Ce este omul?

Ierom. Rafail Noica

Cuvnt bun, cuvnt mntuitor, cuvnt mngietor
cerem, Tie Doamne, cuvnt din tcerile cele de Sus.

cerem

de

la

Domnul,

[Omul animal ndumnezeit!]

sau [Omul devenire dintru animal ntru Dumnezeu]
Omul caut crucea lui Hristos
Cred c vin zilele cnd viata noastr trebuie s fie curat. Curat nu nseamn c
pctuim pe ici pe acolo. Mcar gndirea noastr s fie dreapt, s fie integr, s fie
deplin. C dac nu, riscm s fim nhtati de valurile, tsunami-urile post-moderne.
Adevrata viat culmineaz cu crucea, paradoxal. Dar oare Biserica nu spune: Bucurte cruce, de viat fctoare. Cum de viat fctoare, cnd Dttorul de viat a murit
pe ea? Trupul nu e totul, trupul a fost obiect de jertf, si ni l-a dat ca mprtsanie, si
sngele vrsat, la fel. Pentru ca si noi, mncnd trup si snge, sub form de pine si vin,
c stie c nu suntem canibali, mncm trup si snge care au cunoscut nviere. Si de aceea
Pn la capt; dragostea nu poate s se dea dect pn la capt, nu poate. Nu c nu
poate, dar ntelegeti c este n firea ei, este un foc mistuitor, care l mistuie
pe nsusi Dumnezeu. El se mistuie pe sine fiindc El este dragoste. Si dac este vorba n
istorie, ntr-o istorie n care lucrurile culmin cu moartea, atunci pn la moarte se las
mistuit de dragoste si se las mistuit de dragul celor iubiti. Si cnd zice pe cruce:
Printe, iat-i c nu stiu ce fac!, tot nu de ranele Lui se tnguia, ci se tnguia
de ranele noastre, de ntunericul nostru. C nu stiu bietii acestia ntunecati, c pe
singurul lor adevrat prieten l omoar. ns Eu muri-voi pentru ei, si prin moartea
aceasta voi gsi alt cale spre a-i mntui, dac n-am gsit rspuns de ascultare si de
dragoste n ei; prin ura lor si prin criminalitatea lor, M las Eu, Dumnezeu nemuritor,
omort, si prin aceasta, prin jertfa aceasta, voi strica lucrarea mortii si a iadului, si tot i
Tot ce este suferint, este si o cale de mntuire. Si sfntul Ioan Scrarul, n cartea cu
precdere monastic, zice: Atentie monahilor, c noi n mnstiri putem s adormim,
c totul ne este bine, c suntem cu slujbe si altele, n timp ce mireanul, hrtuit fiind de
cele ale lumii, este tinut mai treaz si mai pe picioare de cele ale lumii. Asa se ntmpl,
c curelarul din Alexandria, a nvtat pe marele Antonie gndul acela care l-a dus la
desvrsire: Toti se vor mntui, numai eu voi pieri. Cum tria curelarul acela, fr s
ndjduiasc!? Vedeti, c e acelasi gnd, acelasi cuvnt ca al lui Siluan: Tine-ti mintea
n iad si nu dezndjdui. Adic recunoaste ce esti, recunoaste realitatea, fii obiectiv, s
zicem, fii realist, dar nu dezndjdui. Iadul dezndjduieste, Dumnezeu nu.

Deci, suferintele care ne vin n viat, toate sunt ngduite de Dumnezeu cu o socoteal,
pe care, dac o ntelegem, toate vor fi nspre mntuire. Fiindc da, crucea nu este
suferint, crucea este dragoste, ns dragostea dumnezeiasc neaprat este rstignit. Si
rstignirea n lumea aceasta, dup cdere, nseamn durere. Deci, pn la urm,
oarecum, revenim la suferint cu crucea, ns suferint care merge si n sensul invers:
dac dragostea este suferint, calea suferintei ne poate aduce la dragoste; si o putem
vedea foarte limpede si n vieti de sfinti, poate si n experienta vietii noastre, si pn si
n romane gsesti experiente dintr-astea. Suferinta nu este neaprat distrugtoare. Au
fost niste cazuri extraordinare n lagrele de exterminare din Germania, din Rusia si n
nchisorile romnesti (a iesit nu de mult o carte cu mrturii din nchisori). Mircea
Vulcnescu ne las ca mostenire cuvntul: S nu ne rzbunati!. Cine stie ce a trit
acest Mircea Vulcnescu n nchisoare!
Printe, v rugm s ne explicati cuvntul: De pe cruce nu te dai jos, altii te iau, din
cartea Nevointa cunoasterii lui Dumnezeu.
Da, un minunat cuvnt a fost acesta. Cei care ati citit cartea, v amintiti poate. A fost un
ieromonah la Athos, care a fost ispitit a se ntoarce n lume, din cauza multor greutti
prin care trecea. Si l-a vzut pe Iisus rstignit, spunndu-i de pe cruce: Nu te cobori,
altii te ridic. Am adugat eu cuvntul altii, c n romn altfel n-ar fi de nteles, dar
expresia n limba rus este deosebit de frumoas si de puternic: esti ridicat!. Adic,
dac te-ai angajat pe drumul crucii, mergi pn la capt; nu mai este scpare si iesire,
dect n clipa n care altii te ridic de pe cruce, dup ce ai murit. Cuvntul acesta poate
s par deosebit de cumplit pentru cei care nu intuiesc destul dumnezeiasca dragoste.
Monahul a intuit-o si a vzut c Cel rstignit i vorbeste, nu-i vorbeste un teoretician, ci
Cel care a suferit crucea si stie despre ce vorbeste. A avut destul intuitie omul acela ca
s nteleag mretia acestui tragic, n care, pe lng c Dumnezeu mntuieste pe om (n
ciuda cderii lui), l face si erou, cu un dumnezeiesc eroism al dragostei. Cci, pn la
urm, din dragoste toate purced: si eroismul, si ntelegerea, si ntelepciunea, si puterea,
si bogtia si toate cele dumnezeiesti.
Acesta e un cuvnt care pare deosebit de tragic, dar pentru cine l ntelege este un
cuvnt deosebit de frumos si de mret. Domnul s ni-l dezvluie! Observati c, mai
trziu, printele Sofronie trece printr-o ispit asemntoare. i spune lui David B., cam
asa: Strig! De ani de zile strig ctre Dumnezeu, m plng zi si noapte, si Dumnezeu st
ca si cum nu aude. Si acum am obosit si nu mai pot. M gndesc c poate am ales o cale
gresit [clugria], c nu rzbesc si nu ajung nicieri, dar, n acelasi timp, o alt cale nu
vd pentru mine. Si citeaz pe proorocul Eremia, care zice: Tu, Doamne, M-ai silit la
asta, ai fost mai puternic dect mine. Eu n-am vrut. Si printele Sofronie zice, n
pasajul acela: Undeva si eu n-am vrut, m-am mpotrivit la calea aceasta, dar ai fost mai
puternic si m-ai silit. Dar atentie, nu a fost silit de un bici, sau o bt, sau de un pistol,
ci de silnicia dragostei, si aici este puterea cea mai mare a lui Dumnezeu: dragostea care
i-a silit pe acestia s-si asume calea crucii si nu ajung s o duc mai departe. Poate c tot
omul trece ntr-o msur sau alta printr-o criz ca aceasta, dar e interesant cum, prin

pronie dumnezeiasc, prin scrierile lui Ioan al Crucii, l-a mngiat Dumnezeu pe
printele Sofronie. Ioan al Crucii descrie uimitor ce triser toti filocalicii nostri,
artnd telul final al acestor momente tragice. Astfel, printele Sofronie se mbrbteaz
si cred c n-a mai avut dup aceea cdere, dac i putem zice asa. Cred c criza si-a
trecut-o si n-a mai avut cltinri de msura aceasta.
Dar, ajunge omul pn la capt. Acest pn la capt este important, fiindc Dumnezeu
ne face s trecem pragul captului nostru si trecem dincolo de capt. Asa se lrgeste
dimensiunea omului, trecnd peste msura lui. Nou ni se pare c este peste msur,
dar, sigur, Dumnezeu, fctorul nostru, stie adevrata noastr msur.
Una din nevointe este s vedem cum tria Hristos (pentru aceasta s ne rugm, s citim
evangheliile). Apoi, dac zice c iubirea aproapelui este ca nsusi iubirea de sine,
aceasta nu ne arat ct cantitativ s-l iubesc si pe aproapele, ci, vzndu-m pe mine, ce
m face s sufr, ce m bucur, ce m omoar, stiu cum s fiu si cu aproapele, si este un
fel de a iubi, de a tri aceast porunc, n nevointa noastr. S ntelegem pe aproapele
ca pe mine nsumi si prin mine. Nu n toate amnuntele. Mie poate c mi place
ciocolata amar, si aproapelui s nu-i plac ciocolata amar. Eu pot s ncerc s vd ce
face plcere aproapelui si i fac un dar asemntor, n termenii lui. Trebuie mers mult
mai departe dect a face un dar. Printele Sofronie zicea: Nu te uita din ce pricin
sufer aproapele, ci ct sufer. Si cnd stii putintel, sau chiar mai mult, ce este suferinta,
atunci mpreun ptimesti, mpreun suferi cu acela. Te te proiectezi n aproapele sau
asimilezi pe aproapele n viata ta, si se depseste egoismul; deja triesti ntr-o oarecare
ntreptrundere, preiei ceva din suferinta lui si eventual i dai ceva din linistea ta. Se
ntmpl si asta, cu minunate efecte, dar as zice c toat nevointa asta care este de folos,
culmineaz cu mprtsirea, cu Cel care ne-a dat aceste porunci. S ne mprtsim cu
ntelegerile acestea si cu trupul si sngele Celui care ne-a dat porunca aceasta. Fiindc
Mntuitorul zice c mprtia Cerului este asa cum arunci o smnt de mustar n
pmnt, si vine ziua si vine noaptea, si trece vremea si creste cum nu stii. Fiindc
pmntul de la sine rodeste. E mai ales vorba de pmntul fiintei noastre. Ne nevoim
cum putem, ncercm s citim si s ntelegem pildele, s-l cugetm, pe baza experientei
noastre, pe aproapele, s ne mprtsim cu sfintele daruri si cu toate celelalte taine ale
Bisericii.
ns, adevrata lucrare nu este n puterile si n competenta omului. Adevrata lucrare, n
chip tainic, o face Dumnezeu n pmntul fiintei noastre, care, sub razele luminii
dumnezeiesti, rodeste asa cum nu stim, si cred, si chiar vd, prin unele efecte ale smereniei
sfintilor, c ei nu se vd ca sfinti, si n-au vzut (ntr-o msur au vzut, ntr-o msur n-au
vzut) ceea ce trieste n ei, dar n mod firesc, Dumnezeu i-a scos din biologie si i-a dus n
ne-stricciune, cum ei nu stiu.
Printe, cum putem ntelege prezenta lui Dumnezeu pretutindeni si, n acelasi timp,
prezenta unei mari suferinte n lume?

Este vorba de libertatea nfricostoare a omului. Si zic nfricostoare, fiindc

Dumnezeu, cu atotputerea Lui si prezenta Lui, nu sileste omul, c socoteste, pe de o
parte, c omul prea este un dumnezeu, fie el n facere, pentru ca Dumnezeu s-l sileasc.
Pe de alt parte, dac omul, n libertatea lui, nu alege cele drepte, atunci alegerea lui nu
are valoare vesnic. Rezultatul, n cazul unui om n cdere, este c Dumnezeu se vede
nevoit s lase, pe de o parte, toate scandalurile si catastrofele, si iadul care ne
mpresoar, toate chinurile acestea care au fost n istorie. E o istorie cu munti de cadavre
si mri de snge. Dar, pe de alt parte, si am observat-o iar pe viu, uneori, n crizele cele
mai mari, este destul pentru un suflet s ntoarc pentru o clip ochii ctre Dumnezeu,
si l scoate din tragediile cele mai cumplite cu o elegant de nedescris. Numesc elegant,
pentru c omul nici nu-si d seama, si bietul om, ntunecat si prost, poate s zic: Ah,
ce noroc am avut!. Si cinstea merge acestui zeu cu numele noroc, si Dumnezeu
continu s iubeasc pe om, fr s aib bucuria de a-l vedea pe om ntorcndu-se, ca pe
unul din cei zece leprosi, zicnd: Multam, Tie, Doamne atotputernice, c ai fcut o
minune de nedescris!. De multe ori nici nu observm c e o minune de nedescris.
Deci vreau s zic c pe de o parte, Dumnezeu l las pe om s-si desfsoare istoria cum
vrea el. Pe de alt parte, n orice conditii, dac un suflet se ntoarce ctre Dumnezeu,
atunci si Dumnezeu face niste minuni, pe care ar fi bine s le ntelegi, c de multe ori
eleganta [smerenia] lui Dumnezeu face c trec pe sub nasul nostru si nu le vedem, dar
sunt niste minuni mult mai trsnitoare, aproape si dect nvierea lui Lazr din
putreziciune.