Sunteți pe pagina 1din 8

Cresterea si Selectia Matcilor: o abordare realista si bazata pe intelegerea

albinei
Scris de Radu Guescu | postat in Apicultura de la Pasiune la Profesie | 0

Astazi incepem seria de prezentari din campania Apicultura de la Pasiune la


Profesie si voi incerca o abordare diferita a unui subiect esential in apicultura:
cresterea si selectia matcilor.

De ce am ales sa incep cu acest subiect? Pentru ca nu degeaba se spune ca o


familie este pe atat de performanta pe cat este regina sa. Cuvantul cheie
care ar trebui sa ghideze orice activitate este potential. Practic, succesul unei
activitati este mai mic sau egal cu potentialul ei. Cu cat potentialul este mai
mare, cu atat succesul poate fi mai mare. Revenind la apicultura, trebuie spus
ca nimic din activitatea apicultorului nu poate compensa lipsa unei matci cu
un potential ridicat. Fortand putin comparatia, e ca si cum am conduce o
masina care este proiectata sa atinga viteza maxima de 60 km pe ora si am
incerca sa depasim acea viteza. Indiferent de abilitatile soferului, nu va putea
fi depasit pragul maxim pentru care este dotata. A nu se intelege ca o matca
de calitate reprezinta singura conditie pentru a obtine succesul. Dar cu
siguranta este prima conditie.

Avand acest lucru in minte, sa vedem cum putem proceda in mod concret
pentru a avea familii cu matci de calitate si deci un potential mare.

In primul rand cred ca ar trebui retinute cateva notiuni importante fara de


care intelegerea reproducerii albinei ar fi imposibila. Mai ales ca avem de-a
face cu un caz aparte in lumea vietuitoarelor. Tocmai dificultatea intelegerii
acestor aspecte a facut ca albina sa nu fie reprodusa pe baze stiintifice si
selectata decat foarte tarziu in comparatie cu celelalte specii. Chiar daca prin
natura meseriei noastre suntem preponderent practicieni, fara efortul de a
intelege exact modul de viata si implicit de reproducere al albinei nu numai
ca este imposibil sa progresam, dar nici macar nu ne vom explica ce anume a
generat rezultatele muncii noastre, fie ele bune sau rele, astfel incat sa
putem repeta ce a fost bine si elimina ce nu a functionat. Asadar, iata ce cred
ca ar trebui sa fie cunoscut.

Relatiile din interiorul unei colonii sunt diferite fata de alte specii datorita a
trei factori. Primul este modul de imperechere al albinei. Imperecherea este
multipla, adica matca se imperecheaza cu mai multi trantori. Apoi,
imperecherea se poate petrece la distante mari de stupina, ceea ce o face
foarte greu de controlat. Nu in ultimul rand trebuie tinut cont de
partenogeneza. Aceasta se refera la capacitatea unui organism de a se
dezvolta dintr-un ou nefecundat. Concret, trantorii se dezvolta din oua
nefecundate si deci mostenesc in proportie de 100% caracterele ereditare ale
mamei.

Astfel ca relatiile dintre indivizii unei familii de albine se prezinta in felul


urmator (click pe imagine pentru a o vizualiza in intregime):

schema-familie

Sa explicam ce inseamana reprezentarea grafica de mai sus. Tinand cont de


imperecherea multipla prin care am stabilit ca o matca se imperecheaza cu
mai multi trantori, rezulta ca vor exista mai multe subfamilii in interiorul
coloniei. Fiecare lucratoare a subfamiliei provine din parinti comuni, deci in
interiorul acestor subfamilii exista o asa-numita relatie de super-surori. Intre
subfamilii se creeaza o legatura denumita semi-surori pentru ca exista doar
un ascendent comun: mama. De asemena, putem observa reprezentat faptul
ca trantorii coloniei provin din ou nefecundat, si deci mostenesc intreg
bagajul genetic de la mama. Un amanunt intereseant este faptul ca dupa
fecundare, materialul seminal este dispus in spermateca matcii pe principiul
stivei, adica nu se amesteca. Astfel, in momentul epuizarii materialului
seminal provenit de la un trantor care a fecundat matca, se trece la utilizarea
materialului provenit de la un alt trantor, incepand astfel formarea unei noi
subfamilii. Intelegem deci de ce este gresit sa consideram ca in cazul cresterii
matcilor fiicele rezultate sunt identice. Doar o parte dintre ele au o legatura
de super-surori (mama si tata comun). Exista exemplare care nu numai ca nu
sunt identice, dar nu sunt nici macar surori, fiind semi-surori.

In ciuda acestei structuri complicate a familiei, principiile de baza ale


geneticii se aplica si in cazul albinei.

Pana sa fie cunoscute aceste principii se credea ca in momentul in care un ou


fecundat se va diviza in doua celule, ca prima parte din procesul formarii unui
nou individ, hazardul era cel ce determina care componenta a perechii de
cromozomi a celulei ou va ajunge la o anumita celula fiica si care la cealalta.
Astfel, conform acestei teorii, fiecare din cele doua celule fiice urma sa
primeasca un pachet de 16 cromozomi, care puteau proveni fie in totalitate
de la mama, fie in totalitate de la tata, fie o combinatie a acestora.

Descoperirile lui Mendel au dovedit insa in mod clar ca modul de transmitere


a genelor, de care depinde ereditatea, este unul constant si nu intamplator.
Termenul de sange amestecat folosit pana la Mendel , ba chiar si in zilele
noastre in mod ocazional, nu are nici o justificare logica de fapt. Cand vorbim
de ereditate vorbim de fapt despre un schimb si o influenta reciproca ale
genelor care determina astfel dezvoltarea caracteristicilor fiecarei fiinte.
Legile ereditatii sunt numite asadar legile lui Mendel tocmai pentru ca Mendel
a fost primul care a aratat ca genele, de care depinde ereditatea, raman
nealterate de la o generatie la alta.

Sa vedem acum care sunt posibilitatile practice pe care un apicultor le are la


dispozitie pentru a beneficia de matci de calitate. Din punctul meu de vedere,
exista doua variante:

Achizitia matcilor de la un crescator care are un program de reproductie


profesionist, transparent si care are posibilitatea unui control asupra
materialului reproducator prin inseminare artificiala.
Cresterea si selectia matcilor in stupina proprie respectand o strategie de
lucru bazata pe evaluarea permanenta a fiicelor rezultate.

Voi insista acum asupra celei de-a doua variante. Despre cresterea si selectia
matcilor s-a scris probabil cea mai mare parte a literaturii apicole, incepand
de la metode de transvazare, formarea starterilor si finisorilor, tipuri de
nuclee etc. Una dintre lucrarile care sintetizeaza foarte bine diferitele metode
de lucru este cartea lui Friedrich Ruttner Cresterea matcilor Baze biologice
si indicatii tehnice. Puteti vedea si modul nostru de lucru aici. Incepand cu
luna aprilie vom prezenta de asemenea practic si detaliat prin filmari si
imagini toate aceste activitati.

Exista insa cateva aspecte pe care le consider esentiale si care cred ca merita
atentia noastra. Mai ales tinand cont de cele prezentate mai sus, care arata
cat de dificil este pentru un apicultor sa controleze procesul de reproducere al
albinei.

Primul dintre acestea si cu o importanta foarte mare este alegerea


materialului reproducator. In mod uzual, materialul utilizat in reproductie este
obtinut prin achizitia matcilor de la un centru apicol specializat, prin
schimburi cu alti colegi apicultori sau prin selectie din stupina proprie. In
cazul in care matcile reproducatoare sunt selectate din stupina proprie, va
trebui avut in vedere si eliminat riscul cosangvinizarii. Chiar daca foarte multi
dintre dumneavoastra cunoasteti acest aspect, permiteti-mi sa spun pe scurt
ce inseamna acest lucru. Cosangvinizarea presupune imperecherea intre
indivizi cu gene comune. In practica imperecherii naturale, cel mai des
intalnite situatii de cosangvinizare sunt imperecherile frate-sora, adica fiica
unei matci se imperecheaza cu trantorii aceleiasi matci, deci fratii ei. Acest
proces repetat duce la un procent de cosangvinizare din ce in ce mai mare si
care are ca si consecinta pierderea vitalitatii si rezistentei familiilor de albine,
scaderea viabilitatii puietului si altele. Pentru a evita acest fenomen este
recomandat ca matcile de la care se transvazeaza larve sa nu se afle in
stupina unde se face imperecherea, iar intre matcile reproducatoare si
matcile din stupina unde se face imperecherea sa nu existe gene comune.

Indiferent de varianta aleasa, va propun acum sa incercam sa privim lucrurile


dincolo de abordarea clasica prin care se recomanda alegerea unei matci cu
rezultate bune si multiplicarea ei. Pentru ca, intelegand acum ce varietate
genetica uriasa exista in cazul albinei, cred eu ca este evidenta nevoia unui
pas inainte.

In cadrul unui program de crestere profesionist, unde exista posibilitatea


inseminarii artificiale, una dintre etape este cosangvinizarea controlata a
materialului reproducator. De ce se intampla asta? Pentru ca fara aceasta
etapa urmasii matcilor ar avea o uniformitate scazuta. Ma refer aici in special
la uniformitatea transmiterii caracterelor dorite. Deci cosangvinizarea
reproducatorilor asigura in final o uniformitate mult mai buna a produsilor
obtinuti.

Cum in cazul producerii matcilor in propria stupina acest lucru este foarte

dificil de realizat, se intampla de cele mai multe ori ca in urma cresterii sa se


obtina produsi foarte buni, dar si produsi medii sau slabi. Este absolut normal
avand in vedere, inca o data, varietatea genetica a albinei cauzata de
imperecherea multipla. Acest lucru duce la existenta unor familii cu
randament foarte bun si performante excelente, dar si familii cu randament
submediocru. Este foarte dificil de manageriat o asemenea situatie. Am auzit
de foarte multe ori expresia familii recordiste. Se pune urmatoarea problema:
ce este de preferat, sa avem din 100 de familii sa spunem, 90 de familii cu
performante de nota 8 si restul mai slabe sau 20 de familii exceptionale si
restul submediocre? Cred ca suntem cu totii de acord ca prima situatie este
de preferat.

Tot timpul cea mai importanta este productia medie si nu exceptiile. Si atunci
cum poate proceda un apicultor pentru a-si asigura prin productie proprie
matci de calitate buna? Suntem cu totii de acord acum ca regina unei familii
de productie cu rezultate excelente nu trebuie confundata cu o matca de
reproductie. Conform celor descrise pana aici, devine evident ca stabilitatea
genetica primeaza in fata varietatii in cazul alegerii unui individ reproducator.
Spre exemplu, o regina inseminata artificial, asupra ascendentilor careia
exista un control total, este mult mai indicata pentru reproductie decat o
matca imperecheata la intamplare (natural), chiar daca aceasta are un
randament bun. De obicei, rezultatele excelente ale unei familii se
inregistreaza tocmai datorita varietatii genetice a acesteia, manifestandu-se
asa-numitul caracter heterozis specific hibridului. Ori e clar ca urmasii acestei
matci vor fi extrem de diferiti.

Pentru a evita situatia descrisa mai sus, adica o stupina cu familii complet
neuniforme ca performante, exista o singura solutie reala: implementarea
unui sistem de selectie foarte bun. Se foloseste extrem de frecvent notiunea
de selectie, insa din pacate este foarte putin descris in mod concret un mod
de lucru. Haideti sa privim urmatoarea situatie: un apicultor decide sa
schimbe matcile din familii si creste descendenti dintr-o regina pe care o
considera performanta. Pana aici este totul ok. Dar de unde poate stii ca
matcile produse sunt superioare celor pe care le schimba? Oare asta nu
transforma totul intr-o loterie? Veti spune ca urmeaza sa le selecteze pe cele
mai bune si sa le elimine pe cele cu rezultate slabe. De acord, numai ca
rezultatele slabe ale unei parti din familii le constata in anul urmator, ceea ce
va genera o pierdere considerabila. Ce se intampla daca peste 50% din matci
nu performeaza? Un astfel de exemplu demonstreaza cat de important este
ca selectia sa se realizeze INAINTE DE INTRODUCEREA MATCILOR IN FAMILII.
Pentru asta este obligatoriu sa se utilizeze nuclee de dimensiuni mai mari

care sa permita iernarea matcilor pentru a putea selecta indivizii care


corespund criteriilor de selectie alese.

Nu trebuie sa uitam ca evaluarea matcii in anul in care este produsa nu este


cea mai buna solutie. Asa cum se intampla in cazul oricarui organism tanar,
dezvoltarea are loc in mod diferit de la un individ la altul. Si atunci o evaluare
corecta nu poate avea loc decat la inceputul sezonului urmator. Atunci se
poate forma o opinie mai aproape de adevar si se poate lua decizia
introducerii matcilor tinere in familii. Utilizarea unui asemenea sistem de
lucru va conduce in mod sigur la cresterea semnificativa a rezultatelor muncii
in apicultura.

Odata stabilit acest lucru, putem trece la pasul urmator: metode de selectie si
evaluarea performantelor. Ca si in cazul sistemului de selectie, am vazut
foarte rar stabilite metodele si criteriile de selectie si mai ales un mod de
evaluare a performantelor. Asta duce de multe ori la situatia in care
selectarea indivizilor se face subiectiv pe baza unor pareri de moment.

Prima provocare pe care un apicultor o are este sa descrie in mod concret ce


caracteristici ar dori sa aiba albina pe care o va utiliza. Lista poate include
dezvoltarea puternica in primavara, populatia pe care o mentine matca pe
parcursul sezonului in functie de sursele de nectar si polen, rezistenta la
anumite boli, capacitatea de a ierna, instinctul de roire, simtul de orientare,
blandetea si asa mai departe. Toate aceste caracteristici ar trebui sa fie in
concordanta si adaptate nevoilor specifice zonei in care apicultorul isi
desfasoara activitatea, dar mai ales tipului de apicultura practicat (stationar
sau pastoral, pavilion sau pe jos), numarului de familii sau tipului de
productie propuse (miere, polen, propolis sau material biologic).

Din punctul meu de vedere o asemenea abordare ar fi mult mai inteleapta si


mai practica fata de eterna disputa sterila despre care rasa de albine e mai
buna. Nu se poate cere unui apicultor care ingrijeste 400 de familii si care
practica pastoralul sa foloseasca aceeasi rasa de albine ca un apicultor care
are 20 de familii si nu deplaseaza stupii. Ganditi-va ce s-ar intampla daca 300
de familii din 400 ar intra in frigurile roitului in primavara inainte de un cules
important din cauza unei perioade cu vreme nefavorabila. Pentru un astfel de
apicultor o albina cu instinct de roire mic este esentiala. Cine poate suporta
costurile ingrijirii unui numar mare de familii in conditiile unor riscuri crescute

in ceea ce priveste productia realizata? Intr-o activitate atat de dependenta


de conditiile meteo, eliminarea riscurilor care tin exclusiv de apicultor si de
munca sa devine vitala. Tocmai de aceea in apicultura este necesara
existenta mai multor rase de albina, fiecare dintre ele avand un set de
caracteristici importante din punct de vedere economic pentru diferitele
categorii de apicultori. Nici o rasa de albine nu poate avea o utilitate
universala, iar incercarea de a crea asa ceva ar fi cu siguranta un esec.

Ca un exemplu concret, nu putem sa ne dorim o familie cu o arie de puiet


foarte mare si o populatie la fel, dar care sa aiba un consum foarte mic.
Tocmai de aceea alegerea acestor caracteristici trebuie facuta in mod realist
si tinand cont de compatibilitatea lor. Experienta practica a dovedit ca
stabilirea unei liste scurte cu asemenea caracteristici, cu trei sau maxim
patru obiective s-a dovedit mult mai eficienta decat incercarea de a atinge un
numar mare de obiective in cadrul procesului de crestere si selectie.

Dupa stabilirea obiectivelor, va trebui stabilita metoda de evaluare. Din


punctul meu de vedere cea mai simpla metoda este acordarea unui scor
numeric pentru fiecare caracteristica urmarita.

Haideti sa luam un exemplu concret. Consideram ca cele mai importante


obiective sunt rezistenta la boli, prolificitatea matcii si un instinct de roire cat
mai mic. Pe parcursul perioadei de la imperecherea matcii si mai ales in
primavara urmatoare vom acorda un punctaj pentru fiecare dintre aceste
caracteristici. In functie de importanta lor, criteriile pot avea si o pondere
diferita. Pentru a simplifica si mai mult calculul si a evita astfel o formula de
calcul a mediei ponderate, putem sa acordam un nivel diferit de puncte
pentru fiecare caracteristica in functie de prioritatea lor. In exemplul nostru,
putem acorda un punctaj de la 1 la 20 pentru rezistenta la boli, adica
importanta cea mai mare in programul nostru de selectie, de la 1 la 10 pentru
instinctul de roire, deci importanta cea mai mica in acest exemplu si de la 1
la 15, adica o importanta medie pentru prolificitatea matcii. Astfel o matca
poate obtine un scor maxim de 45 de puncte. Pe baza clasamentului
scorurilor obtinute se poate lua decizia transferarii lor in familiile de
productie.

Inchei repetand ceea ce am spus in introducere si anume ca de calitatea


matcii unei familii depinde potentialul ei. Pe langa notiunile teoretice extrem

de importante in activitatea de crestere a reginelor, cred ca respectarea cu


strictete a unor aspecte practice in cadrul procesului de selectie este
decisiva. Numai astfel apicultorul poate reduce ponderea hazardului in
activitatea sa si astfel sa se indrepte catre o activitate rentabila si care poate
deveni profesionista.

In episodul urmator vom aborda in amanunt un alt capitol cheie in activitatea


apicultorului, si anume nutritia albinei.