Plante cu simbolistica sacra folosite in terapia naturista

Busuiocul

Busuiocul este cunoscut ca planta de leac înca din timpurile fenicienilor, care-i
atribuiau proprietati magice multiple. De asemenea, în culturile vechi precrestine din Orientul
Apropiat si mai ales în Palestina busuiocul era considerat o planta sfânta, folosita în scopuri
religioase si pastrata pâna în vremurile crestinarii Europei.
Originar din India şi preţuit de mai toate popoarele europene, busuiocul
(Ocimum basilicum) este o planta "de suflet", care, pe lîngă faptul că aduce noroc, aduce şi
sănătate. Cercetatorii biochimisti suedezi au descoperit ca în fierturile de busuioc sunt prezente
peste 14 principii active, care pot folosi drept alternative terapeutice pentru cel putin 40 de tipuri
de afectiuni începând cu problemele de sensibilitate ale tenului si pâna la cele complexe de
disfunctii neuro-hormonale.
Busuiocul este bun "pentru cei mîhniţi şi pentru cei cu inima grea", fiind un
foarte bun calmant, dar, în acelaşi timp, fiind şi un excelent tonifiant şi reconfortant al nervilor.
Are acţiune antibiotică, antimicrobiană, antitusivă şi expectorantă. Acţionează ca diuretic,
carminativ, antiseptic, antiinflamator gastric, intestinal şi renal. Este antifungic şi febrifug
Biochimistii au descoperit ca în frunzele de busuioc sunt prezente sase substante
cetonice cu actiune directa asupra celulelor hepatice. Derivate dintr-un alcool secundar, aceste
substante apar numai la fierberea frunzelor uscate de busuioc, în prezenta clorurii de sodiu, si
cresc potentialul metabolic al celulelor hepatice. Cuplarea acestor molecule pe suprafata
membranelor celulelor ficatului determina o reactie biochimica în lant, care conduce la o rapida
crestere a fabricarii de enzime necesare ficatului. Ca urmare, o serie de functii hepatice sunt
stimulate, efectele fiind rapide si foarte eficiente.
Consumul zilnic de ceai de busuioc, timp de trei saptamâni, creste cu 25-35%
viteza de metabolizare a unor toxine provenite din alimentatie (toxicitatea provenita din grasimi,
carne prajita, coloranti chimici sau alte „E”-uri poate fi mult diminuata). Totodata, ceaiul de
busuioc creste cu peste 15% sinteza enzimei care distruge alcoolul ca toxic patruns în organism.
Si poate diminua pâna la anulare toxicitatea a peste 90% din excipientele folosite în fabricarea
pastilelor medicamentoase. Pe de alta parte, consumul zilnic de ceai de busuioc scade cu 5-7%
efectul nociv al nicotinei si al altor toxice cu nucleu de tip nicotinic, patrunse în sânge prin
inhalare sau ingestie.
Efectul cetonelor din ceaiul de busuioc se face resimtit si în planul capacitatii
hepatice de a creste sau micsora proportia glucozei din sânge. Astfel, celulele ficatului, activate
specific de substantele prezente în ceaiul de busuioc devin mult mai reactive la variatiile de
concentratie a glucozei din sânge. Ca urmare, variatiile de glicemie vor fi rezolvate cu mai multa
promptitudine de ficat. S- a dovedit ca un consum zilnic de ceai de busuioc pe o perioada lunga
poate reduce cu 50% riscul crizelor de variatie de glicemie.
De asemenea, ceaiul de busuioc poate reduce viteza de transformare a
zaharurilor în grasimi, desi mecanismul nu este cunoscut înca. Cert este ca efectul final consta
intr-un mai eficient echilibru al sintezei grasimilor, precum si in mentinerea unui strat de lipide
normal, în comparatie cu înaltimea.
Ceaiul de busuioc contine patru tipuri de substante cu efecte indirecte asupra
functiilor nervoase. Unul dintre cei mai importanti factori a fost descoperit recent de
neurobiologii olandezi. Acesta are o structura asemanatoare dopaminelor, mediatori
informationali din creier. Desi în cantitati infime, alcaloidul are un puternic si rapid efect asupra
functiilor psihice.

1
 Busuiocul stimulează pofta de mîncare. Infuzia se prepară dintr-o lingură de
plantă, uscată şi mărunţită, la 200 ml apă clocotită; se acoperă vasul şi se lasă să infuzeze 10
minute, apoi se strecoară şi se beau 2 ceaiuri călduţe pe zi, prin înghiţituri rare, după mesele
principale, obligatoriu un ceai seara, la culcare.
Are efecte în disfuncţii stomacale, gastrite, insomnii, iritabilitate, nervozitate,
migrene, angină pectorală, în colite de fermentaţie, diaree, colici intestinali şi balonări. Combate
greaţa şi senzaţia de vomă. Ajută la combaterea bronşitei, gripei, durerilor articulare,
insuficienţei circulatorii şi reumatismului.
Ceaiul concentrat, un foarte bun energizant. Pentru a obţine un ceai concentrat
energizant, se prepară decoct (fiertură) dintr-un pumn de plantă uscată şi mărunţită la 250 ml apă
rece, care se fierbe 2 minute, se infuzează încă 5 minute, se strecoară şi se beau 2 ceaiuri pe zi.
Acest ceai este şi un bun stimulent al secreţiei glandelor mamare la femeile care alăptează. Se
mai poate folosi ca apă de gură sau pentru gargarisme contra leziunilor buco-erozive, afte,
faringite, angine şi toxidermie buloasă post-medicamentoasă.
Decoctul energizant se poate face şi din seminţe de busuioc – o lingură la 500
ml apă rece, se fierbe 5 minute, se infuzează încă 10, se strecoară şi se bea toată cantitatea în
cursul zilei.
Siropul din busuioc şi miere este un bun dezinfectant al intestinelor. Pentru a
obţine sirop de busuioc, se pun 75 g plantă uscată la un litru de apă şi se îndulceşte cu miere de
albine. Acest sirop are o aromă suavă şi a fost recomandat încă din antichitate, de către Plinius
cel Bătrîn, pentru efectele favorabile asupra tubului digestiv, fiind un bun dezinfectant la nivelul
intestinelor.Esenţa de busuioc, luată cîte 5-6 picături adăugate în lapte, ceai sau puse pe o bucată
de zahăr cubic, are efect contra spasmelor gastrice, durerilor de cap de origine atonă digestivă şi
contra nevrozelor atonice.
Macerat la rece, cunoscuta "aghiasmă", desigur fără puterile conferite prin
sfinţirea ei de către preoţi, se obţine prin ţinerea florilor uscate de busuioc în apă, vreme de cel
puţin 8 ore, urmată de filtrare. Se bea pe stomacul gol, de preferinţă dimineaţa. Acest remediu
este considerat un adevărat elixir al tinereţii, fiind recomandat în cazurile de îmbătrînire
prematură, în tulburări de menopauză, andropauză, sterilitate masculină şi feminină, frigiditate.
Încă nu este cunoscut efectul busuiocului asupra glandelor endocrine, dar este cert că, atît la
femei, cît şi la bărbaţi, este un regenerator rapid, oprind procesele de uzură din organism şi
îmbătrînirea la nivel celular.
Cataplasmele din frunze proaspete de busuioc, zdrobite şi aplicate pe răni
deschise, ulceraţii cronice şi leziuni infectate favorizează vindecarea lor. Cu frunze proaspete se
mai pot freca locurile înţepate de insecte (albine, viespi, ţînţari), reducînd mîncărimea pielii şi
prevenind infecţiile provocate prin scărpinat. Se aplică pe frunte, în cazul durerilor de cap, avînd
un efect de combatere a acestora aproape instantaneu.Sucul din busuioc proaspăt se picură în
urechi pentru a combate congestionarea internă sau se aplică pe leziunile verucoase(negi,
papiloame), repetînd tratamentul pînă la dispariţia lor.
Planta sfântă, puternic aromată, are proprietăţi antibacteriene, antiinflamatoare,
antitusive şi expectorante, motive suficiente să se considere de nelipsit în tratamentul virozelor.
Infuzia şi decoctul de busuioc ameliorează simptomele virozelor, calmează
tusea şi ajută la fluidizarea şi eliminarea secreţiilor care se formează pe căile respiratorii. De
asemenea, busuiocul întăreşte imunitatea organismului şi poate preveni îmbolnăvirea de infecţii
respiratorii dacă este administrat preventiv. Se recomandă alternarea infuziei cu decoctul, pentru
că fiecare dintre ele are avantaje proprii(decoctul are avantajul că ameliorează febra ).Cura cu
busuioc nu trebuie să depăşească două săptămâni, administrarea îndelungată afectând
funcţionarea vezicii biliare.
Uleiul volatil de busuioc calmează simptomele virozelor şi descongestionează
căile respiratorii. Într-un vas cu apă fierbinte adăugăm câteva picături de ulei, apoi ne acoperim
capul cu un prosop şi stăm câteva minute deasupra aburilor. Inhalaţiile se pot face de asemenea

2
punând picături de ulei volatil într-o batistă, în lampa de aromaterapie. Substanţele antiseptice se
pot absorbi şi prin piele, cu ajutorul băilor şi masajelor.
Busuiocul este asadar o alternativa la tratamentul medicamentos avand in
acelasi timp si o deosebita insemnatate spirituala prin folosirea lui in cele mai multe slujbe si
ierurgii ale bisericii.