Sunteți pe pagina 1din 3

- Curent literar

Definitie:
Este o reactie impotriva incapacitatii stiintei, artei siliteraturii de a
stopa izbucnirea primului razboi mondial. Sustinatorii acestuicurent
propun in schimb o literatura a irationalului.In literatura romana de
poate vorbi de un avangardism activ mai alesintre anii 1822-1932,
prin intermediul revistelor Contemporanul,Urmuz, Alge.Un
precursor al avangardismului literar poate fi socotit Urmuz.

Trasaturi:
- n e g a r e a i d e i i d e l i t e r a t u r a s i a or i c a r o r c o n s t r a n g e r i f o r ma l e
- p r o c l a ma r e a s u b i e c t i v i t a t i i a b s o l u t e a a r t i s t u l u i
- d i n a m i s m u l
-libertatea absoluta de creatie, care permite orice abatere atat de
laestetica traditionala, cat si de la normele gramaticale si de punctuatie
-tehnica dicteului automat
-suprematia visului in creatia artistica

Reprezentanti:
Tudor Arghezi, Alexandru Macedonski, NicolaeDavidescu, Eugen
Ionescu, Tristan Tzara, Marcel Iancu.

La inceputul secolului al XX-lea, literatura romana parea definitiv decisa sa se emancipeze


de sub dominatia trecutului imediat (semne ale acestei tendite le inregistram inca din arti-colulprogram al lui Al. Macedonski, profetic intitulat Poezia viitorului - Literatorul, nr. 2, 1892). Cu cat ne
indepartam de primii ani ai secolului, cu atat se inmultesc gesturile de afirmare a unei noi constiinte
literare, diferita de cea a predecesorilor romantici si, in primul rand, a marelui predecesor care
fusese Eminescu. Intre partizanii schimbarii se situeaza si cei doi initiatori ai efemerei reviste
Simbolul (1912), care vor deveni, peste cativa ani, nume de prima marime in miscarea
avangardista: S. Samyro (viitorul Tristan Tzara) si I. lovanaki (viitorul I. Vinea). Orice istorie literara
inregistreaza Simbolul printre revistele de orientare simbolista: cu toate acestea, distantarea exista,
fie si numai prin colaboratori. Alaturi de simbolistii M. Saulescu, I. Minulescu, Al. Macedonski, apar si
Ion Vinea sau Adrian Maniu, iar partea grafica a revistei este asigurata de Marcel Iancu, ulterior atat
de puternic implicat in miscarea modernista si de avangarda. Multi dintre viitorii avangardisti ies de
sub mantaua simbolismului, in marginea caruia compun poeme clorotice, elegiac-stili-zate: S.
Samyro, I. Vinea, dar si Sasa Pana sau C. Nisipeanu exerseaza liric motive si teme simboliste sau
chiar bacoviene. Cu toate acestea, inca din primii ani ai secolului se percep deformarile acelorasi
motive simboliste, deformari care se vor multiplica in timp pana la a face vechiul discurs poetic de
nerecunoscut. Versurile lui I. Vinea publicate in Noua revista romana (1914) si in Chemarea (1915)
sau unele dintre poeziile scrise de Tzara in ajunul plecarii din tara (Verisoara, fata de pension,
Vacanta in provincie) vorbesc despre dezagregarea lenta, dar ireversibila a unui discurs liric care
mai constituia inca, in anii premergatori primului razboi mondial, formula poetica curenta.
Intre precursorii avangardismului se numara si Adrian Maniu a carui atitudine subversiva fata de
formele consacrate ale literaturii, dar si fata de atitudinile valorizate pozitiv si cliseizate este vizibila
in Balada spanzuratului (1914) sau in drama lirica Salomeea (1915) si Ion Vinea care ocupa o
pozitie speciala, prin aceea ca poezia sa scrisa in primele decenii ale secolului atesta o continua
pendulare intre modernism si avangarda. De altfel, miscarea de avangarda apare pe fondul unei
revitalizari a lirismului, pe care o initiaza prima generatie postsimbolista (Arghezi, Maniu, Vinea,
Fundoianu, Voronca cel din Restristi s.a.) si se instituie ca o radicalizare a acestui prim moment al
modernismului romanesc.
Contopirea, pana la un punct, a modernismului cu avangardismul este probata nu numai de
activitatea literara a lui Vinea, ci si de intreaga evolutie a revistei Contimporanul (1922-l932), pe
care o conduce si care ramane cea mai importanta tribuna de afirmare a spiritului innoitor in
literatura romaneasca interbelica.
A vorbi despre precursorii avangardistilor este o operatie delicata, intrucat atitudinea lor
demolatoare, practicata in general fata de institutia literaturii, nu mai lasa nici o statuie pe soclu.
Cu toate acestea, avangardistii au simtit ei insisi nevoia sa-si inventeze o descendenta: asadar,
dintre romani, alaturi de Tristan Tzara si Vinea (Sasa Pana il va asocia in Manifestul sau si pe
Arghezi), a fost adaugat Urmuz, incontestabil precursor al avangardistilor, obiect de cult intretinut
pe toata durata miscarii, pana in anii . Putinele sale texte au fost stranse postum prin grija aceluiasi
Sasa Pana si publicate in volum in . Ele se situeaza in marginea suprarealis-mului, dar, spre
deosebire de acesta - pentru care, asa cum se va vedea, prevaleaza visul si corolarul sau, imaginea
onirica, precum si producerea textului poetic in flux verbal spontan, sustras controlului ordonator al
ratiunii -, proza lui Urmuz reprezinta produsul unei constiinte hiperlucide si tragice (in fond!) a crizei
literaturii. Aproape ca nu exista poncif al limbajului cotidian sau al scrisului artistic care sa nu fie
dislocat din rosturile lui si montat in alte alcatuiri, generand astfel proze stranii, in care grotescul si
insolitul, tragicul si comicul se amesteca in propozitii imprevizibile. Tehnica lui narativa submineaza
in permanenta conventiile literare si a servit drept model pentru numeroase imitatii, unele
mecanice (Jacques Costin, Ion Calugaru, cu mai mult umor F. Brunea-Fox), altele cu reale calitati
literare (Grigore Cugler, St. Roii in Parabola paratrasnetului risipitor sau Gellu Naum in Vasco
de Gama).
inca de la aparitie, avangardismul romanesc a facut eforturi notabile de sincronizare cu miscarile
literare europene. Chiar daca defazarile exista (mai ales futurismul si dadaismul vor fi receptate cu
intarziere), ele sunt mai putin semnificative decat in perioadele anterioare (romantica si simbolista),
pentru ca ceea ce a caracterizat inainte de toate avangarda romaneasca a fost disponibilitatea ei

de a-si asuma orice experienta innoitoare si chiar riscanta, de a integra asemenea experiente in
spatiul autohton al manifestarilor literare.
Descifram in evolutia avangardismului din Romania mai multe faze, mai multe varste poetice",
care se coaguleaza in jurul activitatii principalelor reviste, destul de bine delimitate (exceptand
Contimporanul) ca preocupari literare.
Cea dintai revista a avangardei romanesti este Contimporanul, condusa de Ion Vinea. Primul numar
apare in iunie 1922, iar ultimul in ianuarie . Ceea ce isi propune sa promoveze revista este - urmand
si sugestia lui Marcel Iancu, proaspat disident din miscarea dadaist! - un dadaism constructiv", in
1915, cand pleca definitiv din tara, Tristan Tzara nu banuia ca va deveni un nume de rezonanta
internationala.

S-ar putea să vă placă și