Sunteți pe pagina 1din 2

Nivelul II C. Tipuri de texte Lecţia 1: Textul narativ

Citiţi cu atenţie fragmentul următor:

„Întorsei capul la dreapta şi la stânga. Ţiganii din urmă se ţineau de mine zvârlindu-se în prăjini. Şi răcnetul lor, acelaşi cuvânt, îl repezeau din când în când celui dinainte. Deodată-i înţelesei, - când băgai de samă că alergam cotit. Cel gonit de Lupei fugea şerpuit prin mirişte; cei din urmă mă ajungeau. Şi deodată-mi ieşiră pe laturi înainte. Stăteau ghemuiţi şi răsucindu-se ca nişte diavoli negri. Unul dintre ei rămase pe pământ şi făcu pieziş din dreapta cătră mine. Celălalt îmi căzu şi el în stânga. Înţelesei într-o clipă primejdia. Dar eram avântat în goană. Auzii vâjâitul prăjinilor aruncate în picioarele calului. Am avut un vârtej scurt ş-am căzut.”

(M. Sadoveanu, Fântâna dintre plopi).

Înţelegerea textului

- Selectaţi din fragmentul dat adverbele şi locuţiunile adverbiale care funcţionează ca indici spaţio-temporali.

- Menţionaţi modurile şi timpurile verbale dominante. Arătaţi ce efect se realizează prin alternarea perfectului simplu cu imperfectul.

- Precizaţi persoana la care se face relatarea.

- Extrageţi pronumele şi adjectivele pronominale demonstrative, justificându-le prezenţa

în discurs.

- Aduceţi argumente pentru a demonstra că fragmentul citat reprezintă un text narativ.

Să reţinem!

Ca mod de expunere prin care se prezintă o succesiune de fapte şi întâmplări, naraţiunea presupune interferenţa mai multor factori: perspectiva („vocea”) narativă; dimensiunea spaţio- temporală (cadrul relatării); planul actanţial (al personajelor).

Relatarea se poate face: la persoana a III-a (narator heterodiegetic); predominant la persoana I (narator autodiegetic); prin alternarea persoanelor I şi a III-a (narator martor); la persoana a II-a (perspectivă narativă aplicată experimental în proza modernă). Modalitatea narativă are în vedere, pe de o parte, procedeele de realizare a incipitului (prezenţa / absenţa mărcilor formale ale naratorului în naraţie; distanţarea autorului de evenimentele relatate; participarea afectivă etc.), iar pe de altă parte, modalităţile vorbirii (stil direct / indirect / direct legat / indirect liber).

Ca

indici

spaţio-temporali,

funcţionează:

adverbele

pronumele demonstrative; sistemul timpurilor verbale.

şi

locuţiunile

adverbiale

deictice;

Adverbele deictice conturează cadrul: obiectiv, exterior, în textul dramatic şi în epică, subiectiv, interior, în textul liric, sau nedeterminat, mitic, atemporal. Indică locul în mod hotărât, precis (aici, acolo) sau nehotărât, imprecis (pretutindeni, undeva, nicăieri). Notează momentul când se săvârşeşte acţiunea (acum, ieri), durata acţiunii (mereu, totdeauna), repetarea acţiunii (iarăşi, adeseori). Pronumele demonstrative contribuie la stabilirea unor raporturi de tip: cunoscut / necunoscut; acceptare / respingere; simpatie / antipatie.

EXERCIŢII

Redactaţi un scurt text narativ în care să prezentaţi o întâmplare din copilărie.

Povestiţi un vis interesant.

Drepturile de autor pentru toate lecţiile, exerciţiile, imaginile, textele, articolele din acest curs de literatură aparţin prof. A. Popa. Materialele din acest site nu pot fi reproduse sau folosite in scop comercial, nici integral, nici parţial, fără permisiunea scrisă a autorului. E-mail: apopa01@ymail.com Web site: http://www.literaturaromana.com/ Copyright © 2010 A. Popa