„SFÂNTUL GELLERT” ÎN POSTURA DE „CAL TROIAN”

( Răspuns dat lui GÉZA P. DANIEL, autor al lucrării „SFÂNTUL

GELLERT DE CENAD” din Ungaria (sâc!), editată la Munchen-
Germania)
Ion Petru Caraponta

Rar ne-a fost dat să citim o lucrare mai mistificatoare - în care

adevărul este sacrificat cu dezinvoltură pe rug, ca în anii de „glorie” ai
Inchiziţiei, cum este cea semnată de GÉZA P. DANIEL şi care
dezinformează într-un mod cras opinia publică de pretutindeni. Nu ştim
cine sunt inspiratorii dar îi bănuim… Nu ştim câtă istorie sau geografie
ştie GÉZA P. DANIEL, dar este evident pentru orice om de bună-credinţă
că Domnia Sa ignoră o întreagă literatură istorică sau geografică scrisă de
mari savanţi români şi străini. Încă din titlu suntem şocaţi, vedem reaua-
credinţă a autorului, atunci când afirmă: „Sfântul Gellert de Cenad,
Ungaria…” De ce nu: „Sfântul Gellert de Budapesta”, fiindcă acolo a
fost omorât mişeleşte de cei pe care a voit să-i încreştineze, sau de ce nu:
„GERHARD DE SAGREDO” fiindcă acesta-i era numele.
Localitatea Cenad, pe care domnul GÉZA P. DANIEL o trece în
Ungaria, de fapt a fost dintotdeauna pe teritoriul României, în vestul ţării
(în Banat), purtând numele vechi de MORISENA de pe râul MUREŞ ce
curge în apropiere. Este localitatea care poartă ruinele vechiului
baptisteriu roman, localitate pomenită de toţi cronicarii vechi, inclusiv de
cei maghiari la venirea lor în Câmpia Panoniei, ca sediu al ducelui român
GLAD şi apoi ATHUM.
„CALUL TROIAN” al lui GÉZA P. DANIEL şi după cum vom
vedea al iredentismului, de data aceasta este un „sfânt”, dar nu un „sfânt
maghiar”, ci unul de împrumut, luat din VENEŢIA - GERHARD DE
SAGREDO - care apare doar ca un pretext pentru a fi puse în evidenţă
faptele mai importante din istoria ungurilor. Cu o uimitoare dezinvoltură
„ştiinţifică”, specifică unei anumite culturi teologice, GÉZA P. DANIEL
îşi începe lucrarea cu o primă inexactitate: tratează „problema maghiară”
fără a ţine cont de români care de fapt au fost şi sunt elementul
preponderent, covârşitor în zona respectivă.
Ceea ce face Domnia Sa pe tot parcursul lucrării este o propagandă
iredentistă şi revizionistă maghiară, bine cunoscută aproape tuturor
oamenilor de cultură în lume, nemaiconstituind, de mult, un punct de
atracţie chiar dacă are în ea un iz de circ de provincie, mai ales că ideile
lui GÉZA P. DANIEL nu fac altceva decât să abordeze problema într-un
stil horthyst ca în perioada interbelică, fascistă, când Hitler (Adolf
Schicklgruber) şi Horthy trăgeau frontierele în Europa pe unde vroiau.

1
 „Argumentul unităţii economice a Ungariei”, „Argumentul
motivelor strategice” invocat la 1848 şi susţinut la 1861 de ZAY
KAROLY, în revista „WANDERER”, „Argumentul unităţii geografice a
Ungariei”, „Argumentul drepturilor istorice ale Ungariei”, argument la
care contele ŞTEFAN BETHLEN a fost pur şi simplu desfiinţat la
Conferinţa de la LONDRA de SETON WASTON şi alte atâtea
„argumente iredentiste” sunt deja prea demonetizate.
Stimate Domnule GÉZA P. DANIEL, istoria nu este legendă şi
poveşti, ea, istoria, este făcută de cei mulţi, din lupte şi suferinţe, nu are iz
de sutană şi nici nu are în spate ipocrizia şi minciuna, ea este singură şi
adevărată.
Zâmbeam când am citit în cartea D-voastră că: „De la mijlocul
secolului al X-lea, în principatul ungar de răsărit-Ardealul,…”etc. Ştiţi ce
eraţi pe la 955? Aţi luat cea mai splendidă bătaie, care aproape că v-a
desfiinţat, pe râul Lech, lângă Augsburg, de la OTTO CEL MARE. Aşa
stând lucrurile nu văd cum aţi putea fi în Ardeal? Mai mult, abia în jurul
anului 1028 aţi reuşit să încorporaţi Banatul şi acesta cu ajutorul trădării
principelui Cenad (sau Sunad), iar în Ardeal aţi pătruns ca şi cuceritori
doar pe la jumătatea secolului XI, dacă!!
Cât priveşte aşa zisa episcopie catolică de la Cenad, istoria ei este
cu totul alta decât cea prezentată în cartea D-voastră. În primul rând
Cenadul este vechiul „…in castro suo iuxta Morisium” sau Morisena, aşa
după cum spune chiar ANONYMUS (cronicar maghiar) ori, cum ne
aminteşte în Scriptores I. Acest castru Morisena este strâns legat de viaţa
daco-romană şi apoi românească, lucru dovedit de baptisteriul
paleocreştin, care a existat pe locul actualului baptisteriu, aşa după cum
afirmă şi arheologul maghiar HENSZLMAN IMRE, care îl consideră
analog cu baptisteriul cimitirului PONTIANO din ROMA („Arheologiei
Közlemények”, Pest, 1871, VIII, Kotet, p.1-34).
În jurul anului 1002, VASILE al II-lea, împărat al Bizanţului,
donează principelui bănăţean ATHUM călugări ortodocşi, călugări ce au
fost instalaţi în mănăstirea „SF. IOAN BOTEZĂTORUL”, pe care
principele o zideşte în Morisena. El înzestrează mănăstirea cu privilegii,
situaţie ce dăinuie până în jurul anului 1028, când se produce trădarea lui
Cenad. După lupte şi ocuparea Banatului, Cenad primeşte de la Ştefan I
(sau VAJK cum s-a numit) cel sfânt un călugăr benedictin, devenit
pustnic la BAKONY - GERHARD DE SAGREDO - însoţit de 12
călugări, care sunt instalaţi în mănăstirea ortodoxă „SFÂNTUL IOAN
BOTEZĂTORUL”, iar pentru călugării bizantini construieşte o altă
mănăstire la Maidan (în sudul Banatului) aşa cum se arată în
„HUNGARICARUM TEMPORE REGUMQUE STIRPIS
ARPADIANAE GESTARUM”, ediţia Szentpetery, E.vol.II, Budapesta,
1938, p.290-292; 491. Este adevărat că se construieşte o nouă biserică la

2
Morisena, biserică închinată „SF. GHEORGHE”, dar pe altarul ei era
aşezată permanent o cădelniţă de argint în care ardea tot timpul tămâia,
aşa cum se obişnuia în ritul bizantin („Acta Historica”, Budapesta, 1967,
t.XIII, Nr.3-4, p.304).
Pe lângă toate acestea trebuie să vă mai amintesc că primele
mănăstiri atestate documentar în Banat au fost de rit răsăritean, nu
apusean. Mai mult, călugării bizantini care au venit la Cenad au adus cu
ei manuscrisele de ritual, ceea ce reiese din opera lui GERHARD DE
SAGREDO, intitulată „DELIBERATIO”, întrucât cunoştea în original
anumite lucrări teologice greceşti traduse în latină.
Şi tot pentru cultura dumneavoastră mai aflaţi că şi pe mănăstirea
ortodoxă de la Maidan, cu hramul „SF. GHEORGE”, au pus mâna tot
călugării benedictini, dar în sec. XIII. Până la invazia mongolă din 1241,
în sudul Ungariei feudale erau aproape 600 de mănăstiri de rit ortodox,
aşa după cum afirmă şi bizantinologul MORAVCSIK GYULA
(„Bizantium and the Magyars”, Budapesta, 1970, p.15; 114-115). Ştiţi ce
dovedeşte aceasta?! Existenţa unei covârşitoare populaţii româneşti în
această parte, populaţia care avea biserici şi mănăstiri din vechime,
deoarece unele erau pe cale să se ruineze, aşa după cum reiese din
scrisoarea papei INOCENŢIU III din 16 aprilie 1204. Dar sub diferite
pretexte călugării ortodocşi au fost alungaţi din mănăstirile existente şi
înlocuiţi cu călugări de rit latin şi astfel biserica catolică maghiară şi-a
„făurit istoria”. Îmi este nespus de penibil, ca om de cultură, să citesc
nişte aberaţii pe care Dumneavoastră vă bazaţi pretenţiile şi inexactităţile
istorice.
Vă plângeţi că aţi fost frustraţi prin pacea de la Trianon (4 iunie
1920), dar cine vă dă acest drept? Nu este de partea dumneavoastră nici
dreptul natural, deoarece nu sunteţi oamenii acestor pământuri, pe care le-
aţi ocupat vremelnic prin forţă şi pe care românii de aici le-au apărat prin
mii şi mii de sacrificii umane, prin sânge şi luptă.
Imediat în anii care au urmat încheierii tratatului de pace, după
primul război mondial, a început propaganda iredentistă în Anglia.
Iredentiştii şi-au închipuit că ar mai fi posibilă o „reîntoarcere în timp”
primind în stăpânire teritoriile cucerite prin forţă de coroana lui ŞTEFAN
I. O uimitoare lipsă de cunoaştere a realităţii. În anul 1927 s-a terminat
prima etapă a acţiunii iredentiste: „propaganda pentru reîntregirea
Ungariei”.
Începând cu acest an (1927) se inaugurează a doua etapă a
propagandei iredentiste ungureşti: acţiunea revizionistă. Obiectivul de
data aceasta este revizuirea graniţelor. Rezultatul acestei „mari
propagande” în Apus poate fi cunoscut din însăşi cuvintele fostului
ministru de justiţie NAGY EMIL, care scria în 1928 într-un capitol din
lucrarea „DREPTATE UNGARIEI” următoarele: „…am constatat că

3
publicul englez nesocoteşte aşa numita propagandă, căci o consideră o
operă unilaterală. În schimb se entuziasmează tot atât de mult, pentru a
descoperi adevărul adevărat”. Consider că nu mai este nimic de comentat,
doar că îi interesa adevărul istoric!
Iredentismul internaţional a prezentat în decembrie 1919 primul
memoriu împotriva României, memoriu semnat de contele ŞTEFAN
BETHLEN şi scriitorul SZÁSZ ZSOMOR, care a fost înmânat
ministrului Angliei la Budapesta, sir GEORGE CLERK, care invoca
„atrocităţile şi abuzurile” armatei române şi ale administraţiei româneşti
împotriva ungurilor. Dar dumneavoastră ce aţi făcut cu noi atâta timp?
Ştiţi ce scria la 1892 ziarul belgian „L`INDEPENDENCE BELGE”? Să
vă citez: „…românii din Transilvania sunt trataţi ca paria de rasă
stăpânitoare a maghiarilor… vechile privilegii ce le aveau românii au fost
desfiinţate, bunurile le-au fost confiscate, ziarele suprimate…” Mai mult,
marele Clemenceau scria în ziarul „LA JUSTICE” că „…ungurii au
proclamat suveranitatea forţei împotriva românilor…”. Şi atunci, cum
veniţi dumneavoastră cu penibile pretenţii ca să atacaţi un tratat de pace?!
Tratatul de la Trianon nu a făcut altceva decât a arătat Ungariei că trebuie
să se supună evoluţiei istoriei, iată de ce „tratatul de pace de la Trianon
are caracterul dreptăţii istorice”, creând o „Europă de drept”, după cum
spunea G.CLEMENCEAU.
Pe lângă aceasta ar fi bine să vă mai amintiţi de acţiunile îndreptate
împotriva statului român de fostul episcop catolic de la Alba-Iulia,
MAJLÁTH, pe la 1923 şi tot un popă de-al dumneavoastră, canonicul
HANNAY, cunoscut ca scriitor sub numele de GEORGE A.
BIRMINGHAM, care în 1925 a scris în cartea „ÎN CĂLĂTORIE PRIN
UNGARIA”, atacând tratatele de pace care „cuprind mari nedreptăţi” la
adresa Ungariei. Iredentiştii nu s-au mulţumit cu atât dar au acaparat şi pe
lordul ROTHERMERE, care publică în 1927 articolul „Locul
UNGARIEI SUB SOARE” în ziarul „DAILLY MAIL”, articol precedat
de o hartă revizionistă, ca şi cele pe care le publicaţi d-voastră prin care
ştergeţi un popor şi-o ţară de pe harta Europei. Urmarea acestei acţiuni
este înfiinţarea „Ligii revizioniste” sub preşedinţia scriitorului
HERCZEG FERENC, nici măcar ungur, ci şvab maghiarizat la Vîrşeţ
(Banatul Sârbesc). Mai doriţi să ştiţi ce se ascundea în spatele
propagandei lordului ROTHERMERE în favoarea ungurilor?! Vă pot
servi tot eu, se ascundea mituirea prin „valută forte”, a lui, din partea
Germaniei, prin intermediul exospioanei ŞTEFANIA RICHER,
principesă de HOHENLOHE-SCHILLINGFÜRST, arestată de poliţia
franceză la Biaritz în ianuarie 1932 şi expulzată din Franţa. Şi tot pentru
cultura d-voastră citiţi ziarul francez „DEUX ECOUTES” de la începutul
lunii ianuarie 1932 ca să vă lămuriţi. De ce au plătit germanii? Simplu,
spioana era în serviciul revizioniştilor dar care aveau legături cu anumite

4
cercuri din Anglia. Şi ca demonstraţia să fie completă să vă mai aduc
aminte de originea fondurilor propagandei iredentiste ungureşti. Vă
amintiţi de ce opinia publică mondială a rămas „cu gura căscată” în
1925? Dacă nu, atunci vă pot aminti: „pentru că s-a descoperit una din
cele mai mari escrocherii internaţionale, anume „prinţul” LAJOS
WINDISCH-GRAETZ (fost ministru al Ungariei), unul din conducătorii
unor societăţi iredentiste, a fost prins în postură de escroc, fiind
conducătorul bandei de falsificatori de franci francezi (hârtia de o mie
de franci) şi a fost, bineînţeles, arestat. Ştiţi cine i-a ţinut compania? Vă
spun tot eu, a fost arestat însăşi prefectul de poliţie al Budapestei -
NÁDASSY ISTVÁN, apoi SZÖRTSEI IOZSEF, vicepreşedinte al
Societăţii „TÁRSADALMI EGYESÜLETEK SZÖVETSÉGE” care
îngloba şi finanţa toate societăţile iredentiste din Ungaria, al cărei
preşedinte a fost însăşi „arhiducele” ALBRECHT şi destui alţii,
„oameni cumsecade şi neînţeleşi” care au reuşit să falsifice doar
„modesta” sumă de 25 de milioane de franci. De fapt, falsul acesta şi-
a avut un alt precedent, ca cel al dr. TAKÁCS ZOLTÁN, imediat
după primul război mondial, care a comandat chiar la München
maşinile pentru falsificarea de bancnote ale Băncii naţionale Austro-
Ungare, dar şi el a fost repede depistat. Toate acestea, completate cu
excrocheria bonurilor optanţilor maghiari-1934, operă a lui ALEX
STAVISKY, la care s-au adăugat numele „contelui” IULIU
KÁROLY şi „contelui” KARÁCSONY reliefează perfect mijloacele
pe care înţelegea propaganda iredentistă să le folosească.
Şi ca un corolar al şovinismului aţi înfiinţat în 1878 revista
„PESTI HIRLAP” care a devenit monitorul revizionismului
maghiar. Vă amintiţi de URMANCZY NANDOR, colaborator al
revistei mai sus-amintite şi de organizatorul asasinatelor odioase de
la Beliş (Cluj) unde la ordinul lui au fost ucişi şi arşi pe rug 45 de
oameni, la 8.10.1918? oare nu credeţi că ar fi trebuit trecut, măcar
post-mortem, în rândul criminalilor ca şi cei de la NÜRENBERG?
Cu astfel de oameni şi metode s-a lucrat şi este cazul să le
cunoască toată lumea. De fapt, aţi fost „serviţi” în 1933 la LONDRA
de publicistul englez SETON WASTON, care a spus clar că
revizuirea tratatului de pace de la Trianon nu o cere naţiunea
maghiară, ci doar câţiva interesaţi, care nu pot trăi fără a-şi crea noi
sclavi, ca înainte de război. Şi dacă nu vi se pare concludent, mai
ascultaţi şi ce scrie fostul prim ministru englez LLOYD GEORGE în
ziarul „SUNDAY CHRONICLE” din 13.XI.1932: „…Tradiţiile vechi
au fost înlăturate, vechi oligarhii sfărmate, barierele vechilor caste
spulberate…se ridică o nouă structură, structura unei lumi libere şi
mai bună, pe care au câştigat-o fiii şi fraţii noştri pe câmpul de
luptă…”

5
 Trecând peste proiectul revizionist a lui MUSSOLINI şi al
publicistului italian FRANCO VELLANI-DIONISI, să revenim la ce
aţi îndrăznit să comentaţi d-voastră. Spuneţi, încercând să convingeţi
pe alţii, că dieceza Cenad, după Tratatul de la Trianon, s-a împărţit
în trei părţi, din care partea răsăriteană cu 153 de parohii şi cca. 503
mii catolici a fost anexată ROMÂNIEI, iar partea vestică, cu 62 de
parohii şi cca. 220 mii de catolici a fost anexată statului sârbo-croat-
sloven. Dacă deţineţi aceste date, atunci să fi avut curajul să fi spus şi
ce sunt aceşti CATOLICI pe care îi lăsaţi să se înţeleagă că sunt
unguri, care de fapt, au fost nici mai mult, nici mai puţin, decât:
bulgari, craşoveni, români şi şvabi. Iar ca să vă documentăm mai
bine, vă vom da situaţia diocezei Cenad între 1890-1900, cu date luate
din statisticile maghiare. Conform hărţii anexate de dumneavoastră
care reprezintă dioceza Cenad înainte de 1920, situaţia statistică
după actele din arhivele Ungariei, a fost următoarea:
Români: cca.802.595
Unguri: cca.244.040
Ortodocşi (în care intră şi sârbi): 843.230
Catolici: 58.798
Consider că este de prisos orice comentariu!
Vă mai plângeţi că s-a luat pământul bisericii, dar oare nu
chiar. Biblia spune: „Cel ce lucrează pământul său se va sătura de
pâine, iar cei ce umblă după deşertăciuni sunt lipsiţi de minte?”
(Pilde.XII.11)
Iredentismul actual doreşte din Cenad o nouă Troie, în care
Sfântul pe post de „CAL” încearcă să pătrundă, nu pe căile istoriei,
ci pe cele ale Domnului. Dar dacă contra Troiei au luptat şi traco-
dacii, „CALUL TROIAN” iredentist de astăzi s-a împotmolit în apele
Mureşului, pe malurile căruia trăiesc urmaşii luptătorilor de atunci.
Aveţi un Dumnezeu rău şi egoist, un Dumnezeu al nedreptăţii
şi răzbunării, un Dumnezeu în afara Bibliei pe care o slujiţi.
Eu am crescut în religia strămoşilor mei, care au fost daci, daci
liberi, moştenitori de drept ai acestor pământuri şi ei m-au învăţat să
iubesc pe MAMA BENDIS, zeiţa ierburilor şi a tămăduirii, izvor
dătător de viaţă şi pe Omul şi zeul ZAMOLXES cel care ne-a
îndrumat spre bine, dragoste faţă de semeni, cinste, dreptate,
ospitalitate şi vitejie. Aici constă marea diferenţă dintre
dumneavoastră şi mine, dumneavoastră slujiţi „fărâmiturile de la
masa bogatului”, un Dumnezeu de căpătat, pe când eu îmi depăn
credinţa până dincolo de istorie, deoarece mitologia noastră e mai
veche decât istoria.
Ca şi marea, spiritul omenesc păstrează în adâncurile sale toate
bogăţiile care au căzut vreodată în el. Aceasta este „marea ce

6
adâncă” a sufletului omenesc şi constituie CULTURA. Prezentul fără
trecut este o suprafaţă lipsită de adâncime, de aceea cultura
NOASTRĂ are adâncime, pentru că tot ce are loc într-un asemenea
prezent face parte din „marea cea adâncă”.