De doua mii de ani ne purtam prin lume cu Toma de mana si nu stim prea bine de ce i

se spuneaGeamanul si prea tarziu ne dam seama ca-i suntem deopotriva. Frate de

credinta si indoiala, de infrigurari si asteptare, de cutremur si ingenunchere, el
ramane obsesia noastra perpetua si intruparea neputintei noastre de a accepta
Bucuria dintr-odata si fara echivoc. Exista nu numai o drama a Patimilor, ci si
una mai puternica a Invierii, si ea se consuma, totodata, in sufletul lui
Toma. In trei trepte se consuma, toate ale lui Toma:el afla si nu-i vine sa creada; vede
si inca se indoieste; se infrange si biruie. Nuantele sunt revelatorii. Toma nu e
necredincios prin structura, ci mai degraba ipostaza omului care exclama: e
prea frumos ca sa fie adevarat! El nu e un impietrit, cum devenise de pilda Iuda.
El nu refuza sa creada; el e doar coplesit de obiectul credintei lui virtuale. Fenomenul
Invierii i se pare colosal. Poate ca e singurul dintre ucenici care intuieste implicatiile ei
cosmice. Toma stie ca adevarul trebuie sa existe in sine, dar il implora sa-i devina
certitudine, adica adevarul lui, personal. Cei zece ii spun: am vazut pe Domnul. El nu le
pune la indoiala spusele, ci doar putinta ochilor lor de a nu se fi inselat. De aceea, el se
hotaraste sa faca apel la simtul tactil, cel mai material dintre cele cinci. Aceasta, in
ipoteza ca Domnul i se va arata si lui. Toma il vede pe Domnul. Si totusi, se indoieste de
adevarul Lui. Nu se increde in simtul vazului. El stie ce poate fi o vedenie, o halucinatie,
o iluzie optica, o sugestie in masa. Prevazuse impasul, era pregatit. Nici nu era el intaiul
sovaielnic. Oare Petru nu se indoise de cel ce umbla pe ape? Oare acelasi Petru nu se
indoise de dumnezeirea Celui stalcit in batai? Oare Maria Magdalena nu i se plangea
Gradinarului ca i se furase Stapanul din mormant? Toma sedea in fata lui Iisus cu povara
adanc omeneasca a tuturor indoielilor Vechiului si Noului Testament. Indoiala e
jumatatea drumului dintre credinta si necredinta, si poate duce ori la una ori la
cealalta.Impietritul [in schimb, nota noastra] refuza deopotriva si adevarul si
certitudinea. El nu solicita miracolul, iar cand acesta se produce totusi si-i ofera
evidenta, el va exclama: cu domnul demonilor ii scoate pe demoni. Toma e un
necredincios numai prin aceea ca, bantuit de indoiala, are nesabuirea de a solicita
minunea sensibila. El nu cunoaste credinta pura si inca nu a invatat ca minunea
demonstrativa e argumentul vulgar al lui Dumnezeu pentru spiritele vulgare. Este el un
spirit inferior? Pana la acest prag cel putin, asa se arata. Dar Domnul il cunoaste mai
bine pe Toma si, inainte ca acesta sa-si fi rostit cererea, intinde palmele spre el, ii ofera
urmele cuielor si urma sulitei si Aici e minunea! Nu ni se spune ca Toma ar fi ajuns
sa atinga cu degetele ranile Domnului. Gestul insusi al lui Iisus de a i se supune
sensibil ii sfarama indoiala si-l prabuseste in genunchi. El nu se poate incovoia
la treapta spiritului de jos. E un biruitor launtric: ranile Domnului sunt si ale lui
Toma, Domnul este si al lui Toma.
Lui Toma i se rosteste Cuvantul. Si ce poate fi mai sensibil decat cel prin care insusi
sensibilul si-a luat fiinta? Credinta de acum a lui Toma nu e un triumf al exprientei, nu
simturile sunt acelea care-i adeveresc realitatea Inviatului. El stie ca chiar daca degetul
sau ar fi ajuns sa pipaie ranile Domnului, aceasta nu i-ar fi rezolvat dilema din care,
rational, nu se poate iesi: daca ceea ce vad e naluca, cum de se lasa pipait? Iar daca are
trup, cum de a intrat prin usile incuiate? Credinta lui e rodul intalnirii dintre om si
Dumnezeu in clipa cand unul il cauta iar Celalalt i se imbie. Sa amintim iarasi de
roua care nu poate umezi floarea daca aceasta nu i se deschide?

De curand, giulgiul de la Torino a fost din nou scos la vedere si cateva sute de savanti au
indreptat asupra-i lentilele, pelicule, pensete, microscoape electronice, raze de tot felul,
izotopi si ordinatoare, ca tot atatea degete ale lui Toma, infipte in ranile lui
Iisus. Concluziile par spectaculoase, dar nu ne impresioneaza. O parte din lume
continua sa ceara minuni. Dar noi, cei din Duminica Tomii stim ca Minunea e
zilnic cu noi, la masura indoielilor si deschiderilor noastre.

In prima zi a Invierii Sale, seara, Domnul S-a aratat Sfinilor Apostoli i i-a bucurat cu
Invierea Sa. Sfntul Apostol Toma nu se afla atunci mpreun cu ei. Cnd a venit, ceilali
Apostoli au nceput sa-lncredineze: L-am vzut pe Domnul, ns atunci el se afla ntro asemenea aezare a duhului, nct n-a vrut s dea crezare mrturiei lor i a rspuns
cu hotrre c dac nu va vedea cu ochii lui i nu va pipi cu minile sale rnile de pe
trupul Domnului, nicidecum nu va crede. El a rmas o sptmn ntreag n starea
aceasta chinuitoare de neincredere n Invierea Domnului. Domnul a vzut ce
apsare avea pe inim, si din mil fa de el, artndu-Se iari tuturor
ucenicilor, n duminica urmatoare, cnd i Sfntul Toma era cu ei, dup ce le-a
dat binee tuturor cu pacea Sa, ndat i-a gri Apostolului Toma i a zis:
Adu degetul tu ncoace i vezi minile Mele i adu mna ta i o pune n coasta Mea i
nu fi necredincios ci credincios. (In 20, 27).
Ai dorit s capei ncredinri pipite cu privire la Invierea Mea? Vino, pipie i vezi
atta doar, nu fi necredincios, ci credincios. Atunci, Sfntul Apostol, ntr-o pornire
puternic de credin, a strigat:
Domnul meu si Dumnezeul meu! (In 20, 28).
Aceast ntmplare ne nfieaz numeroase i micatoare laturi ziditoare. M voi opri
asupra unei singure spuse, mai de folos noua: nu fi necredincios, ci
credincios. Oare n-am auzit cu toii de curnd aceasta porunc pe care ne-a lsat-o
Domnul: nu fi necredincios, ci credincios?Ce am facut noi cnd ne-am pregtit de
mprtanie? L-am ateptat pe Domnul. O sptmn ntreag ne-am chinuit,
o sptmn ntreag ne-am tulburat de nedumerire Se va milostivi de noi
Domnul, ne va ierta i ne va da s-L gustam? Ne-am spovedit i am fgduit s nuL mai jignim. Pentru aceast fagduin, El a venit la noi prin Sfintele Taine, ne-a dat nu
numai sa-L pipaim, ci sa-L si gustam, si prin aceasta milostiva lucrare a Sa pare a
spune fiecruia dintre noi:
M dau ie, gusta i vezi ns ia seama, ndeplinete-i i tu fgduina: nu fi
necredincios, ci credincios.
Acesta a fost porunca Domnului ctre noi! i ea a fost primit, bineneles, de contiina
fiecruia. S se aud, aadar, necontenit n inima noastr, i s fie vazuta de
cugetul nostru nemprtiat ca i cum ar fi scris, ca ea s ndrepteze pasii
notri i s pun n rnduial faptele i planurile noastre. Sfntul Apostol Toma sia dovedit credina fa de Domnul prin toat viaa sa, prin ostenelile apostolice i prin

sfritul mucenicesc: sarcina vieii noastre, grija dureroas a duhului nostru s fie aceea
de a dovedi att Domnului, ct i tuturor celorlali, ca inem minte cuvntul Lui: nu fi
necredincios, ci credincios.
Fiecare s-i aminteasc ce a fgduit Domnului la spovedanie i s-i repete
cat mai des singur: nu fi necredincios, ci credincios. I-ai fgduit Domnului c
vei fi nfrnat?S fii nfrnat. I-ai fgduit c vei fi cu luare-aminte fa de
nevoile altora? Aa s i fii. I-ai fgduit c vei mplini cu evlavie faptele bunei
credinte la biseric i acas? S le mplineti. I-ai fgduit s nu ii ranchiun,
sa nu invidiezi, s nu te superi, s nu te mndreti, s nu osndeti? S nu faci
nimic din toate acestea. Indeobte, orice ar fi fgduit Domnului cineva, n
toate cele cu pricina s nu fie necredincios, ci credincios.
Fiecare tie, bineneles, c aa i trebuie. Totui, frailor, este mare nevoie s va
amintesc de lucrul acesta, pentru c la noi domnete un obicei ciudat: atta timp ct
este post, suntem serioi, iar cum trece postul, ncepem s dezlegm la toate i nc la
o asemenea scar larg de parc nu ar fi n asta nici un pacat. Sfnta Biseric nu se
ateapt ca n Sptmna Luminat a Patilor cineva s se dedea vltorii patimilor i
poftelor necurate.
Indat ce a trecut insa aceast sptmn, prin pilda sa Sfntul Apostol Toma le pune
unora intrebarea:
Ei, ai rmas credincioi Domnului n sptmna ce a trecut?,
iar altora le d lecia:
Luai seama, i de acum nainte nu fii necredincioi, ci credincioi.
Ct timp a fost post, n-am fcut altceva dect s dm fgduin i s ne adunm
puterile. A trecut postul, i acum se deschide arena pentru lucrarea noastr, cu puterile
pe care i le-a adunat n vremea postirii, potrivit planului pe care fiecare i l-a fcut
atunci. i s ias fiecare la lucrul su i la lucrarea sa, i s-i arate puterea i iscusina.
Vremea postului este vreme pentru a deprinde nevoina Domnul ne-a adunat n
biserici, ne-a nvat, ne-a inelepit, ne-a tmduit rnile, ne-a sfrmat
lanurile, ne-a mbrcat cu toate armele trebuincioase i iat c acum ne
scoate la lupt. Aadar s inem piept cu brbie i n unire. Ce laud se cuvine
ostailor dac ei, atunci cnd sunt scoi la lupt dup ce au fost instruii cum trebuie,
arunc armele i se predau dumanilor? Ce laud ni se cuvine i nou dac dup o
asemenea purtare grij fa de noi ne vom da iari pe mna patimii de prima
dat cnd se iveste i asta dup ce cu att de puin vreme n urm am
zis: Nu voi mai pcatui! i am auzit: Nu fi necredincios, ci credincios?!
Pzii-v, frailor! Iat c vine un anotimp n care mai mult dect oricand ne pndesc
ispite, mai ales prin patimile trupeti. Fii, aadar, gata sa va artai acum credincioia n
chip deosebit. Prietenul la nevoie se cunoate, iar adevrata credincioie fa de Domnul
n ispite. Cnd se rscoal patima, ndat s-i aminteti de porunca Domnului i s

dovedeti cu fapta ca vrei s-I fii credincios, alungnd fara cruare de sine toate
ndemnurile ei. Stie Domnul ca acum ne nconjoar primejdii din toate prile, i de
aceea ne aduce aminte i ne prentmpin. Pe mare se fac semne care arat stncile de
sub ap i bancurile de nisip: aa i cu noi. A venit vremea atoare de patimi, i
fiecare aude: Ia seama, nu fi necredincios, ci credincios. Aadar luati aminte la acest
ndemn!
Ce anume are el n vedere s discearn fiecare sfatuindu-se cu sine nsusi! Fiecare are
patima sa: va ncepe aceasta s-l tulbure, ei s-i i in piept.
Veiine piept, vei fi credincios; nu vei ine piept, vei fi necredincios. Pe masurava fi i
lauda, pe msur va fi i rodul! In cartea Apocalipsei i se spune unuiadintre ngerii
Bisericilor:
fii credincios pn la moarte, si i voi da tie cununa vieii (Apoc. 2, 10).
Aadar, dac nu vei fi credincios, nu vei primi viata. Vedei, zice: fii credincios pn la
moarte, nu cum facem noi postim putin si credem c am fcut tot ce trebuia, c neam rscumprat toate pcatele si am primit ngduin s trim dup bunul plac tot
anul. De fapt, cnd am postit i ne-am pregtit de Imprtanie nc nu am fcut nimic,
ci doar ne-am pregtit s facem. Cnd cineva, dup ce i-a cercetat grdina sau ogorul
si a gsit acolo rdcini de ierburi duntoare, zice:
Cutare i cutare rdcini, cutare i cutare ierburi trebuie smulse,
nu a fcut nc nimic, ci doar i-a trasat planul a ceea ce are de facut. i noi, cnd
postim, ne pregtim de Imprtasanie i ne mrturisim, nu facem altceva dect s ne
recunoatem pcatele si patimile i s lum hotrrea de a le dezrdcina, iar
la dezrdcinare trebuie sa purcedem printr-o osteneal aparte, nou, pentru
care vremea potrivit vine acum. Cel mai bine i mai lesne este de fcut asta cnd
patimile cu pricina se rscoal - fiindc atunci cnd ele nu se rscoal nu tii de ce s
te apuci, asa cum n grdin nu tii ce trebuie s smulgi atunci cnd rdcinile cele rele
sunt ascunse n pmnt. Las s fie acum vremea patimilor si acestea s se
ntrate si ia-le cu mana tare, smulge-le si arunc-le dincolo de gardul inimii,
i fa aceasta cu bucurie, tiind c astfel i ari Domnul, Care tie toate,
credincioia ta nefatarnica, i nu te lsa prad patimii, orict de linguitor s-ar
apropia.
Asa, asa, frailor,
luai seama cu grij cum umblai, nu ca nite nenelepi, ci ca cei intelepi,
rscumprnd vremea, c zilele rele sunt (Efes. 5, 15-16).
Zilele rele sunt cele n care sunt mai multe sminteli. A le rscumpra nseamn
a nu ne lasa prad ispitei smintelilor.

Rscumprai, deci, vremea ce vine n acest fel, pricepnd c aceasta este voia
lui Dumnezeu. Fcnd aa, vei mplini negresit ceea ce dorete i ateapt
Domnul de la fiecare dintre voi: nu fi necredincios, ci credincios. Amin!
(din: Sfantul Teofan Zavoratul, Predici, Editura Sophia, Bucuresti, 2009)