Povestea lui Harap-Alb

-basm cultde Ion Creanga

Eseul 4: RELATIA DINTRE DOUA PERSONAJE

In textele epice, personajele sunt purtatoare de semnificatie ale mesajului transmis

prin discursul narativ. Ele sunt rotitele cate pun in miscare mecanismul universului
fictional. In basm, personajele sunt purtatoare ale unor valori simbolice, Binele si Raul, in
diversele lor ipostaze. Spre deosebire de textul popular, insa, unde personajele sunt
inzestrate cu puetri supranaturale, in basmul cult, autorul recurge la umanizarea
fantasticului.
Povestea lui Harap-Alb de Ion Creanga, opera publicata in revista Convorbiri
literare, este un basm cult in care relatia dintre Harap-Alb si Span devine semnificativa
pentru viziune despre lume a autorului.
In primu rand, la fel ca in basmul popular, textul lui Creanga dezvolta tema luptei
dintre Bine si Rau, deznodamantul surprinzand triumful fortelor Binelui astfel, relatia dintre
cele doua personaje este una specifica intre protagonist, care reprezentant al Binelui,
Harap-Alb, si antagonist, ca intruchipare a Raului, Spanul. Dimensiunea simbolica a
textului ca trasatura specifica basmului cult, orienteaza lectura spre identificarea unei alte
teme, cea a initierii. In acest sens, relatia dintre cele doua personaje este una intre
initiator si initiat, intre maestro spiritual sever si novice.
In al doilea rand, discursul epic dezvolta un conflict exterior, intre cele doua forte
antinomice. Cu toate acestea, Creanga isi construieste personajele pe principiul
ambiguizarii de aceea, protagonistul nu reprezinta o intruchipare desavarsita a Binelui,
avand un caracter profund uman, cu calitati si defecte. Nici Spanul nu este o reprezentare
a maleficului desavarsit, el jucand un rol esential in procesul maturizarii mezinului de crai,
fiind, asadar, un rau necesar. Comportamentul personajului principal reflecta un conflict
interior, o permaneneta lupta a sinelui cu sinele, intre cele doua ipostaze ale sale: cea de
neinitiat si cea de fiinta initiata.
In aceeasi ordine de idei, perspectiva narativa este una obiectiva, cu o viziune
dindarat, apartinandu-i unui narator omniscient, omniprezent si extradiegetic, care
nareaza la persoana a 3-a. Naratorul ocupa o pozitie de extrateritorialitate in raport cu
universul fictional creat, astfel incat nu idealizeaza personajele, nu intervine in destinul lor,
lasandu-le sa evolueze spre deznodamant, dupa nazuinte si slabiciuni. Oralitatea stilului ca
trasatura specifica basmului cult, se refelcta prin interventiile directe ale naratorului in
discurs. De exemplu, in secventa narativa a fantanii, acesta surprinde naivitatea
protagonistului care se potriveste Spanului si ii spune cu de-amanuntul ca, ala, care om
nu pune viata lui mai resus de toate?.
Nu in ultimul rand, modalitatile de caracterizare ale personajului sunt cele
consecrate de textul epic: directe si indirecte. Astfel, slabiciunea de caracter a

protagonistului este evidentiata direct atat de narator, care afirma despre el ca este
boboc in felul sau la trebi de-aistea, cat si despre Sf. Duminica, care ii spune ca este
mai fricos decat o muiere. Gesturile, faptele, atitudinile personajului devin adevarate
mijloace de caracterizare.
Statutul social al protagonistului este surprins inca din incipitul discursului narativ,
cand cititorul afla ca este mezinul craiului. Pe parcurs, apare in ipostaza de sluga a
Spanului, ca, in final, sa dobandeasca statutul de mostenitor la tronul imparatului Verde,
echivalent, in plan simbolic, cu cele de initat. Daca Harap-Alb este un personaj rotund,
Spanul este un personaj plat, in sensul in care statulu sau social, psihologic si moral
ramane nemodificat. El apare in postura de maestru spiritual sever care joaca un rol
decisiv in maturizarea eroului.
Din punct de vedere psihologic, firul narativ al basmului urmareste conturarea
personalitatii fiului de crai, in urma probelor la care e supus de catre Span. Astfel, la
inceput se dovedeste naiv, nu se pricepe la oameni, fiind incapabil sa distinga intre
aparenta si esenta. Nu intuieste esenta divina a Sf. Duminici, ce ii apare sub infatisarea de
baba garbovita de batranete, la fel cum nu isi da seama ca Spanul este acelasi sub trei
infatisari. Dovedeste maturitate in intelegerea firii umane cand intuieste in cei cinci
nazdravani adevarate ajutoare ce-i vor fi de trebuinta la curtea imparatului Ros. Egoismul
reprezinta o alta slabiciune a protagonistului. Asa se explica faptul ca decide sa-i ofere Sf.
Duminici banutul, doar in momentul in care acesta ii formuleaza viitoarea traiectorie
initiatica: Fecior de crai, vede-te-asimparat!. Dovedeste initiativa propriilor acte, cand, in
drum spre imparatul Ros, salveaza nunta de furnici si le creeaza un adapost albinelor.
Traseul initiatic al protagonistului se impune a fi analizat si din perspectiva
moralitatii. Craisorul poate fi acuzat de imoralitate, atunci cand inalca sfatul parintesc si
accepta tovarasia Spanului. Cu toate acestea, el poate fi absolvit de vina, avand in vedere
ca este imatur. Dobandirea maturitatii reflecta, insa, moralitatea personajului. Cand se
intoarce cu pielea cu nestemate din padurea cerbului, rezista tentatiei de a se imbogatii,
fiind loial juramantului depus in fata Spanului. Personajul antagonist are o existenta
plasata sub semnul imoralitatii. El recurge la viclenie, ca arma utilizata pentru a-si atinge
scopul.
Cea mai reprezentativa relatie dintre personajele textului este cea care se stabileste
intre Harap-Alb si Span. Este o relatie specifica basmului, intre perotagonist, Harap-Alb si
antagonist, Spanul. De asemenea, relatia dintre cele doua personaje, urmarita pe tot
parcursul textului poate fi interpretata si prin prisma raportului dintre initiator, Spnul, si
initiat, Harap-Alb. . Odata trecut de proba impusa de tatal deghizat in urs, mezinul craiului
porneste la drum ratacindu-se in padure, unde se intalneste cu Spanul care ii apare sub
trei infatisari. Pentru ca este inca imatur si nu se pricepe la oameni craisorul incalca sfatul
parintesc si se intovaraseste cu Spanul, in momentul in care acesta il ameninta si il va lasa
sa moara. Secventa narativa a fantanii este incarcata de valente simbolice amintind de
taina botezului. Intrat in put mezinul craiului traverseaza o moarte simbolica in raport cu
vechea sa identitate de fiinta profana. Aici, va primi o noua indentitate conferita de Span,
care ii da numele de Harap- Alb. Structura oximoronica a onmasticii dezvaluie adevarata
insemnatate a traseului pe care va trebui sa-l urmeze protagonistul. Acesta trebuie sa
cunoasca umilinta, conditia de sluga pentru a putea dobandi, in cele din urma statutul

nobiliar de mostenitor la tronul Imparatului Verde. Ba mai mult, Spanul in calitatea sa de

maestru spiritual il deposedeaza de arme, pentru ca nu de aceasta are nevoie, ci sa
prinda la minte. Asadar, protagonistul va trebui sa-si dovedeasca singur calitatile
necesare pentru statului de imparat.
Finalul textului se constituie intr-o alta secventa narativa, semnificativa pentru
relatia dintre cele doua personaje. Harap-Alb a reusit sa treaca de toate probele la care a
fost pus de Span. Se intoarce impreuna cu fata Imparatului Ros, la curtea Imparatului
Verde. Acesta il deconspira pe Span, dezvaluindu-i adevarata identitate. Spanul il acuza pe
Harap-Alb de divulgarea secretului si ii reteaza capul, provocand-i, asadar, a doua moarte
simbolica, de data aceasta definitiva in raport cu vechea sa identitate. Fata Imparatului
Ros este cea care il invie pe protagonist, gest care marcheaza, in plan simbolic,
dobandirea de catre mezinul craiului a statutului de initiat. Calul, tovarasul de drum a lui
Harap-Alb, il omoara pe Span, semn ca rolul sau in procesul initiatic a luat sfarsit.
Sunt de parere ca relatia dintre Harap-Alb si Span, una specifica intre novice si
maestru spiritual, poate fi interpretata prin prisma grilei smbolice propusa de Mircea Eliade
in lucrarea Sacrul si Profanul. Am in vedere, cand affirm aceasta, faptul ca istoricul
religiilor fixeaza patru trepte simbolice pe care trebuie sa le treaca orice fiinta umana care
aspira la statul de initat. Mai intai, este treapta Treapta Timpului Mitic, a unui illo tempore,
pe care mezinul il depaseste cand se pierde in padurea-labirint. Cea de-a doua treapta, a
Logosului, este atinsa cand craisorul este o noua identitate, cea de Harap-Alb, pe care i-o
confera Spanul. Sentimentele de iubire manifestate fata de fata imparatului Ros
marcheaza trecerea celei de-a treia trepte, a Erosului, in vreme ce moartea
protagonistului, produsa de maestrul sau spiritual, anunta depasirea ultimei trepte a
Thanatosului.
In concluzie, relatia dintre Harap-Alb si Span ramane reperezentativa pentru viziune
despre lume a unui autor a carui intentionalitate artistica a fost aceea de a reconfigura
structura consacarata a basmului popular dintr-o prespectiva realista si simbolica.