Colaj: Lumina timpului

Autor: Lucian Blaga

Eleva: Victoria Turcan
Cnd m privesc ntr-o fntn
m vd cu-adevrat n zi
aa cum sunt i-am fost i-oi fi.

Sa iesi pe strada ti-e dat,

dar nu fara griji, ca-n zilele de altadata.
La fiestecare pas, la fiece colt, te-ntmpina: timpul.

st timp ce veni peste noi,

nti ca pustiul Gobi, apoi cu tumultul unei urniri
de ape si continente,
salbatic ca o revarsare peste toate
a magmelor din noapte.

O, inima! Mrturisiri afunde ard in ea.

Uimit eu mintea mi-o ascut
i-n nelesuri mari,
zvcnirea i-o destram.

O mare
i-un vifor nebun de lumin
facutu-s-a-n clipa:
o sete era de pacate, de-aventuri, de doruri, de patimi,
o sete de lume i soare.

O, inima:
nebun, cnd se zbate-n joc slbatic,
atunci,
atunci mi spune c din lutul ei
a fost fcut pe vremuri vasul
n care Prometeu a cobort din cer

Unde, n ce ntuneric
ti s-au ascuns multii semeni si fratii, surorile,
cu suferintele lor, te ntrebi.

S-aude sumbra o soapta adusa de vnt

ca, desi n viata nca,
noi sntem o amintire doar, fabula,
deznodamnt asteptnd ntre veac si mormnt.

Nimicul zcea-n agonie

cnd singur plutea-ntuneric i dat-a
un semn Neptrunsul:
"S fie lumin!"

Spune-o ncet, n-o spune tare:

Iata acestia suntem noi.
Cnd e singur fiecare,
Sufletele nu-s n noi.

Dar unde-a pierit orbitoarea

lumin de-atunci - cine tie?