Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Probleme
Probleme
Probleme
Constitutia Romaniei consacra conceptele de sistematizare, unificare si coordonare a legislatiei prin raportare
la atributiile Consiliul Legislativ. Acest organ consultativ al Parlamentului Romaniei are rolul de a aviza proiectele de
acte normative in vederea sistematizarii, unificarii si coordonarii intregii legislatii. De aici nu trebuie trasa concluzia
ca sistematizarea, unificarea si coordonarea legislatiei constituie apanajul exclusiv al Consiliului Legislativ.
Dimpotriva, aceste concepte atrag atentia asupra faptului ca realizarea lor este o sarcina permanenta, deosebit de
importanta, a tuturor celor implicati in elaborarea actelor normative, in proiectarea si realizarea sistemului legislatiei.
Sistematizarea legislatiei reprezinta activitatea umana de ordonare a reglementarilor juridice in cadrul
sistemului de drept. Aceasta activitate implica nu numai asezarea actelor normative intr-o anumita ordine, ci si
ocroirea, fiecarui element constitutiv al actului normativ, a celorlalte elemente ale sistemului pentru a ocupa locul
potrivit in cadrul acestuia.
Intr-o opinie singulara in literatura noastra de specialitate se considera ca sistematizarea actelor normative
are drept obiect o anumita organizare a actelor normative in vigoare, conform unor criterii obiective si subiective.
Rezultatul acesteia rezida in elaborarea unor colectii, culegeri de acte normative sau a codurilor. Asa cum se poate
observa, in aceasta opinie sistematizarea se confunda cu concentrarea si codificarea legislatiei. In opinia noastra,
sistematizarea este o parte inseparabila a procesului de elaborare a actelor normative si de cunoastere a acestora.
Ea se raporteaza la sistemul legislatiei si la sistemul dreptului si are un rol hotarator in stabilirea configuratiei,
structurii si formei acestora. Privita din acest punct de vedere, sistematizarea legislatiei are mai multe parti
componente:
a. integrarea pr 151d35b oiectului actului normativ in sistemul legislatiei;
b. asanarea legislatiei de reglementarile juridice cazute in desuetudine, de contradictii si de paralelisme de
reglementare;
c. concentrarea legislatiei in coduri;
d. incorporarea actelor normative in codexuri pe materii.
Unificarea legislatei are in vedere actiunea de elaborare a unor legi cat mai cuprinzatoare si de
incorporare a legislatiei in coduri. Ea urmareste sistematizarea legislatiei dintr-o anumita ramura de drept ori dintr-un
anumit grup de relatii sociale.
Coordonarea legislatei consta in actiunea autoritatilor publice implicate in procesul legislativ de a pune de
acord elementele componente ale sistemului legislatiei, eliminand contradictiile, redundantele, vidurile legislative si
paralelismele.
Dupa cum se poate observa, unificarea si coordonarea legislatiei sunt concepte al caror continut se
intersecteaza cu cel al sistematizarii, realizarea lor fiind dependenta de instrumentele prin care se efectueaza
sistematizarea.
1. Integrarea proiectului actului normativ in sistemul legislatiei este un obiectiv al activitatii de sistematizare
si unificare a legislatiei, in virtutea caruia activitatea de elaborare a actelor normative nu trebuie sa intre in
contradictie cu elementele care alcatuiesc sistemul legislatiei. Actul normativ, o data cu intrarea sa in vigoare,
patrunde in ansamblul actelor normative ale unui stat, ansamblu caracterizat printr-o multitudine de corelatii intre
elementele care il compun, in cadrul carora normele juridice se intregesc unele cu altele si dobandesc sensuri
specifice care rezulta din apartenenta lor la sistemul legislatiei.
Pentru a se asigura integrarea organica a actului normativ nou creat in sistemul legislatiei este necesara,
inainte de toate, corelarea dispozitiilor sale cu principiile generale ale dreptului, cu prevederile constitutionale, cu.
actele normative cu aceeasi forfa juridica sau cu o fortii juridica superioara, aflate in vigoare si cu care se
afla in conexiune, cu tratatele internalionale si cu dreptul comunitar.
1.1. Corelarea dispozitiilor actului normativ cu principiile generale ale dreptului.
In literatura juridica este unanim admis ca la baza dreptului se afla o serie de idei de maxima generalitate
carora le este subordonata atat activitatea de creare a dreptului, cat si aceea de interpretare si de aplicare a
reglementarilor juridice. Giorgio del Vecchio considera ca metoda utilizata pentru cercetarea si descoperirea
principiilor generale ale dreptului consta in trecerea, pe calea abstractizarii, de la dispozitii particulare ale legii la
notiuni mai largi, apeland la o 'generalizare crescatoare in masura in care este necesar pentru a intelege cazurile
indoielnice in materia dreptului pozitiv.)
Principiile dreptului sunt astfel o creatie a doctrinei juridice care, pe calea rationamentului, extrage' din
masa normelor juridice ideile cele mai generale si le instituie ca valori calauzitoare ale activitatii de creare a
dreptului si a celei de aplicare a normelor juridice.
In literatura noastra de specialitate se apreciaza ca aceste principii generale ale legislatiei sunt superioare
chiar si normelor constitutionale, deoarece ele se situeaza deasupra ramurilor de drept, inclusiv a dreptului
constitutional, care trebuie sa le reflecte fidel. Aceste principii generale se reclama de la filosofia, morala si religia
societatii, reflectand chintesenta unei civilizatii.
Asa cum se poate observa in aceasta opinie, principiile generale ale legislatiei sunt transpozitive, ele
situandu-se dincolo de fenomenul juridic, in zonele filosofiei, moralei si religiei.
Potrivit opiniei noastre, cu certitudine principiile generale ale dreptului nu sunt principii filosofice, morale sau
religioase, pentru ca ele nu sunt exterioare fenomenului juridic, chiar daca pot suferi unele influente filosofice,
morale sau religioase, ca si celelalte elemente componente ale sistemului juridic. Principiile generale sunt o creatie a
gandirii juridice, pe calea deductiei logice. Ele pot fi reglementate de normele juridice, dar , in cele mai multe cazuri,
sunt extrase din acestea. Fiind deduse din reglementarile juridice, principiile generale ale dreptului nu pot fi
contrapuse normelor juridice si nu pot intra m contradictie cu acestea. Asa cum remarca Jean Louis Bergel, principiile
generale ale dreptului nu sunt exterioare ordinii juridice pozitive, dimpotriva, ele fac parte din aceasta. Consacrarea
acestor principii a fost facuta pentru prima data prin art.38 al Statutului Curtii Internationale de Justitie, pentru a fi
preluate apoi in numeroase reglementari ale dreptului international public sau ale dreptului intern. Dar, ceea ce este
caracteristic principiilor generale de drept este faptul ca ele sunt extrase din lege sau din cutuma de catre
jurisprudenta, cu ajutorul doctrinei. De asemenea, principiile generale ale dreptului constituie baza oricarei
constructii juridice. Regulile de drept nu pot fi editate si nu pot evolua decat in functie de principiile generale, carora
trebuie sa li se conformeze sau de la care, uneori, pot deroga.
In acest spirit, profesorul Nicolae Popa considera ca principiile de drept sunt prescriptiile fundamentale care
caracterizeaza crearea dreptului si explicarea sa. Ele sunt supuse unei dialectici interne si uneia externe. Dialectica
externa priveste dependenta principiilor de ansamblul conditiilor sociale, de structura societatii, in timp ce dialectica
interna priveste ansamblul legaturilor interne caracteristice sistemului juridic, interferentelor partilor sale
componente.In aceasta lumina, sunt considerate ca principii generale ale dreptului: a) principiul asigurarii bazelor
legale de functionare a statului; b) principiul libertatii si egalitatii; c) principiul responsabilitatii; d) principiul echitatii
si al justitiei.
Reflectarea principiilor generale de drept in scopul de creare a reglementarilor juridice are v vedere
conformarea solutiilor juridice din diverse acte normative cu exigentele izvorate dinaceste reguli de maxima
generalitate. Valorile exprimate de principiile egalitatii, libertatii si justitiei sunt astfel jaloane permanente ale
activitatii de creare a dreptului.
Orientarea procesului de elaborare a actelotr normative este supusa, totodata si principiilor de ramura
(principiul autonomiei de vointam principiul consensualiasmului, principiul bunei credinte etc. ) principiile de ramura,
spre deosebire de principiile generale ale dreptului, de cele mai multe ori sunt consacrate in mod exprex de normele
juridice ale dreptului civil penal, administrativ etc.
1.2 Corelarea actului normativ cu prevederile constitutionale
La elaborarea unui proiec de act normativ, prima grija o constitue asigurarea constitutionalitatii sale. Aceasta
existenta privitoare la corelarea prevederilor unui act normativ cu cele ale Legii fundamentale deriva din indatorirea
fundamentala inscrisa in art.1 alin.(5) din Constitutie, in virtutea caruia respectarea Constitutiei, a suprematiei sale
si a legilor este obligatorie. Se poate observa ca aceste prevederi constitutionale institue o obligatie juridica generala
pentru toti cetatenii Romaniei, indiferent de pozitia lor sociala ori de functia pe care o ocupa. In aceasta calitate,
participantii la procesul de elaborare a proiectelor de lege sunt chemati, inainte de toate, sa respecte suprematia
Constitutiei, principiu in virtutea caruia orice act cu forta juridica inferioara acesteia trebuie sa se afle in deplina
concordanta cu prevederile Legii fundamentale.
Corelarea prevederilor actelor normative cu dispozitiile legii fundamentale are in vedere orice act normativ,
de la proiectele de legi constitutionale si pana la dispozitiile normative ale primarului. Asigurarea concurentei
prevederilor unui act normativ cu dispozitiile Constituiei vizeaza, pe de o parte, asigurarea compatibilitatii normelor
cuprinse in proiectul actului normativ cu regulile de ordin material iar, pe de alta parte, cu cele de ordin procedural,
inscrise in Legea fundamentala.
Sub aspect material, concurenta normelor cuprinse intr-un proiect de act normativ cu normele constitutionale
vizeaza inscierea prevederilor noii reglementari juridice in litera si spiritul Constitutiei. Aceasta exigenta se realizeaza
printr-o cunoastere aprofundata a Legii fundamentale, a conexiunilor interne dintre diferitele sale elemente
componente, dar mai ales a spiritului sau, cunoaste re care excede interpretarea literrara a prevederilor
condtitutionale si care face apel la principiile la concepte si notiuni cu un continut mai profund decat cel dat de litera
Constitutiei.
Sub aspect procedural , corelarea prevederilor proiectelor de acte normative cu normele constitutionale are
in vedere respectarea dispozitiilor procedurale prevazute de Legea fundamentala in procesul adoptarii proiectelor de
acte normative.Astfel de norme procedurale inscrise in Constitutia Romaniei sunt cele privitoare la adoptarea legilor
constitutionale, organice si ordinare, a hotararilor parlamentare privitoare la regulamente, a ordonantelor si
ordonantelor de urgenta ale Guvemului, precum si a hotararilor Guvernului.
Cel care elaboreaza sau adopta un proiect de act normativ, din categoria celor pentru care Constitutia
stabileste anumite reguli procedurale, este obligat sa asigure, in cursul redactarii si adoptarii actului normativ,
respectarea dispozitiilor inscrise in Legea fundamentala.
Garantarea respectarii suprematiei legii in procesul de elaborare si adoptare a actelor normative isi are astfel
un prim reazem in echipa de redactare a actului normativ si in activitatea organului emitent. In masura in care
echipa de redactare a actului normativ nu se conformeaza dispozitiilor constitutionale, un prim obstacol in calea
concretizarii eforturilor sale, II constituie avizul Consiliului Legislativ. acest aviz, desi consultativ, trebuie cerut
intotdeauna cand este vorba de promovarea unui proiect de lege, a unei ordonante, a unei ordonante de urgenta ori
unei hotarari a Guvernului. In toate aceste cazuri, Consiliul Legislativ, potrivit legii sale de organizare si functionare,
in avizul sau face referiri la:
a) concordanta cu Constitutia a reglementarii propuse, precum si la natura
b) inlaturarea contradictiilor sau necorelarilor dintre prevederile proiectului e lege sau ale propunerii legislative si
asigurarea caracterului cornplet al acestora, respectarea normelor de tehnica legislativa;
c) prezentarea implicariilor noii reglementari asupra legislatiei in vigoare, in identificarea dispozitiilor legale care,
avand acelasi obiect de reglementare, reglemeaza a fi abrogate, modificate sau unificate, precum si evitarea
reglementarii lor aspecte identice in acte normative diferite (art.3 alin.3 al Legii nr.73/1993);
d) raportul privind armonizarea reglementarii cu dreptul comunitar.
In activitatea sa de avizare, Consiliul Legislativ sanctioneaza, potrivit legii, orice abatere de la Constitutie si
de la normele de tehnica legislativa si propune, odata, solutii pentru evitarea redundantelor si antinomiilor juridice.
Activitatea Consiliului Legislativ vizeaza proiectele de lege, proiectele de ordonante si obiectele de hotarari ale
Guvernului inainte de a fi supuse aprobarii Guvernului, precum si propunerile legislative, inainte de a fi trimise
comisiilor parlamentare de examinare.
Datorita faptului ca in cazul propunerilor legislative, unele dintre acestea fi examinate si de catre Curtea
Constitutionala, tot in faza prealabila dezbaterii parlamentare, se pot naste anumite conf1icte de competenta in
materie de zare constitutionala a unor astfel de initiative legislative. Pentru a clarifica asta problema este necesar sa
observam ca propunerile legislative trebuie privite incat, dupa cum ele emana de la deputati sau senatori ori de la
cetateni. De asemenea, aceste propuneri legislative se bucura de un tratament diferit, dupa cum laresc adoptarea
unei legi constitulionale ori a unei legi organice sau ordinare.
Potrivit Constitutiei Romaniei, in faza pre-parlamentara a procedurii legislative, Curtea Constitutionala este
implicata in doua situatii. Astfel, potrivit 46 lit.j) din Constitutia Romaniei, ea 'verifica indeplinirea conditiilor pentru
citarea initiativei legislative de catre cetateni', iar in virtutea art.146 lit.a) al Constitutiei.' Intre cele doua situatii
exista un punct comun. Este vorba de propunerile legislative de revizuire a Constitutiei initiate de cetateni. Aceasta
constituie de altfel si materia in care Consiliul Legislativ si Curtea Constitutionala puteau intra intr-un conflict pozitiv
de competenta, inainte de aparitia actuala or reglementari in materie. Acest conflict era posibil datorita faptului ca
intre competentele Consiliului Legislativ si cele ale Curtii Constitutionale exista un aparent paralelism, in virtutea
caruia Consiliul Legislativ aviza orice proiect de lege in faza anterioara dezbaterii parlamentare, in schimb Curtea
Constitutionala era chemata sa se pronunte, in aceeasi faza, doar asupra initiativelor de revizuire a Constitutiei si
asupra conditiilor de exercitare a initiativei legislative de catre cetateni. Pe baza acestui aparent paralelism de
competenta, Consiliul Legislativ a emis avizul nr.174 din 09.02.2000 asupra unei propuneri de revizuire a art.41 alin.
(2) teza intai din Constitutia Romaniei, in care s-a pronuntat a supra indeplinirii conditiilor de exercitare a initiativei
legislative de catre cetateni, problema ce tinea, potrivit Constitutiei, de competenta exclusiva a Curtii
Constitutionale.
Mentionam ca, in opinia noastra, legiuitorul a inteles sa confere competenta de a verifica indeplinirea
conditiilor legale de exercitare a initiativei legislative de catre cetateni, in toate cazurile, inclusiv in cazul revizuirii
Constitutiei, unui organ ale carui decizii sa fie obligatorii erga omnes (Curtea Constitutionala) si nu unui organ de
avizare, care nu poate transa un eventual conflict cu autorii sesizarii.
Acest conflict de competenta a fost in cele din urma transat de catre Biroul permanent al Camerei
Deputatilor, care a trimis propunerea legislativa de revizuire a Constitutiei la Curtea Constitutionala, in temeiul
art.144 lit.h) din Legea fundamentala si al art.7 din Legea nr.189/1999 privind exercitarea initiativei legislative de
catre cetateni. Art.7 al Legii nr.189/1999, subintitulat 'Verificarea initiativei de catre Curtea Constitutionala', in
dezvoltarea textelor constitutionale stabilea ca, pe baza sesizarii presedintelui Camerei la care s-a inregistrat
initiativa ori din oficiu, Curtea Constitutionala va verifica:
a) caracterul constitutional al propunerii legislative;
b) indeplinirea conditiilor referitoare la publicarea propunerii si daca listele de sustinatori sunt atestate de autoritatile
prevazute de lege;
c) Intrunirea numarului minim de sustinatori pentru promovarea initiativei si respectarea dispersiei teritoriale a
acestora.
Legea nr .189/1999 aduce, de altfel, si clarificarile necesare privitoare la implicarea Consiliului Legislativ in
avizarea propunerilor legislative extraparlamentare, fie ca ele se refera la promovarea unei legi organice sau
ordinare, fie au in vedere revizuirea Constitutiei. In astfel de cazuri, dupa intocmirea propunerii legislative de catre
comitetul de initiativa, ea se avizeaza de catre Consiliul Legislativ, in vederea publicarii in Monitorul Oficial. Consiliul
Legislativ verifica, in primul rand, conformitatea propunerii legislative cu Constitutia, dar si redactarea acesteia sub
forma unui proiect de lege. De asemenea, Consiliul Legislativ va veghea ca propunerea legislativa sa fie insotita de o
expunere de motive semnata de toti membrii comitetului de initiativa.
Dupa publicarea propunerii legislative, se declanseaza actiunea de sustinere a acesteia. Propunerea
legislativa se depune la o Camera a Parlamentului, iar presedintele acesteia o trimite Curtii Constitutionale.
Se poate observa ca avizul Consiliului Legislativ este cerut intr-o faza premergatoare declansarii actiunii de
strangere a semnaturilor de sustinere a propunerii legislative si are drept scop confirmarea faptului ca ceea ce se
publica in Monitorul Oficial indeplineste conditiile cerute pentru un proiect de lege.
1.3. Corelarea dispozitiilor actului normativ cu prevederile actelor normative cu aceeasi fortii juridicii
sau cu o fortii juridicii superioarii.
In aceasta clasa a corelarii actelor normative intra orice punere de acord a unui proiect de act normativ cu
dispozitiile actelor normative in vigoare, cu exceptia corelarilor cu Constitutia. De asemenea, nu vor intra in
preocuparile noastre relatiile dintre un act normativ si actele ierarhic inferioare, tinand seama de faptul ca aceasta
nu constituie o grija speciala a organului emitent al actului normativ, decat in masura in care abrogarea expresa
directa este alaturata actiunii de corelare.
In ceea ce priveste corelarea unui proiect de act normativ cu actele normative care au aceeasi forta juridica,
organul emitent al actului normativ va cauta sa asigure o perfecta compatibilitate intre dispozitiile noii reglementari
juridice si cele care sunt in vigoare in alte acte normative de acelasi nivel. Pentru aceasta se va recurge la redactarea
unor texte compatibile cu prevederile celorlalte acte normative in vigoare, la modificarea, completarea ori abrogarea
unor dispozitii cuprinse in acte normative in vigoare, care cuprind reglementari paralele, incomplete ori contradictorii
fata de prevederile noului act normativ.
In cazul actelor normative inzestrate cu aceeasi forta juridica este necesar sa se faca distinctiile necesare
intre legile-cadru si legile emise in baza acestora, ca si intre legile generale si cele speciale.
Asa cum nota, pe buna dreptate, I.Mrejeru, legile-cadru reglementeaza intr-o nota de generalitate un camp
mai vast al unor relatii sociale. In aceste conditii, iata pentru anumite cazuri speciale se impun solutii diferite fata de
cele prevazute de legea-cadru, pentru a nu se crea discrepante intre cele doua acte, in reglementarea de domeniu
se va marca caracterul ei de exceptie fata de prevederile legii -cadru.
Desigur ca nu il putem contrazice pe autorul citat cu privire la solutia de principiu. Subliniem totusi ca
marcarea caracterului de exceptie al legii subordonate legii-cadru nu inlatura discrepantele dintre cele doua acte
normative impotriva, le pune in evidenta. Prin aceasta insa trebuie doar sa observam ca egile-cadru si legile date in
baza lor se excepteaza de la regula deplinei ioncordante intre actele normative cu aceeasi forta juridica. Un exemplu
edificator n acest sens il constituie Legea privind Statutul functionarilor publici nr.188/1999.111 Potrivit art.100 si
101 ale acestei legi, se distingea intre. aceasta lege-cadru si o serie de legi speciale care reglementeaza sau
urmeaza sa reglementeze statutele diferitelor categorii de functionari publici. Legea nr.188/1999 admiterea ca intre
legea-cadru si legile speciale existau discrepante, elemente comune si elernente specifice.
In ceea ce priveste discrepantele existente, art.100 al legii-cadru prevede ca, in termen de 90 de zile de la
intrarea in vigoare a legii, Guvernul va initia procedura de adaptare la prevederile acesteia a statutelor aprobate prin
legi speciale, cu respectarea specificului functiilor publice in cauza.
Alaturi de aceste legi existente, in aceasta materie, vor aparea si alte legi speciale privitoare la aprobarea
statutelor proprii ale functionarilor publici din cadrul Presedintiei, Camerei Deputatilor, Senatului, Curtii
Constitutionale, Curtii de Conturi, Consil.iului Legislativ, A vocatului Poporului si Consiliului Concurentei pana la
aparitia acestor legi speciale, functionarilor publici din aceste autoritati publice li se vor aplica prevederile legii-cadru
( cu exceptia reglementarilor privitoare la Agentia Nationala a Functionarilor Publici). Unele din aceste elemente vor
fi cornune si in viitoarea reglementare juridica.
In privinta elementelor specifice, acestea vizau, potrivit art.l 0 1 alin.(2) al legii-cadru, numirea, avansarea,
perfectionarea si salarizarea acestor functionari publici pentru fiecare autoritate publica, prin legi speciale. a alta
problema care se cere a fi rezolvata, in privinta corelarii actelor nonnative cu aceeasi forta juridica, are in vedere
raporturile ce se stabilesc intre legile generale si cele speciale. Regula universala in materie , lex specialis derogat
lex generalis, se impune si in acest caz. Ca atare, atunci cand se adopta o lege speciala, ea se poate abate de la
reguli cuprinse intr-o lege generala in vigoare. Aparitia unei legi generale, care nu abroga dispozitiile contrare dintr-o
lege speciala in vigoare, face ca aceste dispozitii sa ramana in vigoare. Aceste situatii, desi nu sunt de dorit, se
intalnesc destul de des in activitatea legislativa. Ideal ar fi ca legiuitorul sa-si precizeze in mod expres atitudinea in
raport cu legea speciala.
Corelarea prevederilor proiectului de act normativ cu dispozitiile actelor normative cu o forta juridica
superioara reprezinta una din preocuparile esentiale ale oricarui organ emitent al unui act normativ. Aceasta
cerinta trebuie sa fie respectata nu nurnai atunci cand este vorba de emiterea unor acte normative subordonate legii
(hotarari, ordine, instructiuni, decizii etc.), dar si in cazul legilor si al ordonantelor. Astfel, dispozitiile legilor ordinare
si ale ordonantelor emise de Guvem in baza unei legi de abilitare trebuie sa se afle in concordanta cu prevederile
legilor organice sau ale ordonantelor de urgenta care cuprind reglernentari juridice din domeniul rezervat legilor
organice.
Corelarea prevederilor proiectului unui act normativ cu dispozitiile actelor normative cu forta juridica
superioara se impune in virtutea principiului ierarhiei actelor normative. In virtutea acestui principiu, actele
normative se afla pe diferite trepte ierarhice, in functie de pozitia pe care o ocupa organul emitent in sistemul
autoritatilor publice, de apartenenta acestora la puterea legiuitoare sau la puterea executiva si de tipul de relatii
sociale pe care le reglementeaza. Astfel, in cadrul puterii legiuitoare, avem o singura autoritate legiuitoare, care este
reprezentanta nationala. Daca aceasta reprezentanta nationala imbraca forma puterii constituante, actul emis de
aceasta poarta denumirea de Constitutie, actul normativ cu cea mai mare forta juridica, act situat in varful ierarhiei
actelor normative. In toate cazurile in care Parlamentul indeplineste rolul de putere constituita, o putere derivata din
puterea primara constituanta, el poate emite si legi constitutionale, legi care se integreaza in Legea fundamentala.
In celelalte cazuri, Parlamentul emite numai legi, acte normative subordonate Constitutiei, si care, in functie
de materia pe care o reglementeaza, se impart in legi organice si legi ordinare.
In ierarhia actelor normative, un loc aparte revine celor emise de Guvern ordonante de urgenta, ordonante
emise in baza unei legi de abilitare si hotarari in mod normal, aceste acte apartinatoare puterii executive ar trebui sa
fie emise secundum lege. Cu toate acestea, ordonantele de urgenta emise de Guvern se pot situa pe aceeasi
pozitie cu legile organice, atunci cand contin reglementari ce tin de domeniul rezervat legilor organice. In celelalte
cazuri, aceste ordonante de urgenta detin in sistem o pozitie identica cu legile ordinare, desi sunt acte
administrative, avand in vedere organul emitent.
Pozitia deosebita a ordonantelor in ierarhia actelor normative se explica prin faptul ca materiile in care ele
intervin tin de puterea legiuitoare si ele sunt doar in sfarsit, hotararile Guvernului, atunci cand sunt acte normative,
sunt emise in vederea organizarii executarii legii si nu pot cuprinde reglementari juridice primare.
Desigur, in categoria actelor normative subordonate legii intra si ordinele si instructiunile ministrilor, actele
celorlalte autoritati ale administratiei publice centrale, ordinele prefectului, hotararile consiliilor judetene si ale
celorlalte consilii locale, precum si dispozitiile primarului.
Elementul specific care deriva din ierarhia actelor normative rezida in subordonarea obligatorie a actului
normativ cu o forta juridica inferioara fata de cel cu o forta juridica superioara. Reversul acestei reguli consta in
faptul ca un act normativ, situat pe un anumit nivel al acestei ierarhii, nu poate contraveni reglementarilor nici unuia
din actele normative care au o forta juridica superioara. Dimpotriva, prevederile sale trebuie sa se integreze
armonios in ierarhia actelor normative si sa fie in deplina concordanta cu dispozitiile actelor normative ierarhic
superioare. Lucrurile sunt valabile si in sens invers. Daca pe o anumita treapta apare un act normativ care cuprinde
dispozitii contrare actelor normative ierarhic inferioare, acestea trebuie puse in concordanta cu dispozitiile actului
ierarhic superior, prin grija autoritatilor publice care au emis aceste acte.
Nerespectarea regulilor privitoare la ierarhia actelor normative atrage neaplicarea dispozitiilor cuprinse In
actele normative cu o forta juridica inferioara,care contravin actelor normative ierarhic.In cazul in care, totusi,
asemenea dispotii se aplica, ele pot fi atacate si anulate, fie pe calea contenciosului constitutional, fie pe calea
contenciosului administrativ.
Astfel, dispozitiile, fie in cadrul controlului preventiv, a priorii, fie a celui a posteriorii, pe calea exceptiei de
neconstitutionalitate. Prevederile ordonantelor si ale ordonantelor de urgenta pot si atacate in fata instantei noastre
de contencios constitutional, cu ocazia examinarii legilor de aprobarea lor prin lege, ordonante ca si celelalte acte
normative cu caracter administrativ pot fi atacate in fata instantelor de contencios administrativ, in vederea anularii
lor, in tot sau in parte.
In terneiul art.16 al Legii privind normele de tehnica legislativa pentru elaborarea actelor normative, in
vederea asanarii legislatiei active (a legislatiei in vigoare), in procesul de elaborare a proiectelor de acte normative
se va urmari abrogarea expresa a dispozitiilor legale cazute in desuetudine sau care inregistreaza aspecte de
contradictorialitate cu reglermentarea preconizata. De asernenea, art. 13 al legii atrage atentia asupra necesitatii
evitarii instituirii acelorasi reglernentari juridice in doua sau mai multe acte nonnative, de acelasi nivel sau de nivele
diferite. Pentru punerea in evidenta a unor interconexiuni legislative, in masura in care acest lucru este necesar, se
face apel la norma de trimitere. Daca totusi s-au produs anumite redundante in reglernentarea juridica, acestea vor
fi Inlaturate fie prin abrogare, fie prin concentrarea rnateriei in reglernentari unice. La fel se va proceda atunci cand
se constata in legislatie existenta unor reglementari juridice cazute in desuetudine ori a unor reglernentari
contradictorii.
Asanarea legislatiei de reglernentarile juridice cazute in desuetudine, de paralelisrne si de elemente
contradictorii este prin excelenta o sarcina a Parlarnentului si a Guvernului. Realizarea acesteia se face, de regula, la
propunerea Consiliului Legislativ care, potrivit art.154 alin.(2) din Constitutia Romaniei, are misiunea de a examina
conformitatea legislatiei cu Legea fundarnentala si de a face Parlamentului sau, dupa caz, Guvemului propuneri
corespunzatoare.
Asa cum se poate observa, in realizarea acestei sarcini, Consiliul Legislativ a propus eliminarea din legislatia
activa, in anii care s-au scurs de la crearea sa, a peste 4000 de acte normative, in special acte anterioare Constitutiei
Romaniei din 1991.
Din cele aratate, se poate trage concluzia ca asanarea legislatiei este o sarcina constitutionala care obliga
autoritatile cu competenta normativa sa elimine din fondul legislatiei active acele reglernentari care si-au incetat
aplicabilitatea, fie ; ca urmare a caderii in desuetudine, fie ca o consecinta a ajungerii la termen, precum si cele care
vin in contradictie cu altele ori care contin elernente si redundante.
Norma juridica, cu structura sa interna, este cuprinsa in articolele actului normativ. Elementul
structural al actului normativ il formeaza articolul (asa cum norma juridica alcatuieste celula de baza
a dreptului). Continutul normei juridice este redat in articolele actului normativ in mod variat.
Articolul, de regula, contine o dispozitie de sine-statatoare. Exista cazuri insa cand, in cuprinsul
actului normativ, un articol contine o singura norma sau, dimpotriva, o norma este cuprinsa in mai
multe articole. Totodata, diversele componente ale structurii logice a normei juridice (ipoteza,
dispozitia, sanctiunea) pot fi regasite in articole diverse. Pentru acest motiv nu se poate identifica
norma juridica cu articolul actului normativ. Ideal ar fi ca fiecare articol dintr-un act normativ sa
cuprinda o singura regula (norma) cu toate trasaturile care o caracterizeaza. Aceste caracteristici
trebuie redate in asa fel incat ele sa exprime, in mod cat mai complet, norma juridica si sa delimiteze,
in mod precis, continutul acelei norme in raport cu celelalte norme ale actului normativ. Intr-o buna
tehnica legislativa articolele actului normativ trebuie sa se afle in stransa legatura, iar structurarea pe
articole sa se faca intr-o ordine de expunere logica. Complexitatea reglementarii este impusa de
natura relatiilor sociale. Pentru acest motiv, articolul se subdivide, uneori, in paragrafe si alineate.
Articolele se numeroteaza cu cifre arabe. In cazul unor acte normative care modifica reglementarea
din alte acte normative, se utilizeaza numerotarea cu cifre latine. De obicei, alineatele si paragrafele
nu se numeroteaza. In cazul unor acte normative de mare importanta (Constitutia, Codul) articolele au
si note marginale, care redau, intr-o forma sintetica, continutul articolului respectiv.
Atunci cand intr-un act normativ se introduc articole noi, fara sa se modifice numerotarea
veche a actului normativ, se foloseste metoda introducerii unor indici.
Pentru o mai buna sistematizare a actului normativ, articolele acestuia se pot grupa in sectiuni,
capitole, titluri. Unele coduri sunt organizate pe parti (partea generala si partea speciala). Sectiunile,
capitolele, titlurile, au denumiri care evoca pe scurt continutul prevederilor pe care le contin.
In cazul in care un act normativ face referire la dispozitii dintr-un alt act normativ, deja
existent, noul act normativ nu va reproduce dispozitiile din actul normativ preexistent, ci va face
trimitere la dispozitiile respective printr-o norma de trimitere.
6. TEHNICA SISTEMATIZARII ACTELOR NORMATIVE
Varietatea actelor normative impune necesitatea sistematizarii lor. Sistematizarea actelor
normative este determinata de nevoia organizarii acestora in baza unor criterii precise, in scopul bunei
cunoasteri si aplicari a normelor juridice in relatiile sociale.
Principalele forme de sistematizare a actelor normative sunt: incorporarea sicodificarea.
A. Incorporarea
Incorporarea este o forma inferioara (initiala) de sistematizare si priveste o simpla asezare a
actelor normative, in raport de criterii exterioare cronologice, alfabetice, pe ramuri de drept sau
institutii juridice etc. O asemenea forma de sistematizare poate fi oficiala sauneoficiala. Este oficiala
incorporarea realizata de organe de drept (spre exemplu: colectiile de legi, decrete, hotarari publicate
periodic, colectii in care se imbina criteriul cronologic cu cel al fortei juridice a actului normativ). In
afara acestor colectii pot sa alcatuiasca culegeri de acte normative si persoane particulare (sub forma
unor indrumare legislative).
In continutul acestor incorporari nu se procedeaza la prelucrarea materialului normativ, nu
sunt aduse modificari continutului normelor juridice adunate in colectii sau culegeri (se corecteaza
doar anuniite erori materiale sau eventuale greseli gramaticale).
B. Codificarea
Codificarea este o forma superioara de sistematizare. Ea presupune cuprinderea intr-un cod
(act normativ cu forta juridica de lege) a normelor juridice apartinand aceleiasi ramuri de drept.
Actiunea de codificare implica o bogata activitate a legiuitorului, de prelucrare complexa a intregului
material normativ, de indepartare a normelor depasite, perimate (inclusiv a obiceiurilor), de
completare a lacunelor, de novatie legislativa (introducerea unor norme noi, cerute de evolutia
relatiilor sociale), de ordonare logica a materialului normativ si de utilizare a unor mijloace moderne
de tehnica legislativa (alegerea modalitatii de reglementare, a formei exerioare de reglementare, a
folosirii mijloacelor adecvate de conceptualizare).
Codificarea este o forma superioara de sistematizare realizata de legiuitor, intrucat ea porneste
totdeauna de la principiile generale ale sistemului dreptului si ale unei ramuri de drept, cautand sa
redea, intr-un singur act, cu un continut si o forma unitare, cat mai complet si mai inchegat, toate
normele juridice dintr-o ramura (a dreptului civil, penal, financiar etc.). Desi are forta juridica a unei
legi, Codul nu este o lege obisnuita, el este un act legislativ unic, cu o organizare interna aparte, in
care normele juridice sunt asezate intr-o consecutivitate logica stringenta, dupa un sistem bine gandit,
care reflecta structura interna a ramurii de drept respective.
In compozitia unui cod intra patru grupe de factori: politici, economici, ideali si juridici[6].
Conditiile calitative ale unui cod sunt: claritate, precizie, integralitate in expunere, caracter
practic, logica, frumusetea stilului etc.
[1] A. Naschitz, Teorie si tehnica in procesul de creare a dreptului, cit.supra; N. Popa, Aspecte teoretice privind tehnica elaborarii
actelor normative, AUB, Drept, 1993; V.D. ZIatescu, Introducere in legistica formala, Ed.Oscar Print, 1996
[2] M. Djuvara, Teoria generala a dreptului, Vol.!l, p.563; I. Mrejeru, Tehnica legislativa, Bucuresti, 1979
[3] M. Djuvara, op.cit. vol.lI, p. 457; Ath. Joja, op.cit. p.154
[4] A. Stoichitoiu, Stilul juridic in Romania contemporana, Rezumatul tezei de doctorat, Universitatea Bucuresti, 1984,
p.6;Bergel, op.cit., p.220-239
[5] I. Mrejeru, op.cit., p.101; V.D. ZIatescu, op.cit., p.127
[6] A.C. Angelesco, La technique legislative en matiere de codification civile, Bochard, Paris, 1930, p.96