplului roman "In cautarea timpului pierdut". Romanul lui Camil Petrescu, "Ultima noapte de
dragoste, intaia noapte de razboi" este un roman subiectiv, adica un roman in care intamplarile si prezenta personajelor sunt filtrate printr-o unica individualitate, aceea a
personajului-narator. Alegerea lui Camil Petrescu este motivata chiar de el si este pusa in legatura cu conceptul de autenticitate Actul povestirii devine astfel si
modalitate a analizei, pentru ca, in paralel cu intamplarile, sunt interpretate semnificatiile lor, personajul-narator, intruchipat de Stefan Gheorghidiu incearca nu sa
retraiasca trecutul, ci sa inteleaga unde este adevarul, daca sotia sa, Ela, l-a inselat sau nu. Viziunea oferita de acest narator-personaj este partiala, nu putem sa
cunoastem toate intamplarile si nu stim daca unghiul sau de vedere este cel real sau vede totul deformat de prisma propriilor sentimente. In legatura cu naratorulpersonaj si felul in care prezinta el intamplarile, pot fi amintite alte concepte specifice romanului subiectiv, precum memoria involuntara si digresiunea. Astfel,
naratorul-personaj nu se supune acelorasi rigori de organizare ca si naratorul obiectiv, de aceea intamplarile nu sunt prezentate cronologic, ci in functie de felul in care
sunt chemate de o imagine a prezentului care traieste o amintire.
26. Ilustreeaz conceptul operational personaj-narator, folosind ca suport un text narativ studiat.
Hanu Ancutei - Fntna dintre plopi, Mihail Sadoveanu
Naratorul reprezint instanta intermediar ntre autor si cititor, este cel ce relateaz suita evenimentelor, care comunic istorisirea narat cititorului fictiv.
Naratorul nu se confund cu autorul. Autorul abstract este cel care a creat universul epic, iar naratorul este cel care comunic istorisirea narat cititorului fictiv.
Naratorul - personaj (tefan Gheorghidiu - "Ultima noapte.", cpitanul de mazili Neculai Isac atunci cand povesteste ntmplarea de la fntna dintre plopi, "Hanu
Ancutei") - particip la ntamplri, este implicat direct n succesiunea evenimential. Relatarea se face la persoana I, existnd o perspectiv subiectiv asupra
evenimentelor narate, cci naratorul face parte din lumea fictiv pe care o expune. Neculai Isac povesteste auditoriului (asculttorii prezenti la han), aducnd la
cunostinta si cititorului ntmplrile de "pe vremea celeilalte Ancute", prin tehnica evocrii, fiind deci un narator. Prin participarea direct la succesiunea evenimentiala
el este un personaj, alturi de celelalte personaje ale povestirii (Marga, unchiul Hasanache, fratii acestuia), cele dou atributiuni fcnd din Neculai Isac un naratorpersonaj Perspectiva subiectiv pe care o are asupra relatrii vine ca o consecint a faptului c este un narator-personaj. Experient de viat a lui Neculai Isac, mediul
social, sexul si vrsta si pun amprenta asupra povestirii: "Eram un om buiac si ticlos. Om nevrednic nu pot s spun ca am fost [.] dar mi erau dragi ochii negri si
pentru ei clcam multe hotare."
27. Ilustreaza conceptele operationale incipit si final, prin referire la doua dintre romanele studiate.
Romanul Ion a aparut in 1920 in forma sa definitiva si fundamenteaza romanul social modern, obiectiv si realist. Incipitul romanului descriind drumul,
semnifica o metafora a vietii cu bucurii si necazuri. Numele locurilor: "Cismeaua Mortului", "Rapele Dracului", sugereaza faptele malefice petrecute acolo, numele
satului Pripas, o comunitate oarecare a carei viata poate fi regasita oriunde. Crucea de lemn stramba, Hristosul de tabla ruginita, coronita de floare vesteda sunt indiciile
unei comunitati care a abandonat credinta crestina, facandu-si alti idoli: pamantul si averea. Finalul romanului reia metafora drumului, viata merge inainte, comunitatea
n-a invatat nimic din faptele petrecute in Pripas; singurele care se indreapta spre viitor sunt credinta si nadejdea reprezentata de turnul bisericii noi si de raza care
poleieste Hristosul de tinichea. Generatiile se succed, tanarul invatator Zagreanu va continua truda socrului sau, ducand crucea unei existente mediocre insufletite insa
de sentimentul datoriei. Comunitatea a ramas aceiasi, o valtoare de patimi omenesti fara inceput si fara finalitate.
28.Ilustreaza particularitati ale romanului subiectiv de pana la Al Doilea Razboi Mondial, prin referire la o opera litarara studiata apartinand unui
autor canonic.
Romanul este o scriere epica in proza, cu actiune complexa, de mare intindere, desfasurata pe mai multe planuri, cu personaje numeroase si cu o intriga
complicata. Romanul are o structura narativa ampla, organizata pe mai multe planuri paralele sau intersectate, in care se prezinta un numar mare de personaje, cu
pondere diferita in structura epica. (personajele principale, secundare, episodice). Tema romanului "Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi" (1930) surprinde

drama intelectualului lucid, insetat de absolutul sentimentului de iubire, dominat de incertitudini, care se salveaza prin constientizarea unei drame mai puternice, aceea a
omenirii ce traieste tragismul unui razboi absurd, vazut ca iminenta a mortii. Structura romanului: Romanul este strucurat in doua parti, cu titluri semnificative,
surprinzand doua ipostaza existentiale: "Ultima noapte de dragostte", care exprima aspiratia catr sentimentul de iubire absoluta si "Intaia noapte de razboi", care
ilustreaza imaginea razboiului tragic si absurd, ca iminenta a mortii. Daca prima parte este o fictiune, deoarece prozatorul nu era casatorit si nici nu traise o drama de
iubire pana la scrierea romanului, partea a doua este insa o experienta traita, scriitorul fiind ofiter al armatei romane, in timpul primului razboi mondial. Compozitia
romanului: Romanul este scris la persoana I, fiind un monolog liric, deoarece eroul se destainuie, se analizeaza cu luciditate, zbuciumandu-se intre certitudine si
incertitudine, atat in plan erotic, cat si in planul tragediei razboiului, cand omenirea se afla intre viata si moarte. Eroul, Stefan Gheorghidiu, este intelectualul lucid,
insetat de absolut, dornic de cunoastere, de autenticitate, dominat de incertitudini si care se confeseaza introspectand cele mai adanci zone ale constiintei, in cautarea
permanenta a iubirii absolute, ca sentiment al existentei umane superioare. Romanul este alcatuit pe baza unui jurnal de campanie, in care timpul obiectiv evolueaza
paralel cu timpul subiectiv, acestea fiind cele doua planuri compozitionale ce-l motiveaza pe Camil Petrescu drept novator al esteticii romanului romanesc. In plan
subiectiv, memoria involuntara aduce in timpul obiectiv experienta ulterioara a eroului, aflat in permanenta in cautare de certitudini privind sentimentul profund de
iubire, care se dilueaza in fata unei drame mai complexe, aceea a iubirii. Semnificatia titlului: Cuvantul "noapte" repetat in titlu reda simbolic incertitudinea, indoiala,
irationalul, nesiguranta si absurdul, necunoscutul si tainele firii umane. Cele doua "nopti" din titlu sugereaza si doua etape din evolutia personajului principal, dar nu si
ultimele, intrucat - final - Stefan este disponibil sufleteste pentru o noua experienta existentiala.

30. Prezinta constructia subiectului dintr-o nuvela psihologica studiata, prin referire la conceptele operationale din urmatoarea lista: actiune, conflict,
momentele subiectului, relatii temporale si spatial
Nuvela psihologica: Moara cu noroc, de Ioan Slavici
Actiune = totalitatea evenimentelor, a faptelor si intamplarilor semnificative prezentate intr-o opera literara. In Moara cu noroc, Ghita, un cizmar sarac, dar
onest, harnic si muncitor, ia in arenda carciuma de la Moara cu noroc, pentru a castiga rapid bani, dar, curand ajunge sa fie tot mai lacom de bani. Actiunea se
desfasoara pe parcursul unui an , intre doua repere temporale cu valoare religioasa: de la Sfantul Gheorghe pana la Paste
Conflictul = elementul esential care determina actiunea intr-o creatie epica sau dramatica. Conflictul este de natura interioara in nuvela psihologica si se da intre
dorinta lui Ghita de a ramane om cinstit si nevoia de a se imbogati cu orice pret, prin orice mijloace
Momentele subiectului sunt:
a). Expozitiunea in care se descrie drumul care merge la Moara cu noroc si a locului in care se afla si se prezinta personajele: Ghita, sotia lui, Ana, cei doi copii
si batrana.
b). Intriga, marcata de aparitia lui Lica Samadaul in viata lui Ghita, care tulbura echilibrul familiei. El este seful porcarilor si stapanul imprejurimilor. Ghita nu
se poate sustrage influentei lui malefice.
c). Desfasurarea actiunii: Ghita incepe sa se instraineze de familia lui, sa devina violent si mohorat. Starea sa materiala devina tot mai buna. El se degradeaza
ata de mult, incat ajunge sa isi arunce sotia in bratele lui Lica.
d). Punctul culminant: Ghita o ucide pe Ana, iar el e ucis de Raut, din ordinul lui Lica.
e). Deznodamantul: un incendiu teribil mistuie carciuma de la Moara cu noroc si singurele personaje care supravietuiesc sunt batrana si copiii.
31. Prezinta constructia subiectului dintr-o nuvela istorica studiata, prin referire la conceptele operationale din urmatoarea lista: actiune, conflict,
momentele subiectului, relatii temporale si spatial
Alexandru Lapusneanul - povestire pe momente ale subiectului Costache Negruzzi este unul dintre primii scriitori romani care folosesc drept sursa trecutul istoric al poporului nostru, realizand prima nuvela istorica valoroasa
din literatura romana, "Alexandru Lapusneanul". Autorul infatiseaza ultimii 5 ani din a doua domnie a lui Alexandru Lapusneanul, ani caracterizati prin razbunare plina
de cruzime a voievodului impotriva boierilor tradatori.
Expozitiunea : Primul capitol sub motoul "Daca voi nu ma vreti, eu va vreu..." relateaza episodul venirii lui Alexandru Lapusneanul in Moldova, hotarat sa
ocupe tronul pentru a doua domnie
Intriga: Manios cu ochii scanteind ca un fulger, Alexandru Lapusneanul este hotarat sa se instaleze pe tronul Moldovei, raspunzand boierilor cu fermitate:"Daca
voi nu ma vreti, eu va vreu"(...) si daca voi nu ma iubiti eu va iubesc pre voi (...).
Desfasurarea actiunii: Al doilea capitol are ca moto "Ai sa dai sama, doamna!..." si incepe cu inscaunarea lui Lapusneanul care nu intampina nici o piedica,
deoarece Tomsa fugise in ValahiaPunctul culminat: incepe odata cu al treilea capitol "Capul lui Motoc vrem...". Alexandru Lapusneanul facuse de stire tuturor boierilor
sa participe impreuna la slujba de la Mitropolie, dupa care erau cu totii invitati sa pranzeasca la curte cu scopul de a impaca pe domnitor cu boierii. La ospatul de
impacare de la curtea domneasca, Lapusneanul porunceste sa fie ucisi 47 de boieri ale caror capete sunt asezate dupa ranguri, intr-o urisa piramida.
Deznodamantul: coincide cu ultimul capitol care are ca moto "De ma voi scula pre voi am sa popesc si eu...". Timpde 4 ani Alexandru Lapusneanul nu a mai
taiat capetele boierilor, dar nascocise alte moduri de a-I schingiui pe banuiti: scotea ochi, taia maini. Aflat in cetatea Hotinului, domnitorul se imbolnaveste grav si
doreste sa se calugareasca. Mitropolitul ii indeplineste dorinta dandu-I numele de Paisie. Auzindu-si numele de calugar ii alunga cu jigniri si amenintari pe fratii sai
intru credinta : "M-atapopit voi, dar de ma voi indrepta, pre multi am sa popesc si eu! Iar pre cateaua asta voi s-o tai in patru bucati impreuna cu tancul ei!" Ingrozita de
amenintarile lui Lapusneanul, Doamna Ruxandra accepta sfatul lui Spancioc de a-I pune sotului ei otrava in bautura. Alexandru Lapusneanul, lasand o pata de sange in
istoria Moldovei, a fost inmormantat la manastirea Slatina unde se vede si astazi portretul lui si al familiei sale.

32. Prezinta constructia subiectului si a discursului narativ dintr-o nuvela fantastica studiata, prin referire la doua dintre conceptele operationale din
urmatoarea lista: secvente narative, episod, incipit, final.
Nuvela fantastica: La tiganci, de Mircea Eliade
Secventa narativa = Parte a unui text narativ care contine o singura actiune, realizata de unul sau mai multe personaje. O secventa narativa ar fi calatoria lui
Gavrilescu, un profesor de pian, cu tramvaiul si discutiile din tramvai. O alta secventa narativa este intrarea personajului in "cealalata lume", la tiganci, un loc misterios,
unde trecerea timpului este oprita. Aceasta secventa cuprinde si testul la care este supus si anume ghicirea tigancii, pe care, insa, nu il trece. A treia secventa narativa o
constituie iesirea din bordeiul tigancilor si calatoria cu tramvaiul. In acesta secventa, personajul afla ca au trecut 12 ani, dar nu-si da bine seama ce s-a intamplat exact.
Secventa a patra este marcata de reintrarea in spatiul misterios al tigancilor, unde Gavrilescu se reintalneste cu logodnica sa din tinerete, Hildegard. Finalul este
dependent de tipul si dimensiunea textului si poate fi inchis sau deschis. In nuvela "La tiganci", de Mircea Eliade, finalul este deschis, lasand loc interpretarilor. Misterul
si suspansul predomina pe tot parcursul operei si era normal ca autorul sa nu ne dea nici o explicatie a intamplarilor nici in final

33.Prezinta tipurile de personaje dintr-o opera literara studiata, apartinand prozei realiste.
Proza realista: Enigma Otiliei, de George Calinescu. Romanul realist prezinta personaje tipice, caracterizate printr-o trasatura puternica de caracter. Astfel:

mos Costache este tipul avarului. Are multa afectiune pentru


Otilia, dar nu intreprinde nimic pentru a-i asigura viitorul si nici
pentru a o infia. Toate faptele sale arata avaritia personajului:
faptul ca nu isi repara casa aflata in paragina, cu toate ca are
suficienti bani, faptul ca nu o infiaza pe Otilia, refuzul de a
angaja o servitoare, atribuirea unor cheltuieli fictive lui Felix, pe
care le-a facut el, de fapt.
Otilia reprezinta eternul feminin - impresioneaza prin
complexitatea sufletului, prin imprevizibilul care o invaluie,
prin farmec si delicatete. Este o enigma pentru cei din jur, care
nu reusesc sa o inteleaga, datorita comportamentului ei
contradictoriu.
Felix Sima - tipul ambitiosului, este studios, s-a dedicat cartilor
si lumea lui adevarata e lumea stiintei. De aceea reuseste sa
treaca peste deceptia suferita din iubire, remarcandu-se mai
tarziu pe plan profesional, devenind un nume cunoscut in
medicina

Pascalopol este aristocratul rafinat - un om generos, cu gusturi


desavarsite, elegant, este cultivat si plin de noblete. O iubeste
sincer pe Otilia si incerca sa-l induplece pe mos Costache sa o
infieze. Se casatoreste cu ea pentru a o proteja si a-i asigura un
viitor bun, lipsit de griji.
Stanica Ratiu - tipul parvenitului si al demagogului - incearca sa
se imbogateasca prin orice mijloace si ajunge chiar sa-i
provoace un infarct lui mos Costache, furandu-i banii
Aglae Tulea - baba absoluta, lacoma si imorala, egoista si
marsava, dispretuind orice preocupare intelectuala
Aurica Tulea - fata batrana, mereu in cautare de pretendenti
Titi Tulea - tipul retardatului
Simion Tulea - dementul senil

34.Evidentiati modul in care conflictul/conflictele unui roman ( de tip obiectiv sau de tip subiectiv) studiat se reflecta in evolutia personajului
principal/a personajelor
Morometii, de Marin Preda - Roman de tip obiectiv - Ilie Moromete - personajul principal (I vol. - Morometii, 1955)
Conflictul principal este de natur tragic si se d ntre om si istorie, istorie care i marcheaz n mod hotrtor destinul, desi omul are iluzia c se poate
sustrage ei. Incipitul aduce n prim-plan problema timpului. "Se pare c timpul avea cu oamenii nesfrsit rbdare; viata se scurgea aici, fr conflicte mari." Familia lui
Ilie Moromete este si ea mcinat de tot felul de conflicte n aparent minore, dar care vor duce treptat la destrmarea ei si la schimbarea total a personajului principal,
Ilie Moromete, care-si pierde controlul asupra familiei sale. Starea conflictual este permanent. Exist conflicte ntre:
- Moromete si Catrina, deoarece aceasta vrea s-i fie trecut casa pe numele ei, fapt promis de Moromete cnd acesta vnduse un pogon de pmnt din zestrea
sotiei. Catrina l va prsi pe Ilie n volumul al doilea, n urma aflrii vestii ca Moromete le-a promis bietilor c dac se vor ntoarce acas le va da lor totul. Femeia
supus de la nceputul vol. I se va transforma radical n cel de-al doilea volum.
- frati; chiar dispunerea membrilor familiei la mas de la nceputul romanului arat rivalittile existente ntre copiii din prima cstorie si cei din a doua
cstorie a lui Moromete. Copiii din prima cstorie (Achim, Paraschiv si Nil) stteau spre tind gata de plecare dac s-ar fi iscat vreo ceart. Cei fcuti cu Moromete
stteau de partea cealalt lng mama lor, Catrina. - Niculae si tatl su, care nu vrea s-l trimit la scoal. Ca filosofie a existentei, Niculae este un antimorometian.
Moromete se rupe definitiv de fiul su n al doilea roman. Conflictul dintre el si Niculae simbolizeaz conflictul dintre dou conceptii despre tran. Niculae refuz orice
dialog. El este n cutarea unor valori care s-i ordoneze existenta.
- tat si cei trei fii, care vor s mearg la oras s se mbogteasc rapid.
Intrarea tranilor mai nlesniti n circuitul comertului de cereale are nu numai o important economic, ci le modific n primul rnd atitudinea fat de pmnt.
Ei nu mai sunt tranii lui Rebreanu, apsati de "acea obsesie a pmntului, teribil ca o fatalitate". Centrul vietii economice trnesti s-a deplasat de la posesia si
exploatarea pmntului la valorificarea produselor sale trnesti. Relatia omului cu pmntul a fost desacralizat. Tranii din Morometii ncep s se deosebeasc ntre ei
prin cu totul altceva dect numrul strict al pogoanelor si anume prin faptul c unii au, iar altii nu au posibilitatea de a cumpra sau de a vinde. Pe lng aceste crize
interne, exist si o criz extern a familiei produs de: impozite, datorii la banc si alte datorii de gospodrie.
35. Exemplifica modalitatile de caracterizare a personajului, prin referire la un roman studiat (perioada dupa al doilea razboi mondial)
Morometii, de Marin Preda - Ilie Moromete - personajul principal (I vol. - Morometii, 1955)
Caracterizare direct

a. fcut de narator: dezvluie un Moromete cu o personalitate


complex, un lider al satului, care are o plcere deosebit de a sta de vorb si
de a medita;
b. fcut de alte personaje:Catrina se amuz de glumele lui. De cele
mai multe ori i face reprosuri si crede c are sufletul negru de rutate si de
tutun. Spune ca are o logica "sucita". Cocosil l face prost, dar n realitate l
admir si chiar l invidiaz pentru c stia s gseasc n ziar lucruri pe care el
nu le vedea.
c. autocaracterizare: "Domnule, eu totdeauna am dus o viat
independent" - libertatea interioar e trstura lui definitorie.
Caracterizarea indirect e dedus din faptele personajului, care
dezvluie mai multe trsturi de caracter:
- Moromete nu are un spirit comercial.

- Se consider superior celorlalti. nainte de ntlnirea din poiana


fierriei luiIocan intr s se brbiereasc si se las asteptat ca o vedet.
- Nu scap nici un prilej de a-i ironiza pe ceilalti: cnd bea tuic la
Blosu, cnd comenteaz articolele din ziar.
- Are tendinta de a domina si de a face ca lumea din jur s se miste
dup vointa lui
- Are reactii paradoxale: unde te astepti s se supere, el se amuz.
De ex. n momentul n care cinele Dutulache fur brnza de la mas,
o ceart pe Catrina: "De ce s mncm cinele, fa, e bun cinele de mncat? E
bun s te mnnce el pe tine." Familia lui Moromete este una de tip patriarhal,
el este un pater familias, a crui autoritate e n declin.

36. Explica relatia realitate- fictiune, prin referire la un text narativ studiat (la alegere: povestire, nuvela istorica, roman de tip subiectiv)
Alexandru Lpusneanul, de Costache Negruzzi
Nuvela istoric pleac de fapte reale, naratorul se inspir din cronicile Moldovei, respectnd n mare parte adevrul istoric. Cu toate acestea apar si licente
istorice (abateri de la adevrul istoric), fcute n scopuri artistice. Pornind de la fapte reale, scriitorul imagineaz un univers piln de semnificatii. Literatura are un
caracter fictiv, ea este inventie. Artistul se detaseaz de cronicar, prin construirea unui caracter puternic, prin crearea culorii locale, prin dramatizarea epicului, prin
constructia riguroas a nuvelei.
1, Motoc a murit decapitat imediat ce s-a nscunat Alexandru Lpusneanul. Naratorul l pstreaz pentru c era prototipul boierului intrigant, ucigndu-l moral,
dar si fizic, pentru a-i atribui un sfrsit pe msura lui de caracter.
2. Pentru scena uciderii se inspir din Letopisetul Trii Moldovei de Grigore Ureche, doar c amplific faptele, punnd accent pe reliefarea caracterului
domnitorului. Scena masacrrii este mbogtit fat de cea din Letopiset, n sensul c naratorul foloseste tehnica regizoral n prezentarea faptelor: scene de ansamblu
sunt alternate cu scene de detaliu.
3. Spancioc nu mai tria nici el n momentul revenirii lui Lpusneanul pe tron. l aduce n Moldova pentru a construi antiteze. El si Stroici apar n opozitie cu
Motoc, reprezentnd genul boierilor patrioti.
4. Stroici este o inventie a autorului
37. Exemplifica, prin referire la o opera literara de Ion Creanga, doua dintre particularitatile de limbaj al prozei narative (la alegere, din urmatoarea
lista: modalitati ale nararii, marci ale prezentei naratorului, limbajul personajelor, vorbire directa si indirecta, registre stilistice").
Povestea lui Harap Alb, de Ion Creanga Mrci ale prezentei naratorului: - prezenta formulelor specifice:
a. Formulele initiale au rolul de a introduce cititorul n lumea basmului. Creang renunt la traditionalul "a fost odat ca niciodat", folosind un enunt ca "Amu
cic a fost odat", dup care se strduieste s ne explice de ce rudele nu se cunosteau ntre ele (Craiul si Verde mprat). Formula initial are rolul de a introduce
cititorul n lumea basmului, n lumea fictiunii, unde totul este posibil si nu ne mai mirm de nimic. Cuvntul "cic", sugereaz ideea c povestitorul n-a fost martor la
evenimente si arunc asupra lor o umbr de ndoial.
b. Formulele mediane sunt menite s ntretin atentia cititorului. "Dumnezeu s ne tie, c cuvntul din poveste, nainte mult mai este."
c. Formulele finale au rolul de a scoate asculttorul/cititorul din lumea fictiunii si de a-l duce n lumea real n care binele nu mai nvinge ntotdeauna, pentru c
aici se joac alte reguli: "i a tinut veselia ani ntregi, si acum mai tine nc; cine se duce acolo bea si mnnc. Iar pe la noi, cine are bani, bea si mnnc, iar cine nu,
se uit si rabd." Formula are un umor amar si ascunde o obsesie ancestral (din vechime, strveche): procurarea hranei. n lumea povestilor, fericirea e asimilat si cu
belsugul gastronomic, dar cititorul trebuie s se trezeasc la realitatea n care banul e stpnul absolut.
Stilul este sententios; naratorul bazat pe ntelepciunea popular d sentinte, maxime: Lumea asta e pe dos, toate merg cu capu-n jos..., La unul fr suflet,
trebuie unul fr de lege., Cine poate oase roade, cine nu, nici carne moale.
Surpriza cea mai mare o aduce finalul; naratorul se detaseaz de povestea lui ("Ce-mi pas mie?") si se consider responsabil numai cu discursul; evenimentele
s-au ntmplat oricum fr el, de aceea consider c singura lui obligatie e s spun povestea, invitndu-i pe cititori s-si fac si ei datoria lor ("si v rog s ascultati").
Registrul stilistic folosit n basm este cel popular. Limba folosit de autor reprezint chintesenta vorbirii noastre populare din aceeasi epoc. Apar fonetisme
moldovenesti: aista, aiasta, hlgie pt. glgie. Trstura cea mai caracteristic a scriitorului popular este oralitatea; tot ce spune el poart pecetea stilului vorbit.
38. Exemplifica, apeland la o povestire studiata,doua dintre particularitatile de limbaj al prozei narative (la alegere, din urmatoarea lista: modalitati
ale nararii, marci ale prezentei naratorului, limbajul personajelor, registre stilistice").
Hanu Ancutei - Fntna dintre plopi - M. Sadoveanu
Autorul este persoana care concepe si care scrie o opera (literara, stiintifica etc.). n cazul povestirii "Fntna dintre plopi", autorul este Mihail Sadoveanu. Autorul
concret, creatorul operei literare, adreseaza, ca expeditor, un mesaj literar cititorului concret, care functioneaza ca destinatar/receptor. Autorul concret si cititorul concret
sunt personalitati istorice si biografice, ce nu apartin operei literare, nsa se situeaza n lumea reala unde ele duc, independent de textul literar, o viata autonoma.

Autorul, Mihail Sadoveanu, este asadar creatorul universului epic din "Fntna dintre plopi", iar naratorul este cel care comunica istorisirea narata cititorului fictiv,
naratorul este cel care face medierea ntre autor si cititor.
Atat naratorul ct si personajul (element principal al unei opere epice, care determina actiunea si care se afla n mijlocul evenimentelor) sunt mnuite de autor n scopul
dorit de acesta si n conformitate cu propria viziune asupra veridicitatii relatarii.
Povesirea implica o relatie speciala ntre narator si cititor, impunnd un ceremonial al discursului, menit a capta atentia cititorului si a-i cultiva o stare de asteptare.
Exista n "Fntna dintre plopi" doua tipuri de naratori:
1. primul tip este naratorul martor, cel care apare imediat n deschiderea povestirii, aducnd la cunostinta cititorului atomsfera din han, activitatile personajelor: lautarii,
Ancuta, comisul Ionita de la Draganesti si gospodarii si carausii din ara-de-Sus. Relatarea se face n pricipal la persoana a III-a, si doar prin pozitionarea pronumelui la
pers I "noi" n fata acestei categorii de personaje ("noi, gospodarii si carausii din ara-de-Sus"), naratorul si revendica apartenenta la acest grup, ceea ce face din el un
narator-martor, narator ce va asista si la venirea capitanului de mazili Neculai Isac, care dupa ce participa la un adevarat ritual (Ancuta i toarna vin n ulcica, lautarii vin
mai aproape, comisul Ionita il invita sa povesteasca ntmplarea n care si-"a pierdut o lumina"). Aici ncepe povestirea propriu-zisa, "povestirea in povestire", devenind
povestire n rama.
2. narator-personaj: Neculai Isac povesteste auditoriului (ascultatorii prezenti la han), aducnd la cunostinta si cititorului ntmplarile de "pe vremea celeilalte Ancute",
prin tehnica evocarii, fiind deci un narator. Prin participarea directa la succesiunea evenimentiala el este un personaj, alaturi de celelalte personaje ale povestirii (Marga,
unchiul Hasanache, fratii acestuia), cele doua atributiuni facnd din Neculai Isac un narator-personaj
Perspectiva subiectiva pe care o are asupra relatarii vine ca o consecinta a faptului ca este un narator-personaj. Experienta de viata a lui Neculai Isac, mediul social,
sexul si vrsta si pun amprenta asupra povestirii: "Eram un om buiac si ticalos. Om nevrednic nu pot sa spun ca am fost [.] dar mi erau dragi ochii negri si pentru ei
calcam multe hotare."
3. n finalul povestirii naratorul revine n ipostaza de narator-martor, ("Noi gospodarii si carausii din ara-de-Sus am ramas tacuti si mhniti").
39. Explica modalitatile de caracterizare a personajului dintr-un text narativ studiat, apartinand lui Ioan Slavici. Moara cu noroc, de Ioan Slavici
Tema o reprezint dezumanizarea provocat de patima banului, prezentnd societatea romneasc de la sfrsitul secolului al XIX-lea.
Caracteristicile nuvelei: subiectul dezvluie procesul de parvenire a individului; prezint efectele dramatice ale inadaptrii; descoper complexitatea sufletelor
simple: hangiii; printre strile analizate n nuvela psihologic se afl: obsesia, frica, alienarea, erosul.
Ioan Slavici este un portretist prin excelent. Ca prozator realist nu insist asupra trsturilor fizice, ci asupra celor psihologice, etice, de gndire si de
comportament. Fizionomia personajelor si anumite particularitti ale acestora ilustreaz trsturi ale personajelor, anumite conflicte sufletesti. Lic este un personaj
malefic, demonic, secundar. El este singurul personaj care nu evolueaz, ci are o constructie liniar (este plat).
a. Caracterizare direct fcut de narator
- portretul fizic este detaliat si anticipeaz portretul moral: "om cam de 36 de ani, cu ochi mici si verzi, cu sprncene dese si mpreunate la mijloc. Aceste
trsturi sugereaz rutatea si demonismul personajului". nc de la intrarea n scen Lic se comport ca un stpn peste oameni si locuri. Inteligent, fin cunosctor al
psihologiei umane, el se conduce dup un cod moral propriu, n afara legilor si a statului.
b. Caracterizare direct fcut de personaje:
- Ana simte c Lic este oarecum fioros si si previne sotul c are de a face cu un om ru si primejdios.
- Ghit i spune: tu nu esti om Lic, ci diavol.
c. Caracterizarea indirect rezult din faptele sale. Armele lui Lic sunt santajul si hotia. Are plcerea de a ucide cu o satisfactie demonic. Sfrsitul lui are loc
ntr-o noapte de Pasti, n urma tentatiei de a se refugia ntr-o biseric prsit. Acum ntelege c este pedepsit pentru frdelegile lui: "M-a ajuns mnia lui Dumnezeu."
Urmrit de Pintea, eroul se sinucide, sfrmndu-si capul de trunchiul unui stejar.
40.Expune subiectul unui text narativ studiat, apartinand lui Mihail Sadoveanu.
In lumina "soarelui auriu" care stralucea ntr-o "liniste ca din veacuri", oaspetii de la hanul Ancutei zaresc pe drumul pustiu un calaret care, nu peste mult
timp, poposi si el la han. Avea "nas vulturesc si sprncene ntunecoase", iar ochiul drept statea "stns si nchis", dndu-i o nfatisare stranie. Comisul Ionita l ntmpina
cu bucurie, recunoscnd in drumetul singuratic pe capitanul Neculai Isac. Ancuta o auzise pe mama ei vorbind despre acest, pe care "erau sa-l omoare niste tigani", o
"poveste nfricosata", pe care nu o mai tinea minte.
Ancuta i aduce oaspetelui "un cofaiel plin" si o "ulcica noua", lautarii venisera mai aproape, "sunnd din strune", iar comisul Ionita l invita "sa cinstim cu
domnia ta o ulcica de vin nou" si-l roaga sa le povesteasca "ntmplarea de demult". Neculai Isac accepta sa bea vinul, care este bun n tovarasie, numai "dragostea cere
singuratate".
Capitanul si ncepe povestea petrecuta n tinerete, cu 25 de ani nainte, cnd i placea sa cutreiere Moldova, spre disperarea mamei sale, care dadea leturghii
la biserica pentru ca el sa se linisteasca de pe drumuri si sa se nsoare.
Intr-o toamna, tot pe vremea celeilalte Ancute, pe cnd duce antale (Reg.=butoi mare de stejar, mai ales pentru vin si rachiu) cu vinuri la Suceava, poposise la
han si era "bezmetic si singur ca un cuc" pentru ca l parasise iubita. Intr-o smbata, "pe la toaca", Neculai mergea ngndurat pe drumul spre Suceava, cnd pe malul
unei grle vede o "liota de tigani", care, incercnd sa prinda peste, racneau si topaiau "ca niste diavoli". Tnarul vede "o fetiscana de optsprezece ani", cu o fusta rosie,
care l tulbura peste masura, "parc-as fi nghitit o bautura tare". Tigancusa, Marga, este certata de un tigan mai batrn, pentru ca fata se uita tinta la boier si nu se cadea o
astfel de obraznicie. Neculai le arunca fiecaruia cte un banut de argint si o porni spre han.
A doua zi, Neculai o ntlneste pe Marga la "fntna dintre plopi", care-l astepta sa-i multumeasca pentru banutul de argint. Neculai si-a continuat drumul
spre Pascani, urmat de cinele lui credincios, Lupei, dar gndurile i erau la frumoasa tiganca. Dupa ce si-a terminat treburile, n miez de noapte a pornit "ntr-o
ntinsoare, cu suier de vnt n urechi" (loc. adv. ntr-o ntinsoare = a) ntruna, fara ntrerupere; b) repede, n goana) si n goana calului s-a ndreptat spre hanul Ancutei.
Dar ocoleste hanul si se duce direct la "fntna cu patru plopi", unde o gaseste, asteptndu-l pe frumoasa tiganca. Neculai promite fetei ca i va aduce o "scurteica de

vulpe" de la Pascani, iar ea i spune ca o sa-l astepte cu nerabdare "s-am sa mor langa fntna daca nu vii". Intors la Pascani, Neculai vinde bine "antalele de vin",
cumpara o "blanita cu fata de postav ros", cu gndul la placerea pe care o va vedea n ochii tigancusei si se ntoarce, cu chimirul (n portul popular
barbatesc=cingatoare lata din piele, ornamentata, prevazuta cu buzunare) plin, spre hanul Ancutei, cu intentia de a se opri mai nti la fntna. Cadrul este romantic,
"stelele se aprinsesera n cerul curat", crend o atmosfera de vraja pentru ntlnirea erotica. Marga l astepta n ntuneric si, cnd el o ajuta sa mbrace scurteica, fata i
dastainuie ca unchiul Hasanache o pusese sa-l atraga n locul acesta pustiu, pentru ca el si cei doi frati mai mici sa-i fure calul si banii. Ea se teme ca va fi njunghiata
daca ei si dau seama ca i-a tradat, dar "mi-esti drag" si "de-acuma nainte nu-mi mai pasa". Neculai se arunca pe cal, n urma lui tiganii racneau "ca niste diavoli negri"
si, la un moment dat, l ajunsera si aruncara cu prajini n el. Tnarul cazu de pe cal si, simtind "o lovitura de fier ascutit la coada ochiului drept", ncepu sa traga cu
pistolul, nimerindu-l pe un tigan ntre ochi, n timp ce Lupei "rupea pe celalalt". Ochiul drept i era plin de snge, dar cu ochiul teafar zari lumina hanului si ncepu sa
strige cu disperare. Cei aflati la han ies cu faclii si o pornesc cu totii napoi, spre fntna unde se ntlnise Neculai cu Marga. Pe colacul fntnii, "lucea snge proaspat",
semn ca tiganii omorsera fata pentru ca-i tradase si o aruncasera n fntna.
Ascultatorii acestei istorisiri groaznice ramasera "tacuti si mhniti", fntna nu mai exista, se distrusese "ca toate ale lumii", sugernd ca pna si ntmplarile
cele mai dramatice si pierd - odata cu trecerea timpului - din profunzime.

41. Expune subiectul unui text narativ studiat, apartinand lui Ion Creanga.
Expozitiunea relateaza faptele ce se petrec ntr-un tinut ndepartat, peste mari si tari, la capatul lumii, n timp mitic. Asadar, relatiile temporale si spatiale se
definesc prin evocarea timpului fabulos cronologic si a spatiului imaginar nesfrsit: "Amu cica era odata ntr-o tara" un crai care avea trei feciori si un singur "frate mai
mare, care era mparat ntr-o tara mai ndepartata", pe nume Verde mparat. Cei doi frati nu se vazusera de multa vreme, iar verii nu se cunoscusera ntre ei, pentru ca
mparatia fratelui mai mare era "tocmai la o margine a pamntului", iar fratele mai mic traia '7a alta margine". In acest cadru spatio-temporal mitic se deruleaza - ntr-o
nlantuire cronologica - ntmplarile reale si fabuloase la care participa personajele basmului.
Verde mparat i cere fratelui sau, craiul, sa-i trimita "grabnic pe cel mai vrednic" si viteaz dintre fiii sai, ca sa-i urmeze la tron, ntruct el avea numai fete. Ca sa-i puna
la ncercare, pentru a vedea care dintre feciori "se simte destoinic a mparati peste o tara asa de mare si bogata ca aceea", craiul se mbraca ntr-o piele de urs si se
ascunde sub un pod. Cei doi fii mai mari se sperie de urs si se ntorc rusinati la curtea craiului, care este dezamagit de neputinta lor si rosteste moralizator: "nici tu nu
esti de mparat, nici mparatia pentru tine", ceea ce evidentiaza elementele reale ale basmuiui.
Mezinul, impresionat de amaraciunea tatalui, se duce n gradina "sa plnga n inima sa". Deodata, "o baba grbova de batrnete" i cere de pomana, apoi l sfatuieste sa
ceara tatalui sau "calul, armele si hainele cu care a fost el mire", desi hainele sunt "vechi si ponosite", iar "armele ruginite" si sa puna o tava cu jaratic n mijlocul
hergheliei ca sa aleaga acel cal care va veni "la jaratic sa mannce". Urmnd ntocmai sfaturile babei, (calauzirea flacaului catre pretuirea si respectarea traditiilor
stramosesti), voinicul pleaca la drum, lund carte din partea tatalui si, prin dreptul podului, "numai iaca i iesa si lui ursul nainte". Trece cu bine de aceasta prima
proba, primeste binecuvntarea parintelui sau si pielea de urs n dar, apoi sfatul ca n calatoria lui sa se fereasca "de omul ros, iara mai ales de cel spn", sa nu cumva
sa aiba de-a face cu ei. Ca trasaturi ale basmului, sunt prezente aici formule initiale tipice si cifra magica trei, care face posibila depasirea primei probe de catre eroul
principal.
Intriga. Fiul craiului si calul pleaca la drum, basmul continund cu formule mediane tipice, "si merg ei o zi, si merg doua, si merg patruzeci si noua" pna cnd ntlnesc
n codru "un om spn" care se ofera drept "sluga la drum". Voinicul l refuza de doua ori, dar a treia oara spnul i iese n cale "mbracat altfel si calare pe un cal frumos"
tocmai cnd fiul craiului se ratacise prin codrii ntunecosi. Deprins sa urmeze sfatul parintelui sau, acela de a nu se nsoti cu omul spn, dar pentru ca i mai iesisera n
cale nca doi, el se gndeste ca "aiasta-i tara spnilor" si-1 angajeaza drept calauza. n aceasta secventa narativa este inclusa o pauza descriptiva, care ntrerupe
povestirea si descrie codrii desi si ntunecosi, ce contureaza un peisaj de basm
Ajunsi la o fntna care "nu avea nici roata, nici cumpana, ci numai o scara de cobort pna la apa", spnul intra n put, umple plosca, apoi l sfatuieste pe fiul craiului
sa coboare si el ca sa se racoreasca. Tnarul l asculta pe spn, dar acesta trnteste capacul peste gura fntnii si-1 ameninta ca daca nu-i povesteste totul despre el, "cine
esti, de unde vii, si ncotro te duci", acolo i vor putrezi oasele. Sub amenintarea mortii, feciorul de crai jura "pe ascutisul palosului" ca va fi sluga supusa a spnului,
care se va da drept nepotul mparatului si ca va pastra taina "pna cnd va muri si iar va nvia", anticipnd astfel finalul basmului. Spnul i da numele de Harap-Alb,
care-1 va sluji cu credinta, respectndu-si juramntul facut.
Desfasurarea actiunii ncepe odata cu sosirea la palatul mparatului Verde, unde Spnul se da drept nepotul sau si, nfumurat peste masura, l trimite pe Harap-Alb sa
stea la grajduri, sa aiba grija de calul lui, ca altfel va fi "vai de pielea ta", dndu-i si o palma - "ca sa tii minte ce ti-am spus"-, ca altfel "prinde mamaliga coaja". De
remarcat este aici elipsa narativa, adica trecerea sub tacere a secventei calatoriei facute de erou ca sluga a spnului pna la mparatia unchiului sau, naratorul sugernd
numai ca aceasta s-a efectuat.
42. Ilustreaza particularitatile de structura a unui text narativ studiat, apartinand lui Liviu Rebreanu Ion de Liviu Rebreanu
Conceptia autorului despre roman, inteles ca un "corp sferoid", se reflecta artistic in structura circulara a romanului. Simetria incipitului cu finalul se realizeaza
prin descrierea drumului care intra si iese din satul Pripas, loc al actiunii romanului. Personificat cu ajutorul verbelor (se desprinde, alearga, urca, inainteaza), drumul
are semnificatia simbolica a destinului unor oameni si este investit cu functie metatextuala. El separa viata reala a cititorului de viata fictionala a personajelor din
roman. Descrierea initiala a drumului introduce cititorul in viata satuluiardelean de la inceputul secolului al XX-lea, cu aspecte topografice, etnografice (hora), sociale.
Descrierea caselor ilustreaza, prin aspect si asezare, conditia sociala a locuitorilor si anticipeaza rolul unor personaje (Herdelea, Glanetasu) in desfasurarea narativa.
Crucea stramba de la marginea satului , cu un Hristos de tinichea ruginita, anticipeaza tragismul destinelor. Descrierea finala inchide simetric romanul si face mai
accesibila semnificatia simbolica a drumului prin metafora soselei - viata.
43. Caracterizeaza personajul preferat dintr-un roman de George Calinescu.
Otilia este fiica celei de-a doua sotii a lui Giurgiuveanu. Este o figur central a romanului, care te cucereste, dar te si revolt. Caracterul ei se bazeaz pe
elemente contradictorii: amestecul de inocen t si maturitate; amestec de iubire si de ratiune; iubeste pe Felix, dar se cstoreste cu Pascalopol; inteligent, dar
dispretuind inteligenta feminin.

a. Caracterizare direct fcut de narator: "Fata mslinie, nas mic, ochi albastri."; copilroas, dar n acelasi timp, "cu o stpnire desvrsit de femeie".
b. Caracterizare direct fcut de ctre personaje prin tehnica reflectrii poliedrice (a pluriperspectivismului):
- Felix o consider pe Otilia foarte frumoas, cult, talentat.

- Costache o crede nc un copil, spunndu-i "fe-fetita mea".

- Pascalopol vede n ea aceleasi calitti.

- Aglae o consider viclean si interesat de mostenirea lui Costache.`

c. Caracterizare direct (autocaracterizare):- "eu sunt o zpcit, nu stiu ce vreau"- desi faptele ei demonstreaza contrariul
d.Caracterizare indirect: rezult din fapte: 1. e altruist, grijulie fat de cei apropiati (nu vrea s stea n calea carierei lui Felix); 2. poart o masc, dincolo de
care nu poate s treac nimeni. De aceea, devine o enigm. 3. se comport ca un om liber, care nu tine cont de nici o regul exterioar.
e.Din mediul n care locuieste personajul - camera Otiliei, cu varietatea de lucruri din ea, reflect caracterul contradictoriu, amestecul de copilrie si feminitate,
dar si o oarecare instabilitate n comportament, trecnd cu usurint de la o stare la alta.

44. Caracterizeaza personajul preferat dintr-un roman de Liviu Rebreanu.


Pe scurt: Ion de Liviu Rebreanu
Personajul Ion este unul de referint n literatura romn, concentrnd tragica istorie a sranului ardelean din primele decenii ale secolului trecut. nc de la
nceputul romanului, la hora satului se evidentiaz feciorul lui Alexandru Pop Glanetasu, Ion, urmrind-o pe Ana cu o privire stranie, apoi o vede pe Florica, care i era
drag, ns e constient c Ana are pmnt. Conflictul interior care marca destinul flcului este vizibil nc de la nceput. Ion era "iute si harnic ca m-sa" chipes si
voinic, dar srac, el simtind dureros prpastia dintre el si "bocotani". Astfel cade victim celor dou patimi: glasul pmntului si glasul iubirii. Fiind dominat de dorinta
de a fi respectat n sat, stpnit de o violent nvalnic, un temperament controlat de instincte primare, hotrt si perseverent n atingerea scopului, dar si viclean, Ion o
seduce pe Ana. Cnd s-a nsurat cu Ana, Ion s-a nsurat de fapt cu pmnturile ei, sotia devenind o povar jalnic si incomod. Odat satisfcut patima pentru pmnt,
cellalt glas ce mistuie sufletul lui Ion, iubirea ptmas pentru Florica, nevasta lui George Bulbuc, duce la destinul tragic al eroului, fiind omort de George dup ce i
surprinde pe amnoi n flagrant. Astfel, Ion este drastic pedepsit de Rebreanu, ntruct el se face vinovat de dezintegrare morl, rspunztor de viata Anei si a copilului
lor, tulburnd liniltea unui cmin, linistea unei ntregi colectivitti.
PE lung:
Modalitati de caracterizare, trasaturile protagonistului:
Personajele sunt construite, de asemenea, n spirit realist, sustinnd firul epic al romanului. Personajul principal este tipic realist, exponential pentru o anumita categorie
sociala, iar structura sa psihologica este pusa sub semnul unor trasaturi dominante: tipul taranului, caracterizat printr-o inteligenta dura, egoism si cruzime, dar mai ales
printr-o vointa imensa. Conform delimitarii teoreticianului E. Forster, el este un personaj rotund, avnd capacitatea de a surprinde cititorul n mod convingator prin
reactiile si gesturile lui.
Ion este un personaj eponim (numele sau da numele romanului), realizat prin tehnica basoreliefului. El domina ntreaga lume care graviteaza n jurul sau (Ana, Vasile
Baciu, Florica, George) si care contribuie la evidentierea trasaturilor lui, a caracterului complex, cu nsusiri contradictorii: viclenie si ingenuitate, brutalitate si
delicatete.
Initial el este caracterizat n mod direct de catre narator, beneficiind de un portret marcat de calitati: "iute si harnic ca ma-sa"; "munca i era draga orict ar fi fost de
aspra". Elementul fundamental al conflictului, pamntul, i subordoneaza toate trasaturile: "Pamntul i era drag ca ochii din cap", iar lipsa acestuia apare ca o
nedreptate, ceea ce justifica dorinta patimasa de a avea: "Toata istetimea lui nu plateste o ceapa degerata, daca n-are si el pamnt mult, mult..."
Celelalte personaje ale romanului i evidentiaza caracterul, cu lumini si umbre, n functie de conflictele n care sunt implicati cu totii. Astfel, nvatatorul Herdelea l
aprecia ca "unul dintre cei mai iubiti elevi", iar doamna Herdelea l considera "un baiat cumsecade, muncitor, harnic, saritor, istet". Optica lor se va schimba nsa pe
parcursul actiunii, cnd Ion va trece n conflictul dintre invatator si preotul satului, de partea celui din urma.
Autocaracterizarea evidentiaza framntarile sufletesti, prin monologul interior: "Ma molesesc ca o baba naroada!". Definitoriu pentru personajul principal este
conflictul interior ntre glasul pamntului si glasul iubirii: desi o iubeste pe Florica, fata frumoasa dar saraca, dorinta de posesie a pamntului l determina sa o aleaga pe
Ana, cea "urtica", dar bogata. Aceata pendulare a personajului ntre cele doua coordonate ale existentei sale, genereaza si conflictele exterioare ale romanului: cu Vasile
Baciu pentru obtinerea pamntului si cu George Bulbuc pentru Ana, si ulterior pentru Florica.
Cele mai multe trasaturi reies nsa din caracterizarea indirecta, din faptele si atitudinea personajului, din relatiile cu celelalte personaje. Astfel, Ion este impulsiv,
chiar violent, ceea ce atrage respectul, teama celorlalti flacai ai satului si a lautarilor care cnta la comanda lui si l nsotesc la crciuma dupa hora, desi George este cel
care i plateste.
Viclenia sa este evidenta n relatia cu Ana, pe care o seduce, i speculeaza sentimentele, cucerind-o si lasnd-o sa creada ca, de fapt, ea l-a cucerit. Inteligenta dura,
egoismul, cruzimea i subordoneaza toate actiunile: bataia cu George, comportamentul agresiv fata de Ana. El reprezinta, asa cum spunea criticul Eugen Lovinescu,
"expresia instinctului de stapnire a pamntului", avnd ca trasaturi definitorii "inteligenta ascutita", "viclenia procedurala" si "vointa imensa"
Este naiv, in relatia cu Vasile Baciu, creznd ca nunta i va aduce si pamntul, fara a ncheia o ntelegere legala. De fapt, destinul personajului principal nu este marcat
de conflictele exterioare, ct mai ales de conflictul interior, generat de relatia sa cu pamntul. Personajul are o dorinta obsesiva de a stapni acest pamnt, iar
elocventa n acest sens este scena sarutarii lutului: "l cuprinse o pofta salbateca sa mbratiseze huma, s-o crmpoteasca n sarutari!" Acest gest depaseste limitele unei
reactii obisnuite, sugernd patima exagerata pentru pamnt, precum si legatura indestructibila cu acesta. Personajul traieste o tripla voluptate: a simturilor, a puterii, a
trupului, iar acest moment alegoric exprima reducerea lui la esenta. Din aceasta perspectiva, deznodamntul este previzibil: Ion va muri ucis cu ajutorul unei unelte a
pamntului, sapa, iar George care-l loveste nu este dect un instrument al destinului.

45. Caracterizeaza personajul preferat dintr-un roman de Camil Petrescu.


Eroul romanului Ultima noapte de dragoste, ntia noapte de razboi, de Camil Petrescu, traieste doua realitati: realitatea timpului cronologic (frontul) si
realitatea timpului psihologic.
stefan Gheorghidiu este un personaj problematic; un intelectual-student la filozofie, cu preocupari teoretice, un tip orgolios, avid de cunoastere absoluta att prin
dragoste ct si prin experienta directa, traita a razboiului.
Prima experienta a cunoasterii, iubirea, traita sub semnul incertitudinii, e semnalata direct. Casatorit cu cea mai frumoasa dintre colegele sale, n care crede a fi gasit
idealul femeii iubite, tnarul cuplu cunoaste o schimbare radicala a existentei lor datorata unei mosteniri neasteptate lasate de un unchi bogat, Tache.
Aspirnd la dragostea absoluta, eroul doreste certitudinea absoluta. Natura reflexiva, constient de chinul sau launtric, stefan Ghiorghidiu aduna, progresiv, semne ale
nelinistii si ndoielilor sale interioare si le diseca cu minutiozitate. Viata lui stefan Gheorghidiu a devenit curnd "o tortura", nu mai putea citi nici o carte, parasise
universitatea.
Plimbarea la Odobesti, ntr-un grup mai mare, declanseaza criza de gelozie si incertitudinea iubirii, pune sub semnul ndoielii fidelitatea femeii iubite. Compania
domnului G., avocatul obscur, dar barbat modern, acorda sotiei sale, Ela, care cocheta, amplifica suspiciunile lui stefan.
Confesndu-se si analizndu-se, eroul respinge ca vulgara etichetarea ca gelos: "Nu, n-am fost niciodata gelos, desi am suferit atta din cauza iubirii."
Experienta razboiului constituie pentru stefan Gheorghidiu o experienta decisiva, un punct terminus al dramei intelectuale, o drama a personalitatii.
Gheorghidiu devine alt om n primele ceasuri de razboi. Gelozia ramne undeva, departe, si lipsita de nsemnatate. Jurnalul lui de front contureaza o personalitate
complexa, aflata n mprejurari inedite, confruntndu-se cu moartea, dar mai ales confruntata cu ea nsasi.
Ranit si spitalizat, se ntoarce n Bucuresti. Acasa, lnga Ela, simtea o nstrainare definitiva. Experienta frontului a fost decisiva. Drama iubirii lui este acum intrata
definitiv n umbra.
Prin cele doua ipostaze pe care le traieste eroul, romanul "Ultima noapte de dragoste, ntia noapte de razboi" este un "nentrerupt mars tot mai adnc n constiinta".
46.Exemplifica modalitatile de caracterizare a unui personaj feminin, prin referire la un roman studiat(periada de pana la al Doilea Razboi Mondial)
Otilia personajul principal din romanul Enigma Otiliei, ea este fata adoptiva a lui Mos Costache, numele ei de familie fiind Marculescu.Ea este o cantareata la
pian foarte talentata,si care doreste sa studieze muzica.Clanul Aglae doreste sa alunge pentru a putea pune mana mai usor pe averea lui Costache Giurgiuveanu.Prima
intalnire in roman cu Otilia este la inceputul lui cand Felix intra in casa lui Mos Costache pentru a doua data(prima data mosul spunandu-i ca acolo nu sta nimeni), si ea
vine in salvarea lui recunoscandu-l. Despre Otilia autorul spunea: " Otilia era eroina mea lirica, proiectia sa in afara, o imagine lunara si feminina".Chipul adolescentin
al Otiliei este de la inceput o aparitie angelica , descris in mod expres de autor , din momentul sosirii lui Felix in casa lui Mos Costache, asa cum o observa tanarul.Mai
intai voce cristalina, auzita de sus, apoi ,"un cap prelung si tanar de fata,incarcat cu bucle , cazand pana pe umeri" . Parerea lui Felix despre Otilia la prima vedere este:
"fata parea sa aiba vreo 18-19 ani.Fata maslinie, cu nasul mic si ochii foarte albastrii, arata si mai copilaroasa intre multele bucle si gulerul de dantela.Insa in trupul
subtiratic , cu oase delicate de ogar , de un stil perfect ,fara acea slabiciune supta si pastrata a Aureliei , era o mare libertate de miscari ,o stapanire desavarsita de
femeie." Aglae o vede ca o piedica in luarea averii lui Mos Costache. Aurica este invidioasa pe Otilia si ar vrea la fel ca Aglae sa o alunge. Mos Costache o iubeste dar
de zgarcit n-a putut sa-i asigure un viitor fara probleme, nedepozitand decat foarte putini bani in banca restul tinandu-i ascunsi sub salteaua lui. Pascalopol o iubeste pe
Otilia si ii implineste toate poftele ei, Otilia casatorindu-se cu el, dar apoi acesta i-a dat libertate ea casatorindu-se cu un conte din Spania. Otilia este unul dintre cele
mai complexe personaje feminine din proza romaneasca, ea este fascinanta, mereu imprevizibila, dilematica prin comportament; iubita de parintele nesigur, de Felix
care-i infioara corzile inimii , ocrotita de un strain , Otilia este totusi fara cuib.Otilia traieste drama singuratatii ,viitorul ei este ambiguu, departe de mult visata
fericire.Comportamentul ei este derutant: capabila de emotii puternice trece brusc de la o stare la alta.Ea este copilaroasa si in acelasi timp si matura dovedind o grija
materna fata de Felix pe care-l protejeza ca pe un orfan.
47. Prezinta constructia subiectului unui roman de Marin Preda, prin referire la: actiune, conflict, relatii temporale si spatiale.
Morometii, de Marin Preda (vol. I, 1955)
Actiune = totalitatea evenimentelor, a faptelor si intamplarilor semnificative prezentate intr-o opera literara.
Povestirea se desfsoar pe mai multe planuri, diferite ca important: al familiei Moromete, al lui Biric, apoi Tugurlan etc. Romanul are trei prti, care
corespund unor etape din viata familiei:
o
o
o

stabilirea unui mod de viat, iluzia c timpul st


plecarea lui Achim la Bucuresti si nceperea unei perioade de frmntri sufletesti;
dup scena secerisului, ncep necazurile si problemele care nu se mai rezolv.

Romanul ncepe n manier realist, cu fixarea spatio-temporal a actiunii: cu ctiva ani naintea nceperii celui de-al doilea rzboi mondial, ntr-un sat din
cmpia Dunrii. Incipitul aduce n prim-plan problema timpului. "Se pare c timpul avea cu oamenii nesfrsit rbdare; viata se scurgea aici, fr conflicte
mari."Rbdarea aceasta este o impresie gresit a oamenilor nsisi, aflati n pragul unor imense rsturnri istorice, mai ales a oamenilor de felul lui Ilie Moromete care
cred c st n puterea lor de a evita marile conflicte. n spatiul epic al lui Marin Preda functia acestui timp este ns paradoxal. El nu mai are rbdare si va produce n
snul trnimii schimbri fulgertoare, care pun n cumpn nsusi destinul ei milenar. Primele pagini sunt construite n perfect concordant cu timpul sugerat si un
sfert din volumul nti se petrece de smbt seara pn duminic noapte, adic de la ntoarcerea Morometilor de la cmp pn la fuga Polinei cu Biric. Ritmul
evenimentelor se precipit n ultima parte a volumului I, semn al faptului c "timpul nu mai avea rbdare". Trei ani mai trziu, izbucnea cel de-al doilea rzboi mondial.
Primul volum are o constructie clasic, simetric, ncepe si se sfrseste cu tema timpului. Conflictul principal este de natur tragic si se d ntre om si istorie, istorie
care i marcheaz n mod hotrtor destinul, desi omul are iluzia c se poate sustrage ei. Starea conflictual este permanent. Exist conflicte ntre:
- Moromete si Catrina, deoarece aceasta vrea s-i fie trecut casa pe nume, fapt promis de Moromete cnd acesta vnduse un pogon de pmnT din zestrea
sotiei; frati; chiar dispunerea membrilor familiei la mas de la nceputul romanului arat rivalittile existente ntre copiii din prima cstorie si cei din a doua cstorie a
lui Moromete Niculae si tatl su, care nu vrea s-l trimit la scoal;
- tat si cei trei fii, care vor s mearg la oras s se mbogteasc rapid.
Pe lng aceste crize interne, exist si o criz extern a familiei produs de: impozite, datorii la banc si alte datorii de gospodrie.
48. Prezinta constructia subiectului unui roman de Liviu Rebreanu, prin referire la: actiune, conflict, relatii temporale si spatiale.

Romanul Ion, de Liviu Rebreanu, este conceput ca avand o structura circulara, prin simetria incipidului cu final, se realizeaza prin descrierea drumului care
intra si iese din satul Pripas,loc al actiunii romanului ,descrierea finala a romanului inchide simetric romanul si face accesibila semnificatia simbolica a drumului prin
metafora soselei-viata.
Tema romanului. Reprezinta lupta unui taran sarac pentru a obtine pamantul si consecintele actelor sale. Caracterul monografic al romanului orienteaza
investigatia narativa despre diverse aspecte ale lumii rurale:obiceiurile legate de marile momente din viata omului (nasterea,nunta,inmormantarea), relatii sociale
generate de diferentele economice (stratificarea Este prezentarea problematicii pamantului in conditiile satului ardelean.Romanul sociala) sau culturale(universal
taranilor,universal intelectualitati rurale),relati de familie. Tema centrala posesiunea pamantului este dublata de tema iubiri.
Prezentarea subiectului se face astfel:
In expozitiune sunt prezentate principalele personaje din satul Pripas , Ion, personajul central,flacau, harnic si istet suporta umilinta de a nu fi bine vazut de cei
din jurul sau si de a nu avea un loc de frunte in ierarhia satului, pentru ca este sarac. Ca sa iasa din aceasta condite pune la cale planul de a o seduce pe Ana fica lui
Vasile Baciu un taran instarit, pentru a obtine prin casatorie o zestre apreciabila.
Intriga romanului, rusinea pe care Vasile Baciu i-o face in fata satului va starni dorinta de razbunare a flacaului.Care la randul sau il va face pe chiabur de
rusinea satului lasand-o insarcinata pe Ana,pentru a-l determina sa accepte nunta.La sfarsitul petrecerii,flacaii merg la carcima.Bataia flacailor,in aparenta pentru
platirea lautarilor, in fapt pentru dreptul de a o lua de sotie pe Ana, se inchee cu Victoria lui Ion,care il rapune pe George cu paharul.
Desfasurarea actiuni: Dorind sa obtina cat mai repede pamant ii face curte Anei,fata unui bogatan,o seduce si il forteaza pe Vasile Baciu sa accepte
casatoria.Planul ii izbuteste si fara sa o iubeasca o ia de nevasta pe Ana, desi tatal ei se impotriveste.Dupa obtinerea pamantului Ion o supune pe Ana unor violente
fizice, destramandu-I acesteia iluzia ca prin plecarea din casa tatalui sau traiul I se va inbunatati. Dupa ce si-a satisfacut dorinta arzatoare de a avea mult pamant ramas
singur hotaraste sa se intoarca la dragostea din intai, Florica fata saraca dar frumoasa.Aceasta este acum casatorita cu George Bulbuc.
In deznodamant naratorul il prezinta pe George care simtind ca Ion ii da tarcoala Floricai, acesta il omoara din gelozie. George este arestat, Florica ramane
singura,iar intreaga averea a lui Ion pentru care el sacrificase totul trece in posesia bisericii.
In roman apar mai multe tipuri de conflicte:
-coflict central: lupta pentru pamant in satul Pipas

-conflict exterior : intre Ion si Vasile Baciu

-conflict secunda intre Ion George Bulbuc

-conflict interior: intre glasul pamantului si glasul iubirii

49. Prezinta constructia subiectului unui roman de George Calinescu , prin referire la: actiune, conflict, relatii temporale si spatiale.
Enigma Otiliei, de George Calinescu
A aparut in martie 1938 si este un roman de factura balzaciana. Romaul prezinta viata burgheziei bucurestene din prima jumatate a secolului nostru. Titlul
original al romanului a fost "Parintii Otiliei" scriitorul avind in vedere ideea paternitatii. Romanul devine o satira vehementa la adresa burgheziei in care relatiile copiiparinti s-au degradat datorita banului. Romanul are in centru istoria luptei pentru mostenirea averii lui mos Costache. Desfasurarea epica este lenta, conflictul este
determinat de incercarile membrilor clanului Tulea de a pune mina pe averea lui Costache Giurgiuveanu. De-alungul actiunii naratorul insereaza cateva scene,pretext
pentru a descrie aspectul social al Bucurestiului.Intriga este data de sosirea tanarului Felix Sima in casa tutorelui sau Costache Giurgiuveanu.In desfasurarea actiunii
Felix se indragosteste de Otilia, iar "clanul" Tulea isi face griji referitoare la mostenirea averii lui mos Costache.Punctul culminant este dat de moartea lui mos
Costache,cand familia Tulea ia toata averea,Otilia si Felix fiind nevoiti sa se mute. Deznodamantul il reprezinta intalnirea de dupa cativa ani a lui Felix cu
Pascalopol.Aglae Tulea este "baba absoluta",sora lui mos Costache, Aurica Tulea este fiica cea mica a Aglaei,"fata batrana".Costache Giurgiuveanu tatal vitreg al Otiliei
si tutorele lui Felix,el este tipul avarului. Felix Sima este de multe ori "vocea autorului",un tanar orfan,care doreste sa triumfe in viata. Leonida Pascalopol este mosierul
bogat si manierat,sentimentele acestuia fata de Otilia fiind neclarificate. Stanica Ratiu este sotul Olimpiei,fiica cea mare a Aglaei Tulea,un avocat fara clienti,este genul
parvenitului el profitand de orice situatie pentru a iesi in castig. Otilia Marculescu este o fata zglobie ce sta sub semnul dramei feminine,enigma acesteia fiind una
nedezlegata. Finalul este compus si el din doua secvente,deznodamantul in care Felix abandonat primeste o explicatie de la Otilia menita sa dezlege misterul plecarii
acesteia,epilogul care ofera cititorului justificarea Otiliei:Felix avea sa faca o cariera stralucita neincomodata "de o dragoste nepotrivita"; finalul este abrupt si simetric
ca in romanele lui Balzac.
50. Prezinta constructia subiectului unui roman de Camil Petrescu , prin referire la: actiune, conflict, relatii temporale si spatiale.
Conceput in doua carti, romanul cuprinde confesiunea personajului Stefan Gheorghidiu. Subiectul nu urmareste cronologic faptele.
I. Cartea intai Ultima noapte de dragoste debuteaza cu o fixare a timpului rememorarii. Mobilizat deja, la Piatra Craiului, in anul 1916, Gheorghidiu isi incepe
destainuirea in fata unui camarad (Oprisan), apoi rememoreaza pentru sine povestea casniciei sale, de aici incolo pana la sfarsitul primei carti evenimentele
desfasurandu-se cronologic. Stefan Gheorghidiu o cunoaste pe Ela in timpul facultatii. Ea este studenta la Litere, iar el studiaza filozofia.
Se casatoreste cu Ela dintr-un sentiment cavaleresc, impresionat de gestul ei de daruire totala. Dupa ce primeste o mostenire, relatiile dintre Ela si Stefan se schimba. Ea
doreste sa se adapteze noii conditii sociale, pe cata vreme el vrea sa duca viata de mai inainte. Relatiile superficiale, generate de noua existenta mondena, ii repugna.
Este cuprins de gelozie si banuieste ca intre Ela si avocatul Gregoriade exista o legatura de dragoste. Pe masura ce suspiciunile lui scresc se vede incapabil sa aiba o
discutie explicita cu Ela. In aceasta stare de spirit pleaca pe front.
II. Cartea a doua Intaia noapte de razboi este conceputa in forma unui jurnal de razboi. Naratorul urmareste detalii de lupta, atitudini si scene specifice frontului. Pe
masura ce descrierea ororilor razboiului se amplifica, sentimentul de gelozie se estompeaza pentru erou. In capitolul Ne-a acoperit pamantul lui Dumnezeu, naratorul
prezinta cateva episoade de cosmar din timpul unui bombardament.
Notele din subsolul paginii intaresc din perspectiva auctoriala aceasta relatare. Romanul se incheie cu un epilog intitulat Comunicat apocrif, si care cuprinde
deznodamantul povestii de dragoste. Abia iesit din spita', dupa ce fusese ranit, Gheorghidiu primeste o scrisoare anonima care ii da detalii despre locul si timpul
intalnirilor dintre Ela si Gregoriade. Isi da seama ca nu-l mai intereseaza.

Divorteaza, lasandu-i Elei buna parte din avere si mai cu seama casa cu tot trecutul.
51.Prezinta conditia taranului, prin referire la un personaj dintr-o opera studiata, apartinand unui autor canonic.
Publicat n 1920, romanul evidentiaz spatiul ardelenesc de la nceputul secolului al XX-lea, n mod realist si are ca punct de plecare cteva dintre nuvelele cu
care debutase scriitorul. n primul rnd, conditia tranului este evidentiat prin tema pmntului care este, de fapt, miza conflictului, pentru c el determin n lumea
satului pozitia social si autoritatea moral a indivizilor. Acestei teme i se adaug cea a iubirii, pentru c destinul personajului principal este definit de aceste dou mari
coordonate. De fapt, nu pmntul se afl n centrul romanului, ci dorinta lui Ion de a-l avea. De aceea, putem considera c si tema destinului este definitorie pentru
roman. Aceast obsesie a pmntului l apropie pe tranul lui Rebreanu de eroii lui Dostoievski (Fratii Karamazov), sau de Francois Torissard, personajul lui Balzac
(Pmntul), care, srac fiind lucreaz pentru grdinarul unui castel si primeste pmnt. Deosebirea const n faptul c, n timp ce n romanul lui Balzac, pmntul este
folosit pentru acumularea banilor, la Rebreanu, banii nu au relevant pentru o umanitate traditional, care vede n terenul detinut, msura tuturor lucrurilor. n al doilea
rnd, tranul lui Rebreanu se raporteaz permanent la mediul din care face parte, se implic, particip activ la tot ceea ce tine de viata satului, la toate evenimentele
esentiale ale existentei rurale: nunta, hora, nmormntarea. Rebreanu acord horei un rol esential pentru c ea coaguleaz viata satului, fiind nu numai loc de ntlnire si
de petrecere, dar si de confruntri. Naratorul ne ofer astfel imaginea satului traditional, cu obiceiuri vechi: prezenta lutarilor, a preotului, modul n care petrec tinerii si
btrnii. De asemenea, nunta, ocup si ea un loc important, constituind un pretext pentru ca naratorul s ptrund n psihologia personajelor. Nunata lui Ion cu Ana
respect toate traditiile rurale: prezenta petitorilor, a lutarilor, a starostelui nuntii, numrarea banilor de ctre nas. Ritualul reuneste chiar si personaje aflate n conflict:
drusca miresei este Florica, cea cu care Ana si va disputa dragostea lui Ion. Evenimentul echivaleaz cu momentul n care se intensific conflictele, pentru c Ana
realizeaz acum c ea nu reprezint pentru sotul ei dect sursa averii.
52. Prezinta conditia intelectualului, prin referire la un personaj dintr-o opera studiata, apartinand unui autor canonic.
Ultima noapte de dragoste,intaia noapte de razboi
Stefan Ghiorghidiu este personajul principal al romanului si reprezinta drama intelectualului pus in situatii limita.Este un personaj lucid,insetat de certitudini si
adevar, desi prima experinta de cunoastere,iubire,e traita sub semnul incertitudinii,fiind un zbucium permanent in cautarea adevarului. Studen la filozofie,inzestrat
intelectual,traieste in lumea cartilor.Plim-barea la Odobesti declanseaza criza de incertitudine a iubirii,punand sub sem nul intrebarii fidelitatea Elei.Dar autoanalizandusi starile cu luciditate, res- pinge ideea geloziei.Vede in Ela idealul sau de iubire si feminitate,dar hiper- sensibil si orgolios isi amplifica drama. Traieste dureros drama
omului singur, neputand sa faca nici un compromis cerut de societate in care traieste. Se considera un intrus in lumea ce il inconjoara si de aceea alege lumea ideilor
pure si aspira la o dragoste absoluta cautand in permanenta certitudini. Razboiul este o alta experienta de viata in planul cunoasterii esentiale.Frontul este o experienta
traita direct, eroul prezentand razboiul tragic si absurd.El inseamna noroi,arsita,frig si foame,umezeala, paduchi, mur darie si mai ales frica ,spaima, disperare si moarte.
Frontul este haos, mizerie,invalmasala si dezordine ceea ce creaza o imagine halucinanta de "foc si trasnete",tragismul confruntarii cu moartea,fiind dezvaluit in capitolul:"Ne-a acoperit pamantul lui Dumnezeu". Dramatismul iubirii lui Stefan intra definitiv in umbra, experienta dramatica a frontului fiind decisiva.Ranit si spitalzat,se
intoarce acasa la Bucuresti, dar simte fata de Ela o instrainare definitiva:"sunt obosit mi-e indiferent chiar daca e nevinovata." S.G. nu poate fi considerat un invins
deoarece reuseste sa depaseasca gelozia care il ameninta sa-l dezumanizeze,se inalta deasupra societatii -dominata de interese materiale-traind o experienta morala
superioara aceea a dramei omenirii silite, sa indure un razboi tragic si absurd.
53. Prezinta conditia femeii, prin referire la un personaj dintr-o opera studiata, apartinand unui autor canonic.
Otilia este un personaj complex, definitoriu, eponim. Titlul anticipeaz tema romanului care pune accentul pe caracterul imprevizibil al eroinei si care face din
oper o poveste a enigmei feminittii. n intentia scriitorului, cartea purta titlul "Printii Otiliei", ilustrnd astfel motivul balzacian al paternittii, urmrit n relatiile
printi-copii, n contextul epocii interbelice. Fiecare dintre personajele romanului poate fi considerat printe al Otiliei, pentru c, ntr-un fel sau altul, ei i hotrsc
destinul. De pild, mos Costache si exercit lamentabil rolul de tat, desi nu este lipsit de sentimente fat de Otilia. El se gndeste la viitorul ei, vrea chiar s o nfieze,
dar amn la nesfrsit gestul. i Pascalopol, mult mai vrstnic dect Otilia, mrturiseste c n iubirea pentru ea mbin pasiunea cu paternitatea. Titlul "Enigma Otiliei"
sugereaz comportamentul derutant al eroinei, uneori absurd care-l uimeste pe Felix: "Nu Otilia are o enigm, ci Felix crede c o are", mrturiseste G. Clinescu,
justificnd titlul romanului. Pentru orice tnr de 20 de ani, fata care l respinge, dar i d n acelasi timp dovezi de afectiune va fi enigmatic. Ea este prezentat n mod
direct de ctre narator, care i atribuie rolul de observator lui Felix, la nceputul romanului: "fata mslinie, cu nasul mic si ochii foarte albastri arta si mai copilroas
ntre multele bucle si gulerul de dantel". Portretul personajului se completeaz prin alte trsturi, precum cochetria, bunul gust n vestimentatie: "Fata subtiric,
mbrcat ntr-o rochie foarte larg pe poale, dar strmt tare la mijloc..." Autocaracterizarea i completeaz portretul Otiliei, care-si cunoaste foarte bine soarta de fiint
tolerat, obligat s-si rezolve singur problemele vietii. Interesant este c, desi este superficial, ea are totusi constiinta acestei superficialitti tipic feminine: "cnd tu
vorbeai de ideal, eu m gndeam c n-am sters praful de pe pian"; "Noi, fetele, Felix, suntem mediocre si singurul meu merit e c-mi dau seama de asta".
Comportamentul fetei este derutant pentru cei din jur. Ea impresioneaz prin naturalete, prin calittile tipice vrstei adolescentine: gust oricnd farmecul jocurilor
copilresti, escaladeaz la mosia lui Pascalopol stogurile de fn, cunoaste detaliile rostogolirii prin iarb. Trieste din plin viata si nimic nu o mpiedic s rd n
hohote sau s fie melancolic: "mi vine uneori s rd, s alerg, s zbor. Vrei s fugim? Hai s fugim!"
Ana - ION
Dintre eroinele propuse de romanul interbelic ,de fiecare reprezentand o ipostaza a misterului feminin ,unele de o feminitate tulburatoare ,Ana ,fata instaritului
Vasile Baciu,pare nascuta sub semnul nefericirii ,fiind predestinata unei existente tragice.
Autorul o surprinde in trei ipostaze succesive care ii contureaza treptat profilul moral prin analiza sufletului ei chinuit :cea de tanara femeie ,indragostita profund de
Ion ,caruia ii incredinteaza cu generozitate viata ,aceea de sotie ,indurand cu umilinta vorbele grele si loviturile barbatului ,si aceea de mama ,ipostazata care in
circumstante normale ar fi putut deveni o supapa salvatoare pentru femeia nefericita .
Intreaga existenta a Anei este guvernata de iubire si blandete ,virtuti care intregesc un portret moral superior .Ea este harnica ,supusa,rusinoasa ,prototipul femeii de la
tara .Din punct de vedre fizic,Ana este insignifianta ;pentru Ion ea este o fata "slabuta" si "uritica",mai ales in comparatie cu Florica ai carei "obraji fragezi ca piersica"
si " ochii albastri ca cerul de primavara "ii tulburase sufletul flacaului .Lui George Bulbuc ,flacaul bogat pe care Baciu il voia ginere "Ana ii placea",lui nu i se parea
urata ,insa nu ii zicea ca-i "cine stie ce frumoasa".
Firava si fara personalitate ,asa cum pare la inceput ,covarsita de vointa lui Ion ,imbatate de cuvintele si gesturile lui dragostoase ,Ana va deveni o victima usoara a
flacaului interesat numai de zestrea sa.In ciuda acestei firi slabe care se anunta din primul capitol ,Ana va dovedi pe parcursul actiunii o vointa si o putere de a rabda
uluitoare.nu numai Ion e un revoltat ,incalcand normele colectivitatii;Ana insasi traieste aceeasi conditie ,intrucat nesocoteste obiceiul tipic lumii rurale de a accepta
casatoria planuita de parinti ,in care latura sentimentala nu are importanta .Autorul comenteaza"Ana lui Vasile Baciu ii era fagaduita lui George Bulbuc de nevasta .Ea
,fata cu stare ,el fecior de botocon, se potriveau ."

Din dragoste pentru Ion ,Ana accepta relatia cu acesta si , chiar si atunci insarcinata ,ajunge de rasul satului si e crunt batuta de tatal ei ,nu-i reproseaza nimica lui Ion .
Pentru ca a "crescut singura ,lipsita de o dragoste parinteasca mangaietoare sufletul ei trist cauta o dragoste sfioasa si adanca ".Din dragoste isi infrunta tatal
,acceptand orice umilinta din partea lui si a colectivitatii .Ceea ce o distruge insa este totala lipsa de afectiune al lui Ion ,pentru care sacrificase totul si fara de care viata
ei nu-si aflase rostul :"isi zicea mereu , ca fara el ar trebui sa moara ".
Framantarile fetei ,nesigura de dragostea lui Ion ,complexata de frumusetea Floricai ,sunt surprinse cu fina intuitie psihologica ,autorul insistand mai ales pe
deznadejdea ei care ii da adesea "ganduri de moarte".
Nunta Floricai cu George e un moment de cumpana in existenta Anei ,care intrevede acum moartea ca pe unica scapare din acest univers cuprins parca de niste "ape
tulburi".Femeia simte acum " o sila grea pentru tot ceeea ce o inconjoara",iar copilul I se pare o povara .Obsesiv ii apare imaginea lui Avrum care se spanzurase
.sinuciderea ei este descrisa minutios intr-un capitol de mare forta analitica ,streangul .Moartea ei ,fara sa fie in intentia asta ,devine,prin urmarile ei , o cumplita
pedeapsa aplicata aceluia care I-a distrus viata ..Destinul ei este tipic lumii rurale ,unde "femeia reprezinta doua brate de lucru , o zestre si o producatoare de copii".

54.Prezinta evolutia unui cuplu de personaje, care ilustreaza tema iubirii, intr-un roman studiat, apartinand unui autor canonic.
Otilia este un presonaj cu un comportament derutant, fiind capabila de emotii puternice, apoi trecand brusc de la o stare la alta, imprastiata si visatoare, deseori
dovedind in mod surprinzator luciditate si tact. Este un amestec ciudat de atitudine copilaroasa si matura in acelasi timp: alearga desculta prin iarba din curte, sta ca un
copil pe genunchi lui Pascalopol dar este lucida si matura atunci cand ii explica lui Felix motivele pentru care cei doi nu se pot casatori. In fata lui Felix are gesturi
familiare, tandre, ce ilustreaza deseori o grija materna pentru el. Finalul romanului este decis in privinta destinului ce-l va avea Otilia, modernismul personajului cansta
si in faptulca nimeni nu poate dezlega misterul ce se tese in jurul ei, Felix impreuna cu Pascalopol, ajungand in finalul romanului la concluzia ca dupa atatia ani, pentru
ei, Otilia nu "a ramas decat o enigma". Otilia traieste drama singuratatii, toata viata fiind in cautarea fericrii dar pana in final singura admite ca "nu suntem fericiti decat
cinci - sase ani". Felix Sima este definit de Calinescu ca fiind "martor si actor", este cel care ne introduce in atmosfera capitalei din acea vreme, autorul descriind foarte
bine snobismul, zgarcenia si dorinta de parvenire. Romanul pune in centrul narativ al actinunii formarea personalitatii lui Felix, din acest motiv putem considera
romanul "Enigma Otiliei" un bildungsroman. Portretul fizic a lui Felix il ilustreaza foarte bine si pe cel moral: " fata ii era juvenila si prelunga, aproape feminina" - de
unde putem deduce sensibilitatea personajului; cu " suvite mari de oar ce-i cadeau de sub sapca", obrazul de "culoare maslinie" , iar nasul de " o taietura elenica" ii
dadea un "aer voluntar".
55.Prezinta comparativ modalitatile de constructie a doua personaje intr-un roman de tip obiectiv studiat.
Personajul Ion este unul de referinta in literatura romana, concentrand tragica istorie a saranului ardelean din primele decenii ale secolului trecut. Inca de la
inceputul romanului, la hora satului se evidentiaza feciorul lui Alexandru Pop Glanetasu, Ion, urmarind-o pe Ana cu o privire stranie, apoi o vede pe Florica, care ii era
draga, insa e constient ca Ana are pamant. Conflictul interior care marca destinul flacaului este vizibil inca de la inceput. Ion era "iute si harnic ca ma-sa" chipes si
voinic, dar sarac, el simtind dureros prapastia dintre el si "bocotani". Astfel cade victima celor doua patimi: glasul pamantului si glasul iubirii. Fiind dominat de dorinta
de a fi respectat in sat, stapanit de o violenta navalnica, un temperament controlat de instincte primare, hotarat si perseverent in atingerea scopului, dar si viclean, Ion o
seduce pe Ana. Cand s-a insurat cu Ana, Ion s-a insurat de fapt cu pamanturile ei, sotia devenind o povara jalnica si incomoda. Odata satisfacuta patima pentru pamant,
celalalt glas ce mistuie sufletul lui Ion, iubirea patmasa pentru Florica, nevasta lui George Bulbuc, duce la destinul tragic al eroului, fiind omorat de George dupa ce ii
surprinde pe amanoi in flagrant. Astfel, Ion este drastic pedepsit de Rebreanu, intrucat el se face vinovat de dezintegrare morala, raspunzator de viata Anei si a copilului
lor, tulburand liniltea unui camin, linistea unei intregi colectivitati.
56. Prezinta comparativ modalitatile de constructie a doua personaje intr-un roman de tip subiectiv studiat.
Eroul romanului Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi, de Camil Petrescu, traieste doua realitati: realitatea timpului cronologic (frontul) si
realitatea timpului psihologic. Stefan Gheorghidiu este un personaj problematic; un intelectual-student la filozofie, cu preocupari teoretice, un tip orgolios, avid de
cunoastere absoluta atat prin dragoste cat si prin experienta directa, traita a razboiului. Prima experienta a cunoasterii, iubirea, traita sub semnul incertitudinii, e
semnalata direct. Casatorit cu cea mai frumoasa dintre colegele sale, in care crede a fi gasit idealul femeii iubite, tanarul cuplu cunoaste o schimbare radicala a
existentei lor datorata unei mosteniri neasteptate lasate de un unchi bogat, Tache. Aspirand la dragostea absoluta, eroul doreste certitudinea absoluta. Natura reflexiva,
constient de chinul sau launtric, Stefan Ghiorghidiu aduna, progresiv, semne ale nelinistii si indoielilor sale interioare si le diseca cu minutiozitate. Viata lui Stefan
Gheorghidiu a devenit curand "o tortura", nu mai putea citi nici o carte, parasise universitatea. Plimbarea la Odobesti, intr-un grup mai mare, declanseaza criza de
gelozie si incertitudinea iubirii, pune sub semnul indoielii fidelitatea femeii iubite. Compania domnului G., avocatul obscur, dar barbat modern, acorda sotiei sale, Ela,
care cocheta, amplifica suspiciunile lui Stefan. Confesandu-se si analizandu-se, eroul respinge ca vulgara etichetarea ca gelos: "Nu, n-am fost niciodata gelos, desi am
suferit atata din cauza iubirii." Experienta razboiului constituie pentru Stefan Gheorghidiu o experienta decisiva, un punct terminus al dramei intelectuale, o drama a
personalitatii. Gheorghidiu devine alt om in primele ceasuri de razboi. Gelozia ramane undeva, departe, si lipsita de insemnatate. Jurnalul lui de front contureaza o
personalitate complexa, aflata in imprejurari inedite, confruntandu-se cu moartea, dar mai ales confruntata cu ea insasi. Ranit si spitalizat, se intoarce in Bucuresti.
Acasa, langa Ela, simtea o instrainare definitiva. Experienta frontului a fost decisiva. Drama iubirii lui este acum intrata definitiv in umbra. Prin cele doua ipostaze pe
care le traieste eroul, romanul "Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi" este un "neintrerupt mars tot mai adanc in constiinta".
57.Comenteaza particularitatile de limbaj si de expresivitate (procedee artistice, elemente de versificatie) ale unui text poetic studiat, apartinand
perioadei pasoptiste.
Tema: Poezia "Miezul iernei" de Vasile Alecsandri este unul dintre cele mai valoroase pasteluri ate bardului de la Mircesti. Poetul descrie tabloul plin de
maretie al unei nopti de iarna, in care se simte coplesit de perfectiunea si grandoarea naturii, incremenita de un ger naprasnic.
Universul poeziei
In strofa intai prinde contur tabloul naturii impietrit de "un ger amar, cumplit". Efectele gerului sunt inspaimantatoare: in paduri trosnesc stejarii, plesnind
zgomotos, stelele "par inghetate" lucind pe cerul care "pare otelit", iar pe campii, zapada "cristalina" si "stralucitoare" "Pare-un lan de diamanturi ce scartaie sub

picioare". Tabloul dobandeste alta infatisare sub biciuirea inghetata a gerului, totul capatand un aspect rece si inghetat "stelele par inghetate", bolta cereasca este rece, cu
un luciu ca al otelului, iar pe pamant zapada nu mai este pufoasa si moale, ci capata stralucirea si taria cristalului, a diamantului, scartaind sub picioare.
Strofa a doua. In aceasta strofa, natura este surprinsa in intregime sub forma unui templu maiestuos, legatura tainica intre cer si pamant. "Fumurile albe" ce se
inalta spre vazduhul stralucitor, "scanteios", sunt asemuite cu "inaltele coloane" ale unui templu maret unind cerul cu pamantul. Pe ele se asaza ca o cupola "bolta
cerului senina / Unde luna isi aprinde farul tainic de lumina". Lumina lunii izvorand tainic de pe bolta cereasca face sa straluceasca si mai mult comorile iernii. Singurul
semn de viata si de caldura in acest univers stralucitor si rece este fumul, inaltandu-se in vazduh sub forma unor colonade albe si subfiri.
Strofa a treia. Vederea acestui templu grandios, aproape ireal, starneste admiratia si uimirea poetului: "O! tablou maret, fantastic!" El se simte coplesit de
frumusetea si grandoarea naturii hibernale: "Mii de stele argintii /In nemarginitul templu ard ca vecinice faclii." Purtatoare ale luminii vesnice, stelele par niste faclii
stralucitoare care ard pentru eternitate. Continuand descrierea naturii ca un templu urias, poetui compara muntii cu altarele acestuia, iar codrii cu niste "organe sonoare"
in care crivatul face sa rasune o muzica ce trezeste spaima: "Muntii sunt a lui altare, codrii organe sonoare / Unde crivatul patrunde, scotand note-ngrozitoare".
Strofa a patra. Tabloul nocturn al iernii este incremenit, pustiu si tacut: "Totui e in neclintire, fara viata, fara glas; / Nici un zbor in atmosfera, pe zapada nici un
pas". Aspectul naturii lipsite de viata si de miscare este accentuat de repetitia cuvintelor: "fara viata, fara glas" sau a cuvintelor "nici un", accentuand absenta oricarui
zbor in vazduh sau a urmelor pe zapada: "Nici un zbor in atmosfera, pe zapada nici un pas".
In acest peisaj neclintit si tacut, poetului uimit si neincrezator i se dezvaluie urma vietii, in lumina lunii, ca o fantasma apare un lup alergand dupa prada
inspaimantata: "Dar ce vad?... in raza lunei o fantasma se arata... / E un lup ce se alunga dupa prada-i spaimantata!". Apartia vietii si a miscarii dinamizeaza tabloul, il
face mai putin inspaimantator. Sentimentul de incordare si teama se risipeste, poetul admira privelistea nocturna care se insufleteste.
Realizarea artistica Cuvintele poeziei par simple, dar ele alcatuiesc combinatii redand surprinzatoare si emotionante imagini. Predomina imaginile vizuale
conturand tabloul grandios al naturii hibernale, intr-o ingemanare a cerului cu pamantul, in culori si nuante de alb stralucitor, otelit, rece. Intregul tablou nemiscat si
tacut este rareori cuprins de zgomotul stejarilor care trosnesc de ger, de scartaitul pasilor pe zapada sau de muzica 'ingrozitoare" scoasa de crivat in adancul codrilor. 0
singura imagine dinamica aduce prezenta vietii in finalul poeziei: goana lupului flamand dupa prada inspaimantata. In concluzie, imaginile vizuale predominante se
impletesc cu cateva imagini auditive si de miscare. Figurile de stil creeaza un tablou surprinzator prin maretie, dar si terifiant totodata prin prezenta gerului care
ingheata totul, alungand orice urma de viata. Epitetele simple sau duble scot in evidenta caracteristicile tabloului: "ger amar, cumplit", "stelele par inghetate", "cerul
pare otelit", "zapada cristalina", "campii stralucitoare", "vazduh scanteios", "tablou maret, fantastic" etc. Enumerarile reprezinta figuri de stil centrale pe care se bazeaza
structura pastelului, in descrierea elementelor componente ale acestui templu urias, fantastic: "Muntii sunt a lui altare, codrii organe sonoare"; "Totul e in neclintire, fara
viata, fara glas" etc. Comparatiile accentueaza trasaturi uimitoare ale peisajului: "Fumuri [...] / Ca inaltele coloane"; "stele... / ard ca vecinice faclii". Repetitiile
subliniaza incremenirea si lipsa vietii din acest tablou: "fara viata, fara glas. / Nici un zbor [...], nici un pas". Metaforele dau mai multa expresivitate versului, conturand
imaginea acestui templu al naturii in care fiecare element dobandeste un anume rol: "Muntii sunt a lui altare, codrii organe sonoare", "templu maiestos", "farul tainic de
lumina". Antiteza subliniaza contrastul dintre imagini: "Fumuri albe se ridica [...]/ Si pe ele se asaza"; "Totul e in neclintire" "E un lup ce se alunga [...]". Personificarea
subliniaza insusiri umane atribuite naturii: "luna isi aprinde", "o fantasma se arata...".
Prozodia Versurile ample, cu o masura de 15 silabe, aduc o muzicalitate de profunda vibratie, in care rima imperecheata si ritmul trohaic au un rol important.
Muzicalitatea versurilor creeaza o orchestratie a naturii care subliniaza sugestiv grandoarea tabloului.
58.Prezinta elemente ale imaginarului poetic romantic, identificate intr-un text studiat,apartinand lui Mihai Eminescu.
Poezia "Floare albastra" de Mihai Eminescu a fost scrisa in anul 1872 si publicata un an mai tarziu in revista "Convorbiri literare", facand parte din etapa de
tinerete a creatie eminesciene si anticipand marile poeme filosofice din perioada urmatoare, care culmineaza cu "Luceafarul". Aceasta creatie are la baza motivul
romantic al florii albastre, care reprezinta si titlul poeziei. Desi nu a precizat in nici un manuscris, Eminescu a preluat acest motiv de la germanul Novalis, pentru care
floarea albastra sugereaza implinirea iubirii ideale si, implicit, a cuplului erotic,dupa moarte, "candva", intr-o alta lume. De asemenea , el este intalnit si in scrierile
poetului italian Leopardi, pentru care floarea albastra simbolizeaza puritatea iubirii si candoarea iubitei. "Floare albastra" face parte din categoria operelor care au la
baza temele romantice iubirea si natura, fiind , insa este imbogatita cu profunde mediatii filosofice, privind conditia omului de geniu intr-o lume superficiala, inferioara.
Tema poeziei o constituie aspiratia poetului catre iubirea ideala, care insa nu se poate implini, scepticismul sau reiesind din ultimul vers: "Totusi este trist in lume".
Aceasta idila este formata din 4 secvente lirice, 2 ilustrand monologul interior al iubitei, iar celelate 2, monologul lirico-filosofic al barbatului, a vocii eului liric. Prima
secventa poetica reprezinta monologul fetei, incipitul constituindu-se in interogatia retorica, sub forma de repros, pe care i-l face aceasta iubitului. Aceasta isi situeaza
"sufletul vietii" intr-o lume superioara, a ideilor metafizice, realizand, totodata, portretul omului de geniu. Aspiratiile si ideile superioare ale barbatului sunt sugerate de
simboluri precum: "campiile Asire", "intunecata mare", "piramidele-nvechite". Fata il cheama in lumea reala, indemnandu-l sa renunte la idealurile sale si ii ofera
iubirea ei, iubire terestra. Cea de a doua secventa poetica desemneaza monologul de factura filosofica al eului liric, in care acesta aprofundeaza semnificatiile ideilor si
aspiratiilor sale. A treia secventa reia monologul iubitei si debuteaza printr-o chemare a iubitului in mijlocul naturii. Elementele romantice specifice liricii eminesciene,
"codrul", "izvoarele", "stanca", apar in deplina concordanta cu starile indragostitilor. Ultima secventa poetica constituie monologul eului liric si este incarcat de
profunde idei filosofice. Acesta se arata uimit de frumusetea apropiata de perfectiune a iubitei, sugerata prin propozitia exclamativa: "Ca un stalp eu stau in luna!" , iar
superlativul "Ce frumoasa, ce nebuna!" simbolizeaza miracolul trait , visand la iubirea ideala.
59. Analizeaza rolul elementelor de compozitie dintr-un text poetic studiat, apartinand lui Mihai Eminescu (la alegere, doua elemente, dintre
urmatoarele: titlu, incipit, secvente poetice, relatii de opozitie si de simetrie, elemente de recurenta)
Floare albastra
Titlul poeziei este alcatuit din doua sintagme-"floare", reprezentand efemeritatea, delicatetea si "albastra" sugerand infinitul cosmic, dar si aspiratia. Titlul este
si o metafora simbol, un motiv romantic care apare si in alte literaturi. In literatura germana, in lirica lui Novalis, floarea albastra se metamorfozeaza in femeie luand
chipul iubitei si tulburand inima eroului. Motivul florii albastre apare si la Leopardi, iar la Eminescu floarea albastra reprezinta vointa, dar si nostalgia nesfarsitului sau
femeia ideala. De asemenea, albastrul simbolizeaza infinitul, departarile marii si ale cerului, iar floarea poate fi fiinta care pastreaza dorintele Poezia este structurata pe
doua planuri, intre care se stabilesc relatii de opozitie: planul barbatului si planul femeii. Femeia este o copila naiva, dornica de a se realiza prin iubire. Barbatul este un
contemplativ, sedus de dulceata jocului inocent, dar incrancenat sa atinga absolutul, preocupat intr-un ceas cand putea sa cunoasca fericirea- de altceva, mai inalt si mai
intelept, dupa cum reiese din ingaduinta sa fata de preaplinul pasional al fetei: "Eu am ras, n-am zis nimica". Planul feminitatii(cuprins in strofele 1-3 si 5-12) are forma
unui monolog, alcatuit in prima parte dintr-un repros, si apoi, in partea urmatoare, dintr-o provocare inocenta, care este un act de seductie. Reprosul este expresia
intuitiei feminine, care simte in diversitatea preocuparilor abstracte ale barbatului pericolul instrainarii. Cunfundarea lui "in stele si in nori si-n ceruri nalte", gandirea lui
plina de imaginile"campiilor Asire", ale "intunecatei mari" si ale "invechitelor piramide" care "urca-n cer varful lor mare" o determina sa-l avertizeze asupra capcanei in
care ar putea sa cada, confundand caile fericirii:"Nu cata in departare/ Fericirea ta, iubite!". Provocarea pe care o lanseaza(strofele 5-12) izvoraste dintr-o nevoie
demonstrativa, pare o lectie de initiere intr-un segment al existentei pe care barbatul il minimalizeaza. De aceea, proiectul ei erotic este de o mare fascinatie, poarta in el

toate atuurile tentatiei: natura este paradisiaca, iubita este frumoasa si "nebuna", adica dispretuitoare de conventii, dragostea este neprefacuta si totala, muta si inocenta.
Cadrul natural este insa autohtonizat : e "gura raiului" din cantecul popular, cu luminisuri, cu stanci gata sa se pravale in prapastie, cu izvoare care plang, cu trestii inalte
si foi de mure, cu soare si luna. Autohtonizat este si limajul copilei, care se alinta in spiritul oralitatii taranesti:"de ce m-ai uitat incalte", "voi cerca", "mi-oi desface",
"cine treaba are". Planul barbatului, foarte redus(cuprins in strofele 3 si 13-14), are dublu rol, fixeaza "povestea" in interiorul unei amintiri si confera poeziei caracterul
de meditatie. Senzatia de poveste evocata este data de prezenta in text a unui narator, marcat de pronumele personal "eu", si a unor scurte precizari, care delimiteaza
planurile: "Astfel zise mititica/ Dulce netezindu-mi parul" sau "Inc-o gura-si dispare.../Ca un stalp eu stam in luna", apoi in final "Si te-ai dus.../Si-a murit iubirea
noastra.

60. Comenteaza particularitatile de limbaj si de expresivitate (imaginar poetic, procedee artistice, elemente de versificatie) ale unui text poetic studiat,
apartinand lui Mihai Eminescu.
Poezia "Floare albastra" este o meditatie pe tema iubirii, o idila desfasurata intr-un cadru feeric, in care visul romantic prefigureaza peisajul, putandu-se
confunda cu natura. Publicata la 1 aprilie 1873 in revista "Convorbiri literare", "Floare albastra" constituie, cum afirma Vladimir Streinu, "primul mare semn al
operei viitoare", structurand viziunea poetica pe doua planuri distincte, care se vor aprofunda in marile poeme urmatoare: un plan terestru, un spatiu paradiziac, cu o
natura protectoare, sublima in primitivitatea ei, in care personajul feminin spera sa-si implineasca o iubire senzuala, plina de farmec, cu toate deliciile clipei trecatoare;
un plan inalt, cosmic, care deschide orizonturile idealitatii si ale visarii, ale marilor aspiratii romantice, specifice poetului de geniu, care mediteaza asupra marilor
enigme ale lumii. Trecand de poezii ca "Amorul unei marmure" sau "Venere si Madona", aflam acum, pentru prima data, in mod explicit, de o lume a stelelor si a
norilor, de cerurile ei inalte, de spatii vaste in ordinea cosmica si terestra, figurata prin sintagme caracteristice, "indepartata mare", "campiile asire", de axele lor de
conexiune, "piramidele-nvechite", "varful lor mare", carora li se opun, intr-o simetrie perfecta, toposuri ale intimitatii erotice, "codrul cu verdeata", "ochiul de
padure", poteca, "boltile de frunze". De acum incolo, cei doi protagonisti ai idilei eminesciene vor fi stapaniti de aspiratii diferite: el, vizionar, orientat spre inaltimi
astrale, simboluri ale ascensiunii, stele, nori, ceruri nalte, piramide, rauri de soare, ea, telurica, senzuala, emanand parca direct din natura originara, dorind o
dragoste in care sa fie implinit totul, cu retrageri intr-o intimitate absoluta, regasita si in peisajul din jur, codrul cu verdeata, stanca ce sta sa se pravale, prapastia
mareata. Floarea albastra este chiar simbolul eului feminin, delicat, plin de tandrete, ce se implineste prin dragoste, precum o floare creste in razele soarelui. Ea va fi
rosie ca marul, isi va juca norocul in dragoste pe un fir de romanita, cei doi vor sta in locuri pe unde nimeni nu a mai umblat inainte, de o frumusete salbatica, unde
stanca sta sa se pravale. Reintegrarea in natura, cadrul benefic pentru iubirile eminesciene, se explica prin ritmurile ei unduitoare, linistitoare, prin capacitatea
paradiziaca de conservare a timpului, implicit a fiintelor umane care gasesc secreta cale de intoarcere in orizontul mitic, fabulos al naturii primordiale. Simbolul florii
albastre, luat din "Heinrich von Ofterdingen", de Novalis, inseamna tocmai conservarea clipei pe panta eternitatii, prelungirea ei dincolo de limitele necrutatoare ale
temporalitatii.
Ca si in poemul "Luceafarul", definitivat zece ani mai tarziu, personajul feminin este cel care, primul, da glas aspiratiei erotice: "- Iar te-ai cufundat in stele/
Si in nori si-n ceruri-nalte?/ De nu m-ai uita incalte,/ Sufletul vietii mele.// in zadar rauri de soare/ Gramadesti-n a ta gandire/ Si campiile asire/ Si intunecata mare.",
incercand o abstragere a partenerului din sferele celeste ale meditatiei, o intoarcere catre universul terestru, incarcat de simboluri paradiziace, alte ipostaze ale eternitatii,
pe care poetul le regreta, revelate, abia in finalul poeziei. intre cei doi protagonisti exista o distanta ce defineste coordonatele a doua lumi: el aspira la lucruri abstracte,
incercand sa priceapa misterele lumii, intra in arhaic, imagineaza, prin simboluri relevante, "piramidele-nvechite", "campiile asire", perioadele istorice trecute, printr-un
proces de remanenta a memoriei colective, ea este stapanita de un pragmatism senzual de un farmec absolut. Neavand ochiul mitic al cunoasterii, pentru ea, principiul
feminin autentic, timpul curge extrem de repede, enigmele neputand fi descifrate intr-o viata de om, si de aceea isi invita iubitul sa vina mai bine "in codrul cu verdeata/
Und-izvoare plang in vale,/ Stanca sta sa se pravale/ in prapastia mareata", intr-o singuratate de inceput de lume, refacand cuplul adamic ca in gradinile raiului. Timpul,
ca atare, se relativizeaza in apropiere de codru, in acest spatiu sacru, obtinand componente dimensionale diferite pentru fiecare dintre ei: ea cauta portile originare ale
eternitatii prin izolare in natura, ceea ce ii confera trasaturi notabile de personaj romantic, de donna angelicata si de nimfa silvana, el crede ca se apropie de lume, de
esenta ei, prin adancirea in misterele cosmice ale spatiului si ale timpului, prin resuscitarea simtului istoric, ce nu depinde de trecerea liniara a timpului, numai astfel
explicandu-se contingenta poetului cu natura, imaginata ca o poarta de legatura cu orice epoca istorica. Neconcordanta aceasta temporala a celor doi protagonisti este
aceea care ii face sa se desparta, sa nu ajunga, in acelasi timp, la un punct ideal de comuniune erotica.
Cu toate acestea, pentru o clipa, aspectul Iudic al iubirii, proiectata in spatiul visului, al dorintei, invinge desincronizarea funciara a celor doi protagonisti: "De mi-i da
o sarutare/ Nime-n lume n-a s-o stie,/ Caci va fi sub palarie -/ S-apoi cine treaba are!". Singuri in aceasta lume cu atribute de primordialitate, stabilind o conexiune
dincolo de orice bariera temporala, ei devin Adam si Eva, cuplul idilic paradiziac, intr-un topos sacru, unde natura s-a cufundat in primordial, in care efuziunile
sentimentale dobandesc o deplina naturalete: "Pe.carare-n bolti de frunze,/ Apucand spre sat in vale,/ Ne-om da sarutari pe cale,/ Dulci ca florile ascunse". Mai mult
poate decat in celelalte poezii, in care cadrul natural se invaluie intr-o proiectie a visului erotic, "Lacul" sau "Povestea codrului", in "Floare albastra" intalnim o
disolutie treptata a chipului iubitei, o retragere misterioasa in spatiul din care a aparut: "Inc-o gura - si dispare.../ Ca un stalp eu stam in luna!/ Ce frumoasa, ce nebuna/
E albastra-mi, dulce floare!" Clipa ultima ramane cel mai mult in mintea poetului, persista dureros, se eternizeaza, pentru ca despartirea este, pana la urma, in cadrul
existentei umane, o moarte simbolica: "Si te-ai dus, dulce minune,/ S-a murit iubirea noastra...". Acest moment fulgurant releva tocmai efemeritatea evenimentului, a
insesi clipelor de dragoste, in care fiinta feminina, eterica, s-a retras in lumea sa ideala, precum fapturile de vis, nimfe sau spiridusi, care traiesc in mijlocul naturii,
lasand in urma numai vraja si melancolia visului. Protagonistii parasesc spatiul benefic al unei naturi erotizate, fiecare in felul sau, prin intoarcere in adancurile tainice
ale codrului, ca un duh al padurii, in cazul iubitei, sau, pentru poet, prin reluarea preocuparilor lumii banale, cu rare evadari in inalt, in idealitate. Tristetea se impune
astfel ca stare de fapt a unei lumi minore, unde lucrurile devin, se transforma foarte repede, ca o modalitate de transfigurare poetica a melancoliei.
De fapt, in poezia "Floare albastra" coexista, in mod aproape paradoxal, cele doua extreme ale proiectiei in eternitate care se vor profila in universul poetic
eminescian: infinitul mare, profunzimile cosmosului, la care aspira poetul, bogat ilustrat in textele maturitatii de creatie, si infinitul mic, spre care indeamna personajul
feminin, prin retragere in natura eterna, prin pierderea in adancurile ei nestiute, mediul predilect din "Fiind baiet paduri cutreieram", "Dorinta", "O, ramai". Cu
aceasta ultima poezie, "O, ramai", similitudinile sunt mai multe, chiar frapante, identificate atat in cele doua chemari aproape identice ca expresie si tonalitate, a
padurii si a iubitei, cat mai ales in atitudinea poetului, care, intr-o sublima inconstienta a visului, a aspiratiilor, paraseste aceasta lume a carei eternitate in ordine
paradiziaca nu o percepe inca: "Astfel zise mititica,/ Dulce netezindu-mi parul./ Ah! ea spuse adevarul;/ Eu am ras, n-am zis nimica." ("Floare albastra"); "Astfel zise
lin padurea,/ Bolti asupra-mi clatinand;/ Suieram 1-a ei chemare/ S-am iesit in camp razand." ("O, ramai"). Poetul paraseste, in ambele ipostaze, un spatiu paradiziac,
etern, inclusiv iubirea pura ce salasluieste aici, regretul fiind o consecinta fireasca, dar o reactie tardiva, care se traduce printr-un sentiment de melancolie ineluctabila:
"Totusi este trist in lume!"

Expresia poetica urmeaza indeaproape liniile sferei ideatice, "Floare albastra" fiind o demonstratie a subordonarii perfecte a formei la continut. Se remarca, in primul
rand, influenta versului popular, care contine dialog si adresare directa, masura de 7-8 silabe, rima imbratisata si ritmul trohaic, semn al unui patos intens, navalnic, fara
conventii protocolare, totodata al unei sinceritati absolute. Personajele lirice isi dezvaluie, astfel, un statut de arhaitate, de fiinte primordiale, care experimenteaza, sub
aspect ludic, prin proiectie in vis, puritatea aspiratiilor erotice, neconvertite printr-un limbaj pretentios, sofisticat. Dialogul distribuie rolurile celor doi protagonisti si
ilustreaza mai ales spatialitatea poeziei, cele doua planuri, terestru si cosmic, intr-un limbaj simplu, dar cu o sintaxa aparte, ce ii da profunzime nebanuita. Se
contureaza, inca de acum, rostirea lirica simpla, cu putine podoabe, din marile poeme de mai tarziu, din care se vor desprinde insa marile viziuni romantice,
imensitatea spatiilor cosmice si meditatiile profunde asupra trecerii timpului si a destinului uman. insasi aceasta exemplaritate a limbajului exprima o tendinta de
esentializare a fiintei umane, de regresie catre prototipal, catre puritatea initiala.

61. Prezinta teme si/sau motive romantice, apeland la doua poezii studiate la clasa.
Luceafaraul: Elemente romantice: tema geniului nenteles, a demonului ndragostit, a titanului razvratit mpotriva conditiei sale, legatura strnsa ntre iubire si
natura, cadrul nopturn, setea de absolut, elementul cosmic, inspiratia folclorica, intensitatea sentimentelor. n structura poemului exista elemente care apartin celor trei
genuri litarare: liric, epic si dramatic.
Glossa: Tema - este un cod etic al omului de geniu care arat c omul superior trebuie s se renunte la fericirea iluzorie a vietii omenesti si s se autocunoasc
prin ratiune si contemplatie.
Motive: - apare motivul lumii ca teatru, prelucrat si n strofele 6 si 8 - ipocrizia lumii - apare si la Shakespeare: "Alte msti, aceeasi pies/Alte guri, aceeasi
gam"; lumea este privit ca o scen n care oamenii sunt actorii, jucnd diverse roluri. - apare motivul lumii-siren, care ntinde "lucii mreje"; lumea atrage prin
spectacolul si carnavalescul ei, dar omul de geniu care stie acestea trebuie s se fereasc s nu cad n mrejele ei.
62. Analizeaza particularitatile de structura si de expresivitate, caracteristice simbolismului, prin referire la o poezie studiata.
Plumb, de George Bacovia
A aparut n fruntea volumului Plumb n 1916. Este considerata o capodopera a creatiei bacoviene si o culme a simbolismului romnesc. Poezia este alcatuita din
2 catrene, care corespund celor 2 planuri ale realitatii: realitatea exterioara, alcatuita din "cimitir", "cavoul", simboluri ale unei univers rece, ostil, care l mpinge pe
poet la izolare si disperare si realitatea interioara, sufleteasca, deprimanta pentru care nici iubirea invocata cu disperare nu este o sansa de salvare. Cuvntul cheie al
ntregii poezii este "plumb" care devine metafor - simbol si care este repetat de trei ori, numr fatidic n fiecare catren. Repetitia acestui cuvnt sugereaz o atmosfer
macabr de cavou. n acest mediu, sentimentul iubirii nseamn "ntoarcere spre apus" cum spune poetul Lucian Blaga, adic moartea: "Dormea ntors amorul meu de
plumb,/. pe flori de plumb." n aceste conditii poetul nu se poate redresa, nu se poate nalta . Mijloacele artistice ale poeziei sunt simbolul ("plumbul"),
metaforele("Stam singur in cavou") si personificrile ("Dormeau adnc sicriile de plumb"). Remarcm folosirea verbelor la imperfect: "dormeau", "stau" care sugereaz
acea atmosfer de dezolare, o actiune trecut dar neterminat, n continu desfurare nc. La toate nivelurile (lexical, fonetic, morfosintactic), poetul exteriorizeaza
ideea de alunecare spre neant. Verbele la imperfect (dormeau, dormea, stam) sugereaza persistenta atmosferei deprimante. Repetitia conjunctiei "si" amplifica atmosfera
macabra si contribuie la realizarea unei nelinisti metafizice. Frecventa consoanelor m, b, v, l, sugereaza foarte bine plnsetul, vaietul, ca ecou al atmosferei
insuportabile. La nivelul prozodic se constata folosirea iambului. Poezia este simbolista prin corespondentele dintre lumea exterioara si lumea interioara, prin sugestie,
sentimentul de impietrire si apasare sufleteasca fiind doar sugerat prin intermediul simbolului si prin muzicaliatea versurilor, data de repetitia obsedanta a cuvantului
"plumb".
63. Explica rolul elementelor de compozitie dintr-un text poetic studiat, apartinand lui George Bacovia (la alegere, doua elemente dintre urmatoarele:
titlu, secvente poetice, relatii de opozitie si de simetrie, elemente de recurenta - motiv poetic, laitmotiv).
Lacustra, de George Bacovia
Titlul poeziei este simbolic. Lacustra reprezenta o locuinta primitiva, din paleolitic, temporara si nesigura, construita pe apa si sustinuta de patru piloni. Podul
care pastra legatura cu lumea terestra era noaptea tras la mal pentru a-i proteja pe locuitorii casei de pericolul lumii exterioare. Titlul sugereaza faptul ca eul poetic este
supus in permanenta pericolului agresiunii din partea lumii exterioare, de care se izoleaza, devenind in felul acesta un insingurat, un prizonier al propriei lumi.
Secvente poetice: Strofa I exprima, in mod simbolic, dezagregarea materiei, sub actiunea unei ploi permanente: "De-atatea nopti aud plouand". Caderea ploii
actioneaza hipnotic asupra somnului fiintei si a lumii. Strofa a doua: Starea de nevroza, de iritare, provocata in prima strofade plansul si dezagregarea materiei, se
coreleaza cu spaima, sentimente generate de pericolul iminent: "In spate ma izbeste-un val". Strofa a treia amplifica starea de angoasa, de neliniste, de singuratate a
poetului, prin regresiunea in "golul istoric" al inceputurilor lumii: Pe-acelasi vremuri ma gasesc".Dezagregarea se extinde la nivelul intregului univers, "pilotii grei" ai
lumii launtrice prabusindu-se sub actiunea distrugatoare a apei. Strofa a patra o reia simetric pe prima, in afara de versul al doilea, care se realizeaza ca o prelungire a
primului catren: "Tot tresarind, tot asteptand". Accentul cade pe planul subiectiv, trecandu-se de la universal la individual.
64.Prezinta trasaturi ale unei poezii studiate, in care se regasesc prelungiri ale clasicismului si romantismului.

Rugaciune
Poezia motiveaza crezul poetic ce strabate intreaga opera a lui Goga. Titlul semnifica atitudinea de smerenie a poetului in fata Divinitatii, pe care o implora sa-I
dea puterea de a canta aspiratiile si suferintele celor multi. Invocatia este patetica, ea impresioneaza prin gestul de umilinta care insoteste ruga. Discursul poetic reflecta
crezul artistic privind izvoarele si originalitatea artei, ca expresie a misiunii artistului in societate. Exponent al unei colectivitati etnice, poetul simte povara raspunderii
sale ("Nu mor stramosii niciodata / Razboiul lor in noi si-l poarta"). Cele sase strofe, oranduite intr-o simetrie compozitionala, vorbesc despre caracterul militant al
poeziei si misiunea sociala a poetului. Repetarea obsesiva a pronumelui personal la persoana I (eu, -mi, pe mine), in relatie directa cu pronumele de persoana a II-a (tu,
tale, tine), frecventa substantivelor in vocativ (parinte, Doamne, stapane) si adresarea directa prin imperativul verbului (oranduie, dezleaga, sadeste, da, alunga) sustin
tonul confesional si implica sensul de ruga fierbinte si staruitoare, izvorata dintr-un suflet ravasit de durere.In prima strofa, concentrarile metaforice de o rara
expresivitate: "In drum mi se desfac prapastii / Si-n negura se-mbraca zarea", anunta doar motivul discursului si situeaza eul liric in postura de cautator al drumului
autentic in arta. Dezorientarea si senzatia de gol psihic sunt potentate prin frecventa epitetului apreciativ: "Ratacitor, cu ochii tulburi / Cu trupul istovit de cale" ce
motiveaza atitudinea si gestul de implorare. Versurile constituie de fapt concluzia fireasca a strofei, concentrata in final intr-o metafora-simbol: "Parinte-orandui-mi
cararea!". Prin substantivele si verbele alese din aceeasi familie semantica (drum, cale, carare; cad, se desfac, caut, oranduie) intuim directia ascendenta a demersului
artistic. In urmatoarele doua strofe deslusim cu pregnanta preocesul de creatie si intelegem ca in viziunea lui Octavian Goga actul poetic inseamna zbucium si traire
puternica, care presupun transfigurarea in arta a vietii si nazuintelor unei colectivitati. Printr-o constructie enumerativa in care sporul de frumusete si armonie este creat
de melodia simbolurilor metaforice ("Da-mi cantecul si da-mi lumina / .da-mi raza soarelui de vara"), apare evidentiata ideea ca opera de arta exploreaza prin forme
specifice, tainele lumii si farmecul vietii, dand glas sentimentelor umane de dragoste si ura, de bucurie si tristete. Tonalitatea solemna a versului este potentata prin
repetarea verbului si prin asezarea lui la inceputul versului.In ultimele trei strofe, cuvantul devine mult mai dinamic si mai clocotitor, iar versul - un strigat de durere.
Definind printr-o suita de substantive specifice lexicului sau poetic (durere, lacrimi, amarul, truda) obiectul discursului sau patetic, poetul pare ca isi cheama confratii nu
numai sa fie martori ai istoriei, ci si fauritorii ei. Artistul trebuie sa fie un glas smuls din vaierul celor multi. El poarta armura si intrezareste in clocotul maniei inabusite
si al razvratirii tumultoase nadejdea celor multi. Treptat, tonalitatea versurilor devine tot mai aspra, pana ce izbucneste impetuos in final: "In suflet seamana-mi furtuna /
Sa-l simt in matca-I cum se zbate".
65. Expune specificul raportului autor-eu liric, prin referire la un text poetic al unui autor apartinnd directiei moderniste.
Poet cu o activitate literara indelungata (peste sase decenii) si deosebit de bogata, Tudor Arghezi (1880-1967) se inscrie, deopotriva, in traditie ca si in
modernitate; sufletul sau "faustian" avand mai multe fatete, acestea se reflecta in diversitatea unei lirici cu largi deschideri spre nou, dar care poarta parfumul vechimii;
poezia oscilatiei intre credinta si tagada, poezia sentimentului cosmic, poezia fricii de moarte, poezia iubirii, poezia jocului, poezia razvratirii. Poezia "Flori de mucigai
deschide ciclul cu acelasi titlu (1931), care constituie o aplicare a esteticii uratului enuntate in "Testament". Titlul volumului aminteste de "Les fleurs du mal" ("Florile
raului") ale lui Baudelaire, dar ideea sugerata este aceea ca frumosul poate "creste" si din urat, asa cum florile cresc deasupra mucegaiului."Flori de mucigai" este o
poezie lirica, in care autorul isi exprima, in mod direct, nelinistile generate de actul creatiei. Tema acestei poeme o constituie conditia poetului damnat care-si pierde, in
spatiul inchisorii, vechile virtuti de creator. Primele sapte versuri ale poeziei reconstituie procesul de faurire al altor "cuvinte potrivite", creatie blestemata si intoarsa,
prin plasarea atat a stihuitorului cat si a lumii evocate, in universul degradarii umane: "Le-am scris cu unghia pe tencuiala / Pe un parete de firida goala, / Pe intuneric,
in singuratate, / Cu puterile neajutate / nici de taurul, nici de leul, nici de vulturul / Care au lucrat imprejurul / Lui Luca, lui Marcu si lui Ioan. "Fostul detinut al
inchisorii Vacaresti si-a scris versurile intr-o celula, scrijelindu-le cu unghia pe perete; spatiul intunecat al acesteia constituie prima cauza a damnarii, poetul pierzand
aici lumina "rece, fragila, noua, virginala" a inceputurilor, care investea omenirea cu atributele sacrului.
Cateva simboluri religioase (taurul, leul si vulturul) trimit la cei trei evanghelisti (Luca, Marcu si Ioan). Pe acestia iconografia crestina ii infatiseaza impreuna cu
respectivele simboluri semnificand: jertfa (taurul), domnia lui Iisus (leul) si imaginea sfantului Duh (vulturul). Despuiat de sacralitate in infernul inchisorii (" cu
puterile neajutate") poetul devine un damnat. In aceste conditii, demonul sau interior ii dicteaza versurile blestemate, rod al unui act luciferic: "Sunt stihuri fara an, /
stihuri de groapa, / De sete de apa / Si de foame de scrum, / Stihurile de-acum". Omul care fusese inzestrat cu o "unghie ingereasca" pentru a-si fauri opera, o pierde
datorita coborarii in iad; chiar lasata sa creasca, aceasta ramasita a sacrului " nu a mai crescut", ori a fost convertita in instrument diavolesc ("sau nu o mai am
cunoscut").
Noul "instrument" de creatie este generator de suferinta (" Si ma durea mana ca o ghiara / Neputincioasa sa se stranga"), poetul traind drama imposibilitatii de a mai
scrie ca alta data. Aceasta va conduce la un alt tip de poezie - oglinda a unei creatii inversate (" Si m-am silit sa scriu cu unghiile de la mana stanga") in care truda nu
este suficienta, iar Logosul nu se mai intrupeaza in vers sacru. Poezia "Flori de mucigai" deschide, in mod programatic, ciclul cu acelasi titlu, in care Arghezi aplica
"estetica uratului" enuntata in ,, Testament": transformarea a ceea ce este urat in materie artistica.
Elemente ale modernismului: Modernismul fiind o orientare artistica novatoare, opusa traditionalismului, primul dintre elementele sale il constituie sursa de
inspiratie: lumea inchisorilor alcatuita dintr-o adevarata fauna umana. In zugravirea ei, autorul a utilizat categoriile negative ale modernismului: sumbrul,
terifiantul, grotescul. Un alt element il constituie titlul socant, alcatuit printr-o asociere semantica surprinzatoare. Titlul (ca si intregul volum) constituie o aplicare a
esteticii uratului. In aceeasi viziune se inscriu trairile interioare ale poetului (infatisat in ipostaza demonica): damnarea, nelinistea, suferinta. In sfarsit, viziunea
"intoarsa" asupra creatiei poetice este tot un element modernist.
66. Evidentiaz elementele de compozitie dintr-un text poetic studiat, apartinnd lui Lucian Blaga (la alegere, dou dintre urmtoarele: titlu, incipit,
secvente poetice, elemente de recurent motiv poetic, laitmotiv, relatii de opozitie si de simetrie).
Eu nu strivesc corola de minuni a lumii, de Lucian Balga, se afla in fruntea volumului de debut "Poemele luminii" din 1919. Poezia apare ca o scurt
confesiune n care Blaga vorbeste de atitudinea lui fat de tainele universale, optnd cu fermitate nu pentru cunoasterea lor pe cale rational, ci pentru potentarea lor
prin contemplarea nemijlocit a formelor concrete sub care se nftiseaz. Conduita aceasta reliefeaz nu att opozitia filozofic ntre rationalism si irationalism, ct o
diferent ntre gndirea rational si gndirea poetic, aceasta din urm creatore de metafore, adic de imagini n care se intuieste simultan existenta a dou planuri
diferite n ordinea lucrurilor, unul concret si altul abstract. Titlul: Este o metafora revelatorie care semnifica ideea cunoasterii luciferice. Verbul la forma negativa "nu
strivesc" exprima refuzul cunoasterii de tip rational si optiunea pentru cunoasterea luciderica/poetica. Metafora "corola de minuni a lumii", imagine a perfectiunii prin
ideea de cerc, semnifica misterele universale. Relatii de opozitie:Mrturisirea eului liric se organizeaz n jurul unor opozitii mereu amplificate: eu - altii; lumina mea lumina altora; corola de minuni a lumii - flori, ochi, buze ori morminte. Toti termenii au un sens figurat: pronumele personal eu-de altfel, cuvntul cheie al poeziei, prin
repetitia lui obsedant - semnific pe poet, lumina mea semnific gndirea poetic, lumina altora-gndirea logic, corola de minuni - misterele universale, flori, oclui,
buze, morminte - nftisrile concrete ale misterelor.Structura antitetic marcat prin termenii principali este adncit prin distributia verbelor. n propozitiile n care
subiectul este "eu" verbele predicate sunt: nu strivesc, nu ucid, nu sugrum ci sporesc, mbogtesc, iubesc. Pentru lumina altora exist un singur verb predicativ:
Sugrum, dar prin asociatii subntelese i se pot atasa si altele: striveste, ucide, nu sporeste, nu mbogteste, nu iubeste. Cunoasterea logic "reduce numeric misterele"
prin "determinarea lor conceptual " le sugrum vraja, adic farmecul concret, individual, prin abstractizare. Cunoasterea poetic, dimpotriv conserv fiorul concret al
necunoscutului, ba chiar l sporeste, proiectnd "n misterele lumii un nteles, un rost si valori" noi, care apartin poeziei.
67. Prezinta particularitati moderniste intr-o poezie studiata, apartinand lui Tudor Arghezi.
Poezia "Flori de mucigai", cu titlul identic cu al volumului, este poezia programatica, apare ca "arta poetica" argheziana. In aceasta poezie se releva actul
creatiei, experienta sisifica nebanuita chiar prin oximoronul "flori de mucigai", figura de stil ce consta in alaturarea a doi termeni care exprima sensuri contradictorii,
incompatibile din punct de vedere logic, dar care aduc prin contrastul lor o imagine poetica deosebit de sugestiva. Recurgand la sensul propriu al cuvantului "mucigai"
se creaza o imagine "urata", "dezgustatoare". Conotatiile create de Arghezi pe calea transfigurarii artistice stau sub semnul esteticii uratului ( ca la Baudelaire in

Florile raului ). Frumosul florilor este transgresat (inundat) de calalalt termen al sintagmei Flori de mucigai .Confesiunea poetului este tulburatoare, plina de
dramatism, fiindca actul poetic facut cu daruire (pentru a oglini un univers uman terifiant al puscariilor) devine martiraj, truda sisifica : Le-am scris cu unghia pe
tencuiala/ Pe un parete de firida goala/Pe intuneric, in singuratate,/Cu puterile neajutorate. . Tema poeziei este deci acest aspect generalizat al travalilui artistic : Si
m-am silit sa scriu cu unghiile de la mana stanga .Prin cunoasterea realului, a unui univers fetid, imund, scriitorul poate sa reflecte grotescul, uratul, absurdul- nefiind
ajutat nici de zodii, si nici de sfinti ; el scrie ca un damnat Cu puterile neajutate/ Nici de taurul, nici de leul, nici de vulturul/ Care au lucrat imprejurul lui Luca, lui
Marcu si lui Ioan . In acest text, totul este decantat, esentializat in simboluri. Imaginile urmatoare sunt surprinzatoare, de o neasteptata originalitate. Poetul traieste stari
limita in planul cunoasterii si in cel al creatiei, el se comunica pe sine prin metafore, enumerare, repetitii, versuri abrupte, sacadate. El scrie stihuri fara an (iesirea
din timp, din istorie), "stihuri de groapa"(ale suferintei, morbidului si macabrului ), stihuri de sete de apa(vitregia, chinul existential, dezechilibrul), stihuri de foame
de scrum (terifiantul, infernalul, deznadejdea halucinanta, depresia onirica ).Lumea inchisorii parca aduce blestemul, raul, poetul nu-si poate acorda vointa creatoare cu
efortul dirijat spre rezultatele scontate : Cand mi s-a tocit unghia ingereasca/Am lasat-o sa creasca/ Si nu a mai crescut/ Sau nu o mai am cunoscut . In resorturile
intime ale poetului se produce o fractura grava instrainarea - sau nu o mai am cunoscut . Chiar si topica arata dezarticularea, stangacia, iesirea din echilibrul
firesc atat de necesar. In viziunea densa a suferintei, Arghezi concentreaza timpul, spatiul, fenomenele naturii, crisparea eului poetic:
"Era intuneric.Ploaia batea departe afara// Si ma durea mana ca o ghiara// Neputincioasa sa se stranga//

Si m-am silit sa scriu cu unghiile de la mana stanga.

Scriitorul foloseste cuvinte populare care au efect stilistic in context : mucigai, stihuri , scrum , ghiara , firida . In sintagmele firida goala ,
puterile neajutate , unghia ingereasca -epitetele sunt abstracte, aduc un spor in planul ideii si sentimentului, cititorul patrunde mai bine in substanta conotatiilor.
Unghia ingereasca . unghiile de la mana stanga - tencuiala , firida goala sunt elemente esentiala pentru infaptuirea programului scriitoricesc .
intunericul , ploaia , singuratatea consemneaza conditiile depresive in care poetul cu puteriile neajutorate trebuie sa scrie.Poetul este constient ca pentru a
realiza volumul intreg Flori de mucigai , pentru a evoca figuri dintr-un mediu socio-uman mai putin obisnuit trebuie sa apeleze la inventivitatea lexicala, mai ales ca
sugereaza existenta unei licariri de moralitate si frumusete oriunde, fiinca omul este recuperabil, oricat de jos ar fi cazut.

68.Prezinta particularitati moderniste intr-o poezie studiata, apartinand lui Ion Barbu.
Printre poeziile care ilustreaza "fetele" eului pot fi amintite: Din ceas dedus... si Dioptrie. in aceste texte, eului poetic ii revine responsabilitatea de a inlatura
valul care acopera adevaratul chip al lumii, pe care-1 eternizeaza, transsubstantiat, in vers. Dezvaluirea ar putea echivala cu o intoarcere la starea primordiala a poeziei
si la cea pura, sacra, a lumii. Textul care deschide volumul, preluandu-i si titlul, Joc secund, reprezinta un prim pas in procesul de initiere in tainele creatiei poetice.
Titlul, sugestiv, pune in evidenta ideea centrala si crezul poetic: poezia reprezinta o dematerializare a lumii prin oglindire, o reprezentare purificata a lumii, creatia
devenind "un joc secund, mai pur". Lumea vazuta ca o copie a "lumii perfecte" este salvata prin spatiul poeziei, spatiul jocului secund, atemporal "din ceas dedus",
aspatial, teritoriu imaginat al experientelor spirituale pure. Poezia porneste de la viata, dar nu se confunda cu aceasta; ea se inalta pe "inecarea" universului real printr-un
joc al oglindirii, devenind un sublimat, o copie geometrizata a lumii. Primul vers contine un element-cheie al textului, propagat dupa principiul undei in intregul corp
poetic. Poezia, "adancul acestei calme creste", pune realitatea intre paranteze, iesind din temporalitate, "din ceas dedus", spre a instaura prin reflectarea in oglinda o
lume superioara, spirituala, mantuita. Metaforele care definesc poezia evidentiaza profunzimea actului creator ("adancul") si ordinea spirituala, intelectuala, pe care
aceasta o impune ("calmele creste" amintesc de esenta piscurilor intelectului). Scenariul din primul vers este reluat in versurile urmatoare. Reflectarea in oglinda magica
a apei ("grupurile apei"; "numai marea") permite transcenderea fondului biologic al lumii ("cirezilor agreste"; "meduzele") si circumscrierea esentelor (,joc secund, mai
pur"; "clopotele verzi"). Lumea e joc; oglindindu-se in spirit, se transforma intr-un alt fel de joc, mai aproape de idee. Se remarca rolul cromaticii barbiene, culoarea
aducand sugestia unei lumi superioare (azurul pastreaza aceeasi imagine eminesciana a infinitului sacru, verdele este culoarea nemuririi, dar si a intelectului).
Eul poetic apare in ipostaza unui homo ludens, parte a jocului creator, el fiind cel care delimiteaza rasaritul unei noi metode de creatie ce se deschide spre o lume a
spiritului ("nadir latent"). Punct simetric al zenitului, nadirul ascuns vederii, dar accesibil prin gandire si calcul matematic, este locul in care se situeaza constiinta
poetica pentru a ridica imaginea sintetizata a lumii si a capta muzica ei secreta, risipita, fragmentara. Creatorul isi asuma rolul de insumator al "harfelor resfirate", avand
puterea de integrare a experientelor poetice si de sublimare a lor in imnurile "harfelor rasfirate". Poezia generata este cantec misterios si plan secund al absolutului.
Aluziile la Orfeu sunt inregistrate de imaginea creatiei poetice - cantecul pe care-1 istoveste, redu-candu-1 la esente. Actul creator consuma fiinta in dificila incercare de
recuperare a fabuloasei muzici a sferelor ce ar putea organiza si da sens intregului univers. Lumea umana nu este decat o masca, un desen complicat. Poezia ce-si
alatura puterea spiritului accede intr-un univers de linii si forme pure, care geometrizeaza - ordoneaza si esentializeaza - lumea.
69. Prezinta particularitati moderniste intr-o poezie studiata, apartinand lui Lucian Blaga. Eu nu strivesc corola de minuni a lumii
Unul dintre cele mai cunoscute texte blagiene programatice este Eu nu strivesc corola de minuni a lumii, poezie ce deschide volumul de debut din 1919,
Poemele luminii, desi initial este publicat n revista "Glasul Bucovinei", n ianuarie, apoi n "Renasterea romn", dou luni mai trziu. Poezia este expresia viziunii
artistului asupra universului si anticip teoriile din eseurile Eonul dogmatic sau din Trilogia cunoasterii. Poemul este structurat n 3 secvente. Incipitul este format din
primele 5 versuri, ce definesc cunoasterea de tip luciferic/poetic prin detasarea de un demers opus, raportat la rational (mintea). Remarcm reluarea titlului n versul
initial si referinta pentru verbe la forma negativ ("nu strivesc, nu ucid") pentru a accentua opozitia ntre cele 2 tipuri de cunoastere si pentru a condamna indirect
efectul de anulare a misterului cosmic la nivelul cunoasterii empirice. Metaforele plasticizante ("ochi, flori, buze, morminte") reprezint manifestri ale tainelor n
Univers, trimitnd la totalitatea experientelor de luare n posesie a realittii: vizuale, tactile, olfactive, la fragilitatea existentei, la iubire, cunoastere sau moarte, dar si la
telluric (flori), spiritual (ochi), lumea cuvntului (buze), lumea mortii (morminte). n cea de-a doua secvent este dezvoltat opozitia dintre cunoasterea de tip
luciferic/poetic si cea de tip paradisiac/stiintific, opozitie accentuat prin comparatia ampl cu luna, motiv literar ce nu mai reprezint astrul tutelar, protector al
cuplului din poezia romantic, ci un simbol care potenteaz misterul, partea criptic a exisentului. O serie de motive se regsesc n cmpul semantic al ideii de tain:
"vraja neptrunsului ascuns", "adncimi de ntuneric", "taina noptii", "ntunecata zare", "sfnt mister", cci eul liric refuz claritatea regimului diurn n favoarea
regimului nocturn, cci i permite integrrea fiintei individuale n Totul cosmic. Ultima secvent cuprinde motivatia cunoasterii de tip luciferic, respectiv iubirea: la baza
demersului cognitiv al artistului st afectul. Prin iubire, omul poate restabili corespondente ntre Univers si sine, simtindu-se un fragment dintr-un mister ce se
autoregenereaz continuu. Astfel, poetul devine el nsusi o form de manifersatre a tainei.
70.Ilustreaza conceptual operational arta poetica, prin referire la o creatie lirica studiata, apartinand unui autor canonic.
Art poetic - crez literar, oper literar, care exprim principiile estetice ale autorului ei, conceptia acestuia despre menirea poetului, despre functiile literaturii,
despre modul n care trebuie scris aceasta;
Poet cu o activitate literara indelungata (peste sase decenii) si deosebit de bogata, Tudor Arghezi (1880-1967) se inscrie, deopotriva, in traditie ca si in
modernitate; sufletul sau "faustian" avand mai multe fatete, acestea se reflecta in diversitatea unei lirici cu largi deschideri spre nou, dar care poarta parfumul vechimii;
poezia oscilatiei intre credinta si tagada, poezia sentimentului cosmic, poezia fricii de moarte, poezia iubirii, poezia jocului, poezia razvratirii.
Poezia "Flori de mucigai deschide ciclul cu acelasi titlu (1931), care constituie o aplicare a esteticii uratului enuntate in "Testament".

Titlul volumului aminteste de "Les fleurs du mal" ("Florile raului") ale lui Baudelaire, dar ideea sugerata este aceea ca frumosul poate "creste" si din urat, asa
cum florile cresc deasupra mucegaiului. "Flori de mucigai" este o poezie lirica, in care autorul isi exprima, in mod direct, nelinistile generate de actul creatiei. Tema
acestei poeme o constituie conditia poetului damnat care-si pierde, in spatiul inchisorii, vechile virtuti de creator. Primele sapte versuri ale poeziei reconstituie procesul
de faurire al altor "cuvinte potrivite", creatie blestemata si intoarsa, prin plasarea atat a stihuitorului cat si a lumii evocate, in universul degradarii umane: "Le-am scris
cu unghia pe tencuiala / Pe un parete de firida goala, / Pe intuneric, in singuratate, / Cu puterile neajutate / nici de taurul, nici de leul, nici de vulturul / Care au lucrat
imprejurul / Lui Luca, lui Marcu si lui Ioan. " Fostul detinut al inchisorii Vacaresti si-a scris versurile intr-o celula, scrijelindu-le cu unghia pe perete; spatiul intunecat al
acesteia constituie prima cauza a damnarii, poetul pierzand aici lumina "rece, fragila, noua, virginala" a inceputurilor, care investea omenirea cu atributele sacrului.
Cateva simboluri religioase (taurul, leul si vulturul) trimit la cei trei evanghelisti (Luca, Marcu si Ioan). Pe acestia iconografia crestina ii infatiseaza impreuna cu
respectivele simboluri semnificand: jertfa (taurul), domnia lui Iisus (leul) si imaginea sfantului Duh (vulturul). Despuiat de sacralitate in infernul inchisorii (" cu
puterile neajutate") poetul devine un damnat. In aceste conditii, demonul sau interior ii dicteaza versurile blestemate, rod al unui act luciferic: "Sunt stihuri fara an, /
stihuri de groapa, / De sete de apa / Si de foame de scrum, / Stihurile de-acum". Omul care fusese inzestrat cu o "unghie ingereasca" pentru a-si fauri opera, o pierde
datorita coborarii in iad; chiar lasata sa creasca, aceasta ramasita a sacrului " nu a mai crescut", ori a fost convertita in instrument diavolesc ("sau nu o mai am
cunoscut").
Noul "instrument" de creatie este generator de suferinta (" Si ma durea mana ca o ghiara / Neputincioasa sa se stranga"), poetul traind drama imposibilitatii de a mai
scrie ca alta data. Aceasta va conduce la un alt tip de poezie - oglinda a unei creatii inversate (" Si m-am silit sa scriu cu unghiile de la mana stanga") in care truda nu
este suficienta, iar Logosul nu se mai intrupeaza in vers sacru. Poezia "Flori de mucigai" deschide, in mod programatic, ciclul cu acelasi titlu, in care Arghezi aplica
"estetica uratului" enuntata in ,, Testament": transformarea a ceea ce este urat in materie artistica.
Elemente ale modernismului:
Modernismul fiind o orientare artistica novatoare, opusa traditionalismului, primul dintre elementele sale il constituie sursa de inspiratie: lumea inchisorilor alcatuita
dintr-o adevarata fauna umana. In zugravirea ei, autorul a utilizat categoriile negative ale modernismului: sumbrul, terifiantul, grotescul. Un alt element il constituie
titlul socant, alcatuit printr-o asociere semantica surprinzatoare. Titlul (ca si intregul volum) constituie o aplicare a esteticii uratului. In aceeasi viziune se inscriu
trairile interioare ale poetului (infatisat in ipostaza demonica): damnarea, nelinistea, suferinta. In sfarsit, viziunea "intoarsa" asupra creatiei poetice este tot un element
modernist.

71.Ilustreaza conceptele operationale tema si motiv literar, apartinand modernismului.


"Eu nu strivesc corola de minuni a lumii" de Lucian Blaga face parte din seria artelor poetice moderne ale literaturii romne din perioada interbelic, alturi de
"Testament" de Tudor Arghezi si "Joc secund" de Ion Barbu. Poezia este asezat n fruntea primului su volum, "Poemele luminii" (1919). Tema poeziei o reprezint
atitudinea poetic n fata marilor taine ale Universului: cunoasterea lumii n planul creatiei poetice este posibil numai prin iubire. n sprijinul acesteia mai apar idei
precum cunoasterea poetic si cea rasional, motivul luminii, al lunii, dar cu o functie schimbat fat de romantism. Elementele realului devin poart ctre lumea de
dincolo de ele. Aceast lume radiaz din sensurile lucrurilor sau din relatiile lor cu lumea, cu eul liric. Titlul este o metafor revelatorie care semnific ideea cunoasterii
luciferice. Pronumele personal "eu" este asezat orgolios n fruntea primei poezii din primul volum, adic n fruntea operei. Plasarea sa initial poate corespunde
influentelor expresioniste (exacerbarea eului) din volumele de tinerete Titlul este reluat n incipitul poeziei, ca prin vers, iar sensul su, mbogtit prin seria de antiteze si
prin lantul metaforic, se ntregeste cu versurile finale : "Eu nu strivesc corola de minuni a lumii / [...] / cci eu iubesc / si flori si ochi si buze si morminte". Poezia este
un act de creatie, iar iubirea o cale de cunoastere a misterelor lumii prin trirea nemijlocit a formelor concrete. Poezia nseamn intuirea n particular a universalului.
Metaforele enumerate surprind temele majore ale creatiei poetice, imaginate ca petalele unei corole uriase care adpoateste misterul lumii: flori - semnific fragilitatea,
prospetimea, frumusetea viatii, efemeritatea; ochi trimit la viziune, cunoastere, deschidere a sufletului ctre lume; buze sunt receptacole ale senzualittii, pot sugera
sensibilitatea, intimitatea, iubirea, rostirea poetic, afectivitatea; morminte justific tema mortii, eternitatea. Elementele de recurent n poezie sunt: misterul si motivul
luminii, care implic principiul contrar, ntunericul.
72. Ilustreaza conceptul operational traditionalism, prin referire la un text liric studiat.
Semnificatia titlului
Volumul "Prga" (1921), din care face parte si poezia "n gradina Ghetsemani", marcheaza afirmarea originalitatii liricii voiculescene si deschide seria
volumelor cu registru tematic, religios, n care "sacralizarea nu este dect forma dinti a unui ceremonial cosmic" (Aurel Sasu): "Poeme cu ngeri" - 1927, "Destin" 1933, "Urcus" - 1937.
Complexitatea problematicii, spiritualizarea imaginii - marcnd descprinderea de traditionalismul samanatorist, ale carei influente sunt depistabile n maniera
abordarii poeziei din primele volume ("Poezii" - 1916, "Din tara zimbrului" - 1918) si nnoirea expresiei sunt trasaturile esentiale ale acestui volum.
Daca n primele doua volume scenele si motivele biblice reprezentau, mai degraba, simple elemente decorative, n "Prga" acestea devin cutremuratoare
alegorii ale framntarilor ce nsotesc spiritul n "marele exil interior" (Al. Sasu).
Motivul central al poeziei "n gradina Ghetsemani", anuntat nca din titlu, este acela al rugaciunii lui Isus n gradina Ghetsemani pe Muntele Maslinilor, din
"Sfnta Evanghelie dupa Luca" (22, 40-46). Pastrnd majoritatea detaliilor din textul biblic, Voiculescu resemnifica nsa substanta motivului n functie de mesajul pe
care si propune sa-l transmita. Ideea poetica in-formeaza materia textului sacru, mbogatindu-i estetic finalitatea - imboldul catre transcederea limitelor. Textul poetic
devine astfel un spatiu al comunicarilor esentiale. Lupta lui Isus cu propriu-i destin, mntuirea ntregii firi prin preluarea tuturor pacatelor - crucificarea fiind suprema
patimire -, ofera poetului imaginea perfecta n care va proiecta drama conditiei umane. ndoiala metafizica a psalmilor arghezieni, n care se releva un spirit ce vrea sa
creada, nu se regaseste n lirica voiculesciana. Amplificarea ezitarii lui Isus n fata "infamei bauturi", metafora a totalitatii pacatelor, are alta motivatie, una de ordin
estetic. Cu cr ispita renuntarii este mai mare, cu att depasirea ei este mai impresionanta.
Titlul "n gradina Ghetsemani" subliniaza prin metafora "gradinii", acest topos spiritual al ispitirii, care se cere si el mntuit. Elementele inerente gradinii verdeata, racoare, mbietoare liniste - implica o ademenire catre o periculoasa odihna pentru cel pornit pe calea mntuirii. n aceasta gradina, Ghetsemani, pe muntele
Maslinilor (maslinul - simbol al pacii), Isus si ndeamna ucenicii: "Rugati-va, ca sa nu intrati n ispita" (Luca 22, 40). n pacea aparenta a gradinii ucenicii cad prada
somnului, adormindu-si astfel si spiritul care s-ar fi "trezit" numai prin rugaciune. Isus ramne singur n "lupta cu soarta". Este aici o sugestie a singuratatii care
nsoteste orice autentica experienta spirituala.
Ca adevarata pace, cea spirituala - care ncununeaza cautarea - a fost confundata, o demonstreaza o alta metafora a textului poetic, "vraistea gradinii.

Tensiunea indusa de metafora din titlu, topos decupat cu intentii creatoare din episodul biblic, evolueaza gradat catre sugestia linistii extatice din final,
rascumpararea prin sacrificiu. Gradina firii, devastata de spaima iminentei jertfe, sta ntr-o mistica asteptare a tihnei, pentru ca numai jertfa impusa de "mna nendurata"
i ofera posibilitatea mplinirii aspiratiei catre gradina originara n care stapneste pacea primordiala.
Preliminarii
Poezie antologica din creatia lui Vasile Voiculescu, "n gradina Ghetsemani" apare n volumul "Prga" din 1921, al treilea n ordine cronologica, atestnd
maturitatea poetica a scriitorului si prefigurnd tematic volumul urmator al "Poemelor cu ngeri".
Punctul de plecare al inspiratiei poetice l constituie un eveniment apartinnd mitologiei crestine, ritualizat anual n Saptamna Patimilor (a nvierii) si
devenind, prin aceasta, foarte cunoscut. Este vorba despre rugaciunea lui Isus din gradina Ghetsemani, naintea crucificarii. Evanghelia dupa Matei consemneaza toate
cele trei momente ale rugaciunii: departndu-se putin de ucenici, Isus se roaga: "Parintele Meu, de este cu putinta, treaca de la Mine paharul acesta! nsa nu precum
voiesc Eu, ci precum Tu voiesti". Dupa un timp, rugaciunea se repeta ntr-o formula putin modificata, de doua ori: "Parintele Meu, daca nu este cu putinta sa treaca
acest pahar, ca sa nu-l beau, faca-se voia Ta". Dupa ncheierea rugaciunilor a venit spre ucenicii sai zicndu-le sententios: "Iata s-a apropiat ceasul si Fiul Omului va fi
dat n minile pacatosilor" (Matei, 26, 36-46).
Se observa ca n cele trei invocatii ale lui Dumnezeu, sensul evolueaza de la ncercarea de renuntare spre acceptarea a ceea ce i era predestinat.
ntr-un volum de marturisiri, autorul recunoaste ca dintre toate lecturile sale, cea care l-a impresionat cel mai mult a fost "Biblia cu aspra ei grandoare, de
drama jumatate pamnteana, jumatate divina" (V. Voiculescu, Confesiunea unui scriitor si medic, n Gndirea, anul XIV, oct.1935). Momentul rugaciunii din gradina
Ghetsemani sintetizeaza elocvent acest lucru. Cunoasterea cvasiunanima a acestui eveniment permite autorului sa se limiteze n poezie doar asupra aspectului de "drama
jumatate pamnteana, jumatate divina", pastrnd nsa tiparul narativ impus de evenimentul biblic.

Organizarea textului
Repere teoretice. Lund n consideratie toate cele afirmate pna aici, putem considera aceasta poezie ipostazierea unei structuri baladice evidente. Pastrnd
trama (epica), balada retine doar punctul culminant al unei dezvoltari narative, adica starea de maxima tensiune generata de asteptarea, desfasurarea sau rezolvarea unui
conflict. n functie de situarea temporala fata de eveniment, se pot distinge, teoretic, trei tipuri de structuri baladice. Primul tip prezinta starea "personajului" nainte de
producerea evenimentului, ca tensiune a asteptarii (G. Cosbuc, Decebal catre popor). Al doilea tip reprezinta chiar evenimentul (G. Cosbuc, Pasa Hassan, sau Radu
Stanca, Lamentatia Ioanei d'Arc pe rug). Al treilea tip prezinta starea de dupa eveniment, ca fapt mplinit ireversibil (stefan Augustin Doinas, Lucullus pe ruinele cetatii
Amisus). Cel mai frecvent tip este cel de-al doilea, apropiindu-se de structura baladica "clasica", n care evenimentul epic este mai dezvoltat; celelalte doua tipuri
rarefiaza elementul epic, gravitnd n zona celui liric, dobndind astfel mai mult un caracter de lamentatie sau oda. Poezia lui Vasile Voiculescu se ncadreaza n primul
tip baladesc, evenimentul asteptat fiind "rastignirea", asumarea mortii umane de catre elementul divin.
Evenimentul. Caracterul narativ al textului este evident; frecventa verbelor (exprimnd actiuni) - n numar de 24 - ntr-un
text de patru catrene - sta marturie n acest sens. Dezvoltarea temei se face aici prin nserierea unor actiuni: "lupta", "nu primea", "se-mpotrivea", "strnea", "se
cobora", "nu voia s-o atinga" etc. De remarcat faptul ca miscarea epica se desfasoara pe doua planuri, care se interfereaza, fara a capata nici unul prioritate.
Unul este exterior, concretizat n gesturi si actiuni: "o mna nendurata, tinnd grozava cupa,/ Se coboara-mbiindu-l si i-o ducea la gura.". Al doilea plan pune n
evidenta, n paralel, interioritatea, si se concretizeaza n atitudini: "o sete uriasa sta sufletul sa-i rupa./ dar nu voia s-atinga. simtea ca e dulceata.". Textul se ncheie insa
fara o finalizare epica. Rastignirea lui Isus ramne n afara textului, pentru ca accentul se muta pe starea de tensiune de dinaintea acestui eveniment.
Asadar, latura narativa se estompeaza n favoarea unui principiu organizator si tine mai mult de domeniu liricului. Este vorba despre o structura binara, bazata
pe opozitie si evidentiata clar de primul vers: "Isus lupta cu soarta". Dintre cei doi termeni ai acestei opozitii, ultimul este factorul regent ce are caracter implacabil.
Acesta este, la rndul sau, structurat antitetic - pe de o parte "Paharul" contine "infama bautura" si "apa ei verzuie", care produce o reactie de respingere, de pe alta
parte, aceeasi apa, sub "veninul groaznic", contine "sterlici de miere" si "dulceata" cu care Cineva l mbie. Atractia e la fel de puternica, precum e si respingerea
"cupei". Structura bifurcata a celui de-al doilea termen al opozitiei ("venin"/ "dulceata") determina o scindare si a structurii interioare unitare a primului, n atitudini
contradictorii: tentatia acceptarii si ncercarea de refuz a acestui "pahar" al sortii. n acelasi timp, aceasta dualitate a structurii evenimentului este echivalenta cu natura
duala a personajului, a esentei sale divin-umane.
Personajul. "Personajul" central a poeziei nu are nici el statut epic. Este un personaj-idee, un personaj-simbol, nscriindu-se ntr-o paradigma lirica. Simbol
central al religiei crestine, Isus este deopotriva "fiul al omului" si "fiul al lui Dumnezeu". Poezia evidentiaza tocmai aceasta dubla identitate a lui Isus, n momentul n
care el trebuie sa accepte experienta mortii umane, pentru a-si pastra esenta divina. Din momentul de maxima tensiune , n care Isus trebuie sa accepte moartea ca fiu al
Omului si sa-si asume toate chinurile ei. Desi si cunoaste destinul, fiul Omului are un moment de slabiciune, de ezitare. De aici sfsierea launtrica ntre spaima de
moarte a omului si menirea sacra a divinului. E momentul de criza esentiala generata de o situatie limita. Redobndirea vietii vesnice, rentoarcerea la divin se pot
realiza doar prin acceptarea traversarii mortii umane.
Lupta cu propriul destin, de fapt, cu sine nsusi, este teribila. Spre deosebire de alte texte poetice, autorul nu ramne aici la nivelul unor concepte, caci imaginile
concrete se ncarca real fior existential: "Cazut pe brnci n iarba, se-mpotrivea ntr-una./ Curgeau sudori de snge pe chipu-i alb ca varul". n aceste momente Isus e
"mai om" ca niciodata; e mai mult om dect Dumnezeu.
Decorul ("cadrul"). Cadrul n care se desfasoara evenimentul nu are o functie indiciala, ci o functie amplificatoare a starii de tensiune poetica, o valoare
semnificativa.
Temporal, momentul evenimentului este "seara", sugerndu-se astfel un sfrsit
(al zilei, al vietii) si un nceput (al noptii, al mortii). E un moment de trecere de la lumina la ntuneric, de la zi la noapte, sugestie a trecerii lui Isus de la o conditie la alta
(uman-divin). Verbele sunt n majoritatea lor la imperfect, evidentiind durata (umana) nedeterminata, deci ndelungata a suferintei.

Spatial, scenariul biblic situeaza momentul pe Muntele Maslinilor. Muntele e un loc sacru, simbol al aspiratiei spre nalt; mai aproape de cer, de divin. ntreaga
natura nconjuratoare este aici o protectie n exterior a starii de maxima tensiune interioara; este expresia poetica a "vraistei" din sufletul lui Isus.
Gradina este un peisaj devastat ca si sufletul personajului; maslinii "se framnta" fara odihna si, n fata teribilului spectacol devenit insuportabil, "pareau ca vor
sa fuga din loc, sa nu-l mai vada"; ulii, care "dau roata dupa prada", sunt si ei un semn prevestitor al mortii ce va urma.
Practic, ntregul cadru e construit de ultima strofa si nu ntmplator. Absenta rezolvarii epice a conflictului este nlocuita cu un final liric, ncheind poezia n
punctul ei cel mai nalt.
Semnificatii. Isus este un personaj exemplar, exprimnd sensul fundamental al ideii de sacrificiu. Pentru ca Fiul Omului sa devina Fiul lui Dumnezeu, trebuie sa
accepte traversarea mortii; opozitia "uman"/ "divin" trebuie anulata prin rastignire. Moartea n chinuri este pretul pentru accesul la viata (vesnica), adica la divin; astfel,
opozitia devine identitate.
Concluzii: Lupta cu soarta, cu destinul, pe care chiar si lui Isus i vine greu sa-l accepte si sa-l mplineasca reliefeaza una din nsusirile fundamentale ale
conditiei umane. Nu numai mitologia sacra, ci si istoria cunoaste eroi care s-au supus destinului lor (istoric), renuntnd la mplinirea lor umana. Acceptarea destinului
nseamna ntelepciune de a nu te mpotrivi lui, dar nu si nfrngere si resemnare. Ideea este plastic exprimata de Vasile Voiculescu ntr-una din poeziile sale (mai putin
cunoscute): "Eu nu ma lupt cu soarta, nici nu-mi blestem destinul/ Calcnd la pas pe urma clipitelor traite/ Astept sa se-mplineasca doar cele rnduite,/ si fara sa ma
satur la gura duc veninul/ Lasnd sa se-mplineasca n liniste destinul" (binele si raul).

73,74. Ilustreaza conceptul operational neomodernism, prin referire la un text liric studiat
Poezia "Leoiaca tanar,iubirea" face parte din volumul "O viziune a sentimentelor" din 1964,in care Nichita Stanescu,prin cuvantul poetic
esential,vizualizeaza iubirea ca sentiment,ca stare extatic a eului poetic. Este considerata o capodopera a liricii erotice romanesti,individualizandu-se prin
transparenta imaginilor si proiectia cosmica,prin originalitatea metaforelor si simetria compozitiei. Tema o constituie consecintele pe care iubirea,navalind ca un animal
de prada in spatiul sensibilitatii poetice,le are asupra raportului eului poetic cu lumea exterioara si cu sinele totodata. Poezia "Leoaic tnara,iubirea" este o confesiune
lirica a lui Nichita Stanescu,o arta poetica erotica,in care eul liric e puternic marcat de intensitatea si forta celui mai uman sentiment,iubirea. Titlul este exprimat
printr-o metafora in care transparenta imaginii sugereaza extazul poetic la aparitia neasteptata a iubirii,vazute sub forma unui animal de prada agresiv,"leoaica
tnar",explicitata chiar de poet prin apozitia "iubirea".
Structura, semnificatii, limbaj poetic
Poezia este structurata chiar de catre Nichita in trei secvente lirice,corespunzatoare celor trei strofe.
Prima strofa exprima vizualizarea sentimentului de iubire,care ia forma unei tinere leoaice agresive,care ii sare "in fata" poetului,avand efecte devoratoare
asupra identitatii sinelui,infigandu-si "coltii albi (.) in fata" si muscandu-l "de fata".Pronumele la persoana I,"mi","m","m",potenteaza confesiunea eului poetic in
sensul ca poetul era constient de eventualitatea ivirii sentimentului de dragoste,care-l "pndise-n incordare/mai demult",dar nu se astepta ca acesta sa fie atat de
puternic,sa aiba atata forta devastatoare,"mi-a sarit in fata","mi i-a infipt in fata","m-a muscat(.)de fata".
Strofa a doua accentueaza efectul psihologic al acestei neasteptate intalniri cu un sentiment nou,necunoscut-iubirea,care degaja asupra sensibilitatii eului
poetic o energie omnipotenta,extinsa asupra intregului univers:"Si deodata-n jurul meu,natura".Forta agresiva si fascinanta a iubirii reordoneaza lumea dupa legile ei
proprii,intr-un joc al cercurilor concentrice,ca simbol al perfectiunii:"se facu un cerc de-a dura,/cand mai larg cand mai aproape,/ca o strangere de ape".Poetul se simte
in acest nou univers un adevarat "centrum mundi",un nucleu existential,care poate reorganiza totul in jurul sau,dupa alte perceptii,cu o forta impresionanta.
Privirea,ca si auzul,pot fi simboluri ale perspectivei sinelui,se inalta "tocmai langa ciocarlii",sugerand faptul ca aparitia iubirii este o manifestare superioara a
bucuriei supreme,a fericirii,care este perceputa cu toate simturile,mai ales ca se spune ca ciocarlia este pasarea care zboara cel mai sus si are un viers cu totul
aparte.Poetul este extaziat de noul sentiment neasteptat,care-l copleseste,"Si privirea-n sus tsnii,/curucubeu taiat in doua",curcubeul,ca simbol al unei fericiri
nesperate,poate semnifica un fenomen rar si fascinant,ca si iubirea,sau poate fi un adevarat arc de triumf,de izbnd cereasc,reflectat in sufletul prea plin al poetului.
Strofa a treia revine la momentul initial,"leoaic armie/cu miscarile viclene" fiind metafora iubirii agresive,insinuante,devoratoare pentru eul liric.Sinele
poetic isi pierde concretetea si contururile sub puterea devastatoare a iubirii,simturile se estompeaza:"Mi-am dus mna la sprnceana,/la tmpla si la barbie,\dar mana nu
le mai stie",poetul nu se mai recunoaste,simtindu-se confuz si bulversat de "atacul" surprinzator al unui sentiment extrem de puternic.Poetul identifica sentimentul,nu
mai este o "leoaica tanara" oarecare,ci "aramie",stie ca iubirea este perfida are "miscarile viclene",dar fericirea traita acum vine dupa o perioada tern a vietii,"un
desert",care capata brusc "stralucire".Iubirea,ca forma a spiritului,invinge timpul,dnd energie si profunzime vietii ,"inc-o vreme,/si-nc-o vreme.".Sau poate,temtor,eul
liric este nesigur,nu poate sti cat timp iubirea il va ferici.
Poezia este o romanta cantabila a iubirii,sentiment materializat,vizualizat de Nichita Stanescu,stare sufleteasca ce capata puteri demiurgice asupra
sensibilitatii eului poetic,inaltandu-l in centrul lumii care,la randul ei,se reordoneaza sub forta miraculoasa a celui mai uman sentiment.
Imaginile poetice se individualizeaza prin transparenta,dinamism si sugestie semnificativa pentru "obiectul" iubire,intreaga poezie concentrandu-se intr-o
unica metafora.
75.Ilustreaza conceptual operational lirism subiectiv, prin referire la doua poezii studiate, apartinand romantismului, simbolismului, modernismului si
neomodernismului.

Lirismul subiectiv, prin definitie, se refera la lirica "eului", este tipul de discurs liric prin excelenta personal, rostit cel mai adesea la pesoana I. Acesta se
identifica in poezie cu prezenta eului liric, care isi exprima in mod direct conceptiile, sentimentele, trairile, prin pronumele si verbele la persoana I.
Acest tip de lirism se poate regasi atat in poezia simbolista ,"Plumb" de George Bacovia, cat si in cea modernista, "Eu nu strivesc corola de minuni a lumii", a
lui Lucian Blaga. Simbolismul este un curent literar aparut in Franta in ultimele decenii ale secolului al XIX-lea, ca reactie impotriva poeziei retorice a romanticilor si a
impersonalitatii reci a parnasienilor, avand meritul de a reface sensibilitatea poeziei prin cultivarea simbolului, a sugestiei si a sinesteziilor. Cel mai de seama
reprezentant al simbolismului romanesc este George Bacovia, care se remarca prin capacitatea de a sintetiza intr-o opera literara relativ restransa, majoritatae temelor si
a modalitatilor de expresie ale acestui curent. Fiind o fire bolnavicioasa si un spirit introverti si taciturn, el a creat un univers poetic dominat de culori cenusii, de
muzicalitate funebra, care sugereaza solitudinea, inadaptarea, boala, moartea. Poezia "Plumb", care deschide si da titlul volumului de debut al lui Bacovia, publicat in
anul 1916, are ca tema conditia de damnat a poetului intr-o societate supeficilala si meschina, incapabila sa perceapa si sa aprecieze adevarata arta. Poezia este formata
din doua catrene, care sugereaza cele doua planuri ale existentei: unul exterior, sugerat de cuvinte ce apartin campului semantic al elementelor funerare: "sicriele de
plumb", " cavou" , "coroane de plumb", si unul interior, sugerat de sentimental de iubire , care insa nu este inaltator, ci, dimpotriva, rece, fara perspective de implinire
("dormea intors amorul meu de plumb", "si-a atarnau aripele de plumb"), provocand nevroza, deprimare, disperare. Modernismul este un curent literar aparut in secolul
al XX-lea, caracterizat prin negarea traditiei si prin impunerea unor principii de creatie innoitoare. Teoreticianul modernismului romanesc, aflat in ferma opozitie fata de
traditionalism, este Eugen Lovinescu, prin intermediul revistei si a cenaclului "Sburatorul". Un reprezentant important al acestui curent este Lucian Blaga, care,
deopotriva prin opera poetica si cea filosofica , a promovat ideile moderne ale timpului sau. Poezia "Eu nu strivesc corola de minuni a lumii", asezata in deschiderea
volumului de debut, "Poemele luminii" (1919) reflecta lirismul subiectiv si anticipeaza sistemul filosofic realizat de marele scriitor. Lucian Blaga este singurul poetfilosof din literature noastra, rasfrangandu-si ideile filosofice si asupra creatiei poetice. Astfel, poezia citata este o meditatie filosofica, avand profunde accente lirice, o
confesiune elegiaca pe tema cunosterii. Ideea poetica a creatiei "Eu nu strivesc corola de minuni a lumii" exprima atitudinea poetului-filosof de a proteja misterele
lumii, izvorata la el din iubire, prin iubire: "Eu nu strivesc corola de minuni a lumii/ [.] caci eu iubesc / si flori, si ochi si buze si morminte". Eul liric pledeaza pentru
potentarea misterelor universului, pe care nu doreste sa le lamureasca, pentru a nu strica echilibrul perfect al acestuia. Astfel, el se detaseaza cu fermitate de "lumina
altora" , careia i se opune "lumina mea", de unde reiese conceptual de cunoastere luciferica, poetica. Marcile eului liric sunt numeroase, dintre care: pronumele personal
de persoana I singular "eu", care se regaseste atat in titlu, cat si in textul poetic, repetat de patru ori, sugereaza distantarea clara de cei care ar putea ameninta tainele
lumii ("sugruma"), verbele la persoana I singular, "nu strivesc', "nu ucid", a caror forma negativa sugereaza respingerea ferma a atitudinii de lamurire a misterelor lumii,
cat si "imbogatesc", "iubesc", care adancesc si amplifica idea de cunostere luciferica.

76. Ilustreaza conceptual operational lirism obiectiv, prin referire la o poezie studiata.
Printre poeziile care ilustreaza "fetele" eului pot fi amintite: Din ceas dedus... si Dioptrie. in aceste texte, eului poetic ii revine responsabilitatea de a inlatura
valul care acopera adevaratul chip al lumii, pe care-1 eternizeaza, transsubstantiat, in vers. Dezvaluirea ar putea echivala cu o intoarcere la starea primordiala a poeziei
si la cea pura, sacra, a lumii.
Textul care deschide volumul, preluandu-i si titlul, Joc secund, reprezinta un prim pas in procesul de initiere in tainele creatiei poetice. Titlul, sugestiv, pune in evidenta
ideea centrala si crezul poetic: poezia reprezinta o dematerializare a lumii prin oglindire, o reprezentare purificata a lumii, creatia devenind "un joc secund, mai pur".
Lumea vazuta ca o copie a "lumii perfecte" este salvata prin spatiul poeziei, spatiul jocului secund, atemporal "din ceas dedus", aspatial, teritoriu imaginat al
experientelor spirituale pure. Poezia porneste de la viata, dar nu se confunda cu aceasta; ea se inalta pe "inecarea" universului real printr-un joc al oglindirii, devenind
un sublimat, o copie geometrizata a lumii.
Primul vers contine un element-cheie al textului, propagat dupa principiul undei in intregul corp poetic. Poezia, "adancul acestei calme creste", pune realitatea intre
paranteze, iesind din temporalitate, "din ceas dedus", spre a instaura prin reflectarea in oglinda o lume superioara, spirituala, mantuita. Metaforele care definesc poezia
evidentiaza profunzimea actului creator ("adancul") si ordinea spirituala, intelectuala, pe care aceasta o impune ("calmele creste" amintesc de esenta piscurilor
intelectului). Scenariul din primul vers este reluat in versurile urmatoare. Reflectarea in oglinda magica a apei ("grupurile apei"; "numai marea") permite transcenderea
fondului biologic al lumii ("cirezilor agreste"; "meduzele") si circumscrierea esentelor (,joc secund, mai pur"; "clopotele verzi"). Lumea e joc; oglindindu-se in spirit, se
transforma intr-un alt fel de joc, mai aproape de idee. Se remarca rolul cromaticii barbiene, culoarea aducand sugestia unei lumi superioare (azurul pastreaza aceeasi
imagine eminesciana a infinitului sacru, verdele este culoarea nemuririi, dar si a intelectului).
Eul poetic apare in ipostaza unui homo ludens, parte a jocului creator, el fiind cel care delimiteaza rasaritul unei noi metode de creatie ce se deschide spre o lume a
spiritului ("nadir latent"). Punct simetric al zenitului, nadirul ascuns vederii, dar accesibil prin gandire si calcul matematic, este locul in care se situeaza constiinta
poetica pentru a ridica imaginea sintetizata a lumii si a capta muzica ei secreta, risipita, fragmentara. Creatorul isi asuma rolul de insumator al "harfelor resfirate", avand
puterea de integrare a experientelor poetice si de sublimare a lor in imnurile "harfelor rasfirate". Poezia generata este cantec misterios si plan secund al absolutului.
Aluziile la Orfeu sunt inregistrate de imaginea creatiei poetice - cantecul pe care-1 istoveste, redu-candu-1 la esente. Actul creator consuma fiinta in dificila incercare de
recuperare a fabuloasei muzici a sferelor ce ar putea organiza si da sens intregului univers. Lumea umana nu este decat o masca, un desen complicat. Poezia ce-si
alatura puterea spiritului accede intr-un univers de linii si forme pure, care geometrizeaza - ordoneaza si esentializeaza - lumea.
77. Ilustreaza conceptual operational poezie epica, prin referire la un text literar studiat.
Riga Crypto si lapona Enigel, de Ion Barbu
Poezia este o balada culta, prezentnd elemente ale acesteia: un fir epic, prezenta dialogului, a personajelor. Are menirea de a ncifra o experienta, este o
cntare initiatica. Balada mai este numita si cntec batrnesc de nunta. Tehnica folosita de poet este cea a povestirii n rama sau a povestirii n povestire. Povestea de
dragoste nemplinita a celor doua personaje este inserata n cadrul povestii de iubire mplinite. Sunt doua povesti de iubire. Menestrelul (trubadurul) este rugat sa cnte
o poveste de iubire, celebra. Primele doua catrene reprezinta rama. Spunerea cntecului presupune un anumit ritual, un spatiu izolat. Cele doua personaje apartin unor
lumi diferite: Riga Crypto regnului vegetal, iar lapona Enigel regnului uman. Poezia este o demonstratie a ideii ca nu este posibila nuntirea unor lumi diferite si cu
aspiratii variate. Poetul si alege personajele apartinnd unor regnuri diferite pentru a sugera imposibilitatea dragostei lor si totodata antiteza dintre cele doua lumi.
Balada este o demonstratie a ideii ca ratiunea triumfa n final asupra irationalului. Apolinicul si dionisiacul sunt doua categorii estetice prezente n cultura omenirii.
Termenii vin de la zeii Apollo si Dionis. Apolinicul nseamna tendinta spre ratiune, echilibru, ordine, calm, armonie. Dionisiacul reprezinta spiritul misterios, trairile
extatice, lipsa echilibrului, descatusarea instinctelor. Soarele simbolizeaza viata rationala, constienta, stapnita de un ideal nalt. Setea dupa soare a laponei Enigel nu
este altceva dect setea dupa ideal a omului. Umbra simbolizeaza instinctul, obscuritatea din om. Cele doua personaje pot reprezenta dualitatea umana, o jumatate
apolinica si una dionisiaca. Poezia lui Barbu tinde spre esente. Prefera sa puna n centrul ei problemele esentiale si nu cele care te exprima pe tine (obiectivitate,
impersonalizare). Poezia se vrea a fi un mod impersonal al Lirei.-obiectiva si muzicala
78. Ilustreaza conceptul operational postmodernism, prin referire la un text liric studiat.
Postmodernismul este o miscare artistic, o filosofie sau o conditie existential, aprut dup Modernism sau ca o reactie la acesta. Dac modernismul se
recomand drept apoteoz a cutrii unei estetici de ctre Iluminism, ca etic dar si ca epistemologie a autorittii rationale, postmodernismul priveste modul n care
autoritatea unor entitti ideale, uneori numite metanaratiuni, este slbit ulterior prin procesul de fragmentare, consumerism, si deconstructie.

Ciocnirea, Mircea Cartarescu


Postmodernismul este un curent literar aparut in literatura romana dupa al doilea razboi mondial, mai precis in anii `80. Grupul care a dat glas acestui
gen de poetica a fost numita Generatia `80 sau 80-cistii. Printre cei mai de seama scriitori 80-cisti se numera: Mircea Cartarescu, Florin Iaru, Simona Popescu, Emilia
Bromaru, Ana Blandiana, Mircea Dinescu. Postmodernistii au fost atrasi de realitatea imediata, de banal, de cotidian, de aceea avem de a face la poeti postmoderni cu
"poezia cotidianului". Poemul "Ciocnirea" scrisa la sfrsitul anilor 80 este reprezentativ pentru tipul de poetica sustinut de Cartarescu, anume "poezia cotidianului".
"Poezia cotidianului" este una care se centreaza pe experienta eului liric ntr-o realitate inconjuratoare imediata care e rediografica n cele mai micisi banale detalii.
"Ciocnirea" este o poezie de dragoste care surprinde parcursul refacerii unitatii originare, decorul n care a avut loc povestea de dragoste este Bucurestiul anilor 80
nainte de revolutie. Marcarea temporala se face n termeni specifici acestei perioade - a militiei, consiliu popular. Spatiul sufera un proces de descompunere care
semnifica distrugerea artificiului si retntoarcerea la natural. Canalul cel mai modern de comunicare este invadat de furnici,viermi, paianjeni si astfel contactul indirect
dentre ndragostiti devine imposibil. Singura cale de comunicare este comunicarea directa, ntlnirea, nsa ea nu se poate mplini dect prin contractarea spatiunlui care
i nconjoara, astfel se declanseaza joaca inocenta a eului liric care tragnd de firul telefonului reuseste sa nghita ca ntr-o avalansa cladiri, oameni, si strazi facnd
posibila apropierea de fiinta iubita. ntlnirea celor doi se produce neasteptat, cladirile n care ei locuiesc se ciocnesc si se ntrepatrund,tinerii se aproprie tot mai mult
pna la contopirea violenta. Focul transforma si niveleaza incompatibilitatile organice pentru ca la final cele doua corpuri sa de vina unul singur care se epuizeaza si
redevine materie moarta.

79. Exemplific trsturile speciei dramatice comedia, prin referire la o oper literar studiat.
O scrisoare pierdut, de I.L. Caragiale
Comedia - specie a genului dramatic, aprut n Antichitate, sec. 6 .Hr., care prezint personaje,ntmplri, moravuri ntr-un mod care strneste rsul, avnd un
final fericit. Tipuri: comedia de situatii, de moravuri, de caracter, de intrig, de salon, eroic, grotesc. Autori: Aristofan, Shakespeare, V. Alecsandri, I.L.Caragiale.
Caracteristici:
1. strneste rsul; Exist diferite situatii comice, diferite greseli de
exprimare care produc rsul. n acest sens, Caragiale foloseste procedee
specifice teatrului clasic, fcnd apel la ncurctur (determinat de pierderea
banului), la coincident (Dandanache utilizeaz acelasi instrument de santaj ca
acela la care recurge Catavencu), la quiproquo (nlocuirea lui Catavencu, n
final, cu Agamit Dandanache).
2. conflict derizoriu (nesemnificativ); Conflictul este produs de
pierderea scrisorii trimise de Tiptescu lui Zoe. Scrisoarea este un adevrat
personaj, care trece din mn n mn, genernd si ntretinnd intriga,
contribuind la mentinerea tensiunii dramatice. Prin disparitiile repetate si
eforturile personajelor de a o recupera, ea se transform ntr-o important
surs a comicului.

3. personajul este confruntat cu false probleme, este mediocru, avnd


defecte morale care sunt satirizate; Tipurile de personaje reflect anumite
defecte de caracter sau vicii. Zoe - femeia adulterin; Trahanache - sotul
ncornorat; Pristanda - politaiul slugarnic; Catavencu - demagogul etc.
4. conflict ntre aparent si esent; Personajele vor s par altceva
dect sunt. Observarea discrepantei ntre aparent si esent produce efecte
comice.
5. deznodmnt vesel; Nae Catavencu este pus ca s conduc
manifestatia n cinstea lui Agamit Dandanache, iar personajele, care mai
nainte au fost n conflict, acum se mpac, refnd pacea. Piesa se ncheie
ntr-o not comic, prin vorbele lui Pristanda, nu inofensive: Curat
constitutional.
6. stil parodic. Caragiale si iubeste personajele, dar nu le iart acele
defecte care le face ridicole.

80.Expune subiectul unei comedii studiate.


Actiunea se petrece n capitala unui judet de munte la sfrsitul secolului XIX-lea.Autorul foloseste ca moduri de expunere predominante dialogul si monologul.
Subiectul comediei este realizat pe baza comicului de situatie n care sunt puse personajele,conturate prin comicul de caracter si comicul de limbaj. EXPOZITIUNEA.l
prezint pe Ghit Pristanda, politaiul orasului care i raporteaz lui tefan Tiptescu, prefectul judetului c si-a ndeplinit misiunea pe care o avusese. El aflase c Nae
Catavencu este n posesia unui document important care va face posibil alegerea acestuia n Camera Deputatilor. INTRIGA comediei este declansat de gsirea acestui
document misterios scrisoarea de amor a prefectului ctre Zoe, sotia lui Zaharia Trahanache, seful filialei partidului din acel judet. Nae Catavencu, avocat din opozitie si
directorul ziarului ,,Rcnetul Carpatilor,vrea s obtin, cu orice pret, candidatura de deputat.De aceea, el l santajeaz pe prefect cu ,,scrisorica de amor furat de la
Cetteanul turmentat care o gsise pe strad. DESFURAREA ACTIUNII este declansat de Catavencu care amenint c va publica scrisoarea n ziarul su, ns
promite c o va napoia dac va fi ales deputat. tefan Tiptescu, dup ce a ordonat perchezitionarea si arestarea lui Catavencu, a ncercat s-i ofere diferite functii n
stat, dar acesta a refuzat.n cele din urm, Catavencu a reusit s obtin promisiunea Zoei Trahanache pentru a candida la functia de deputat deoarece aceasta se temea c
va fi compromis moral n societate. Farfuridi si Brnzovenescu, doi membri ai partidului, se tem de trdare si au trimis,,la centru o anonim pe care prefectul a reusit
s o opreasc la timp. Zaharia Trahanache rspunde la santaj cu santaj deoarece descoper o polit falsificat de Catavencu prin care acesta si nsusea ilegal bani de la o
fundatie. PUNCTUL CULMINANT s-a declansat atunci cnd de la ,,centru a venit o dispozitie prin care se cerea s fie trecut pe lista candidatilor un oarecare
Agamemnon Dandanache. DEZNODMNTUL este declansat de situatiile comice care au aprut. Noul candidat,A. Dandanache, s-a dovedit a fi mai ticlos dect
Catavencu, deoarece a ajuns pe list santajnd un politician important tot cu o scrisoare de amor, pe care a gsit-o ntmpltor. A.Dandanache nu napoiaz scrisoarea
pentru c ,,mai trebuie s-altdat.
81. Ilustreaz comicul (de caracter, de situatie sau de limbaj), prin referire la o comedie studiat.

O scrisoare pierdut, de I.L. Caragiale Comicul - categorie estetic, ce desemneaz un fenomen care strneste rsul si care nu pericliteaz existenta celor
implicati. Comicul provine dintr-o neconcordant ntre aparent si esent, ntre adevr si minciun, ntre scop si mijloace. Forme ale comicului : umorul, satira, ironia,
sarcasmul, grotescul.
Tipuri de comic : de situatie, de limbaj, de nume, de caracter.
Comicul de limbaj este provocat de:
- prezenta numeroaselor greseli de vocabular. Cuvintele sunt
deformate, mai ales neologismele, din lips de instructie: famelie,
renumeratie, andrisant, plebicist (familie, remuneratie, adresant, plebiscit).

- Trahanache: aveti putintic rbdare;

Comicul de situatie rezult din fapte neprevzute si din prezenta


unor grupuri insolite:

- nclcarea regulilor gramaticale si a logicii


- triunghiul conjugal: Zoe-Tiptescu-Trahanache;
- contradictia n termeni: Dup lupte seculare care au durat aproape
30 de ani.
- asociatii incompatibile: Industria romn e admirabil, e sublim,
dar lipseste cu desvrsire.
- nonsensul: ... ori s se revizuiasc, primesc ! dar s nu se schimbe
nimica...

- cuplul Farfuridi- Brnzovenescu;


- ncurctura (pierderea scrisorii);
- evolutia invers (Catavencu);
- quiproquo-ul (nlocuirea lui Catavencu prin Dandanache);

- ticuri verbale:
- orice scen n care apar efecte comice;
- Ghit Pristanda: curat murdar, curat constitutional;
82. Ilustreaz conceptul operational de dram, prin referire la o oper literar studiat.

Drama este specie a genului dramatic, caracterizata prin ilustrarea vietii reale ntr-un conflict complex si puternic al personajelor, cu ntmplari si situatii tragice, n care
eroii au un destin nefericit. Drama are o mare varietate tematica. Drama Jocul ielelor l are ca protagonist pe Gelu Ruscanu, redactor si director al ziarului socialist
"Dreptatea sociala" care este n posesia unor date compromitatoare asupra ministrului justutiei serban Saru-Sinesti. Dorind sa publice aceste date n numele principiului
adevarului absolut, Ruscanu se loveste de mpotrivirea camarazilor sai de partid care ar dori sa negocieze eliberarea unui muncitor bolnav n schimbul nepublicarii
scrisorii.Eroul crede ca adevarul trebuie cunoscut indiferent de urmarile pe care revelarea lui ar avea n vietile oamenilor. Aflnd despre delapidarea savrsita de tatal
sau n tinerete, despre faptul ca ministrul l-a ajutat n acea mprejurare pe Grigore Ruscanu, eroul simte clatinndu-se principiile sale morale, ferm n ideile sale despre
justitie, el devine ambiguu cnd se raporteaza la elementele concrete ale vietii, constientizeaza propria sa duplicitate si se sinucide. nainte de aceasta, Gelu si
recunoaste nfrngerea: "lumea asta din care ti tragi hrana este att de objecta nct nu te tolereaza dect cu pretul complicitatii." n dialogul sau cu tovarasul din partid,
Praida, se dezvaluie rigiditatea n convingerile abstracte. Praida numeste dreptatea lui Gelu Ruscanu inumana, "cel putin abstracta" si defineste goana lui dupa absolut
ca pe o vraja care a nvaluit un flacau ce a surprins ntr-o noapte cu luna jocul ielelor. Drama se defineste astfel ca o creatie ce surprinde contradictiile n care se zbat o
constiinta si o inteligenta severa cu ea nsasi. Este o meditatie asupra absolutului nteles ca o aspiratie umana.
83. Analizeaz constructia subiectului (conflict dramatic, intrig, scen, relatii spatiotemporale),
Drama este o specie a genului dramatic, scrisa in proza sau in versuri si caracterizata prin oglindirea. intr-un conflict puternic, a datelor contradictorii ale
realitatii si printr-un deznodamant grav. in drama, personajele sunt puternic individua lizate, iar aspectele tratate sunt numeroase. in consecinta, exista mai multe feluri
de drame (istorice, mitologice, sociale, parabolice, de idei, poetice, absurde etc), o clasificare exacta fiind greu de alcatuit.
Opera literara "Jocul ielelor", de Camil Petrescu, este o drama, fiind o lucrare in proza scrisa pentru a fi reprezentata pe scena.
Modul de expunere predominant este dialogul care se realizeaza prin schimbul de replici dintre personaje.
Prezenta autorului se face resimtita in didascalii (indicatii de regie), fragmente care apartin de genul epic.
Scrisa in 1916 si definitivata in 1945, "Jocul ielelor" este o drama de idei la baza careia stau cunoscutele mituri specifice autorului: al jocului ielelor si al patului
procustian. intr-o nota care insoteste lista personajelor, autorul arata ca lucrarea este, in intentia sa, o "drama a absolutului".
Din punct de vedere compozitional. "Jocul ielelor" este alcatuita din 3 acte (insumand 12 tablouri) de-a lungul carora se dezvolta un conflict bine gradat, rezolvat, in
final, prin moartea personajului central - Gelu Ruscanu.
Actiunea (destul de stufoasa) se petrece in Bucuresti, in redactia ziarului "Dreptatea sociala" si antreneaza personaje si partide de fictiune; timpul actiunii este luna mai
a anului 1914. . O alta caracteristica a speciei o constituie conflictul dramatic deosebit de puternic; este un conflict interior nascut din nepotrivirea intre ideal si real, din
neputinta de a atinge idealul absolutului.
Aceasta criza de constiinta a personajului principal poate fi urmarita de-a lungul intregii actiuni. Subiectul ar putea fi povestit astfel:
Gelu Ruscanu - director al ziarului "Dreptatea sociala" este un impatimit al ideii de dreptate absoluta. In numele acesteia, tanarul initiaza, in publicatia pe care o
conduce, o campanie de presa impotriva lui Serban Saru-Sinesti (ministrul justitiei), a carui functie era incompatibila cu calitatea sa de asasin.
Dovada pe care Ruscanu o detine este o scrisoare de dragoste pe care i-o trimisese Maria Sinesti (sotia ministrului si fosta iubita a lui Gelu); in acea misiva, semnatara
relata ca, in urma cu sapte-opt ani, sotul ei ar fi asasinat-o pe o batrana, bogata (doamna Manitti), distrugand testamentul acesteia si insusindu-si un milion de lei aur.
Afland despre intentia lui Ruscanu de a publica scrisoarea, Maria Sinesti incearca sa-si determine sotul sa demisioneze, dar se loveste de refuzul obstinat al acestuia.
Saru-Sinesti cauta insa alte mijloace pentru a evita campania de presa.
Mai intai, o trimite la redactie pe Irena (matusa lui Gelu Ruscanu, care il si crescuse dupa moartea mamei sale).
Irena ii dezvaluie abia acum, un adevar trist, tainuit cu grija douazeci de ani: Grigore Ruscanu, tatal lui Gelu, mare avocat si om politic al timpului, delapidase o suma
de bani, pentru a-si acoperi datoria la jocul de carti. Sinesti (pe atunci secretarul lui Ruscanu) platise totul, din banii proprii, salvand onoarea vinovatului (care, de altfel,
murise curand dupa aceasta). Acelasi Sinesti asteptase rabdator si discret ca Irena sa-i inapoieze suma si ingropase, pe urma, totul in tacere. Cu toate ca Gelu este
zguduit de aceasta revelatie, imperativul dreptatii absolute este mai puternic si hotararea de a publica scrisoarea ramane de neclintit; totusi, accepta sa-si amane decizia
cu o zi. Urmatoarea vizita o face la redactie insusi Serban Saru-Sinesti. Acesta ii arata lui Gelu Ruscanu scrisoarea de sinucigas a tatalui sau, pe care fostul secretar o
pastrase cu sfintenie, ca o marturie a tragediei traite de mentorul sau. Abia acum afla tanarul ca tatal lui nu murise intr-un accident de vanatoare, ci se impuscase cu
revolverul pe care i-1 adusese, in acest scop, iubita lui. Durerea revelatiei ii tulbura, din nou, echilibrul interior si, din acest moment, fiul va reface destinul tatalui:

vizitat, la redactie, de Maria Sinesti, Gelu Ruscanu se sinucide (cu revolverul adus de ea), prabusindu-se cu aceleasi gesturi ca si tatal lui, a carui moarte o "vazuse"
tanarul in ultimele sale clipe.
Elemente ale dramei de idei:
Conceptul de "drama de idei" a aparut in literatura universala in legatura cu piesele de teatru ale lui H. Ibsen: "O casa de papusi" ("Nora") este considerata a fi prima
lucrare de acest fel, din lume. Ulterior, teatrul de idei s-a imbogatit si s-a diversificat prin creatiile lui Durrenmatt, Jean-Paul Sartre, Albert Camus, Bernard Shaw,
Bertold Brecht.
In literatura romana, intemeietorul dramei de idei este Camil Petrescu.
"Jocul ielelor" releva mai multe trasaturi ale dramei de idei:
Este inspirata dintr-un mit (autohton), asa cum o arata si titlul. Semnificatiile mitului i se aplica insa omului modern, macinat de nelinisti si contradictii sufletesti, care
cauta sa dea un sens existentei sale.Potrivit mitului, ielele sunt niste fecioare zanatice care apar, noaptea, in locuri singuratice, rotindu-se intr-o hora. Frumoase si crude,
ielele se razbuna pe cel care le vede, schilodindu-1. in drama camilpetresciana, cel care "vede" ideile, omul indragostit de o anumita idee, este pedepsit ca si cand ar fi
surprins jocul ielelor:
"Penciulescu: Dar tocmai asta e... Cine a vazut ideile devine neom, ce vrei?... Trece flacaul prin padure, aude o muzica nepamanteasca si vede in luminis, in lumina
lunii, ielele goale si despletite, jucand hora. Ramane inmarmurit, pironit pamantului, cu ochii la ele. Ele dispar, si el ramane neom. Ori cu fata stramba, ori cu piciorul
paralizat, ori cu mintea aiurea. Sau, mai rar, cu nostalgia absolutului (...) Asa sunt ielele... pedepsesc... " Cuvintele personajului Penciulescu il definesc pe Gelu
Ruscanu - pedepsit sa se zbata in "patul procustian" al nepotrivirii dintre idee si realitate. Se intrevede astfel si al doilea mit (intalnit si in romane): mitul "patului lui
Procust".Conflictul dramei este unul interior, se declanseaza in constiinta personajelor, fiind un conflict de idei.
Personajul care traieste la modul acut acest conflict este Gelu Ruscanu. Intelectual autentic, directorul ziarului "Dreptatea sociala" este un cautator al absolutului
comparabil cu alti eroi ai aceluiasi autor (Stefan Gheorghidiu, Ladima, Andrei Pietraru, Pietro Gralla).
Intruchipat in ideea de dreptate absoluta, acest ideal - situat mai presus de oameni si de imprejurari - reprezinta, in termenii autorului, planul transcendent. in viata de
zi cu zi insa ideea pura nu-si gaseste aplicarea, in planul real, totul fiind relativ (dreptatea, adevarul, iubirea, recunostinta, cinstea). Nepotrivirea dintre idealul dreptatii
absolute si realitatea imediata constituie esenta conflictului din constiinta personajului. Pe masura ce se deruleaza actiunea, Gelu Ruscanu are o seama de revelatii care
adancesc drama lui interioara. Cea dintai revelatie se produce in legatura cu "stalpii societatii" (ca si in drama cu acelasi titlu de Ibsen), unul dintre acestia fiind Serban
Saru-Sinesti. infatisat in doua tablouri invaluite in intuneric (II si V din actul I), ministrul justitiei radiaza o forta malefica, potentata de infatisarea sa respingatoare.
Privit in mai multe "oglinzi paralele", Sinesti este, pentru Maria, un monstru, pentru Irena - un salvator si pentru Gelu - un asasin. Afland insa ca acest asasin jucase un
rol important in viata lui Grigore Ruscanu, tanarul are revelatia noroiului in care coborase tatal sau, idolul sau dintotdeauna. in plus, printr-o solida argumentare
avocateasca, Sinesti ii demonstreaza ca scrisoarea Mariei n-ar putea deveni proba in justitie, dar ca ar putea-o "cumpara" eliberandu-1 pe Petre Boruga, militant al
miscarii de stanga. Gelu Ruscanu intelege acum ca onestitatea, adevarul si dreptatea nu pot fi decat relative, ca singurul absolut veritabil este moartea. Atunci cand
Sinesti ii dezvaluie adevarul sinuciderii tatalui sau, Gelu Ruscanu are o noua revelatie: cea a fortei interioare a lui Grigore Ruscanu, care "A stat lucid in fata mortii",
asumandu-si-o constient. Din acest moment, destinul tanarului se va identifica, in mod fatal, cu destinul inaintasului sau (care traise aceeasi "nebunie a absolutului"), ca
si cand ei ar reprezenta doua puncte ale coloanei fara sfarsit a indragostitilor de ideal. Alte revelatii se nasc in sufletul personajului in legatura cu ceea ce am putea numi
generic Femeia. Trei dintre personajele feminine ale dramei (Elena Boruga, Maria Sinesti si actrita Nora Ionescu) reprezinta tipologia camilpetresciana: fiinte obisnuite
inzestrate de eroii masculini cu trasaturi pe care nu le au, ele se dovedesc a fi incapabile sa ofere iubirea absoluta. Astfel, Elena isi paraseste sotul aflat in ocna, Nora ii
provoaca sinuciderea lui Grigore Ruscanu, iar Maria il uita pe Gelu pentru cel dintai venit. Ca si in piesele de teatru ale lui Strindberg, femeia poate sa aiba un rol
funest, fiecare dintre cei doi Ruscanu impuscandu-se cu revolverul adus de iubita lui. Cea care se salveaza este Irena, dar ea nu reprezinta Femeia, ci Mama (asa cuin ii
spune tanarul Ruscanu).Alte revelatii dureroase se nasc in constiinta personajului principal, in legatura cu imaginea Tatalui.
Amintirea acestuia fiind "un punct de sprijin" intr-o lume in care Gelu Ruscanu se simtea instrainat, vestea ca tatal sau era un delapidator constituie o lovitura grea:
"Gelu: Stii ce-a mai ramas in mine, matusa? Atat cat trebuie dintr-un mar pe care l-a batut grindina (...) Din ce-mi spuneai, din fotografii, aveam alta imagine despre
el..." O noua rasturnare survine atunci cand eroul afla ca tatal sau s-a sinucis. Identificat tot mai mult cu acesta, o invita pe (varstnica acum) Nora la el, intr-o incercare
disperata de a patrunde taina ultimelor clipe si a ultimei iubiri a lui Grigore Ruscanu. O alta trasatura a dramei de idei o constituie faptul ca personajul este
caracterizat prin trairile launtrice ale omului modern: nelinistea, chinul revelatiilor succesive, instrainarea, anxietatea, neputinta. Actiunea exterioara (miscarea
scenica) este redusa, totul petrecandu-se in planul constiintei. Gelu Ruscanu prezinta si trasaturile eroilor proprii autorului: intelectual de elita, situat deasupra
mediei ("Pentru ceea ce nazuia el sa inteleaga, nici o minte omeneasca nu a fost suficienta pana azi"), fanatic al cinstei si al sacrificiului de sine, lucid si sensibil, el
este stapanit de himera absolutului care-1 va si conduce spre moarte.
84. Comenteaz dou modalitti specifice de caracterizare a personajului dramatic, prin referire la un text literar studiat.
O scrisoare pierdut, de I.L. Caragiale: ntlnim frecvent ca modalitti de caracterizare preferate de autor urmtoarele procedee fundamentale, toate indirecte:
Prin limbaj:

Prin nume:

- Zaharia Trahanache are ticuri verbale, precum aveti putintic


rbdare, ceea ce denot o gndire plat si o anumit inertie a personajului.

- Zaharia Trahanache - numele lui sugereaz zahariseala si capacitatea


de a se modela usor, dup ordinele superiorilor: Trahanaua e o coc moale.

- Dandanache e peltic, defect de vorbire care nu se potriveste cu


statutul lui social: Asa e, puicusorule, c-am ntors-o cu politica?

- Nae Catavencu - demagogia personajului, principala sa


caracteristic, este sugerat prin numele de Catavencu, nume ce trimite la cat
- persoan care vorbeste mult.

- Pristanda foloseste frecvent termeni populari, mai ales


regionalismele, iar neologismele le deformeaz, trdndu-si incultura si lipsa
de instructie: bampir, famelie, catrindal, renumeratie. Ticul su verbal
produce asociatii comice: curat murdar, curat condei, curat constitutional.

- Farfurdi si Brnzovenescu - numele lor au rezonante culinare si


sunt derivate cu sufixe onomastice grecesti si romnesti, amestecul clientelei
politice a vremii, care se bucura de aceleasi avantaje constitutionale.
Pristanda - numele personajului este luat de la un joc moldovenesc n
care se bate pasul ntr-o parte si-n alta fr s se porneasc niciunde, artnd
siretenia lui, ce simte c adversarul de azi poate fi prefectul de mine.

85.Expunde subiectul unei drame studiate.


Gelu Ruscanu - director al ziarului "Dreptatea sociala" este un impatimit al ideii de dreptate absoluta. In numele acesteia, tanarul initiaza, in publicatia pe care o
conduce, o campanie de presa impotriva lui Serban Saru-Sinesti (ministrul justitiei), a carui functie era incompatibila cu calitatea sa de asasin.
Dovada pe care Ruscanu o detine este o scrisoare de dragoste pe care i-o trimisese Maria Sinesti (sotia ministrului si fosta iubita a lui Gelu); in acea misiva, semnatara

relata ca, in urma cu sapte-opt ani, sotul ei ar fi asasinat-o pe o batrana, bogata (doamna Manitti), distrugand testamentul acesteia si insusindu-si un milion de lei aur.
Afland despre intentia lui Ruscanu de a publica scrisoarea, Maria Sinesti incearca sa-si determine sotul sa demisioneze, dar se loveste de refuzul obstinat al acestuia.
Saru-Sinesti cauta insa alte mijloace pentru a evita campania de presa. Mai intai, o trimite la redactie pe Irena (matusa lui Gelu Ruscanu, care il si crescuse dupa
moartea mamei sale). Irena ii dezvaluie abia acum, un adevar trist, tainuit cu grija douazeci de ani: Grigore Ruscanu, tatal lui Gelu, mare avocat si om politic al
timpului, delapidase o suma de bani, pentru a-si acoperi datoria la jocul de carti. Sinesti (pe atunci secretarul lui Ruscanu) platise totul, din banii proprii, salvand
onoarea vinovatului (care, de altfel, murise curand dupa aceasta). Acelasi Sinesti asteptase rabdator si discret ca Irena sa-i inapoieze suma si ingropase, pe urma, totul in
tacere. Cu toate ca Gelu este zguduit de aceasta revelatie, imperativul dreptatii absolute este mai puternic si hotararea de a publica scrisoarea ramane de neclintit; totusi,
accepta sa-si amane decizia cu o zi. Urmatoarea vizita o face la redactie insusi Serban Saru-Sinesti. Acesta ii arata lui Gelu Ruscanu scrisoarea de sinucigas a tatalui sau,
pe care fostul secretar o pastrase cu sfintenie, ca o marturie a tragediei traite de mentorul sau. Abia acum afla tanarul ca tatal lui nu murise intr-un accident de vanatoare,
ci se impuscase cu revolverul pe care i-1 adusese, in acest scop, iubita lui. Durerea revelatiei ii tulbura, din nou, echilibrul interior si, din acest moment, fiul va reface
destinul tatalui: vizitat, la redactie, de Maria Sinesti, Gelu Ruscanu se sinucide (cu revolverul adus de ea),
86. . Caracterizeaz un personaj dintr-un text dramatic studiat (la alegere: comedie, dram, forme ale dramaturgiei n teatrul modern).
Jocul ielelor a fost scris in mai multe versiuni in 1916 si 1918, dar versiunea definitiva apare in 1918. O alta versiune, intr-adevar definitiva dateaza din 1946.
In versiunea autorului, piesa trebuia sa fie o drama a "dreptatii sociale, o drama a absolutului". Actiunea se petrece in 1914. Subiectul se concentreaza pe ilustrarea
conceptelor de justitie si iubire privite in modul absolut. Gelu Ruscanu este directorul ziarului socialist Dreptatea sociala. El este in posesia unor date compromitatoare
despre Saru-Sinesti, ministrul justitiei, pe care vrea sa le faca cunoscute in numele justitiei si al adevarului. Gelu Ruscanu aflase insa aceste informatii dintr-o scrisoare
de dragoste pe care i-o adresase Maria, sotia lui Sinesti si din care rezulta ca Sinesti ar fi devenit bogat prin uciderea unei matusi bogate, careia i-a distrus testamentul,
devenind astfel unicul mostenitor. Pe parcursul dramei, aceasta invinuire ramane doar o supozitie. Pentru a se salva, ministrul va folosi cu multa abilitate santajul,
reusind astfel sa scape chiar din mainile unui idealist cum este Gelu Ruscanu, oferind "la schimb" viata lui Petre Boruga. Gelu Ruscanu afla ca tatal sau, Grigore
Ruscanu, punctul sau de sprijin moral si echilibru in viata comisese o frauda: delapidase bani din cauza unei actrite obscure, Nora.
O ultima revelatie dureroasa o reprezinta constatarea faptului ca membri comitetului redactional accepta sa nu publice scrisoare in schimbul eliberarii lui Petre Boruga.
Ruscanu afla astfel ca pe langa relativitatea iubirii dreptatea este de asemenea relativa, singurul absolut veritabil fiind acela al mortii. De aceea considera ca tatal sau
prin gestul facut "a stat lucid in fata mortii.a ales intr-un act de constiinta".
Critica literara a sesizat cu promptitudine o realitate a textului camilpetrescian si anume insuficienta dialogului pentru implinirea sensului operei literare. Textul capata
consistenta numai in prezenta indicatiilor autorului, foarte personale, care au facut adeseori din opera dramatica o pagina citita dar putin prezentata pe scena. George
Calinescu afirma despre didascaliile lui Camil Petrescu ca "luate ca parte integranta din text, notele sunt excelente, fiind aici portrete si constructii de atmosfera, aici
analize ale psihologiei de moment.aceasta analiza parantetica si subtila da mari satisfactii intelectuale, ramane insa straina cautatorilor de emotii vii".
Aceasta modalitate de construire a personajului este evitata in aproape toata opera sa dramatica. Si portretul lui Gelu Ruscanu, eroul dramei din Jocul ielelor, se
contureaza intr-o lunga didascalie facuta de autor:"Gelu e un barbat ca de douazeci si sapte -; doua zeci si opt de ani, de o frumusete mai curand feminina, cu un soi de
melancolie in privire, chiar daca face acte de energie. Are nevrozitatea instabila a animalelor de rasa. Priveste intotdeauna drept in ochi pe cel cu care vorbeste, si asta ii
da o autoritate neobisnuita. Destul de elegant imbracat, desi fara preocupari anume". Portretul aminteste de Saint-Just, campionul absolut al dreptatii supraumane, asa
cum il numeste Penciulescu "raison-eurul" piesei, pe protagonist, prin analogie cu teribilul justitiar al revolutiei franceze. Directorul ziarului Dreptatea sociala, Gelu,
este din aceeasi familie a eroilor camilpetrescieni insetati de absolut care traiesc drama spadei care nu se indoaie, din familia lunaticilor "care au vazut idei". Drama
eroului se face din impactul cu neputinta de solutionat dintre imperativul categoric al dreptatii absolute pe care il proclama, il apara si doreste sa-l promoveze si
realitatea sociala. Gelu este suprauman intr-o lume subumana si doreste sa-i aplice acesteia tiparul utopic al unei lumi perfecte. In aceasta privinta poate ca cel mai bine
il judeca Praida:"a avut trufia sa judece totul, s-a indepartat de cei asemenea lui care erau singurul lui sprijin.l-a pierdut orgoliul lui nemasurat".
Asemenea celorlalti eroi ai lui Camil Petrescu, in constiinta lui Gelu Ruscanu este o permanenta naruire de statui, de idoli. Isi cauta punctele de sprijin in dragoste, pe
care o descopera insa imperfecta. Vede apoi lucruri si jocuri jucate numai pentru sine si-si cauta fagasul in lupta pentru o cauza care este dreptatea insasi, absoluta, fara
privilegiati, o dreptate care este "deasupra noastra si este una pentru toata lumea si toate timpurile".
Spirit lucid, insetat de idei, care "a vazut jocul ielelor", Gelu Ruscanu si-a faurit un tipar de idealitate pe care il aplica refuzand izolarea si detestand complicitatea. De
aceea demascarea crimei (presupusa dar nedovedita juridic) atribuite lui Sinesti este, pentru erou, un imperativ categoric. Datoria lui e de a sanctiona chiar daca aceasta
nu ar duce la mari schimbari "atat cat abate un bob de nisip albia unui fluviu". Dar tiparul de idealitate pe care si l-a faurit "arhanghelul Dreptatii sociale" vizeaza un
ideal gandit pur si static. Este un tipar suprauman format din linii drepte, paralele, ireconciliabile, dar care vizeaza o realitate utopica si nu una in devenire. Conform
liniilor de forta ale acestuia, justitia nu poate fi decat absoluta iar dreptatea nu are privilegiati, este abstracta si inumana. Legile sunt si ele nu ale oamenilor ci ale
constiintei. Iubirea se supune aceluiasi tipar:"o iubire care nu este eterna, nu este nimic.", chiar oamenii cand se iubesc cu adevarat devin supraoameni ("nu mai sunt
oameni") iar fericirea trebuie sa fie si ea durabila pentru ca altfel nu este fericire.
Inflexibilitatea absolutului il lasa descoperit in fata vietii, a realitatii. Pe taramul vietii practice Ruscanu e un necunoscator, o persoana inabila. Vine in lumea epocii prea
de sus si prea de departe, din lumea pura si geroasa a ideilor. Fiind suprauman pentru aceasta lume, ii aplica acesteia un tipar inuman. Intrebarea care se pune este daca e
constient de acest lucru. Uneori intuieste ca "morala pe care o proclamam nu e pe masura noastra". Dar el ramane o sabie inflexibila, un personaj care nu accepta o noua
tabla de legi, de aceea alege moartea:"adica totul.drama.Cata luciditate atata existenta si deci atata drama".
87.Caracterizeaza personajul preferat dintr-o comedie studiata.
Nae Catavencu este tipul demagogului ambitios. El este "avocat, director-proprietar al ziarului <Racnetul Carpatilor>, prezident fondator al Societatii
Enciclopedice Cooperative <Aurora Economica Romana>" si sef al "Grupului independent". Catavencu este ingamfat si doreste sa parvina, urmarindu-si realizarea
intereselor personale indiferent prin ce mijloace o face, conform principiului ,,Scopul scuza mijloacele", pe care i-l atribuie ,,nemuritorului Gambeta" sau, altfel spus,
conform altui principiu de drept, "fiecare cu al sau, fiecare cu treburile sale". De aceea, nu se da inapoi de la santaj si declara deschis scopul (deputatia), consideranduse indreptatit s-o obtina, asa cum insusi remarca, intr-un limbaj ambiguu care starneste umorul involuntar: "vreau ceea ce merit in orasul asta de gogomani, unde sunt
dintai. intre fruntasii politici. Vreau mandatul de deputat.".Profesiile de avocat si gazetar ii favorizeaza demagogia si de aceea, in fraze lungi, sforaitoare, ca un actor
desavarsit, se adreseaza auditoriului pe care incearca sa-l impresioneze plangand, apoi stapanindu-se, apoi hohotind si rostind dintr-un limbaj patriotard vorbe mari
gandindu-se la "tarisoara mea", la "Romania mea", "la fericirea ei, la progresul ei".Un asemenea limbaj bombastic, pretentios, alteori sententios foloseste in orice
imprejurare, fie ca e vorba de discursul electoral sau de alocutiunea din final, fie ca se adreseaza unor personaje ca Tipatescu sau Pristanda si, de aceea, prefectul il si
avertizeaza: "Ei sa lasam frazele.Astea sunt bune pentru gura casca".De fiecare data este ipocrit, teatral, sentimental, plin de sine si dovedeste un tupeu iesit din comun.
Cat timp este stapan pe situatie este inflexibil, orgolios, agresiv, refuzand orice propunere a lui Tipatescu si incercand sa-si impuna pretentiile. Cand situatia se schimba
si ii este nefavorabila, devine umil, neputincios si accepta fara nici o impotrivire toate conditiile puse de Zoe.Discursurile sale sunt mostre de incapacitate intelectuala.
El citeaza far discernamant si in necunostinta de cauza sau stalcind cuvintele ("oneste libere"), foloseste constructii lipsite de sens ("e sublima, dar lipseste cu
desavarsire", "capitalistii"- pentru locuitori ai capitalei) ori de-a dreptul stupide ("lupte seculare care-au durat treizeci de ani"). Limbajul sau latrator este sugerat chiar
de autor prin intermediul unor indicatii scenice si de numele purtat care ne duce cu gandul la verbul "a catai" cu sensul de "a flecari".
88.Caracterizeaza un personaj dintr-o drama studiata.
Gelu Ruscanu este directorul ziarului socialist Dreptatea sociala. El este in posesia unor date compromitatoare despre Saru-Sinesti, ministrul justitiei, pe care
vrea sa le faca cunoscute in numele justitiei si al adevarului. Gelu Ruscanu aflase insa aceste informatii dintr-o scrisoare de dragoste pe care i-o adresase Maria, sotia lui
Sinesti si din care rezulta ca Sinesti ar fi devenit bogat prin uciderea unei matusi bogate, careia i-a distrus testamentul, devenind astfel unicul mostenitor. Pe parcursul
dramei, aceasta invinuire ramane doar o supozitie. Pentru a se salva, ministrul va folosi cu multa abilitate santajul, reusind astfel sa scape chiar din mainile unui idealist

cum este Gelu Ruscanu, oferind "la schimb" viata lui Petre Boruga. Gelu Ruscanu afla ca tatal sau, Grigore Ruscanu, punctul sau de sprijin moral si echilibru in viata
comisese o frauda: delapidase bani din cauza unei actrite obscure, Nora. O ultima revelatie dureroasa o reprezinta constatarea faptului ca membri comitetului
redactional accepta sa nu publice scrisoare in schimbul eliberarii lui Petre Boruga. Ruscanu afla astfel ca pe langa relativitatea iubirii dreptatea este de asemenea
relativa, singurul absolut veritabil fiind acela al mortii. De aceea considera ca tatal sau prin gestul facut "a stat lucid in fata mortii.a ales intr-un act de constiinta".
Critica literara a sesizat cu promptitudine o realitate a textului camilpetrescian si anume insuficienta dialogului pentru implinirea sensului operei literare. Textul capata
consistenta numai in prezenta indicatiilor autorului, foarte personale, care au facut adeseori din opera dramatica o pagina citita dar putin prezentata pe scena. George
Calinescu afirma despre didascaliile lui Camil Petrescu ca "luate ca parte integranta din text, notele sunt excelente, fiind aici portrete si constructii de atmosfera, aici
analize ale psihologiei de moment.aceasta analiza parantetica si subtila da mari satisfactii intelectuale, ramane insa straina cautatorilor de emotii vii".
Aceasta modalitate de construire a personajului este evitata in aproape toata opera sa dramatica. Si portretul lui Gelu Ruscanu, eroul dramei din Jocul ielelor, se
contureaza intr-o lunga didascalie facuta de autor:"Gelu e un barbat ca de douazeci si sapte -; doua zeci si opt de ani, de o frumusete mai curand feminina, cu un soi de
melancolie in privire, chiar daca face acte de energie. Are nevrozitatea instabila a animalelor de rasa. Priveste intotdeauna drept in ochi pe cel cu care vorbeste, si asta ii
da o autoritate neobisnuita. Destul de elegant imbracat, desi fara preocupari anume". Portretul aminteste de Saint-Just, campionul absolut al dreptatii supraumane, asa
cum il numeste Penciulescu "raison-eurul" piesei, pe protagonist, prin analogie cu teribilul justitiar al revolutiei franceze. Directorul ziarului Dreptatea sociala, Gelu,
este din aceeasi familie a eroilor camilpetrescieni insetati de absolut care traiesc drama spadei care nu se indoaie, din familia lunaticilor "care au vazut idei". Drama
eroului se face din impactul cu neputinta de solutionat dintre imperativul categoric al dreptatii absolute pe care il proclama, il apara si doreste sa-l promoveze si
realitatea sociala. Gelu este suprauman intr-o lume subumana si doreste sa-i aplice acesteia tiparul utopic al unei lumi perfecte. In aceasta privinta poate ca cel mai bine
il judeca Praida:"a avut trufia sa judece totul, s-a indepartat de cei asemenea lui care erau singurul lui sprijin.l-a pierdut orgoliul lui nemasurat".
Asemenea celorlalti eroi ai lui Camil Petrescu, in constiinta lui Gelu Ruscanu este o permanenta naruire de statui, de idoli. Isi cauta punctele de sprijin in dragoste, pe
care o descopera insa imperfecta. Vede apoi lucruri si jocuri jucate numai pentru sine si-si cauta fagasul in lupta pentru o cauza care este dreptatea insasi, absoluta, fara
privilegiati, o dreptate care este "deasupra noastra si este una pentru toata lumea si toate timpurile".
Spirit lucid, insetat de idei, care "a vazut jocul ielelor", Gelu Ruscanu si-a faurit un tipar de idealitate pe care il aplica refuzand izolarea si detestand complicitatea. De
aceea demascarea crimei (presupusa dar nedovedita juridic) atribuite lui Sinesti este, pentru erou, un imperativ categoric. Datoria lui e de a sanctiona chiar daca aceasta
nu ar duce la mari schimbari "atat cat abate un bob de nisip albia unui fluviu". Dar tiparul de idealitate pe care si l-a faurit "arhanghelul Dreptatii sociale" vizeaza un
ideal gandit pur si static. Este un tipar suprauman format din linii drepte, paralele, ireconciliabile, dar care vizeaza o realitate utopica si nu una in devenire. Conform
liniilor de forta ale acestuia, justitia nu poate fi decat absoluta iar dreptatea nu are privilegiati, este abstracta si inumana. Legile sunt si ele nu ale oamenilor ci ale
constiintei. Iubirea se supune aceluiasi tipar:"o iubire care nu este eterna, nu este nimic.", chiar oamenii cand se iubesc cu adevarat devin supraoameni ("nu mai sunt
oameni") iar fericirea trebuie sa fie si ea durabila pentru ca altfel nu este fericire. Inflexibilitatea absolutului il lasa descoperit in fata vietii, a realitatii. Pe taramul vietii
practice Ruscanu e un necunoscator, o persoana inabila. Vine in lumea epocii prea de sus si prea de departe, din lumea pura si geroasa a ideilor. Fiind suprauman pentru
aceasta lume, ii aplica acesteia un tipar inuman. Intrebarea care se pune este daca e constient de acest lucru. Uneori intuieste ca "morala pe care o proclamam nu e pe
masura noastra". Dar el ramane o sabie inflexibila, un personaj care nu accepta o noua tabla de legi, de aceea alege moartea:"adica totul.drama.Cata luciditate atata
existenta si deci atata drama".
89.Exemplifica formele de manifestare ale dramaturgiei in teatrul modern, intr-o text literar studiat.
90. Ilustreaza, apelnd la o opera literara studiata, doua dintre elementele de compozitie ale textului dramatic, selectate din urmatoarea lista: act,
scena, tablou, replica, indicatii scenice.
O scrisoare pierduta, de I.L.Caragiale e o comedie si evoca viata publica si de familie de la sfarsitul secolului al XIX-lea.. Tema ei este demascarea prostiei
umane si a imoralitatii publice si private, inscriindu-se intre comediile de moravuri si de caracter.
Actiunea se desfasoara in "capitala unui judet de munte" (numele localitatii nefiind specificat, situatia poate fi generalizata), pe fundalul unei agitate campanii
electorale. Intre avocatul Nae Catavencu, din opozitie, care aspira la o cariera politica, si grupul fruntas al conducerii locale (Zaharia Trahanache si Stefan Tipatescu)
izbucneste un conflict iscat de pierderea unei scrisori de dragoste pe care Tipatescu i-o adresase sotiei lui Trahanache, Zoe.
Piesa este remarcabila, in primul rand, prin arta compozitiei. Tehnica este cea a amplificarii treptate a conflictului. Scriitorul creaza un conflict fundamental
(pierderea scrisorii), care da unitate operei; dar si altele secundare (cuplul Farfuridi-Branzovenescu se tem ca nu sunt considerati membri marcanti ai partidului lor;
aparitia lui Dandanache). Complicatiile se amplifica din ce in ce mai mult, ca urmare a repetitiei, evolutiei inverse si interferentei diverselor serii de personaje aflate in
conflict. (tehnica bulgarelui de zapada)
Textul dramatic este structurat in patru acte alcatuite din scene, fiind construit sub forma schimbului de replici intre personaje.
Act - subdiviziune autonoma a unei piese de teatru, delimitata de o ridicare si de o lasare de cortina;
Scena
- subdiviziune a unui act dintr-o piesa de teatru, delimitata fie de plecarea sau de venirea unui personaj, fie de modificarea locului sau a timpului actiunii.
Replica - raspunsul dat de un personaj interlocutorului sau n cadrul unui dialog. Prin dialog se prezinta evolutia actiunii dramatice, se definesc relatiile dintre
personaje si se realizeaza caracterizarea directa sau indirecta.
Indicatiile scenice contureaza indirect personajele, prin semnificatia gesturilor si a mimicii. In lista cu Persoanele de la inceputul piesei, se precizeaza, alaturi
de numele semnificative, statutul social, ocupatia personajelor, ceea ce sugereaza apartenenta la o tipologie si poate constitui punctul de plecare in caracterizare.

91. Evolutia relatiilor dintre doua personaje implicate in conflictul dramatic. Drama.
Subiectul este exprimat ntr-o marturisire a autorului care era student la filozofie n 1916 si s-a ntors de la o bataie cu flori la Sosea. Atunci el a fost dezgustat de
diferenta ntre cei bogati si mutilati de razboi care stateau pe margine si privea. Camil Petrescu spune "n ziua aceea s-a desprins n mine nsusi autorul dramatic si ntr-o
saptamna lucrnd nsetat zi si noapte am scris prima versiune din Jocul Ielelor care trebuia sa fie drama imperativului violent si categoric al dreptatii sociale.
n ce priveste semnificatia poeziei ea prezinta tragedia intelectualului cinstit , burghez, care s-a rupt de clasa sa si care cauta n miscarea muncitoreasca, socialista o
solutie pentru propriile sale probleme, pentru propriile sale contradictii interioare.
Actiunea este declansata de campania de presa sustinuta de Gelu Ruscanu, directorul ziarului socialist, dreptatea sociala mpotriva ministrului de justitie Serban Saru
Sinesti, hot si criminal. Campania este dusa de Gelu Ruscanu n numele ideii de justitie absoluta, despre care el afirma "numai ea poate nchega constiintele ntr-o lupta
att de grea ca a noastra.
Conflictul principal izbucneste n momentul n care Gelu Ruscanu vrea sa publice scrisoarea, referitoare la crima lui Sinesti. Publicarii scrisorii i se opune militantii
socialisti care voiau sa obtina eliberarea lui Petre Boruga. De fapt avem o ciocnire ntre doua idei: ideea de dreptate absoluta, sustinuta de Gelu Ruscanu si care spunea
ca dreptatea este de-asupra noastra. Este una pentru toata lumea si pentru toate timpurile. Cea de a doua idee este sustinuta de Praida care este adeptul dreptatii de clasa
impuse de cauza clasei muncitoare. Din aceste idei vedem ca Gelu Ruscanu judeca oamenii n functie de ideea sa despre o justitie universala deasupra mentalitatii
realitatilor, pe cnd Parida apreciaza utilitatea unui fapt n functie de folosul pe care l aduce clasei.
Cel care traieste drama constiintelor este Gelu Ruscanu. El este director al unei gazete socialiste si duce campania mpotriva ministrului cu scopul de a-l determina sa
renunte la portofoliu fiindca este un asasin. Gelu avu n posesie un document de natura intima n care se relateaza cum Sinesti a omort-o pe batrna si bogata sa
matusa. Campania se desfasoara n etape bine dozate, cititorii asteptnd dezvaluirea senzationalului. Drame lui Ruscanu este determinta de conflictul dintre conceptia sa

despre dreptate si de conditiile concrete de viata, care nu corespund imaginii teoretice. Ruscanu este o fire singuratica, orgolioasa, vesnic nemultumit de ceea ce i ofera
oamenii din jur. Si-a facut un ideal din imaginea tatalui sau, Grigore Ruscanu. Tatal nu este prezent n piesa, ci numai imaginea conturata de alte personaje care nu este
n concordanta cu cea a fiului sau. De la alte personaje aflam ca Grigore Ruscanu era lipsit de vointa, pleda rar, desi era recunoscut. Gelu Rebrenu face parte din familia
intelectualilor lui Camil Petrescu, care au vazut idei. El recunoaste: "eu am vazut ideile". Drama celor care au vazut ideile este explicata de ?Pluciulescu?: " cine a vazut
ideile devine neom". Ideile lui Ruscanu despre dreptatea absoluta si despre absolutul n iubire se prabuseste: "o iubire care nu este eterna nu este nimic". Eroul se va
sinucide nu pentru ca i s-a impus ncetarea campaniei mpotriva lui Sinesti ci pentru ca a descoperit identitatea tragica ntre el si tatal sau. naintea mortii este framntat
de o singura problema, si anume: ce a gndit tatal sau naintea de a muri.
92. Evolutia relatiilor dintre doua personaje implicate in conflictul dramatic. Comedia.
Unul dinre cuplurile cu cel mai mare impact n comedia O scrisoare pierduta este cel reprezentat de Zoe si Zaharia Trahanache: ei reprezinta ipostaza familiei
ce cultiva valori imorale precum adulterul, minciuna, falsitatea, ipocrizia, tradarea. Stlp al puterii locale, venerabilul presedinte al tuturor "comitetelor si comitiilor"
Zaharia Trahanache are n prefectul stefan Tipatescu nu numai un "prietin", asa cum declara la sfrsitul piesei, ci n primul rnd un amant al sotiei, un partener care sa l
nlocuiasca n sedintele politice prelungite. Astfel, vorbind despre evolutia cuplului Zaharia-Zoe, vorbim de fapt depre triunghiul conjugal Tipatescu-Trahanache- Coana
Joitica.
Echilibrul cuplului nu este nsa periclitat de adulter, ci de pericolul de a fi publicata scrisoarea compromitatoare de catre Catavencu. Interesant este ca
personajele nu si pun deloc problema destramarii cuplului, ci doar pe cea pierderii capitalului de influenta, de credibilitate, de putere politica.

Specific comediei, ambele personaje ilustreaza tipuri umane, dar depasesc totusi schematismul teatrului clasic, fiind individualizate prin comportament, particularitati
de limbaj sau nume, dar si prin combinarea elementelor de statut social si psihologic. Zoe este nu numai cocheta si adulterina, ci mai ales femeia voluntara care conduce
din culise ntraga viata politica a orasului, manipulnd toti barbatii fie prin specularea slabiciunilor afective, fie prin vointa de fier. De asemenea, Trahanache nu este
numai ncornoratul si ticaitul, ci mai ales politicioanul abil care prin firea calma si ticul "ai putintica rabdare!" cstiga timp de reactie, intimidndu-si adversarii.

93. Conceptul operational Curent literar. Ideologia literara romantica.


Curent literar- reprezinta o grupare larga de scriitori si opere, care se nrudesc substantial prin numeroase trasaturi comune de ordin ideologic si artistic, prin
preferinta pentru o anumita tematica si prin modalitati stilistice distincte.
Curente literare:- clasicismul, romantismul, simbolismul, expresionismul, parnasianismul, realismul, naturalismul, dadaismul etc
Romantismul este un important curent literar si artistic, aparut in Anglia, Franta si Germania in prima parte a secolului trecut, ca opozitie la clasicism.
Romanticii preconizau o literatura inspirata din realitatile nationale, din traditii folclorice, din istorie si chiar din miturile si legendele unor popoare indepartate;
sustineau valorile sensibilitatii, ale individului, ale naturii; incercau sa elibereze creatia artistica de rigiditatea canoanelor si a conventiilor clasice, dand totodata acces in
paginile romanelor, a pieselor de teatru sau in versurile poeziilor unor personaje si probleme ce reflectau epoca de dupa Marea Revolutie Franceza din 1789.
Romantismul s-a extins treptat in principalele tari europene, cuprinzand toate artele si chiar unele domenii ale vietii sociale, si determinad existenta unui stil romantic in
mobilier, in imbracaminte etc.
In timp ce clasicismul este un curent al ratiunii, romantismul exalta sentimentul si fantezia. Natura patrunde masiv in creaiile romantice, in vreme ce pe clasicisti ii
interesau numai caractarele umane. Visul si exotismul, interesul pentru taramuri indepartate reprezinta teme ale romantismului.
95. Conceptul operational Curent literar. Simbolism.
Simbolismul este primul curent literar modernist, aparut n Franta, la sfrsitul secolului al XIX-lea, ca reactie mpotriva parnasianismului si naturalismului.
Acest nou curent impune n lirica alt tip de expresivitate, evitnd sentimentalismul, patetismul si retorismul specifice romantismului si impunnd o alta conceptie asupra
liricii, mai moderna.
Cel care i da numele curentului este scriitorul francez Jean Moreas, ntr-un articol aparut n ziarul "Le Figaro". Reprezentantii de seama ai curentului
simbolist n Franta sunt: Charles Baudelaire, Paul Verlaine, Stephane Mallarne
n Romnia, simbolismul se manifesta aproape sincronic cu cel european (sf. sec. al XIX-lea), avnd ca teoretician pe Alexandru Macedonski. El scrie un
articol intitulat "Poezia viitorului", aparut n revista proprie "Literatorul", prin care sustine necesitatea unei noi formule artistice. Astfel devine nu numai teoretician al
curentului, dar mai trziu este chiar fondator de scoala simbolista. Totusi, nu reuseste sa se desprinda n totalitate de estetica romantica. Alaturi de alti reprezentanti ai
curentului, precum Dimitrie Anghel, ion Minulescu sau stefan Petica, Macedonski ramne n esenta un poet romantic cu elemente simboliste, unicul poet romn cu
adevarat simbolist fiind George Bacovia.
Poezia simbolista este exclusiv o poezie a sensibilitatii pure. De aceea obiectul operei simboliste l constituie starile sufletesti nelamurite, confuze. Astfel de
stari sufletesti caracteristice curentului sunt spleenul, oboseala psihica, disperarea, apasarea sufleteasca, nevroza. Cultivarea simbolului are, de asemenea , o importanta
majora n cadrul acestui curent, raportul dintre universul interior al eului poetic si universul exterior nefiind exprimat, ci doar sugerat. Poezia la simbolisti nu trebuie "sa
numeasca" obiectul, ci sa-l sugereze, sa-l evoce pentru a crea o stare sufleteasca. Sugestia este deci o cale de exprimare a corespondentelor, a legaturilor imperceptibile
ntre elementele lumii nconjuratoare, cultivnd senzatiile coloristice, auditive, olfactive sau uneori imagini complexe (sinestezie). Exemple pentru contopirea
imaginilor amintite putem ntlni pe parcursul ntregii creatii bacoviene: "E miros de cadavre, iubito" , "Carbonizat, amorul fumega /Parfum de pene arse, si ploua...
/Negru, numai noian de negru..." (Negru).
O alta trasatura definitorie a poeziei simboliste consta prin cautarea muzicalitatii exterioare, obtinute nu numai prin ritmuri si rime perfecte, ci mai ales prin
repetitia obsedanta a unor cuvinte sau versuri, a refrenurilor. La Bacovia ntlnim nu numai versuri refrene ("si ninge ca-ntr-un cimitir" - poezia Nevroza), ci uneori
strofe ntregi , repetate pentru amplificarea mesajului artistic ("si toamna si iarna/ Coboara amndoua,/si ploua, si ninge,/ si ninge si ploua). Instrumentele muzicale sau

compozitiile muzicale au de asemenea rolul de a exprima o stare sufleteasca a creatiei. Totodata, pentru o muzicalitate interioara, dar si pentru a sugera sentimente
intime, se foloseste versul liber, o noutate prozodica.
Printre temele favorite ale simbolistilor se enumara tema naturii, ca fiind un cadru dezolant, n care predomina anotimpurile dezagregarii. Ploaia, ninsoarea
iernii si a toamnei produc o rezonanta n spiritul eului liric, aducnd mereu melancolie, monotonie, nevroza ("si toamna, si iarna / Coboara-amndoua; / si ploua, si
ninge / si ninge, si ploua." - Moina). La Bacovia toamna devine deci anotimpul mohort al ploilor interminabile, al umezelii, pe cnd iarna este anotimp al frigului
launtric al ninsorii si al cetii.
Tot de simbolism apartine tema orasului de provincie , al spatiului obsedante care produce sentimentul inadaptarii, al incapabilitatii de comunicare cu ceilalti;
sau tema iubirii, iubirea fiind nsa tratata ntr-o maniera total diferita fata de romantism. Creatia bacoviana are ca laitmotiv motivul mortii, al dorintei de evadare. "si-un
frig ma cuprinde / Cu cei din morminte. / Un gnd ma deprinde..." Obsesiei sfrsitului continuu adeseori i se adauga si un acut sentiment de nevroza. Totusi, moartea nu
produce sentimente de frica sau de groaza, deoarece ea este considerata mai degraba o cale de evadare din spatiul sufocant al universului citadin.
n final, putem trage concluzia, ca simbolismul este un curent cultural care a avut influente determinante asupra evolutiei literaturii romne, dndu-ne mari
personalitati literare, precum George Bacovia, poet care prin sistemul sau unic de simboluri si nscrie numele ntre creatorii de arta nemuritori.
96. Doctrina estetica promovata de Dacia literara.
"Dacia literara", aparuta la 30 ianuarie 1840, redactor M. Kogalniceanu. A aparut in perioada pasoptista - 1830-1860. Reprezentanti: V. Alecsandri, D.
Bolintineanu, Grigore Alexandrescu (fabule, satire), C. Negruzzi (Scrisori, Alexandru Lapusneanul). Introductia la Dacia literara este articolul-program al
pasoptistilor. Acesta contine urmatoarele puncte:
1. Dorinta de a se edita o revista, care sa contina productii literare de
pe ntreg teritoriul Daciei (revistele de pna atunci aveau o culoare locala si
erau influentate politic). 2. Dorinta de a unifica limba romna literara. 3.
Nevoia de a avea o literatura originala si unitara pentru toti romnii. 4. Se pun
bazele unei critici obiective ("vom critica opera si nu persoana" Kogalniceanu).

5. Se combat traducerile si imitatiile: "traducerile nu fac o literatura";


"imitatia ucide n noi duhul national" Kogalniceanu 6. Se propun teme
originale pentru literatura: a) istoria nationala; b) folclorul si traditiile; c)
natura, frumusetile patriei.

97. Rolul Junimii si a lui Titu Maiorescu.


Junimea - junimismul
Este o miscare literara si culturala de la sfrsitul secolului al XIX-lea initiata de ctiva tineri, care venisera de la studii din strainatate: Titu Maiorescu, Vasile
Pogor, Petre Carp, Iacob Negruzzi, Theodor Rosetti .A fost nfiintata n 1863. A avut revista proprie, aparuta la 1 martie 1867 - "Convorbiri literare".T. Maiorescu
propune sa se scrie n limba romna cu ortografie fonetica si nu etimologizanta; ortografie fonetica - se pronunta asa cum se scrie; T. Maiorescu s-a pronuntat n ceea ce
priveste neologismele ntr-un articol din 1881 - Neologismele; el arata ca acolo unde n limba romna exista pe lnga cuvntul slavon un cuvnt de origine latina trebuie
ndepartat cel de origine slavona si pastrat cel latin; Ex: vom zice binecuvntare si nu blagoslovenie; bunavestire si nu blagovestenie; Acolo unde lipseste din limba un
cuvnt si trebuie neaparat introdusa o anumita idee vom mprumuta din limbile neolatine, n special din franceza si italiana. domeniul literaturii - cel mai important
studiu al criticului T. Maiorescu este cel din 1872 - Directia noua n poezia si proza romneasca; n acest studiu, prezinta situatia poeziei si a prozei romnesti de pna la
el, n acelasi timp sesiznd aparitia unui "om al timpului modern", Mihai Eminescu. l numeste pe Vasile Alecsandri cap al poeziei noastre n generatia trecuta,
afirmnd despre pasteluri ca sunt o podoaba a literaturii romne. A sustinut tinerele talente, ca Eminescu, Caragiale, Creanga, Slavici, combatnd mediocritatile.
Titu Maiorescu a impus o directie noua n literatura romna. Desi nu a facut analiza pe text, a sintetizat n anumite afirmatii valoarea si importanta celor mai
buni scriitori ai vremii:
- n poezie - Mihai Eminescu

- Ion Creanga - geniu "poporal"

- n proza - Ioan Slavici - promotorul realismului rural

- n dramaturgie - I.L. Caragiale

98. Rolul lui Titu Maiorescu.


Contributiile estetice si critice ale lui Titu Maiorescu incep cu studiul: "O cercetare critica asupra poeziei romane de la 1867", studiul insotit de o antologie de
poezie, urmarind intarirea conceptului de poezie si de valoare. Studiul este format din doua parti: "Conditiunea materiala" a poeziei si "Conditiunea ideala" face mai
intai dinstictia intre poezia ca arta, menita sa exprime frumosul si stiinta care se ocupa de adevar. Frumosul fiind ideea imbracata in materie sensibila, cuvintele au rol
determinant in formarea de imagini prin personificari, comparatii, epitete, toate alcatuind conditiunea materiala a poeziei. Criticul atrage atentia ca sentimentele umane
exprimate sunt eterne si universale: viata, moartea, bucuria, tristetea, nou putand fi decat capacitaeta poetului, as scriitorului de a folosi limba si imaginile artistice.In
"Conditiunea ideala", Titu Maiorescu ocupandu-se de obiectul poeziei precizeaza ca acesta este "totdeauna un simtamant sau o pasiune niciodata o cugetare exlusiv
intelectuala". Deci iubirea, ura, tristetea, disperarea, mania constituie obiectul poezei, ele urmarind a avea concentrare, capacitate imaginativa si emotionala. In studiul
"In contra directiei de azi in cultura romana" (1868), Titu Maiorescu fundamenteaza teoria formelor fara fond, opunandu-se la introducerea neselectiva a formelor
civilizatiei occidentale care nu pot duce la progres. In perioada interbelica, E. Lovinescu va accepta teroria formelor fara fond, desigur etapa evolutiei culturii, literaturii
romane fiinda alta decat cea pe care a reprezentat-o Titu Maiorescu. In studiul "Directia noua in poezia si proza romana" (1872), criticul sugereaza o ierarhizare a
valorilor incurajatoare. Astfel dupa V. Alecsandri, pe care-l considera cap al generatiei trecute inscrie urmele lui M. Eminescu poet foarte tanar care publicase in
"Convorbiri Literare" numai trei poezii. Remarca farmecul limbajului, ca semn al celor alesi, conceptia inalta privind intelegerea artei antice.
99. Directia modernista Eugen Lovinescu

Modernismul a fost promovat de revista Sburatorul (1919-1922; 1926-1927) si de cenaclul cu acelasi nume. Obiectivele revistei erau promovarea tinerilor
scriitori si imprimarea unor tendinte moderniste n evolutia literaturii. "Sburatorul" refuza sa-si arate preferinta pentru vreo formula estetica anumita, astfel nct la
revista colaborau samanatoristi, parnasieni, simbolisti, realisti. Ideile lovinesciene vor fi restrnse si publicate n Istoria literaturii romne contemporane si n Istoria
civilizatiei romne moderne."Sburatorul" va pleda pentru racordarea literaturii romne cu spiritul veacului. Eugen Lovinescu este autorul teoriei sincronismului,
conform careia civilizatia si cultura se propaga prin imitatie de la superior la inferior. Literatura trebuie sa paraseasca traditionalismul samanatorist si gndirist si sa se
nscrie n modernitate cultivnd inspiratia citadina, si prelund noi forme promovate de literatura europeana. Mai nti se mprumuta forma, modelele, structurile din
cultura mai dezvoltata, apoi se creeaza si un fond original, forme proprii, tinndu-se cont si de specificul romnesc. Lovinescu sustine ca imitatia simpla fara asimilatie
nu are nici o valoare. Criticul accepta teoria formelor fara fond pe care o respingea Titu Maiorescu, considernd ca formele pot sa-si creeze fondul.
n conceptia lui Lovinescu, modernismul presupunea:
1
2

3
trecerea de la poezia epica, cultivata de exemplu de George
Cosbuc, la o poezie care cultiva simbolul, subiectivismul extrem;

trecerea de la romanul rural la cel citadin, la literatura analitica;


preocuparea pentru problematica intelectualului;

4
Rebreanu).

epicul va tinde spre o creatie obiectiva (vezi cazul lui

Criticul afirma primatul esteticului asupra eticului. Moralitatea unei opere de arta este de natura estetica si nu etica. Ea consta n acea naltare impersonala, n
acea obiectivare a cititorului, prin care uita de sine, traind emotii estetice.

100. Ideologii literare din perioada interbelica (modernism, traditionalism)


n perioada interbelica, exista 2 tendinte majore n literatura:
- directia traditionalista reprezentata de revista 'Gndirea' si de cercul gndiristilor condus de Nichifor Crainic. Reprezentanti: Vasile Voiculescu, Ion Pillat.

Se pune accent pe apararea traditiei.

Spiritul critic se mentine, dar mpotriva tendintelor moderne.

Teme: interesul pentru folclor, idealizarea trecutului national.

Curente literare: samanatorismul, poporanismul, gndirismul.

Gndirismul: miscare literara dezvoltata n jurul revistei


"Gndirea", avndu-l ca redactor pe Nichifor Crainic.

Colaboratori: Cezar Petrescu, Tudor Arghezi, Lucian Blaga, Ion


Pillat, Tudor Vianu, Vasile Voiculescu.

Se cultiva valorile nationale, dimensiunea ortodoxa.

Sensul traditiei - n acest studiu, N. Crainic distinge ntre romantici si intelectualii europenizanti; romanticii afirmau poporul si erau interesati de folclor, n timp
ce intelectualistii tagaduiau poporul si abdicau de la autohtonism.
Traditionalismul voieste o cultura creatoare de valori autohtone; tinta suprema a unui popor este creatia dupa chipul si asemanarea lui.
- directia modernista cunoaste si ea doua orientari:

Miscarile artistice care exprima o ruptura de traditie, atitudine


modernista = atitudine antiacademica, anticlasica, anticonservatoare,
mpotriva traditiei.

Curente postromantice: simbolismul, expresionismul,


dadaismul, suprarealismul.

Teoreticianul modernismului a fost criticul literar Eugen


Lovinescu; revista si cenaclul "Sburatorul".

Lovinescu.

Teoria sincronismului
Teoria formelor fara fond este sustinuta de catre criticul Eugen

Autonomia esteticului (esteticul trebuie disociat de alte valori


cum ar fi eticul si etnicul).

Caracteristici ale curentelor de avangarda:


- respingerea traditiei;

- spiritul de fronda (opozitie fata de trecut);

- spiritul ludic (de joaca) - poemele lor mizeaza pe fantezie, vis, joc
de imagini;

- forme de exprimare socante.

Exemple de curente avangardiste: dadaismul, suprarealismul,constructivismul. Termenul de modernism a fost impus n critica literara de Eugen Lovinescu, care
ntemeiaza la Bucuresti revista 'Sburatorul' si cenaclul cu acelasi nume. Revista a activat ntre anii 1919- 1922; 1926-1927. Criticul Eugen Lovinescu promoveaza o
serie de scriitori tineri n revista sa: Ion Barbu, Camil Petrescu, Anton Holban, G. Calinescu. Obiectivele revistei erau promovarea tinerilor scriitori si imprimarea unor
tendinte moderniste n evolutia literaturii