Practici neltoare
Practici agresive
4. PROTEJAREA
PRACTICILOR
CONSUMATORILOR
MPOTRIVA
COMERCIALE INCORECTE
La nivel european i la nivel naional se desfoar o serie de campanii
de informare, educare i protejare a consumatorilor mpotriva practicilor
comerciale incorecte, printre care se numr campaniile Este corect?
sau E dreptul tu! Acioneaz!- ambele ca iniiative europene n sprijinul
consumatorilor, Ghidul consumatorului privind practicile comerciale
abuzive i clauze abuzive n contracte n cadrul Campaniei Naionale de
Informare i Educare a Consumatrilor, etc. Toate aceste aciuni vin n
sprijinul consumatorilor i se armonizeaz cu tema din acest an a Zilei
Mondiale a Drepturilor Consumatorilor, respectiv Acum! Justiie pentru
consumatori.
Aadar, n situaia n care consumatorul consider c a fost
victima unei practici comerciale incorecte, acesta are la dispoziie mai
multe opiuni de consiliere sau de asisten. Astfel, consilierea n privina
verificrii validitii reclamaiei din punct de vedere juridic i pentru a stabili
dac a fost victima unei practici comerciale incorecte trebuie s fie primul
pas fcut de consumator. Consilierea poate fi asigurat de Asociaia pentru
Protecia Consumatorilor sau de unul dintre centrele de consiliere ale ECC-Net
(Centru European pentru Consumatori). Reeaua ECC-Net sprijin
consumatorii n special n conflictele transfrontaliere.
n cazul n care asociaia pentru protecia consumatorilor sau centrul
de consiliere ECC-Net confirm justeea depunerii unei reclamaii, pasul
5. CONCLUZII
n condiiile n care astfel de practici sunt din ce n ce mai numeroase i
multe dintre ele mai greu de recunoscut, consumatorii ar trebui s
Bibliografie:
1. Legea nr.363 din 21/12/2007 privind combaterea practicilor
incorecte ale comercianilor n relaia cu consumatorii i armonizarea
reglementrilor cu legislaia european privind protecia consumatorilor.
2. Legea nr. 148/2000 privind publicitatea, publicat n Monitorul
Oficial al Romniei, nr.359/2 august 2000;
3. Legea nr. 158/2008 privind publicitatea neltoare i publicitatea
comparativ, publicat n Monitorul Oficial al Romniei, nr.559/24 iulie 2008;