Sunteți pe pagina 1din 7

Giovanii Bocaccio- Decameronul rezumat scurt

Decameronul este o colecie de 100 de poveti scrise de autorul italian Giovanni Boccacio ntre anii
1350 i 1353. Este o lucrare alegoric, celebr pentru istorioarele neruinate n care dragostea apare n
multe forme, de la erotic la tragic. Se pune c Decameronul a fost surs de inspiraie pentru muli
scriitori precum Shakespeare sau Chaucer. nceputul povetii surprinde 7 femei i 3 brbai care se
refugiaz ntr-un palat dintr-o zon rural pentru a scpa de ciuma din Florena. Grupul va sta acolo
timp de 14 zile, iar n 10 dintre acestea, personajele i spun fiecruia poveti pe teme alese. n fiecare
zi, cte o persoan va fi aleas Regin sau Rege, dup caz i va decide tematica povestirii n ziua
respectiv. Un singur personaj, Dioneo, care de obicei spune a zecea povestire a zilei, are dreptul de a
spune o poveste din orice topic dorit.
1. Ziua nti
Sub regulile celei numite Pampinea, n prima zi, tematica a fost una liber. Cu toate astea, ase
povestiri se refer la o persoan care o face din vorbe pe cealalt i reuete s-i schimbe
comportamentul, iar celelalte patru satirizeaz Biserica Catolic.
2. Ziua a doua
Filomea este regina zilei a doua. Ea hotrte ca fiecare s povesteasc istorioare despre aventuri
ajunse ntr-un punct critic, dar care se sfresc cu bine.
3. Ziua a treia
n ziua a treia, regin este aleas Nefile. n povetile stabilite de ea se vorbete despre oameni care fie
au obinut lucruri prin metode grele, fie au rectigat ceva pierdut anterior.
4. Ziua a patra
Boccacio i ncepe naraiunea prin a-i apra puin opera. Dei e greu de crezut, el spune c poveti
din zilele trecute circulau printre cetenii citii ai Toscanei, nainte ca Decameronul s fie terminat.
Probabil Boccacio doar voia s-i avertizeze pe calomniatori. Filostrato este regele celei de-a patra zile,
n care s-a povestit despre amorezai ale cror relaii au avut un final dezastruos. Este prima zi n care
un brbat este liderul.
5. Ziua a cincea
n ziua a cincea, Fiammetta propune o tem n antitez cu topicul lui Filostrato. Ea ncepe s
povesteasc despre ndrgostii care trec prin dezastre i-i apr dragostea.
6. Ziua a asea

n timpul celei de-a asea zi a Decameronului, Elissa este regina grupului. Ea i ndeamn pe ceilali
s povesteasc istorioare despre oameni care evit anumite atacuri sau situaii stnjenitoare doar prin
remarce inteligente. Spre deosebire de celelalte zile, povetile din ziua a asea nu sunt inspirate din
fapte reale. Este admirabil cum Boccacio a creat replicile i situaiile.
7. Ziua a aptea
n timpul celei de-a aptea zile, Dioneo este regele i-i propune tema: nevestele care-i pclesc
brbaii. Povetile de acest gen sunt tipice misoginismului din Evul Mediu. Cu toate astea, n multe
dintre poveti, soiile sunt mai detepte dect soii lor. Dei Boccacio le pune pe multe din femei ntr-o
lumin pozitiv, majoritatea brbailor reprezint stereotipul brbatului medieval nelat.
8. Ziua a opta
Lauretta se afl la conducere n ziua a opta. n mare msur este pstrat tema zilei precedente, doar
c de data asta sunt spuse i poveti n care brbaii sunt cei care le pclesc pe femei.
9. Ziua a noua
n ziua a noua, Emilia este regina. Pentru a doua oar, nu este propus nicio tem pentru povetile
zilnice, la fel ca n prima zi.
10. Ziua a zecea
Panfilo este regele n ultima zi a povestirilor. Tema istorioarelor se refer, de aceast dat, la fapte de
generozitate. Povetile par s creasc n larghee i ating apogeul la sfritul zilei, prin povestea
pacientei Griselda.

Comentariu Varianta a 2-a.


Creatorul prozei artistice, Giovanni Boccaccio, este cel mai mare povestitor al literaturii italiene si
unul dintre cei mai de seama naratori ai literaturii italiene.
Revolutia literara, inceputa cu Dante Alighieri, care ridica ratiunea si cunoasterea impotriva autoritatii
religioase si a scolasticii si sustine imperiul laic impotriva autoritatii temporare a bisericii, este
desavarsita de Giovanni Boccaccio, care opune realismul bunului-simt uman al naturii, ipocriziei
clericilor, criticand si Biserica si Imperiul
Decameronul, care sta la temelia prozei artistice italiene, a fost scris intre anii 1352-. El constituie o
lovitura puternica data conceptiei transcendentale a teologiei, si reprezinta, in structurile sale profunde,
lumea reala, Italia secolului al XIV-lea, reprezinta fuga de moarte si de teroarea evului mediu, pe care
nu numai ca-l neaga sau respinge, ci il ironizeaza, ridiculizandu-l cu cele mai caustice accente satirice.
Lumea aceasta exista si inainte de Decameron. In Italia circulau din abundenta romane, nuvele si
cantone latinesti, cantece licentioase. Femeile citeau pe ascuns cartile profane, iar nuvelistii distrau
societatea vesela cu povestiri placute si libertine. Fondul comun al romanelor erau aventurile
cavalerilor Mesei rotunde si ai lui Carol cel Mare. In nuvele se reluau sau se nascoceau povestiri de tot
felul, serioase si comice, morale si obscene, schimbate si infrumusetate de catre nuvelisti dupa
gusturile ascultatorilor. Nuvela era asadar un gen viu de literatura, lasat la discretia imaginatiei; dar ca
materie profana si frivola, ea era neglijata de oamenii culti.
Boccaccio este primul mare scriitor al epocii umaniste care a regasit umorul de mare calitate, acea
imbinare de sublim si meschin, de ridicol si de tragic ce a existat dintotdeauna in sufletul omenesc.
Stilul sau se distinge prin maniera de a spune simplu si direct, intr-o forma artistica aparent distractiva
niste adevaruri grave si esentiale despre viata. El nu s-a multumit insa doar sa distreze cu povestiri
2

placute si libertine o societate vesela, ci a si faurit o noua specie, nuvela, remodeland intreg
materialul inform si grosolan pe care il manuisera pana atunci oamenii fara cultura, dupa cum preciza
Francesco de Sanctis in Istoria literaturii italiene (ELU, 1965, p. 348).
Mecanismul lumii descrise de Boccaccio este miraculosul, neprevazutul, fortuitul si extraordinarul;
interesul povestirii nu sta in moralitatea actiunilor, ci in caracterul neobisnuit al cauzelor si efectelor.
Autorul si povestitorii lui de nuvele apartin clasei culte si inteligente. Ei il invoca adeseori pe
Dumnezeu, vorbesc despre biserica cu respect, respecta toate formele religioase. Personajele canta
cantece platonice si alegorice si duc o viata vesela, dar cu bune deprinderi, asa precum se cuvine
oamenilor nobili. Dupa cum afirma De Sanctis, modelul pe care il oglindeste aceasta lume este lumea
curteniei, reminiscenta feudala infrumusetata de cultura si de spirit, careia burghezia culta si bogata se
straduieste sa-i fie asemenea. Si dupa cum lumea aceea feudala isi avea bufonii si recitatorii ei,
societatea aceasta are pe cineva care s-o inveseleasca, iar bufonii si recitatorii ei sunt lumea nesfarsita
care i se asterne dinaintea ochilor: preoti, calugari, tarani, mestesugari de care isi bate joc, veselindu-se
atat pe socoteala celor prosti cat si a celor vicleni.
In comicul acesta nu apare o intentie serioasa si inalta, cum ar fi aceea de a indrepta prejudecatile, de a
ataca institutiile, de a combate ignoranta, de a face morala sau de a reforma, lucru in care consta
superioritatea comicului lui Rabelais si Montaigne. Idealul comic consta in reprezentarea directa a
acestei societati, asa cum este, in ignoranta si in rautatea ei, pusa fata in fata cu o societate inteligenta,
care sta acolo dinadins ca sa aprobe si sa bata din maini. Motivul comic nu vine din lumea morala, ci
din lumea intelectuala. Sunt oameni culti ce rad pe socoteala oamenilor inculti.
Pretextul epic, motivul initial al Decameronului, este marea ciuma abatuta in 1348 asupra Europei (pe
care o gasim mentionata si de Chaucer in Povestirile din Canterbury), care secerase in Florenta peste o
suta de mii de persoane si in timpul careia 10 persoane (7 tinere si frumoase doamne si 3 cavaleri) se
intalnesc in biserica Santa Maria Novella si se hotarasc sa se apere de flagel , refugiindu-se in afara
orasului, undeva la tara, unde vor petrece 14 zile in dansuri si conversatii. Ei se retrag, deci, in liniste
nu pentru a se ruga ori cai de pacatele lor, ci pentru a-si crea o oaza de placeri senine.
In fiecare zi tinerii aleg un rege sau o regina si in fiecare dupa-amiaza spun fiecare cate o poveste care
se incadreaza in tema fixata de suveranul sau suverana zilei. (- originea greceasca a titlului cartii este
deka, zece, si hemera, zi; 10 zile, in fiecare zi cate 10 nuvele si o balada, iata justificarea titlului,
Cartea celor 10 zile): aceste o suta de povesti ori basme, ori parabole, ori istorioare, cum veti vrea
sa le numiti, istorisite in zece zile de catre o preacinstita ceata de sapte doamne si trei tineri pe vremea
pacatoasa a molimei de odinioara Din care povestiri se vor vadi placute si dureroase intamplari de
dragoste, precum si alte norocoase fapte, petrecute atat in vremurile noastre, cat si in cele de demult.
Autorul ne previne de la inceput ca numele pe care il atribuie tinerelor este unul fictiv: Nu m-as feri
deloc sa va destainuiesc numele acestor doamne, de n-as fi impiedicat de o pricina indreptatita: n-as
vrea ca maine sau poimaine vreuna dintre ele sa ajunga a se rusina din pricina povestilor pe care le vor
spune si le vor asculta (Decameronul, traducere de Eta Boieriu, Ed. Minerva, Bucuresti, 1975, p. 19)
Prima si a noua zi nu au o tema fixata de Pampineea si de Emilia, suveranele acestor zile. In ziua a
doua tema este norocul, prezentandu-se intamplari ale soartei care se sfarsesc cu bine. Toate nuvelele
cu aventuri, cu schimbari neasteptate ale soartei se datoreaza calatoriilor cei mai multi eroi sunt
manati in calatorie de meseria lor (sunt negustori plecati in cautare de marfuri sau bancheri ce
imprumuta cu camata pana departe, in strainatate) ori de dorinta de specula.
In ziua a treia nuvelele arata cum se castiga lucruri pierdute sau mult dorite. Actiunea acestor nuvele
implica in primul rand castigarea dragostei prin istetime. Actiunea e redusa, in general, la manevrele
de cucerire, care implica indrazneala, hotarare, perseverenta. Nuvelele zilei a patra sunt destinate
sfarsiturilor nefericite ale unor povesti de dragoste. Autorul nu insista prea mult asupra desfasurarii
povestii de dragoste, concentarndu-se asupra mobilurilor care o imping la nenorocire si asupra
descrierii nenorocirii, a mortii din final. Ziua a cincea prezinta situatii de dragoste cu final fericit,
avand ca sfarsit recunoasterea identitatii personajelor in ultimul moment.
Ziua a sasea prezinta salvarea protagonistilor dintr-un pericol printr-o vorba de duh. Nuvelele sunt mai
scurte, mai putin complicate ca actiune, interesul principal fiind replica in sine si motivul care a
determinat-o. Interesul e trezit de reactia personajelor, situatia lor contand mai putin si fiind banala
(replica unui bucatar care vrea sa scape de bataie fiindca a oferit un picior de pasare iubitei sale, a
Monnei Filippa ce se apara de cauzatia de adulter etc.)
Tema farsei, a glumei, revine in ziua a saptea ce prezinta farse facute de femei barbatilor lor, precum si
3

in ziua a opta care prezinta glume facute reciproc. Actiunea in sine are un rol foarte important,
interesul fiind indreptat asupra capacitatii de a nascoci situatii comice, de pacaleala, desi uneori gustul
glumei poate duce si la situatii destul de grave. Autorul acorda mai multa atentie punerii la cale a
pacalelii, desfasurarea acesteia fiind punctul culminant al nuvelei. De obicei, pacalelile pe care le trag
femeile barbatilor sunt expresia unei razbunari. Ele ii pun pe acestia in situatia unor prosti si a unor
creduli, nesfiindu-se sa-i insele chiar in prezenta lor. Dar nu numai dragostea e prilej de pacaleala, ci si
dorinta de amuzament a istetilor pe seama celor mai slabi cu duhul, speculandu-se vanitatea,
infumurarea, credinta in superstitii, simplitatea spirituala.
Ultima zi trateaza tema spiritului curtean, a gesturilor nobile, marinimoase, prezentand situatii
oarecum iesite din comun (chiar cu o anumita doza de neverosimil), in care conteaza nu atat actiunea
propriu-zisa ci rezolvarea ei printr-un gest de mare noblete.
Legatura intre povestiri se face, pe langa tema comuna impusa acolo unde este cazul la inceputul
povestirilor, atunci cand vedem reactia auditoriului la povestirea anterioara (tinerii rad, aplauda,
comenteaza comportamentul personajelor), regele sau regina zilei respective da cuvantul celui care
urmeaza ori acesta incepe sa povesteasca, stiind ca e randul sau, motivandu-si alegerea fie ca sa
ilustreze aceeasi idee ca povestirea anterioara, fie opusul acestei idei.
Ideea de a incadra naratiuni diferite ca tema intr-un tot unitar nu este noua (o intalnim in Panciatantra,
1001 de nopti, sau Cartea celor 7 intelepti).
Opera lui Boccaccio este tributara Evului Mediu: romanelor cavaleresti medievale, povestirilor
satirice, fabliaux-urilor franceze, culegerii Il Novellino. Dar scriitorul a stiut sa incadreze aceste
povestiri intr-un mediu concret; el adapteaza materia povestirilor la realitatea italiana zugravind tipuri
si caracterizand relatii sociale din Italia secolului sau si transforma nuvela de tip medieval, care era o
povestire instructiva cu caracter moralizator. Si povestitorii sai isi insotesc povestirea cu sentinte
morale, dar la Boccaccio morala nu decurge din nuvela ca o consecinta logica ci psihologica, ceea ce-i
mareste calitatea.
Inclinatia lui Boccaccio spre erotism a fost mult exagerata de critica literara. In realitate, iubirea este
adeseori la el o pasiune nobila care o cuprinde pe femeie ca intr-un vartej si o taraste spre eroism sau
exasperare, spre fericire sau nebunie. Boccaccio considera ca dragostea nu poate suferi nici un fel de
ingradiri sau norme si este impotriva casatoriei conventionale, bazate pe interese de familie si nu pe
afectiune. El trateaza intr-un mod nou infidelitatea conjugala. In literatura burgheza din Evul Mediu
timpuriu, sotiile necredincioase erau prezentate ca unelte ale diavolului. In opera sa asistam la prima
incercare de emancipare a femeii de sub autoritatea tatalui sau a sotului. Fiind casatorita cu forta,
femeia se razbuna inselandu-si sotul. Inselaciunea ei este, in realitate, tot o manifestare a puterii
suverane a dragostei.
Dar iubirea nu este singurul resort al acestei vaste opere. Nuvela licentioasa se transforma adesea intro satira sau comedie.
Exaltarea inteligentei omenesti in aspectele sale multiple se diversifica in functie de diversitatea
conditiilor sau a ambiantei sociale si e mai evidenta in povestirile ce au in centrul lor figurile lui
Bruno, Nello si Buffalmacco (cinci nuvele din zilele a opta si a noua). Acestia sunt tipuri de strengari
inzestrati cu un bogat spirit de observatie, cu o agerime a mintii si cu o nesecata rezerva de energie.
In contrast cu ei este realizat personajul lui Calandrino, capodopera a prostiei si victima a farselor
acestora. Pictor zugrav, om de conditie mediocra, el revine ca personaj in mai multe nuvele, vrand
parca sa fixeze un tip. Fiecare din nuvelele referitoare la el ne evoca o alta fateta a caracterului sau.
Un tip de nuvela frecvent intalnita la Boccaccio este cea satirica, ANTICLERICALA, in care demasca
bigotismul si ipocrizia calugarilor care exploateaza credulitatea maselor. El transforma preotii si
calugarii in personaje comice, in tinta ironiilor si batjocurilor. O lipsa totala de scrupule ii impinge in
special pe calugari sa se comporte mai rau decat ceilalti oameni, caci in timp ce predica false virtuti, ei
cauta sa se bucure de bunurile materiale ale altora. Ca sursa a comicului se foloseste contrastul dintre
vorba si fapta.
Calugarii lui Boccaccio incearca mereu sa incalce regulile vietii monahale, mereu apar in roluri de
4

seducatori ale targovetelor, mereu sunt facuti de rusine, demonstrand totodata lipsa de sens a incercarii
de a supune omul unor legi care sunt impotriva firii lui.
Boccaccio explica decaderea morala a clerului ca fiind urmarea interzicerii casatoriei preotilor. El se
ridica cu hotarare impotriva ascetismului, sustinand ideea ca omul este parte integranta a universului
si, in consecinta, el trebuie sa se manifeste ca celelalte vietuitoare.
Situatiile descrise in Decameronul presupun nevoia de a te descurca in viata, de a putea reactiona rapid
si hotarat salvandu-te astfel de la un pericol, de exemplu. Aceasta necesitate da nastere unor reactii de
istetime, de stimulare la maxim a capacitatii de orientare si de gasire a solutiilor celor mai bune,
afirma Michaela Schiopu (in monografia sa Boccaccio, Editura pentru literatura universala, Bucuresti,
1969, p. 123). In general cuvantul de spirit, ca si vorba inteleapta, reprezinta pentru Boccaccio o
adevarata arta, prin ea manifestandu-se capacitatea superioara a omului de a convinge prin ratiune.
Niciodata eroii Decameronului nu vor scapa de pericol luptandu-se fizic, dand dovada de vitejia
cavalerilor. Ei prefera calea spirituala a gandirii si a vorbei.
Personajele Decameronului sunt, in general, personaje ale unei singure reactii. Arta concentrata la
maximum a nuvelelor lui Boccaccio stie sa surpinda in putine cuvinte trasaturile psihologice ale
personajelor si sa le motiveze gestica. Personajele din Decameronul se manifesta in intregime in si
prin actiune, ele nu mai monologheaza la nesfarsit, nu fac divagatii erudite. Descrierea fizica e rara sau
redusa la unele elemente absolut necesare evocarii artistice.
Decameronul se remarca printr-o limba deosebit de bogata si colorata. Boccaccio a creat stilul prozei
artistice italiene, care pana atunci era primitiv si simplist. El l-a elaborat artistic, bazandu-se pe
experienta autorilor antici. Furat de subiect, Boccaccio trece uneori la limba vie a florentinilor. In
limba populara vorbesc mai ales personajele comice. Atunci dialogul devine mai rapid, plin de
temperament, si e presarat de zicatori si calambururi.
Povestitorii secolului XV il imita pe Boccaccio considerandu-l maestru inegalabil. Scriitorii de nuvele
din secolul, atat italieni cat si straini, stau sub semnul lui Boccaccio. In Franta, el este tradus inca din
secolul al XV-lea si apoi in secolul al XVI-lea de Antoine le Maon, ce dedica lucrarea sa reginei
Margareta de Navara. Boccaccio este atat de apreciat si cunoscut in Franta prin aceasta traducere, incat
regina va specifica in Heptameronul sau ca a fost influentata de scriitorul italian atunci cand s-a
hotarat sa-si scrie povestirile.

Varianta 3:
Dupa cteva romane cu caracter idilic si cu reminiscente alegorice si mitologice, Boccaccio scrie
Decameronul capodopera sa, care este o creatie desavrsita a sinceritatii, a realismului n arta .
Desi s-a inspirat dintr-o culegere de nuvele italiene, Boccaccio observa si noteaza moravurile
contemporane, localizeaza povestirea n cadrul ei natural si si nzestreaza personajele cu o etica pur
laica: placerea este primul ideal pe care l viseaza aceasta lume. Boccaccio, creatorul adevarat al
speciei nuvela, militeaza mpotriva intolerantei religioase, caracteristica lumii medievale si dezvolta
satira mpotriva clerului si a calugarilor .
Dupa cum ne arata si titlul operei, actiunea are loc n decursul a zece zile. n timpul ciumei din
Florenta sapte doamne si trei barbati se refugiaza ntr-o vila din apropierea orasului pentru a scapa de
contaminare si, pentru a face sa treaca timpul n mod placut, ntre banchete si dansuri, se aduna zilnic
(cu exceptia zilelor de vineri si smbata dedicate practicilor religioase) ntr-o poiana, unde fiecare
spune o poveste pe o tema prestabilita, propusa de fiecare data de regele sau regina grupului, alesi
prin rotatie. La sfrsitul zilei, cele zece povestiri sunt urmate de un cntec si un dans. Astfel,
Decameronul contine o suta de povesti care sunt tot attea ilustrari epice ale unei abundente varietati
de idei, pline de umor si galanterie, adesea foarte ndraznete, din care nu lipsesc picanteriile.
Aceasta carte a fost conceputa probabil n anul sederii sale la Napoli (1352-1354), la ndemnul Mariei
d Aquino (cunoscuta sub pseudonimul de Fiammetta). Decameronul este o galerie de portrete si de
reprezentanti ai tuturor paturilor sociale: de la torcatori de lna pna la cavaleri si regi, de la calugarii
5

cei mai nalti pna la tarani si mestesugari.


n Evul Mediu timpuriu preotii de la tara erau, daca nu ntotdeauna chiar analfabeti, n orice caz erau
destul de ignoranti; iar ca viata familiala, cei necasatoriti traiau deseori n concubinaj. nsa imensa
multime a calugarilor traia n conditii foarte bune n mnastirile lor, bogat nzestrate si bine organizate.
Biserica a cunoscut n Evul Mediu o perioada de decadere totala iar Boccaccio scoate in evidenta n
Decameronul multe din pacatele naltilor prelati acordnd un spatiu destul de mare demascarii
ipocriziei acestora (din cele o suta de povestiri aproape douazeci au ca personaj principal un cleric).
Pentru a ilustra cteva din aceste vicii, din cauza spatiului restrns, ma voi limita la cteva povestiri
care mi s-au parut semnificative.
Ridiculizarea naivei credulitati a clerului si a poporului este nvaluita perfect n amuzamentul
povestirii, despre escrocheria spovedaniei unui prototip de imoralitate care, prin minciuna sa, reuseste
sa fie considerat drept sfnt. Ser Ciappelletto, aflat pe patul de moarte se vede obligat de a se spovedi
pentru a nu pricinui nenorociri celor doi frati camatari care-l gazduiau. Desi a avut o viata extrem de
imorala (marturii mincinoase dadea cu mare placere, de njurat stia sa-njure mai strasnic ca oricine
de dumnezei si de toti sfintii, n biserica nu ti-ar fi calcat nici sa-l picuri cu ceara, iar cele sfinte le
lua n deradeze cu vorbe desucheate etc.), acesta nici pe patul mortii nu se caieste. Ba mai mult
afirma: eu la viata mea attea i-am facut lui Dumnezeu, nct de i-oi mai face una, acu n pragul
mortii e tot un drac . Astfel, el l pacaleste pe calugarul venit sa-l spovedeasca, facndu-l sa creada ca
a dus o viata exemplara. Dupa ce moare, naivul calugar i convinge pe ceilalti ca Ser Ciappelletto a
fost un sfnt si trebuie tratat cu respect si venerat de credinciosi.
n urmatoarea poveste Boccaccio satirizeaza coruptia naltului cler de la curtea papala. Giannotto din
Civigni ncearca sa-l convinga pe bunul sau prieten, evreul Abraham, sa se ncrestineze. Din cauuza
insistentelor lui Giannotto evreul se hotaraste sa faca o vizita la Roma pentru a vedea cum traieste
loctiitorul lui Dumnezeu pe pamnt, dar si slujbasii acestuia. Acolo descopera desfrul n care traiau
preotii, chiar desfrnarea sodomiei, lacomia, avaritia, simonia etc. Dezamagit de viata pacatoasa pe
care o ducea clerul, Abraham se ntoarce la Paris si se converteste la crestinism. Hotarrea a luat-o
dupa ce a constatat personal coruptia naltului cler, fapt ce l convinge definitiv despre superioritatea
religiei crestine, care dainuieste totusi, desi are n frunte astfel de nalti prelati.
n mai multe din povestirile din Decameron este prezentata viata desfrnata la care se dedau calugarii.
Biciuirea de desfru a calugarilor si a calugaritelor este diluata n povestiri cu multe detalii licentioase,
dar de o verva saterica spumoasa si de un umor irezistibil, Boccaccio accentund astfel imbecilitatea
dar si viclenia calugarilor. Astfel, n povestea a patra din prima zi, Dionio prezinta siretenia unui
calugar care este prins de staret pacatuind cu o femeie. Tanarul monah caruia nici posturile, nici
grajdurile nu izbuteau cu nici un chip sa-i vlaguiasca puterea si vigoarea trupului aduse ntr-o zi n
chilia lui o fetiscana foarte frumoasa. Staretul trecu prin fata chiliei si ascultnd la usa si dadu seama
ca se afla o femeie acolo si se hotar sa astepte n chilia lui pna iese tnarul afara. Acesta din urma sia dat seama ca staretul a aflat de pacatul lui si pentru a evita aspra pedeapsa ce-l asteapta, l atrage n
capcana. nchide chilia si pe fata nauntru, apoi cheia o da staretului caruia i spune ca merge la padure
dupa lemne. Staretul intra n chilia monahului si nu pierde ocazia de a se desfata si el cu frumoasa
tnara. Prins n capcana de tnarul calugar, staretul nu numai ca-l ierta pentru fapta lui dar l pune sa
jure ca nu va spune nimanui lasnd sa se nteleaga ca fata avea cale libera n manastire. ti-i lesne a
crede ca si alte ori o furisara n sfnta manastire .
Acelasi lucru se petrece ntr-o manastire de calugarite (cf. IX, 2) nsa ignoranta feminina este puternic
accentuata aici, sunt unii oameni, prosti de dau n gropi nu alta, care cu toate acestea se apuca a-i
dascali pe ceilalti, ba chiar a-i pedepsi. Asa este, de pilda, stareta unei manastiri din Lombardia, care,
aflnd ca o calugarita tnara si frumoasa are un ibovnic n chilia ei, se grabeste sa o prinda si si pune
pe cap, n locul valului, izmenele popii care era la ea n pat. Biata Izabetta este prinsa n pacat si dusa
de calugarite n sala unde tineau sobor. Aici stareta arunca o multime de ocri si sudalnii cumplite
asupra calugaritei punnd-o n ncurcatura. Din fericire, Izabetta observa izmenele de pe capul staretei
si-i atrage atentia ceea ce o face pe stareta sa schimbe subiectul discursului afirmnd ca este cu
neputinta ca omul sa se apere de poftele trupesti. Astfel da voie maicutelor sa se desfete n voie.
6

Aceasta povestire este plina de ironiile autorului: manastirea era vestita pretutindeni de sfnta si
cucernica; stareta era sfnta si buna ca pinea calda, calugaritele fara ibovnic facura ce putura
caznindu-se si ele sa ajunga la mai bine.
ntr-o alta poveste (III, 1), Filostrato povesteste cum Masetto din Lamporecchio se preface ca e mut si
ajunge gradinar ntr-o manastire de maici unde toate se nghesuie sa se culce cu el. ntr-o zi Masetto se
preface ca doarme n gradina iar doua curioase se hotarasc sa-l ademeneasca pe tnar si l duc n coliba
lui unde si satisfac poftele trupesti. Se ntmpla ca si celelalte maici sa afle de aceasta fapta rusinoasa
nsa se gndesc sa profite si ele si sa se culce si ele pe rnd cu Masetto. Nici stareta nu se tine
deoparte de poftele trupesti: l duce pe tnar n chilia ei unde l tine trei-patru zile n sir numai pentru
ea. Bietul Masetto nu mai reuseste sa le multumeasca si se hotaraste sa n-o mai faca pe mutul. Astfel,
ntr-o noapte pe cnd era cu stareta tnarul se plnge ca nu mai poate face fata la attea femei.
Auzindu-l vorbind, stareta crede ca Dumnezeu a facut o minune si temndu-se ca nu cumva tnarul sa
nu faca de rs mnastirea ntregii lumi se hotaraste sa-l pastreze pe Masetto pentru totdeauna n
manastire.
Diatriba contra calugarilor natngi, trndavi si josnici este alta data introdusa n povestirea unor farse
jucate de doi ndragostitii calugarului naiv, care fara sa stie face pe intermediarul amorurilor lor (III,
3). O femeie ndragostita de un tnar merge la un calugar si-i marturiseste ca acesta, prieten cu
calugarul, i da trcoale. Naivul calugar si ia angajamentul sa-l certe pe tnar si sa-l linisteasca.
Tnarul, mai iscusit ca fratele, a nteles siretenia femeii si se duse direct la aceasta. i zri chipul
luminos iar femeia observa ca si tnarul i mpartaseste sentimentele amoroase. Aceasta se mai duce de
doua ori la calugar mintndu-l ca si prima data. Acesta nu-si da seama ca mustrndu-l pe tnar nu face
altceva dect sa-i uneasca tot mai mult pe cei doi ndragostiti. La ultima spovedanie femeia i spune
calugarului ca tnarul, aflnd ca sotul ei este plecat, a intrat n casa ei. Furios calugarul i mustra
strasnic pe tnar, aratndu-i de fapt prin aceasta cum poate ajunge n casa femeii n timp ce sotul ei era
plecat din oras. Astfel cei doi se ntlnesc, iar femeia spune fericita: vesnica multumita cuviincioasei
sale care a stiut asa de bine sa mi te nvete cum sa vii.
ntr-o alta poveste, doi calugari profita de naivitatea unei fete care a fugit n pustiu pentru a-l sluji pe
Dumnezeu, si sub motiv ca o ajuta sa gaseasca calea spre desavrsire, si satisfac poftele pacatoase.
Rustico o nvata pe Alibech cum sa-l bage pe dracul n iad. Bucuros ca si poat satisface poftele
carnale, calugarul lasa deoparte rugaciunea, postul si gndurile sfinte. Fata, de o buna credinta, i
spune acestuia: de vreme ce iadu-i la mine, ramne-n voia dumitale sa-l folosesti cnd ti-o placea.
Fata este att de naiva nct le da dreptate oamenilor din Capsa, care ziceau ca-i dulce lucrul sa-l
slujesti pe Dumnezeu. Dornica de a-l sluji mereu pe Dumnezeu, fata l istovi n asa hal pe bietul
Rustico nct aceasta se pomeni ntr-o zi ca drdie. Acesta se vede nevoit sa renunte la slujirea
zeloasa lui Dumnezeu bagndu-l pe dracu n iad tot mai rar, spre nemultumirea fetei.
Boccaccio ridiculizeaza n Decameronul toate viciile contemporane misticismul, aroganta,
naivitatea, credulitatea, coruptia, avaritia, desfrul, ngmfarea, vanitatea, simonia si sunt satririzate
si categoriile sociale carora le sunt proprii, n primul rnd lumea monahala si ecleziastica. Lumea
Decameronului este populata, n general, de preoti, calugari, tarani, mestesugari, negustori, alaturi de
personaje feminine din mediile respective.

S-ar putea să vă placă și