Sunteți pe pagina 1din 2

Ai curajul sa fii tu?

Aud si citesc, din tot mai multe postari, pe retelele de socializare, postulate conform carora o
femeie puternica este aceea care rade atunci cand sufletul ii plange, care danseaza cand ii vine sa fuga
mancand pamantul, care lucreaza, curata, calca, gateste, se uita la tv ( daca se uita) in picioare pentru
ca nu are timp sa leneveasca, vegheaza somnul celor din jur, eventual, tot la finalul zilei, este acolo
sa panseze ranile oricui. Mai semnaleaza faptul ca, paradoxal, ele raman singure atunci cand au
nevoie.
Este evident ca sustinatoarele acestei idei sunt ele insele ascunse in spatele mastii fericirii
absolute. Si atunci ma intreb, de unde ar trebui sa stie cei din jur ca ele simt nevoia unui sprijin? Cu ce
pret joaca acest teatru? Costurile machiajului mai mult sau mai putin artistic, ale deghizarilor
exceptionale si ale interpretarii magistrale depasesc, separat sau impreuna, incasarile durerosului
spectacol cu difuzare zilnica. Un cumul de frustrari pe care le contin de-a lungul unei existente
condimentate doar cu suferinta. Credeti ca cei din jur sunt mai fericiti pentru ca nu va cunosc
nefericirea? Ca barbatii cauta femei puternice? Vom vorbi, cu alta ocazie, despre cum le este castrata
barbatia de femeile atotputernice, sau va vor spune ei.
Marie du Deffand spunea ca femeile nu sunt niciodata mai puternice decat atunci cand se
inarmeaza cu slabiciunea lor. Asta inseamna ca trebuie sa fii puternica, sa poti sa recunosti cand
gresesti, sa iti ceri iertare, sa plangi, sa spui ca iti este teama, sa admiti ca esti furioasa, sa iti descarci
intr-un fel tensiunea acumulata. Da, doar oamenii tari pot sa isi accepte defecte, sa doreasca sa se
cunoasca pe ei insisi, sa isi exploreze slabiciunile, si cand spun slabiciune, nu ma refer la nevoia de
a plange, si sa ceara ajutor ! Tristetea, frica si furia sunt emotii primare, la fel ca si bucuria, deci, de ce
sa le negam? Oare nu devenim mai frumoase atunci cand ne constientizam defectele, mai puternice
cand timpul petrecut la pamant ne foloseste sa invatam din greseli, mai intelepte atunci cand discutam
despre ceea ce simtim, si cautam alte cai de actiune, in loc sa ne victimizam si sa asteptam de la cei
din jur? Sigur ca nimeni nu admite ca este o victima, cu toate si cu totii suntem, in fapt, eroi raniti
neinfricati, dar, oare, cum te poti numi luptator daca nu faci decat sa incasezi lovituri? Nu te aperi, nu
pleci, nu intervii. Suna bine pentru stima de sine, faptul ca esti un Chuck Norris in lupta cu emotiile,
dar cum ramane cu respectul fata de sine? Ce faci pentru tine? Imi vei spune, poate, ca iti cumperi
produse cosmetice, haine care te avantajeaza, ca aspectul exterior te recomanda, alaturi, sigur, de
zambetul acela atragator dar amar. Eu te intreb ce ii oferi Eu-lui tau? Sufletului, Sinelui, tie, omului
din spatele aparentelor. Il asculti macar? Cand l-ai intrebat ultima data cum se simte?
Cu prietenie,
Psih. Gabriela Gusoi

S-ar putea să vă placă și